Raționamentul Clinic

fizioterapeut Goga Ioan-Bogdan

World Health Organization: Model of Health and Disability
 Raționamentul clinic reprezintă justificarea clinică pentru dezvoltarea și
implementarea unei terapii bazate pe articole de opinie ale grupurilor de părți
interesate, politici, standarde și dovezi publicate ale necesității și impactului
asupra oamenilor și societății.

Expertiza în fizioterapie nu este bazată în special pe anii de experiență, ci mai mult

pe dezvoltarea abilităților superioare ale raționamentului clinic
(Resnik et al. 2003 & Atkinson et al., 2011)
Raționamentul clinic este procesul prin care un terapeut interacționează cu un
pacient, colectând informații, generând și testând ipoteze și determinând
diagnosticul (funcțional) și tratamentul optim pe baza informațiilor obținute.
A fost definit ca „un proces inferențial folosit de practicieni pentru a colecta și
evalua date și pentru a face judecăți cu privire la diagnosticul și gestionarea
problemelor pacienților”(Higgs & Jones, 2008).
Fast and Slow Reasoning in Physiotherapy Practice – Mark A. Jones (2021)
Criterii de a analiza calitativ procesul de analiză și raționament
• Cunoașterea Scopului
• Lățimea și Adâncimea problemei
• Acuratețe și Precizie
• Abilitatea de a judeca Relevanța și Significația
• Evitarea Presupunerii
 Strategii pentru a evita Presupunerile
• Screening / Evaluare / Reevaluare
• Testarea ipotezelor și excluderea acestora
• Perseverând într-o direcție ce clar nu funcționează
• Atenție la caracteristici ce nu se potrivesc
• Discutând raționamentul cu alți colegi de breaslă
O gândire critică bună susține un raționament clinic bun (Jones, 2021)
• Cu toții gândim, dar nu gândim la fel
• BIAS (preconcepție, prejudecată, părtinire)
• Incomplet inexact informat
• Proces decizional limitat la prima impresie și implementat bazat pe
informații insuficiente și lipsit de o deliberare viitoare
Cea mai comună formă de raționament clinic în cadrul profesiei de fizioterapeut
este raționamentul bazat pe ipoteza deductivă (Doody & McAteer, 2002).

Clinicianul câștigă indicii inițiale cu privire la problema pacientului prin

evaluarea subiectivă realizată prin istoricul de caz - anamneza, care formează
ipotezele inițiale în mintea terapeuților. Alte date sunt colectate în evaluarea
obiectivă, care poate confirma sau anula ipotezele. Generarea continuă de
ipoteze poate apărea în timpul gestionării și reevaluării pacientului (Edwards et. Al., 2004)
Modul în care un terapeut își motivează clinic deciziile poate influența puternic modul
în care este interpretat cazul. Acest lucru are implicații cu privire la modul în care
clinicianul percepe steagurile roșii (red flags) și dă greutate oricărui hering roșu (red
herring) (Greenhalgh & Selfe 2004).

Un proces robust de raționament clinic este vital, astfel încât să putem exclude o
patologie gravă folosindu-ne de sistemul de steaguri roșii (Greenhalgh, 2008).
 Raționamentul clinic este parte integrantă a practicii de fizioterapie. Ca concept,
raționamentul clinic este unul destul de simplu; cu toate acestea, în practică, este
dificil și plin de erori.
Scopul raționamentului clinic este de a preveni direcția greșită (Jones,1995)

Reflecția după evaluarea inițială și după sesiunile ulterioare, va ajuta fizioterapeutul să

recunoască pattern-urile (Jones, 1995 & Greenhalgh, 2008).