LIMBAJUL ȘI

AFECTIVITATEA
- expresie, comunicare și interpretare -
 LIMBAJUL – Caracteristici generale
• Fiecare manifestare a vieții spirituale omenești poate fi raportată la un anumit tip de
limbaj
• Definit ca activitate de comunicare, realizare verbală a gândirii, limbajul diferă de
limbă;
• Limba unui om, a unui popor, este formată dintr-un sistem de mijloace lingvistice
(fonetice, lexice, gramaticale)
• Limba poate fi analizată ca fenomen supraindividual, social.

Limbajul:
- fenomen individual;
- funcţie cognitivă;
- funcţie comunicativă (transmiterea informaţiilor);
- rămâne în urma gândirii (deoarece ideile sunt mai dinamice);

Are trei aspecte principale:

• fonetic – particularităţi sonore, din perioada antepreşcolară;
• lexical – cuvintele;
• gramatical.
 Limbajul oral

Are 2 laturi: ascultarea

şi vorbirea

Poate fi monologat sau

dialogat

Are un caracter situativ, un

caracter adresativ

Are o temă de susţinere şi uneori

un subtext (implicaţii înţelese);

Reprezintă forma de
bază a limbajului.
 Limbajul oral
- manifestări în diverse afecțiuni -

În stările afective, raptus,

schizofrenie →

→ caracterul situativ este ignorat,

pacientul acţionează sub imperiul
tendinţelor, acţionează ca şi cum ar fi
singur.

În solilocvie, bavardaj→ caracterul

adresativ este ignorat .

În schizofrenii, demenţe→ susţinerea

este perturbată, nu au posibilitatea să
urmărească, nu pot dezvolta tema.

La paranoici, obsesivi→ subtextul

poate fi interpretat delirant sau
apreciat simbolic .
 Limbajul intern
• fuziune cu gândirea
• nu poate exista fără o formulare verbală
• Sokolov: micromişcări ale limbii în cursul proceselor intelectuale
• precede şi depăşeşte limbajul oral
• ia naştere când impulsurile creierului pot fi evocate deliberat şi când se face
corespondenţa evocări – acte
• e operativ, scurt-circuitează şi realizează concomitenţe între elemente pe care
limbajul oral nu le poate reda decât succesiv;
• are un caracter pregnant cognitiv;
 Tulburările limbajului oral
- Dislogiile -
Dislogiile: tulburări mentale ale limbajului, consecutive modificărilor de formă şi
conţinut ale gândirii, fără modificări ale funcţiei limbajului:
A. Tulburările de formă
Tulburările de formă: tulburări ale activităţii vorbirii, tulburări de înălţime, intensitate,
timbru, caracterizate prin:

- intensitate ↑ + tonalitate ↑: în stări de excitaţie psiho-motorie, episoade maniacale,

catharsis afectiv;

- intensitate ↓, voce slabă, şoptită: în depresie, melancolie, psihastenie, schizofrenie;

- voce manierată, emfatică: în paranoia;

- voce neliniştită, anxioasă, exprimând dezorientare, ezitantă, fără coerenţă;

- voce declamatoare, patetică, preţiozitate, supraestimare: în schizofrenia

paranoidă
 Tulburările limbajului oral
- Dislogiile -
• Hiperactivitatea vorbirii
• normală la femei, notă de extroversie
• apare în isterie (vorbeşte pentru a atrage atenţia, fără să
Vorbăria simplă, nesusţinută conteze impresia lăsată)
tematic (bavardaj) • în anxietate (pacientul vorbeşte pentru a disimula frica)
• se referă la aspectul cantitativ (creşterea debitului);

Tahifemia • accelerarea ritmului vorbirii

• creşterea ritmului şi debitului verbal prin creşterea

Logoreea ritmului ideativ
• apare în intoxicaţii, hipomanie, manie;

• creşterea ritmului + repetarea stereotipă, anarhică de

Verbigeraţia cuvinte
• fraze ininteligibile
 Tulburările limbajului oral
- Dislogiile -
• Hipoactivitatea vorbirii
• hipoactivitate simplă
• apare in stări de inhibiţie, timiditate, stări afective negative,
Bradifemia depresie
• comunicare eliptică, ezitantă, monotonă;
• mutism akinetic: tulburare a conştienţei, constă în
pierderea vorbirii şi a motricităţii
Mutismul (dispariţia activităţii • mutism absolut: apare la pacienţii neurologici şi în
verbale, termen folosit în schizofrenia catatonică;
neurologie şi psihiatrie). Forme: • mutism relativ: comunică prin mimică, pantomimă, scris,
foneme, interjecţii;
• mutism discontinuu: în stări confuzionale, delir;
• mutism electiv: faţă de anumite persoane

• imposibilitatea de a vorbi ( apare în leziuni în zona corticală

Mutitatea
şi leziuni ale aparatului auditiv);

• musitaţia; mutacismul, afemia (anartria), barajul verbal,

Alte forme:
stereotipia verbală, onomatomania, palilalia, ecolalia,
• palilalie + ecolalie + mutism + amimie; apare în demenţe,
Sdr. PEMA (Guiraud):
boala Pick;
• culmea incoerenţei verbale, sonorizare mecanică a unor
Psitacismul:
foneme, fără conţinut semantic; apare în idioţie, demenţă;
 Tulburările limbajului oral
- Dislogiile -
B. Tulburările de conținut

Privesc funcţia Cauzele

lingvistică, ruperea unităţii psihice
semantică

nedezvoltarea funcţiilor cognitive

este alterat sensul cuvintelor

apar cuvinte trunchiate, modificate, alunecarea delirantă

fuzionate, cu foneme inversate

la nivelul cuvintelor: apar în

schizofrenie, psihastenie

limbajul devine ermetic

 Tulburările limbajului oral
- Dislogiile -
• Tulburări de conținut la nivelul cuvintelor:

• un cuvânt obişnuit este folosit cu alt sens

paralogisme

• cuvinte inventate pentru a exprima cât mai fidel un mesaj sau o informaţie
specifică;
neologisme • apar în schizofrenie
• sunt de 2 feluri – active și pasive

• abundă neologismele, accent străin, aspect automat, incomprehensibil;

glosolalie

• impresia că se exprimă într-o limbă nouă, proprie

jargonofazie
 Tulburările limbajului oral
- Dislogiile -
• Tulburări de conținut la nivelul frazelor:
În intoxicaţii, confuzie, manie

renunţarea la conjuncţii, prepoziţii, articole cu spect telegrafic = agramatism

Paragramatism:

expresii bizare, neoformaţii de la rădăcini corecte

Embololalie (embolofazie):

pe discursul normal sunt inserate cuvinte străine de sensul lor obişnuit;

Schizofazie:
în schizofrenie, primele combinări sunt comprehensibile apoi cuvintele sunt asociate superficial şi
întâmplător, disocierea limbajului;

Utilizarea de neologisme, cuvinte cu sens îndepărtat de conţinut:

disociere semantică, pierderea legăturii semnificat – semnificant, are loc progresiv
dispersia semantică - se interpun noi cuvinte, se elimină altele (apar paragramatism, agramatism)
disoluţia semantică - ultimul stadiu al deteriorării
 Tulburările limbajului oral
- Disfaziile -
• Disfaziile: tulburări ale înţelegerii şi exprimării limbajului oral şi scris; apar în
leziuni cerebrale circumscrise (leziuni neurologice, AVC, tumori, traumatisme
cranio-cerebrale). Trebuie eliminate: stările psihotice, demenţele, nedezvoltarea
cognitivă.
SURDITATEA VERBALĂ:
Este incomprehensibilitatea • cei afectați nu dau răspunsuri sau răspunsurile nu sunt în
cuvântului vorbit: legătură cu întrebările
• pacientul dă impresia că înţelege dialogul
În stările mai uşoare: • are tendinţa de a disimula – prinde câte un cuvânt şi
deduce ideea

La poligloţi: • este mai pregnantă pentru limba recent învăţate

• are impresia că i se vorbeşte într-o limbă străină

În stadiile mai avansate: • uneori recunoaşte cuvintele dacă îi este prezentat
obiectul respectiv

• se însoţeşte de elemente parafazice, jargonofazice

(cuvinte ininteligibile în conversaţia spontană);
În manifestările discrete:
• pot să apară intoxicaţia prin gest, perseverenţa ordinului
dat.
 Tulburările limbajului oral
- Disfaziile -

Intoxicaţia prin Amnezia Alexia (cecitatea Alexia

Parafazia:
cuvânt: verbală: verbală): motorie:

- însoţeşte
- uitarea unor afazia,
- transpoziţia cuvinte sau a - deformarea incomprehen - pacientul nu
fenomenelor întregului cuvintelor sibilitatea poate citi cu
din planul vocabular limbajului voce tare
praxiei scris
- pacientul
recunoaste - legătura
- iniţial, uită arhitectura alexie –
metafore, generală, dar afazie:
adjective, - înlocuirea nu aşează
- pacientul dacă totuşi
nume proprii, unui cuvânt pagina lizibil;
repetă reuşeşte să
- apoi – nume cu un altul
răspunsul la citească, din
de familie, desprins din
prima - nu cauza afaziei
substantive, context;
întrebare şi la recunoaşte nu poate
următoarele; verbe; literele, reproduce
silabele ceea ce a citit
 Tulburările limbajului oral
- Dislaliile -
• Dislaliile: imposibilitatea pronunţării anumitor sunete, silabe, cuvinte; luate separat
pot fi pronunţate, mai puţin într-un anumit context. Sunt studiate de logopedie:
• Rotacism: sunetul R;
• Sigmatism: sunetele înalte (S, Z, J) sau combinaţii (PS, TS, KS) → este o dislalie dentală;
• Rinolalie: vorbirea pe nas;
• Bâlbism

Forme ale bâlbismului:

• Clonic: vorbire repetată, sacadată, pentru silaba de la începutul cuvântului (ex.: ba-ba-ba-
bal-sam, ma-mama);
• Tonic: rezistenţă puternică la pronunţarea unei silabe, întrerupe discursul, când e depăşită,
cuvântul se revarsă brusc, tumultos, în cascadă (ex.: b-b-b-balsam, m-m-m-mama)
• Tonico - clonic: mai frecvent în practică;
• nu tulburările musculaturii fonatorii sunt principala cauză, deşi sunt interesaţi muşchii
respiratori (asinergism funcţional)
• e un complex simptomatic de esenţă nevrotică: se accentuează în situaţii emoţionale, la
cuvinte dificile → pacientul evită să le rostească, le înlocuieşte -> nu găseşte imediat cuvinte înlocuitoare sau
nu sunt adecvate -> discurs mai puţin inteligibil -> încărcare afectivă negativă ->logofobie => tumultus
sermonis:sunt suprimate multe silabe, cuvinte + inversiuni, repetiţii, eliziuni => limbaj ininteligibil )
 Tulburările limbajului scris
- este diferit de limbajul oral (între foneme există relaţii temporale) – în
limbajul scris există o ordonare spaţială;

- baza senzorială e mai amplă – analizatorul vizual;

- se apropie de monolog;

- e o formă închisă de comunicare, nu există sprijinul interlocutorului;

- trebuie să fie limpede, riguros, explicit, dar situativ, adresativ şi cu

sisteme de referinţă;

- nu are expresivitate directă;

- diferă de limbajul monologat care foloseşte timbrul, modulaţia,

expresivitatea, noi semnificaţii (vii, adecvate) ce cresc
comprehensibilitatea;

- limbajul scris – contextual, semnificaţiile reies din construcţia frazei,

rigurozitate logică şi gramaticală, grijă pentru lexic, stil.
 Tulburările limbajului scris
- Tulburările psihografice -

A. Tulburările activităţii grafice:

• merge până la refuzul de a scrie
• apare în schizofrenie
Hipoactivitatea grafică • uneori există disociere între negativismul verbal şi cel grafic –
refuză să vorbească, dar scrie;

• merge până la tendinţa maximă – scrie patologic şi irezistibil

(graforee – intempestivă, eliptică, incoerentă – echivalentul
logoreei) (e mai rară ca logoreea pentru că pacienţii nu au
Hiperactivitatea grafică răbdare să scrie)
• apare în schizofrenie, paranoia
• Grafomania: uneori apare disociere între activitatea grafică
(grafomanie) şi cea verbală (sunt tăcuţi)

• cuvintele şi frazele sunt lipsite de legături între ele

Incoerenţa grafică • e concordantă cu incoerenţa verbală şi ideativă;

• repetarea unei conjuncţii, a unui cuvânt sau a unei fraze;

Stereotipiile grafice • intercalarea lor repetitivă; scriere cu majusculă a fiecărui
cuvânt;
 Tulburările limbajului scris
- Tulburările psihografice -

B. Tulburările morfologiei grafice:

• litere foarte mari, rânduri ascendente: în manie, excitaţie psihică;

• litere mărunte, rânduri descendente: în depresie;

• scrisul seismic: litere inegale, rânduri suprapuse, abundenţă de ghilimele, majuscule, scris ca
de tipar, cu arabescuri, sublinieri;

• grifonaj: mâzgălituri – la oligofreni;

• scris în oglindă: tulburări de percepţie spaţială; apare în schizofrenie;

• scris în ghirlandă: în schizofrenie, delir, demenţe → dispar cuvintele, grupurile de semne sunt
plasate bizar, la marginea hârtiei, apar aglutinări;

• scris suprapus: literele sunt inversate, nu există sens, exprimă simbolismul gândirii schizofrenice,
apare în autism, catatonie;
 Tulburările limbajului scris
- Tulburările psihografice -

C. Tulburările semanticii grafice:

• sunt cele mai frecvente

• transpoziţii de litere şi cuvinte
Paragramafismele
• substituţii, omisiuni
• apar în schizofrenie

• echivalente neologismelor
Neografismele: • apar în schizofrenia paranoidă,
parafrenie, paranoia.
 AFECTIVITATEA – caracteristici generale

a. cuprinde trăirile, atitudinile b. corespunde universului

dezvoltate, sentimentele subiectiv

Afectivitatea

c. este procesul psihic cel mai d. prezintă trăsături constante şi

legat de personalitate manifestări caracteristice
 AFECTIVITATEA – Stări și dispoziții (1)

• stare afectivă elementară, cu încărcătură puternică,

debut brusc, desfăşurare furtunoasă, cu modificări
mimico-pantomimice şi neuro-vegetative
• exemplu: mânia, furia - reacţie primitivă, cu
Starea de afect coordonare slabă a răspunsurilor şi a activităţii
psihomotorii, limitarea câmpului conştienţei
• trebuie deosebite de stările de afect patologice:
conştienţă tulbure, pierderea discernământului,
pierderea criticii asupra consecinţelor;

• emoţiile dominante – formează starea afectivă într-un

anumit moment
• dispun de un sistem motivaţional, mecanisme
elaborate => condiţionare socială
Emoţia • reflectă raportul subiect-obiect
• au manifestare spontană bruscă sau de durată
• tensiunea afectivă este mai mică decât în stările de
afect
• au expresivitate, dar şi detaşare de situaţie
 AFECTIVITATEA – Stări și dispoziții (2)
• stare afectivă generală, de fond, cu durată şi
intensitate medie
• reflectă starea de funcţionare a organelor
Dispoziţia • reprezintă suma impulsurilor extero, intero,
proprioceptive conştiente şi neconştiente;
• depinde de adaptarea la ambianţă şi de starea
subiectivă;

• trăirile emoţionale cele mai complexe, stabile,

generalizate
• reflectă raportul cu ambianţa,

Sentimentele • au obiect precis şi statornic

• angajează insul voliţional, acţional, cognitiv
• sunt mai interiorizate, mai discret polarizate, cu
expresivitate mai vagă
• au condiţionare socială;

• au amplitudine mai mare

Pasiunile • sunt puternic instrumentate voliţional

• sunt legate de structura personalităţii;
 AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (1)
• Termenul distimie – mulţi autori îl folosesc pentru a defini modificări în sens
depresiv, dar el semnifică o tulburare nespecifică, o abatere pozitivă sau negativă;
• Depresia: nu este o hipotimie, este o hipertimie negativă.

Hipotimia Atimia Apatia

• reducerea tensiunii • indiferentismul afectiv – • sinonimă atimiei

afective şi a elanului vital
• poate merge până la
apatie, indiferenţă
• apare în oligofrenii,
deteriorări, traumatisme
cranio-cerebrale, stări
confuzionale
athymhormia (Dide şi
Guiraud) • lipsa tonalităţii afective,
• scădere accentuată a lipsa interesului faţă de
tonusului afectiv propria persoană
• scăderea rezonanţei
afective, inexpresivitate • e mai mult o lipsă de
mimico-pantomimică interes ce nu atinge
• apare în idioţie, amplitudine clinică;
demenţă, stări
confuzionale grave,
catatonie, stări
defectuale schizofrenice
 AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (2)
Depresia: trăire puternică, sentimentul durerii morale, al inutilităţii şi
devalorizării; conţinut perceptual cenuşiu, lipsit de voioşie, neclar („ca prin fum,
ceaţă”)

ideaţie lentă, tristă, dureroasă

inhibiţie motorie sau nelinişte anxioasă

pantomimică concordantă cu ideaţia: privire fixă, frunte încreţită în

omega melancolic, brațe căzute pasiv pe lângă corp etc.

depresivul întrezăreşte nenorocirea, prevesteşte răul, actualizează

trăirile neplăcute, triste, ameninţătoare

diferă de deprimare – durată scurtă

apare in doliu, pierderi materiale, dureri morale, insuccese

poate să apară în boli somatice, sdr. nevrotice, episod depresiv

din psihoza maniaco-depresivă;
 AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (3)
Anxietatea: P. Janet - teamă fără obiect, se consideră că însoţeşte de cele mai multe
ori stările depresive (clasic).
• nelinişte psihomotorie cu răsunet vegetativ, fenomene emoţionale negative;
• apare atât la normali, cât şi în boli somatice şi psihice;

• Hecker şi Freud: „nevroza anxioasă ” – resimt iminenţa unui pericol, iritabilitate, scăderea
capacităţii de concentrare, fenomene neuro-vegetative; anxietatea cronică => fobii şi
obsesii (când se cuplează cu factori specifici externi/ interni);

• este desprinsă de concret , proiectată în viitor; ei consideră viitorul plin de surprize

negative; este mai mult potenţială decât actuală, mai mult gândită decât trăită;
• există şi o anxietate firească, normală, concordantă cu evenimentele existenţiale;
• anxietatea devine clinică când scade randamentul şi capacitatea de concentrare (în
nevroze) sau dezorganizează conduita (fundalul elementelor psihotice);

• Lader şi Petursson: anxietatea = stare survenită intr-un anumit moment sau trăsătură
dispoziţională durabilă a personalităţii; anxietatea liber-flotantă = difuză – relativ
constantă; anxietatea fobică = situaţională;
 AFECTIVITATEA
Tyrer: piramida anxietăţii
Psiho
ze
dezin
tegrat
ive
(SK)
Psihoze integrative
(nedisociative) maniaco-
depresive, paranoide

Depresii nepsihotice

Fobii (agorafobie, fobia socială, fobia simplă, agorafobia cu panică,

atac de panică), obsesii, isterie, hipocondrie (“anxietate
somatizată”±cea din bolile somatice reale), tulburări somatoforme

Anxietatea: poate fi limitată în timp (situaţii puternic stresante), anxietatea din

dificultăţi de adaptare, anxietate generalizată (fără obiect)
 AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (4)

anestezia • pacientul se plânge că nu se mai poate bucura sau întrista, nu mai poate simţi afecţiune şi

psihică suferă pentru asta

• apare în depresii tardive, depersonalizări, derealizări, fazele de debut şi remisie din
schizofrenie;
dureroasă

raptus • când depresia creează o tensiune foarte mare

• agitaţie psihomotorie + defenestrare, sinucidere, omucidere, automutilare; potenţat de

melancolic anxietate, reprezintă o exacerbare critică;

• anxietate cu acompaniament somatic

• senzaţie penibilă de disfuncţie a unui organ

angoasa • face trecerea spre fobie, e mai mult trăită decât gândită, mai mult actuală decât
potenţială
• e diferită de anxietatea extremă
• anxietatea – este mai mult psihologică, iar angoasa – mai mult psihofiziologică;
 AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (5)
• încărcătură afectivă pozitivă, exagerarea dispoziţiei, stare de plenitudine, bine
general, sănătate, putere, fugă de idei, logoree, glume, mimică expresivă,
bogată
• în mod normal: apare în succese
• în psihopatologie: un eventai mai mic decât al depresiei: intoxicaţii,
Euforia: suprasolicitare, febră, episod maniacal, forma expansivă a PGP, boala
hipertonică, demenţa senilă, oligofrenii
• este diferită de euforia necontagioasă, puerilă, nătângă din hebefrenie, de
râsul spasmodic al pseudobulbarului, de moria
• nu descrie o curbă liniştită , ci are mici variaţii

• variaţii de la negativ la pozitiv

• alternanţă a dispoziţiei intre depresie şi euforie, chiar mânie
Labilitatea afectivă • apare în manie, în oligofrenii şi psihopatii
• mai apare şi în ciclotimie, isterie, PGP, demenţă, hipertiroidie

• forma extremă a labilităţii

Incontinenţa afectivă • apare în arterioscleroza cerebrală avansată;

• formă mixtă a tulburărilor afective

• dispoziţie depresivă – anxietate, stare de rău general, disconfort
Disforia somatic, nelinişte, logoree, hiperexcitabilitate
• apare in perioadele intercritice din epilepsie, la alcoolicii cronici, în
encefalopatie, postencefalită, în sdr. de abstinenţă la toxicomani
 AFECTIVITATEA – Paratimiile (modificări calitative)
• Reacţii afective aberante şi inadecvate, paradoxale
• Ex.: o situaţie afectivă negativă e întâmpinată cu veselie sau invers;
• Apar în stări reactive, în schizofrenie (mai stabil şi mai intens);
• inversiunea afectivă: reacţie afectivă univoc negativă, ostilitate faţă de
persoana iubită; apare în schizofrenie, parafrenie, delir de gelozie, mai
puţin în paranoia;
• ambivalenţa afectivă: aparentă concomitenţă între stări afective opuse;
apare în schizofrenie, la vârstnici când scade libidoul;
 AFECTIVITATEA
– Mecanisme psihofiziologice (1) -
• Teoria motivațională
• motivaţia = factorii ce provoacă, directionează şi orientează comportamentul
• comportamentul = formele observabile ale activităţii intime;
• motivaţia este:
• atât ereditară (trebuinţele biologice)
• cât şi ontogenetică (trebuinţe etico-morale, culturale);
• pentru stările afective morale este necesar un optimum motivaţional
• când motivaţia creşte => dezorganizare => scăderea eficienţei prin reacţii emotive şi anxioase;
• Stimulări:
• stimularea substantei cenuşii periventriculare => comportamente agresive prin participare
simpatică;
• stimularea hipotalamusului => răspunsuri pseudoafective = furie falsă = manifestare motorie
inconştientă (fără participare motorie);
• lezarea ariei septale => comportament agresiv (cresc iritabilitatea şi reactivitatea emoţională);
• lezarea cortexului temporal şi frontal, nucleului amigdalian, hipocampului => scăderea
agresivităţii, comportament docil şi blând => scad reacţiile afective;
 AFECTIVITATEA
– Mecanisme psihofiziologice (2) -

Penfield, Disjuncţie între

La pacientii cu comportament
Alvarez
Circuitele • după crizele depresie: ul emoţional şi
afective Papez • există focare reacţia
• hipotalamus, de epilepsie subiectivă:
bioelectrice
• nucleul => o stare de • ex.: animalele
temporale cu leziuni
anxietate • dacă
anterior din temporo-
care se amigdaliene
talamus focarele sunt
• girus cinguli, transformă sunt mai
bilaterale => agresive dacă
în depresie sunt libere
hipocamp; • această stare depresia e
decât dacă sunt
mai mare izolate
durează mult
 AFECTIVITATEA
– Mecanisme psihofiziologice (3) -
•Epilepsiile hedonice:
•la copil şi adolescent, lumina puternică determină crize petit mal: tulburarea conştienţei, stare
euforică, excitaţie sexuală (astfel, ei caută voluntar lumina să-şi provoace criza);
•Excitaţia anumitor zone:
•=> furie, agresivitate,
•Excitarea altor zone:
•=> linişte, mulţumire, plăcere
•=> motivație pozitivă sau negativă;
•Zone de recompensă:
•nucleul amigdalian, ariile preoptice, hipotalamusul anterior şi ventro-medial;
•zone ale satisfacţiei: în sistemul limbic;
•excitaţia scizurii sylviene => excitaţie, logoree, bună dispoziţie;
•excitarea zonei parietale => satisfacţie, râs, glumă;
•când creşte intensitatea unui stimul => sunt atraşi mai mulţi neuroni în procesul autostimulator
•când scade intensitatea stimulului, animalul va creşte frecvenţa;
•Zone de pedeapsă:
•hipocampul, nucleul postero-ventral din talamus, substanţa cenuşie centrală
•=> stări afective negative, comportamente de înlăturare a acestui stimul;
•Excitarea sistemului limbic => mânie, apărare, groază;
•Motivaţia moral - afectivă, sentimentele, relaţiile, aprecierea socială, componentele corticale,
gândirea, voinţa au rol mai târziu, când inhibă şi modelează concordant expresiile mimice.