ANATOMIA FARINGELUI

Faringele
- conduct musculo-fibros, hemicilindric,
- organ impar și simetric
- situat vertical:
- anterior de coloana vertebrală
- posterior de fosele nazale, cavitatea bucală și laringe
- superior se inseră pe baza craniului
- limita inferioară a faringelui e reprezentată de un plan
orizontal, ce trece prin marginea inferioară a corpului celei de-a
șasea sau a șaptea vertebre cervicale, corespunzător marginii
inferioare a cartilajului cricoid
- are o formă neregulată, de jgheab deschis anterior, mai larg în
partea superioară
- extremitatea inferioară a faringelui formează un orificiu eliptic,
prin care se continuă cu esofagul
Faringele
- lungimea sa este de 14 - 18 cm:
- 5 centimetri rinofaringele
- 4 centimetri orofaringele
- 5 centimetri hipofaringele.
În timpul deglutiției, când porțiunea inferioară a
faringelui ascensionează, lungimea sa este de 10-11 cm.
- - distanța ce separa extremitatea interioară a
faringelui de arcadele dentare este de 13-15 cm., ea
având importanță practică în cadrul explorărilor
endoscopice.
Faringele are o structură musculo-fibroasă prezentând
de la interior spre exterior:
- mucoasa faringelui,
- aponevroza intrafaringiană,
- stratul muscular
- aponevroza perifaringiană.
RINOFARINGELE

OROFARINGELE

HIPOFARINGELE
RINOFARINGELE
( nazofaringele, epifaringele, cavumul)
 de la baza craniului pana la nivelul unui plan ce trece prin
valul palatin
 la nivelul plafonului se gaseste la copil amigdala
faringiana a lui Luschka – in mod normal involuiaza la
pubertate, fiind absenta la adult
 la nivelul peretilor laterali se gasesc: orificiile trompelor
lui Eustache, fosetele lui Rosenmuller, amigdalele
peritubare
 peretele anterior – chonele
 inferior – comunica cu orofaringele de care este separat, in
timpul deglutitiei, prin ridicarea valului palatin
OROFARINGELE
- este delimitat de două planuri orizontale
- unul superior ce trece prin marginea liberă a
vălului palatin
- unul inferior ce trece prin marginea superioară a
epiglotei (sau prin hioid).
- este situat posterior de istmul orofaringian prin care
comunică cu cavitatea bucală.
 in partea superioară comunică cu rinofaringele, de care
e despărţit numai în timpul contracţiei vălului palatin,
 în partea inferioară comunică cu hipofaringele.
OROFARINGELE
Se descriu patru pereţi: anterior, posterior şi doi pereţi
laterali:
- peretele anterior este reprezentat de istmul
orofaringian, ce stabileşte comunicarea cu cavitatea
bucală.
Istmul este delimitat de lueta, marginea inferioară, liberă
a vălului palatin, de pilierii anterior și de baza limbii.
- peretele posterior corespunde axisului - la nivelul său
există ţesut limfoid sub formă de foliculi izolaţi
- pereţii laterali sunt reprezentaţi de spaţiul dintre pilierii
anteriori şi posteriori, ce iau parte la formarea lojei
amigdaliene
Lojele sunt ocupate de amigdalele palatine.
HIPOFARINGELE
Este delimitat:
- superior de un plan ce trece prin hioid
- inferior de un plan ce trece prin marginea inferioară a
cartilajului cricoid – unde se continua cu esofagul
Prezintă patru pereţi: anterior, posterior şi doi pereţi laterali:
- peretele posterior hipofaringian corespunde vertebrelor
cervicale C3 -C6
- pereţii laterali corespund sinusurilor piriforme (jgheaburi
faringo-laringiene), locuri pe unde lichidele ingerate se
scurg spre esofag
- anterior comuna cu laringele la nivelul orificiului
superior al acestuia si vine in raport cu pecetea cricoidului
RAPORTURILE FARINGELUI
Faringele are formă de pâlnie cu bază superioară și vârful
inferior, căruia îi lipseşte peretele anterior.
Raporturile sale se referă la următoarele elemente: bază, vârful,
două fete, laterale, două margini anterioare şi fata posterioară.
Baza (extremitatea superioară) se inseră pe baza craniului
la nivelul porţiunii bazilare a occipitalului şi pe faţa inferioară
a stâncilor temporale.
Vârful (extremitatea inferioară) se continuă cu esofagul, fără
limită de demarcație netă; limita inferioară a faringelui este un
plan orizontal ce trece prin marginea inferioară a cartilajului
cricoid și a vertebrei C6.
Raporturile feței posterioare Fața posterioară a faringelui
vine în raport, de sus în jos cu suprafaţa bazilară a
occipitalului, situată posterior de tuberculul faringian şi cu
coloana cervicală (fețele anterioare ale corpilor vertebrali).
Raporturile fețelor laterale
Faringele are o porţiune cefalică, în raport cu craniul şi o porţiune cervicală în
raport cu gâtul. Rapoartele feței laterale vor fi descrise în funcţie de cele două
segmente.
Segmentul cervical are raporturi cu pachetul vasculo-nervos al gâtului,
format din artera carotidă, vena jugulară internă și nervul pneumogastric
(vag).
Segmentul cefalic - Între faringe, coloana cervicală și ramul mandibular se
află spaţiul mandibulo-vertebro-faringian.
Limita superioară a spaţiului se află la baza craniului, iar limita inferioară la
unghiului mandibulei.
Spaţiul este divizat de către o prelungire profundă a fasciei cervicale
superficiale în două spaţii secundare: spaţiul glandular şi spaţiul
subglandular.
- Spațiul glandular conţine parotida, artera carotidă externă, vena jugulară
externă, nervul facial şi nervul auriculo-temporal.
- Spațiul subglandular este divizat de diafragmul stilian în două subspaţii:
prestilian şi retrostilian.
- Spaţiul prestalian conţine artera maxilară internă, nervul maxilar inferior şi
muşchii pterigoidieni.
- Spaţiul retrostilian conţine pachetul vasculo-nervos al gâtului, nervii
cranieni IX, X, XI, XII şi simpaticul cervical.
Mucoasa ce tapetează faringele este
- de tip epiteliu cilindric ciliat în rinofaringe
- în celelalte etaje de tip epiteliu pavimentos
stratificat.

Muşchii sunt de sus în jos: constrictorul superior,

mijlociu şi inferior.
Vascularizaţia faringelui este asigurată de ramuri din
artera carotid externă:
- faringiana inferioară şi superioară,
- artera pterigopalatină,
- artera palatină inferioră şi superioră
- artera vidiana
- artera dorsala limbii.
Venele drenează în vena jugulară internă,

Limfaticele ajung în ganglionii retrofaringieni ai lui

Gillette şi în ganglionii lanţului jugular intern.

Inervaţia faringelui e asigurată de plexul faringian cu

ramuri din:
- nervul vag, glosofaringian şi simpatic
- trigemen – ca nerv senzitiv.
FUNCTIILE FARINGELUI
 Digestiva
 Respiratori
 De aparare
 Fonatorie
 Auditiva
1. Deglutiţia – reprezintă acţiunea prin care bolul alimentar format
în cavitatea bucală este dirijat în esofag. Deglutiţia este un act
complex care se petrece în trei timpi.
Timpul bucal este voluntar şi constă în amestecarea, însalivarea şi
frământarea alimentelor pentru a putea fi înghiţite.
- saliva parotidiană este saliva masticaţiei,
- saliva submaxilară este cea care permite aflarea gustului alimentelor,
- saliva glandelor sublinguale este a deglutiţiei lubrefiind bolul
alimentar.
Bolul ajuns pe faţa dorsală a limbii este împins spre istmul
bucofaringian.
Urmează timpul faringian care este un timp reflex prin care
alimentele sunt înghiţite.
Faringele se ridică şi se scurtează bolul alimentar fiind împins în
esofag alunecând prin şanţurile piriforme de către muşchiul
constrictor inferior.
În timpul esofagian, de asemenea reflex, bolul coboară prin mişcările
peristaltice ale esofagului.
2. Respiraţia – aerul în timpul respiraţiei trece din
fosele nazale prin choane -> în rinofaringe, apoi, vălul
palatin fiind coborât -> în laringe.
Aerul în acest pasaj este încălzit, umezit şi
purificat prin contactul cu mucoasa faringiană bogat
vascularizată.
3. Fonaţia – sunetul fundamental ce rezultă din
vibraţia corzilor vocale capătă intensitate, înălţime şi
timbre în drumul său de la laringe spre exterior, prin
adăugarea de sunete armonice rezultate din vibraţia
aerului în cavitatea de rezonanţă care este faringele.
4. Audiţia – audiţia normală este condiţionată de
permeabilitatea trompei lui Eustachio, care permite
trecerea aerului spre urechea medie menţinându-se o
presiune egală cu cea atmosferică.
5. Apărare – prin receptorii de la nivelul mucoasei
faringiene, faringele reacţioneză la orice agent care ar
putea afecta integritatea sa.
Astfel: se refuză lichidele fierbinţi sau caustice,
sunt expulzaţi corpii străini.
Prin reflexul de strănut, tuse sau apnee elimină sau
refuză particolele iritante sau corpii stăini antrenaţi de
fluxul aerian.
Mucusul ce acoperă mucoasa faringelul are rol
antiseptic şi neutralizator.