Radiaţiile X

Spitalul Clinic Colțea

Secția Radioterapie Clinică și Imagistică Medicală

Conf. Dr. (hab) Nicolae Verga

• Câmpul
• Formă de existenţă a materiei, sistem fizic
cu o infinitate de grade de libertate.
• Noţiune introdusă in 1830 de M. Faraday
• Exemplificarea conceptului CÂMPUL FORMAT DIN
• Acţiunea la distanţă este înlocuită printr-o
acţiune din aproape in aproape. CÂMPUL fotoni
• Particulele elementare creează în spaţiul din ELECTROMAGNETIC
jur un câmp de forţe care acţionează asupra
altor particule introduse in câmpul de forţe.
• Exemple: câmpurile particulelor elementare, CÂMPUL gravitoni
câmpurile de interacţiune: câmpul GRAVITAŢIONAL
gravitaţional, electromagnetic, slab si tare.
• Din ce sunt formate câmpurile?
CÂMPUL TARE gluoni
• Câmpurile de interacţiune pot exista independent
de sursa care le-a creat si pot fi la rândul lor surse
ale altor câmpuri de interacţiune. CÂMPUL SLAB bosonii vectoriali
• Energia si impulsul câmpului de interacţiune se intermediari
modifică discret deci se poate spune că este
format din anumite particule:
Figura 1. Compoziția câmpurilor
• Câmpurile electrice
• Caracteristici
• Sunt generate de sarcini
electrice.
• Ele exercită o influentă
asupra altor sarcini
electrice situate in
interiorul lor.
• Puterea lor este
măsurată in unităţi de
volt per metru, (V/m),
ori kilovolt per metru
(kV/m).
• Atunci când sarcinile se
acumulează pe un
obiect ele creează o
tendinţă de atracţie sau
de respingere a
sarcinilor de semn opus
sau respectiv de acelaşi
semn.
• Puterea acestei tendinţe
este caracterizată de o
mărime numită tensiune
si este măsurată in volţi,
(V). Figura 2. Efect al câmpului electric, din aproape în aproape,
asupra moleculei de apă
 Oxigenul, hidrogenul şi
molecula de apă pun în
comun electroni pentru
legătura chimică
specifică. La apă apare
Molecula de oxigen un comportament de
dipol electric spontan
Molecula de hidrogen pentru că sarcinile
migrează dintr-un capăt
în altul inducând
moleculei aspectul fizic
de dipol

Molecula de apă H2O

Lungimea legăturilor de hidrogen în
apă variază cu temperatura şi
presiunea pe când lungimea
legăturilor covalente variază mult
mai puţin în aceleaşi condiţii
 Apa este o moleculă polară
deoarece electronii puşi în
comun de atomul de oxigen cu
cei ai atomului de hidrogen se
deplasează spre atomul de
oxigen conferind acestui capăt
o sarcină negativă iar protonilor
o sarcină pozitivă
 Energia moleculară
• Molecula
• Reprezintă un sistem cu proprietăţile lui specifice, chimice, fizice si biologice.
• In interiorul ei sunt prezente mişcări ale atomilor condiţionate de agitaţia
termică si care se pot clasifica astfel:
• Vibraţia moleculară
• Vibraţia moleculară este dată de oscilaţiile atomilor faţă de poziţiile
lor de echilibru, oscilaţii cu frecvenţe definite ce se transmit întregului
edificiu molecular. Nivelele energetice ale acestor vibraţii sunt descrise
de relaţia:
 1
E   n   h 0
 2
• Unde n= 0, 1, 2, 3, etc. (întreg, pozitiv), v0 frecvenţa de oscilaţie. În
cazul unei molecule poliatomice energia de vibraţie este suma
energiilor fiecărui mod de oscilaţie.
Figura 5: Tipuri de vibrații moleculare
 • Rotaţia moleculară
• Reprezintă este o mişcare pe care molecula o executa în jurul
centrului său de masă, energia cinetică a unei astfel de rotaţii pentru
o moleculă biatomică
2
fiind exprimată de ecuația:
h
Er  l (l  1)
2I
• Unde l poate lua valori intregi, pozitive 1, 2, 3, etc.
• Mărimea h2/2I are valori in domeniul 10-3 eV.
• Metode de investigare a mișcărilor de rotație și vibrație a moleculei de apă
• Spectroscopia in infraroşu
• Spectroscopia Raman
• Cu ajutorul spectroscopiei cu neutroni lenţi şi reci.
Figura 3: Tipuri de rotații ale moleculei de apă
• Câmpurile magnetice
• Caracteristici
• Sunt generate de sarcini
electrice aflate in mişcare
adică de curenţi electrici.
• Ele acţionează asupra altor
sarcini aflate in interiorul lor.
• Tăria lor este măsurată in
unităţi de amper per metru,
(A/m) dar de obicei este
exprimată in termeni
corespunzând inducţiei
magnetice măsurate in tesla,
(T), militesla (mT) or
microtesla (µT). In unele ţări
se foloseşte încă o altă unitate
numită gauss, (G), de obicei
folosită pentru măsurarea
inducţiei magnetice (10,000 G
= 1 T, 1 G = 100 µT, 1 mT = 10
G, 1 µT = 10 mG). Figura 4. Efectul transportor al legaturii de hidrogen
• Câmpurile electromagnetice
• Componentă electrică (E)
• Componentă magnetică (H)
• Se deplasează concomitent cu viteza luminii
• Caracterizate de frecventă si lungimea de undă.
• Frecventa
• Reprezintă numărul de oscilaţii ale undei in
unitatea de timp, măsurată in unităţi numite
hertz (1 Hz = 1 ciclu pe secunda)
• Lungimea de undă
• Reprezintă distanta parcursă de undă in
timpul unei oscilaţii (ori ciclu).
• Fig.4, ne relevă componente ale spectrului
electromagnetic precum şi surse artificiale de
câmpuri electromagnetice neionizante din care vom
observa energiile corespunzătoare valorilor de
frecvenţe şi lungimi de undă ale câmpurilor
electromagnetice .

Figura 5: Componente ale spectrului electromagentic

 Radiaţia
• Definiție
• Reprezintă câmpul electromagnetic liber, sub formă de undă, generat de mişcarea
accelerată a particulelor, a curenţilor electrici alternativi sau prin modificarea stărilor unui
sistem cuantic..
• Clasificare
• După efectul pe care îl au la interacția cu substanța (dependent de energia lor)
• Radiaţii ionizante
• Radiaţii electromagnetice, X sau , având aceiaşi natură ca lumina
• Radiaţii corpusculare încărcate electric: , , ioni acceleraţi (protoni), electroni, mezonii p
• Radiaţii corpusculare neutre electric: neutroni
• Clasificare după modul de producere
• A) fotoni sau raze X, produse artificial de aparate speciale: aparate Roentgen clasice, acceleratori liniari,
betatroane sau ciclotroane;
• B) raze gama, emise de elemente radioactive naturale (Radiu, Radon, Poloniu) sau artificiale (izotopii
radioactivi 60Co, 137Cs).
• Materialele care emit radiaţii ionizante sunt numite materiale radioactive, nucleele atomilor
constitutivi ai materialelor radioactive se numesc radionuclizi .
• După tipurile de energii constituente
• Radiaţii monoenergetice
• Radiaţia ionizantă care constă din particule de un singur tip cu energie identică
• Radiaţii heteroenergetice
• Radiaţia ionizantă care constă din particule de un singur tip cu energii diferite se numeşte
heteroenergetică; astfel, radiaţia b a nuclizilor radioactivi este întotdeauna heteroenergetică, pentru
că ea constă din particule b cu energii diferite.
• După propagarea în spațiu
• Radiaţia dirijată
• Are direcţie de propagare stabilită
• În punctul examinat din spaţiu radiaţia soseşte doar pe o singură direcţie.
• De exemplu, radiaţia unei surse punctiforme în vid şi fasciculul colimat al radiaţiei de la accelerator în
vid sunt radiaţii dirijate. Dacă aceste radiaţii s-ar propaga nu în vid, ci în mediu de împrăştiere, atunci
am avea de-a face cu radiaţii nedirijate, întrucât radiaţia împrăştiată ar intra în punctul examinat pe
direcţii diferite.
• Radiaţia nedirijată
• După propagarea în timp
• Radiaţia continuă
• Caracteristicile ei rămân constante în intervalul de timp examinat.
• Radiaţia în impulsuri
• Acea radiaţie, a cărei durată de acţiune este cu mult mai mică decât timpul de observaţie
 • În funcție de capacitatea de penetrare
• Radiația alfa (radiaţie corpusculară formată din particule încărcate pozitiv - nuclee de heliu)
• Slab penetrante pot pătrunde doar în stratul exterior al pielii
• Pot fi ecranate de o foaie de hârtie
• Radiaţia beta (β)
• Puterea de penetrare este mai mare decât a particulelor alfa, având capacitatea de a penetra pielea
• Pot fi ecranate de plastic, foiţă subţire de aluminiu
• Radiațiile x și gamma
• Sunt penetrante, au capacitatea de a traversa complet organismul
• Pot fi ecranate de materiale cu Z mare (Pb)
• Neutronii
• Sunt foarte penetrante
• pentru ecranare sunt necesare materiale foarte groase cu conţinut de hidrogen (beton apă
sau parafină)
• Radiaţii neionizante
• Utilizate in tratamentul cancerului sunt
• Curenţii de radiofrecvenţă
• Microundele sub formă de câmp radiativ
• Radiaţia termică (in infraroşu, pentru tratamentul tumorilor superficiale)
• Radiaţia luminoasa sub forma de laser
 Radiaţiile X sau Röntgen
• Au fost descoperite în 1895 de Wilhelm Conrad
Röntgen (1845 – 1923)
• Caracteristici
• Iau naştere în partea extranucleară a atomului
• Au o lungime de undă cuprinsă între 10 -4 – 10-3 Å
• Au putere mare de penetrare
• Sunt utilizate în medicină pentru diagnostic şi
tratament.
• Tub röntgen
• incintă vidată în interiorul căreia avem doi electrozi:
anodul A(+) şi catodul C(-). Catodul este încălzit şi
datorită agitaţiei termice a electronilor în jurul lui se
formează un strat subţire de electroni. Prin aplicarea
de tensiuni de zeci de kV între anod şi catod, tensiuni
care obligă deplasarea electronilor către anod,
catodul având forma unei oglinzi sferice pentru ca
electronii emişi să fie focalizaţi pe o suprafaţă mică a
anodului A.
Figura 6. Tub radiogen
•
• Energia electronilor care pătrund în interiorul anodului scade prin frânarea lor în interiorul
anodului, această energie pierdută prin frânare este preluată parţial de o nouă radiaţie numită
radiaţie X denumită si radiaţie de frânare.
• Ele pot fi produse de către instalaţiile clasice de producere a radiaţiilor X sau de acceleratoare
de electroni liniare sau betatroane (în acest caz radiaţiile sunt de mare energie).
• Alte surse de radiaţii X sunt reprezentate de sincrotron (emite radiaţii X de 2-3 ori mai puternice
decât tubul Röntgen), ioni de înaltă energie sau radionuclizi emiţători de radiaţii alfa.
• În funcție de fluxul de electroni și tensiunea de accelerare:
• - generatoare cu energie joasă: aceste instalaţii funcţionează la o tensiune sub 100 kV şi produc
radiaţii slab penetrante (energie 60 kV), utilizate în radioterapia de contact (distanţa anod-
leziune de 3-5 cm).
• - ortovoltaj - funcţionează la tensiune variabilă şi sunt folosite în röntgenterapia convenţională:
• la tensiune 120kV în röntgenterapie superficială (cutanată);
• la o tensiune cuprinsă între 150-160 kV în röntgenterapie semiprofundă;
• la tensiune cuprinsă între 180-300 kV în röntgenterapie profundă.
Cele mai frecvente indicații pentru radioterapia cu ortovoltaj sunt:
Afecțiuni maligne:
• Carcinomul bazocelular, spinocelular;
• Sarcomul Kaposi
• Limfoame cutanate cu celule T
• Carcinomul cu celule Merkel
Afecțiuni benigne:
• Ginecomastia (secundară tratamentelor hormonale în cancerul de prostată)
• Afecţiuni inflamatorii
• Afecţiuni degenerative
În scop paliativ:
• Metastaze osoase
Aspecte legate de producerea radiatiei X

• Eficienta de producere: In general,cu cat energia este mai mare,cu atat este
mai mare eficienta de producere a radiatiei X - aceasta inseamna ca la
energii joase cea mai mare parte a energiei electronilor (>98%) este
transformata in caldura si, ca urmare - racirea tintei este importanta
 ALTE PROCEDEE DE PRODUCERE ALE RADIATIILOR X

• Un caz particular de emisie de radiaţii X caracteristice îl întâlnim în

radioactivitatea artificială - în captura K.
• În cadrul acestui fenomen, un proton din structura nucleului atomic
captează un electron de pe nivelul cel mai profund al atomului -
pătura K.
• Atomul rămânând cu un gol pe nivelul electronic cel mai adânc,
electronii periferici vor sări pe acest nivel rămas liber emiţând cuante
X caracteristice.
• Radionuclizii care au în schema de dezintegrare captura K şi care sunt
frecvent utilizaţi în practica radiobiologică sunt: 40K, 51Cr, 54Mg, 64Cu,
85
Sr, 125I, 196Hg, etc.
Vă mulțumesc pentru atenție!