REZISTENŢA PLANTELOR

LA CONDIŢIILE
DE MEDIU NEFAVORABILE
Rezistenţa plantelor la condiţiile de
mediu nefavorabile (stres) -
totalitatea însuşirilor organelor
vegetale de a supravieţui acţiunii
dăunătoare a mediului înconjurător,
în condiţiile desfăşurării normale a
proceselor vitale
Condiţii de mediu nefavorabile pot fi
oferite de:
1. Factori ecologici naturali :
Factorii climatici - temperaturi extreme
- deshidratarea

Factorii pedologici - salinitatea solului

2. Factori artificiali
Acţiunea dăunătoare a temperaturilor
scăzute pozitive

T0 scăzute pozitive - 00-100C - zonă de răcire

Acţiunea dăunătoare a temperaturilor

scăzute pozitive se manifestă prin:
- fenomenul de ofilire
- apariţia leziunilor de răcire
Ofilirea sub acţiunea frigului - se datorează
unui dezechilibru între:
- absorbţia apei prin rădăcină
- transpiraţia prin frunze

Ofilirea provoacă vătămări - leziuni de

răcire
Leziunile de răcire pot fi:
- directe
- indirecte
Leziunile directe - apar când planta este
răcită brusc
La "şoc rece" - creşterea bruscă a
permeabilităţii protoplasmei celulare
ieşirea apei şi a substanţelor solubile
din celule

Creşterea permeabilităţii celulare prin

solidificarea lipidelor din membranele
plasmatice contracţia şi fisurarea lor
Leziunile indirecte - apar în urma răcirii
lente,datorită unor perturbări metabolice
de natură biochimică şi fiziologică :

- încetinirea mişcării protoplasmei

- reducerea fotosintezei
- perturbarea respiraţiei instalarea
respiraţiei anaerobe şi acumulare de
H2O2 şi CO2 toxici
Leziunile de răcire - pe fructe apar sub
forma unor pete necrotice care se
adâncesc, se decolorează, sau se brunifică,
constituind poarta de intrare a unor
agenţi patogeni
La răcire:
- la tuberculii de cartof - are loc îndulcirea
- la arbori şi arbuşti - are loc hidroliza
amidonului la glucide solubile
Plante de cultură sensibile la răcire:
- speciile de origine sudică: bumbac, porumb, orez, sorg şi mei
Plante horticole sensibile la răcire:
- tomate, fasole, castraveţi, citrice, banane şi ananas
Speciile insensibile la răcire
- plante originare din zonele temperate: cereale de toamnă şi
cartof

La arbori şi arbuşti - are loc hidroliza amidonului la glucide

solubile
Rezistenţa plantelor - asigurată de
acumularea de:
- substanţele osmotic active
- acizi graşi nesaturaţi
Speciile rezistente şi sensibile la răcire
prezintă diferenţe semnificative în:
- proporţia de acizi nesaturaţi /acizi saturaţi

- activitatea enzimelor: - hidrolaze (amilaza)

- proteaze
Activitatea hidrolizantă a amilazei
hidroliza amidonului la zaharuri solubile,
cu rol protector asupra coloizilor plasmatici
Activitatea hidrolizantă a proteazelor - are
efecte de degradare a proteinelor
structurale
Mecanismul rezistenţei la răcire presupune
mărirea conţinutului de acizi graşi
nesaturaţi în mitocondrii
Reducerea efectului negativ al frigului
se face prin:
- tratarea plantelor cu T0
alternative - de răcire şi de 200C
- depozitarea la o presiune
atmosferică redusă
- deshidratarea
- tratamente chimice cu
difenilamină
 Acţiunea dăunătoare a temperaturilor
scăzute negative
Plantele sunt supuse:- gerului – T0 cuprinse
între 00 - -500C
- iernării
Iernarea - ansamblu condiţiilor nefavorabile
din timpul iernii:
- alternanţa perioadelor de îngheţ cu
dezgheţul ploi, topirea zăpezii, polei
Plantele anuale - suportă iarna sub
formă de seminţe mature şi uscate,
foarte rezistente la ger

Majoritatea plantelor ierboase perene

- pierd organele aeriene şi iernează în sol
sub formă de bulbi, rizomi, tubero-bulbi
Arborii şi arbuştii cu frunze
sempervirescente - suportă acţiunea
temperaturilor negative din cursul iernii
în mod activ

Plantele lemnoase - ale căror frunze cad

toamna - trec prin iarnă în mod pasiv, în
stare de repaus
Rezistenţa la ger a unor organe ale
plantei este diferită:
- la plantele ierboase - mai sensibilă partea
aeriană

- la plantele lemnoase - lăstarii – care nu

au ajuns la maturitate fiziologică în toamnă

Partea cea mai sensibilă a lăstarilor sunt:

- mugurii
- vârfurile vegetative
În timpul iernii - acţionează un complex
de factori nefavorabili:
1.Acţiunea directă a gerului - care provoacă:
- scăderea progresivă a temperaturii
aerului

- uscarea frunzelor

- scăderea bruscă a temperaturii aerului

fără o călire prealabilă a plantelor
2. Acţiunea stratului de zăpadă -
provoacă:
- asfixierea plantelor

3. Acţiunea indirectă a gerului -

provoacă:
- descălţarea şi ruperea
rădăcinilor
Acţiunea dăunătoare a temperaturilor
negative - se manifestă prin apariţia
leziunilor de suprarăcire
Leziunile de suprarăcire – datorate
congelării sau îngheţului apei din celule
La o răcire bruscă - în celule are loc un
şoc rece congelarea intracelulară a
apei
Sub acţiunea îngheţului brusc al apei libere,
în protoplasmă se formează cantităţi mari de
gheaţă, care afectează ultrastructura şi
funcţiile acesteia, care:
- îşi pierde integritatea şi proprietatea de
semipermeabilitate
- suferă o denaturare ireversibilă

Celula moare
La o răcire lentă:
congelarea intracelulară este parţial
evitată prin:
- deshidratare treptată
- ieşirea apei libere din celule

Protoplasma suferă o denaturare

reversibilă

Celula îşi păstrează viabilitatea

În urma congelării - au loc reacţii
biochimice care determină denaturarea :
♦ proteinelor – provocată de coagulare,
în urma congelării apei ca mediu de
dispersie al coloizilor plasmatici
 ♦ lipidelor
♦ acizilor nucleici
 REZISTENŢA PLANTELOR
LA GER ŞI IERNARE

Este asigurată de procesul de călire

În timpul călirii - în celule apar modificări:

- biochimice

- fiziologice
1. Acumularea glucidelor – care provin:
- din amidonul hidrolizat
- din fotosinteză
La plantele ierboase – acumulare glucidelor
solubile se face:
- îndeosebi – nodurile bazale ale tulpinii şi în
organele subterane de repaus
- mai puţin – în frunze
- foarte puţin - rădăcini
Concentraţia de glucide solubile:
- creşte toamna - pe măsură ce plantele
se călesc

- scade primăvara - pe măsură ce

plantele se
decălesc
Glucidele solubile - sporesc rezistenţa la
ger pe 2 căi:
Prin efect osmotic – fenomen care constă în
acumulare de glucide solubile în vacuolă

- mărirea concentraţiei sucului vacuolar

- scăderea punctul de îngheţ a sucului vacuolar

Prin efect metabolic – fiind metabolizate în
protoplasmă - glucidele produc modificări
protectoare importante

Sporesc supravieţuirea la temperaturi cu

mult mai scăzute decât se realizează prin
efectul osmotic
În procesul de călire
- acumularea glucidelor solubile
determină inactivarea auxinelor

- diminuarea procesului de
creştere înainte de venirea iernii
Rolul protector al glucidelor constă în:

1. coborârea punctului de congelare a

sucului vacuolar

2. trecerea coloizilor plasmatici din

starea de sol în starea de gel

3. umplerea reţelei de gel cu soluţie

osmotic activă protectoare
4. reţinerea apei pe cale osmotică

5. formarea unui înveliş de apă legată în

jurul particulelor coloidale lipo-proteice
din protoplasma celulară
2. Sinteza acizilor organici
În procesul de călire - se intensifică
sinteza acizilor organici - acidului
ascorbic
3. Acumularea proteinelor
În procesul de călire:
a. creşte conţinutul de substanţe proteice
solubile

b. se dublează cantitatea de:

- aminoacizi liberi - prolina şi acid
glutamic
- amide - asparagina şi glutamina
Aminoacidul prolina :
- se acumulează în plantele călite
- scade la decălire

• Substanţa chimică care asigură călirea este:

- fie prolina însăşi
- fie o substanţă înrudită cu metabolismul ei
• Triptofanul şi tirozina - au rol activ în
adaptarea plantelor la temperaturile
negative din cursul iernii
4. Activitatea enzimatică
Se intensifică activitatea hidrolitică a:

- invertazei
- proteazei
- catalazei
- dehidrazei
- peroxidazei
După Tumanov - călirea cerealelor de
toamnă are loc în 2 faze:
Faza I are loc:
- toamna după răsărire, înainte de
căderea brumei
- temperatură cuprinsă între 10 - 50C
- procesul de creştere încetează,
dar fotosinteza continuă
Alternanţa zilelor călduroase cu
nopţile reci un raport
supraunitar fotosinteză/respiraţie
acumularea glucidelor la
nodurile de înfrăţire

La grâu–faza durează 3-4 săptămâni

1-30 noiembrie
Faza a II-a - are loc la începutul iernii la
T0 cuprinsă între 00 şi -60C

În această fază:
- are loc deshidratarea celulelor
- coloizii plasmatici trec de la starea de
sol la cea de gel
- vâscozitatea protoplasmei creşte
- glucidele solubile difuzează din vacuolă
în protoplasmă
La grâu
- faza a - II- a durează cca. o săptămână
- între 1-7 decembrie
Orzul - prezintă o sensibilitate mai
ridicată la îngheţ datorită unei:
- creşteri şi activităţi enzimatice mai
intense
- deshidratări şi acumulări de glucide mai
lente
La grâu - AAB endogen induce rezistenţa la
ger prin stimularea acumulării de:
- zaharuri
- substanţă uscată
- proteine
La porumb - AAB protejează:
- plantele - faţă de degradarea ireversibilă
prin răcire
- mitocondriile - faţă de acţiunea enzimelor
antioxidante
AAB
- inhibă germinaţia seminţelor la
grâu, porumb, lucernă
- sporeşte toleranţa la îngheţ

Kocsy şi colab. – 2006 - realizat selecţia

genelor implicate în toleranţa şi rezistenţa
la îngheţ la grâu - care codifică proteinele
implicate în reacţia la stres
 CĂLIREA PLANTELOR LEMNOASE

La arborii şi arbuştii cu frunze căzătoare –

are loc căderea frunzelor - ca o reacţie
ecofiziologică de adaptare la condiţiile de
mediu
Prin căderea frunzelor se realizează un
echilibru în regimul hidric al plantelor
reducerea transpiraţiei
Căderea frunzelor – este precedată de:

- un proces intens de translocare a

asimilatelor din frunze
- depozitarea acestora în ramuri

Pe baza asimilatelor depozitate - în ramuri

are loc maturarea sau coacerea fiziologică
a acestora
După Tumanov - călirea plantelor lemnoase –
se desfășoară în 4 faze:
Faza I – începe cu intrarea mugurilor în
repaus în a II-a jumătate a verii şi la
începutul toamnei
În această fază are loc:
♦ acumularea intensă a:
- amidonului
- azotului total şi proteic
♦ reducerea cantităţii de azot
neproteic în ramuri
Faza a II- a – constă în hidroliza enzimatică a
amidonului din ramuri

Prin hidroliză - se formează glucide solubile

care măresc potenţialul osmotic al celulelor
Hidroliza amidonului
- are loc timp de 30 zile
- se realizează la T0 de 20-50C

La sfârşitul fazei a II - a - plantele lemnoase

suportă T0 de -150 - -200C
Faza a III- a:
Se desfăşoară la T0 de -20- -60C
Constă în:
- deshidratarea celulelor
- ieşirea apei libere în spaţiile intercelulare
- pierderea apei libere prin transpiraţie

În celule - creşte raportul dintre apa legată

şi apa liberă
 Faza a IV- a
- Se desfăşoară la T0 foarte scăzute
- Constă în trecerea plantelor la repausul
profund
La pomii fructiferi - T0 scăzute din timpul
iernii pagube, mai ales datorită
îngheţului mugurilor floriferi

Specii sensibile - caisul şi piersicul

Specii rezistente - mărul şi părul
Acţiune vătămătoare asupra plantelor
expuse la iernare - are alternanţa
perioadelor de îngheţ, cu perioade cu
temperaturi pozitive
În timpul perioadelor de dezgheţ - are loc
decălirea modificări biochimice şi
fiziologice

micşorează rezistenţa la ger

Perioadele de îngheţ ce survin
după decălire

- distrugerea plantelor la cereale

- distrugerea mugurilor la speciile

pomicole şi viţa de vie
• Guy şi colab. – 1985 –au arătat că în
aclimatizarea la ger, apar modificări în
expresia genelor

• O serie de cercetări - şi-au propus:

- identificarea
- caracterizarea genelor ce
reacţioneazăla temperaturi scăzute
• Studiile efectuate la Arabidopsis
thaliana descoperirea unei familii
de activatori transcripţionali - proteine
cu rol cheie în aclimatizare la condiţiile
de răcire
• Proteinele - protejează celulele
împotriva îngheţului prin:
- stabilizarea membranelor
- creşterea conţinutului de proteine şi
zaharuri solubile
• Ca2+ - mesager secundar implicat în
reacţia de aclimatizare la temperaturi
scăzute

• Temperatura scăzută provoacă o

scădere rapidă a activităţii protein-
fosfatazei, care este dependentă de
influxul de Ca