ANTAGONISMUL MICROBIAN.

ANTIBIOTICELE.
ANTIBIOTICELE
BACTERIOCINELE.
ANTIBIOTICE (AB)– produse de origine naturală
(microbiană, animală sau vegetală), derivaţi
semi-sintetici sau produse sintetice care inhibă
sau omoară unele mi/o sau/şi celule tumorale,
fără a exercita ca regulă efecte toxice asupra
macroorganismului.
Terapia etiotropă a
infecţiei

Scurt istoric

seroterapia a reprezentat singura modalitate de tratament

etiotrop la sfârşitul secolului XIX (difterie, tetanos,
pneumonie pneumococică);
Paul Erlich a intuit posibilitatea tratamentului infecţiei prin
compuşi chimici, conceptul de “glonţ magic” exprimând
principiul de bază a acestei terapii: toxicitate selectivă.
A descoperit în 1909 salvarsanul, folosit în terapia infecţiei
luetice.
 în 1932 Gerhard Domagk a descoperit efectul
terapeutic al unui derivat de sulfanilamidă, prontozil,
experimentat iniţial în infecţia stafilococică şi
streptococică pe animal, apoi testat cu succes în 1935 la
om.
în 1928 Alexaner Fleming descoperă întâmplător
efectul antibacterian al penicilinei produsă de o specie
Penicillium dar descoperirea sa epocală rămâne un
deceniu nevalorificată;
Ernst Boris Chain şi Howard Walter Florey, în
1939, reuşesc să purifice antibioticul, ceea ce face
posibilă utilizarea terapeutică a penicilinei, la om, după
1940;
în prezent, > 250 compuşi obţinuţi prin sinteză chimică
(chimioterapice) sau prin biosinteză sunt folosiţi ca
agenţi terapeutici antimicrobieni.
 Fleming, Chain şi Florey –
premiul Nobel pentru Medicină,
1945
Clasificarea AB
I. După efectul asupra celulei
 Bacteriostatic (tetraciclina, cloramfenicol…)
 Bactericid (streptomicina, polimixina)
 Bacteriolitic (peniciline, cefalosporine)
II. După spectrul de activitate
- AB cu spectru restrâns (îngust) de acţiune (AB
anti-G+, anti-G-, anti-tuberculoase, anti-
micotice, anti-tumorale, etc)
 AB cu spectru larg de acţiune (G+ şi G-)

III. După producent (origine)

1. De origine fungică (peniciline, cefalosporine)
2. Din actinomicete (aminoglicozide, macrolide,
cloramfenicol, etc)
3. De origine microbiană (bacitracina din
Bacillus subtilis, gramicidina din Bacillus
brevis, polimixina din Bacillus polimyxa)
4. De origine vegetală – fitoncidele (alicina,
rafanină, imanină)
5. De origine animală (lizozimul – din albuş de
ou, ecmolina – din oase de peşte, eritrina –
din masă eritrocitară, splenocitina – din
splină)
IV. După compoziţia chimică (beta-lactamice,
macrolide, aminoglicozide, fenicoli,
polipeptide, poliene, sulfamide, chinolone şi
fluorochinolone, nitrofurani, etc)
Mecanismul de acţiune al AB

1. AB cu acţiune asupra sintezei peretelui

celular (dereglarea sintezei
peptidoglicanului)

Beta-lactamice (peniciline, cefalosporine),

vancomicina, teicoplanina, bacitracina,
fosfomicina

Efectul acestor AB este bactericid/litic, doar

celulele metabolic active sunt omorâte. Nu
afectează celulele eucariote (lipsa PG).
2. AB cu acţiune asupra MCP
 AB polipeptidice (polimixina, colistina).
 AB polienice (nistatina, levorina,
amfotericina B, etc).
Aceste AB acţionează şi asupra celulelor în
repaos. Relativ toxice, în special nefro.
3. AB cu acţiune asupra ribozomilor
Streptomicina, kanamicina, gentamicina,
tobramicina, amikacina; tetracicline,
cloramfenicol, macrolide: eritromicina,
oleandomicina; lincosamide: clindamicina,
lincomicina).
4. AB cu acţiune asupra acizilor nucleici

 Rifampicina
 Novobiocina , Chinolonele (acidul nalidixic,
ciprofloxacina, ofloxacina).
Producerea AB
1. Metoda biologică
2. Metoda sintetică
3. Metoda semi-sintetică
Etapele metodei biologice:
4. Cultivarea tulpinilor-producente (ex.:
Penicillium notatum, Actinomyces griseum,
etc) în mediu lichid adecvat
5. Extragerea AB
6. Purificarea şi concentrarea AB
7. Controlul toxicităţii
8. Determinarea activităţii AB
 Activitatea AB se măsoară în unităţi de masă (g, mg, µg)
sau de acţiune (UA).
1 UA – cantitatea minimală de AB care inhibă creşterea
unei tulpini de referinţă în condiţii standarde.
Penicilina – 1UA = 0,6 µg de substanţă pură

Calităţile ideale ale unui agent terapeutic

proprietăţi antimicrobiene:
- toxic pentru microorganism, de preferat efect – cid;
- spectru antimicrobian suficient de larg;
- să nu favorizeze dezvoltarea fenomenului de rezistenţă secundară;
 proprietăţi farmacologice:
- lipsa de toxicitate faţă de organismul gazdă;
- persistenţa în organism un interval de timp suficient de lung;
- bună distribuţie tisulară, inclusiv în LCR;
- lipsa reacţiilor de sensibilizare;
- lipsa interacţiunii cu alte medicamente;
 condiţii de ordin economic
- preţ de cost scăzut.
Efectele negative ale antibioticoterapiei

1. Efect toxic (streptomicina – surditate,

cloramfenicolul – toxică pentru măduva
osoasă, polipeptidele – nefrotoxice, etc)
2. Efect teratogen
3. Acţiune sensibilizantă (penicilina, etc)
4. Disbacterioză
5. Dereglarea imunogenezei
6. Selecţia tulpinilor rezistente
7. Avitaminoze
8. Mascarea unei infecții
Rezistenţa bacteriilor la antibiotice
Rezistenţă naturală Rezistenţă dobândită
- rezistenţă naturală
•reprezintă un caracter de specie;
•contribuie la definirea spectrului iniţial sau
natural de activitate antibacteriană a unui
antibiotic;
- rezistenţă dobîndită
•atribut de tulpină;
•permite definirea spectrului actual de activitate a
unui antibiotic.
Evoluţia rezistenţei la antibiotice a S.
aureus
Penicillin
Methicillin
S. aureus [1950s] Penicillin-resistant Methicillin-
resistant
S. aureus [1970s]
S. aureus (MRSA)
Vancomycin
[1997]
[1990s]
Vancomycin Vancomycin-resistant
- Vancomycin
resistant intermediate- enterococci (VRE)
S. aureus resistant
S. aureus
(VISA)
 Emergenţa rezistenţei la antibiotice
 Bacterie rezistentă
 BbbbBacterie rezistentă Bacterie sensibilă

Bacterie rezistentă
Mutaţie

XX

Transferul genei de rezistenţă

Bacterie nou
rezistentă
Posibilități de control a rezistenței la
antibiotice
1. Supravegherea epidemiologică a
tulpinilor rezistente
2. Politică strictă de prescriere a AB
3. Ghidarea corectă a AB
4. Asocierea AB cu mecanisme de
acțiune diferite
5. Reciclarea AB
Relaţia bacterie-antibiotic in vitro

concentraţia minimă inhibitorie (CMI) = cantitatea

minimă de antibiotic care inhibă cultivarea unei tulpini
bacteriene;

concentraţia minimă bactericidă (CMB) = cantitatea

cea mai mică de antibiotic care omoară 99,9% dintre
bacteriile unei tulpini testate.
Relaţia bacterie-antibiotic in vivo
bacterii sensibile = antibioticul, in doze uzuale, va
asigura vindecarea infecţiei (CMI < nivelul mediu al
antibioticului în focarul de infecţie);
bacterii rezistente = antibioticul, cel mai probabil, va
determina eşec terapeutic (CMI > nivelul mediu al
antibioticului);
bacterii intermediare = efectul terapeutic poate fi
obţinut numai în anumite condiţii (CMI ≈ nivelul
mediu al antibioticului).
 Testarea sensibilităţii bacteriilor la AB

Metoda difuzimetrică (discurilor, rondelelor) Kirby-

Bauer. Calitativă, utilizată uzual în infecţii banale.
Condiţii: mediu standard, concentraţie standardă de
mi/o, rondele/discuri/comprimate cu % standarde
de AB, condiţii standarde.
Mediul este inoculat cu suspensia bacteriană. După
uscare în termostat se aplică rondelele cu pensa sau
cu dispensator automat de discuri – 24h, 37°C.
 In jurul discurilor se va realiza un gradient de
concentratie prin difuziunea locala a antibioticului
(in imediata vecinatate a discului realizindu-se o
concentratie mai mare de antibiotic care descreste
pe masura indepartarii de acesta).
Preparea inoculumului
Standardizarea suspensiei Agitare puternica
Prelevarea inoculumului
Insămânţarea cu tamponul
 Incubarea peste noapte

Aplicarea discurilor
Citirea– se măsoară diametrul zonei de inhibiţie a creşterii
culturii bacteriene.
Interpretarea – Sensibil (S), Rezistent (R), Intermediar (I) în
funcție de valorile din tabelele de interpretare.
 ◦ Metoda diluţiilor (cantitativa)
Într-un şir de tuburi cu 1 ml BP se efectuează
diluţia AB (256 UA, 128, 64, 32, 16, 8, 4, 2,
1, 0,5, etc). Se adaugă în fiecare tub (cu
excepţia celui martor) 0,1 ml de suspensie
bacteriană (concentrație standard).
Termostat - 24h.
Lectura – cea mai mică doză de AB care
inhibă creşterea culturii după 24h de
incubare (mediu clar) constituie
Concentraţia Minimă de Inhibiţie (CMI) a AB
pentru tulpina testată.
CMI măsoară efectul bacteriostatic.
Concentraţia Minimă Bactericidă (CMB)

– cantitatea minimă de AB care omoară 99,9%

din inoculum după 18h de incubare.
Determinarea CMB – din ultimele tuburi fără
creştere se repică 0,1 ml de mediu pe placa
cu geloză. După 18-24h se compară
numărul celulelor ce au supravieţuit cu nr
iniţial de bacterii (din tubul-martor).
Testarea CMI / CMB este indicată în
tratamentul infecţiilor grave - meningite,
septicemii, endocardite, infecţii cronice sau
la persoane cu imunosupresie, testarea
bacteriilor cu cultivare lentă
32 UI/ml 16 UI/ml 8 UI/ml 4 UI/ml 2 UI/ml 1 UI/ml

Subcultura pe geloză
CMI = 8 UI/ml
CMB = 16 UI/ml