COMBATEREA

VIOLENTEI
Pavel Ana-Maria
clasa a 8 a F
Spre deosebire de agresivitate, care reprezintă potenţialitatea ce permite dirijarea acţiunii
şi ţine de gândire şi analiza fiind intrinsecă, violenţa este acţiunea în sine, dezorganizarea
brutală a personalităţii sau colectivităţii şi afectează atât individul, cât şi mediul în care
acesta se manifestă.   Astfel, întâlnim mai multe tipuri de violenţă în mediul şcolar ce
cuprinde orice formă de manifestare a unor comportamente precum:
Ø  Violenţa verbală (poreclire, tachinare, ameninţare, hărţuire) ofensă adusă statutului/autorităţii cadrului
didactic; alte tipuri de comportament deviant în relaţie cu şcoala;

Ø  Violenţa fizică, concretizatǎ prin lovire, împingere, bruscare, pǎlmuire, lovirea cu diverse obiecte,
vǎtǎmare corporalǎ, deposedare prin forţǎ de bunuri, furt;

Ø  Violenţa economică (materială) ce se răsfrânge asupra obiectelor din jur, asupra mobilierului şcolar, şi a
bunurilor altor persoane;

Ø  Violenţa psihică ce are ca efect formarea complexelor de inferioritate la persoana agresată, şi se

manifestă prin verbalizare, atitudini de respingere, izolare;
Violenţele verbale (certuri, conflicte, injurii, ţipete) sunt considerate situaţii tolerabile şi obişnuite în
orice şcoală, în familie, în contextul social actual (violenţa verbală a străzii, a mass-mediei etc.).

Principalele forme ale violenţei în mediul şcolar:

Violenţa elev-elev:
– violenţa verbală (certuri, conflicte, injurii, ţipete);
– violenţa fizică între elevi;

Violenţa elevilor faţă de profesori:

– lipsa de implicare şi de participare a elevilor la activităţile şcolare
– ofensă adusă statutului şi autorităţii cadrului didactic
– comportament şcolar neadecvat

Violenţa profesorilor faţă de elevi:

– agresiunea verbală faţă de elevi (atitudini ironice, ţipete, chiar injurii, jigniri);
– agresiune non-verbală (ignorarea mesajelor elevilor şi neacordarea de atenţie acestora, gesturi sau
priviri ameninţătoare, atitudini discriminative);
Violenţa părinţilor în spaţiul şcolii:
– faţă de profesori – violenţă verbală (ironii, discuţii aprinse, ţipete);
– faţă de alţi elevi/faţă de propriul copil;
  Există trei tipuri de prevenţie pe care le poate desfăşura şcoala şi care se completează
reciproc:

Ø  prevenţie primară, care se referă la dezvoltarea unei priviri pozitive asupra fiecărui elev,
exprimarea încrederii în capacitatea lui de a reuşi, valorizarea efortului elevului;

Ø  prevenţie secundară, ce pleacă de la faptul că şcoala reprezintă un post de observaţie privilegiat

al dezvoltării intelectuale şi afective a elevului, iar profesorul printr-o observare atentă a acestuia,
poate repera efectele unor violenţe la care elevul a fost supus în afara mediului şcolar. Semnalând
cazul respectivilor elevi profesioniştilor (psihologul şcolar şi asistentul social) şi autorităţilor
competente, pot fi luate măsuri de protecţie şi de ajutor care să înlăture cauzele abuzurilor şi
reducerea tulburărilor somatice, psihice şi comportamentale induse prin violenţă;

Ø  prevenţie terţiară, ce  are în vedere sprijinul direct adus elevilor ce manifestă comportamente
violente. Menţionarea unor aşteptări pozitive faţă de ei, dezvoltarea sentimentului de apartenenţă
comunitară, exprimarea preocupării faţă de situaţia pe care o au şi integrarea lor în activităţile
grupului sunt factori de protecţie ce pot fi exercitaţi în cadrul instituţiei şcolare, putându-se astfel
împiedica cronicizarea tulburărilor provocate de violenţă.
   Tipuri de activităţi de prevenire a fenomenelor de violenţă organizate la nivelul unităţilor
de învăţamânt:

– acţiuni de conştientizare de către elevi a efectelor negative ale violenţei;

– organizarea cu părinţii a unor activităţi pe tema prevenirii violenţei şcolare, lectorate cu părinţii;
– dezvoltarea unor programe de formare a cadrelor didactice privind managementul clasei,
dezvoltarea abilităţilor de comunicare, dezvoltarea de conflicte, promovarea cooperării;
STOP VIOLENTA