Biomecanică

posturală
(postura erectă)
FORȚELE GRAVITAȚIONALE
Succesul pe care îl are o persoană în preîntâmpinarea solicitărilor constante ale
forțelor gravitaționale care acționează asupra organismului poate avea o
influență subtilă dar profundă asupra calității sale de sănătate și performanță.
În timp ce gravitația stabilizează membrele inferioare în timpul sprijinului
bipodal sau unipodal și asigură frecare (prin intermediul coeficienților de
frecare), în statică sau în locomoție, ea excercită de asemenea o solicitare
considerabilă asupra părților corpului responsabile de menținerea poziției
verticale (ex. coloana vertebrală).
Fără compensare și acomodare neuro-musculo-scheletală adecvate, astfel de
acțiuni duc la dezechilibru și căderi deseori.
Astfel, abaterile posturale care conduc la probleme de echilibru duc la
tensionarea frecventă și la vătămarea structurilor antigravitație (cu alte cuvinte
a mușchilor care, prin forța lor, compensează forțele gravitaționale).
POSTURĂ ȘI ECHILIBRU
Terminologia asociată
postură: un termen folosit pentru a descrie orientarea oricărui
segment de corp în raport cu vectorul gravitațional
echilibru: un termen folosit pentru a descrie dinamica posturii
corpului pentru a preveni dezechilibru și, impilicit, căderea.
centroid: punctul care definește centrul geometric al unui corp.
centrul de masă: punctul în care se concentrează întraga masă a
corpului (centroid ≠ centrul de masă).
Centrul de greutate: proiecția centrului de masă pe suprafața de
sprijin.
Centrul de presiune: punctul în care se concentrază forțele de
reacțiune din partea solului.
CENTRUL DE MASĂ
centrul de masă (CM): punctul unde se află
concentrată toată masa corpului.
Deoarece gravitația acționează asupra tuturor
părților corpului fiecare parte are propriul centru de
masă. Întreaga greutate ca sumă a tutuor
segmentelor poate fi considerată concentrată într-un
punct. Acest punct este denumit centrul de masă al
corpului.
Dacă centrul de masa este deasupra bazei de
susținere atunci forța gravitațională este
compensată cu succes de către membrele de sprijin,
se ajunge la un echilibru al forțelor, sau la o stare de
echilibru și nu se produce nicio mișcare.
La un subiect subiect, centrul de masă este situat în regiunea anterioară
(aproximativ 3cm) față de partea de sus a celui de-al doilea segment
sacral; adică, aproximativ 55% din înălțimea totală, în postură erectă,
pentru femei și 57% pentru bărbați, de la nivelul suprafeței plantare.
Locația acestuia va varia oarecum în funcție de tipul de corp, vârstă și sex
și se va deplasa în sus, în jos sau în lateral, în conformitate cu mișcările
normale de poziție și cu tulburări neuro-musculo-scheletale anormale.
Acumularea de grăsime și pierderea tonusului țesuturilor moi sunt factori
comuni în modificarea centrului de masă.
Astfel, centrul de masă se schimbă cu fiecare modificare a alinierii
corpului, iar forța gravitațională suportată de articulații și tracțiunea
mușchilor variază în limite rezonabile cu fiecare mișcare a corpului.
Modificări de poziție. Orice modificare a poziției unui centru parțial
de masă (centrul de masă corespunzăror unui segment corporal)
produce o schimbare corespunzătoare în centrul comun de masă.
Când brațele sunt ridicate și, apoi, coborâte, centrul de masă este
respectiv ridicat și coborât în ​interiorul corpului.
Când brațele sunt întinse orizontal și mișcate înainte sau înapoi,
centrul de masă este, respectiv, mișcat anterior sau posterior în
interiorul corpului.
Când trunchiul este flexat puternic înainte sau lateral, centrul de
masă se situează și se schimbă în afara corpului.
CENTRUL DE GREUTATE
centrul de greutate (CG): proiecția
verticală a centrului de masă la sol.
Dacă centrul de greutate se află în
interiorul bazei de sprijin, corpul este în
echilibru, iar dacă centrul de greutate
se află în afara bazei de sprijin, corpul
se dezechilibrează și cade sub acțiunea
forței gravitaționale proprii.
POZIȚIA CENTRULUI DE GREUTATE
Cu cât centrul de greutate al corpului este mai aproape de
centrul geometric al bazei de sprijin, cu atât este mai
stabil.
Adică, stabilitatea unui obiect este indirect proporțională
cu înălțimea centrului de masă față de baza de sprijin.
De exemplu, o carte așezată normal pe o masă este dificil
de răsturnat în comparație cu una care stă pe cotorul
cărții.
centrul de presiune (CP): punctul
în care se află rezultanta tuturor
forțelor de reacțiune din partea
solului.
Locația centrului de presiune
Parametrii centrului de
presiune
- poziția absolută a centrului
de presiune în direcțiile
antero-posterioară și
medio-laterale
- cursa centrului de presiune
CrsCP.
- marginea de siguranță = BS -
CPinitial - CrsCP
Măsurarea poziției CP
metoda cu o singură
platformă de forță:
măsurarea CP cu
ambele picioare situate pe
aceeași placă de forță
metoda cu două platforme
de forță: măsurarea CP cu
un picior pe o singură placă
de forță și celălalt picior de
pe placa de forță secundară
LINIA GRAVITAȚIONALĂ
Puncte de referință. Linia verticală în planul sagital al corpului, așa
cum este privit din lateral subiectul în postură erectă trece:
- ușor în spatele lobul urechii,
- prin mijlocul articulației umărului,
- prin punctul mijlociu a marginilor anterioare ale T2 și T12,
- ușor anterior față de S2,
- ușor în spatele axei articulației șoldului (prin marele trohanter),
- ușor anterior față de axa sagitală de rotație a genunchiului (ușor
posterior față de patelă),
- anterior față de maleola laterală,
- prin joncțiunea cuboid-calcaneală adică între călcâi și capetele
metatarsiene.
Când este privită din spate, linia gravitațională laterală trece prin protuberanța occipitală,
procesele spinoase C7 și L5, cartilajul coccis și pubian și trece exact prin mijlocul distanței
dintre genunchi și glezne.
Astfel, liniile de gravitație antero-posterioare și medio-laterale împart corpul în patru
sferturi.
Analiza liniei gravitaționale cu ajutorul firului cu plumb. Firul cu plumb, folosit în analiza
posturală, servește ca o comparație vizuală cu linia gravitațională.
De exemplu, atunci când linia de plumb este centrată peste S1, aceasta ar trebui să se
încadreze în conformitate cu protuberanța occipitală.
În scolioza necompensată se va observa însă că se încadrează lateral față de protuberanța
occipitală.
Direcția gravitațională. Cea mai economică utilizare a energiei în poziția erectă este atunci
când linia de forță gravitațională cade printr-o coloană de oase de susținere (de exemplu
femur-tibie-talus-calcaneu – în fapt: cap femural; spin intercondilian; mijlocul talusului;
mijlocul calcaneului – axa biomecanică a membrului inferior).
Dacă segmentele osoase purtătoare de greutate sunt aliniate astfel încât linia gravitațională
să treacă direct prin centrul fiecărei articulații, atunci pe ligamentele și mușchii adiacenți
acționează cea mai mică tensiune.
Aceasta este situația ideală, dar este imposibilă în corpul uman, deoarece centrele
segmentelor și centrii de mișcare, nu pot fi aduse pe o linie gravitațională comună.
Clasificarea echilibrului
Echilibru stabil
apare atunci când un obiect este plasat
astfel încât orice efort de perturbare ar fi
ridica CM
tind să revină la poziția inițială
Echilibru instabil
apare atunci când un obiect este plasat
astfel încât orice efort de perturbare ar
duce la coborârea CM
tind să cadă într-o poziție mai stabilă
Echilibru neutru
apare atunci când un obiect este plasat
astfel încât orice efort de perturbare nu va
schimba nivelul CM
Dimensiunea bazei de sprijin
Atât dimensiunea cât și poziția bazei de sprijin sunt importante pentru
menținerea echilibrului.
În poziția în picioare (erectă), stabilitatea este asigurată dacă linia de gravitație
întersectează baza de sprijin (punctul de intersecție este, de fapt, centrul de
greutate).
Cu cât baza de sprijin este mai mare, cu atât este mai mare deplasarea centrului
de greutate dintr-un punct de mijloc pană la marginea bazei de sprijin.
Dacă centrul de greutate se situează în afara bazei de sprijin atunci are loc
pierderea echilibrului.
Utilizarea unui baston sau cârje crește stabilitatea deoarece oferă o bază mai
mare de sprijin.
Bazele segmentare.
Fiecare segment dintr-un sistem articulat se sprijină pe cel de sub
el. Suprafețele articulare interpuse servesc ca bază de susținere a
segmentelor separate.
Din acest punct de vedere, se poate observa că stabilitatea
articulației depinde parțial de:
(1) dimensiunea suprafețelor de îmbinare;
(2) înălțimea centrelor de greutate ale segmentelor situate
deasupra suprafeței articulare;
(3) distanța orizontală a liniei gravitaționale față de centrul
articulației.
Sisteme senzoriale majore implicate în postură și echilibru
vizual
sistem vestibular
propriocepție
alte sisteme somatosenzoriale
Factorii care afectează stabilitatea
dimensiunea și forma suportului de bază (BS)
Postură cu bază mare
Tandem: stând cu un picior în fața celuilalt
Postură cu cârje
înălțimea CM
relația dintre CG și BS
efectele vitezei și poziției CG în raport cu baza de sprijin
masa corpului
frecare
psihologică sau psihică
activități musculare
musculatura posturală: mușchii care acționează pentru a
preveni prăbușirea scheletului
contracţie lentă, oferind mai degrabă rezistență decât forță
rezistență la oboseală
factori fiziologici și patologici
ECHILIBRUL CORPULUI
Stările active și pasive. Se spune că pozițiile corpului care necesită forțe
musculare pentru menținerea echilibrului sunt în echilibru activ, în timp ce
cele care nu necesită efort muscular sunt în echilibru pasiv.
În echilibru pasiv, toate centrele de masă segmentare și centrele tuturor
articulațiilor se încadrează în linia gravitațională a corpului care trebuie să
intersecteze baza suportului sau baza de sprijin.
Aceasta necesită neutralizarea completă a tuturor componentelor liniare și
rotative ale forței gravitaționale de către suprafețele articulare.
Astfel, o astfel de stare este imposibilă în poziția erectă, dar posibilă în poziția
orizontală.
Echilibru.
Atunci când forțele gravitaționale care acționează asupra unui corp sunt în echilibru,
eforturile sunt egale pe toate direcțiile față de centrul de masă; adică, centrul său de masă
este direct deasupra bazei de susținere, iar corpul este destul de stabil.
Cantitatea de masă corporală din afara acestei baze nu afectează echilibrul decât dacă
centrul de greutate este modificat.
Dacă o parte este deplasată lateral într-o parte, fără o deplasare compensatorie a unei alte
părți cu greutatea egală, centrul de greutate este deplasat lateral.
Corpul se va răsturna dacă centrul de greutate este deplasat în afara bazei sale de sprijin,
deoarece gravitația atrage mai mult pe partea deplasării greutății.
Deoarece bărbații au, în general, un torace mai mare, umeri mai largi și brațe mai grele
decât femeile, aceștia pot dezechilibrați cu mai puțină forță decât femeile cu aceeași
dimensiune.
Teme folosite pentru a studia postura erectă

Postură liniștită
stând în picioare, cu ambele picioare depărtate în mod natural
necesară pentru a menține stabilitatea statică

Postură perturbată
postură auto-perturbată: necesară pentru a menține
stabilitatea dinamică
postură extern perturbată: necesară pentru a recâștiga
stabilitatea dinamică
Poziția liniștită
Balans postural
corpul se rotește înainte și înapoi ca un pendul inversat, pivotând
în jurul gleznei
oscilaţie antero-posterioară
în planul sagital ~ 5-7 mm în poziție liniștită la adulții tineri
oscilație medio-laterală
în planul frontal ~ 3-4 mm în poziție liniștită la adulții tineri
Balansul postural la postura liniștită
În cazul în care CP din spatele CG, în articulația
gleznei datorită cuplului de forțe reprezentat de
forța gravitațională a corpului și a forței de
reacțiune din partea solului apare un moment în
sensul acelor de ceasornic, rezultând o rotație
înainte a trunchiului și echilibrul poate fi pierdut
cu o cădere înainte.
Echilibru se restabilește prin flexia plantară a
gleznei ceea ce face ca CP să se situeze anterior
față de CG.
În cazul în care CP este anterior față de CG, se
dezvoltă un moment în sens invers acelor de
ceasornic (Iα) în articulația gleznei, rezultând o
rotație înapoi a trunchiului, iar echilibrul este
recuperat.
Influența balansului
În majoritatea articulațiilor, linia gravitațională nu este identică cu linia
centrelor articulațiilor; adică, majoritatea centrelor articulare se află la o
oarecare distanță (de obicei mică) de linia gravitațională.
Acest lucru necesită forțe musculare constante pentru a combate forțele de
rotație pentru a menține echilibrul, egalizând toate forțele de translație și
momentele de rotație.
Chiar și atunci când nu există mișcare, mușchii antigravitaționali nu pot fi în
repaus.
Pentru a menține echilibrul, corpul se mișcă ușor, dar constant în mod
involuntar anteroposterior, lateral, în diagonală și în rotație.
Strategie posturală
Strategia posturală: momentul și amplitudinea tiparelor - coordonate la mai
multe articulații, în ordine, pentru a ajusta poziția și echilibrul
Strategia gleznei
Strategia șoldului
Indiferent de tipul de strategie utilizat, intervalul dinamic al CP trebuie să fie
oarecum mai mare decât cel al CG pentru prevenirea căderii
SNC reglează CG prin controlul momentului net al gleznei
Factori care influențează strategia posturală
vârstă: foarte corelată cu căderea vârstnicilor
oboseală
rănire
tonicitate
obezitate
stabilitatea mediului extern
Postura perturbată

Definiție
Postura perturbată extern: o poziție posturală pe care o persoană este supusă unei
perturbații din mediul extern, cum ar fi o placă de forță mobilă

Stabilitate în timpul posturii perturbată extern

un fel de echilibru dinamic
abilitatea ca organismul să-și recâștige echilibrul în momentul apariţiei oricărei
situații de perturbare externă

Metode de perturbare externă

Modificări ale direcției perturbării prin staționarea pe o platformă în mișcare
Translaţia orizontală
Translaţie în planul sagital
Schimbări în mediul înconjurător
Stare și stabilitate
Corpul erect este un model prost conceput din punct de vedere strict biomecanic,
deoarece porțiunile mai grele sunt așezate pe o bază îngustă de sprijin, similar cu un con
inversat.
Evident, această poziție este mult mai puțin stabilă decât cea a vertebratelor cu patru
picioare.
Când picioarele sunt paralele și strânse între ele, corpul vertical este mai puțin stabil (bază
de sprijin mică).
Când stai pe puntea unei nave sau în timpul mersului cu autobuzul, stabilitatea este
îmbunătățită prin lărgirea bazei de sprijin (cursă mai mare a CG).
Astfel, în timpul posturii erecte dar și al locomoției, stabilitatea variază foarte mult pe
măsură ce picioarele sunt așezate mai aproape între ele, mai depărtate, sau într-un unghi
unul de celălalt pentru a crește sau micșora dimensiunea bazei de sprijin.
Translaţie orizontală pe o platformă în mișcare
1. CM se mișcă înapoi când platforma se mișcă înainte (CM
rămâne pe loc față de sol în timp ce platforma se mișcă
înainte față de sol).
2. CM se mișcă înainte când platforma se mișcă înapoi (CM
rămâne pe loc față de sol în timp ce platforma se mișcă
înapoi față de sol).
Modelul activității musculare:
1. Flexia la nivelul șoldului și al coloanei vertebrale - CM
este deplasat înainte - CG revine în interiorul bazei de
sprijin.
2. Tricepsul sural înițiază flexia plantară a gleznei - CM este
deplasat înapoi - CG revine în interiorul bazei de sprijin.
Platformă se înclinată în sus și în jos

Înclinare în sus
Inițial, atât mușchii gemeni cat și ischiogambieri sunt
ușor tensionaţi (în scopul menținerii posturii erecte).
Datorită înclinării, inițial CM se mișcă înapoi și ulterior
înainte (dorsiflexia gleznei) pentru a recâștiga echilibrul.

Înclinare în jos (figura)

CM avansează inițial înainte și apoi înapoi, prin flexia
plantară dată de tricepsul sural, pentru a recâștiga
echilibrul.
Starea de auto-perturbare

Definiție
postura auto-perturbată: o postură în care o persoană se
supune unei perturbații scopul fiind schimbarea tipului de
postură

Stabilitate în timpul poziției auto-perturbate

un fel de echilibru dinamic
capacitatea organismului de a menține echilibrul în
timpul unei sarcini funcționale
Metode de auto-perturbare
postură cu suport extern
folosind cârje
folosind bastoane
schimbarea bazei de sprijin
poziție cu bază de sprijin mare
tandem
pe un singur picior
mișcarea uneia dintre părțile corpului
ridicarea rapidă a brațului
întindere
înclinare
închiderea ochilor
Relația dintre CG și CP în timpul mișcării de întindere înainte
CNS reglează CG controlând articulaţia gleznei în funcţie de CP.
Modificări posturale în timpul creșterii
 
Conturul coloanei vertebrale se schimbă drastic în timpul diferitelor
etape ale maturării.
Pe măsură ce spațiul devine limitat în a doua jumătate a vieții
prenatale, pereții uterini acționează ca restricții ale barierei la
extensia fetală.
Pentru a se adapta, fătul adoptă o poziție de flexie pentru confort
maxim.
Rezultă o curbă vertebrală ușor cifotică care se extinde de la atlas la
sacru.
DE LA NAȘTERE LA VÂRSTA DE 1 AN
La nou-născut, coloana vertebrală rămâne „C” curbată; de-a lungul primului
an de viață, mușchii coloanei vertebrale sunt insuficient dezvoltați.
Prima încercare de a sfida gravitația apare atunci când bebelușul încearcă să
ridice capul în poziția verticală atunci când se află în decubit ventral.
Acest lucru intervine de obicei la vârsta de aproximativ 3 luni.
Prima curbă a coloanei se dezvoltă la nivelul gâtului (lordoza cervicală), pe
măsură ce capul este ținut erect și se dezvoltă forța extensiei cervicale.
Copilul normal este capabil să stea în șezut pentru prima dată între 6 și 8 luni.
Îndreptarea coloanei toracice apare atunci când statul în șezut poate fi
menținut, iar lordoza lombară normală începe să se dezvolte paralel cu
capacitatea de a merge fără asistență la aproximativ 13 luni.
MERSUL TIMPURIU
Locomoția bipedă pare a fi o abilitate învățată și nu un reflex moștenit.
Conform Inman și colab., un copil orb la naștere nu încearcă niciodată să stea în picioare
sau să meargă decât dacă este instruit cu atenție pentru a face acest lucru.
Fără ajutor, un astfel de copil va merge ca un patruped, coordonându-și cele patru membre,
astfel încât trei membre să fie pe podea în același timp pentru a oferi stabilitatea unui
trepied.
Astfel, mersul pe verticală poate fi considerat un proces de învățare translațională cu
încercări și erori.
Acest tip de deplasare este rezultatul variațiilor unghiulare măsurabile ale segmentelor
corpului în jurul axelor articulare.
Modelul caracteristic de mers al adultului nu este dobândit decât atunci când copilul
împlinește aproximativ 7-9 ani. Înainte de aceasta, copilul efectuează progresiv
experimente neuromusculoskeletale dificile, care tind să îmbunătățească controlul
neuronal al abilităților motorii care ajută la modificarea deplasărilor segmentare.
VÂRSTA ÎNTRE 1 ȘI 2 ANI
În al doilea an de viață, copilul învață să stea în poziție verticală și să echilibreze
atât antero-posterior cât și medio-lateral.
Pentru stabilitate, el stă și merge cu picioarele îndepărtate pentru a lărgi baza de
sprijin.
Acest lucru este îmbunătățit de scutece, care cresc distanța dintre coapse.
În timpul deplasării timpurii, atunci când mersul este nesigur, copilul se apleacă
pentru a ajuta la progresia înainte, picioarele sunt parțial flexate, iar brațele sunt
în abducție și ușor flexate la coate asemănătoare cu aripile desfăcute.
Până la sfârșitul celui de-al doilea an, reflexele posturale sunt bine stabilite,
permițând o mai mare abilitate în propulsie și echilibrare în poziție erectă.
La această vârstă, picioarele vor fi ținute mai strâns între ele, dar va mai exista un
anumit grad de platfus, un abdomen proeminent și o lordoză exagerată.
VÂRSTA ÎNTRE 2 ȘI 6 ANI
Între vârsta de 2 și 6 ani, necesitatea unui echilibru lateral este menținută prin torsiunea
anterioară a tibiei.
Aceasta dă imaginea unui genu valgum care ar trebui să se corecteze până la vârsta de 6
ani.
Abdomenul devine mai puțin proeminent, iar piciorul dezvoltă un arc longitudinal.
Înălțimea crește, dar într-un ritm constant.
În primii ani de școală, postura copilului este una de mobilitate extremă.
Genunchii pot prezenta hiperextensie distinctă în picioare, pelvisul este înclinat în jos și
înainte (30°-40°), abdomenul este puțin proeminent, zona lombară este de obicei lordotică,
scapulele sunt îndreptate înapoi de către mușchii trapez, zona dorsală este ușor cifotică, iar
fesele sunt proeminente.
În această etapă de dezvoltare o ușoară balansare în spate, nu trebuie confundată cu un
defect de dezvoltare.
PUBERTATE
Înainte de pubertate, membrele cresc mai repede decât trunchiul.
Rata creșterii trunchiului și a extremităților este aproximativ aceeași la
pubertate.
În perioada postpubertară, trunchiul continuă să crească în timp ce
extremitățile încetinesc ritmul de creștere.
Acest lucru modifică raportul dintre înălțimea statului în șezut și postura în
picioare.
Înălțimea în poziție așezat este de aproximativ 70% din înălțimea în postura
erectă și aproximativ 52% pentru fetele de 16 ani și băieții de 14 ani.
Astfel, ajustările posturale trebuie efectuate în perioada de creștere pentru a
se adapta forțelor gravitaționale.
ADOLESCENT
În creșterea pe timpul adolescenței, apar modificări ale proporțiilor corpului în
scopul adaptării la forțele gravitaționale.
Înclinarea pelvină scade la 20°-30 °.
Genunchii sunt ușor flectați, iar hiperextensia șoldului nu este necesară pentru
a echilibra un abdomen proeminent.
Postura devine mai puțin mobilă, iar modelele posturale devin stabilizate.
În cazul în care mecanismele de adaptare corespunzătoare nu reușesc, un
adolescent cu afecțiunea „umerii căzuți” poate prezenta un gât proiectat în
față și un cap care este extins.