Elemente de

diagnostic ale
fracturilor radiculare
2023
Fracturile radiculare
 Reprezintă un traumatism dentar ce interesează dentina, cementul și pulpa
dentară.
 Clasificarea fracturilor
radiculare
După direcția liniilor de
01 fractură

FR oblice FR orizontale FR verticale

 Clasificarea fracturilor
radiculare
02După localizarea liniei de fractură

1/3 1/3 1/3

cervicală medie apicală

03După numărul liniilor de fractură

FR unice FR multiple
 Clasificarea fracturilor
radiculare
04 După deplasarea fragmentelor

FR fără FR cu
deplasare deplasare

05 După mobilitatea fragmentelor

• FR cu mobilitate
• FR fără mobilitate
 Clasificarea fracturilor
radiculare
06După separarea celor 2 fragmente

Completă Incompletă
. După poziția liniei de fractură față de osul
07 alveolar

Supraosoasă Infraosoasă
 Metode de
1. Examinare diagnostic
clinică
 Poate fi utilă atunci când linia de fractură este situată
deasupra marginii gingivale libere.
 Poate apărea sângerare la nivelul canalului radicular în
timpul tratamentului endodontic, atunci când acul trece
prin linia de fractură.
 Se asociază cu prezența unor pungi parodontale, fistule
și tumefacția țesuturilor moi.
 Sunt greu de depistat cu ajutorul apex locatorului, mai
ales când cele 2 fragmente nu sunt deplasate.
 Metode de
1. Examinare diagnostic
clinică
 Metode de
2..
diagnostic
Examinare
imagistică
 Cele mai utilizate metode imagistice de identificare
a fracturilor radiculare:

• Radiografia retroalveolară
• CBCT
 Metode de
diagnostic
Radiografia dentară
 Este cea mai utilizată metodă de diagnostic imagistică
 Cu toate acestea, fasciculul de raze X trebuie setat la
același unghi al liniei de fractură radiculare pentru a
deveni vizibilă
 Se recomandă efectuarea a unui număr de 2-3
radiografii retroalveolare realizate în unghiuri diferite
pentru a identifica locația și direcția acestei linii
 Orientarea
fasciculului RX

Semnele radiologice pentru identificarea fracturii radiculare pot fi:

 Directe – linie radiotransparentă

 Indirecte
- Defectul “în treaptă”

- Radiotransparență osoasă datorată osteitei

 Metode de
diagnostic
Vechimea fracturii
 În fracturi recente – este posibil ca linia de fractură să fie foarte subțire, abia
vizibilă sau să nu poată fi identificată imagistic

 În fracturile vechi – este prezentă radiotransparența periradiculară cauzată

de osteită și poate fi prezent diastazis-ul (vizualizat ca o bandă groasă)
 Metode de
diagnostic
Vechimea fracturii

a) Rx inițială 1.1
b) Rx după 4 săptămâni – resorbție internă radiculară în jurul liniei de fractură
c) Rx după 6 săptămâni – evidențierea liniei de fractură
 Metode de
diagnostic
Radiografia dentară

 Fracturile orizontale au în general o direcție

oblică, frecvente în treimea apicală și mijlocie a
rădăcinii
 Pe radiografie se constată o linie
radiotransparentă subțire ce traversează rădăcina de
la un capăt la celălalt
 Metode de
diagnostic
Radiografia dentară

 Fracturile verticale – frecvent nu pot fi observate pe

Rx
 Se constată o radiotransparență periradiculară în
formă de litera “J” – semn patognomonic
 Metode de
diagnostic
Modificări radiologice posttraumatice
tardive
 Necroza pulpară – pe Rx dispare radiotransparența camerei pulpare și a
canalului
 Apex “retezat” cu halou radiotransparent
 Resorbția parțială radiculară
 Anchiloza posttraumatică – dispariția parțială a spațiului periodontal
 Radiotransparențe periapicale
 Resorbții interne
 Metode de
diagnostic
CBCT
 Este un examen imagistic
tridimensional frecvent utilizat în
patologia endodontică

 Oferă o percepție a dimensiunii și

permite diagnosticarea corectă a
diverselor leziuni endoosoase, inclusiv
a fracturilor radiculare
 Metode de

diagnostic
Se utilizează atât în depistarea fracturilor orizontale,
CBCT  cât și în a celor verticale
Foarte util atunci când radiologic nu poate fi
identificat motivul simptomatologiei
 Metode de
diagnostic
Dezavantaje CBCT
 Preț de cost ridicat
 Expunere la o doză mai crescută de
radiații
 Artefacte induse de obiecte metalice
 Metode de
3. diagnostic
Explorare
 chirurgicală
Este o altă opțiune de diagnostic în unele cazuri incerte.
 Dinții pot prezenta pungi parodontale profunde, abcese, puroi.
 Linia de fractură se poate observa dupa realizarea lambolui, iar îndepărtarea rădăcinii
fracturate se poate efectua simultan în timpul intervenției chirurgicale.
 RĂSPUNSUL DINTELUI ÎN
URMA FRACTURILOR
RADICULARE
Răspunsuri imediate și pe termen
scurt:
1.Vindecarea cu țesut dentar dur
 Este cel mai ideal răspuns ( vindecarea are loc cu dentină și cement);
 Acest lucru este cel mai probabil să se întâmple atunci când nu
a existat nicio deplasare a fragmentului coronar sau doar o deplasare minimă cu
o bună repoziționare după accident.

2.Vindecarea cu țesut conjunctiv


Este cel mai probabil răspuns la o fractură radiculară cu deplasarea fragmentului coronar.
De asemenea, calcifierea canalului pulpar apare de obicei în timp în ambele fragmente.
 RĂSPUNSUL DINTELUI ÎN
URMA FRACTURILOR
RADICULARE
Răspunsuri imediate și pe termen
scurt:
3.Vindecarea cu os și țesut conjunctiv
 apare de obicei dacă fractura radiculară a avut loc înainte de finalizarea creșterii osului
alveolar; prin urmare, acest răspuns se observă numai atunci când fracturile radiculare apar
la pacienții tineri.

4.Fără vindecare
 în cazul în care se formează țesut de granulație (țesut inflamator) în linia de fractură ca
urmare a necrozei pulpare și a infecției spațiului pulpar din fragmentul coronar.
 RĂSPUNSUL DINTELUI ÎN
URMA FRACTURILOR
RADICULARE
Răspunsuri pe termen lung:
Necroza pulpară târzie și infecția fragmentului coronar

 Vindecare inițială cu țesut dur, țesut conjunctiv sau os și țesut conjunctiv în care pulpa
din fragmentul coronar supraviețuiește leziunii, dar ulterior suferă necroză și se infectează,
ducând la apariția țesutului de granulație în linia de fractură. Acest lucru poate apărea la
mulți ani după leziune.
A. Vindecarea cu țesut dur; dentina terțiară se formează pe pereții canalului radicular peste linia de fractură
pentru a asigura o anumită unire a segmentelor fracturate.

B. Vindecarea cu țesut conjunctiv derivat din ligamentul parodontal și, eventual, din pulpă.

C. Vindecare cu interpoziție de os și țesut conjunctiv; acest lucru poate apărea la pacienții tineri, deoarece
procesul alveolar crește vertical.

D. Nu există vindecare, dar se formează țesut de granulație ca parte a unui răspuns inflamator la necroza
pulpară și la infecția sistemului de canale radiculare în fragmentul coronar. Se poate produce o resorbție
inflamatorie externă a fragmentului coronar, în special în jurul deschiderii canalului, rezultând un
"foramen apical" deschis la linia de fractură
 În toate cazurile, la periferia liniei de fractură pot avea loc, de asemenea, unele
remodelări și reparații ale cementului, creând colțuri rotunjite.

 Calcificarea canalului pulpar apare de obicei în fragmentul apical și în fragmentul

coronar, cu excepția cazului în care necroza pulpară apare la scurt timp după leziune.
 CASE REPORT
Fracturi radiculare ale treimii mijlocii la 11 și 21

 Traumatismul acestor dinți a avut loc cu 25 de ani înainte ca pacientul să se prezinte la medic.
 Incisivul central maxilar stâng s-a vindecat cu țesut calcificat (adică, reparație internă) și a rămas fără
patologie în cei 42 de ani de urmărire.
 Incisivul central maxilar drept s-a vindecat cu țesut conjunctiv după leziune. Calcificarea canalului
pulpar a apărut, de asemenea, în ambele sale fragmente.
 Apoi, 25 de ani mai târziu, pulpa din fragmentul coronal s-a necrozat și s-a infectat.
 Tratamentul de rutină al canalului radicular a fost efectuat doar în fragmentul coronal, iar canalul a
fost obturat.
 CASE REPORT
Fracturi radiculare ale treimii mijlocii la 11 și 21

A. La prezentarea la autor la 25 de ani de la leziune.

B. Radiografie postoperatorie la finalizarea tratamentului de canal.
C. Urmărire la 9 ani după finalizarea tratamentului de canal, adică la 34 de ani de la accidentare.
D. Urmărire la 22 de ani de la finalizarea tratamentului de canal, adică la 47 de ani de la accidentare. Nu
au existat semne clinice sau radiografice de patologie a niciunuia dintre cei doi dinți.
 Prognostic
 Frecvența necrozei pulpare și a infecției sistemului de canale radiculare după fracturi radiculare este
relativ scăzută. Este mai probabil ca pulpa să supraviețuiască unei fracturi radiculare decât unei
leziuni de luxație

 Prognosticul pulpei în cazul dinților cu fracturi radiculare este bun și subliniază recomandarea de a
nu îndepărta pulpa ca parte a managementului de urgență.

 Ar trebui adoptată o abordare de "așteptare și observare" pentru a monitoriza dintele și a vedea dacă
apar semne de necroză pulpară și infecție.

 Acești dinți pot fi oricând supuși unui tratament de canal la un moment ulterior, atunci când se va
pune un diagnostic definitiv de necroză pulpară și infecție.

 Supraviețuirea pulpei depinde de vârsta pacientului în momentul fracturii, dinții mai tineri având un
prognostic mai bun. Acest lucru se datorează probabil vascularizației mai bune și canalelor radiculare
mai largi care ajută la revascularizarea pulpei la locul fracturii.
 Prognostic
 Calcificarea canalului pulpar este destul de frecventă după fracturi radiculare și procesul apare de
obicei la scurt timp după fractură. De obicei, este bine evidențiat la 9-12 luni și se apropie de
densitatea completă după 2 ani.

 Această calcifiere nu trebuie considerată un rezultat slab sau un indiciu al unui prognostic slab,
deoarece calcifierea este un semn pozitiv că pulpa a supraviețuit. Numai o pulpă viabilă este capabilă
să producă dentină, astfel încât calcifierea canalului pulpar trebuie considerată ca un răspuns
fiziologic normal.

 Unii dinți cu fracturi radiculare pot dezvolta resorbție inflamatorie externă, resorbție externă de
înlocuire sau resorbție inflamatorie internă. Cu toate acestea, aceste tipuri de resorbție sunt, de obicei,
rezultatul unor leziuni concomitente, cum ar fi luxația sau avulsia fragmentului coronar cu
deteriorarea ulterioară a cementului și a ligamentelor parodontale, mai degrabă decât să fie cauzate de
fractura în sine.
 Factorii asociați cu fractura care
influențează prognosticul
 Stadiul de dezvoltare a rădăcinii, tipul de leziune concomitentă, dacă este prezentă, gradul de deplasare
(dacă este prezent) a fragmentului coronar, diastaza dintre fragmente după fractură, mobilitatea
fragmentului coronar și răspunsul la testele de sensibilitate pulpară
 Localizarea fracturii nu este un factor care afectează rezultatele vindecării, cu excepția cazului în care
fractura este localizată supracrestal în treimea coronară; astfel de fracturi au cel mai prost prognostic dintre
toate fracturile radiculare din cauza lipsei ligamentelor parodontale și a osului pentru a susține fragmentul
coronar.

 Dinții cu fracturi ale treimii coronare au, de asemenea, un risc mai mare de a fi pierduți dacă există un
traumatism ulterior al dintelui, chiar dacă este vorba doar de o leziune minoră sau dacă pacientul dezvoltă
o boală parodontală.
 Clinicieni cu multă experiență în gestionarea cazurilor de traume dentare raportează anecdotic că dinții
fracturați la nivelul rădăcinii pot rezista mulți ani, cu condiția să nu existe alte traumatisme la
nivelul dintelui și cu condiția ca pacientul să nu dezvolte boală parodontală.
 CONCLU
ZII
 Dinții cu fracturi orizontale, oblice sau
transversale ale rădăcinii au un prognostic foarte bun
pe termen lung dacă fractura este localizată în treimea
apicală sau mijlocie a rădăcinii sau dacă fractura este
localizată subcrestal în treimea coronară a rădăcinii.

 Repoziționarea imediată (în cazul în care este

deplasată) și stabilizarea fragmentului coronar sunt
esențiale, deoarece aceasta oferă cea mai bună situație
pentru vindecare.
 CONCLU
ZII
 Au fost raportate diverse răspunsuri de
vindecare, cel mai ideal fiind repararea internă a
țesutului dur cu dentină.

 Unele cazuri pot prezenta necroză pulpară cu

infecție a sistemului de canale radiculare în
fragmentul coronar. Acestea pot fi gestionate prin
tratament de canal.
 CONCLU
ZII
 Fracturile radiculare supracrestale sunt cele mai
dificil de gestionat și necesită, de obicei,
îndepărtarea fragmentului coronar, tratamentul de
canal al rădăcinii rămase și apoi o restaurare.

 Cu toate acestea, de obicei este necesar și un

tratament ortodontic și/sau parodontal pentru a
facilita restaurarea.
 Vă
mulțumim!