REPREZENTAREA REALISTĂ

ÎN ROMANUL “DOAMNA
BOVARY”(1856), DE GUSTAVE
FLAUBERT
TEHNICI DE LECTURĂ
 CONCEPTUL DE MIMESIS ȘI CRITICA STILISTICĂ A REPREZENTĂRII REALITĂȚII

Wolfgang Kayser (1948): „pentru Bally și școala sa, stilul este un fenomen al limbii naționale,
dar pentru Vossler, Spitzer și alții este un fenomen al personalității artistice în diferite sensuri;
pentru direcția influențată de știința artei, [stilul este] de cele mai multe ori un fenomen al
epocii, pentru ceilalți o etapă a epocii, a generației, a națiunii etc.”

Erich Auerbach (1946): - „interpretarea realității cu ajutorul reprezentării literare sau

«imitării»”;
- de la „stilul înalt” (nobil, solemn) la „stilul umil” (popular, „care
însumează vorbirea cotidiană”); „imitația serioasă a cotidianului”

Conceptul de mimesis în Antichitatea greacă: - Platon, Republica: arta bazată pe mimesis –

copie imperfectă a Ideilor (concepție bazată pe opoziția între lumea sensibilă și cea
inteligibilă); arta nu comunică Adevărul, ci răspândește iluzii și „corupe sufletele tinerilor”;
- Aristotel, Poetica: se opune lui Platon și
legitimează mimesis-ul, care are o funcție socială de asigurare a coeziunii cetății prin
emoțiapurificatoare generată de artă (catharsis).
• Primele capitole ale părții I: centrate asupra lui Charles Bovary

• Partea I – capitolul V: Mutarea perspectivei către Emma: primul gând

al doamnei Bovary care figurează în lumea narată: „Emma se gândea la
buchetul ei de mireasă, împachetat într-o cutie de carton, și se întreba,
visătoare, ce s-ar face cu el dacă, din întâmplare, ar muri.” (p. 98, ed.
1979)

• – Sfârșitul capitolului: „Înainte de a se căsători crezuse că iubește; dar

cum fericirea așteptată din această dragoste nu venise, ea își spuse că
trebuie să se fi înșelat. Și Emma căuta să afle ce se înțelegea cu adevărat
în viață prin cuvintele fericire, pasiune și beție sufletească, cuvinte care
i se păruseră atât de frumoase în cărți.” (p. 100)
• Capitolul VI – Lecturile Emmei:
• Paul și Virginia (Bernardin de Saint-Pierre, 1788)

• Félicité de Genlis – La Duchesse de la Vallière, 1804

• Histoire sainte (Istoria sfântă, corpus de texte biblice obligatorii pentru

învățământul primar o bună parte din secolul al XIX-lea)

• Predici, abatele Frayssinous

• Spiritul creștinismului (Hegel, 1799) – „ca recreație”, duminica
• „Tânguirea răsunătoare a melancoliilor romantice”
• „Obișnuită cu priveliștile liniștite, o atrăgea acum contrariul lor, natura
zbuciumată. Nu-i plăcea marea decât pentru furtunile ei, iar verdeața,
numai ici și colo, printre ruine”

• „Îi plăceau doar lucrurile din care ar fi putut să tragă un fel de folos
personal; și înlătura ca zadarnic tot ce nu-i mergea de-a dreptul la inimă,
fiind din fire mai mult sentimentală decât artistă, căutând emoții, nu
priveliști” (pp. 100-102)

• Romanele „interzise” în care „nu era vorba decât de dragoste, de amanți,

amante, doamne persecutate care leșinau în chioșcuri singuratice (...),
domni curajoși ca niște lei, blânzi ca niște miei, virtuoși cum nu se mai
află, totdeauna bine îmbrăcați, și care varsă șiroaie de lacrimi”.
 Ducesa de
Lavalliere

“Avu pe-atunci un cult pentru Maria Stuart și o venerație entuziastă

pentru femeile ilustre și nenorocite”: Ioana d’Arc, Heloïse, Agnès Sorel,
Clémence Isaure”

Ioana d’Arc
• „Și erați și voi, sultani cu narghilele, leșinați, sub boltele boschetelor, în brațele
baiaderelor (...) și mai ales voi, priveliști șterse din ținuturi falnice, care de atâtea ori ne
înfățișați de-a valma palmieri, brazi...”

• La moartea mamei: cere „să fie și ea înmormântată mai târziu în același mormânt” (...)
„Emma se simțea mulțumită că a ajuns dintr-o dată la acest rar ideal al existențelor
șterse, la care nu izbutesc să ajungă niciodată sufletele mediocre”
• Cap. VII
• „De ce oare nu putea ea să stea rezemată de balustrada balconului unei vile
elvețiene, sau să-și închidă tristețea într-o căsuță scoțiană, alături de un soț
îmbrăcat într-o haină de catifea neagră...?”
• Nu își exprimă dorințele: „îi lipseau deci cuvintele, ocazia și îndrăzneala”
• „Totuși, dacă Charles ar fi bănuit, dacă măcar o singură dată privirea lui i-ar fi
ghicit gândul...” (p. 105) (Vocație a regretului)
• „După teorii pe care le credea bune, Emma voi să cunoască dragostea. În
nopțile cu lună recita prin grădină toate versurile pătimașe pe care le știa pe
dinafară, îi cânta suspinând adagii melancolice”
• „incapabilă, de altminteri să înțeleagă ceea ce ea nu simțea, ca și de a crede în
tot ce nu se manifesta prin forme dinainte statornicite”
• Partea a doua
• Yonville l’Abbaye (oraș imaginar din provincia normandă)
• „regiune corcită, unde vorbirea e fără accent, după cum nici peisajul n-are
nimic deosebit. Aici se fac cele mai proaste brânzeturi de Neufchâtel
(..etc.)”
• Participarea la viața publică (ex. balul, spectacolele) joacă rolul de
„declanșator” al emoțiilor Emmei, care se activează pe această traiectorie
exterior-interior. Emoțiile Emmei depind aproape în totalitate de stimuli
externi care corespund cu valorile educației sale, sau se traduc în achiziții
cu încărcătură simbolică (ex. pupitrul de rugăciune gotică)
• Dinamica opozițiilor: austeritate – exces, erotism- evlavie (căință)
• „Otrăvirile succesive” (cu romane, datorii, arsenic)
• Perpetuarea bovarismului prin Charles care începe să idealizeze persoana
defunctă a Emmei, chiar și când descoperă adulterul
• Dependența de planul financiar – sentimentul matern al Emmei înregistrează o
involuție în momentul în care își dă seama că nu are destui bani pentru un trusou
elegant
• Somatizările Emmei – leșin, nervozitate, respingere a fiicei
• Toma Pavel, Gândirea romanului (2003) – raportul ideal-normă; în Doamna
Bovary, deja idealurile și normele se află în conflict – idealul recrutat din ficțiunea
romanescă
• Maniera reprezentării: atribuită unei voci omnisciente în ceea ce o privește pe
Emma (deoarece personajul, prin natura sa, nu are o critică a tulburării) - v.
observațiile lui Auerbach
• Romanele cavalerești/ sentimentale sunt receptate drept având o influență
negativă