Unul dintre cuvintele cu cea mai mare rezonanta, indiferent de limba in care este exprimat , este cel

care denumeste abandonul.

Abandon-Părăsirea copiilor, a familiei de către persoana care are obligația legală de întreținere.
In limbajul juridic, se declara abandonat copilul care, in conditiile legii, se afla in grija unei
institutii, cu acreditare sociala sau medicala, de stat sau privata sau a unei persoane fizice.
 Dupa cum se observa , definitia abandonului se situeaza intr-un dublu registru – cel al
psihologiei si cel al socialului . Adesea se manifesta o a treaia implicare: este psihiatria, din
perspectiva careia abandonul este definit ca fiind abseta, slabire sau ruperea unei legaturi
Afective de sustinere care antreneaza lipsa obligatiilor morale sau naturale care sunt legate
De aceasta si creaza conditii favorabile aparitiei la victime a unor tulburari nevrotice sau
psihotice de tip reactiv (Dumitrana 1998)
 Pentru unele familii in dificultate, leaganul constitue o solutie salvatoare .
Separarea copilului de familie este o situatie stresanta, generatoare de frustrare afectiva, cu
consecinte negative asupra adaptarii si integrarii copilului in regimul de viata al institutiei de
ocrotire asupra maturizarii lui psihosociale.
Se considera ca separarea copiilor de familie, in primii ani de viata, constitue una dintre cauzele
retardului de dezvoltare bio-psihica, retard recuperabil in timp.
La copii institutionalizati se observa o intarziere clara in dezvoltarea fizica si motorie , existenta
fenomenului de “pisicism de deprivare” caracterizat prin: statura extrem de mica, foame
exagerata,intarziere accentuata a maturizarii scheletului si a sexualitatii .
 Comunicarea dintre mama si copil ofera unul dintre cele mai importante elemente in
devoltarea lui –este redusa la minimum , al doilea element este rutinizata la maximum
doar ocazional. Numeroase cercetari au evidentiat relatia stransa care exista intre
dezvoltarea afectiva si dezvoltarea generala a personalitatii copilului, relatia concretizeaza
Cateva aspecte: frustrarile afective duc , prin anumite mecanisme fiziologice,ia modificari
somatice, scoaterea copilului din mediul necorespunzator.
J. Bowlby a observat ca o parte din copii institutionalizati au manifestari vizibile ale
deprivarii afective cu alte cuvinte au un comportament labil.
Levy stabileste cateva trasa turi tipice ale copiilor institutionalizati :
relatii superficiale, nici un sentiment real- o anumita incapacitate de a simpatiza oamenii ori

de-asi face prieteni adevarati. L Bender a formulat trasaturi sindromului care la denumit
tulburare comportamentala psihopatica.
E. Macavei in investigatiile sale gaseste o serie de caracteristici , precum saracia repertorului
socioafectiv, stari afective preponderent negative cu manifestari stridente.
 Comportamentul social al copilului institutionalizat.
Legate strans de problemele afective la copii institutionalizati , apar si tulburarile comportamentului
social.
Comportamentul deviant cu referinta la adaptarea sociala capata trei structuri avand fiecare coerenta
unui sindrom.
1 Sindromul comportamentului nesocializat agresiv, constand in sfidare, cruzime, initierede batai. Acest
sindrom apare la copiii singuratici.
2 Sindromul comportamentului socializat delicvent consta in furturi.
3 Sindromul bandei el ii asociat cu fenomenul neglijarii din partea parintilor si delicventa in familie.
4 Sindromul comportamentului supra-inhibat sau nevrotic legat de un defect ori suferinta fizica cronica a
copilului.
La copiii institutionalizati se observa existenta unei tendinte puternice de a fi supusi tulburarilor psiho-
afective dela copiii neinstitutionalizati.