TERMINOLOGIE

MANAGEMENTUL APROVIZIONĂRII
ACHIZIŢIE = act de comerţ
• asigurarea cu elemente materiale şi
tehnice necesare producţiei (volum • mărfuri, servicii, proiecte,
şi structură) ⇒ obiectivele generale hârtii de valoare
⇒ costuri minime +profit mare.

ACHIZITOR = specialist în
APROVIZIONARE= funcţie principală: achiziţii

• procurare → mat. prime, mat., GESTIUNEA

produse, servicii, ş.a. MATERIALELOR:
• calitate, preţ →optim
• Recepţie
• cantitate →necesară
• Depozitare
• termen→necesar
• • Manipulare
Logistica
• Depozitare • Menţinere
• Gestionare • Livrare
• livrare
  ORIENTAREA PIEŢEI CĂTRE CLIENT:

• Cost minim
• Termen scurt de livrare
• Aspecte ecologice

 A ACHIZIŢIONA MATERIALUL:

• Corect calitativ
• Corect cantitativ
• La termenul potrivit
• La preţul cel mai bun

 MANAGEMENTUL MATERIALELOR:
• Achiziţie
• Manipulare
• Gestiunea şi controlul stocurilor
• Logistica (managementul integrat al materialelor)
 MANAGEMENT DE LIVRARE INTEGRAT
• Asigurarea calităţii
• Condiţii flexibile de livrare-achiziţie
• Comunicare uşoară
• Decizii strategice de make or buy
• Capabilitate de schimbare
• Utilizarea impulsurilor pieţei
• Includerea furnizorilor în mod creator în lanţul
creării valorii adăugate
• Procese optimizate şi novatoare de livrare
• Reproiectarea ca factor de stabilire a costurilor (80%)
• Reducerea preţului de achiziţie pe baza calităţii
“necesare”.
 PROIECTARE-DEZVOLTARE-OPTIMIZARE
MANAGEMENT
 EVOLUŢII ŞI TENDINŢE

• Fuziuni
• Scăderea producţiei
• Minimizarea rezervelor
• Aprovizionarea aproape “just in time”
• Alianţa strategică cu furnizorul
• Optimizarea costurilor / performanţelor.
 O BUNĂ APROVIZIONARE ÎNSEAMNĂ:

DECIZII DE ACHIZIŢIE CORECTE

 Nivelul achiziţiei
Cât ? Când ?
40 – 60 % din CA

 APROVIZIONARE EFICIENTĂ
Beneficii
Raport bun calitate / preţ →vânzări
Ce ? ACHIZIŢIE Unde ? Întreprindere competitivă

 APROVIZIONARE MODERNĂ
Colaboratori calificaţi
O integrare eficientă în organigrama
Cum ? La ce preţ ? întreprinderii
O conducere a întreprinderii care să
fie interesată
 STUDIU DE CAZ

• Cifra de vânzări.......................................................…100

• Valoarea achiziţiilor..................................................…50

• Beneficiu.......................................................................…5

• Ce trebuie făcut ca beneficiul să crească la...............6?

• Ce variante există?
 Structura elementelor de cheltuieli în întreprinderile
elveţiene
Cifra de afaceri 100 100

Materiale (achiziţii) 44 40 (-10%)

Salarii, prestaţii sociale 26 26

Dobânzi, alte cheltuieli 17 17

Beneficiu brut I 13 17

Amortismente, rezerve 6 6

Beneficiu brut II 7 11

Impozite 3 5

BENEFICIU NET 4 6 (+50%)

 DIFICULTĂŢI ÎN APROVIZIONAREA
MONDIALIZATĂ
Conform experienţei CCI – Geneva

• Dificultăţi de planificare a necesarului cantitativ şi calitativ

• Cunoaşterea slabă a practicii comerţului internaţional
• Negocieri slabe, argumentaţie slabă
• Cunoaşterea slabă a posibilităţilor de finanţare şi a procedurilor de
plată
• Dificultăţi în urmărirea procesului de expediţie
• Încetineală în port şi la vămuire
• Insuficienţa informaţiilor comerciale pentru luarea deciziei
• Dificultăţi de analiză şi interpretare a informaţiilor disponibile
• Lipsa de personal experimentat în sectorul import
• Lipsa de coordonare a diferitelor etape ale procesului de import
 LUAREA DECIZIEI “MAKE OR BUY”

• “Este mai avantajos să cumpărăm un anumit produs sau să-l

producem?”

 ÎNTREBĂRI

– Materiale sau subansamble?

– Fabricaţie sau probleme de capacitate?
– În pas cu piaţa?
– Cu ce secţiuni ale pieţei?
– Service asigurat?
– Funcţiile logistice asigurate?
– Pe termen scurt sau mediu?
– Know-how inovativ?
 COSTUL NON – CALITĂŢII
• IROSIREA MATERIILOR
PRIME
• MENŢINEREA DE STOCURI
NEVANDABILE
• DETERIORĂRI
• UTILIZARE DE
TEHNOLOGII
NEADECVATE
• PIERDERI DE TIMP ŞI BANI
PENTRU RECLAMAŢII
• PENALITĂŢI CU REFERIRE
LA CALITATE
1. Costul non-calităţii
• ţările dezvoltate: 15-25%
• ţările în dezvoltare: > 30 %.
2. Viabilitatea oricărei firme în
România:
• realizarea profitului cât mai
mare, în condiţiile asigurării
calităţii corespunzătoare a
produselor şi serviciilor oferite
pieţei
 CONCLUZIE:
LA UTILIZAREA SURSELOR GLOBALE

 Analiza şi evaluarea atentă a furnizorului

 Furnizori care îşi demonstrează capacităţile

 Prudenţă la început – vizită obligatorie

 Atenţie la conţinutul contractelor

 Intrările în sistemul de aprovizionare

Componente şi
Comandă client Prognoza vânzărilor
subansambluri de la terţi

Modificări inginereşti Plan de producţie Inventarul curent în atelier

Lista de materiale Aprovizionarea materială Lista inventarului curent

Raport ieşire
aprovizionare
 Ieşirile departamentului de aprovizionare

• comenzile de lansare (ordonanţare) raportul comenzilor de

lansare în perioada următoare
• raportul modificărilor planului de producţie
• raportul de anulare a unora dintre comenzi, provocate de
modificarea planului de producţie
• raportul stocurilor curente şi pieselor în procesare
• raportul perturbaţiilor, disfuncţiilor, rebutului ş.a.
• raportul inventarului prognozat (nivelul prognozat al rezervei
pentru perioada următoare)
• raportul performanţelor-costuri, utilizarea stocului, rezerva,
durata fabricaţiei ş.a.
 FUNDAMENTAREA PROGRAMULUI DE
APROVIZIONARE A UNITĂŢILOR ECONOMICE

Prin planul şi programele de aprovizionare se nominalizează:

• cererile de resurse materiale ale întreprinderii pe o anumită

perioadă (de regulă, de până la un an), pe categorii de resurse
(materii prime şi materiale diverse, echipamente tehnice, piese de
schimb, diferite repere, etc.);

• nivelul cererilor;

• sursele de acoperire a acestor cereri.

Întrebările specifice subsistemului de asigurare
materială:

– Ce anume trebuie comandat şi asigurat pentru

perioada de gestiune?

– În ce cantitate urmează a fi aprovizionată resursa

materială pentru orizontul de timp avut în vedere (an,
semestru, trimestru)?

– Din ce surse (interne-proprii sau de la terţi) şi în ce

proporţie se prevede acoperirea necesităţilor?
 INDICATORI CARE DEFINESC CONŢINUTUL
PLANULUI DE APROVIZIONARE MATERIALĂ
OBIECTIVUL DE BAZĂ al strategiei în
aprovizionare:
• Asigurarea (acoperirea) completă şi
complexă a cererilor de consum ale
unităţii economice, cu resurse
materiale de calitate, ritmic şi la timp,
în condiţiile unei stricte corelaţii a
momentelor calendaristice de aducere
a acestora cu cele la care se manifestă
consumul lor, asigurate de la furnizori
care practică preţuri de vânzare
avantajoase, prezintă grad ridicat de
certitudine în livrări, care antrenează
pentru achiziţie, transport şi stocare un
cost minim.
OBIECTIVE DERIVATE:
• Formarea unor stocuri minim-
necesare, care asigură o viteză
accelerată a mijloacelor circulante
aferente;
• Menţinerea stocurilor efective în
limitele maxime şi minime estimate;
• Protecţia şi conservarea raţională a
resurselor materiale pe timpul
depozitării-stocării;
• Asigurarea unui grad de certitudine
ridicat în aprovizionarea pe un orizont
lung de timp.
 Modalităţi de acţiune
• Elaborarea unor planuri şi programe de aprovizionare fundamentate pe bază de
documentaţie tehnică şi economică de execuţie a produselor, lucrărilor, prestaţiilor;
• Prospectarea pieţei din amonte în vederea depistării furnizorilor cu cele mai
avantajoase condiţii de livrare şi testarea credibilităţii acestora;
• Pregătirea judicioasă a activităţii de negociere în scopul obţinerii unor preţuri
avantajoase la achiziţia resurselor materiale, a rabaturilor comerciale, a
bonificaţiilor;
• Preocuparea continuă pentru organizarea şi concretizarea cu preponderenţă pe bază
de contracte comerciale, a relaţiilor de colaborare cu partenerii furnizori, încheiate
pe un orizont cât mai lung de timp (pentru asigurarea stabilităţii în aprovizionarea
materială);
• Aplicarea unor modele-matematice exigente în dimensionarea stocurilor, a unor
metode şi tehnici eficiente şi de utilitate practică pentru urmărirea şi controlul
dinamicii stocurilor;
• Asigurarea unor condiţii raţionale de protecţie-conservare a resurselor materiale pe
timpul stocării;
• Aplicarea în procesele de aprovizionare-stocare a unui sistem informaţional simplu,
operativ, informatizat.
 CONŢINUTUL ŞI STRUCTURA PLANULUI ŞI PROGRAMELOR

DE APROVIZIONARE MATERIALĂ
NECESARUL DE CONSUM:
• Necesar pentru realizarea planului şi programelor de producţie, desfăşurarea
activităţii de ansamblu a unităţii economice - Npl.
• Stocul de resurse materiale la sfârşitul perioadei de gestiune - Ssf.
• Necesar total de resurse materiale pentru realizarea planului de producţie
specifică a unităţii economice, a activităţii generale a acesteia - Ntpl.
• Ntpl = Spî +ARi +Na
• Ntpl = Npl +Ss

Total: necesităţi de resurse materiale şi energetice pentru desfăşurarea activităţii de

ansamblu a unităţii economice (Ntpl).
 RESURSE

A. Surse interne (proprii) ale unităţii economice:

• Stocul preliminat de resurse materiale pentru începutul perioadei de
gestiune – Spî.
• Alte resurse interne - ARi.

B. Surse din afara unităţii economice:

• Necesar de aprovizionat cu resurse materiale de pe piaţa internă şi
internaţională de materii prime şi produse - Na (A).

Total resurse materiale şi energetice de acoperire a necesităţilor de

consum ale unităţii economice (Spî + ARi +Na).
 METODE DE CALCUL AL NECESITĂŢILOR DE
MATERIALE ŞI ECHIPAMENTE TEHNICE

– Metoda de calcul direct – ia în calcul volumul fizic, pe structură,

al producţiei prevăzute pentru fabricaţie (Qp) şi consumul
specific standard, stabilit prin proiect, cunoscut, în practică sub
denumirea de normă de consum (Nc): Npl = Qp x Nc.
– Metoda de calcul pe bază de analogie – se utilizează pentru
stabilirea necesarului de materiale pentru “produsele noi” (care
nu au mai fost fabricate, dar urmează să fie trecute în producţia
de serie), iar normele de consum specific din documentaţie nu
sunt încă definitivate.
– Metoda indicelui global de consum la un milion producţie
nominalizată – se foloseşte la stabilirea necesarului de materiale
când unitatea economică nu are “nominalizată integral”, la data
elaborării planului, producţia marfă pe volumul şi structura
fizică prevăzute pentru fabricaţie.
 METODE DE CALCUL AL NECESITĂŢILOR DE
MATERIALE ŞI ECHIPAMENTE TEHNICE
4. Metoda coeficienţilor dinamici – are un pronunţat caracter statistic şi
propune extrapolarea datelor privind consumul de materiale din perioada
de bază şi pentru anul următor.
5. Metoda de calcul pe baza sortimentului tip – este utilizată atunci când se
fabrică o gamă sortimentală de produse foarte largă. În această categorie
se includ unităţile din industria textilă, a confecţiilor, a pielăriei, din
industria alimentară, etc., care înregistrează variaţii mari de structură a
producţiei pentru fiecare produs, ca urmare a influenţelor determinate de
modă, de anotimp, specific zonal, comenzi neprevăzute, ş.a.
6. Metoda de calcul al necesarului de materiale aferent producţiei,
prevăzută a se obţine pe bază de şarjă – se utilizează în industria
siderurgică, cea chimică, a materialelor de construcţii etc., deci în
procesele de producţie în care mai multe materiale participă “simultan” şi
în proporţii diferite la fabricarea unui produs corespunzător reţetelor de
fabricaţie specifice.
7. Metode de calcul specifice necesităţilor de combustibili şi energie electrică
– sunt corespunzătoare naturii acestor resurse de maximă importanţă
pentru orice unitate economică, diversităţii destinaţiilor de utilizare şi
 CONCLUZII
• Planul de aprovizionare conturează politica globală în asigurarea bazei materiale
şi cu echipamente tehnice necesare unei unităţi economice pentru o anumită
perioadă de timp, de regulă un an; orizontul de timp poate fi şi mai mare, caz în
care, datele de evaluare a strategiei în aprovizionarea materială au, de această
dată, un caracter de previziune.
• Gama extrem de mare de resurse, ca şi condiţiile de asigurare şi de folosire foarte
diferite, sugerează că procesul de aprovizionare, pe fazele lui – planificare,
programare, organizare, derulare, evidenţă, urmărire, control, analiză,
evaluare – îi este specific un volum amplu de muncă. Deci, desfăşurarea acestuia
cu operativitate şi eficienţă, în concordanţă cu cerinţele de consum din unitatea
economică necesită un “sistem informaţional” simplu, cuprinzător, aşezat pe
baze informatice.
• Cunoaşterea unor diferenţieri ale resurselor materiale pentru a se realiza:
• rolul şi importanţa diferită a lor pentru activitatea unităţii;
• atenţia şi gradul de exigenţă care trebuie manifestate în procesul
aprovizionării şi gestionării lor;
• strategia care trebuie conturată în procesul asigurării materiilor prime şi
materialelor;
• sistemele şi tipurile de gestiune cele mai eficiente, ş.a.