Normele morale ale

deontologiei medicale
 11/14/23

NORMELE MORALE
Norma reprezintă „un model de acţiune care trebuie aplicat în
anumite împrejurări. Fiecare normă oferă un tipar
comportamental abstract, ideal pentru un gen specific de
acţiune, care lasă deoparte aspectele accidentale şi
nesemnificative ale contextului social, reliefând lucrurile
importante care trebuie înfăptuite sau evitate”
 11/14/23
Se poate afirma despre normele morale că acestea „promovează
anumite determinaţii ale binelui (cinstea, generozitatea, modestia
etc.) atât sub aspectul conţinutului valoric („calităţile” omeneşti ce
trebuie urmate), cât şi al datoriei, intenţionând să armonizeze
universul a ceea ce este dezirabil (semnificaţiile ideale) cu situaţiile
concrete.
Totodată atrag atenţia asupra tipurilor de fapte reprobabile, negative. În
funcţie de gravitatea lor, acestea sunt fie interzise vehement, fie sunt
receptate într-un spaţiu de toleranţă graduală. Într-o accepţie
generală, normele morale stabilesc limite între care sunt şi pot fi
acceptate variaţiuni ale comportamentelor individuale, astfel încât să
fie menţinute coeziunea, stabilitatea şi omogenitatea societăţii sau
grupului social.
Ele propun spre realizare şi imprimă actelor personale un scop moral,
care exprimă criterii colective de evaluare şi aspiraţii validate social.
De aceea, normele morale recomandă, prescriu, interzic, permit,
sancţionează, previn, anticipează şi apreciază gesturi, conduite,
atitudini, fapte ale unui subiect real sau posibil”
Norma morală se bazează pe experienţa istorică,
11/14/23ea „este o
generalizare a experienţei colective care îşi dovedeşte eficienţa şi
asigură convieţuirea, fiind, de aceea, transmisă, de obicei, sub
forma unei reguli practice. E
xprimările sale pot fi insistent-recomendative („fii generos”),
preponderent imperative („trebuie să fii cinstit”) sau prohibitive
(„nu fi egoist”, „nu trebuie să fii mincinos”). În formulări precise,
aceste norme arată subiectului ce trebuie să facă şi ce nu trebuie
să facă în situaţii concrete de viaţă, cum trebuie să fie şi cum nu
trebuie să fie pentru ca manifestările sale să între în categoria
celor „bune”, admise şi preţuite de semeni.

Normele, în general, se elaborează prin două modalităţi:

neorganizat (neinstituţionalizat): spontan, difuz (cutume, obiceiuri,
tradiţii) şi organizat (instituţionalizat): de către organizaţii, instituţii,
agenţii specializate
Etica medicală şi bioetica interferează ca ştiinţe, şi chiar sunt
strâns legate, dar cu toate acestea nu sunt identice.
Dacă etica se referă la practica medicală şi la problemele
aferente acestei practici, bioetica medicală este o ştiinţă mult
mai vastă care se referă la problemele morale care derivă din
practica ştiinţelor biologice.
Cerinte morale comune tuturor profesiilor
-dragostea fata de profesiunea aleasa, daruire si devotament
-dorinta de a munci, de aface ceva util prin activitatea mintii si
a bratelor
-prioritatea profesionala care se exprima prin cinste,
sinceritate, corectitudine in felul exersarii profesiunii
-indeplinirea cu constiinciozitate si la nivel calitativ superior a
muncii
-princeperea si dorinta de a cunoaste noutatile in activitatea
profesionala exercitata
-spiritul inovator, initiativa, competenta in descoperirea noului
-stima si respect fata de alte profesii
-generozitate in transmiterea experientei acumulate
-inalta calificare profesionala
-spirit colectiv si de colaborare in cadrul muncii
 Bioetica medicală şi drepturile
omului
 Filosofia, mai ales cea modernă, leagă conceptul de
demnitate de cel al drepturilor omului. Omul privit din această
perspectivă are drepturi inviolabile inerente, un drept
fundamental fiind acela de a respecta şi de a fi respectat.
 Immanuel Kant, arată faptul că o persoană trebuie tratată ca
un scop şi nu ca un mijloc, acesta fiind şi principiul de bază
pe care se fundamentează drepturile omului.
 În baza articolului nr. 1 din Declarația Universală a
Drepturilor Omului (1948) şi al Consiliului Europei care și-a
exprimat poziţia în Convenția de la Oviedo (1997), în articolul
12 din Declarația Universală privind Bioetica și drepturile
omului, se prevede faptul că diversitatea culturală nu poate fi
invocată sub nici o formă pentru a încălca demnitatea umană
(UNESCO, 2011) .
-„autoritatea prescripţiilor juridice este heteronomă,
11/14/23 dar

aparţine lumii pământeşti (este reprezentată de o instanţă

locală sau naţională), iar prescripţiile sunt apărate şi
impuse, la nevoie, prin forţă; autoritatea normelor morale
este însuşi individul, convins de propria raţiune şi voinţă, de
valabilitatea universală a respectivelor norme; subiectul
prescripţiilor juridice este circumscris în limitele grupurilor
de „supuşi” ai anumitor autorităţi instituţionale, în timp ce
subiectul normelor morale este generic (individul îşi asumă
normele morale în mod liber şi conştient); sancţiunile
prescripţiilor juridice sunt numai punitive, de natură fizică
sau materială (cel mai adesea), iar sancţiunile normelor
morale sunt, deopotrivă, premiale şi punitive (cele mai
puternice şi cele mai specifice sunt cele care vin dinlăuntrul
conştiinţei fiecărui individ – de natură psihică sau spirituală).
 11/14/23

Regula de Aur.
Cel mai cunoscut şi susţinut principiu este Regula de Aur.
Acesta se bazează pe reciprocitate şi cere ca în luarea
deciziei individul să se întrebe dacă ar vrea să fie tratat la
fel, cum vrea el să îl trateze pe alt individ. Regula de aur
este: Nu trata o altă persoană aşa cum nu ai dori să fii tratat
tu însuţi (forma negativă a Regulii de Aur) sau: Tratează altă
persoană aşa cum ai dori să fii tratat tu însuţi (forma
pozitivă a Regulii de Aur).
11/14/23
11/14/23
 11/14/23

VĂ MULȚUMESC!