Elemente de diagnostic al fracturilor radiculare

Fractura radiculara verticala

Fracturile radiculare verticale au punctul de plecare la varful radacinii si evolueaza treptat
spre coroana dintelui. Deoarece simptomatologia este saraca (de obicei, nu apar dureri sau alte
semne), asemenea fracturi pot ramane nedescoperite un timp indelungat.
Fracturile verticale se pot complica cu infectii la nivelul osului alveolar sau in tesuturile
din jurul dintelui. De multe ori, fracturile radiculare se descopera accidental pe o radiografie
dentara indicata in alte scopuri.
Dintii cu fracturi radiculare pot fi rareori salvati. Uneori, o rezectie apicala (o interventie
chirurgicala care are ca scop indepartarea portiunii de la varful radacinii) poate salva o parte din
dinte.
Spre deosebire de fracturile osoase, fracturile dentare nu se vindeca in intregime. In ciuda
tratamentului, unele fisuri vor continua sa progreseze periclitand sanatatea si stabilitatea dintelui.
Totusi, tratamentul este important pentru a elimina durerea si a crea cele mai bune conditii pentru
ca fractura sa nu se agraveze.
Fracturile radiculare sunt traumatisme dentare mai puţin frecvente. Deoarece fragmentul
coronar este adesea luxat sau chiar avulsionat, abordarea terapeutică a fracturilor radiculare este
complexă şi pune sub semnul întrebării tratamentul endodontic, realizat adeseori inutil. Liniile de
fractură pot fi unice sau multiple, orizontale sau oblice. În raport cu suportul osos fracturile
radiculare pot fi:
- profunde când linia sau liniile de fractură sunt înconjurate de suport osos
- superficiale când sunt situate aproape de osul crestal.
Structuri interesate – dentina, cementul, ligamentul periodontal.

Fractura radiculara verticala

Durerea este de obicei de intensitate redusă spre moderată. Durerea localizată la un dinte
după cimentarea unui pivot turnat sau a unei res taurări intracoronare poate fi cauza unei fracturi
radiculare. Dislocarea frecventă a unei restaurări coronare se poate datora unei fracturi între
pereţii axiali ai preparaţiei.
Un grad ridicat de suspiciune pentru fractura radiculară verticală îl prezintă dinţii devitali,
dinţii cu patologie endodontică recurentă sau cu dispozitiv corono-radicular.
 Un indicator al fracturii verticale radiculare este prezenţa fistulelor multiple în
proximitatea dintelui fracturat.
Ocazional, se poate pune un diagnostic cert de fractură verticală radiculară pe baza
observaţiilor radiologice. De cele mai multe ori, însă, fractura se află într-un plan care nu este
reproductibil pe o radiografi e periapicală.
Semnele radiologice de identificare ale FRV sunt dependente de angulaţia fasciculului de
raze x, planul în care se situează linia de fractură, timpul scurs de la producerea fracturii, cât şi
de gradul de separaţie a rădăcinilor. De cele mai multe ori, în cazul unei fracturi radiculare
verticale, resorbţia osoasă are aspect de halou, extins circumferenţial periradicular (în forma
literei „U“). Radiotransparenţa laterală ce progresează apical poate avea forma clasică de „J“. În
mod obişnuit, fractura radiculară verticală se asociază resorbţiei osoase în dreptul liniei de
fractură. Neidentificată, aceasta creează o dehiscenţă osoasă, ce se extinde apical, care se traduce
radiologic printr-o radiotransparenţă în formă de „V“. Punga parodontală asociată este în general
izolată, îngustă şi profundă, iar la introducerea sondei, mişcarea acesteia este limitată, acesta
fiind un semn patognomonic pentru fractura radiculară verticală