DEZVOLTAREA PLANTELOR

Dezvoltarea - procesul de evoluţie

individuală a plantelor, care asigură
reproducerea şi se încheie cu înflorirea
şi fructificarea

Creşterea - proces cantitativ

Dezvoltarea –proces calitativ

 CARACTERISTICILE CICLULUI DE
DEZVOLTARE
Succesiunea de transformări morfologice,
anatomice şi fiziologice realizate de
către plantă în timpul creşterii şi
dezvoltării constituie - ciclul de
dezvoltare , ciclul ontogenetic
Etapele ciclului de dezvoltare sunt:
- etapa vegetativă
- etapa generativă
Etapa vegetativă sau de creştere - denumită ș
faza juvenilă
În această fază:
- planta este aprovizionată din mediu cu
substanţe nutritive și energie, care

- asigură și sunt suficiente pentru creștere

Planta - realizează funcţia de nutriţie

pentru individ
Wareing - 1987 arată că faza juvenilă pare
a da un avantaj adaptativ plantei, prin
întârzierea reproducerii sexuale până ce
este atinsă o anumită mărime
La Chenopodium album - durează 4-5 zile
după germinare
La arbori - durează câţiva ani - 10-25
La orez - durata fazei juvenile diferă între
soiuri, de la 10 la 85 de zile după
germinare
Etapa generativă sau de reproducere -
faza de maturitate
Faza juvenilă - delimitată de faza de
maturitate prin procesul de înflorire
Trecerea plantei la înflorire necesită:
- aprovizionarea cu substanţe nutritive şi
energie
- aport de informaţie din mediu -
temperatura - lungimea zilei
Se realizează - proiecţia genotipului
fiecărei specii în condiţiile ecologice ale
zonelor de origine, condiţii absolut
indispensabile funcţiei de reproducere,
pentru specie

Trecerea plantelor la înflorire este

considerată - "unul dintre cele mai
dramatice şi misterioase procese din
ontogenia plantelor" (Boote şi colab.,
1994)
Funcţie de:
- durata ciclului de dezvoltare

- relaţia dintre: etapa vegetativă şi

etapa generativă

Plante Efemere
Plante Monocarpice
Plante Policarpice
Plantele efemere - ciclu de dezvoltare - 5-6
săptămâni (Draba verna)

Plantele monocarpice –înfloresc şi fructifică

numai o dată într-un
ciclu de dezvoltare
Plantele monocarpice pot fi:
 anuale
 bienale
 plurienale
a. Plantele anuale – parcurg etapa vegetativă şi
cea generativă - 1 singur an: Antirrhinum, Calendula,
Petunia, Tagetes
b. Plantele bienale - parcurg etapa vegetativă pe
parcursul unui an şi etapa generativă pe parcursul
anului următor:
Bellis, Cheiranthus
c. Plantele plurienale – desfăşoară faza vegetativă
pe parcursul mai multor ani, după care înfloresc,
fructifică şi mor: (Agave americana şi bambus)
La plantele monocarpice :
- dezvoltarea este determinată, definită sau
"programată“

După ce au parcurs faza juvenilă plantele :

- înfloresc şi fructifică o singură dată
- apoi mor

Reproducerea sexuată - momentul final al

activităţii fiziologice
Plantele policarpice - înfloresc şi
fructifică de mai multe ori în timpul
ciclului de dezvoltare:
- în fiecare an
- la doi ani
Înflorirea şi fructificarea nu se termină cu
moartea plantelor
Creşterea - reluată în fiecare an prin
lăstari, fiind urmată de înflorire şi
fructificare
Plantele policarpice - reprezentate de :
- plante ierboase perene prin: bulbi,
rizomi, tuberculi, rădăcini tuberizate
(Tulipa, Lilium şi Dahlia)

- plante lemnoase perene: arbuşti

fructiferi şi ornamentali, pomi
fructiferi, arbori de foioase şi conifere
La plantele policarpice - dezvoltarea este
nedeterminată, nedefinită
După ce au parcurs faza juvenilă plantele
înfloresc şi fructifică periodic
Din punct de vedere teoretic - ciclul vital
al acestor plante este "nemuritor"
Din punct de vedere practic, poate
asigura durata de viaţă a unor indivizi
timp de câteva sute de ani - arbori sau
codri "seculari"
 ETAPELE ŞI DETERMINISMUL
ÎNFLORIRII

Etapele înfloririi plantelor

Anteza cuprinde:

- inducţia florală

- iniţierea florală

- dezvoltarea florală
Inducţia florală - totalitatea transformărilor
metabolice, biochimice şi fiziologice ce
caracterizează trecerea plantelor de la
etapa vegetativă la cea generativă
Iniţierea florală - ansamblul transformărilor
morfologice pe care le suferă meristemul
vegetativ în cursul transformării sale în
floare sau inflorescenţă

Primordiile florale de: sepale, petale,

androceu, gineceu
Formarea primordiilor florale la Reseda odorata
se – sepale; pe – petale; st – stamine; ca – carpele
Transformarea meristemului vegetativ în meristem floral la crizanteme,
observată la microscopul optica - faza vegetativă; b - faza inducţiei florale;
c - faza iniţierii florale ma - meristem apical; mm - manşon meristematic;
bi - bractee involucrală; pf - primordii florale; br - baza receptaculului
 Iniţierea primordiilor florale la urzica albă (Lamium album),
observată la microscopul cu baleiaj
S – primordii de sepale; P - primordii de petale; St - primordii de stamine
Inducţia şi iniţierea florală diferenţierea
florală

Dezvoltarea florală constă în:

- extensia primordiilor florale

- maturizarea elementelor sexuale

- înflorirea propriu-zisă
 Determinismul înfloririi
Iniţierea florală - cel mai important
moment al înfloririi, care reprezintă
trecerea de la:
- etapa vegetativă la cea generativă

- creştere la dezvoltarea plantei

Înflorirea – are un determinism genetic

Searle - 1965 – arată că:

- formarea florilor este determinată genetic

- rezultă din activitatea unui complex de

gene, care în etapa vegetativă este
reprimat prin represiune genetică
În frunze - sintetizată o substanţă
difuzibilă – florigen – care în timpul
inducţiei florale:
- migrează în meristemul apical
- se combină cu represorul genelor
- îl inactivează inţierea florală
Wardlaw – 1969 – susţine că
Florigenul - are un efect morfogenetic care
modifică modelul de creştere în apex prin: -
restrângerea creşterii verticale
- stimularea creşterii radiale
Apexul conic:
- se aplatizează
- formează receptaculul floral pe care apar
primordiile pieselor florale
La plantele anuale şi bienale - înflorire anuală
La plantele perene - înflorire bienală
I an – inducţia şi iniţierea florală
II an - dezvoltarea florală şi înflorirea
propriu-zisă
În timpul perioadei de repaus are loc formarea
elementelor reproducătoare
 Inducţia florală, iniţierea florală şi
starea de repaus:
- se realizează intramugural
- în țesuturile meristematice ale
mugurilor reproducători

Dezvoltarea florală – realizează

extramugural
 Cunoaşterea stadiilor fenologice de
dezvoltare a plantelor-esenţială pentru:
- caracterizarea unor indici fiziologici ai
plantelor
- exprimarea momentului optim pentru
efectuarea tratamentelor fitosanitare,
aplicare înmgrăşămintelor, combaterea
buruienilor
“Codului unitar zecimal BBCH”
Codul unitar - cuprinde 10 stadii de
dezvoltare (numerotate de la 0 la 9),
începând cu germinarea sau
înmugurirea şi terminând cu uscarea
sau intrarea în repausul vegetativ
La rândul său fiecare stadiu - subdivizat
în 10 fenofaze
 INFLUENŢA FACTORILOR EXTERNI
ASUPRA ÎNFLORIRII

Temperatura
Trecerea plantelor de la etapa vegetativă la
etapa generativă, condiţionată de acţiunea
temperaturilor scăzute pozitive
vernalizare
Vernalizare sau iarovizare: vernus, iarovoi =
de primăvară
Klippart - 1852 - cerealele de toamnă
(grâu, secară, ovăz) - nu înspică
semănate primăvara decât numai dacă
seminţele sunt expuse la temperaturi
scăzute
Chouard – vernalizarea - o accelerare a
capacităţii de înflorire sub acţiunea
temperaturilor coborâte, pozitive
 VERNALIZARE PLANTELOR ANUALE

Este evidentă la plantele anuale de toamnă

care:
- germinează la sfârşitul toamnei
- sunt vernalizate în acest stadiu
- rezistă peste iarnă sub formă de plantule
Cerealele de toamnă - necesită pentru
vernalizare – T0 - 00-70C
Durata vernalizării depinde de
originea soiurilor

 La grâu:
♦ soiuri nordice - 70-80 zile

♦ soiuri sudice - 25-30 zile

 Tehnica vernalizării la grâul de
toamnă

♦ Umidifierea seminţelor până la

absorbţia apei de 50% din masa în
substanţă uscată întreruperea
repausului şi declanşarea germinaţiei
♦ Seminţele sunt păstrate în camere reci la
temperatura de 10- 20 C timp de o lună

♦ În primăvară sunt semănate în câmp

Ovăzul de toamnă - înspică semănat primăvara
numai dacă seminţele germinează la 00C
Secara de toamnă - semănată la 180C – înspică
numai în faza de 20-25 frunze
Dacă seminţele germinează la 20 C – înspicarea
are loc în faza de 7 frunze

Prin vernalizare - forma de toamnă devine

ormă de primăvară
 Vernalizare plantelor horticole
anuale
Plantele legumicole şi floricole anuale -
necesită temperaturi scăzute în primele
faze ale creşterii, asigurate prin:
- germinaţia seminţelor la temperaturi de
180-200C
- păstrarea plantelor în răsadniţe sau
sere reci
VERNALIZAREA PLANTELOR BIENALE

Este evidentă la plante care:

- desfăşoară perioada vegetativă – I an
- intră în iarnă - formă avansată de
creştere
- sunt vernalizate în acest stadiu

Pentru a fi vernalizată - planta trebuie

să atingă - maturizarea de vernalizare
Pentru a percepe stimulul de
vernalizare - plantele anuale şi
bienale trebuie să:
- depăşească o faza de insensibilitate –
juvenilă

- intre în faza de sensibilitate – de

competenţă
La plantele bienale faza - de
competenţă poate să apară după:
- formarea a 6-7 frunze - la Cineraria

- 7 săptămâni de la germinaţie - la
Lunaria

- 4 luni de la germinaţie - la Campanula

Din această categorie fac parte
plantele legumicole: - varză
- morcov
- ţelină
- sfeclă
- I an - formează o rozetă de frunze
- în timpul iernii - are loc vernalizarea
- II an – se formează tulpina floriferă
VERNALIZAREA PLANTELOR PERENE
Plantele perene - parcurg iarna în starea de
repaus sub formă de: - muguri pe ramuri
- colet
- tulpini subterane

Înflorirea este bienală:

- I an - inducţia şi iniţierea florală

- II- lea an - înflorirea propriu-zisă

Înflorirea propriu-zisă - nu se
realizează în condiţii optime, dacă
mugurii floriferi nu au suferit acţiunea
temperaturilor scăzute din timpul iernii
Aceasta favorizează:
- formarea organelor reproducătoare
- întreruperea repausului mugurilor în
primăvară
Zona de percepere a acţiunii temperaturilor
scăzute este
reprezentată de:
- ţesuturile meristematice din embrionul
seminţei
- meristemele active de pe tulpină

Transmiterea stării de vernalizare se face :

- în ţesuturile meristematice - de la celula
mamă la celulele fiice
Mecanismul veranalizării presupune
modificări:
- citologice
- fizico-chimice
-Fiziologice

D.P.D.V. fiziologic mecanismul vernalizării

are:
- determinism trofic
- determinism hormonal
 Determinismul trofic
Are la bază o intensă activitate enzimatică, în
special hidrolizantă

În seminţe vernalizate are loc:

- scăderea conţinutului de polizaharide
- creşterea conţinutului de zaharuri
solubile
În plantule vernalizate – are loc o
intensă sinteză de amidon de tranziţie

În plante vernalizate – are loc scăderea

glucidelor din frunze

În frunze vernalizate – crește:

● mobilitatea proteinelor
● conţinutul de aminoacizi
 Determinismul hormonal
A fost sesizat de Melchers - 1936-1939
În timpul vernalizării - sintetizat un hormon cu
rol în formarea florilor – vernalină
Acest hormon:
- nu este specific
- are o acţiune inductivă interspecifică şi
intergenerică
- natura chimică nu a fost încă determinată
Vernalizarea provoacă:
- creştereaconsiderabilă a precursorilor
auxinelor -triptofan
- creşterea conţinutului de auxine
endogene libere
• Aplicarea auxinelor exogene -
interferează cu acţiunea temperaturilor
scăzute
• Aplicarea giberelinelor exogene în timpul
tratamentului cu temperaturi scăzute
demonstrează participarea acestor
substanţe în procesul de vernalizare
• Cunoaşterea cerinţelor de vernalizare la
diferite genotipuri ale unei specii, prezintă
o deosebită importanţă practică în zonarea
diferitelor soiuri în cultură