Poveste unei etichete alimentare, Toșu Geanina-Roxana, clasa a IX-a

Colegiul Tehnic de Comunicaţii “Augustin Maior” Cluj-Napoca

Tema eseului: Să învățăm să citim eticheta produselor- POVESTEA UNEI ETICHETE

ALIMENTARE

Elev: Toșu Geanina- Roxana

Clasa: a IX-a

Prof. coord. Gîdiu Valeria

Cluj-Napoca
2019

1
Poveste unei etichete alimentare, Toșu Geanina-Roxana, clasa a IX-a

POVESTEA UNEI ETICHETE ALIMENTARE,

Eticheta este orice material scris, imprimat, litografiat, gravat sau ilustrat, care conţine
elemente de identificare a produsului şi care însoţeşte produsul sau este aderent la ambalajul
acestuia. Scopul etichetării este de a da consumatorilor informaţiile necesare, suficiente,
verificabile şi uşor de comparat, astfel încât să permită acestora să aleagă acel produs, care
corespunde exigenţelor lor, din punct de vedere al nevoilor şi posibilităţilor financiare, dar şi de a
cunoaşte eventualele riscuri, la care ar putea fi supuşi.
Eticheta reprezintă deci totalitatea informațiilor produsului, care sunt scrise pe ambalaj și
care pun la dispoziția consumatorilor caracteristicile acestuia.
Informaţiile înscrise pe etichetă, nu trebuie să inducă în eroare consumatorii, la
achiziţionarea produselor, ele trebuie să ajute consumatorul în identificarea următoarelor
componente indispensabile alegerii produsului:
1. Cantitate: cantitatea netă a produsului în volum pentru lichide (ex.: litru,
centilitru) şi în masă pentru alte produse;
2. Denumirea produsului: trebuie să includă informaţii despre starea fizică a
produselor alimentare sau tratamentul specific la care acestea au fost supuse;
3. Lista ingredientelor: toate ingredientele trebuie enumerate în ordinea
descrescătoare a greutăţii (excepţie: amestecurile de fructe sau legume), inclusiv cele despre care
se ştie că provoacă reacţii la persoanele alergice;
4. Valabilitate: Menţiunile „data expirării” şi „a se consuma, de preferinţă înainte
de” arată cât timp alimentele rămân proaspete şi în condiţii de siguranţă pentru consum;
5. Producător/Importator: numele şi adresa producătorului, a ambalatorului sau a
importatorului trebuie să fie menţionate în mod lizibil pe ambalaj, astfel încât să se știe pe cine
se poate contacta dacă se face o reclamaţie sau se obțin informaţii suplimentare despre produs;
6. Producţie ecologică: Folosirea expresiei „producţie ecologică” pe etichete este
reglementată de legislaţia UE. Este permisă numai acelor produse care sunt obținute prin metode
specifice de producere, cu îndeplinirea standardelor de protecţie a mediului şi bunăstare a
animalelor.
7. Organisme modificate genetic (OMG-uri): etichetarea este obligatorie pentru
produsele care au un conţinut OMG de peste 0,9 %.;

2
Poveste unei etichete alimentare, Toșu Geanina-Roxana, clasa a IX-a

8. Origine: indicarea ţării sau regiunii de origine este obligatorie pentru anumite
categorii de produse, cum ar fi carnea, fructele şi legumele;
9. Valori nutritive: descriu valoarea energetică şi elementele nutritive ale unui
produs alimentar;
10. Specificaţii privind proprietăţile nutritive şi de sănătate: există reguli
comunitare care garantează că orice specificaţii privind proprietăţile nutritive şi de sănătate care
apar pe ambalajele alimentelor sunt adevărate şi bazate pe fapte ştiinţifice.1
Potrivit unui sondaj efectuat în S.U.A, femeile sunt cele care au o înclinație mai mare
spre a citi etichetele produselor alimentare 73%, față de bărbați, 61%. Vârsta, gradul de educație
și venitul joacă un rol important în tendința de a verifica informațiile inscripționate pe ambalajele
produselor. Astfel, numărul celor care au declarat că citesc etichetele a fost mai mare în rândul
persoanelor cu studii superioare și celor cu venituri medii și mari, comparativ cu cei care au
absolvit cel mult liceul, respectiv au o situație financiară modestă.
Grupul persoanelor de 18-29 ani, a înregistrat cel mai mare număr de indivizi care afirmă că nu
verifică etichetele alimentelor.
Citisem undeva că doi prieteni buni merg împreună la cumpărături. Unul dintre băieți are
intoleranță la lactoză. Din vorbă-n vorbă pun în coș toate alimentele de care au nevoie, printre
care câteva cutii cu înghețată și multe altele, dar fără a verifica eticheta produselor. Fiind o zi
caniculară de vară, cei doi mănâncă înghețată. După puțin timp, băiatul care are intoleranță la
lactoză simte niște crampe abdominale, dar nu le acordă prea multă importanță. A doua zi se
simte tot mai rău, burta fiindu-i parcă un balon gata să explodeze, urmând apoi o senzație de
greață. Neștiind că înghețata conține urme de lapte, aruncă celelalte cutii, crezând că înghețata
este expirată. Decide să meargă la doctor, iar acesta, văzând în ce stare se află îi face niște
analize. Rezultatul analizelor arată că din cauza intoleranței la lactoză are aceste simptome.
Băiatul conștientizează că înghețata nu era expirată, ci conținea urme de lapte, ceea ce nu a știut
când a cumpărat-o și a risipit-o, aruncând-o.
Urmând tratamentul prescris de doctor, starea lui se echilibrează și hotărăște că din ziua aceea va
deveni un consumator responsabil pentru alimentele pe care le cumpără și consumă și în special
pentru ingredientele care le conțin produsele alimentare.

1
Sursa Info Cons, Campania Eticheta unui produs alimentar, 2015.

3
Poveste unei etichete alimentare, Toșu Geanina-Roxana, clasa a IX-a

Morala poveștii poate fi aceea că noi consumatorii tineri, trebuie să ne însușim abilități
practice în privința consumului încă din școală, astfel încât să ne luăm în serios rolul de
consumatori responsabili, pentru sănătate și pentru alegerile viitoare.
Educația pentru un consum sustenabil, căci despre aceasta este vorba, constă în
achiziționarea de cunoștințe, atitudini și abilități necesare funcționării societății noastre.
Responsabilitatea învățării, are drept scop să contribuie la capacitatea individului de a-și gestiona
propria viață, în timp ce participă, la gestionarea vieții colective.
Deși contextele și metodologia utilizată în educație pentru consumul durabil poate
varia, există competențele și rezultatele comune ale învățării. Identificarea competențelor și a
rezultatelor este un proces într-o continuă desfășurare, care trebuie să se desfășoare odată cu
schimbările ce au loc în societate.

Bibliografie
1. Protecția consumatorului, Manual pentru clasa a X-a , Editura CD Press, București;
2. Eticheta produsului alimentar- mijloc de informare pentru consumatorul din UE, Grupul
Școlar Industrial, “Elie Radu”, Botoșani, Angelica Froicu, clasa a XI-a;
3. Here and Now! Education for Sustainable Consumption, pp 8-15; United Nations
Environment Programme, 2010;
4. http://www.anpc.gov.ro.