Helicobacter.

Caractere morfobiologice.
Rolul în patologia umană și principiile diagnosticului de laborator.

Elaborat de Creciun Cristina, M2109

Profesor: Lungu Ludmila, asistent universitar,
disciplina de microbiologie și imunologie.
 Cuprins
• Scurt istoric
• Repere taxonomice
• Habitat
• Caractere morfologice, culturale, biochimice
• Factori de patogenitate
• Patogenitatea
• Manifestări clinice
• Receptivitatea la infecții
• Diagnostic de laborator
• Tratament și profilaxie
2
 Scurt istoric
• În anul 1982, la nivelul fragmentelor de
mucoasă gastrică umană, au fost descoperite
bacterii gram-negative spiralate asemănătoare
celor din genul Campylobacter.
• Ele au fost iniţial asimilate acestui gen, iar
apoi considerate ca specii înrudite şi încadrate
în genul Helicobacter.

3
 Repere taxonomice
• Familia Helicobacteriaceae
• Genul Helicobacter, 32 de specii.
• La om sunt prezente următoarele specii
a) H. pylori și H. heilmanii-cu predilecție la
nivelul mucoasei gastrice antrale
b) H. fennelliae, H. cinaedi- intestinali

4
 Consideraţii taxonomice
• Helicobacter pylori este specia tip a genului,
asociată gastritelor şi implicată în etiologia
ulcerului gastric şi duodenal, precum şi a
carcinomului gastric.

5
 Habitat

• Specii de Helicobacter au fost izolate din tractul

gastrointestinal şi cel hepatobiliar al mamiferelor şi păsărilor.
• H. pylori colonizează porţiunea antrală şi corpul stomacului,
sub stratul de mucus.
• A mai fost izolat din salivă, materii fecale, mucoasa
duodenală, precum şi din zone de metaplazie gastrică.
• Prin metode de biologie moleculară H. pylori a fost depistat în
apele de suprafaţă şi în apa de robinet.

6
 Caractere morfologice
 Morfologice
• Bastonașe
gramnegative
• Încurbați sau
spiralați, care în
condiții de mediu
nefavorabili se
pot transforma în
forme cocoide cu
viabilitate redusă
• Mobili datorită
unor flageli cu
dispoziție polară
• Acapsulați
7
• Asporogeni
 Caractere culturale

Colonii tipice de H. Pylori crescut pe mediul Columbia sânge-agar

8
Caractere biochimice
• Microaerofili

9
 Caractere biochimice

Nu scindează carbohidrații! 10
 Factori de patogenitate
• Adezine-proteine din membrana externă
• Enzime- ureaza, mucinaza, fosfolipaze
• Toxine:
 Toxina VacA (determina apoptoza celulelor
eucariote prin generarea de vacuole
citoplasmatice mari)
 Toxina CagA (provoaca modificarea
citoscheletului celular)
• Sisteme de secreție
11
Factori de patogenitate

12
 Patogeneza
• Colonizarea inițială este facilitată de:
(1) blocarea producerii de acid de către o proteină bacteriană
(2) neutralizarea acizilor gastrici prin producerea de amoniac (activitatea ureazei)
• Helicobacter ulterior datorită mobilității active poate traversa mucusul gastric
și aderă la celulele gastrice epiteliale prin multiple proteine de adeziune de
suprafață.
• Leziunea tisulară localizată este mediată de urează, mucinază, fosfolipaze și
activitatea citotoxinei A (VacA), o proteină care, în urma endocitozei de către
celulele epiteliale, distruge celulele prin producerea vacuolelor.
• Proteina CagA, injectată în celulele epiteliale prin sistemul de secreție IV,
interferează cu structura normală a citoscheletului celular.
Colonizarea cu H.pylori este însoțită de infiltrația celulară a lamina propria cu
neutrofile si limfocite, urmată de inflamație progresivă și formarea abceselor.

13
14
 Manifestările clinice
• Infecția primară este asimptomatică sau se
manifestă prin nausee și dureri gastrice.
• După o perioadă de latență de mai mulți ani,
simptomele de gastrită sau ulcer peptic includ
nausee, anorexie, vomă, dureri în epigastru.
• Mulți pacienți rămân asimptomatici decade,
chiar până la perforarea ulcerului
• Complicații – hemoragie și peritonită

15
 Receptivitate la infecții
• Colonizarea mucoasei cu H. pylori poate surveni
la orice vârstă. În țările în curs de dezvoltare este
remarcată o frecvență importantă a infecției la
copil, care continuă să crească la tineri și adulți la
niveluri mai superioare celor observate în țările
dezvoltate.
• Sursă de infecție- omul, apă/alimente,
contaminate
• Mecanismul de transmitere- fecal-oral, oral-oral

16
 Diagnosticul gastritei cu H. pylori
• Metode invazive
a) Recoltarea fragmentelor de mucoasă gastrică
H. pylori are o repartiție neuniformă la nivelul mucoasei
gastrice, zona optimă pentru prelevarea cu ajutorul forcepsului
endoscopului situându-se la aproximativ 2 cm distanță de la pilor.
Cercetarea bacteriei în sucul gastric dă rezultate mai puțin
performante.

17
 Diagnostic bacteriologic

• Sunt necesare minimum patru fragmente de mucoasă gastric

a) un fragment va fi plasat într-o soluție cu uree și indicat de pH
pentru evidențierea ureazei performate;
b) alte două fragmente destinate examenului microscopic și
culturii vor fi depuse într-un flacon cu soluție hipertonă de
glucoză, pentru a împiedica desicarea probei și detașarea
stratului de mucus; probele sunt conservate la +4 grade C pe
maximum 4 h până la momentul examinării;
c) un fragment este destinat examenului histopatologic fiind
depus într-o soluție fixatoare (formol sau fixator Bouin)

18
• Examenul microscopic direct: Pentru examinarea de
rutină a preparatelor bioptice se recomandă coloraţia
Giemsa, dar pot fi utilizate şi alte coloraţii(Gram)

19
• Izolarea: Fragmentele de biopsie se însămânţează pe medii selective şi
neselective proaspăt preparate, cu incubare în microaerofilie şi mediu umed,
timp de 3-5 zile.

• Identificarea se face pe baza caracterelor morfologice, culturale şi

biochimice. Testul ureazei şi oxidazei sunt pozitive.

• Testarea sensibilităţii la antibiotice a tulpinilor de H. pylori se

face prin metoda microdiluţiilor în bulion, a testelor difuzimetrice sau a
testelor E.

b) Amplificarea ADN–ului bacterian presupune detecţia acizilor nucleici

provenind de la H. pylori prin PCR sau RT-PCR. Sursa de ADN o reprezintă
materialul bioptic sau sucul gastric. 20
 Metode de diagnostic neinvazive
a) Detectarea directă a antigenului din
materiile fecale este posibilă cu ajutorul unor
teste imunoenzimatice. Testul pozitiv este
sugestiv pentru infecţia activă.

21
 Metode de diagnostic neinvazive
b) Diagnosticul serologic constă în detectarea
anticorpilor anti H. pylori.
Dezavantajul metodei: titrul anticorpilor persistă
timp îndelungat– motiv pentru care testele nu pot
diferenţia o infecţie veche de una recentă.
Titrul anticorpilor nu poate fi corelat cu
severitatea bolii sau răspunsul la terapie.

22
 Metode de diagnostic neinvazive
c)Testul respirator cu uree – reprezintă metoda de
elecţie pentru diagnosticul prin metode neinvazive,
dar costul este ridicat şi este necesar un echipament
specific. Se poate utiliza şi monitorizarea succesului
terapiei antimicrobiene.
• Principiul testului: hidroliza ureei în stomac sub
acţiunea ureazei produse de H. pylori. Ureea este
marcată cu un izotop al carbonului, iar CO2 care se
degajă respirator poate fi măsurat prin spectrometrie
de masă sau cu o cameră de scintilaţie.
23
 Tratament și profilaxie
• Terapie combinata cu un inhibitor al pompei protonice
(ex., omeprazol), macrolide (ex., claritromicina) si β-
lactamice (ex., amoxicilin) sau metronidazol pentru 2
saptamani.
• Prevenirea şi controlul bolii sunt dificil de efectuat,
întrucât microorganismele sunt ubicuitare, se transmit
prin contact interuman, pe cale fecal-orală sau oral-orală.
• Nu exista vaccinuri umane la momentul actual.

24
Profilaxie nespecifică

Alimentație echilibrată
și sănătoasă

25
 Surse bibliografice
• https://
www.umft.ro/wp-content/uploads/2021/10/Curs_de_bacteriolo
gie_speciala_ebook.pdf
• ,,Galetchii P. Ghid practic de microbiologie medicală”
• https://
www.uptodate.com/contents/treatment-regimens-for-helico
bacter-pylori-in-adults
• https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/9336670/
• https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK534233/

26