Sunteți pe pagina 1din 16

Presentation

Asssoc. Prof. Adrian Trif Student:


Activitatea de aprovizionare = orice actiune prin care se
asigura elementele materiale si tehnice necesare productiei, in
volumul si structura stabilita, care sa permita realizarea
obiectivelor generale ale intreprinderii, în conditiile unor costuri
minime si ale unui profit cat mai mare.

Procesul aprovizionarii include o serie de etape:

•Studierea pieţei de desfacere, a furnizorilor potenţiali şi reali;


•Determinarea calităţii, cantităţii, a locului şi a termenului de livrare
pentru produselor ce urmează a fi achiziţionate;
•Elaborarea strategiilor în achiziţionarea de resurse materiale şi
echipamente tehnice, ca şi în domeniul gestiunii stocurilor;
•Alegerea şi testarea credibilităţii furnizorului, care va permite
satisfacerea nevoilor exprimate;
• Negocierea condiţiilor de aprovizionare, derularea activităţii
de cumpărare şi finalizarea acţiunii prin încheierea de
contracte comerciale (reprezintă rezultatul confruntării dintre
furnizor şi cumpărător)
• Emiterea şi administrarea comenzilor
• Perioada derulată după efectuarea acţiunii de cumpărare.
Urmărirea evoluţiei pieţei de furnizare şi potenţialului de
resurse, a preţurilor.

Activitatea de aprovizionare are o serie de atributii:

•Emiterea de comenzi la furnizori


•Încheierea de contracte economice cu furnizorii
•Urmărirea şi realizarea contractelor economice
•Asigurarea dimensionării judicioase a stocurilor,
adoptarea de măsuri pentru evitarea formării de stocuri
supranormative şi preîntâmpinarea ruperilor de stoc
•Depozitarea materiilor prime şi materialelor
AVANTAJE
•capacitatea de a satisface cererile de servicii la un cost
rezonabil
•reducerea capitalului alocat pentru distribuţie
•mai multă flexibilitate
•o acoperire geografică mai bună, prin crearea mai multor
centre de vânzare
•costuri de operare mai mici, atât pe ansamblu, cât şi în
zonele periferice
•împărţirea riscurilor implicate de relaţiile de afaceri
•contact mai bun cu clienţii şi creşterea cotei de piaţă –
vânzări sporite
•disponibilitatea serviciilor specializate
•mai multe informaţii legate de vânzări şi o cunoaştere mai
bună a pieţei
•abilitatea de a redistribui resursele de management
•reducerea riscurilor totale.
DEZAVANTAJE
•pierderea controlului direct
•inexistenţa unor date adecvate pentru verificare şi
control
•posibile omisiuni sau distorsionări de informaţii
•reducerea rotaţiei stocurilor (a controlului produsului)
•creşterea costurilor de stocare datorită unor niveluri mari
ale stocului
•renunţarea la stabilirea priorităţilor
•probleme de contabilitate (cum ar fi, înregistrarea
pierderilor din stoc)
•incapacitatea de răspunde cererilor speciale;
•costuri directe mai mari
•costuri mai mari datorate pierderilor şi deteriorărilor de
produse din stoc
•probleme de comunicare cu clienţii, cu asumarea riscului
ca servirea să nu se facă corespunzător.
• Tevi laminate fara sudura
• Tevi pentru extractii petroliere
• Tevi pentru industria auto-moto
• Tevi pentru constructii
• Companie infiintata in anul 2003 in Zalau (Romania)
• Membra a grupului de firme SteelProdEU

La nivel mondial:

•Aprox. 23000 angajati (2014) in 13 tari


•Venituri 2,3 miliarde de euro (2013)
UltraTube S.A este o societate pe actiuni care are ca si
activitate productia de produse laminate circulare (tevi) fara
sudura, cu o dimensiune a diametrului intre 31.8mm si
249.7 mm pentru diferite segmente ale pietii.

Aproximativ 75% din productia societatii UltraTube S.A este


orientata spre export pentru tarile arabe si tarilor in curs de
dezvoltare din Africa, dar o parte a productiei este orientata
si spre piata interna.
Sediul Ultra Tube S.A se afla
in orasul Zalau in zona industriala
si are in prezent 2700 de
angajati.

In Zalau societatea UltraTube produce tevi laminate


fara sudura in special pentru industria petroliera dar
si pentru aplicatii din industria auto-moto si
constructii.

Logistica se defineste prin planificare integrata,


organizare, impozitare si control a tuturor cursurilor
de marfuri si materiale împreuna cu cursurile de
informatii legate de acestea incepand de la livratori
prin etapele crearii de valori (ex. productie si/sau
etape de distributie) pana la livrarea produselor
catre clienti.
Societatea UltraTube, are o firma agreeata
pentru aprovizionarea cu materie prima,
membra tot a grupului SteelProdEU.

Principalul furnizor este chiar otelaria


grupului SteelProdEU, adica DonaProd din
Bucuresti, furnzior in procent de 95 %
care furnizeaza tagla (bara rotunda) din
care se produce teava.

Restul de 5% se imparte intre restul


furnizorilor de echipamente, consumabile,
servicii etc.
- reprezinta intelegeri comerciale, cu caracter
fizic, intre firme, in scopul facilitarii fluxului fizic
de bunuri sau servicii, punandu-se accentul pe
aspectul economic al acestor fluxuri.

- canalul de ditributie este unul direct: furnizor –


intermediar - client.  Strategia de ditributie
este una selectiva, dovedita cea mai eficienta,
deoarece aceasta permite realizarea unui control
mai efcient si costuri mai mici, dar si o
colaborare doar cu anumite persoane/firme,
selectate in acest scop.
Transportul

Transportatorul cu care compania UltraTube S.A


nu este unul prestabilit, ci este ales pe baza unor licitatii
la care participa firmele certificate de catre UltraTube
S.A. in urma unui proces de selectie bine stabilit.
Transportul angajatilor se face cu ajutorul
masinilor din dotarea firmei, sau cu ajutorul
transporturilor organizate cu mijloace de transport in
comun.
O solutie de imbunatatire a logisticii in cadrul firmei ar
fi crearea unui sistem mai eficient de organizare a licitatiilor
pentru serviciile de transport asigurate de firmele
colaboratoare
•       O alta solutie de imbunatatire ar fi reducerea la minim
a inregistrarilor eronate a datelor, propagarea erorilor.
UltraTube S.A
viziune
know-how
valoare adaugata
UltraTube
The Quality is first !

S-ar putea să vă placă și