FLOAREA-SOARELUI

PAMFILOIU ELENA
 Particularități biologice

 Procesul de germinatie a semintelor de floarea soarelui se

realizeaza atunci cand smintele sunt iesite din repausul
germinativ si au conditii optime de temperatura si lumina.

 Repausul germinativ are o perioada de 45-50 zile dupa ce

semintele au ajuns la maturitate.
 Germinatia incepe la temperatura de 7-8 grade Celsius, iar
pentru declansarea procesului, semintele de floarea soarelui au
nevoie de o cantitate de apa egala cu masa lor.
 În condiţii normale, seminţele de floarea-soarelui îşi păstrează
viabilitatea în medie timp de 5 ani, iar în condiţii de umiditate
scăzută şi la o temperatură de 7o C timp de peste 10 ani.
 Radacina si formarea sistemului radicular la floarea-
soarelui

 Floarea soarelui are un sistem radicular format dintr-o radacina

pivotanta principala si o retea puternic ramificata de radacini secundare.
 Radacina plantei de floarea soarelui poate patrunde in sol pana la 2-
2.5 m, iar ramificatiile laterale se raspandesc pe o raza de peste 70 cm si
la o adancime de 50-70 cm.
 Datorita sistemului radicular bine dezvoltat floarea soarelui are o
capacitate mare de absorbtie a apei si a substantelor nutritive, astfel o
rezistenta mare la seceta.
 Radacina are un ritm de crestere accelerat in prima parte a vegetatiei,
dupa inflorit incetandu-si activitatea.
 Floarea soarelui are o radacina cu pivot cu o putere slaba de
patrundere in sol, de aceea trebuie acordata o atentie sporita in
desfasurarea activitatilor de lucrare a solului.
 Pentru ca planta sa beneficieze de o cantitate optima de apa este nevoie
ca solul sa fie bine lucrat, arat si scarificat inainte de semanat.
Tulpina si formarea tulpinii la floarea-soarelui
 Floarea soarelui are o tulpina erecta, cilindrica, neramificata si
prevazuta cu perisori scurti si aspri, plina de maduva, care
inmagazineaza apa.
 Tulpina are un diametru cuprins intre 2 si 6 cm, fiind mai subtire in
partea de sus. Inaltimea maxima a tulpinii variaza in functie de hibrid,
de la 0.5 la 5 m. Cei mai valorosi hibrizi sunt cei care au un diametru de
2.5 cm si o inaltime de 1 m. Inaltimea redusa usureaza recoltarea
mecanizata si creste rezistenta la frangere si cadere.
 In general, hibrizii timpurii au inaltimea tulpinii mai mica iar cei mai
tardivi au inaltimea tulpinii mai mare. Tulpina este dreapta iar la
maturitate se curbeaza pentru a sustine turta.
 In cazul cultivarii plantei de floarea soarelui pentru ulei, tulpina este
neramificata, tendinta de ramificare fiind eliminata prin ameliorare.
 La inceputul vegetatiei tulpina creste foarte incet. Ritmul de crestere
este alert in faza de formare a calatidiilor. Tulpina ajunge la maturitate si
isi inceteaza cresterea la sfarsitul infloririi.
 Frunzele si suprafata foliara la floarea-soarelui

 Primele frunze care apar denumite frunze cotiledonale marcheaza

rasarirea plantei. Dimensiunile acestora variaza intre 2-3 cm latime.
Forma frunzelor cotiledonale poate fi eliptica, alungita, sau rotunjita.
Frunzele cotiledonale pe timpul zilei sunt perfect orizontale iar
noaptea devin oblice.

 Numarul de frunze pe planta variaza intre 25 si 30 in functie de

hibrid. Hibrizii mai timpurii formeaza un numar mai mic de frunze
pe planta 25-27, iar hibrizii mai tardivi formeaza un numar mai mare
de frunze pe planta, 30 frunze.

 Numarul de frunze pe planta este influentat de factorii de mediu.

Primele frunze sunt dispuse opus iar urmatoarele sunt dispuse
altern, elicoidal pe planta.
 In general, limbul foliar este neted, dar poate prezenta si un grad de
grofare, petiolul este foarte bine dezvoltat, in partea de sus prezinta un
jgheab, prin care apa de ploaie este condusa spre tulpina si apoi spre
radacina.

 Frunzele au nervuri laterale ramificate care formeaza cu nervura

principala un unghi ascutit, drept sau aproape obtuz. Frunzele sunt
adaptate la vant, suporta bine fenomenul de ofilire temporara, determinat
de insuficienta apei in sol.

 Suprafata foliara ajunge la apogeu la inflorirea plantei cand cresterea

frunzelor inceteaza.

 Suprafata de asimilatie la floarea soarelui este redusa dupa a doua

jumatate a lunii iulie, prin uscarea frunzelor de la baza.

 In functie de conditiile climatice numarul de frunze uscate pe planta

variaza intre 8 si 12 frunze.
 Inflorescenta si floarea la floarea-soarelui

 Florile plantei de floarea soarelui sunt grupate in inflorescente

denumite raceme, iar cultivarurile pentru ulei au in varful plantei o
singura inflorescenta, cu diametrul cuprins intre 10 si 40 cm. Daca
plantele sunt supuse stresului hidric, inflorescentele se micsoreaza.

 Hibrizii de floarea soarelui cultivati pentru obtinerea semintelor

de spart au calatidiul cu diametrul mai mare iar cei pentru ulei un
calatidiul mai mic.
 Calatidiul se roteste dupa soare astfel incat, sa faca un unghi
drept cu razele solare. Aceasta miscare inceteaza la inceputul
infloririi, cand acesta are o pozitite verticala fata de suprafata
solului si se orienteaza spre est, pe masura ce semintele ajung la
maturitate calatidiul se inclina in mod diferit, la unele soiuri
ramanand erect.
 Inflorescenta la floarea soarelui este alcatuita din doua tipuri de flori; flori
ligulate si flori tubuloase.
 Florile ligulate au forma alungita, ovoidala sau rotunjita, cu partea superioara
catifelata si perfect inferioara, fin ciliata. Petalele au o lungime de 6-10 cm si o
latime de 2-3 cm.
 Florile ligulate sunt de culoare galbena, cu diferite nuante.

 Înflorirea la floarea-soarelui

 Inflorirea la planta de floarea soarelui este precedata de deschiderea

involucrului de frunze al calatidiului, care se realizeaza de obicei seara.
 Inflorirea se realizeaza incepand cu florile marginale, ligulate si
continuand cu cele tubulare, care infloresc in 6-8 zone succesive, cate 2-3
randuri de flori.
 Floarea tubulara are un ciclu vital de 24-36 de ore, cand polenul este
pus in libertate, cu diferite variatii ce tin de conditiile climatice,
aprovizionarea cu apa si substante nutritive, genotip.
 Polenizare
 Floarea-soarelui este o plantă alogamă entomofilă, doar
parţial anemofilă, deoarece polenul este slab adaptat la
transportul prin vânt, fiind greu şi aglomerându-se uşor. Mai
puţin de 0,2% din polenizare are loc prin intermediul vântului
şi pe o distanţă mai mică de 1 m faţă de sursa polenizatoare.
 Fructul
 Fructul, care este numit impropriu sămânţă, este o achenă cu
pericarpul pielos, neconcrescut cu sămânţa. Pericarpul sau coaja se
formează din pereţii ovarului, iar sămânţa propriu-zisă din ovul.
 Fructul este în general alungit, ascuţit la capătul cu care se prinde
de calatidiu. Achenele au lungimea cuprinsă între 8 şi 25 mm,
lăţimea între 3,5-9 mm şi grosimea între 2,5 şi 5 mm.
 La hibrizii actuali, pericarpul (coaja) reprezintă între 24 şi 34% din
greutatea fructului (Ion V. şi colab., 2000). Pericarpul are o culoare
albă, cenuşie, neagră sau poate fi vărgat.
Formarea
recoltei
Elementele productivităţii
la floarea-soarelui sunt:
- numărul de plante pe
unitatea de suprafaţă;
- numărul de seminţe pe
plantă (numărul de seminţe
pe calatidiu);
- masa a 1000 de boabe
(MMB);
- conţinutul seminţelor în
ulei (având în vedere că
scopul final al cultivării
florii-soarelui îl reprezintă
obţinerea de ulei).
 Hibrizi
 Din punctul de vedere al grupelor de precocitate la floarea-
soarelui, în condiţiile resurselor termice din România se pot stabili
trei grupe de hibrizi (Vrînceanu Al.V. şi colab., 1995):

- hibrizi precoci şi semiprecoci, cu suma temperaturilor biologic active

(cu pragul biologic de 6°C) de la semănat la maturitatea tehnică de
1576°C (hibridul martor este Coril);
- hibrizi semitardivi, cu suma temperaturilor biologic active (cu
pragul biologic de 6°C) de la semănat la maturitatea tehnică de 1817-
1859°C (hibridul martorul este Select);
- hibrizi tardivi, cu suma temperaturilor biologic active (cu pragul
biologic de 6°C) de la semănat la maturitatea tehnică de 1885°C
 Dintre obiectivele importante în ameliorarea florii-soarelui şi
crearea de hibrizi se menţionează:
- creşterea capacitaţii de producţie;
- creşterea conţinutului de ulei în seminţe;
- reducerea procentului de coji;
- creşterea rezistenţei la boli (mană, putregaiul alb, pătarea brună şi
frângerea tulpinilor);
- creşterea rezistenţei la lupoaie;
- creşterea rezistenţei la secetă;
- crearea de hibrizi cu o perioadă de vegetaţie (115-130 zile pentru ţara
noastră) prin care să se
asigure valorificarea optimă a resurselor hidrice, nutritive şi a radiaţiei
solare;
- creşterea rezistenţei la cădere şi pretabilitatea la recoltarea mecanizată.
 Cerințe ecologice
 TEMPERATURA
 Suma temperaturilor biologic active, cu pragul biologic de 7o C,
pe perioada semănatmaturitate este la majoritatea hibrizilor
cuprinsă între 1450 şi 1600 oC.
 Temperatura minimă de germinaţie este cuprinsă între 4-5o C, la
nivelul patului germinativ, dar procesul se desfăşoară normal
începând de la 7-8ºC.
 Brumele târzii, care apar când plantele de floarea-soarelui şi-au
diferenţiat inflorescenţa nu duc la distrugerea plantei, dar distrug
vârful de creştere, ceea ce determină ramificarea tulpinii.
 Până la apariţia inflorescenţelor, plantele de floarea-soarelui
cresc şi se dezvoltă bine la temperaturi de 15-17o C.
 În perioada înfloritului, floarea-soarelui are cerinţe moderate faţă
de temperatură.
 UMIDITATEA
 Deşi floarea-soarelui are un consum ridicat de apă, totuşi aceasta are o
rezistentă mare la secetă, ca urmare a sistemului radicular bine
dezvoltat, a faptului că frunzele suportă deshidratarea temporară
provocată de secetă, precum şi ca urmare a perozităţii plantei şi
sistemului medular.
 O singură plantă de floarea-soarelui consumă 70-80 l apă pe întreaga
perioadă de vegetaţie.
 Plantele de floarea-soarelui se dezvoltă bine atunci când solul conţine
60-90% apă din capacitatea de câmp. De asemenea, floarea-soarelui se
poate dezvolta în zonele în care cad anual peste 350 mm precipitaţii,
dar aceasta se dezvoltă bine în zonele în care cad anual 450-600 mm
precipitaţii. uva tulpinii) care înmagazinează apa.
 Perioada de la începutul formării calatidiului până la înflorire este o
perioadă critică care afectează producţia de seminţe, iar perioada de la
înflorire la umplerea seminţelor este o perioadă critică care afectează
producţia de seminţe şi procentul de ulei. Faza cea mai critică pentru
apă este reprezentată de prima decadă după ofilirea petalelor.
 LUMINA
 Floarea-soarelui este o plantă cu pretenţii mari faţă de lumină.
Fenomenul de heliotropism este o dovadă a cerinţelor ridicate ale florii-
soarelui faţă de factorul lumină.
 Planta este sensibilă la intensitatea luminii în perioada cuprinsă între
iniţierea primordiilor inflorescenţei până după formarea inflorescenţei.
 La lumină slabă şi în condiţii de umbrire tulpinile se alungesc,
suprafaţa foliară se reduce, ceea ce duce la obţinerea de calatidii mici,
producţia reducându-se.
 Insuficienţa luminii în perioada de acumulare a lipidelor determină
un conţinut scăzut de ulei în seminţe.
 Nivelul de iluminare saturat la floarea-soarelui este de peste 150000
lucşi, acesta fiind foarte ridicat comparativ cu alte plante de cultură
(Roman Gh.V., 2006).
 Reacţia la fotoperioadă este diferită de la un cultivar (hibrid) la altul,
la floarea-soarelui existând forme neutre, forme de zi scurtă şi forme de
zi lungă. Totuşi, din punct de vedere al reacţiei la fotoperioadă, floarea-
soarelui este considerată o plantă neutră.
 SOLUL
 Solurile favorabile florii-soarelui sunt cele cu fertilitate
ridicată, cu textura mijlocie (lutoase sau luto-nisipoase),
profunde şi cu o capacitate mare de reţinere a apei.
 Este de dorit ca amplasarea florii-soarelui să se facă pe
solurile cu un conţinut mai ridicat de 130 ppm K2O şi 15
ppm P2O5.
 Floarea-soarelui este o plantă moderat tolerantă la
salinitate, dar se dezvoltă normal la un Ph cuprins între 6,4-
7,2.
 Sunt considerate ca nepotrivite solurile nisipoase, pietroase,
compacte, grele şi reci, precum şi cele acide, calcaroase.
 Zonarea culturii
 În ţara noastră, floarea-soarelui întâlneşte condiţii de
vegetaţie favorabile pe suprafeţe întinse. Totuşi, potenţialul
productiv al hibrizilor este frecvent diminuat din cauza
deficitului de umiditate şi a însuşirilor fizice şi chimice ale
unor soluri pe care floarea-soarelui s-a extins în cultură.
 Floarea-soarelui are un areal mare de cultură ca urmare a
capacităţii plantei de a se adapta la oscilaţiile mari de
temperatură, rezistenţei la temperaturile joase, mai ales în
prima parte a perioadei de vegetaţie, şi rezistenţei la secetă.
 Pentru cultura florii-soarelui au fost stabilite şase zone de
cultură , şi anume:
 Zona I, care cuprinde Câmpia Română şi Dobrogea pe
solurile de tip cernoziom şi Câmpia de Vest
 Zona a II-a, care cuprinde Lunca Dunării
 Zona a III-a, care cuprinde Câmpia Română şi Dobrogea
 Zona a IV-a, care cuprinde Câmpia Găvanu-Burdea (cu
asociaţii de vertisoluri), Câmpia Leu-Rotunda şi Câmpia
Pleniţa (cu cernoziomuri levigate şi preluvosoluri roşcate)
 Zona a V-a, care cuprinde Câmpia Jijiei, podişul
Bârladului şi Câmpia Transilvaniei.
 Zona a VI-a, care cuprinde Podişul Moldovenesc,
Piemonturile Vestice şi Piemontul Getic sudic
 Cultura florii-soarelui
 Amplasarea culturii

 Floarea soarelui este una din speciile puţin pretenţioase

la planta premergătoare, dacă solul este bine
aprovizionat cu apă şi dacă nu este infestat de dăunători
specifici. În regiunile cu ploi suficiente poate urma după
orice plantă de cultură, pe când în regiuunile secetoase
nu trebuie cultivată după plante cu înrădăcinare adâncă:
lucernă, sfeclă de zahăr, sorg, iarbă de sudan.
 Floarea soarelui nu trebuie să urmeze mai repede de 4
ani după ea sau după specii care au boli comune cu
aceasta.
 Lucrările solului
 Pentru o producție bună, floarea soarelui are nevoie de un teren
bine lucrat, afânat în profunzime, aerisit, caracteristici care vor
permite dezvoltarea sistemului radicular. Patul germinativ trebuie
pregătit astfel încât să permită o răsărire uniformă, o aprovizionare
bună cu substanțe nutritive și reducerea concuren ței buruienilor.
 Prima lucrare este dezmiriștitul, care se efectuează în func ție de
cultura premergătoare și de data recoltării. Apoi, se intră în câmp
pentru o arătură adâncă, care se efectuează la adâncimi variabile, an
de an, în intervalul 20-30 cm (în func ție de sol), pentru evitarea
formării hardpanului. Deși utilizarea plugului nu este recomandată
de către toți specialiștii ca lucrare anuală, în special în zonele unde
există deficit de apă în sol, arătura este necesară mai ales pe
terenurile îmburuienate, pe solurile grele, compacte. Trebuie
menționat că scarificarea, în condițiile unui teren cu sol greu, umed,
compactat, poate să aducă sporuri importante de produc ție.
Scarificarea se face la adâncimea de 60 cm.
 Momentul efectuării arăturii depinde de condițiile fiecărui an și
de planta premergătoare. În general, arătura efectuată vara, cât
mai timpuriu, creează premize pentru o dezvoltare bună a culturii
de floarea soarelui semănată în anul următor.

 Chiar și o arătură proastă efectuată în toamnă înseamnă mai

mult decât cea mai bună arătură efectuată în primăvară, înaintea
semănatului. În acest sens, datele cercetătorilor de la INCDA
Fundulea relevă producții mai mici cu 350-450 kg la hectar în
cazul arăturii de primăvară, de asemenea un consum sporit de
combustibil.
 Așadar, arătura de primăvară rămâne o soluție doar în cazuri
excepționale.
 Arătură sau discuit?

 În cazul în care fermierul înlocuiește arătura cu alte lucrări ale

solului fără întoarcerea brazdei, trebuie precizat că acest lucru nu
influențează semnificativ producția dacă este realizat o dată la 2-3
ani, spre exemplu în anii deosebit de secetoși. În schimb, dacă
arătura este înlocuită cu o lucrare cu discul greu an de an, s-a
demonstrat o scădere semnificativă a producției și cheltuieli
suplimentare pe partea de erbicidare.

 Cercetătorii afirmă că „rezultatele experimentale demonstrează că

înlocuirea arăturii prin lucrarea cu grapa cu discuri la 10-12 cm, 1-2
ani practic nu influențează nivelul producției. Renunțarea la arătura
și lucrarea solului superficial la 10-12 cm în fiecare an a provocat
scăderea semnificativă a producției, din cauza compactării solului și
a infestării accentuate cu buruieni perene”.
 Recomandările specialiștilor privind înlocuirea arăturii iau în calcul
cultura premergătoare.

 „Se poate adopta acest sistem când planta premergatoare este

porumbul. Pentru a evita înrăută țirea condi țiilor de fertilitate a
solurilor sărăturate și pentru protec ția contra eroziunii eoliene a
solurilor nisipoase, lucrarea cu întoarcerea se poate înlocui prin
lucrarea cu cizel sau plug-cizel. La aplicarea acestei metode de lucrare
a solului cu cizel sau plug cizel este obligatorie cură țirea prealabilă a
terenului de resturi vegetale, deoarece încorporarea acestora în sol se
realizează în proporție mică”, se arată în lucrările de specialitate.
 Pregătirea patului germinativ la floarea soarelui
 Pregătirea patului germinativ în primăvară trebuie realizată
acordând atenție asupra tasării solului. Fenomenul trebuie evitat prin
reducerea numărului de treceri cu utilaje, de asemenea prin alegerea
momentului propice pentru efectuarea lucrărilor. Nu se intră în câmp
atunci când există băltiri și solul nu este scurs în adâncime, pentru că
solul nu se mărunțește bine, se tasează și va îngreuna răsăritul.
 Pe un sol curat și bine lucrat din anul anterior se poate
intra primăvara cu combinatorul. În situația în care terenul
este bolovănit, se poate lucra cu discul ușor în agregat cu
grapa cu colți.

 Epoca optimă de semănat la floarea soarelui: minim 7°C la

adâncimea de încorporare a seminței

 Calendaristic, în funcție de regiune, intervalul este cuprins

între 25 martie și 15 aprilie. În zona de nord epoca optimă se
decalează cu 7-10 zile. În Bărăgan, epoca optimă pentru
semănat la floarea soarelui se încheie, teoretic, la 15 aprilie.
 Fertilizarea
 Având un potenţial productiv ridicat, floarea soarelui consumă cantităţi mari de
substanţe nutritive. Pentru fiecare 100kg boabe + producţia secundară, floarea soarelui
consumă: 6-7kg azot, 2,5kg P2O5 şi 12-15kg K2O. Pe toate tipurile de sol, floarea
soarelui valorifică bine atât îngrăşămintele organice cât şi cele chimice. Gunoiul de grajd
este bine valorificat, mai ales pe solurile grele şi reci dar este recomandat şi pe solurile
mai uşoare, în doze de 20 t/ha ce se încorporează imediat prin arătura de bază.Dozele
de îngrăşăminte chimice se stabilesc ţinând seama, în principal de nivelul producţiei
scontate, de consumul specific şi de rezervele solului în elemente nutritive,dar se au in
vedere şi alţi factori cum ar fi: planta premergătoare, fertilizarea aplicată în anii
precedenţi, gradul de aprovizionare a solului cu apă, cultivarul folosit, etc.

 Fertilizarea echilibrată cu azot, fosfor şi potasiu asigură o mai bună toleranţă a plantei
la pătarea brună şi necrozarea tulpinilor, la pătarea neagră şi la atacul de afide.
Aplicarea unilaterală sau în exces a îngrăşămintelor cu azot, favorizează atacul agenţilor
ce produc putrezirea tulpinii şi capitulului, a celor ce provoacă boli foliare sau la
rădăcină, cât şi atacul afidelor.
 Stabilirea unui sistem eficient de fertilizare la floarea-soarelui, presupune aplicarea
îngrăşămintelor în funcţie de particularităţile biologice ale plantei şi însuşirile chimice şi
hidrofizice ale solului.
 Semănatul
 Sămânţa sănătoasă, liberă de boli, reduce atacul de putregai alb,
putregai cenuşiu şi mană. În plus, o sămânţă de calitate, cu valoare
biologică şi culturală ridicată, asigură o răsărire energică şi uniformă,
cu ritm intens de creştere în fazele iniţiale, respectiv o depăşire mai
rapidă a atacurilor timpurii, de putregaiuri şi dăunători de sol.

 Data semănatului rezervă între anumite limite, posibilitatea evitării

incidenţei stadiilor de maximă sensibilitate a plantei, cu perioada în
care, în natură organismele dăunătoare dezvoltă potenţial mare de
atac. În acest fel poate fi atenuat atacul de boli, prin efectuarea
semănatului la începutul optimului fitotehnic (când s-au depăşit 8 C,
în sol). Semănatul în epoca optimă, la începutul intervalului, permite
în relativă măsură, evitarea atacului de putregaiuri şi a activităţii de
hrănire maximă a gărgăriţei frunzelor, în fazele timpurii ale plantelor.
 Cantitatea de sămânţă la hectar, variază în funcţie de densitatea culturii, puritate şi
germinaţie, variind între 3,5 şi 5 kg/ha. Distanţa între rânduri este de 70cm, iar între
plante pe rând este de 20-25cm. Adâncimea de semănat este de 5-8cm.
Desimea plantelor, poate induce variaţii în apariţia şi circulaţia bolilor, prin fitoclimatul
creat şi starea de vigoare a plantelor, aflată în concurenţă pentru apă, hrană şi lumină.
Densitatea optimă în cultura neirigată este de 40-50 mii plante recoltabile/ha, cu unele
depăşiri ale limitelor, corelate cu timpurietatea formei cultivate.
 Metode agrofitotehnice de combatere a bolilor şi
dăunătorilor

1. Amplasarea culturii pe soluri fertile, lutoase sau luto-argiloase, fără exces de

umiditate, de tipul cernoziomurilor, evitând vecinătatea solelor purtătoare de surse
de infecţii, în special de Phomopsis helianthi Munt. Cvet., sole cultivate anterior cu
floarea-soarelui, cele puternic infestate cu viermi sârmă sau gărgăriţa frunzelor.

2. Rotaţia culturii de minim 3 ani, legată strict de prezenţa ciupercii Diaporthe

helianthi Munt. Cvet. f.c. Phomopsis helianthi Munt. Cvet. şi revenirea culturii după
cel puţin 6 ani, dacă în complexul patogen sunt prezente ciupercile Sclerotinia
sclerotiorum (Lib.) de Bary, Sclerotium bataticola Taub., Plasmopara helianthi .

3. Se recomandă grâul sau orzul ca plante postmergătoare, care protejează mai bine
resturile vegetale purtătoare de Phomopsis helianthi Munt. Cvet., sau cele cu
Phoma macdonaldii Boerema, supuse astfel biodegradării, până în cursul verii, la
efectuarea arăturii.
4. Aplicarea unui sistem de fertilizare echilibrat, cu azot, fosfor şi potasiu, în
raport NPK 1:1:1 sau 1:1,25:1,25, prin stabilirea dozelor în funcţie de starea
de aprovizionare a solului cu elemente nutritive (regăsită în cartarea
agrochimică a teritoriului) şi corelat cu cerinţele cultivarului semănat şi
producţia planificată.
5. Alegerea datei semănatului la începutul perioadei optime fitotehnic,
respectiv prima decadă a lunii aprilie şi cultivarea unor forme mai precoce
în condiţii de atac slab de Phomopsis helianthi Munt. Cvet., dar şi pentru
evitarea atacului de Sclerotinia sclerotiorum de Bary, Plasmopara helianthi
Novot. şi Tanymecus dilaticollis Gyll., în fazele de răsărire a plantei. În
condiţii de risc ridicat, de Phonopsis, semănatul spre sfârşitul perioadei
optime, permite în relativă măsură, aşa zisa “fugă” de boală.
6. O altă măsură pentru obţinerea unor recolte mari este utilizarea de
sămânţă sănătoasă, de calitate, cu valoare biologică şi culturală ridicată. O
sămânţă bună de semănat trebuie să prezinte o puritate fizică de 98-99 %,
germinaţia minimă 85%, seminţe decojite (masă), maxim 3 %, trebuie să fie
liberă de Plasmopara helianthi Novot., să nu conţină mai mult de 0,2 %
scleroţi de Sclerotinia sclerotiorum, respectiv să nu prezinte peste 3 %
seminţe infectate cu Sclerotinia sclerotiorum de Bary sau peste 5 % seminţe
cu infecţie de Botrytis cinerea Pers. Alegerea seminţei la masă, poate da
siguranţă.
7. Respectarea desimii de semănat, de 40-50 mii plante recoltabile/ha, cu creşteri
posibile de până la 45-55 mii plante recoltabile/ha, la formele timpurii.
8. Mărunţirea şi încorporarea adâncă a resturilor vegetale infectate cu Phomopsis
helianthi Munt. Cvet. şi Phoma macdonaldii Boerema, după recoltare şi
aplicarea îngrăşămintelor cu azot, pentru a favoriza biodegradarea substratului
organic al ciupercilor (VOROS şi colab., 1983; REGNAULT, 1988).

Metode biologice de combatere a bolilor şi dăunătorilor

1. Folosirea antagonismului şi a superparaziţilor, în cazul unor patogeni, cât şi

utilizarea unor zoofagi (Coccinelidae, Chrysopidae), constituie elemente de
interes practic pentru viitorul protecţiei integrate.
2. Rezultatele obţinute în laborator şi în câmp cu Thricoderma viridae Pers., în
prevenirea atacului putregaiului alb (Sclerotinia sclerotiorum de Bary) şi
putregaiului cenuşiu (Botrytis cinerea Pers.) şi nivelul combaterii naturale, în
cazul afidelor sunt promiţătoare.
3. O eficacitate bună în combaterea putregaiului alb (Sclerotinia sclerotiorum de
Bary), a manifestat ciuperca hiperparazită pe scleroţi Coniothyrium minitans
camp.şi Gliocladium calenulatum.
 Protecţia chimică a culturilor de floarea-soarelui, faţă de boli şi dăunători,
se realizează mai ales prin tratamente la sămânţă şi mai puţin prin
tratamente aplicate în perioada de vegetaţie a plantei.
 Tratamentul seminţei vizează protecţia plantei, în primele faze de vegetaţie,
faţă de atacul agenţilor patogeni, ce se transmit prin sol şi sămânţă
(Plasmopara helianthi Novot., Sclerotinia sclerotiorum de Bary şi Botrytis
cinerea Pers.), cât şi faţă de dăunătorii de sol (Agriotes ssp., Opatrum
sabulosum L. şi Tanymecus dilaticollis Gyll.).
 La tratamentul seminţei contra bolilor, se folosesc fungicide cu acţiune
sistemică, protectantă sau amestecuri, cu substanţă activă pe bază de
metalaxil, pentr combaterea ciupercii Plasmopara helianthi Novot.; în cazul
hibrizilor sensibili, pe bază de oxadixil + tiofanat metil sau benalaxil +
mancozeb, pentru combaterea patogenilor Plasmopara helianthi Novot.,
Botrytis cinerea Pers. şi Sclerotinia sclerotiorum de Bary, fie pe bază de tiram,
vinclozolin, iprodion, procimidon, ş.a., pentru protecţia faţă de Botrytis
cinerea Pers. şi Sclerotinia sclerotiorum de Bary.
 În prezent se foloseşte cu bune rezultate produsul TOPSIN 500 SC (tiofanat
metil). Protecţia plantei faţă de dăunătorii de sol, poate fi realizată cu
insecticide pe bază de carbofuran, fipronil sau imidacloprid (GAUCHO 600
FS).
 Beneficii și proprietăți
 Nimic nu se întâmplă fără soare. O floare are nevoie de soare. Acest
lucru este valabil în special pentru floarea-soarelui, căci îi este cunoscut
capriciul: rotitul după soare.
 Floarea soarelui este numită în franceză Tournesol, în spaniolă Girasol,
ceea ce înseamnă rotire după soare. Există diferite soiuri de floarea-
soarelui: de la așa-numitele soiuri pitic, care pot cre ște doar 40 cm în
înălțime, până la soiurile foarte înalte care pot atinge 2,20 m înăl țime.

 Floarea-soarelui nu impresionează prin frumusețe (deși sortimentele

de floarea-soarelui pitice sunt foarte apreciate și folosite la aranjamentele
florale pentru diverse ocazii speciale) sau prin înălțime ca în cazul florii
gigant (o găsim în Grădina Botanică din Gilford, New Hampshire, SUA,
unde în 2010 floarea gigant a stabilit record mondial cu o înălțime de
3,10 m), ci prin multitudinea de beneficii și proprietăți pe care aceasta ni
le oferă.
 Utilizări

1. Semințele de floarea-soarelui(grăsimi - 49,6 g /100 g, proteine - 22,8

g/100g la fel ca și carnea, vitamina E și B1) au cea mai des întâlnită
utilizare pentru extragerea uleiului.
2. Turtele de calitate superioare rămase de la presă se folosesc pentru
prepararea halvalei.
3. Furaj pentru animale - pălăriile rămase în urma treierării, dar și turtele
de calitate inferioară care rămân în urma extragerii uleiului.
4. Miere de albină (30 - 40 kg miere / hectar), floarea-soarelui este o plantă
meliferă, cu mult polen, care atrage cu ușurință albina datorită culorii și
parfumului ei deosebit.
5. Cojile semințelor de floarea-soarelui se folosesc la obținerea drojdiei
furajere, a furfurolului, a plăcilor fibro-lemnoase, a alcoolului etilic,
bioxidului de carbon lichid, ligninei.
6. Pentru foc, la țară, sunt folosite tulpinile uscate ale florii-soarelui.
 Beneficii și proprietăți ale semințelor de
floarea soarelui
1. Antioxidant puternic benefic pentru sănătatea inimii! Semin țele de floarea-
soarelui sunt bogate în vitamina E (cu un conținut mai ridicat decît cel al
migdalelor); aceasta ajută la prevenirea atacurile de cord.1

2. Mențin elasticitatea pielii. Semințele de floarea-soarelui au un conținut bogat

în acizi grași esențiali - acidul linoleic, în mod special; dar și vitamina E care are
o acțiune antioxidantă, consumul de semințe fiind benefic în caz de: piele uscală
sau crăpată, eczeme, dermatite, dar și pentru frumusețea părului și a unghiilor.

3. Ajută organismul să lupte cu depresia, insomniile și nevrozitatea! Vitamina

B1 pe care semințele de floarea-soarelui o au în conținutul lor fac din aceste
semințe un remediu benefic în tulburările nervoase.

4. Aliment hrănitor de neexclus din dieta diabeticilor! Fiind bine tolerate de

diabetici semințele de floarea-soarelui nu trebuie să lipsească din alimentația
acestora.
5. Împiedică instalarea anemiei în organism! Toți cei care
consumă semințe de floarea-soarelui obțin din acestea nutrienții
esențiali care îi protejează de anemii. Femeile însărcinate, cele
care alăptează, dar și sportivii au nevoie de o cantitate mai mare
de nutrienți, așadar le este recomandat consumul de semințe de
floarea-soarelui.

6. Luptă împotriva cancerului! Conținutul bogat în vitamina E al

semințelor de floarea-soarelui ajută în anumite cazuri chiar și în
combaterea cancerului.

7. Pentru un alb mai strălucitor al dinților! O lingură de ulei

folosită pentru a face gargară, dimineața înainte de spălatul
dinților are efecte benefice pentru igiena dentară.2
 Modalități de preparare

 Semințele de floarea-soarelui pot fi consumate crude sau prăjite.

În cazul copiilor mici este indicat ca aceste semințe să fie măcinate
și servite împreună cu cereale fierte pentru micul dejun, garnisite
cu gemuri sau bucăți de fructe uscate sau confiate. De asemenea,
semințele de floarea-soarelui pot fi utilizate în prepararea
aluaturilor cu făină integrală și diverse semințe din care putem
obține sortimente de pâine, biscuiți sau felurite prăjituri de cea
mai bună calitate.

 Curiozități
 Ştiați că?! Pentru un litru de ulei sunt necesare semin țele a 60 de
pălării de floarea soarelui.
 Uleiul de floarea-soarelui
 Uleiul de floarea-soarelui este considerat ca fiind un ulei comestibil
valoros datorită conţinutului său ridicat de acid linoleic şi acid oleic
(acizi graşi nesaturaţi), care împreună reprezintă 85-90% din
compoziţia acizilor graşi. La aceasta contribuie şi continutul scăzut în
grăsimi saturate şi colesterol, precum şi conţinutul ridicat în vitamine
(E, B5, B3, B1, K, A, D), la care se adaugă lipsa substanţelor anti-
nutriţionale sau toxice.
 Uleiul de floarea-soarelui este întrebuinţat în industria conservelor şi
a margarinei.
 Uleiul se extrage uşor prin presare, randamentul normal de
extracţie fiind de cca. 45%. De asemenea, uleiul de floarea-soarelui se
conservă foarte bine pe o perioadă îndelungată.
 Uleiul de floarea-soarelui este tot mai mult apreciat în alimentaţia
dietetică modernă, acesta determinând un conţinut mai scăzut al
colesterolului şi al fosfolipidelor din sânge, ceea ce are ca efect o
incidenţă mai mică a bolilor de inimă.
 Conţinutul în ulei. Seminţele de floarea-soarelui se
caracterizează printr-un conţinut ridicat în ulei, limitele uzuale de
variaţie fiind cuprinse între 40 şi 53%1 (Ştefan V. şi colab., 2006, Ion V.
şi colab., 2004).
 Conţinutul de ulei din seminţele hibrizilor destinaţi pentru halva sau
pentru seminţe de ronţăit este cuprins între 21 şi 27%.
 Uleiul de floarea-soarelui este un ulei semisicativ, cu indicele de iod1
cuprins între 112 şi 145 (valoarea medie fiind de 132).
 Conţinutul de ulei din seminţele de floarea-soarelui este influenţat
de factorul biologic (hibridul cultivat), factorii de mediu şi tehnologia
de cultivare.
 Acumularea uleiului este favorizată de temperaturile moderate, o
bună aprovizonare cu apă şi un raport de nutriţie echilibrat, cu
aporturi reduse de azot la semănat şi cu fertilizări în vegetaţie.
 Temperaturile ridicate asociate cu secetă în faza de formare şi
umplere a bobului afectează negativ acumularea uleiului (acumularea
lipidelor).
 Importanța agronomică
 elibereaza terenul relativ devreme (august-septembrie);
 starea structurala si de fertilitate a solului dupa floarea-soarelui este buna, aceasta
fiind o planta buna premergatoare pentru graul de toamna;
 cerinte moderate fata de fertilizarea cu azot si fosfor, dar are cerinte mai mari fata
de potasiu;
 cultura de floarea-soarelui nu necesita cheltuieli foarte mari;
 comparativ cu porumbul, floarea-soarelui valorifica mai bine solurile cu fertilitate
medie si suporta mai bine stresul hidric;
 tehnologia de cultura este mecanizabila in intregime si nu pune probleme deosebite
cultivatorului;
 calendarul lucrarilor agricole nu se suprapune peste cel al celorlalte culturi agricole
importante;
 floarea-soarelui gaseste conditii favorabile de cultura in tara noastra. Dintre
inconvenientele culturii de floarea-soarelui pot fi mentionate urmatoarele:
 sensibilitate la boli, ceea ce implica o rotatie de cel putin 5-6 ani, excluzand
monocultura;
 amplasarea dupa multe plante de cultura este problematica, datorita bolilor si
daunatorilor comuni (soia, rapita, cartof);
 lasa solul mai sarac in apa si potasiu.
Boli și dăunători
Putregaiul alb - Sclerotinia
sclerotiorum

Simptome: afectează toate organele

plantei, în toate fazele de dezvoltare.
Plantele infectate ramân mici, cu
porțiunea bazală a tulpinii brunificată
și se acoperă cu un strat gros, pâslos,
alb. Pe vreme uscată, pâsla nu se mai
dezvoltă. În interiorul tulpinii se
dezvoltă scleroți de culoare închisă. Pe
calatidii, pe fața inferioară apare o
pigmentare brună, iar pe partea
superioară fertila, se dezvoltă un
miceliu alb, ce se transformă în scleroți
negri, care se interpun achenelor și iau
forma de grilaj. Ciuperca se transmite
prin scleroții acumulați în sol sau
amestecați cu semințe și care rezistă în
sol 6-8 ani.
 Mana - Plasmopara halstedii

Simptome: plantele cu infectie primară, sistemică se recunosc u șor în lan, deoarece

rămân pitice, până la 40-60 cm înălțime, cu frunze înghesuite, adunate sub formă
de buchet în partea de vârf a tulpinii. Frunzele au o culoare verde-gălbuie pe fa ța
superioară, iar pe fața inferioară un puf albicios. În cazul infec țiilor secundare, pe
frunze bine dezvoltate apar pete de decolorare acoperite pe fa ța inferioară de o
eflorescență albă. Calatidele, înainte de înflorire sunt orientate spre cer și au unele
porțiuni sterile. Ciuperca iernează în resturile plantelor bolnave.
 Putregaiul cenusiu -
Botrytis cinereal

Simptome: atacă calatidiile,

pe partea inferioară a
acestora, apărând pete brune,
asemănătoare cu cele ale
putregaiului alb, dar mai bine
delimitate. Mai târziu, în
dreptul acestor pete se
dezvoltă un mucegai cenușiu-
verzui, iar țesuturile afectate
se înmoaie și putrezesc.
Mucegaiul se extinde și pe
fața fertilă a calatidei,
acoperind semințele, iar
printre achene apar scleroți
mici, negricioși. Transmiterea
patogenului se realizează prin
resturile plantelor rămase
după recoltare și prin sămânța
infectată.
 Pătarea brună și frângerea
tulpinii - Diaporthe helianthi
f.c. Phomopsis helianthi

Simptome: sunt atacate

tulpinile, frunzele, mai rar
calatidiile. Pe organele atacate
apar pete brune, cu margini
difuze, care se extind. Pe tulpini,
mai frecvent pe partea
inferioară, în jurul punctului de
inserție al petiolului frunzelor se
dezvoltă pete brune, care au
până la 20 cm lungime și 3 cm
lățime. Extinzându-se, petele pot
înconjura tulpina. În dreptul
țesuturilor afectate acestea
putrezesc, slăbind rezistența
tulpinii care se frânge. La
suprafața țesuturilor afectate
apar numeroase punctișoare
brune, fructificațiile ciupercii.
 Innegrirea tulpinilor -
Leptosphaeria lindquistii
f.c. Phoma macdonaldi

Simptome: pot fi atacate

toate organele aeriene ale
plantei, pe care se dezvoltă
leziuni brune negricioase
sau negre cu luciu metalic,
bine delimitate de restul
zonelor verzi. Pe calatide se
formează zone negricioase.
Pe toate țesuturile infectate,
se formează punctișoare
negricioase, fructificațiile
ciupercii. În sol, sămânța
este infectată în timpul
germinației de către
fructificațiile ciupercii
rămase după recoltare.
 Rugina - Puccinia helianthi

Simptome: Pe fața inferioară a frunzelor apar pustule prăfoase, galbene,

castanii sau negricioase.
 Septorioza - Septoria helianthi

Simptome: Pe frunze se formează pete gălbui-brunii, circulare sau

unghiulare, de 3-15 mm diametru, cu punctișoare negricioase.
 Arsura bacteriană - Pseudomonas syringae pv. Helianthi

Simptome: Pe frunze, pete unghiulare, brune, limitate de nervuri, iar pe

partea inferioară exsudat. Uneori frunzele se încrețesc.
 Recoltarea
 Momentul optim de recoltare este atunci când umiditatea
seminţelor este cuprinsă între 10 şi 13%, aceasta corespunzând din
punct de vedere fenologic cu momentul în care 70 % dintre
calatidii sunt uscate şi 30 % au culoarea brună.
 Recoltarea timpurie a florii-soarelui determină obţinerea unei
mase de seminţe cu o umiditate ridicată, la care se adaugă
impurităţile din masa de seminţe (resturile de tulpimi şi calatidii)
care au o umiditate superioară seminţelor. Ca atare, imediat după
recoltare trebuie luate măsuri de curăţare a masei de seminţe,
pentru eliminarea impurităţilor, şi de uscare.
 Recoltarea trebuie să se încheie la umiditatea seminţelor de 10%,
la umidităţi mai mici existând pericolul de scuturare, căderea
plantelor, etc.
SFÂRȘIT