ISTORICUL APARIȚIEI ȘI

DEZVOLTĂRII DREPTULUI
INTERNAȚIONAL PRIVAT
Realizat de către: Șpac Liviu
INTRODUCERE
 Apariţia normeleor de DIP şi deci a problemelor care au impus editarea acestor norme, a fost
provocată de anumite condiții economico sociale, din societatea respectivă.
 In societatea sclavagistă, datorită relațiilor comerciale, au luat naştere unele raporturi juridice pe
care literatura juridică de mai târziu le-a încadrat în domeniul DIP, ca fiind probleme de DIP:
acestea se reefreau la situaţia juridică a străinilor, adică la drepturile pe care le putea avea un
cetăţean într o ţară străină.
DIN ACEST PUNCT DE VEDERE, ISTORIA A CUNOSCUT, CU
PRIVIRE LA SITUAŢIA JURIDICĂ A STRĂINILOR
URMĂTOARELE SISTEME:

1. într-un prim sistem care în ordine cronologică este şi cel mai vechi, i se refuză străinului
orice drept, în sensul că nu I se aplicau nici legile sale proprii, nici legile locale. Străinul nu
putea să facă nici o operațiune, nu se bucura de nici o protecție legală. Sub aspectul
dreptului era ca şi cum nu exista, se afla în afara societăţii
2. un al doilea sistem era acela în virtutea căruia străinului I se aplicau toate legile sale
personale, adică ale ţării sau poporului căruia îi aparținea, făcându-se cu totul abstarcţie de
legile țării pe teritoriul căruia se afla; principiul personalității legilor. Acest sistem cunoscut
şi de dreptul roman a fost şi sistemul juridic al statelor prefeudale din apusul Europei
3. al treilea sistem este cel al teritorialității legilor în virtutea căruia toţi indivizii aflaţi pe un
teritoriu, fără nici o excepție (fie căerau cetăţeni ori străini) erau supuşi numai legilor
locale ale ţării pe teritoriul pe care se aflau.
4. al patrulea sisitem este cel mix, principiu personalității legilor cu cel al teritorialității.
FACTORII SOCIALI– ECONOMICI CARE AU
DETERMINAT APARIȚIA DREPTULUI
INTERNATIONAL PRIVAT

1.apariţia unor state, provincii, cît şi alte entităţi statale care

beneficiază de suveranitate;
2.prezenţa între aceste formaţiuni statale a unui circuit de bunuri,
valori şi persoane;
3.existenţa unor sisteme juridice de drept privat proprii entităţilor şi
diferite de la un stat la altul;
4.recunoaşterea dreptului străinului care a fost dobîndit conform legii
sale şi punerea la dispoziţia acestuia, un minim de drepturi şi
calitatea de subiect de drept pe un alt teritoriu, decît al său.
PERIOADA ANTICĂ
(SEC.V Î.E.N.- SEC. VI E.N.)

 Persoanele trăine, la această etap ă, erau considerate fiin ţe inferioare,

asemenea animalelor, barbarilor şi puteau fi transforma ţi în sclavi, chiar
şi omorîţi, iar mormintele lor nu erau asimilate nici
 În Grecia, la fel străinul era inferior unui sclav, şi se considera c ă
deosebirea dintre un grec şi un str ăin este ca şi cea dintre un om şi un
animal. cu cele a sclavilor, fiind considerate res religiosa .
 In India antică Legile lui Manu spun c ă str ăinul are un statut juridic mai
jos de elefant, dar mai sus de fiarele s ălbatice.
 În Roma antică, şi în Grecia a luat naştere institu ţia hospitium
(ospitalitate) şi clientela. Clientul (str ăinul) se afla într-o dependen ţă
totală de persoana patronului (patricianul) şi era ca un membru de familie
al acestuia. În aceste condiţii, str ăinul cap ăt ă posibilitatea de a participa
la circuitul civil, însă fiind dependent de patronul s ău, nu avea capacitate
PERIOADA MEDIEVALĂ
(SEC.VII- XV)

 Pentru ca sistemul economic feudal să-şi arate superioritatea asupra celui sclavagist a atrebuit să treacă mult timp din
cauza ritmului extrem de lent de dezvolatre a producţiei. Din orânduirea sclavagistă rămăseseră un număr de oraşe
(Roma, Veneția, Genove,Florenţa, ş.a.) Dar acestea nu nu s au dezvoltat decât o dată cu dezvoltarea forţelor de producţie
care a dus la apariţia meşteşugarului producător pentru piaţă.; în acelaşi timp şi ritm progresează separarea oraşului de
stat.
 Oraşele şi târgurile din nordul Italiei încep să dbândească, în raport cu puterea nobilului, o libertate de acţiune, care s-a
tradus între altele prin scoaterea oraşelor de sub jurisdicţia seniorilor şi punerea lor sub jurisdicţia negustorilor înşişi, cu
un sistem de drept propiru.
 Glosatorii
Juriştii timpului căutatu soluţii în dr.roman, pentru rezolvarea situaţiilor noi ivite în cadrul societăţii. Metoda era scolastică.
 Postglosatorii
Misiunea juriştilor era a determina care sunt cazurile care intră într-o categorie sau alta. În justificarea soluţiilor lor, juriştii
de mai târziu nu mai mergeau până la textul de drept roman, ci se sprijineau pe comantariile glosatorilor.
Din această cauză aceşti comentatori ai comentatorilor s-au nimit postglosatori. Criteriile după care se dădeau aceste
 PERIOADA MODERNĂ
(SEC. XVI- XX)
Promotorii perioadei moderne:
1. Charles Dumoulin,Bertrand D'Argentré : doctrina franceză. Aceaastă doctrină are
caracteristica:
-Întemeierea instituției calificării
- Teoria autonomiei de voință în dreptul conflictual
- Principiul aplicării necondiționate a statutelor locale
- Distincția dintre statutele personale și reale
- Statutele personale aplicate ca idee de drept

2. Paul Voet,Jean Voet, Ulrich Huber : doctrina olandeză .Aceaastă doctrină are
caracteristica:
- Aplicarea principiului teritorialității
- Teoria comitas gentium (politețea sau curtoazia internațională)
- Acordarea protecției juridice drepturilor subiective dobândite în străinătate
- Excepția ordinii publice pentru înlăturarea aplicării legii străine
 3. Karl von Savigny: doctrina germană. Aceaastă doctrină are caracteristica:
- Caracterul național al normelor conflictuale
- Teoria localizării (prezumția simplă și cea volitivă a localizării) raporturilor juridice
în funcție de sediul și legătura acestora cu anumite sisteme de drept
- Aplicarea dreptului străin este o circumstanță de drept
- Pe lângă clasificarea legilor în reale și personale mai este cea în teritoriale și
extrateritoriale
4. Pascuale Mancini: doctrina italiană - Ideea principală:
Legile sunt personale și urmăresc omul oriunde ar pleca, cu următoarele excepții:
1)Legea străină nu se aplică dacă contravine ordinii publice
2) Regula locus regit actum este supusă locului unde se încheie actul juridic
3) Principiul autonomiei de voință – lex voluntatis, în materie contractuală

5. Joseph Story: doctrina anglo-americană

-Domina principiului teritorialității
- Drepturile dobândite într-un stat străin sunt recunoscute potrivit formulei „comity” (politețe
internațională)
- Aplicarea calificării proprii (lex fori)
- Extinderea aplicării Principiului autonomiei de voință – lex voluntatis
IN PERIOADA MODIEVALĂ
TEORIA STATUTARILOR ITALIENI
 Situaţia s-a schimbat radical cu transformarea unor oraşe din Nordul Italiei (ca urmare a unei
dezvoltări economice progresive) în centre comerciale, meşteşugăreşti şi politice. Apăruseră anumite
ligi, create de negustori: Liga de Nord, Liga Lombardă, Liga de la Legnano.
 Aceasta a condus la faptul că unele oraşe a Italiei de Nord să capete independenţa faţă de împăratul
Germaniei. Fiecare oraş îşi creează propriul său sistem de drept romano-cutumiar, de cele mai multe
ori codificat, numite statute. Reglementarea conflictelor de legi se efectua conform unor principii
stabilite în urma unor interpretări şi însemnări pe marginea textelor ale Corpus juris civilis al lui
Justinian care purtau denumirea de glose.
• Glosa lui Accursius
 Accursius şi-a pus întrebarea dacă un locuitor din Bolognia care se judecă în Modena poate fi judecat
după statutele oraşului Modena? El răspunde negativ la această întrebare, deoarece statutele oraşului
Modena sunt obligatorii numai pentru locuitorii ei. La acest text se face următoarea observaţie: dacă
un locuitor al Boloniei este chemat în judecată la Modena, nu trebuie judecat după statutele Modenei,
deoarece nu-i este supus, după cum rezultă din regula: „Acei ce sunt supuşi binevoitoarei noastre
autorităţi”.
• Glosa lui Magister Aldricus
 Comentatorul şi-a pus întrebarea pe care dintre cutume va trebui s-o aplice judecătorul, dacă într-un
proces sunt persoane aparţinând unor provincii diferite, cârmuite de cutume diferite. Se dă răspunsul
că trebuie aplicată acea cutumă care va părea mai utilă şi mai indicată de „împrejurări”.
 PERIOADA MODERNĂ TEORIA
STATUTARILOT FRANCEZI
 Despre cutume. S-a realizat şi codificarea sau redactarea cutumelor, ceea ce a atras
numeroase discuţii din partea juriştilor asupra următoarelor două probleme:
• daca o cutumă se aplică numai pe teritoriul unde fusese edictată;
• dacă o cutumă prezintă lacune sau nelămuriri, ea urmează să fie completată cu dreptul
roman sau cu cutuma Parisului ca fiind cea mai dezvoltată?
 Redactarea cutumelor nu a înlăturat neajunsurile reeşind din existenţa sistemelor
cutumiare diferite. Soluţiile posibile erau două:
• unificarea dreptului cutumiar;
• soluţionarea conflictelor care se iveau între diferite cutume.
 Charles Dumoulin a fost unul din apărătorii ideii de unificare a dreptului cutumiar pe
baza cutumei Parisului care era un mare centru comercial şi sediul puterii regale.
Dumoulin s-a pronunţat pentru limitarea domeniului de aplicare a cutumelor reale,
cantonându-1 la regimul transmisiunii bunurilor. Dacă o cutumă prezenta lacune ori nu
era suficient de clară, el se pronunţa pentru aplicarea cutumei Parisului, care era cea
mai dezvoltată dintre cutumele franceze.
TEORIA STATUTARILOT OLANDEZI (SEC.XVII)

 Principalii statutari olandezi sunt: Paul Voet, Jean Voet, Ulrich Huber. Ideile
principale ale teoriei statutarilor olandezi sunt:
1.Legile oricărui stat au putere în limitele teritoriului său, deci principiul
teritorialităţii legilor;
 Pe acest teritoriu legile se aplică tuturor persoanele care se află aici,
indiferent dacă sunt cetăţeni sau străini. Legile unui stat nu se aplic ă în
afara limitelor teritoriului său. Se admite extrateritorialitatea statutului
personal, deoarece altfel îşi pierde orice valoare în cazul deplasării
persoanei dintr-o parte în alta.
1.Se poate aplica o lege proprie în străinătate sau o lege străină pe teritoriul
propriu, dar nu în virtutea unei idei de drept, ci în virtutea unei formule de
politeţe internaţională;
2.Aplicarea legii străine poate fi înlăturată dacă aduce atingerea ordinii
locale.
INSOLUȚIONAREA CONFLICTELOR DE LEGI
DOCTRINA GERMANĂ (SEC.XIX)

 Ideile doctrinei la care ne referim sunt:

1. Toate legile nu se pot clasifica în personale şi reale.
 În unele cazuri, legile sunt teritoriale şi în altele sunt extrateritoriale. Aceste două clasificări nu trebuie
confundate, deoarece au la bază criterii deosebite: obiectul în prima clasificare şi întinderea aplic ării în
spaţiu în cea de-a doua.
1. Rezolvarea conflictului de legi este redusă la locul raportului juridic.
 Pentru a şti ce lege trebuie să cârmuiască un raport juridic trebuie văzut care este sediul acelui raport
juridic, adică legătura lui cu un anumit sistem de drept. Pentru a afla acest sediu, se utilizeaz ă dou ă
prezumţii:
• Prezumţia de localizare a raportului juridic. Persoanele fizice au sediul juridic la domiciliul lor, persoanele
juridice la sediul lor, lucrurile au sediul la locul unde sunt situate, obligaţiile delictuale sunt localizate la
locul unde s-a produs faptul păgubitor, obligaţiile contractuale sunt localizate la locul execut ării acestora;
• Prezumţia de supunere voluntară a părţilor faţă de legea locului unde raportul este localizat prin sediul s ău.
 Rezolvarea conflictelor de legi nu se poate face în toate cazurile cu ajutorul ideii de localizare a raporturilor
juridice. Pentru aceste situaţii Savigny a propus ca determinarea legii aplicabile să se fac ă dup ă natura
lucrurilor (Natur d ori după natura raporturilor juridice respective.
 În materia contractelor, ca şi a altor raporturi juridice, părţile pot, prin voinţa lor, să supună raportul juridic
legii pe care o doresc – locală sau străină. În cazul în care sunt competente, legile str ăine se aplic ă în
temeiul unei obligaţii juridice şi nu ca urmare a unei curtoazii interna ţionale. Judec ătorul nu trebuie s ă aplice
legile ţării sale decât persoanelor şi cazurilor pentru care au fost f ăcute. în acest fel se justific ă şi aplicarea
legilor proprii în străinătate.
 TEORIA ITALIANĂ A PERSONALITĂȚII
LEGILOR (TEORIA LUI MANCINI)SEC.XIX)
 Această teorie a fost elaborată de Mancini (1817-1888).

1.Legile sunt personale, iar nu teritoriale.

 În sprijinul acestei susţineri se invocă argumentul că legile sunt făcute pentru
persoane, în consideraţia şi folosul acestora şi de aceea ele trebuie să cârmuiască
persoanele oriunde acestea s-ar găsi.
1.Principiul personalităţii legilor
 Acest principiu cunoaşte unele excepţii, acestea fiind:
• legea străină nu se aplică ori de câte ori contravine ordinii publice;
• regula locus regit actum. Prin urmare, forma exterioară a actelor juridice oferă
locul legii personale, pentru a fi cârmuită de legea locului unde se încheie actul
juridic;
• principiul autonomiei de voinţă, potrivit căreia în materia contractelor părţile
puteau deroga de la principiul personalităţii legilor, fie în mod expres, fie în mod
tacit.
DOCTRINA ANGLO-AMERICANĂ (SEC.XIX)

 Această doctrina s-a format mai întâi în S.U.A. şi apoi în Anglia. În cazurile în care se iveau conflicte între
cutume, instanţele engleze ori se declarau necompetente, ori aplicau dreptul englez intern.
 În prima jumătate a secolului al XlX-lea s-a format doctrina englez ă a dreptului interna ţional privat, pe baza
teoriei olandeze. În S.U.A., datorită mai multor factori, printre care faptul c ă fiecare stat federat avea propria
legislaţie civilă, s-au ridicat probleme conflictuale între cutume, formîndu-se astfel, doctrina american ă.
 Întemeietorul doctrinei americane este considerat Joseph Story, care a publicat în anul 1834 lucrarea
Commentanes on the Conflict of Laws, Boston, 1834. Acesta şi-a construit sistemul s ău pe baza teoriei
olandeze a statutelor.
 Ideile doctrinei anglo-americane sunt:

1. Dominaţia principiului teritorialităţii legilor

 Aceasta se exprimă prin tendinţa de a se aplica dreptul local tuturor raporturilor juridice. Principiul
teritorialităţii se exprimă şi în aceea că în dreptul anglo-american, legea personal ă este legea domiciliului,
1. Drepturile dobândite în virtutea legii str ăine sunt recunoscute .
 Această recunoaştere are loc potrivit formulei „comity”, (polite ţe interna ţional ă). Potrivit acestei idei efectul
extrateritorial nu-l are legea străină, deoarece judecătorul nu trebuie s ă aplice propria lege, ci drepturile
născute prin aplicarea legii străine. În practica judecătorească american ă şi englez ă mai recent ă se arat ă c ă
formula „comity” nu înseamnă lipsa de obligaţie a instanţelor de a recunoaşte drepturile n ăscute sub imperiul
legilor străine, ci numai faptul că normele conflictuale aplicate de acestea au caracter intern, na ţional.
Pagina de titlu ilustrată "hugo cel
mare al adevărului închinării
creștine". Împreună cu lucrarea
anterioară a lui francisco de
vitoria și alberico gentili, hugo
grotius a pus bazele dreptului
internațional, bazat pe legea
naturală.
CONCLUZIE
Pe parcursul timpului Dreptul
Internațional Privat a parcurs o distanță
plina de noi modificari in dependență de
regiune, cu aplicarea a diferitor doctrini.
El a avut și are o importanță
deosebită.Dreptul internaţional privat
contribuie, prin mijloacele sale specifice,
la întreţinerea şi dezvoltarea relaţiilor
civile, comerciale de cooperare tehnico-
ştiinţifică, culturale ş̦ i de altă natură
dintre persoanele fizice ş̦ i persoanele
juridice ş̦ i, pe un plan mai larg, dintre
state. Astfel, persoanele fizice se
deplasează dintr-un stat în altul,
achiziţionează sau vind bunuri mobile sau
imobile, se căsătoresc cu resortisanţii
altor ţări, moştenesc bunuri aflate in
străinătate; persoanele juridice stabilesc
relașii economice cu persoane juridice şi
fizice străine.