ÎNFLORIREA PROPRIU-ZISĂ

Dezvoltarea florală constă în:

 Creşterea primordiilor florale

Maturizarea elementelor sexuale

Înflorirea propriu-zisă
»Momentele cele mai importante
ale dezvoltării florale sunt:

formarea polenului –
microsporogeneza

formarea sacului embrionar -

macrosporogeneza
»Microsporogeneza include:
- meioza (diviziunea reducţională
a celulelor mame ale polenului)

- eliberarea microsporilor din

membrana celulelor mame

- transformare microsporilor în
polen
Macrosporogeneza include:

- meioza - în celula iniţială a

sacului embrionar

- formarea sacului embrionar ce

conţine gametul femel - oosfera
 FENOLOGIA ÎNFLORIRII
Înflorirea propriu-zisă deschiderea
-
învelişului floral organele
reproducătoare din floare rămân libere
La plantele anuale - dezvoltarea
florală:
- succede imediat inducţiei şi iniţierii florale
- se încheie cu înflorirea pe parcursul

aceluiaşi an
La plantele perene dezvoltarea florală:
are loc numai după parcurgerea perioadei
de repaus a mugurilor reproducători sau
floriferi în timpul iernii

Înflorirea are loc în anul următor

inducţiei şi iniţierii florale
F: de momentul înfloririi –
plantele se împart în:
Specii cu înflorire vernală

Specii cu înflorire estivală

Specii cu înflorire autumnală

Durata de înflorire a unei plante
poate fi:
Scurtă - câteva zile – lalele

Medie - 2-3 săptămâni -

Sambucus nigra

Lungă - crizanteme, hortensie,

orhidee
3-4 luni la Helianthemum
Durata unei flori luată individual
poate fi:
 10 ore - Portulaca grandiflora
 2 zile - Papaver somniferum

 6 zile - Lilium candium

 1- 2 luni - unele orhidee tropicale

 FIZIOLOGIA ÎNFLORIRII

Înflorirea este controlată de:

Factori interni:
♦ trofici
♦ hormonali

Factori externi
 FACTORII TROFICI

1.Conţinutul de apă
 minim în boboc

 maxim la înflorire

 scade după fecundare

 Factorii trofici
1.Conţinutul de apă

Apa este necesară:

- elongaţiei primordiilor florale

-intenselor procese metabolice, de

natură catabolică, din timpul
înfloririi
 Factorii trofici
2. Conţinutul de glucide - maxim în flori
la înflorire
Dinamica formelor de glucide - reprezintă un
indiciu al direcţiei proceselor metabolice
Glucidele - contituie substratul proceselor
energetice din timpul înfloririi
respiraţie foarte intensă
Zaharurile solubile - iau naştere în flori prin
hidroliza amidonului
 Factorii trofici
Creşterea conţinutului de glucide solubile
în timpul înfloririi - se datoreşte şi
concentraţiei ridicate a acestora pe:
- stigmat
- în lichidul stigmatic

Favorizează germinarea polenului şi

creşterea tubului polenic pe stigmat
3. Conţinutul de aminoacizi – creşte în
flori formarea polenului
4.Elementele minerale – rol important în
controlul:
- germinaţiei polenului
- creşterii tubului polenic în flori

P32 – P utilizat intens în :

- procese energetice
- sintezei ATP
- sinteza acizilor nucleici
 FACTORII HORMONALI

1. Conţinutul de stimulatori endogeni

Auxinele
Înflorirea – controlată de auxinele
sintetizate în ovar stimulează
creşterea pedunculului floral

Principala sursă de auxină este pistilul

 Factorii hormonali
Îndepărtarea ovarului în timpul
înfloririi căderea florii

Auxinele:
●stimulează reacţiile catabolice de
hidroliză a:
- amidonului la zaharuri solubile

- proteinelor la aminoacizi
 Factorii hormonali
Auxinele - intensifică:
- procesul de respiraţie
- activitatea catalazei

După fecundare - ovulul fecundat

devine o nouă sursă de auxină
 Giberelinele
Tratamentele cu GA3 - la Petunia:
stimulează absorbţia zaharozei de
care depinde biosinteza pigmenţilor

Tratamentele cu retardanţi - la
crizanteme au stimulat intensificarea
culorii florilor
2. Conţinutul de substanţe inhibitoare
După polenizare – în flori se acumulează
substanţe hormonale – etilen - cu rol în:
- maturizare
- îmbătrânire
La florile de Petunia, inhibitorii acţionează
mai întâi asupra anterelor şi corolei, iar
apoi în pistil, mai ales în stigmat
 Factorii externi
1. Temperatura – factorul climatic cel mai
important în dezvoltarea florală
La măr - microsporogeneza- t0medie -70 - 140C
În timpul meiozei:

> 200C - sterilitatea polenului

00C - celulele mame ale polenului
degenerează
150 - 180C – t0 optimă de formare a sacului
embrionar

Temperaturile scăzute - întârzie formarea

sacului embrionar

260-270C - grăbesc deschiderea anterelor

şi reduc viabilitatea polenului

Temperaturile apropiate de 00C - reduc

viabilitatea polenului
Înflorirea deplină - ∑ T0 pozitive:

♦ 293 C - cais
0

♦ 3150C - cireş

♦ 3270C - prun şi vişin

T - controlează deschiderea florilor
0

La cireş:

T0 > 80C - deschiderea florilor are loc

în 15-17 zile

T0 <
80C - înflorirea întârzie
 2. Lumina
Controlează expresia genelor de sinteză a
flavonoidelor
dau culoare petalelor
antocianilor

La Petunia - stimulează pigmentaţia corolei

La orhidee - sinteza antocianilor- stimulată

de întuneric şi de T0 de 120C noaptea
 FIZIOLOGIA FRUCTIFICĂRII
Polenizarea şi fecundarea
Polenizarea – I etapă a fructificării
Polenizarea - fenomenul mecanic de
transport al polenului de la anterele
staminelor pe stigmatul gineceului,
urmat de germinarea polenului şi
creşterea tubului polenic în stil, până la
ovar
 FIZIOLOGIA FRUCTIFICĂRII

După provenienţa polenului -

polenizarea poate fi:
- directă

- încrucişată
 Polenizarea directă - autopolenizare sau
autogamie - se face cu polenul aceleaşi flori

 Se întâlneşte - la florile hermafrodite

homogame, la care androceul şi gineceul
ajung la maturitate în acelaşi timp
 La graminee – polenizarea are loc înainte ca
inflorescenţa să iasă din teaca frunzei
 Laleguminoase - polenizarea are loc înainte
de deschiderea florilor
 Polenizarea încrucişată
Se face cu polen provenit de la o floare
de pe un alt individ - alogamie -
(allos = altul)
Polenizarea încrucişată - se întâlneşte la:
- florile unisexuate
- florile hermafrodite dichogame -
androceul şi gineceul nu ajung la
maturitate în acelaşi timp
 În funcţie de factorii care
realizează transportul polenului

Polenizarea încrucişată poate fi :

- anemofilă

- entomofilă
Polenizarea anemofilă - efectuată de
vânt
Plantele anemofile pot fi :

- ierboase - (graminee şi Cyperaceae)

- lemnoase - (conifere, Betulaceae,

Fagaceae, Juglandaceae)
Adaptările florilor la polenizarea
anemofilă :
- lipsa învelişurilor florale

- o cantitate mare de polen

- stamine cu antere oscilante

- gineceu cu stigmate păroase la

graminee
 Polenizarea entomofilă - efectuată de

insecte
Adaptările florilor la polenizarea
entomofilă :
- prezenţa învelişurilor florale

- prezenţa glandelor nectarifere

specializate în secreţia de nectar

- prezenţa papilelor secretoare care

Germinarea polenului pe stigmatul florii
- favorizată de sucul dulce de pe lichidul
stigmatic
Germinarea polenului– este continuată
de creşterea tubului polenic în stil până
la:
- ovar
- ovul
- sacul embrionar
Creşterea tubului polenic - antrenează
cei doi gameţi masculi
Creşterea tubului polenic:
- este apicală
- se poate face prin:
- lumenul central al stilului
- spaţiile intercelulare
- ţesutul compact
Creşterea tubului polenic intensă
activitate fiziologică în
stil şi ovar
Are loc intensificarea :
- mişcării protoplasmatice
- respiraţiei
- metabolismului glucidic
Are loc o sinteză intensă de auxină
Polenizarea - prima sursă de auxină
necesară formării şi creşterii fructului
 Fecundaţia
În sacul embrionar - are loc dubla
fecundaţie
Un gamet mascul se uneşte cu gametul femel
( oosfera ) oul sau zigotul principal

Al doilea gamet mascul se uneşte cu nucleul

secundar al sucului embrionar zigotul
secundar
 Formarea şi creşterea fructului
Prin fecundaţie:
- ovulul sămânţă
- ovarul fruct
Prin diviziuni repetate:
- oul sau zigotul principal embrionului seminţei
- zigotul secundar ţesutului nutritiv
endosperm
- integumentele ovulului tegumentul seminţei


Sub acţiunea stimulatoare a auxinelor
Din interacţiunea polenului cu ovarul
De la embrion

Peretele ovarului - se transformă în

pericarpul fructului
Uneori - ovarul se poate transforma în fruct
şi în lipsa fecundării
fructe partenocarpice (parthenos =
fecioară) - sunt lipsite de seminţe
Creşterea fructului:
Se datoreşte creşterii celulelor
pericarpului, care trec prin etapele de
creştere celulară: diviziune, elongaţie
diferenţiere
Acest proces - se realizează prin
acţiunea balanţei hormonale dintre
stimulatori şi inhibitori
Formarea fructului cuprinde etapele:
stadiul de pre-anteză - realizat prin
diviziuni celulare
anteza - caracterizată prin oprirea creşterii
ţesuturilor
creştereafructului post-fecundaţie - prin
mărirea celulelor
maturitatea - urmată de senescenţă
 Maturarea fructelor

Cea mai importantă etapă din timpul dezvoltării

fructului - etapa de maturare sau coacere

Etapa de maturare - evoluează spre starea de

climacterix - faza de maturare comercială

-
 TRANSFORMĂRI FIZIOLOGICE ŞI
BIOCHIMICE ÎN TIMPUL MATURĂRII
FRUCTELOR

1. Conţinutul şi formele de glucide

Conţinutul total de glucide - creşte în
timpul maturării fructelor
La fructele de cireş – conţinutul de
glucide – creşte de la 2,2% la 8,8 %
 Amidonul:
În fazele de creştere - se acumulează în
fructe
În timpul maturării - este hidrolizat la
zaharuri solubile
Conţinutul de amidon - reprezintă un indice
fiziologic al gradului de maturare a fructelor
- la specii pomicole seminţoase
Prezenţa amidonului este foarte redusă la
sâmburoase
Zaharurile solubile - se acumulează
intens în timpul maturării fructelor:

măr, păr şi prun – fructoza

struguri – glucoza

piersic – zaharoza
2. Aciditatea - dată de conţinutul de acizi
organici:
- acidul citric şi malic - măr şi citrice
- acidul tartric – struguri
- acidul malic - cireş
Conţinutul de acizi organici este:
- ridicat în timpul creşterii
- scade la maturitatea fructului
Conţinutul zaharurilor solubile /conţinutul
de acizi organici - indice fiziologic al
gradului de maturare a fructelor
3.Conţinutul de substanţele pectice
Propectină insolubilă:

 intră în structura lamelei mediane

au rol de ciment celular
realizează fermitatea pulpei
fructului în faza de creştere
În timpul maturării are loc:
hidroliza substanţelor pectice – sub
acţiunea: pectinesterază, poligalacturonază

Transformarea propectinei în pectină

solubilă

Pectină solubilă:
- reduce fermitatea pulpei
- dă aspectul moale al fructului copt
4. Conţinutul de pigmenţi

Pigmenţii – îşi modifică conţinutul în

timpul maturării fructelor
La creştere – epicarpul conţine - clorofilă a
- clorofila b

La maturitate - pigmenţii clorofilieni sunt :

- degradaţi sub acţiunea clorofilază
- înlocuiţi cu pigmenţii carotenoizi şi
antocianici
5.Degajarea substanţelor volatile aromate
În timpul maturării - în fructe are loc sinteza
unor substanţe aromate, volatile
aroma şi gustul caracteristic
În fructele de măr se sintetizează:
- acetatul de n-butil
- aldehida acetică
- acetatul de etil
- alcoolul etilic
- etil-2-metilbutanatul
La păr se sintetizează:
aldehida acetică
acetatul de etil
alcoolul etilic

La struguri se sintetizează:
linalolul
geraniolul
Biosinteza compuşilor aromaţi
poate fi stimulată prin:
Păstrarea fructelor într-o
atmosferă controlată ce conţine:
- oxigen - 2%
- CO2 - 3%