CAPITOLUL IV

POLITICA DE PRODUS
 Având în vedere faptul că existenţa unei firme nu se justifică din punct de vedere
economic decât prin producerea şi punerea la dispoziţia pieţei a unor produse şi servicii
destinate nevoilor consumatorilor, specialiştii consideră PRODUSUL ca element
fundamental al mixului de marketing, iar POLITICA DE PRODUS ca principala
componentă a politicii generale de marketing.

conduita adoptată de către firmă în ce priveşte

POLITICA dimensiunile, structura şi evoluţia gamei de
DE produse şi servicii care fac obiectul propriei sale
activităţi, comportament ce urmăreşte
PRODUS adaptarea permanentă la cerinţele mediului de
piaţă, la tendinţele manifestate de concurenţi.
 4.1. DELIMITĂRI CONCEPTUALE ŞI CLASIFICĂRI
PRIVIND PRODUSELE ALIMENTARE

În teoria economică alimentul ca produs al industriei alimentare are o dublă abordare :

- abordare nutriţionistă a alimentului;
- abordarea comercială (de marketing).

Potrivit acesteia, conceptul de aliment înglobează pe lângă conţinutul

fizic al produsului (vin, pâine, brânză) şi ambalajul, preţul, eticheta,
marca, locul de vânzare ş.a. Toate aceste componente dau şi comunică
valoarea produsului alimentar.

In concepţia de marketing, alimentul este un potenţial de satisfacţie ce trebuie înţeles de

eventualii cumpărători. Acest potenţial se transformă în realitate, atunci când consumatorul cumpără
şi utilizează produsul. Dacă produsul alimentar dă satisfacţie cumpărătorului (de exemplu părinţilor)
şi utilizatorilor (părinţilor şi copiilor), el trebuie să dea în egală măsură satisfacţie distribuitorului
(marjă ridicată de profit) şi producătorului care l-a realizat (rentabilitate, imagine favorabilă).
Produsul alimentar trebuie să satisfacă aşteptările raţionale şi iraţionale atât ale
cumpărătorilor, cât şi ale consumatorilor. În momentul în care cumpărătorii achiziţionează un produs,
aceştia cumpără de fapt beneficiile şi satisfacţiile pe care ei consideră că produsul îl va da.
Analiza produsului alimentar poate pune în evidenţă trei niveluri ale acestuia:
nivelul de bază
reprezintă avantajul (beneficiul) central, care în
produsul tangibil
esenţă este ceea ce cumpără clientul. Astfel, o
produsul îmbunătăţit mamă care cumpără bomboane pentru copii
demonstrează de fapt dragostea pentru ei,
procesatorul care cumpără făină de calitate
cumpără de fapt mai multe produse de panificaţie
în magazinele de desfacere.

ciocolată, pâinea sub formă de franzele etc. sunt

toate produse tangibile. După Ph. Kotler2, produsele
tangibile prezintă cinci caracteristici: nivel de
calitate, stil, caracteristici specifice, un nume de
înseamnă a adăuga produsului marcă şi ambalaj.
tangibil o serie de servicii post
vânzare, reclamă, facilităţi în
livrare, finanţare ş.a., care în
cvasitotalitatea lor ţin de
marketing.
 Clasificări ale alimentelor din punct de vedere comercial

Deşi clasificarea alimentelor se poate face după o multitudine de criterii,

suscită interes doar clasificările care le împart dihotomic în alimente uzuale şi
alimente festive, în alimente comune şi alimente de calitate superioară, în
alimente de bază şi alimente de tip "segment de piaţă", în alimente "servite" şi
alimente "neservite" s.a.

Alimentele uzuale. Alimentaţiei zilnice trebuie să i se

Alimentele "festive". În cea mai mare parte
furnizeze alimente uzuale care să corespundă în mod
consumul lor are o componentă iraţională; ele
esenţial aşteptărilor raţionale ale consumatorilor,
corespund, în mod esenţial, aşteptărilor iraţionale ale
aceste produse permiţând:
consumatorilor. Ele servesc pentru a face plăcere,
- economie de bani (preţuri mici şi raport calitate/preţ
pentru a satisface gusturile (în materie de alimente)
bun);
unor persoane sau sunt folosite în scopul afirmării
- să asigure menţinerea sănătăţii;
(promovării) lor prin standardele calitative ridicate pe
- să permită mai mult timp liber, prin facilitarea
care le au. De exemplu, cumpărările de şampanie.
operaţiunilor menajere (să se ofere alimente gata de
In general produsele "festive" sunt scumpe şi trebuie
utilizare);
să aibă calităţi organoleptice identificabile. Aspectul
- să fie comode în manipulare şi stocaj.
nutriţional e mai puţin important, căci este vorba de
un consum ocazional. Ele pot să fie mai bogate în
materii grase, zahăr, alcool sau în alte elemente al
căror consum regulat poate fi periculos. Produsele
"festive" au adesea un consum strict sezonier.
Alimente comune corespunzătoare din punct de vedere
calitativ dar numai atât, sunt consumate în cantităţi
mari şi de către toate categoriile de consumatori,
procurarea lor nu necesită eforturi mari.
Alimente de bază (pâine, carnea, lapte normalizat etc.)
sunt alimente care asigura sursa de hrană (elemente
nutritive) majorităţii consumatorilor.
“Alimentele neservite" sunt cele consumate la domiciliu.
Alimentele de calitate. In planul marketingului,
alimentul de calitate (în sensul de calitate superioară)
poate îngloba mai multe categorii de alimente:
alimente biologice. Motivele cumpărării lor pot fi
gustul natural, absenţa elementelor chimice de
sinteză, perioadă îndelungată de menţinere a
calităţilor organoleptice ş.a.;
alimente dietetice. Motivul esenţial al cumpărării şi
consumării lor este asigurarea unei alimentaţii
echilibrate, care permite menţinerea organismului în
bună stare de sănătate timp îndelungat;
produsele “cadou". Motivaţiile cumpărării sunt
plăcerea gastronomică, plăcerea de a oferi.
Alimente tip "segment de piaţă" (brânză sau caşcaval
din lapte de capră, brânză topită, cârnaţi de Pleşcoi,
ananas întreg etc.) sunt destinate unui număr restrâns
de consumatori, formând, de regulă, o nişă sau în cel mai
bun caz un segment de piaţă.
“Alimentele servite" sunt cele consumate la restaurant.
 4.2. GAMA DE PRODUSE ŞI LINIA DE PRODUSE

Majoritatea firmelor nu fabrică un singur produs, ci una sau mai multe clase (familii) de
produse, fiecare reprezentând o gamă distinctă (spre exemplu, produse de panificaţie, lactate,
preparate din carne ş.a.). Numărul şi diferenţierea gamelor de produse ale firmei reprezintă gradul
de diversificare a ofertei.

Gama de produse semnifică grupul de produse înrudite prin destinaţia lor comună în
consum şi prin caracteristicile esenţiale în ceea ce priveşte material primă din care
sunt obţinute, tehnologia de fabricaţie, pe care o firmă le face disponibile pentru
clienţi.

Fiecare gamă se compune dintr-un număr mai mare sau mai mic de linii de produse apropiate
(spre exemplu lapte de consum, caşcaval, îngheţată), alcătuite, la rândul lor din unul sau mai multe
articole individuale, a căror dezvoltare a pornit de la un produs de bază, foarte atractiv (produs de
apel) sau de înaltă tehnologie (produs fanion) şi acestea pot avea mai multe variante sau modele
(diferite ambalaje, forme, dimensiuni, greutăţi, culori).

Gama de produse alimentare are patru dimensiuni:

I.lărgime: data de numărul de linii de produse;
II.lungime: dată de numărul de articole ale tuturor liniilor. Această dimensiune semnifică
„suprafaţa" pe care „o acoperă" o gamă de produse în satisfacerea unor anumite trebuinţe;
III.profunzime: dată de numărul de modele ale fiecărui articol, însumate;
IV.omogenitate: dată de gradul de asociere a diferitelor linii de produse: produsele
firmei pot fi distribuite prin intermediul aceloraşi canale de distribuţie, satisfac aceleaşi nevoi
şi nu nevoi diferite etc.
 În cazul unei game pot exista mai multe genuri de produse:
• liderul gamei - este produsul care deţine cea mai mare pondere în cifra de afaceri;
• dilemă - este produsul care deţine o cifră de afaceri scăzută, dar cu perspective certe de
creştere şi de înlocuire a liderului actual; este un produs de viitor;
• produs regulator - este produsul care generează o cifră de afaceri constantă ce permite
acoperirea costurilor fixe şi corectarea variaţiilor sezoniere ale încasărilor realizate de
celelalte produse.

Mixul produsului este o combinaţie de tipuri de produse şi de linii de producţie. De exemplu, o

companie de produse lactate poate oferi o linie de produse din lapte gras, una din lapte mediu şi una
cu lapte slab. Aceeaşi companie poate avea iaurturi cu aromă de vanilie şi iaurturi cu fructe.
Lăţimea mixului de produs se referă la numărul liniilor de produs din firmă. Adâncimea liniei de
produs indică numărul de articole al liniei.
Mixul de produs trebuie întrebuinţat cu grijă, în orice moment, managementul firmei trebuie să
ştie exact, pentru fiecare produs pus pe piaţă, care este volumul vânzărilor şi profitul. De asemenea,
trebuie să cunoască foarte bine produsele de acelaşi gen puse pe piaţă de concurenţă. Aceasta este o
condiţie excelentă pentru dezvoltarea unei strategii de marketing eficiente.
 4.3. STRATEGIA CICLULUI DE VIAŢA A PRODUSULUI

Similar ciclurilor biologice parcurse de către indivizi care se nasc, cresc, se dezvolta şi mor, şi
produsele trec prin aceleaşi etape. Un nou produs este introdus pe piaţă, se dezvoltă şi când îşi
pierde atracţia cumpărătorilor asistăm la declinul iar apoi ia moartea lui. Conceptul de ciclu de viaţă,
reprezintă un efort de identificare a diferitelor faze în viaţa unui produs. Fiecărei faze îi corespund
oportunităţi şi reclamă, probleme distincte care privesc strategia de marketing şi rentabilitatea.
În marketing, conceptul de ciclu de viaţă serveşte in primul rând drept cadru de analiză pentru
elaborarea unor strategii care să fie adaptate diferitelor faze ale evoluţiei vânzărilor produsului.
Ciclul de viaţă al produsului are patru etape majore:
I. Introducerea pe piaţă sau lansarea produsului;
II. Creşterea;
III. Maturitatea;
IV. Declinul.
 4.3.1. INTRODUCEREA PE PIAŢĂ SAU LANSAREA PRODUSULUI

Corespunde cu prima apariţie a produsului pe piaţă când vânzările sunt scăzute, veniturile
iniţiale ale firmei sunt diminuate ca urmare a faptului că se depun eforturi financiare susţinute
pentru promovare şi distribuţie (potenţialii cumpărători trebuie să fie conştienţizaţi de
caracteristicile, de modul de folosire, de avantajele noului produs). In această etapă rata de eşec
pentru noile produse este foarte ridicată ajungând intre 60% şi 90%.
În funcţie de preţurile practicate, in acţiunile întreprinse de firmă pentru promovare,
distingem patru strategii de lansare.

Prima strategie este cea de „luare a „caimacului pieţei".

caracterizată printr-un preţ ridicat al produsului dublată de o
intensă acţiune de promovare justificată de faptul că o mare
parte din piaţa potenţială nu cunoaşte încă existenţa produsului,
iar cei care nu-1 cunosc sunt doritori să-1 achiziţioneze, plătind
chiar un preţ ridicat. Pe de altă parte, firma este confruntată cu
o concurenţă potenţială şi în aceste condiţii va trebui să creeze
preferinţa pentru marca sa.

A doua strategie este cea de „luare progresivă" a „caimacului pieţei".

Preţul relativ scăzut la început apoi creşterea progresivă când produsul
devine cunoscut. Această strategie este motivată în următoarele
situaţii:
când mărimea pieţei este relativ limitată ;
când existenţa produsului este cunoscută ;
cei care doresc să achiziţioneze produsul sunt dispuşi să plătească
un preţ mai ridicat;
ameninţările din partea concurenţei sunt slabe ;
A treia strategie are în vedere penetrarea masivă. Aruncarea
unei mari cantităţi de produse pe piaţă. Aceasta se explică dacă :
 piaţa este vasta;
produsul nu este cunoscut;
cumpărătorii sunt în general, sensibili la preţ;
există o puternică concurenţă potenţială;
costul unitar de producţie al firmei descreşte puternic pe
măsura creşterii volumului de producţie şi a experienţei în
activitatea de producţie.

A patra strategie vizează penetrarea progresivă. Se justifică dacă:

produsul este cunoscut;
piaţa este vastă;
cumpărătorii sunt sensibili la preţ;
există o anumită concurenţă potenţială.
 4.3.2. CREŞTEREA

In această etapă vânzările înregistrează un ritm rapid, profiturile ating cota maximă, după care
apoi încep să descrească. Etapa de creştere este critică pentru supravieţuirea produsului deoarece
reacţiile competitive ale succesului produsului în timpul acestei perioade vor afecta aşteptările la
viaţa produsului ca urmare a pătrunderii pe piaţă a numeroşi concurenţi, fapt care determină
coborârea preţurilor şi efectuarea unor noi cheltuieli de promovare.

Strategiile de creştere au în vedere:

 îmbunătăţirea calităţii produsului şi adăugarea de noi modele sau caracteristici;
 penetrarea pe noi segmente de piaţă;
 cucerirea unor noi spaţii, pentru produsul propriu, în canalele de distribuţie;
 folosirea unei părţi din publicitate pentru realizarea obiectivului ce urmăreşte convingerea
cumpărătorilor în a efectua actul cumpărării;
 diminuarea sensibilă a preţurilor în scopul atragerii unor noi contingente de consumatori
sensibili la aceste reduceri. Preţul promoţional agresiv, ce include reduceri de preţuri, este
tipic acestei etape.
 4.3.3. MATURITATEA

In etapa de maturitate vânzările ajung la vârf şi treptat încep să coboare, acelaşi lucru se
întâmplă şi în ceea ce priveşte profitul.
Specific acestei etape este dominaţia unei concurenţe severe, deoarece pe piaţă se află mai
multe sortimente. în aceste condiţii concurenţii pun accent deosebit pe îmbunătăţiri ale produsului
şi pe diferenţe în versiunile acestora. Drept rezultat în etapa de maturitate concurenţii mai slabi
sunt din ce în ce mai constrânşi sau pierd interesul referitor la produs.
Producătorii care rămân pe piaţă vor trebui să facă eforturi susţinute de distribuţie şi de
promovare a produselor lor. Reclamele sunt tipice în această etapă a ciclului de viaţă a produsului. Cei
care se ocupă de reclama produsului trebuie să ţină seama de faptul că atunci când produsul ajunge la
maturitate, cunoaşterea lui de către cumpărători atinge un înalt nivel.
Consumatorii sunt specialişti experimentaţi. Pentru această etapă se au în vedere trei strategii
ce vizează :
- piaţa; se urmăreşte extinderea distribuţiei produsului şi pe alte pieţe sau
- produsul; segmente de piaţă,.
- marketingul.
ameliorări ale acestuia privitor la calitate, caracteristici, stil, şi trebuie
adoptată strategia diversificării produsului.
Ameliorarea calităţii duce la creşterea performanţelor nutritive,
funcţionale etc. ale produsului şi este eficace în măsura în care calitatea
produsului este realmente susceptibilă de îmbunătăţiri în ochii clientului.
Ameliorarea caracteristicilor presupune adăugarea unor noi proprietăţi care
sa sporească utilitatea produsului.
Îmbunătăţirea stilului urmăreşte sporirea atracţiei estetice a produsului în
opoziţie cu atracţia sa funcţională, fapt ce-i va permite firmei să-şi câştige
o „identitate".

reducerea preţurilor, o promovare mai atrăgătoare, căutarea unor noi modalităţi

de efectuare a publicităţii, găsirea celor mai importante canale de distribuţie,
asigurarea unui număr sporit de servicii etc.
 4.3.4. DECLINUL

Este faza în care vânzările scad brusc.

O nouă tehnologie sau un nou curent social sunt factorii favorizanţi pentru ca vânzările
produsului să ia o turnură descendentă. Când se produc aceste fenomene, vânzătorii consideră că
articolele din linia de producţie care nu aduc profit trebuie eliminate. în aceste condiţii vânzătorii pot
reduce eforturile de promovare, pat elimina distribuitorii marginali, iar în final să planifice scoaterea
din fabricaţie a produsului.
Politica ciclului de viaţă
O întreprindere nu produce
doar un singur produs, ci o gamă
variata de produse, ea nu va fi
legată direct numai de un anumit
produs.
In aceste condiţii asistăm la
un amestec a etapelor ciclurilor de
viaţă, în sensul că un produs poate
să fie în faza de declin, în timp ce
altele pot fi în perioada de
introducere pe piaţă, de creştere
sau de maturitate.
Vânzătorii au obligaţia de a
se preocupa de prelungirea vieţii
produselor fabricate dar în acelaşi
timp şi de introducerea unor noi
produse pentru a satisface
scopurile, obiectivele
organizatorice.
 STRATEGIILE DE PRODUS

În funcţie de procesele de înnoire şi diversificare sortimentală, strategiile de produs pot fi:

a) strategia stabilităţii sortimentale;
b) strategia restrângerii sortimentale;
c) strategia diversificării sortimentale.
În ceea ce priveşte gradul de noutate al produselor întreprinderii, aceasta poate adopta
următoarele strategii:
a) strategia înnoirii produselor;
b) strategia perfecţionării produselor;
c) strategia menţinerii structurii calitative a produselor şi sortimentelor.

În afară de aceste alternative strategice, legate de gama sortimentală şi noutatea produselor,

întreprinderea poate opta şi pentru alte variante strategice. Între acestea menţionăm strategia
segmentării pieţei.

Atentie – posibile pericole:

 Miopia de mk – preocuparea pt. imbunatatirea tehnologica a produselor,

fara a tine cont de dorintele consumatorilor
 Extensia de linie – adaugarea unui nou tip de produs la portofoliul de
produse actual – poate dauna marcii
 Canibalizarea de marca – lansarea unui nou produs, care “fura” din clientii
unui produs deja aflat in portofoliul companiei
 4.4. MARCAREA PRODUSULUI

4.4.1. Definirea mărcii şi tipuri de mărci

În cadrul strategiei diferenţierii produsului un loc important îl deţine marca. In această

direcţie, pe lângă deciziile pe care le iau vânzătorii în legătură cu produsele actuale, aceştia trebuie
să ia multe hotărâri asociate cu marca.

O marcă este un nume, un termen, un simbol, un însemn,

DEFINIŢIE o cifră sau orice altă trăsătură care identifică bunurile
sau serviciile unui vânzător de acelea ale altor vânzători.

O marcă poate identifica un articol, o familie de articole, sau toate articolele acelui vânzător.

Denumirea mărcii este acea parte a mărcii care poate fi spusă,

pronunţată — incluzând litere, cuvinte, numere — cum ar fi 7-up.
Denumirea mărcii este numai caracteristica distinctivă a produsului, fără
COMPONENTELE de care o firmă nu poate identifica produsele sale. Pentru consumatori,
MĂRCII numele mărcii este la fel de important ca şi produsul însuşi.
Emblema este un alt element al mărcii care nu este alcătuită din
cuvinte, dar este adesea un simbol, un desen, sunt culori sau un grafism
distinct.
 Marca de fabrică este iniţiată de către producător şi îi dă posibilitatea
acestuia de a se identifica cu propriile produse, în momentul vânzării, cum
TIPURI este, de exemplu, Ursus, Napolact etc. Marca de fabrică cere, de obicei, unui
DE producător să se implice în distribuţie, promovare şi într-o oarecare măsură în
MĂRCI deciziile referitoare la stabilirea preţurilor. Loialitatea cumpărătorilor faţă
de produs este creată de promovare, calitate etc.

Marca distribuitorului conţine numele întreg şi legal al unei organizaţii precum Kaufland, Real
etc. Utilizarea mărcii de distribuţie este extrem de importantă în industria alimentară unde
comercianţilor le revine un rol deosebit în privinţa distribuţiei produselor până la consumator.
Distribuitorul va reţine de la producător numai acele mărci de produse care sunt introduse, sunt
bine cunoscute şi solicitate de utilizatori. Paralel însă va introduce şi marca sa proprie ia preţuri
mai mici, practicând în acest scop diferite forme de promovare a vânzărilor.
Această strategie este oportună când marca producătorului intră în faza de declin sau atunci
când comerciantul poate să ajungă mai uşor la unele segmente de consumatori inaccesibile pentru
reţeaua de distribuţie a producătorului. Chiar şi atunci când preţul său de vânzare este mai mic,
această diferenţă este compensată printr-un volum sporit al vânzărilor şi prin cheltuieli de
distribuţie şi vânzare mai reduse.
Unii distribuitori cu poziţii puternice pe piaţă, pot solicita şi. Chiar impune unor producători,
care au propria lor marcă pe piaţă, să fie adăugată produselor şi marca lor.
 4.5. AMBALAREA PRODUSULUI

Mulţi economişti considera ambalarea ca pe un element important al politicii de marketing.

Ambalarea este este activitatea de proiectare şi de fabricare a
containerelor sau a materialelor protectoare pentru diferitele
DEFINIŢIE produse.
Ambalajul este containerul sau materialul protector al produsului
alimentar
Ambalajul poate fi alcătuit din unu până la trei straturi de material. Spre exemplu băuturile
fine, cum este whiskey-ul, se prezintă sub forma unei sticle (ambalaj primar), introdusă într-o cutie
de carton (ambalaj secundar), mai multe astfel de cutii fiind introduse în cutii mai mari (ambalaje de
transport). Să ţină cont de:
Atitudinile consumatorului. De la bun început, consumatorul ştie că ambalajul pe
care-l plăteşte odată cu cumpărarea produsului va fi aruncat de aceea
consumatorul este favorabil materialelor de ambalat reciclabile.
Atitudinile distribuitorilor. Distribuitorul doreşte o asemenea condiţionare şi
ambalare a produsului, astfel încât acesta să se prezinte cât mai bine şi atrăgător
Ambalarea trebuie: atât în raftul pe care este aşezat în raion, cât şi pe parcursul operaţiunilor
promoţionale. El doreşte, de asemenea, ca produsul să nu prezinte nici un fel de
degradare înainte de a fi cumpărat

Să rezolve următoarele probleme :

-protecţie superioară, o mai buna conservare a alimentului, să introducă o nouă tehnica de distribuţie, să
sugereze sau să evidenţieze anumite caracteristici ale produsului.
- mărimea, forma materialelor din care este confecţionat şi culoarea ambalajului, precum şi textul şi designul
mărcii ce vor fi trecute pe el.
- sistemul de închidere (sigilare) a ambalajului, astfel încât să se asigure protecţia şi integritatea produsului.
- armonizarea componentelor ambalajului (mărime, formă, material, culoare etc.) între ele, pe de o parte, şi
armonizarea acestui ansamblu de elemente cu preţul (materiale mai ieftine, de exemplu, pentru un produs popular
sau mai scumpe, pentru un produs de lux), cu activitatea de publicitate şi celelalte componente ale politicii de
marketing, pe de altă parte.
 •funcţională - menită să certifice rezistenţa ambalajului în condiţii normale;
Testarea •vizuale - menite să verifice lizibilitatea textului şi armonizarea culorilor;
ambalajului •de distribuţie - menite să verifice dacă intermediarii consideră ambalajul ca
atrăgător şi uşor de distribuit;
•de comercializare - pentru a constata dacă reacţia consumatorului este
favorabilă sau nu.

În ultimul timp ambalarea a devenit un instrument de marketing tot mai eficient. La acest
fenomen contribuie esenţial următorii factori:
•Autoservirea. Un număr tot mai mare de produse alimentare sunt comercializate prin
sistemul de autoservire în mari magazine şi supermagazine (în România există mai multe reţele de
magazine de acest gen: Metro, Mega Image, Billa, La Fourmi, Gourmet ş.a.). Cercetările au stabilit
că circa 50% din totalul cumpăraturilor în astfel de magazine se fac pe baza unor impulsuri
provocate de ambalaje (se apreciază câ un ambalaj eficient echivalează, ca efect, cu o reclamă TV
de câteva secunde).
•Confortul consumatorilor. Aceştia sunt dispuşi să suporte costul suplimentar al ambalajelor
mai uşor de manipulat, mai aspectuoase, mai atractive şi care le trezesc încrederea (exemplu:
cererea la berea la cutie a depăşit-o pe cea a berii la sticlă, deşi ambalajul la prima este cu 20%
mai scump).
•Imaginea firmei şi a mărcii. Ambalajele bine proiectate pot avea o contribuţie importanta şi
rapida la recunoaşterea firmelor sau a mărcilor, contribuind la creşterea prestigiului acestora.
•Posibilitatea de înoire. In anumite situaţii, schimbarea ambalajului unui produs deja cunoscut
pe piaţa poate contribui la creşterea vânzărilor. De exemplu, în România, după 1990, s-a
înregistrat o puternica vânzare a băuturilor răcoritoare ca urmare a îmbutelierii lor în PETuri (din
plastic).
 4.6. ETICHETAREA PRODUSULUI

Una dintre părţile cele mai vizibile ale produsului este eticheta care reprezintă un element
important în marketing deoarece reprezintă:
- suport ieftin şi la indemână pentru promovarea produsului (text promoţional etc.) a altor
produse;
- suport de informare Informaţii obligatorii (impuse de lege) cum ar fi: compoziţia
chimică, ingredientele folosite, aditivii, termenul de
garanţie etc.)
Informaţii suplimentare utile cumparatorului cum ar fi: preţul, indicaţii
nutritive, indicaţii privind consumul corect în alimentaţie,
contraindicaţii, reţete culinare, un număr pe etichetă pentru ca în
acest fel firma producătoare să fie contactată de clienţii nemulţumiţi,
etc.
 VĂ
MULŢUMESC