1.

Statica
2. Centrul de greutate
3. Echilibrul corpului uman
4. Pârghii
5. Forţa de frecare

CURSUL III
Conf. univ. dr. Steluţa Gosav
 Statica
• Statica este acea parte a mecanicii care se ocupă cu
studiul echilibrului corpurilor atunci când acestea sunt supuse
acţiunii unor forţe sau unor cupluri de forţe.

• Momentul fortei
 Efectul produs de o forţă asupra unui obiect depinde nu numai de mărimea şi
direcţia forţei, dar şi de poziţia punctului de aplicatie al forţei.
 Dacă o forţă acţionează asupra unui punct material P a cărui poziţie este dată de
vectorul de poziţie momentul al forţei în raport cu originea O, este
definit prin relaţia: ΔPQO
sinθ = b/r
b = r sinθ
 Modulul momentului fortei:

b – bratul fortei (distanţa de la centrul de

rotaţie O la dreapta suport a forţei)
Q
 Statica
 Condiţiile ca un sistem mecanic să se găsească într-o stare de echilibru sunt:
• Suma vectorială a forţelor care acţionează asupra sistemului sa fie egala cu zero.

• Suma vectorială a momentelor forţelor faţă de orice punct să fie zero.

 APLICATIA 1 - Să se calculeze forţa muschiului biceps FB necesară menţinerii in mana a

unei carti de masă mb = 4 kg (Figura de mai jos). Forţa de reacţiune care acţionează
asupra antebraţului, din partea braţului este FE

Modelul simplificat al braţului

• Aplicatia 2:
 a) Sa se calculeze forta FM exercitata de catre
muschii gatului pentru a mentine capul drept
utilizand datele prezentate in figura alaturata.
b) Sa se determine forta FJ cu care reactioneaza
articulatia.
bF = 5 cm; bG = 2,5 cm

 Rezolvare:
 Ecuaţia de echilibru a forţelor:
 Ecuaţia de echilibru a momentelor
in raport cu punctul S:
 • Rezolvare
Aplicatie 1

Ecuaţiile de echilibru:

Ecuaţia de echilibru a forţelor pe direcţia y:

Ecuaţia de echilibru a momentelor

in raport cu punctul O:
Dar

Calculam raportul:
• Care este forta FB necesara mentinerii antebratului liber in pozitie orizontala (fara
carte, adica )?

Avem:

Dar
 Centrul de greutate
• Punctul de aplicaţie al greutăţii se numeşte centrul de greutate (CG) al
corpului.

• Corpul uman are o formă neregulată, structură neomogenă şi nerigidă. De

aceea, centrul de greutate
al corpului nu are o poziţie fixă ci depinde
de poziţia corpului, a membrelor, de
încărcarea suplimentară a acestora etc.

 Poziţia CG al corpului uman se determină ca

fiind la intersecţia a trei plane reciproc CG
perpendiculare:

 planul median antero-posterior M (sagital)

 planul orizontal (transversal) O împarte
corpul în două părţi de greutate egală.
 planul frontal F trece prin mijlocul
pavilionului urechii, posterior de articulaţia
coxo-femurală, anterior de articulaţia
genunchiului şi cea tibio-tarsiana. Determinarea CG al corpului uman
 Centrul de greutate
• Poziţia centrului de greutate se modifică la orice
modificare a poziţiei membrelor şi chiar în repaus
aparent, centrul de greutate îşi modifică poziţia
datorită mişcărilor ritmice de respiraţie.

CG CG CG
CG

Modificarea centrului de greutate uman în funcţie de poziţia corpului .

 Statica
• În cazul în care asupra unui corp acţionează numai forţa gravitaţională, deosebim
două tipuri de echilibru:

 echilibru de suspensie
 echilibru de sprijin
• Echilibrul, indiferent de situaţiile enumerate, este de trei feluri: stabil, instabil şi
indiferent.

• Condiţii de echilibru
pentru corpurile suspendate

S – punctul de suspensie
CG - centrul de greutate a) b) c)
 Statica
• Condiţii de echilibru pentru corpurile sprijinite pe un plan

CG
CG
 Echilibrul
corpului
uman

• Echilibrul corpului în poziţie verticală cuprinde:

Echilibrul Echilibrul Echilibrul
capului trunchiului membrelor inferioare
• Echilibru stabil Stabilitate

Baza de sprijin

Baza de Baza de
sprijin sprijin
 Echilibrul corpului uman
 Echilibrul capului
• Capul este rezemat pe condilii primei vertebre numită atlas.
• Verticala (CG-G) trece cu puţin anterior de articulaţia occipito-atlantoidă,
fapt pentru care capul nu se menţine în echilibru fără efort.
• In stare de veghe muşchii cefei, în uşoară
contracţie statică, opresc capul de a cădea înainte.

• Conditiile de echilibru :

(fata de punctul S)

•
• Echilibrul trunchiul
 Trunchiul stă în echilibru pe picioare, rezemat pe
capetele celor două femururi;
 Verticala CG trece prin spatele axei imaginare
orizontale care uneşte articulaţiile soldurilor (coxo-femurale)

• Echilibrul coapselor pe tibie

 condilii femurului se sprijină pe tibie, iar
verticala CG trece la nivelul genunchiului prin
faţa axei transversale articulare;
 gemenii şi ligamentele genunchiului
asigură echilibrul;
 genunchii sunt menţinuţi în extensie prin
acţiunea gravitaţiei, în limita permisă de
distensia ligamentelor articulare.
• Echilibrul gambei pe picior

 Verticala CG al întregului corp trece prin faţa articulaţiei

tibio-tarsiene
 echilibrul este menţinut de tricepsul sural, care în ortostatism se
află în stare de contracţie permanentă;
 pentru menţinerea echilibrului corpului în poziţie
verticală intervin mai activ muşchii gambei.
 COLOANA VERTEBRALA
• Coloana vertebrala se poate compara cu
un catarg a carui pozitie corecta depinde de
intinderea parâmelor. O deficienţă a parâmelor
poate sa constituie o cauză a devierii sau a
frângerii “catargului”.

• În ortostatism şi în repaus coloana vertebrală

are o direcţie verticală şi o formă uşor sinuoasă
mai ales în plan sagital.

• Curburile atenueaza socurile si favorizeaza

mentinerea echilibrului coloanei pe bazin,
uşurând deci eforturile centurii musculare a
coloanei.
POZIŢII ANORMALE ALE CORPULUI UMAN

• Poziţa momentană datorată purtării unei greutăţi –

verticala CG se deplasează şi ca urmare omul trebuie
să îşi schimbe poziţia până ce această verticală trece
din nou prin poligonul de sprijin.
• Poziţii anormale ale corpului uman
• Tipuri de scolioza:
toracica
lombara Cauza:
Poziţii vicioase datorate modificărilor
scheletului care rezistă foarte bine la un
efort de scurtă durată, dar nu şi la cele mai
îndelungate şi astfel se deformează sub
influenţa contracţiilor musculare anormale
de lungă durată.
Scolioza este o deformare a coloanei
vertebrale a cărei convexitate este
îndreptată spre partea piciorului mai scurt.
 Poziţii anormale ale corpului uman

 atitudini patologice datorate flexiei sau extensiei anormale a

diferitelor segmente

Cifoza - exagerare a curburii dorsale Lordoza

 Poziţii anormale ale corpului uman

• Piciorul plat reprezintă tot o consecinţă a poziţiei verticale vicioase.

• Cauza
 Apare datorită discordanţei dintre apăsarea puternică şi continuă a corpului celui
care stă mult timp în picioare şi este supraîncărcat cu greutăţi (în multe cazuri este
vorba despre o boală profesională care apare la persoanele care lucrează mult timp
în picioare).
 Echilibrul corpului uman in sedere
• Deoarece în şedere membrele inferioare sunt în repaus, echilibrul corpului uman în
această poziţie se referă numai la trunchi şi nu la întregul corp.
Verticala
CG trece
prin linia
care uneşte
cele două
ischioane

a) Verticala CG nu trece prin linia care uneşte cele două ischioane.

Pentru a-şi menţine echilibrul subiectul are două posibilităţi:
- se sprijină cu mâinile mărind astfel poligonul de bază al trunchiului;
- contractă muşchii sacro-lombari, prin efortul acestora putându-se menţine pentru
câtva timp echilibrul trunchiului;
b) Pentru menţinerea echilibrului în această poziţie, subiectul se reazemă cu spatele
de un spătar
c) Trunchiul este în echilibru stabil, contracţia musculară este minimă, iar efortul
depus pentru menţinerea stabilităţii corpului este foarte mic.
 Pârghii
 O pârghie este o bară rigidă care se poate roti în jurul unui punct fix numit
punct de sprijin, S.
• Pârghiile sunt caracterizate prin trei puncte principale:
- Punctul de aplicaţie al forţei F
- Punctul de aplicaţie al rezistenţei R
- Punctul de aplicaţie S al rezultantei forţelor numit punct de sprijin al pârghiei. In
jurul acestuia forţele F şi R imprimă pârghiei o mişcare de rotaţie.

• Asupra unei pârghii acţionează două forţe:

 o forţă activă (F) care pune în mişcare pârghia şi o forţă rezistentă (R)
care trebuie învinsă.
bF S bR
 Acţiunea pârghiilor se bazează pe echilibrul
momentelor celor două forţe, activă şi rezistentă.

Conditia de echilibru a parghiei

 Pârghii
• În organismul uman se întâlnesc peste 200 de pârghii osoase.

 În cazul pârghiei osoase

 punctul de sprijin – S este reprezentat de axul biomecanic al mişcării, de
punctul de sprijin pe sol.

 forţa rezistentă – R este reprezentată de greutatea corpului sau a

segmentului care se deplasează.

 forţa activă – F este dezvoltata de muşchiul care

realizează mişcarea.
 Clasificarea pârghiilor

• Clasificarea pârghiilor se face în funcţie de poziţiile celor trei puncte de

aplicaţie F (forţă activă), R (forţă de rezistenţă pasivă) şi S sau O (punctul
de sprijin).

 Pârghia de gradul I sau pârghia de echilibru (realizează echilibru static)

are punctul de sprijin S situat între punctul de aplicaţie al forţei active F şi
punctul de aplicaţie al fortei de rezistenţa R.
 PÂRGHIA DE GRADUL I SAU
PÂRGHIA DE ECHILIBRU
S
• EXEMPLE:

 Capul funcţionează ca o pârghie de gradul I cu braţe inegale, verticala

CG netrecând prin atlas.

Pârghiile duble: foarfecele şi cleştii care se împart în

funcţie de utilitate după lungimea braţelor.

S
 PÂRGHIA DE GRADUL AL II-LEA SAU
• PÂRGHIA DE FORŢĂ
• Pârghia de gradul al II-lea are punctul de aplicaţie al rezistenţei între
punctul de aplicaţie al forţei F şi punctul de sprijin O.
Distanţa de la B la O este mai mică decât de la A la O ( )
aşadar forta F este mai mica decât R, adica se poate invinge
o rezistenta mare cu o forta F mica (un efort mic).

• EXEMPLE:
 ca pârghie de gradul al II-lea funcţionează piciorul
 Instrumentele medicale care au formă de pană: depresorul
tobold pentru limbă, atela
 roaba, spărgătorul de nuci, pedala de frână, perforatorul etc.
 S S
PÂRGHIA DE GRADUL AL III-LEA
SAU PÂRGHIA DE DEPLASARE

• Pârghia de gradul al III-lea are punctul

de aplicatie al fortei F între punctul de aplicatie al
rezistentei R şi punctul de sprijin S, utilizând o forţă mare
pentru a învinge o rezistenţă mică, în schimb deplasează
mult punctul de aplicaţie al forţei rezistente.

 Acest tip de pârghii este cel mai întâlnit în corpul

uman: punctul de aplicaţie al forţei F (locul de inserare a
muşchiului), se află între punctul de sprijin S (articulaţia) şi
punctul de aplicaţie a rezistenţei.

S
EXEMPLE:
 Antebraţul în flexie funcţionează ca o pârghie de gradul al III-lea când muşchii
flexori se contractă pentru a-l ridica;

 Coastele în timpul respiraţiei, la inspiraţie şi expiraţie;

• Articulaţia costo – vertebrală reprezintă punctul de sprijin, zonele de inserţie a muşchiului
pe corpul coastei reprezintă punctul de aplicaţie al forţei active iar partea anterioară a
coastelor reprezintă rezistenţa.

 Penseta, capsatorul, vasla, lopata, băţul undiţei etc.

PÂRGHIILE UMANE MULTIPLE sunt grupe de pârghii acţionate de un singur

muşchi.
• Exemplu: falangele care au muschii extensorii şi flexorii comuni.
 FORŢA DE FRECARE
• Forţele disipative care duc la pierderea de
energie mecanică pot fi împărţite în două
categorii:
 forţe de frecare
 forţe de rezistenţă
• Forţa de frecare ia naştere la suprafaţa
de contact dintre doua corpuri solide si are
sens opus miscarii.

• Forta de frecare statica:

• Forta de frecare cinetica:

coef . de frecare la alunecare(cinetic)

depinde de natura supraf. de contact)
http://www.schoolphysics.co.uk/age16-19/Medical
%20physics/text/Walking_/index.html
 Reducerea frecării în articulaţii

-contine acid hialuronic (lubrifiaza si

totodata hraneste cartilajul articular)

-Mecanismul lubrifierii articulatiilor –

pg 252-Biofizica-Enache