• Gustav Theodor Fechner (1801-1887, fizician,

psiholog, estetician şi filosof), analizâ nd raporturile

dintre frumos şi util:

“Utilitatea este prima cerinţă a

tuturor obiectelor şi dacă în
înfăţişarea lor latura practică pe
care le-o atribuim ar trebui să
lipsească şi Frumuseţea ar lipsi".
• 1. Consideraţii generale asupra esteticii: accepţiuni ale valorii de
frumos; frumosul industrial-noţiune a esteticii contemporane;
artistice; gustul estetic-modalitate de cunoaştere a valorii estetice
• 2. Artă şi industrie: succedanee şi surogate artistice; gustul estetic-
modalitate de cunoastere a valorii estetice; educarea gustului estetic al
consumatorilor; fenomenul kitsch
• 3. Geneza şi afirmarea designului: premise, etape, direcţii, tră să turi
în diferite ţă ri, aspecte actuale cu implicaţii în evoluţia designului;
• 4. Dimensiunea estetică a produselor utilizate în spaţiile
hoteliere şi de servicii; valorificarea elementelor designului şi
esteticii mă rfurilor în turism: forma, linia, desenul, stilul, ornamentul,
simetria, proporţia, armonia, contrastul, culoarea;
• 5. Schema de principiu a derulării unui proiect de creare estetică;
metode reprezentative de stabilire a obiectivelor şi de luare a
deciziilor;
• 6. Valenţele operaţionale ale designului şi esteticii: inovatie prin
design; implicaţii manageriale în activitatea de turism;
• 7. Estetica şi designul ambientului în spaţiile hoteliere şi de servicii;
designul şi estetica graficii publicitare;
• 8. Promovarea identităţii vizuale a companiei de turism prin
estetică şi design
 ESTETICA
“Ştiinţa care studiază legile şi categoriile
artei, considerată ca forma cea mai înaltă de
creare şi de receptare a frumosului; ansamblu
de probleme privitoare la esenţa artei, la
raporturile ei cu realitatea, la metodele creaţiei
artistice, la criteriile şi genurile artei”.*

* Coteanu I; Seche
L; Seche M.; Hristea Th. (coordonatori);
Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia
Româ nă , Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti
1996.
• a) “Teoria frumosului, a frumuseţii în general şi
a sentimentului pe care ea îl face să se nască în
noi;
• b) Ansamblul de principii ce stă la baza unei
expresii artistice urmărind s-o redea în
conformitate (raportat) cu un ideal de
frumuseţe”.**
** Le Petit Larousse - Dictionnaire
enciclopédique, Paris, 1993.
• ,,Estetica reprezintă o disciplină filosofică care
studiază esenţa, legităţile, categoriile şi
structura acelei atitudini umane faţă de
realitate, caracterizată prin reflectarea,
contemplarea, valorizarea şi făurirea unor
trăsături specifice ale obiectelor şi proceselor
din natură, societate şi conştiinţă sau ale
creaţiilor omeneşti”.***

*** Achiţei Gh.; Breazu M.; Ianoşi I.; Dicţionar

de estetică generală, Editura Politică , Bucureşti,
1972
• sec. XVIII
Alexander Baumgarten (1714-1762),
“Aesthetica" (1750)
“ştiinţa cunoaşterii senzoriale".

Estetica elaborează categorii specifice,

constituite în cursul dezvoltării istorice a
sensibilităţii estetice şi a practicii artistice,
cum ar fi: frumosul, sublimul,
tragicul, comicul, grotescul,
urâtul etc.
• estetica abstractă sau informaţională;
• estetica cotidiană;
• estetica existenţială;
• estetica fenomenologică;
• estetica industrială…….

 metode fundamentale calitative (inducţia şi

deducţia, analiza, sinteza şi comparaţia, la care s-au
adă ugat: metoda experimentală , metoda psihanalitică ,
metoda fenomenologică )
 metode cantitative (informaţionale, cibernetice,
semiotice, de analiză contextuală , de stilistică
structurală ).
• Selecţiile, ierarhiză rile, preferinţele acordate
obiectelor, fenomenelor, comportamentelor
umane, creaţiilor materiale sau ideale ale omului,
după mă sura în care ele satisfac la un moment dat
sau în general trebuinţele, dorinţele şi idealurile
lui, se finalizează în ceea ce numim valori.
• Ele nu sunt lucruri, deşi nu pot exista fă ră suport
material, nu sunt nici idei, concepte, noţiuni,
simboluri etc., ci un mod specific de raportare
preferenţială şi deziderativă a omului la mediul
în care trăieşte, pe baza unor criterii sociale şi,
tocmai de aceea, variabile între anumite limite
(specificitatea societă ţii, gradul de cultură ,
particularită ţile etnice, tradiţie, nivelul de
instruire, conjunctura socio-politică etc.)
Accepţiunile valorii de frumos
Categoria fundamentală a esteticii,
frumosul, reflectă:
– acele însuşiri şi proprietă ţi ale naturii,
societă ţii, creaţiilor umane, capabile să
trezească în personalitatea
valorificatoare stă ri de satisfacţie, emoţie
şi bucurie estetică ;
ansamblul aptitudinilor şi înzestră rilor
specifice fiinţei umane - generatoare a
sentimentelor de plă cere şi de admiraţie.
Secolul XV
Leon Battista Alberti,

“O voi defini, spunînd că frumuseţea

este armonia tuturor părţilor între
ele, îmbinate în proporţie şi înlănţuire
în acea operă în care se află, astfel
încât nimic nu poate fi adăugat sau
scos sau schimbat de acolo fără a
strica ansamblul".
Există două concepţii fundamentale în ceea ce
priveşte frumosul:

• dintr-un prim punct de vedere, frumosul stă în

reacţia subiectivă a unei persoane la contactul cu
un stimul exterior;

• din al doilea punct de vedere, frumosul constituie o

caracteristică inerentă a unui obiect sau a unei
experienţe.
• identificarea urâ tului şi frumosului e recunoscută
ca o reacţie personală şi subiectivă la stimuli
exteriori.
• identificarea frumuseţii diferă de la o persoană la
alta
• reacţia estetică e asemă nă toare altor reacţii
emoţionale, iar reacţiile individuale se deosebesc în
mod considerabil
• nu se pot stabili criterii absolute pentru
identificarea frumosului.
• frumosul natural (Cum frumosul nu are sens decât pentru
oameni şi, mai mult decât atât, numai pentru cei capabili a-l
percepe, frumosul natural ţine de pecetea pe care existenţa
umană şi-a pus-o asupra existenţei naturale) ;

• frumosul artistic ( frumosul artistic se defineşte prin

pregnanţa sintezei dintre datul natural, amplificat şi
transfigurat de forţa creatoare a artistului şi puterea de
construcţie a acestuia );

• frumosul industrial (amplifică înţelegerea valorii de

frumos, printr-o raportare directă şi explicită la variatele
faţete ale dimensiunii material-creatoare ale omului)
• Efortul contemporaneităţii de a lămuri nivelul şi
rostul prezenţelor estetice în industrie şi
economie constituie o necesitate rezultată chiar
din amplificarea procesului de sensibilizare a
fiinţei umane, însoţită de ansamblul cerinţelor
economice ale epocii noastre .
• Iată că designul, estetica industrială , urmă resc
tocmai transmutarea din sfera valorifică rilor
cantitativ - abstracte în cea a valorifică rilor
calitativ- concrete.

• Factorul estetic introduce în producţia materială

un coeficient calitativ de individualitate la nivelul
microseriilor şi, ideal, la nivelul fiecă rui produs în
parte – personalizarea ofertei de produse şi servicii .
• Et. Souriau “în sânul muncii de creaţie
industrială se exersează o activitate parţial, dar
fundamental artistică".

• Et. Gilson “Materii şi forme" (Matières et

formes,1964): “Perfecţiunea în adaptarea scopurilor
la mijloace în vederea unei oarecare finalităţi
practice este însoţită de o frumuseţe naturală a
produselor fabricate. Acest frumos industrial este
mai apropiat de natură decât de artele frumoase".
• Estetica industrială trebuie să pună în
centrul problematicii sale frumosul
industrial ca raportare a creaţiei tehnico-
industriale la un ideal estetic specific.*

* Achim I., Introducere în estetica

industrială, Editura Ştiinţifică, Bucureşti,
1968.
 GUSTUL ESTETIC
Reacţia spontană, cvasireflexă, de plăcere sau
de neplăcere faţă de aspectele estetice ale
realităţii
• Vauvenargues (moralist francez) “Gustul este
aptitudinea de a cântări cum trebuie tot ce ţine de
domeniul intelectului";
• Kant “Gustul reprezintă facultatea de a judeca un
obiect sau un mod de reprezentare prin satisfacţia
sau nemulţumirea resimţită într-un fel cu totul
dezinteresat. Se numeşte frumos obiectul acestei
satisfacţii";
• Goethe “Gustul nu se formează decât prin
contemplarea a ceea ce este excelent, nu a ceea ce
este acceptabil".
• El a fost definit metaforic prin analogie cu simţul
fizic al gustului, datorită unor însuşiri comune
între care se disting varietatea şi spontaneitatea
• Un rol determinant în constituirea şi afirmarea
gustului estetic îl are aprecierea subiectivă, care
explică marea sa diversitate, mobilitate şi
spontaneitate.
• Gustul individual, expresie a eului indivizibil, la
definirea că ruia participă datele psihofiziologice
ale personalită ţii umane, precum şi datele
teoretice de cultură generală , acumulate în urma
unui proces educaţional, se caracterizează printr-o
infinită diversitate.
• Deşi subiectiv, relativ şi schimbător, gustul nu
poate fi conceput în afara determinării
social-culturale a mediului, clasei, grupului
social, modei şi influenţei pe care individul o
suportă, a stadiului de dezvoltare a culturii şi
educaţiei estetice generale şi individuale.
• Gustul estetic devine stil câ nd creatorul
realizează o operă amplă , caracterizată prin
aceleaşi tră să turi generale, ca şi printr-o
manieră particulară de folosire a mijloacelor
de expresie.
• Gustul determină în mare mă sură alegerea
fă cută de consumatori în toate domeniile,
într-o societate armonios organizată şi
perfecţionată din punct de vedere estetic.