Păstrarea fructelor

Procesele biochimice şi fiziologice din timpul

maturării pot fi controlate prin acţiunea unor
factori externi: - temperatura
- compoziţia atmosferei
La cireşe - durata maximă de păstrare a fost
obţinută dacă:
- fructele au fost răcite la 10C timp de 36
ore de la recoltare
- au fost menţinute la 00 în aer
 Creşterea duratei de păstrare şi menţinerea
calităţii fructelor - poate fi controlată prin
tratamente hormonale
La fructele de păr, cel mai utilizat compus
este 1-MCP (1-metil –ciclopropen)
1-MCP - acţionează ca un competitiv,
antagonist etilenului

- blochează accesul etilenului spre receptorii

proteici din membranele plasmatice
pierderea sensibilităţii fiziologice la etilen
 Cercetărirecente relevă rolul poliaminelor
în controlul maturării şi senescenţei
fructelor
Poliaminele: - împiedică îmbătrânirea
- stabilizează membranele celulare
La fructele de tomate - concentraţia ridicată
de putresceină o concentraţie scăzută
de etilen
Poliaminele - menţin fermitatea fructului la
căpşun şi măr
 Determinismul genetic al maturării
fructelor

Maturarea fructelor - considerată o stare

fiziologică specială, expresia unui ansamblu
de gene specifice
Maturarea - însoţită de creşterea sintezei:
- proteinelor
- ARNm
- polizomilor
Printre tipurile de ARNm specific- au fost
studiate în mod special cele ale
poligalacturonazei şi celulazei
La tomate- acestea codifică enzime a căror
activitate este în corelaţie directă
cu fermitatea fructului;

- sunt absente la fructele verzi şi

încep să fie detectate la 24-48 ore
de la debutul maturării
 Emisia de etilen se produce numai în
condiţii de anaerobioză, fiind sensibilă la
temperatură
 Tratamentele cu etilen provoacă:
- accelerarea creşterii şi maturării fructelor
- criza climacterică
- sinteza ARNm specific galacturonazei
- producerea autocatalitică a etilenului
 CO2 – are efect opus etilenului
- este utilizat în practica de întârziere
a maturării până la comercializare
 Fructeleculese înainte de maturare se
stochează într-o atmosferă:
- bogată în CO2 (5-10%)
- săracă în oxigen
În momentul comercializării - fructele se
expun la etilen sau Ethrel, care se
descompune în etilen
 Creşterea şi maturarea seminţelor
 După fecundare - ovulul dă naştere
seminţei
 Formarea seminţei mature are loc în
două etape:
- o etapă de creştere
- o etapă de maturare
Etapa de creştere a seminţelor începe
cu diviziunea celulelor
La sfârşitul diviziunii numărul
maxim de celule ale embrionului
Cei mai importanţi compuşi în această
etapă sunt:
- ADN
- ARN în special ARNm
 Activitatea fiziologică intensă se
caracterizează prin:
- intensitate ridicată a respiraţiei
- biosinteză intensă a proteinelor metabolic
active
- intensă absorbţie a apei
- aport ridicat de zaharuri solubile şi
aminoacizi
 În etapa de creştere - seminţele conţin o
mare cantitate de stimulatori
 Etapa de maturare a seminţei
cuprinde modificări:
- citologice
- biochimice
- fiziologice

asigură scăderea U până la 2-5%,

cu menţinerea viabilităţii
embrionului
Din punct de vedere citologic - în celule :
- dispar reticulul endoplasmatic şi ribozomii
- are loc degradarea structurii lamelare a
cloroplastelor şi mitocondriilor
- Componentele celulare trec de la activitatea
metabolică intensă, la o stare nefuncţională
- La maturarea seminţei - un important proces
de deshidratare, esenţial pentru
supravieţuirea embrionului
 Din punct de vedere biochimic - are loc:
- Reducerea sintezei proteinelor metabolic
active
- Reducerea conţinutului de apă
- Reducerea intensităţii respiraţiei prin:
- reducerea conţinutului de enzime
oxido-reducătoare (citocromoxidaza)
- reducerea conţinutului de ATP
 Din punct de vedere fiziologic:
Are loc o intensă activitate de
depozitare a substanţelor de rezervă în
endosperm şi cotiledoane
Substanţele de rezervă - substanţe
organice complexe sintetizate din
substanţe simple, sub acţiunea
enzimelor
 Biosinteza amidonului de rezervă se
face pe seama zaharurilor solubile
transportate la seminţe, sub
acţiunea enzimei amidon-sintetază

Amidonul - depozitat sub formă de

grăuncioare de amidon
sau amiloplaste
Biosinteza proteinelor de rezervă se face:
- pe seama aminoacizilor activaţi enzimatic
- cu ajutorul energiei furnizate de ATP
- transportaţi la ribozomii de pe RE

Proteinele de rezervă sunt depozitate sub

formă de:
- proteoplaste în cotiledoane şi endosperm
- grăuncioare de aleuronă în stratul de
aleuronă din seminţele de cereale
 Biosinteza lipidelor de rezervă se
face:
- Pe seama α-glicerofosfatului format din
glicerol şi ATP, sub acţiunea enzimei
glicerochinază

Sub acţiunea glicerochinazei

şi a acetil CoA di şi tri-
gliceridele
 Biosinteza lipidelor - are loc în
microzomi
 Depozitarea lipidelor are loc în
oleoplaste în:
- cotiledoane
- endosperm
- scutellum
Deshidratarea puternică determină:
Inactivarea enzimelor:
amilaze
proteaze
lipază
Inactivarea stimulatorilor endogeni –
gibereline - prin legarea acestora de
substrat
Conţinutul de citochinine - scade în timpul
maturării
În seminţe - are loc acumularea acidului
abscisic care favorizează:
- rezistenţa la deshidratare
- rezistenţa la alţi factori de stres din
timpul repausului seminal

ABA - stimulează acumularea rezervelor

- inhibă germinaţia
 În prima parte a dezvoltării seminţei, creşterea
conţinutului de AAB stimulează maturarea
embrionului
 Ulterior- conţinutul de AAB scade până începe
deshidratarea împiedică germinaţia
 În timpul rehidratării:
- conţinutul de AAB - este foarte redus
- embrionul începe programul germinaţie prin:
- traducţia de mesageri preformaţi
- inducerea transcripţiei altora noi
STIMULAREA ÎNFLORIRII ŞI FRUCTIFICĂRII PRIN
TRATAMENTE HORMONALE

Stimularea înfloririi
Tratamente cu retardanţi
Dirijarea proceselor de creştere şi dezvoltare
a plantelor - folosirea retardanţilor
La plantele ierboase – retardanţii:
- reduc creşterea în lungime a plantelor
- măresc capacitatea de ramificare a plantei
 La tomate - tratamentele cu:
- CCC - a mărit numărul de flori în
primele inflorescenţe

- Alar (1000-2500 ppm) - a grăbit

înflorirea

Tratamentele cu retardanţi - sunt

deosebit de eficiente în stimularea
înfloririi plantelor horticole
 La crizanteme - stropirile cu:
- CCC 0,25% - redus creşterea şi au
grăbit înflorirea
- CCC 5000 ppm - au stimulat:
ramificarea plantei
mărimea şi calitatea florilor
Rezultate asemănătoare obţinute la:
- azalee - tratamente cu CCC şi Alar
- Pelargonium zonale - cu Paclobutrazol
 La măr - tratamentele cu:
- Alar - au avansat intrarea pe rod cu un an
- Ethrel - au mărit procentul de muguri de
rod pentru anul următor

La păr - tratamentele cu CCC - au

stimulat formarea mugurilor de rod

La piersic - tratamentele cu Alar - au

stimulat cu 15% iniţierea florală
 La viţa de vie - tratamentele cu
CCC 50 ppm:

aplicate în lunile iunie-iulie - a stimulat

iniţierea florală

aplicate înainte de pornirea mugurilor - a

stimulat formarea inflorescenţelor
 Tratamentele cu stimulatori
Înflorirea plantelor - stimulată prin
folosirea stimulatorilor de tipul giberelinei

La tomate - tratamentul cu AG3

stimulează înflorirea:
- florile sunt mai mari şi mai larg deschise
- se intensifică dezvoltarea anterelor
- creşte viabilitatea polenului
La plantele bienale - tratamentul cu AG3 :
- substituie vernalizarea
- determină înflorirea în primul an

Giberelina - stimulat înflorirea la numeroase

plante floricole

La Dahlia - tratamentele cu AG3 100 ppm - a

stimulat creşterea şi înflorirea
La Iris - tratamentele cu AG3 stimulează
diferenţierea florală şi grăbesc înflorirea
La crizanteme
Plantarea în luna iulie
şi
Tratamentul cu AG3 50-150 ppm:

- a stimulat şi grăbit înflorirea

- a sporit numărul de flori pe plantă
- a sporit calitatea florilor
Tratamentele cu inhibitori

Controlul înfloririi - efectuat şi prin

folosirea inhibitorilor

La garoafe - tratamentele cu ABA -

întârzie înflorirea, care poate fi
eşalonată pentru valorificare treptată
 Stimularea legării fructelor

Poate fi obţinută prin tratamente cu:

auxine, gibereline sau retardanţi

La tomate - tratamentele cu 2,4D 20 ppm:

- stimulează legarea fructelor
- reduc avortarea
- reduc căderea florilor
La păr - tratamentele cu 2,4,5T au stimulat
legarea fructelor cu 20%

La viţa de vie
-tratamentele cu AIA 10-20 ppm şi AG3 20-50
ppm în timpul înfloririi - au redus căderea
mugurilor florali cu 22-41%

- tratamentele cu CCC - au stimulat legarea

fructelor, mărind numărul de ciorchini pe
butuc şi numărul de boabe pe ciorchine
 Stimularea creşterii fructelor
Creşterea fructelor se datoreşte acţiunii
stimulatorilor endogeni

 La soiurile de viţă de vie cu seminţe

stimulatorii endogeni – sunt sintetizaţi
în cantitate suficientă pentru a asigura
creşterea normală a fructelor
 Lasoiurile fără seminţe - stimulatorii
endogeni sunt în cantitate insuficientă

Creşterea fructelor – este stimulată prin

tratamente exogene cu giberelină, la
înflorirea deplină, concentraţia variind
între 0,50-20 ppm şi 10-125 ppm
Tratamentul are ca rezultat mărirea:
- boabelor
- ciorchinilor
 Grăbirea maturizării fructelor
 

Poate fi obţinută prin tratamente cu

auxine şi retardanţi
Tratamentul cu Ethephon 500-1200 ppm -
la viţa de vie:
- stimulează maturarea fructelor
- măreşte suculenţa
- intensifică colorarea şi acumularea
zaharurilor
 Sporirea cantităţii de fructe şi seminţe

Cele mai utilizate tratamente sunt:

stimulatorii şi retardanţii

Tratamentele cu AG înainte de înflorire la

tomate spor de producţie de 50%
Tratamentele cu CCC, Ethrel şi uniconazol -
sporit producţia de fructe la castraveţi
 La măr
Tratamentele cu Alar 2000 ppm - au sporit
producţia cu până la 170%
Tratamentele cu paclobutrazol - au redus
creşterea vegetativă şi au stimulat
fructificarea
 La păr
Tratamentele cu CCC 2000 ppm :
- au redus talia cu 11-40%
- au sporit producţia de fructe cu 20-40%
La viţa de vie - cele mai eficiente sunt
tratamentele cu CCC aplicate înainte şi
în timpul înfloritului
Aceste tratamente măresc considerabil
producţia prin stimularea legării
fructelor
Tratamentele cu CCC 5000 ppm au
sporit producţia de struguri cu
40-60 %
 Sporirea calităţii producţiei
 La măr - tratamentele cu Alar 2000-4000
ppm:
- realizează o uniformitate de 80% a
fructelor
- intensifică culoarea
- măresc fermitatea pulpei
La cireş - tratamentele cu Alar 1000-2000
ppm intensifică culoarea şi uşurează
recoltarea

La piersic - tratamentul combinat cu

Ethrel:
- grăbeşte maturarea fructelor,
- scade fermitatea pulpei
- sporeşte aroma
La viţa de vie - tratamentele cu
Ethephon:
- grăbesc maturarea fructelor
- intensifică acumularea de zahăr

La soiurile roşii - tratamentele cu

Ethephon - măresc conţinutul de
antociani
REZISTENŢA PLANTELOR
LA CONDIŢIILE
DE MEDIU NEFAVORABILE
Rezistenţa plantelor la condiţiile de
mediu nefavorabile (stres) -
totalitatea însuşirilor organelor
vegetale de a supravieţui acţiunii
dăunătoare a mediului înconjurător,
în condiţiile desfăşurării normale a
proceselor vitale
Condiţii de mediu nefavorabile pot fi
oferite de:
1. Factori ecologici naturali :
Factorii climatici - temperaturi extreme
- deshidratarea

Factorii pedologici - salinitatea solului

2. Factori artificiali
Acţiunea dăunătoare a temperaturilor
scăzute pozitive

T0 scăzute pozitive - 00-100C - zonă de răcire

Acţiunea dăunătoare a temperaturilor

scăzute pozitive se manifestă prin:
- fenomenul de ofilire
- apariţia leziunilor de răcire
Ofilirea sub acţiunea frigului - se
datorează unui dezechilibru între:
- absorbţia apei prin rădăcină
- transpiraţia prin frunze

Ofilirea provoacă vătămări - leziuni de

răcire
Leziunile de răcire pot fi:
- directe
- indirecte
Leziunile directe - apar când planta este
răcită brusc
La "şoc rece" - creşterea bruscă a
permeabilităţii protoplasmei celulare
ieşirea apei şi a substanţelor solubile
din celule

Creşterea permeabilităţii celulare prin

solidificarea lipidelor din membranele
plasmatice contracţia şi fisurarea lor
Leziunile indirecte - apar în urma răcirii
lente,datorită unor perturbări metabolice
de natură biochimică şi fiziologică :

- încetinirea mişcării protoplasmei

- reducerea fotosintezei
- perturbarea respiraţiei
instalarea
respiraţiei anaerobe şi acumulare
de
Leziunile de răcire - pe fructe apar sub
forma unor pete necrotice care se
adâncesc, se decolorează, sau se brunifică,
constituind poarta de intrare a unor
agenţi patogeni
La răcire:
- la tuberculii de cartof - are loc îndulcirea
- la arbori şi arbuşti - are loc hidroliza
amidonului la glucide solubile
Plante de cultură sensibile la răcire:
- speciile de origine sudică: bumbac,
porumb, orez, sorg şi mei
Plante horticole sensibile la răcire:
- tomate, fasole, castraveţi, citrice, banane
şi ananas
Speciile insensibile la răcire
- plante originare din zonele temperate:
cereale de toamnă şi cartof
Rezistenţa plantelor - asigurată de
acumularea de:
- substanţele osmotic active
- acizi graşi nesaturaţi
Speciile rezistente şi sensibile la răcire
prezintă diferenţe semnificative în:
- proporţia de acizi nesaturaţi /acizi saturaţi

- activitatea enzimelor: - hidrolaze (amilaza)

- proteaze
Activitatea hidrolizantă a amilazei
hidroliza amidonului la zaharuri solubile,
cu rol protector asupra coloizilor plasmatici
Activitatea hidrolizantă a proteazelor - are
efecte de degradare a proteinelor
structurale
Mecanismul rezistenţei la răcire presupune
mărirea conţinutului de acizi graşi
nesaturaţi în mitocondrii
Reducerea efectului negativ al frigului
se face prin:
- tratarea plantelor cu T0
alternative - de răcire şi de 200C
- depozitarea la o presiune
atmosferică redusă
- deshidratarea
- tratamente chimice cu
difenilamină