ELEMENTE DE DIAGNOSTIC AL FRACTURILOR RADICULARE

Fracturile radiculare pot implica dentina, cementul si pulpa. Nu sunt cele mai des intalnite
fracturi ale dintilor. De obicei, apar la dintii ce au urmat tratamente endodontice sau agregare
interradiculara de pivoti. Diagnosticul este mai dificl si evaziv, pentru ca acest tip de
fractura. Imita alte leziunii dento-parodontale(boli ale parodontiului sau tratamente de canal
esuate). Pentru ca tratamentul consta in extractie a dintelui in intregime, pastrarea ambelor
fragmente rezultate cu repozitionarea acestora daca este cazul sau indepartarea unui singur
fragment, o eroare in diagnostic are consecinte serioase.
Ele se clasfica in: 1. Fracturi oblice, care la randul lor sunt: A) fracturi in treimea apicala a
radacinii dintelui. B) fracturi in treimea mijlocia a dintelui. C) Treimea coronala a dintelui,
care pot fi supracrestale sau subcrestetale.
2. Fracturi verticale: A) Fractura verticala a furcatiei. B) Fractura
verticala pe toata lungimea radacinii.
Tratamentul variaza in functie de implicarea pulpara, de pozitia si directia liniei de
fractura.
Supravietuirea pulpei dentare este dependenta de varsta pacientului, la momentul fracturii.
Dintii mai tineri au prognostic mai bun. Pentru ca au o vascularizatie mai buna si canale mai
largi ce ajuta revascularizatia la nivelul fracturii.
Simptomele sunt de minime ca intenstitate. Rar sunt dureroase. De obicei, sunt
asimptomatice sau prezinta semne usoare. Poate aparea mobiliatate, dar multi dinti sunt
stabili. Un semn comun, dar de intesitate mica il reprezinta durerile la presiune si masticatie.
Testele de palpare si percutie nu sunt tot timpul de ajutor, iar testele de sondare arata sau nu,
un defect osos. Practic nu pot pune un diagnostic dar sunt de ajutor.
Examinarea radiografica este importanta in cazul fracturilor radiculare. De obicei, aceste tip
de fracturi sunt oblice, dinspre vestibular spre palatinal/lingual, o singura radiografie
periapicala ne poate oferii informatii gresite. Este important sa realizam cel putin 3
radiografii, la inclinatii diferite(45, 90, 110), ca cel putin in una din ele angulatia sa faca
posibila trecerea razelor x, prin linia fracturii, pentru a fi vizibila la examenul radiologic. Tot
pe radiografie se poate vedea, la fracturile mai vechi, o pierdere osoasa, de obicei sub forma
literei ,,J,, sau resorbtie a unei portiuni din radacina. Totusi nu de fiacare data la acest tip de
fracturi se poate observa o linie vizibila de separatie.
Computerul Tomograf permite vizualizarea usoara si prompta a fracturilor, a acelei
radiotransparenta specifica fracturilor.
O alta metoda de diagnostic, mai putin intalnita, insa de incredere pentru confirmarea
diagnosticului este expunerea chirurgicala a dintelui si a osului ce inconjoara radacina. O
vedere cu magnificatie ajuta foarte mult in acest caz de interventie. Linia de fractura paote fi
mica, ascunsa sau nedezvoltata. De asemenea, se poate observa prezenta tesutului de
granulatie. Transiluminarea ajuta si ea.
Cel mai important concluzie pe care putem sa o tragem este ca preventia reprezinta cel mai
important pas. Mai ales ca sunt cunoscute cauzele exacte ale acestui tip de fracturi. Regulile
principale sunt: 1) Evitarea indepartarii excesive a dentinei intracanalare in timpul
tratamentului de canal 2) Minimizarea miscarilor de condesare a pluggerului in timpul
obturatiei de canal. Astfel rezistenta dentinei nu va mai fi compromisa. Miscarile de
condensare trebuie controlate. Se aleg intrumente mai flexibile si mai putin conice pentru ca
sunt mai sigure. De asemnea, pivoturile slabasesc radacina dintelui si trebuiesc folosite doar
atunci cand nu avem coroana clinica, nu pentru a creste retentivitatea viitoarei preparatii. Ele
trebuie sa fie alese cu designul potrivit. Cimentarea trebuie facuta incet si sigur. Alegerea
unui pivot care creste sansele de fractura, nu este benefic pentru a mentine dintele natural
cat mai mult timp posibil.
Cu cat diagnosticul este mai bun si pus cat mai devreme, cu atat sansele de pastrarea a
dintelui cresc.