Ministerul Sănătăţii al Republicii Moldova

Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie "Nicolae Testemitanu“

Catedra Chirurgie OMF şi Implantologie orală “Arsenie Guţan”

Sialoadenitele acute
Sialoadenitele cronice

SÎRBU DUMITRU
D.M., CONFERENȚIAR
UNIVERSITAR
Infecțiile glandelor salivare

Afectiunile inflamatorii ale glandelor salivare pot interesa fie

numai canalele de excretie (sialodochite) fie glandele in totalitate
(sialadenite).
Inflamatiile se intalnesc cel mai frecvent in glandele parotide
precum si la glandele submandibulare; la glandele sublinguale sunt
exceptionale.
Se pot intalni la orice varsta. In copilarie sunt favorizate de
existenta in antecedente a unei infectii urliene iar la adulti de
coexistenta altor afectiuni (diabet, insuficiența renala, insuficienta
hepatica, etilism cronic), de hiposialiile persistente aparute dupa
administrarea de medicamente neuropsihotrope sau ganglioplegice
sau iradierea tumorilor maligne cervico-faciale.
 Etiopatogenie

Agentii etiologici care pot afecta glandele salivare sunt cel mai frecvent germenii
saprofiti care se intalnesc in cavitatea bucala;
• pneumococ,
• stafilococ,
• streptococ,
• bacilul Pfeiffer.
Sunt incriminati de asemenea o serie de virusuri:
• virusul urlian din grupul paramixo, care produce parotidita epidemica,
• virusul herpetic care se gaseste in stadiul latent in celulele salivare si
• virusul Cocsackie.
O serie de virusuri sunt eliminați prin glandele salivare, fara a le afecta in mod direct,
(virusul rabiei, gripei, rujeoleI), sensibilizand insa parenchimul glandular la infectarea
cu germeni banali din cavitatea bucala.
Infectarea glandei se poate face pe urmatoarele patru cai:
1. canaliculara (cea mai frecventă),
2. limfatica,
3. hematogena,
4. directa.
1. Infectarea glandei pe calea canalului principal de excretie
se produce de obicei la indivizi cu igiena bucala defectuoasa, cu carii multiple si gangrene pulpare, resturi
radiculare, stomatite etc. Arborele salivar este lipsit de germeni, cu exceptia zonei papilei canalului de
excretie. In mod normal, datorita proprietatilor antiinfectioase ale salivei, conditiilor hidrodinamice bune
de la nivelul canalelor excretoare si rezistentei epiteliului canalicular, o infectie prin canalul de excretie nu
se poate produce. Pentru ca aceasta sa se produca trebuie sa existe urmatorul complex de conditii :
• Diminuarea fluxului salivar
• Scaderea rezistentei generale a organismului fata de infectii
• Exacerbarea virulentei florei microbiene saprofite a cavitatii bucale
• Megastenonul si megawartonul
2. Calea limfatica este calea de invazie a glandelor de la procesele infectioase ale limfonodulilor
Aceasta modalitate de infectare se intalneste mai frecvent la glanda parotida ai carei ganglioni limfatici se
pot infecta si apoi prin efractia acestora se produce insamantarea directa cu germeni a tesutului glandular.
3. Calea hematogena
Este rara si a fost incriminata in sialopatiile ce se intalnesc in timpul evolutiei bolilor infectioase (febra
tifoida, scarlatina, difterie, tifos exantematic, etc.) asociate si cu scaderea simultana a imunitatii
antiinfectioase.
4. Calea directa
directa se produce in cazul traumatismelor cu plagi deschise si mai ales zdrobite care intereseaza
parenchimul glandular sau in cazul difuzarii unor procese septice de la tesuturile inconjuratoare (ureche,
mastoida, ram ascendent mandibular etc).
 CLASIFICARE

Sialadenitele

Acute Cronice

Epidemică (oreionul) Nespecice Specifice

tuberculoză actinomicoză sifilis bartoneloză

CLASIFICAREA PROCESELOR INFLAMATORII A GLANDELOR SALIVARE

După ETIOLOGIE După EVOULUȚIE După

LOCALIZAREA
Necalculoase: Acute: PROCESULUI
- Virotice: - Seroase
epidemice, neepidemice; - Purulente
Parotite
- Bacteriale; - Necrotico-purulente Submaxilite
- Specifice; Cronice:
- Nespecifice; - Hipertrofice
- Traumatice; - Distructive
- De contact; Cronice în acutizare
Calculoase:
- Cu localizarea calculilor:
 în porțiunea anterioară a
ductului;
 în porțiunea medie a
ductului;
 în porțiunea posterioară a
ductului;
 în glandă.
 Sialadenitele virale

Sialadenitele virale sunt determinate de boli infecțioase

acute, contagioase.
Numeroase tulpini virale pot fi implicate în parotidita
epidemică: - paramixovirusuri (virusul urlian)
- v.influenzae și parainfluenzae
- citomegalovirusuri
- Epstein-Barr
- Coxsackie.
Parotidele virale sunt dominate de parotidita epidemică
urliană (oreion), toate celelate infecții virale prezentind un
tablou clinic similar.
 SIALOADENITĂ ACUTĂ
SIALOADENITĂ ACUTĂVIROTICĂ NEEPIDEMICĂ
VIROTICĂ NEEPIDEMICĂ

ACUZE: slăbiciuni, cefalee, febra 37,5 –

38*C, inapetență, insomnie, edemațiere și
durere în regiunea glandei afectate.

ANAMNEZA: pacientul a suportat recent

gripă.

SEMNE CLINICE: asimetria feței din

cauza edemului țesuturilor moi a părții
afectate, glanda salivară mărită în volum
și dureroasă la palpare. Gura se deschide
liber, orificiul canalului glandei este
deschis, mucoasa din jurul lui este
hiperemiată și edemațiată. La masare se
elimină cantitatea normală sau scăzută de
salivă.
INVESTIGAȚII SUPLIMENTARE: usg, scintigrafia, tomografia
computerizată, examen citologic, investigații serologice pentru
depistarea infecției bacteriene.

DIAGNOSTIC DIFERENȚIAL cu:

• sialoadenita acută epidemică (anamneza epidemică, mărire
bileterală a glandelor, puncte dureroase, saliva redusă,
transparentă și vâscoasă);
• sialoadenita acută sau cronică în acutizare bacteriană(mărirea
unilaterală a glandei, saliva netrasparentă cu urme de puroi);
• pseudoparotita Ghertsenberg (maladia începe acut cu inflamarea
ganglionilor limfatici auriculari, saliva neschimbată);
• absesul sau flegmonul regiunii preauriculare (inflamația limitată a
țesuturilor moi, saliva neschimbată).

TRATAMENT:
General (antivirale: INTERFERON, LAFERON; polivitamine,
antidolore, antipiretice)
Local (comprese cu DIMETILSULFOXID 5%, alcool camfor
DIMETILSULFOXIL 10% cu adaos de
HIDROCORTIZON, DIMEDROL, ANALGINĂ)
COMPLICAȚII POSIBILE: asocierea cu infecții bacteriene banale;
abces; flegmon.
 SIALOADENITĂ ACUTĂ EPIDEMICĂ (OREIONUL)
Este o boală contagioasă a copilăriei, transmiterea făcîndu-se pe cale
aeriană, prin picături de salivă infectată, urmînd o perioadă de
incubație de 14-21 de zile.

ACUZE: înrăutățirea bruscă a stării generale, ridicarea temperaturii

până la 39-40*C, slăbiciuni, cefalee, inapetență, insomnie, mărirea
în volum a glandei(or) salivare, dureri la masticație și deglutiție,
uneori xerostomie.

ANAMNEZA: pacientul a contactat cu persoane bolnave, cu 2-3 zile

înainte de înrăutățirea stării generale și mărirea în volum a glandelor
au persistat: slăbiciuni, dureri în articulații, dureri în abdomen,
vomă.

SEMNE CLINICE: asimetrie uni-, bilaterală, din cauza măririi în

volum a glandei (or) parotide și uneori submandibulare. Urechile
sunt deplasate, pielea deasupra glandelor este palidă, tensionată,
lucioasă. Palpatoriu glanda este dureroasă cu o consistență pastoasă.
Deschiderea gurii e dureroasă, orificiile ducturilor glandelor salivare
sunt hiperemiate, edemațiate. La apăsare din duct se elimină câteva
picături de salivă vâscoasă. Starea generală se înrăutățește brusc.
INVESTIGAȚII SUPLIMENTARE: depistarea virusului cu ajutorul reacției
imunofluorescentă, reacția hemaglutinării, reacția de legăturare a complementului;
investigații serologice, analiza generală a sîngelui.

DIAGNOSTIC DIFERENȚIAL cu:

• Sialoadenită acută virotică neepidemică (lipsesc punctele dureroase, saliva este
transparentă, vâscozitate sporită, cantitatea salivei neschimbată, anamneza virologică);
• Sialadenită acută bacteriană (maladia a apărut pentru prima dată, mărirea unilaterală a
glandei, saliva intransparentă cu urme de puroi);
• Sialadenita cronică în acutizare de origine bacteriană (în anamneză începutul a fost acut
și cu câteva acutizări, mărirea unilaterală a glandei, saliva intransparentă cu urme de
puroi);
• Pseudoparotidă Gherțenberg (maladia începe acut cu inflamarea ganglionilor limfatici
auriculari, saliva neschimbată);
• Abces preauricular (inflamația limitată a țesuturilor moi, saliva neschimbată).
TRATAMENT:
• Regim de pat;
• Medicamentos: antivirale în primele 2 -3 zile
INTERFERON, LAFERON, tratament
simptomatic;
• Local: comprese cu DIMETILSULFOXID 5%,
alcool camfor;
• Clătituri cu antiseptice;
• Dietă lacto-vegetală;
• Tratament sistemic.

COMPLICAȚII POSIBILE:
• Pancreatită acută;
• Orhită;
• Meningită;
• La asocierea infecției secundare – semnele parotitei
bacteriale
• Abces și flegmon regiunii preauriculare.
 Sialadenitele bacteriene nespecifice

Majoritatea infecțiilor bacteriene ale glandelor salivare sunt rezultatul infecțiilor

retrograde, prin pătrunderea germenilor nespecifici din cavitatea orală în arborele
salivar și în parenchimul glandular, pe fonul reducerii fluxului salivar.
În majoritatea cazurilor flora bacteriană nespecifică implicată în apariția
sialadenitelor nespecifice este reprezentată de: Staphylococcus aureus, streptococi,
pneumococi, microorganisme gramnegative ( Escherchia Coli, Haemophilus
influenzae, Klebsiella, Proteus etc.)
 SIALOADENITĂ
SIALADENITĂ ACUTĂACUTĂ SEROASĂ
SEROASĂ BACTERIANĂ
BACTERIALĂ

ACUZE: înrăutățirea stării generale, insomnie, inapetență,

cefalee, mărirea temperaturii corpului, dureri în regiunea
glandei salivare(în special glanda parotidă).

ANAMNEZA: prezența durerilor în gât, uneori apare

stomatita, dureri dentare sau a fost o traumă a glandei
salivare.

SEMNE CLINICE: asimetrie facială cauzată de mărirea în

volum a regiunii preauriculare, pielea deasupra glandei
paritide nu este schimbată, glanda este mărită în volum,
edemațiată, palparea doloră, cantitatea de salivă neschimbată
sau scăzută din cauza edemelui parenchimului glandei.
Limfonodulii regionali măriți în volum.

INVESTIGAȚII SUPLIMENTAE: analiza generală a

sângelui (leucocitază, mărirea VSH, mișcarea formulei
leucocitare spre stânga.
DIAGNOSTIC DIFERENȚIAL cu:

• Sialadenita acută epidemică (anamneza epidemică, mărire bileterală a glandelor, puncte

dureroase, saliva redusă, transparentă și vâscoasă);
• Sialadenita acută neepidemică (virală), (mărirea unilaterală a glandei, saliva transparentă cu
vâscozitate sporită, cantitaea de salivă diminuată, în anamneză infecție virotică).
• Sialoadenită acută bacterială purulentă (mărirea unilaterală a glandei, saliva intransparentă
cu urme de puroi);
• Sialoadenită cronică în acutizare parenchimatoasă (în anamneză câteva acutizări, mărirea
unilaterală a glandei, saliva intransparentă cu urme de puroi);
• Pseudoparotidă Gherțenberg (maladia începe acut cu inflamarea ganglionilor limfatici
auriculari, saliva neschimbată);
• Abces sau flegmon preauricular (inflamația limitată sau difuză purulentă a țesuturilor moi,
saliva neschimbată).

TRATAMENT:
General: MACROLIDE, ANTIHISTAMINE;
Local: comprese cu DIMETILSULFOXID 5%, alcool
camfor DIMETILSULFOXIL 10% cu adaos de
HIDROCORTIZON, DIMEDROL, ANALGINĂ;

COMPLICAȚII POSIBILE: dezvoltare sialoadenitei

acute purulente bacteriale.
 SIALOADENITĂ ACUTĂ BACTERIANĂ PURULENTĂ

ACUZE: starea generală alterată, mărirea temperaturii corpului, slăbiciuni, inapetență, dureri
în glandă, gust de puroi în cavitatea bucală.

ANAMNEZA: înainte de a fi mărită glanda salivară au fost dureri în gât, prezența stomatitei,
dureri dentare sau a fost o traumă a glandei salivare.

SEMNE CLINICE: asimetrie facială cauzată de edemul țesutului glandei, pielea este tensionată,
hiperemiată, deschiderea gurii dureroasă, orifiul canalului glandei pe partea afectată hiperemiat,
țesutul din jururul său este hiperemiat, la masare din duct se elimină o cantitate mică de salivă
vâscoasă cu urme de puroi.

INVESTIGAȚII SUPLIMENTARE:
• Analiza generală a sângelui (leucocitoză, mărirea VSH, mișcarea formulei leucocitare la
stânga);
• Investigația bacteriologică a salivei (antibioticograma);
DIAGNOSTIC DIFERENȚIAL cu:

• Sialoadenita acută epidemică (anamneza epidemică, mărire bileterală a glandelor, puncte

dureroase, saliva redusă, transparentă și vâscoasă);
• Sialadenita acută neepidemică (virală), (mărirea unilaterală a glandei, saliva transparentă cu
vâscozitate sporită, cantitaea de salivă diminuată, în anamneză infecție virotică).
• Sialoadenită cronică în acutizare parenchimatoasă (în anamneză câteva acutizări, mărirea
unilaterală a glandei, saliva intransparentă cu urme de puroi);
• Pseudoparotidă Gherțenberg (maladia începe acut cu inflamarea ganglionilor limfatici
auriculari, saliva neschimbată);
• Abces sau flegmon preauricular (inflamația limitată sau difuză purulentă a țesuturilor moi,
saliva neschimbată).

TRATAMENT:
• General: antibiotice – macrolide; antifungice, antihistamine,
vitaminoterapie, imunomodulatorii, tratament simptomatic;
• Local: masaj și spălarea glandei cu fermenți proteolitici;
comprese pe glandă cu DIMETILSULFOXID 5% cu substanțe
antidolore și antihistamine, hirudoterapie.
• Alimentație care stimulează saliva (acră), calorică, dietă
vitaminizată.

COMPLICAȚIILE POSIBILE: abcesul glandei salivare.

 Sialadenitele cronice

 Reprezintă leziuni inflamatorii cronice ale glandelor

salivare, cu etiologie şi patogenie insuficient studiată.
 Cel mai frecvent afectează glanda parotidă; mai rar –
submandibulară, sublinguală şi glandele salivare mici
ale mucoasei cavităţii bucale.
 S-aconstatat, că pacienţii cu sialadenite cronice
prezintă forţe scăzute de apărare a organismului,
determinate genetic.

 Scăderea imunităţii crează condiţii favorabile de

instalare a acestei boli;

 Un rol important au modificările structurale

congenitale ale acinilor secretori şi ale canaliculelor
glandelor salivare, care determină dezvoltarea a unei
sau altei forme de sialadenită cronică.
 Sialadenitele cronice pot fi:
 nespecifice, specifice şi alergice.
 parenchimatoase şi interstiţiale.

 După gradul de manifestare a semnelor patologice se

deosebesc 3 faze de dezvoltare ale afecţiunii:
 Iniţială;
 De manifestări clinice;
 Tardivă.

 După evoluţia procesului:

 Activ ;
 Neactiv.
 PREZENTAREA SCHEMATICĂ A
SIALOGRAFIILOR GLANDEI PAROTIDE

a-sialoadenită cronică parenchimatoasă; б-sialoadenită cronică interstiţială;

в- sialodochită cronică.
Fazele:1-iniţială; 2-de manifestări clinice; 3-tardivă.
SIALADENITA CRONICĂ PARENCHIMATOASĂ
 Poate fi unilaterală sau bilaterală (70% pacienţi).
 Etiologia şi patogenia. Nu este pe deplin elucidată.

 Cauze: modificări congenitale displazice ale porţiunilor terminale ale

glandei, cu formarea unor cavităţi “chistice”, ce contribuie la retenţia
salivei şi dereglarea secreţiei salivare. Aceasta duce la pătrunderea
infecţiei cavităţii bucale prin ductul Stenon şi dezvoltarea
sialadenitei; microflora prezentă în ducturile glandei salivare;
 În anamneză – mai frecvent - boli ale sistemului respirator, TGI, SCV.

 Anatomie patologică. Modificările morfopatologice se caracterizează

prin apariţia proceselor atrofice în unităţile funcţionale ale glandei
(acinii secretori), lărgirea ducturilor interlobari şi celor mai mari,
proliferarea epiteliului interlobar şi infiltrarea limfoidă a stromei.
TABLOUL CLINIC

I. Faza incipientă este asimptomatică, afecţiunea fiind

diagnosticată întîmplător la examinarea bolnavului sau la
acutizarea procesului. Modificări exobucale nu se determină.
Endobucal, din ductul glandei se elimină cantitatea obişnuită
de secret seros.
 Pe sialografie se determină mici cavităţi unice de 1-2mm,
pierderea clarităţii desenului parenchimului, ducturile pe
alocuri sunt întrerupte, însă au contur clar; ductul principal
nu prezintă modificări.
 Se determină evacuarea întîrziată a substanţei de contrast,
care se reţine în porţiunile dilatate ale acinilor secretori.
II. Faza manifestărilor clinice.

 Bolnavii acuză senzaţii de tensiune în reg.glandei. Dimineaţa

canitatea de salivă eliminată este mărită, cu gust sărat, avînd
în ea fulgi sau granule. Glanda ete mărită, tumefiată, de
consistenţă ferm-elastică, cu sectoare îndurate.
 Din duct se elimină secret seros cu incluziuni mucoase sau
purulente.
 Pe sialografie se determină un număr mare de cavităţi cu
d=2-3mm. Parenchimul şi ducturile de gr. III, IV şi V nu se
determină sau sunt întrerupte. Ducturile de gr.I sunt
întrerupte, iar cel principal nu suferă modificări. Uneori se
determină alternarea sectoarelor îngustate cu cele dilatate,
avînd contururi clare.
III. Faza tardivă.
 Bolnavii acuză prezenţa tumefacţiei în reg. glandei afectate,
senzaţie de tensiune şi durere uşoară în regiunea parotidiană,
eliminarea salivei cu caracter purulent, uneori senzaţie de
uscăciune în cavitatea bucală.
 Pe sialografie se determină prezenţa unor cavităţi mari, pînă la
5-10mm în diametru. Parenchimul glandei şi ducturile nu se
determină sau pe alocuri se văd doar fragmente de ducturi
deformate. Ductul principal poate fi dilatat uniform sau poate
prezenta sectoare îngustate şi dilatate cu contururi neregulate.
Sialografie. Parotidită cronică parenchimatoasă
 Evoluţie.
 Sialadenita cronică parenchimatoasă în exacerbare evoluează
cu intensificarea semnelor clinice, gradul de manifestare a
acestora fiind în dependenţă de activitatea procesului.
 În cazul evoluţiei inactive a procesului, bolnavii acuză dureri şi
tumefacţie în regiunea glandei, subfebrilitate. Tumefacţia
difuză, fermă şi dureroasă la palpare, depăşeşte limitele glandei
. Mucoasa bucală este roz-pală, nemodificată, doar în
reg.orificiului ductului glandei este hiperemiată. Masarea
glandei determină eliminarea unei salive opace cu conţinut de
fibrină sau puroi.
 La pacienţii cu evoluţie activă a procesului se determină febră
38-39°C, leucocitoză, VSH↑. Este posibil formarea unui abces,
cu limitarea deschiderii gurii, hiperemia pielii ce acoperă
glanda şi apariţia fluctuenţei.
 Diagnosticul pozitiv se stabileşte în baza rezultatelor
examenului clinic, citologic,sialoscintigrafiei şi sialografiei.
Diagnosticul diferenţial se va face cu:
 Sialadenită cronică interstiţială;

 Sialodochită;

 Parotidită epidemică;

 Tumori ale glandelor salivare.

Pronostic.
La 50% de pacienţi boala are o evoluţie favorabilă, soldîndu-se
cu însănătoşire clinică. Pacienţii cu predispoziţie ereditară
trebuie supravegheaţi în dinamică. La alţii boala poate progresa
prin instalarea sindromului Gougerot- Sjogren.
SIALADENITA CRONICĂ INTERSTIŢIALĂ

 Etiologia şi patogenia.
Etiologia acestei forme de sialadenită este puţin studiată.
Se consideră că modificările în glandele salivare survin
pe fondul unor afecţiuni generale ale organismului (DZ,
HTA, afecţiunile TGI).
 Anatomie patologică.

Modificările morfopatologice se caracterizează prin

creşterea evidentă a stromei, cu infiltrate masive
imunolimfocitare periductare, care mai tîrziu începe să
se hialinizeze, formînd viţe de ţesut conjunctiv fibros, iar
în parenchim apar procese distrofice. Cu timpul se pot
asocia modificări autoimune.
TABLOUL CLINIC.

 Sialadenita cronică interstiţială se

întîlneşte mai des la femei, la o
vîrstă mai înaintată.
 Semnul caracteristic al bolii este
tumefierea uniformă a glandelor,
cu suprafaţă netedă, de
consistenţa aluatului, neaderente
la ţesuturile subiacente.
Tegumentele acoperitoare nu sunt
modificate, deschiderea gurii este
liberă, mucoasa cavităţii bucale
roz-pală, fără modificări.
 Se deosebesc 3 faze clinice ale
afecţiunii.
I. Faza incipientă.
 Bolnavii acuză tensiune în reg. uneia sau ambelor glande,
dureri în reg.occipitală, tumefierea periodică a glandelor şi
senzaţie de disconfort în urechi.
 De regulă se depistează întîmplător prin prezenţa unei
tumefieri indolore, elastice, moi, ce nu depăşeşte limitele
glandei.
 Activitatea secretorie a glandei nu este modificată.
 Pe sialografie se determină o iregularitate a parenchimului
glandei şi îngustarea ducturilor de gradul III, IV şi V.
II. Faza manifestărilor clinice.
 Se constată prezenţa permanentă a unei tumefacţii
nedureroase, de consistenţă ferm-elastică, în regiunea
glandelor afectate.
 Secreţia salivară nu este modificată sau scade pînă la limitele
inferioare ale normei, caracterul salivei nu este modificat. În
perioada de acutizarea secreţia se micşorează.
 Pe sialografie se constată mărirea glandei salivare în volum,
micşorarea densităţii parenchimului , îngustarea marcată a
ducturilor de gradul III şi IV, oblitararea celor mici, însă
contururile rămîn a fi lineare şi clare.
III. Faza tardivă.
 Pacienţii acuză slăbiciune generală, subfebrilitate, scăderea
capacităţii de muncă, uneori hipoacuzie şi xerostomie.
 Se constată o tumefacţie permanentă nedureroasă sau puţin
dureroasă în reg. glandelor salivare, de consistenţă dură.
 Cantitatea salivei este micşorată evident sau lipseşte
complet.
 Pe sialografie parenchimul glandei nu se determină, toate
ducturile, inclusiv cel principal sunt îngustate, pe alocuri
întrerupte, cu contururi neregulate.
Sialografie. Parotidită cronică interstiţială.
 Diagnostic pozitiv se bazează pe datele examenului clinic,
examenului sialografic (îngustarea progresivă a lumenului
ducturilor, care timp îndelungat îşi păstrează conturul clar şi
net şi lipsa umplerii acinilor secretori), sialoscintigrafiei
(micşorarea cantităţii secreţiei salivare), ex.citologic (secretul
glandei sărac în elemente celulare, lipsa celulelor substanţei
interstiţiale).

 Diagnosticul diferenţial se va face cu:

 sialadenită cronică parenchimatoasă;
 sialodochită;
 tumori ale glandelor salivare;
 parotidită epidemică.
 Evoluţie.
 Sialadenita cronică interstiţială se caracterizează prin acutizări,
mai frecvente în timpul răcirii vremii în perioada toamnă-iarnă
ori la acutizarea afecţiunii de sistem (Diabetului zaharat, etc.).
 Debutează prin alterarea stării generale, subfebrilitatea,
tumefiere şi doloritate în regiunea glandei.

Pronosticul în caz de sialadenită interstiţială este favorabil.

Bolnavii trebuie supravegheaţi de-a lungul anilor, în colaborare
cu alţi specialişti (endocrinolog, reumatolog, imunolog, etc.).
SIALODOCHITA CRONICĂ

 Reprezintă o afecţiune inflamatorie a canalului Stenon sau Wharton.

 Etiologie şi patogenie.

Factori etiologici: ectazia congenitală a ducturilor glandei salivare; cauze

locale (calculi salivari, stomatită sau parodontită marginală din vecinătatea
ostiumului, iritaţii protetice, dinţi incluşi, ↑ presiunii în cavitatea bucală,
presiunea exercitată pe duct de către un nodul limfatic sau limfadenită din
regiune,etc.); unii autori atribuie boala la o patologie de vîrstă.
 Afecţiuni antecedente ori concomitente frecvente la bolnavi cu
sialodochită: Leziuni chistice ale organelor, afecţiuni ale SCV, TGI,
Respirator.
 Anatomie patologică. Între ducturi şi lobii funcţionali ai glandei se
determină infiltrate difuze limfohistiocitare şi limfogranulocitare cu
polinucleare multiple. Ducturile glandei (principal şi interlobare) sunt
dilatate, pe alocuri îngustate, avînd o formă neregulată.
 Tabloul clinic.

 Sialodochita cronică afectează preponderent persoanele de

vîrstă înaintată; femei mai rar decît bărbaţi.

 Pe lîngă simptomele caracteristice inflamaţiei glandei salivare

se alipesc şi altele, specifice: eliminări de sine stătătoare,
abundente de salivă cu gust sărat. În timpul alimentaţiei, în
regiunea glandei, apare disconfort sau chiar dureri din cauza
retenţiei salivei în ducturile salivare blocate cu dopuri
mucoase. Papilele ducturilor salivare sunt lărgite, la fel ca şi
ducturile, care pe alocuri au nişte stricturi, parenchimul devine
neregulat.
 Pentru faza incipientă este caracteristic alternanţa sectoarelor
dilatate (ductul principal şi cele de gr.I, II) şi a celor
nemodificate ale ducturilor glandei pe sialografie, păstrîndu-şi
conturul clar.
 În faza manifestărilor clinice, pe sialografie se constată o
dilatare evidentă a ducturilor, cu traiect neregulat, dar cu contur
clar. Apar pe alocuri sectoare îngustate ale ducturilor.
 În faza tardivă, pe sialografie se determină, pe lîngă sectoare
dilatate, tot mai evidente îngustări ale ducturilor. Ductul
principal capătă formă de lanţ de mărgele, continuitatea fiindu-
i pe alocuri întreruptă.
PREZENTAREA SCHEMATICĂ A SIALOGRAFIILOR
GLANDEI PAROTIDE

a-sialoadenită cronică parenchimatoasă; б-sialoadenită cronică interstiţială;

в- sialodochită cronică.
Fazele:1-iniţială; 2-de manifestări clinice; 3-tardivă.
Sialodochită cronică a ducturilor principale şi intralobulare ale glandei
parotide
Sialodochită cronică a ducturilor principale şi intralobulare ale glandei
parotide
 Evoluţie.
 Sialodochita cronică se poate acutiza pînă la 6-10 ori pe an, cu
manifestări intense, dureri acute, febră.
 Se poate instala obturarea ductului cu mase fibrinoase sau
mucoase. Secreţia salivei este absentă.
 Poate abceda, cu apariţia sectoarelor de fluctuenţă.

Pronostic.
 La instituirea tratamentului, la 50% bolnavi se instalează
remisie îndelungată.
 În caz de dilatare congenitală a ducturilor, pot surveni acutizări
frecvente ale procesului inflamator.
 La unii pacienţi s-a constatat formarea calculului în unul din
ducturi.
 Diagnosticul pozitiv se stabileşte în baza datelor examenului
clinic, citologic, sialografiei, sialoscintigrafiei, puncţiei
diagnostice şi a biopsiei.

Dagnosticul diferenţial se va face cu:

 Sialadenită cronică parenchimatoasă şi interstiţială;

 Parotidită epidemică,

 Sialolitiază;

 Chisturile glandei salivare;

 Tumori ale glandei salivare;

 Tratament.
 Tratamentul bolnavilor cu forme cronice de sialadenită trebuie
să fie unul complex, şi prevede:
 Corecţia imunităţii (ridicarea rezistenţei nespecifice a
organismului), în special în perioada de toamnă-primăvară;
 Asanarea cavităţii bucale şi igienă bucală riguroasă;
 Înlăturarea factorilor etiologici iritativi locali;
 Tratamentul afecţiunilor sistemice;
 Îmbunătăţirea funcţiilor glandelor salivare;
 Dispensarizarea bolnavilor .
 Tratamentul sialadenitelor cronice
în perioada de acutizare se efectuează ca şi la sialadenitele acute, dar în
cazurile cînd apar modificările specifice pentru procesele inflamatorii
cronice, se mai adaugă unele elemente speciale în tratament:
 Permebilizarea canalelor excretorii prin injecţii intracanaliculare cu enzime
proteolitice (tripsină, chimotripsină);
 Administrarea intracanaliculară a antibioticelor (penicilina+streptomicină)
sau hidrocortizon+antibiotice;
 Pentru micşorarea proceselor de sclerozare a glandelor se recomandă, per os:

 sol. Iodid de K 2-10% (cîte 1 lingură de 3 ori pe zi, timp de 2-2,5 luni);

 Blocade cu novocaină, peste 2-3 zile, 10-12 şedinţe;

 Pirogenal i/m, peste fiecare 2-3 zile, 25 injecţii/curs;

 Galantamină sol.0,5%, cîte 1 ml s/c , 30 injecţii/curs;

 Comprese cu sol. 30% Dimexid, în regiunea glandei, de 2ori/zi, timp de 8-10

zile;
 Proceduri fizioterapeutice: terapie intracanaliculară cu raze UV; Galvanizarea
regiunii glandei; Roentgenoterapie 5-10 Gr, etc.
 Metodele chirurgicale de tratament al sialadenitelor cronice
sunt aplicate mai rar:
 în caz de ineficienţă a tratamentului conservativ;

 Acutizări frecvente a procesului inflamator (6-10 pe an),

însoţite de abcedarea glandei, dereglări importante a funcţiei
acesteia, prezenţa stricturii sau atreziei ductului principal al
glandei.
 În dependenţă de procesul patologic se efectuează:

 plastie în regiunea ostiumului ductului;

 rezecţie parţială sau totală a glandei cu menajarea ramurilor

n.facial;
 Ligaturarea ductului glandei.
 Sialadenitele bacteriene specifice

1. Tuberculoză
2. Sifilis
3. Actinomicoză
4. Bartoneloză
 Tuberculoză
Etiologie – Mycobacterium tuberculosis.
Patogenie – infectarea glandelor salivare este de cele mai multe ori secundară, pe cale
hematogenă,însă nu este exclusă și infecția primară pe cale retrogradă prin arborele salivar
sau limfatică de la leziunile orale/orofaringiene.
Clinic – tumefacție parotidiană unilaterală, care evoluează lent către una dintre cele două
forme clinice :
a) Forma circumscrisă – cu aspectul unui abces „rece”, care reprezintă în fapt adenita
TBC intraparotidiană;
b) Forma difuză – glanda parotidiană este hipertrofiată, indurată, nedureroasă,cu focare
cazeoase mici și diseminate; corespunde afectării difuze a parenchimului glandular.
Ambele forme se asociază frecvent cu adenopatia TBC laterocervicalăși pot evolua spre
fistulizare tegumentară.
Diagnostic – complex : biopsia leziunii,ex.anatomo-patologic, consult
pneumologic,radiografii toracice, teste IDR, serologice, microbiologice sau culturi
specifice.
Tratament – specific medicamentos, rar chirurgical (în cazul adenopatiilor
intraparotidiene ce nu raspund la tratament.)
 Sifilisul
- rar afectează glandele salivare, leziunile fiind de obicei de tip terțiar și în mod
excepțional de tip secundar.
- parotidita sifilitică terțiară se prezintă sub 3 forme clinice:
1) Parotidita difuză - leziunile sunt de obicei bilaterale, cu tumefierea lentă și progresivă
a întregului parenchim glandular; glandele au o consistență fermă sau dură și nu aderă de
tegumente sau planurile profunde; sunt nedureroase,iar secreția salivară este aparent
nemodificată; evoluează lent către atrofia parotidiană.
2) Goma sifilitică parotidiană – este o formă localizată, ce duce la apariția unor fistule
salivare persistente;
3) Forma pseudotumorală – afectare este în general unilaterală și debutează ca un
nodul gomos, cu evoluție lentă și progresivă, ajungînd să cuprindă întreg parenchimul
glandular pe care îl transformă fibros; glanda este de consistență dură și este fixată de
planurile superficiale și profunde; transformările fibroase depășesc anatomic glanda
parotidă,infiltrînd țesuturile învecinate chiar și regiunea laterocervicală, creînd confuzii
de diagnpstic cu tumorile maligne ale glandelor parotide.
Diagnostic – examen histopatologic corelat obligatoriu cu examene serologice
Tratamentul – este numai medicamentos , antibioterapia de elecție fiind cu doze mari și
pe termen relativ lung de penicilină G.
 Actinomicoza

Etiologie – bacterii gram-pozitive din specia Actynomices (în special A.israelli, A.viscosus,
A.naeslundii, A.odontolyticus și A.mayerii).
Clinic – se disting 2 forme :
I. Primară –tumefacție limitată, presiunea pe glandă este discret dureroasă și duce la
eliminarea de salivă cu grăunți galbeni, specifici.
II. Secundară – semnele clinice sunt caracteristice unei parotidite , glanda fiind afectată
prin extensia din periferie (tegument, ram mandibular). Astfel tabloul clinic este dominat
de semnele clinice ale unei actinomicoze cervico-faciale sau osoase – tegumente
infiltrate, dure, modificate în culoare cu leziuni multiple în diferite stadii evolutive
(nodul, abces, fistulă), dînd aspectul de „tegument în stropitoare”.

Diagnostic - ex.histopatologic al țesuturilor recoltate din leziunile cutanate (în cazul formei
secundare) sau prin ex.bacteriologic al secreției salivare (pentru forma primară)
Tratament – specific actinomicozei, cu administrarea pe termen lung a unor doze mari de
peniciline. Pentru formele secundare este necesar tratamentul chirurgical cu incizia și
drenarea leziunilor cutanate.
 Bartoneloza (boala ghearelor de pisică)

Este o infecție cauzată de bacterii gram-negative din specia Bartonelle hensalae. Se transmite
prin zgîrietură sau mușcătură de pisică.

Clinic se manifestă prin apariția unor papule sau pustule la locul de inoculare. Jumătate din
pacienți prezintă o limfadenită granulomatoasă cervicală la 3 săptămîni de la inoculare. În
mod specific sunt implicați ganglionii intraparotidieni, parenchimul glandular fiind afectat
prin extensie directă. Apar astfel fenomene supurative parotidiene, precum și o
simptomatologie generală asociată, cu febră, cefalee, curbatură, uneori (foarte rar) infecția
induce o pareză facială tranzitorie.

Diagnosticul – se stabilește pe baza următoarelor criterii : (1) contactul în antecedente cu o

pisică și prezența leziunilor de grataj provocate de aceasta pe tegumente; (2) testul Hanger-
Rose cutanat pozitiv; (3) eliminarea altor cauze de parotidită și adenopatie; (4) examenul
histopatologic care relevă microorganismul cauzal.

Boala ghearelor de pisică este de obicei autoeliminanată și se remite fără tratament în

aproximativ 4 săptămîni. În cazurile severe, este necesară antibioterapia.
BIBLIOGRAFIE
 Timoşca G., Burlibaşa C. Chirurgie buco-maxilo-facială. Chişinău.
Universitas, 1992.
 Pricop M., Urtilă E. Infecţiile buco-maxilo-faciale. Timişoara, Helicon, 1993.
 Робустова Т.Г. Хирургическая стоматология. Москва, Медицина, 2003.
 Тимофеев А.А. Руководство по челюстно-лицевой хирургии и
хирургической стоматологии. Киев, 2002.
• АТЛАС ХИРУРГИЧЕСКИХ СТОМАТОЛОГИЧЕСКИХ ЗАБОЛЕВАНИЙ
ЧЕЛЮСТНО-ЛИЦЕВОЙ ОБЛАСТИ, (Л. В Харьков, А. Н Яковенко, И.А
Чехова, Киев 2012;

 www.en.wikipedia.org
 www.medscape.com
 www.bone-surgery.ru
 www.axi-med.ru/Medpages
 www.medblog.com.ua
Vă mulţumim pentru atenţie