•Bibliografie orientativă:

•Aristotel, Poetica, capitolul 9,

25 în Introducere în teoria
literaturii.Antologie de texte,
EUB, 2002, pp. 89-97
•Antoine Compagnon, Demonul
teoriei. Literatură și bun-simț,
Reprezentarea Ed. Echinox, Cluj, 2007, cap.
„Lumea”

în literatură •Erich Auerbach Mimesis.

Reprezentarea realității în
literatura occidentală, Ed.
Polirom, Iași, 2000
•Umberto Eco Șase plimbări
prin pădurile narative, Ed.
Pontica, Constanța, 1997, cap.
„Pădurile posibile”
Jorge Luis Borges (1899-1986)

• „Un om își propune să deseneze lumea. De-a lungul anilor,

populează un spațiu cu imagini de provincii, regate, munți,
mare, insule, case, instrumente, astre, cai și oameni. Puțin
înainte de a muri, descoperă că acest răbdător labirint de linii
schițează însăși imaginea feței sale.”
 gr. mimesis / lat. imitatio. Origini, parcurs
istoric, poziţii critice
Mimesis- Sinonime: imitație, reprezentare, verosimil,
minciună, realism, referent/referință,
conceptul cel descriere
mai vechi al
ideii de Platon (cca. 427-347 î.Hr.), Republica:
reprezentare. obiecţii de ordin metafizic şi moral la
adresa reprezentării artistice.
Platon,
Aristotel • Condiţia artei - copie de gradul al II-lea a lumii ideilor;
lumea reală – copie de gradul I.
• Imoralitatea mimesis-ului poetic (reprezentarea zeilor la
Homer).
 Aristotel, Poetica – reabilitarea mimesis-ului
artistic; comparație poezie / istorie: domeniul
posibilului/ al realului. „Poezia e mai generală și
mai filosofică decât istoria”.
Mimesis. Poeţii „imită” realul după normele verosimilului,
Aristotel în acord cu firea lucrurilor, cu bunul simţ şi logica
necesară a faptelor.
Realitatea vs modelul oferit de artă.
Mimesis. Parcurs istoric

Conceptul de reprezentare (Platon, apoi Aristotel): literatura - modelul

picturii, ca reprezentare a realului (Platon)/ reprezentare a posibilului
(Aristotel).
Simonide (poet antic grec): poezia - o pictură care vorbeşte.
Arta poetică a lui Horaţiu (19 Î. Chr.): „ut pictura poesis”.
Renaşterea franceză: scriitorii Pleiadei (J. Du Bellay) îndemnau la imitarea
maeştrilor antici (imitatio auctorum), pe lângă imitatio naturae. Cele două
mari direcții moderne: realismul și intertextualitatea.
Poeticile clasice, neoclasice şi realiste: respectarea tradiţiei mimesis-ului.
Reprezentarea literară - în legătură mai ales cu creaţia narativă și
dramatică (=„imitare” a unei acţiuni sau a unui obiect).
 Eros și
Psyche
(Musei
Capitolini,
Roma, II I.
H.)
Commodus ca
Hercule, autor
necunoscut ( Musei
Capitolini, Roma
( 180-193, AD)
Gal murind/
Galul de pe
Capitoliu
(copie
romană a
unui original
elenistic,
sec. III BC)
Matthias
Grünewald,
Răstignirea,
Altarul de la
Isenheim,
1512–1516
 Romantism (prima jumătate a sec. XIX):
estetica imitaţiei îşi pierde forța; înlocuită cu
estetica expresivităţii.
Literatură și
Realismul – tipuri sociale, care înlocuiesc
realitate caracterele clasice.
Mimesis - Conceptul de mimesis la Emile Zola
(naturalism): obiectivitate ştiinţifică a
parcurs reprezentării; transparenţă absolută;
istoric personajele - studii de caz făcute cu
detaşare.
Subiectivitatea artistului
Literatură și realitate
Critica noţiunii clasice de reprezentare

• Poeticile avangardiste și moderniste ( sf. sec. al XIX-lea – inceputul sec. XX): critica
noțiunii clasice de reprezentare. Subiectivarea realității, ideea de artă productivă,
nu reproductivă; influența noilor domenii de cercetarea a umanului, psihanaliza,
arta ca sublimare a realului ( Sigmund Freud)
• De la reprezentarea realității la cea a interiorității complexe psihologic
• Realismul, greu de definit
• „Realismul este impasul unei definiții” ( Marin Preda). Reflectare sau convenție?
• Roman Jakobson „Realismul în artă” ( 1921): metonimia și sinecdoca sunt
specifice realismului, metafora e specifică romantismului și simbolismului.
Literatură și
realitate
Critica noţiunii
Poetul francez St. Mallarmé (1842–1898) - o
clasice de teorie a anti-reprezentării:
reprezentare. „Spun: o floare! Şi afară din uitarea unde
vocea mea exilează orice contur, fiind
Exemple altceva decât caliciile ştiute, se ridică,
literare și muzical, idee însăşi şi suavă, absenta din
toate buchetele.”
artistice
René
Magritte, Le
bouquet tout
fait, 1957
Vincent Van
Gogh (1853-
1890),
Chiparoși
(1890
Claude
Monet
Impresie.
Răsărit de
soare, 1872
Pablo Picasso (1881-
1973) , Dora Maar
au chat (1941)
Literatură și realitate
Critica noţiunii clasice de reprezentare
Urmuz, Pâlnia și Stamate. Roman în patru părți (1922)
„Un apartament bine aerisit, compus din trei încăperi principale, având terasă cu
giamlâc și sonerie. În față, salonul somptuos, al cărui perete din fund este ocupat
de o bibliotecă de stejar masiv, totdeauna strâns înfășurată în cearceafuri ude... O
masă fără picioare, la mijloc, bazată pe calcule și probabilități, suportă un vas ce
conține esența eternă a „lucrului în sine”... (...) această cameră, vecinic pătrunsă
de întuneric, nu are nici uși, nici ferestre și nu comunică cu lumea dinafară decât
prin ajutorul unui tub, prin care uneori iese fum și prin care se pot vedea, în
timpul nopții, cele șase emisfere ale lui Ptolemeu, iar în timpul zilei doi oameni
care coboară din maimuță...”
 Ion Vinea, Manifest activist către tinerime (1924)
„Jos Arta
Căci s-a prostituat! (...)
Literatură și VREM

realitate Minunea cuvântului nou și plin de sine; expresia plastică strictă și

rapidă a aparatelor Morse.

Critica DECI
Moartea romanului-epopee și a romanului psihologic;
noţiunii Anecdota și nuvela sentimentală, realismul, exotismul,

clasice de romanescul
Să rămână obiectul reporterilor iscusiți
reprezentare (...)
Vrem artele plastice libere de sentimentalism, de literatură și
anecdotă, expresie a formelor și a culorilor pure în raport cu
ele însele...”
 • Virginia Woolf Doamna Dalloway, 1925
• „Și pe deasupra era o dimineață splendidă. Ca pulsul
unei inimi perfecte, viața bătea drept de-a lungul
Literatură și străzilor. Fără dibuieli – fără șovăială. Cu o deviere
rapidă și fermă, riguros, precis, fără zgomot, atunci,
realitate exact în momentul potrivit, mașina se opri în dreptul
ușii. Fata, cu ciorapi de mătase, cu eșarfă de pene,
Critica vaporoasă, dar nu deosebit de atrăgătoare în ceea
noţiunii ce-l privea ( avântul lui era acum epuizat), coborî.
Valeți impecabili, pechinezi cafenii, holuri pardosite
clasice de în romburi negre și albe, storuri albe legănându-se
în vânt văzu Peter prin ușa deschisă și își dădu
reprezentare asentimentul. O splendidă reușită în felul ei, la urma
urmei, Londra; anotimpul; civilizația.” ( Ed.
Humanitas Fiction, București, 2012, traducere de
Petru Creția, pp. 68-69)
Literatură și realitate
Critica noţiunii clasice de reprezentare

Mimesis-ul ca figură de stil. Roland Barthes, eseul „Proust şi numele” (1953): Proust „inventează realitatea”
astfel încât ea să se potrivească cuvintelor (nume de personaje și de localități) ce o descriu.
(Platon, dialogul Cratylos – despre caracterul motivat al limbajului în raport cu realitatea.)

Teoreticieni care resping imaginea artei ca imitaţie servilă a realului: arta – privită ca un complement al
realităţii (Umberto Eco),
ca supranatură (G. Călinescu),
ca tehnosferă (Tudor Vianu)< gr. techne = artă, meșteșug.
Iluzia referențială, „efectul de real” ( Roland Barthes); dialogism ( Mihail Bahtin); intertextualitate ( Julia
Kristeva)
Reveniri la accepțiuni vechi ale mimesisului
Filozoful Hans-Georg Gadamer (1900-2002) „Poezie şi mimesis”, în
Actualitatea frumosului, Ed. Polirom, 2000
: revenire la accepţia originară a mimesis-ului.
Acest sens originar era unul de gratuitate: „a face să existe ceva, fără să se
întreprindă nimic cu acel ceva”.
(plăcerea provocată de comportamentul mimic primordial - măştile, clovnii,
bufonii, deghizarea, jocurile copiilor).
Nu e importantă asemănarea cu obiectul reprezentat, ci recunoaşterea
reprezentării ca atare, ca act – trimitere la teoria platoniciană a anamnezei.
Funcţie cognitivă a mimesis-ului.
Caravaggio -
Capul
Meduzei,
1596 (Uffizzi,
Florența)