Sunteți pe pagina 1din 38

https://learningapps.org/watch?

v=ps6mgtsr523
Metoda Montessori
“Am studiat copilul. Am luat ceea ce copilul mi-a oferit si i-am
dat forma fizica si asta este ceea ce se cheama metoda
Montessori.”
Dr. Maria Montessori
să fac Metoda
Ajută-mă
singur Montessori
Primul plan de dezvoltare, de la naștere la 6
ani, se bazează pe concret și pe senzorial

de la 6 ani la 12 ani și este reprezentat cel


mai bine prin faptul că rațiunea și imaginația
iau locul concretului și senzorialului

de la 12 ani la 18 ani, este perioada care se Periodizarea


caracterizează prin sensibilitate socială,
dezvoltarea independenței conștiente vârstelor

de la 18 ani la 24 ani, fiind reprezentat de


maturitate și de asumarea alegerilor făcute
Cele 4 planuri de dezvoltare reprezintă viziunea generală a
psihologiei Montessori de la naștere până la viața adultă. Viziunea
Mariei Montessori asupra dezvoltării umane ca întreg oferă o
viziune holistică a dezvoltării individului și explică ideea
Montessori constantă și importantă că educația ar trebui abordată
ca fiind “ajutor dat vieții”. Aceasta este viziunea cosmică asupra
dezvoltării, înțelegerea acestui process ciclic și irepetabil al
sezoanelor dezvoltării umane, ce constituie una dintre
caracteristicile distinctive ale muncii Montessori.
Caracteristicile metodei Montessori
• Lipsa pedepselor și a recompenselor pentru cei mici
• Încurajarea copiilor sa ia întotdeauna propriile decizii și să le
respecte.
• Copilul este cel care alege ceea ce-și dorește să învețe, iar profesorul
și părintele îl ghidează în acest sens.
• Învățarea prin descoperire este o altă caracteristică importantă, astfel
ca în această metodă de predare este folosită logica și natura
secvențială a mediului.
• În activitățile de învățare se folosesc artele vizuale, muzica și
mișcarea.
• Sunt cultivate noțiunile de baza, precum respectul, responsabilitatea
și dezvoltarea caracterului.
• Clasele Montessori sunt împărțite pe grupe de vârste diferite: 0-3 ani,
3-6 ani și 6-9 ani.
Metoda Montessori se bazează pe
câteva concepte cheie
Explorarea senzorială. Aceasta începe încă din
primele luni de viață, atunci când bebelușii descoperă
sunetele noi, vocea mamei, mirosul și gustul laptelui.
Mai târziu, metoda Montessori se concentrează pe
învățarea prin explorare și jocuri. Educatorii Montessori
oferă copiilor mai multe materiale educaționale și îi
încurajează să exploreze și să descopere cunoștințele
în mod independent. Jucăriile senzoriale sunt extrem
de importante în primele luni ale vieții, cei mici învățînd
cu ajutorul lor forme, texturi, culori, sunete.
Educația prin joc. Joaca liberă este cea mai bună modalitate prin care copilul
poate învăța lucruri noi. Jucându-se, el se distrează, simte că face o activitate
care îi face plăcere, iar în același timp acumulează diferite cunoștințe și
abilități. Astfel copilul nu simte că depune o muncă grea, plictisitoare și
neplăcută pentru a dobândi cunoștințe. De multe ori, în școlile clasice, copiii
se simt copleșiți de modul în care trebuie să învețe, prin teme multe și
activități greoaie, care nu le fac plăcere. Astfel ajung să meargă la școală cu
teamă și groază. Căutând jocuri potrivite, copiii ar putea învăța cu drag și cu
mult mai multă ușurință.
.
Centru de activități 8 in 1 – Jucărie educativă pentru bebeluși
Centru de activitati 8 în 1 – Jucărie educativa bebelusi este un pachet
multifuncțional, preferată de cei mici datorită coloristicii și a multitudinii de
activități special concepute pentru a le capta atenția. Clubul educativ îi ajută
pe copii să înțeleagă concepte spațiale, precum urmărire, afară sau înăuntru,
dar și concepte acustice, precum sunete mai lente, mai rapide, mari tare sau
mai încet.
● Beneficiile centrului de activități:
● Util pentru dezvoltarea copilului.
● Distragerea mai multor copii simultan.
● Coordonarea mană-ochi.
● Interacțiune părinte-copil.
● Finisaje de calitate pentru siguranță și durabilitate.
● Joc Sortator forme geometrice pe 4 coloane
● Joc educativ Tangram din lemn cu 250 piese
● Joc Montessori 2 in 1 Pomul cu fructe, șnuruit si înșirat
● Joc dexteritate si îndemânare Mar, joc de șnuruit
Kit complet pentru desen cu 48 șabloane din lemn
● Joc de motricitate și dexteritate cu ciocănel
Rolul activ al părinților. Metoda Montessori încurajează ca părinții
să aibă un rol activ în educația copiilor. Ei sunt încurajați să acorde
suport copiilor și să le ofere oportunități de învățare și explorare.
Rolul părinților este la fel de important ca și cel al educatorilor,
deoarece aceștia trebuie să asigure împreună, atât acasă, cât și la
școală, mediul de învățare și dezvoltare potrivit copilului. Este
important ca această metodă învățată la grădiniță sau la școală să aibă
continuitate și acasă.
Metoda Montessori poate fi aplicată și acasă, dacă părinții se documentează suficient
si înțeleg toate principiile ei. Astfel, primul lucru de care trebuie sa te ocupi constă în
amenajarea spațiului încă de la naștere. Camera copilul trebuie sa ofere siguranță, sa
fie ordonata, curată, călduroasă, frumoasă și aerisită. Pana la vârsta de cel puțin 3
ani, este recomandata absența televizoarelor și a ecranelor.
Primii trei ani de viață sunt unici în evoluția și dezvoltarea celui mic, iar deopotrivă
sunt cei mai importanți ani. În primul an de viata, bebelușul trece de la o stare
fiziologică primara, în care face mișcări involuntare si este incapabil sa
supraviețuiască de unul singur, la un copil care merge, înțelege limbajul, comunică
verbal, se hrănește și se joacă singur. La finalul acestei perioade, adică la vârsta de
trei ani, copilul are deja formate bazele personalității și abilitățile necesare pentru a
putea începe procese cognitive superioare.
● Amenajarea camerei copilului presupune delimitarea zonelor de dormit de cele de joacă,
punând accentul pe posibilitatea ca micuțul să aibă acces la fiecare dintre acestea.
● Poate fi folosit mobilierul modular, din lemn, pentru depozitarea
jucăriilor, de preferat așezat pe pardoseală, pentru a permite copilului să
ajungă la el. De asemenea, același mobilier poate servi ca bibliotecă
pentru micuți sau, la nevoie, poate fi folosit un coșuleț special sau o
etajeră în care cărțile să fie lăsate la îndemâna copilului.
● Amenajarea zonei de joacă. Poți amenaja o zonă de joacă în fiecare cameră, cu
elementele care îi sunt pe plac micuțului tău, în funcție de vârstă .
● Poți amenaja zona de joacă chiar și afară.
Respectul pentru individualitatea copiilor. Metoda Montessori
se concentrează pe nevoile individuale ale fiecărui copil. Acest
lucru înseamnă că educatorii Montessori își concentrează atenția
asupra fiecărui copil și oferă fiecăruia învățare personalizată,
bazată pe nevoile și abilitățile lor. Astfel procesul de învățare se
realizează în ritmul propriu al copilului, ghidat atent, conform
personalității și nevoilor sale.
Importanța instruirii practice. Metoda Montessori recunoaște importanța
instruirii practice și încurajează copiii să învețe prin experiențe reale. Educatorii
Montessori îndrumă copiii către activități educaționale concrete și le oferă
oportunități de a practica abilitățile dobândite. Pentru aplicarea cu succes a
metodei, este necesară asigurarea unui mediu experimental, în care cei mici pot
învăța și aplica practic cunoștințele teoretice dobândite. În metoda Montessori este
mult mai importantă partea practică a procesului de învățare.
Activități Montessori
Există o multitudine de activități pe care și părinții, dar și educatorii le pot
face împreună cu copiii și care să se plieze pe cerințele metodei Montessori.
Iată care sunt o parte dintre acestea:
● Activități de dezvoltare motrică- motricitate fină și grosieră:
● Pictură cu instrumente sau dactilopictură
Activități de sortare
Activități de cunoaștere și recunoaștere a
mediului

Activități de cunoaștere și recunoaștere a mediului
Activități de dezvoltare cognitivă
Activități muzicale
Activități de lectură
● https://www.youtube.com/watch?v=KRHlsRMg7i4
Metoda Montessori
Avantaje Dezavantaje
Văd Aud Mă bucur
Free themes and templates for Google Slides
or PowerPoint

Sharing is caring!
NOT to be sold as is or modified!
Read FAQ on slidesmania.com
Do not remove the slidesmania.com text on the sides.

S-ar putea să vă placă și