Drept constituțional și

instituții politice

Prof.univ.dr. Marieta SAFTA

 Conceptul de Constituție

Conceptul de Constituție, în sensul modern, desemnează un act scris

unitar, alcă tuit din norme juridice învestite cu forță juridică supremă , ce
reglementează relațiile sociale fundamnetale, și esențiale pentru instaurarea,
menținerea și exercitarea puterii, adoptate în baza unei proceduri speciale și
solemne.

Constituția scrisă a apă rut ca rezultat al luptei împotriva ideii de putere

absolută .

Principalul document care a stat la baza Constituției scrise a fost, în

America, Magna Charta Libertatum (1215).
 Conceptul de Constituție

Prin adoptarea constituțiilor scrise s-a urmă rit accentuarea dimensiunii

juridice a conceptului de constituție, prin intermediul reglementă rii abstracte,
formulate în scris și adoptate de reprezentanța națională , cu caracter de lege
supremă.

Constituția Statelor Unite ale Americii declară expres, în art. VI parag. 2

că “aceasta Constituție [... ] va fi legea supremă a țării; judecătorii din fiecare stat
i se vor supune în consecință” .
 Conținutul normativ al Constituției

Conținutul normativ al Constituției este alcă tuit din totalitatea

reglementă rilor privind esența, tipul și forma statului, dețină torul puterii,
fundamentele economice și sociale ale puterii, fundamentele politice,
ideologice și religioase ale întregii organiză ri a societă ții, locul și rolul
partidelor politice, sistemele organelor statului, statutul juridic al persoanei și
tehnica constituțională .
În esență este vorba despre norme care reglementează toate domeniile
vieții economico-sociale, politice și juridice ale societă ții organizate în stat.
Reglementarea detaliată a acestor domenii revine mai apoi, pe baza pricipiilor
constituționale prevă zute în legea fundamentală , legilor.
Una din evoluțiile constituționalismului face referire la integrarea în
constituțiile lumii a unei palete largi de drepturi și libertă ți fundamentale,
precum și a unor mecanisme de conectare cu reglementă rile internaționale în
materie.
 Conținutul normativ al Constituției

Conținutul normativ al Constituției este alcă tuit din totalitatea

regelemntă rilor privind esența, tipul și forma statului, dețină torul puterii,
fundamentele economice și sociale ale puterii, fundamentele politice,
ideologice și religioase ale întregii organiză ri a societă ții, locul și rolul
partidelor politice, sistemele organelor statului, statutul juridic al persoanei și
tehnica constituțională .
În esență este vorba despre norme care reglementează toate domeniile
vieții economico-sociale, politice și juridice ale societă ții organizate în stat.
Reglementarea detaliată a acestor domenii revine mai apoi, pe baza pricipiilor
constituționale prevă zute în legea fundamentală , legilor.
Una din evoluțiile constituționalismului face referire la integrarea în
constituțiile lumii a unei palete largi de drepturi și libertă ți fundamentale,
precum și a unor mecanisme de conectare cu reglementă rile internaționale în
materie.
 Conținutul normativ al Constituției
Actuala Constituție a Româ niei a fost adoptată în anul 1991, modificată
și completată prin Legea de revizuire a Constituției Româ niei nr. 429/2003.
Această Constituție cuprinde 156 de articole, structurate în 8 titluri,
după cum urmează :
• Titlul I: Principii generale
• Titlul II: Drepturile, libertă țile și îndatoririle fundamentale
• Titlul IIIAutorită țile publice
• Titlul IV: Economia și finanțele publice
• Titlul V: Curtea Constituțională
• Titlul VI: Integrarea euroatlantică
• Titlul VII: Revizuirea Constituției
• Titlul VIII: Dispoziții finale și tranzitorii
 Definiția și caracterele juridice ale Constituției
Pentru a putea da o definiție pragmatică Constituției trebuie să distingm
în definirea acestei noțiuni, două criterii de bază :
a) criteriul material, care are în a) criteriul formal, care vizează
vedere conținutul normativ al modalitatea de consacrare a
Constituției. normelor constituționale; din
În raport de acest criteriu, prin punct de vedere formal,
noțiunea de Constituție se normele constituționale se
înțelege ansamblul regulilor caracterizează prin forma
referitoare la principiile de bază sistematizată a elaboră rii, de
ale organiză rii politico-statale, că tre un organ anume
drepturile fundamentale și constituit, și adoptate după o
statutul juridic al cetă țeanului, procedură specială , deosebită
organizarea și funcționarea de cea de adoptare a legilor
principalelor autorită ți publice, ordinare.
regimul de separație și echilibru
al puterilor în stat.
 Trăsăturile Constituției
 caracter de lege
 caracter de lege fundamentală
 privește puterea de stat
 reglementează relațiile sociale fundamentale considerate esențiale pentru
instaurarea, menținerea și exercitarea puterii de stat
 forță juridică supremă
 forma sistematică
 stabilitatea
Necesitatea unor proceduri specifice pentru adoptare și modificare
 Funcțiile Constituției
Funcțiile juridice:
• este fundamentul validită ții
întregii ordini juridice (legea
legilor)
• determină modalită țile de
desemnare a guvernanților și le
atribuie acestora competențe
proprii
• enunță principiile esențiale
într-un stat de drept
Funcțiile politice:
• organizează transmiterea și
exercițiul puterii
• este fundamentul legitimită ții
guvernanților
• reprezintă un element de
identitate și integrare națională
și este producă toare de
cetă țenie
 Supremația Constituției

Supremația Constituției desemnează acea calitate care situează

Constituția în vâ rful piramidei actelor legislative, respectiv a instituțiilor
politico-juridice ale statului de drept. Din această perspectivă , Constituția
reprezintă norma supremă pentru aprecierea validită ții tuturor actelor și
faptelor socio-economice, treapta cea mai înaltă din punct de vedere al
dreptului pozitiv, dispunâ nd de o poziție supraordonată în sistemul de
drept, justificată atâ t prin procedura de adoptare, prin locul pe care îl ocupă
autoritatea emitentă , câ t și prin normele juridice pe care le curpinde.
 Consecințe ale supremației Constituției
• consecințe juridice privind adoptarea Constituției
• consecințe juridice privind modificarea, suspendarea și abrogarea
Constituției
• poziția supraordonată a Constituției față de celelalte legi
• conformitatea întregului drept cu Constituția

Garanții ale supremației Constituției

• controlul general al aplică rii Constituției

• controlul constituționalită ții legilor
• îndatorirea fundamentală de a respecta Constituția
• aplicarea directă a Constituției
 Adoptarea Constituției
Adoptarea Constituției reprezintă o primă consecință a poziției Constituției în
piramida actelor normative. Astfel s-a pus problema unor modalită ți și proceduri speciale
de adoptare, distincte de cele ale celorlalte acte normative subsecvente.

Inițiativa constituțională
În raport de criteriul doctrinei politice încorporate în Constituție distigem urmă toarele
două forme de adoptare:
a) Forme monocratice b) Forme democratice
organizarea constituțională este respectiv convenția, semnificâ nd
expresia voinței unei singure constituirea nei reprezentanțe special
persoane, monarh sau șef de stat. aleasă de popor pentru a face sau a
respinge o constituție; constituirea
poporului în instanța constituțională
supremă ; referendumul
c) Forme mixte constituțional.
Monocrație-democrați, în sistemele unde Constituția dictatorului est
supusă unui plebiscit, adică voinței poporului controlată , pentru a se
da aparența potrivit că reia
 Puterea constituantă poate fi:
a) Originară
• intervine atunci câ nd nu există sau
nu mai există constituție în vigoare
(state noi, revoluții)
• putere primară , atașată poporului
sau individului, ori grupului social
care promovează o nouă idee de
drept
• aparține celui care a creat statul
sau a înfă ptuit revoluția , care a avut
drept obiectiv stabilirea unei noi
ordini juridice
b) Instituită sau derivată
• este prevă zută de Constituția în
vigoare (sau anterioară ) atâ t în ceea
ce privește competența, câ t și
organizarea și funcționarea ei
• puterea instituită este o putere
condiționată prin reguli
constituționale prestabilite, atâ t în
ceea ce privește organizarea câ t și
prerogativele
 Situațiile în care se adoptă o nouă Constituție:
 odată cu formarea unui stat nou

 în situația în care în viața unui stat au loc schimbă ri politice structurale, fundamentale,
câ nd se schimbă regimul politic ori câ nd un stat își reînnoiește fundamental bazele
politico-juridice, economice, politice ori își desăvâ rșește unitatea națională

 câ nd în viața statului are loc o schimbare importantă cu caracter politic sau socio-
economic care nu afectează esența statului sau regimului politic; este vorba doar despre o
nouă etapă în dezvoltarea statului respectiv
 Procedura de adoptarea a Constituției
Examinâ nd procedurile de adoptare distingem între:
 Constituția acordată , adoptată de că tre monarh ca stă pâ n absolut și acordată poporului
 Statutul sau Constituția plebiscitară , adoptată de că tre monarh și aprobată prin plebiscit
 Pactul sau Constituția pact, este considerată un contract între rege și popor, care se
postează pe poziții egale și au legitimitate egală
 Constituția Convenție, opera unei adună ri, denumită convenție, special aleasă pentru a
adopta Constituția
 Constituția referendară este o variantă a Constituției convenție, în sensul că opera puterii
constituante este supusă apoi aprobă rii prin referendum
 Constituția parlamentară , presupune urmă toarea procedură : inițiativa, elaborarea
proiectului, discutarea publică a proiectului și adoptarea proiectului de că tre Parlament
cu o majoritate calificată .
REVIZUIREA CONSTITUȚIEI
Revizuirea Contituției presupune modificarea sau completarea sa.
Problematica revizuirii Constituției presupune analiza
urmă toarelor aspecte:
• cine poate avea inițiativa revizuirii
• procedura de urmat
• dispozițiile Constituției susceptibile de a fi revizuite

După modul cum sunt reglementate aceste elemente, distingem

între constituții rigide și constituții flexibile (suple).
REGLEMENTAREA PROCEDURII DE
REVIZUIRE A CONSTITUȚIEI ROMÂNIEI

Potrivit art. 150 din Constituție, inițiativa de revizuire aparține:

Președintelui Româ niei, la propunerea Guvernului
unei pă trimi din numă rul deputaților sau al senatorilor
cel puțin 500.000 de cetă țeni cu drept de vot, care trebuie să
provină din cel puțin jumă tate din județele ță rii, iar în fiecare
dintre aceste județe sau în Municipiul București trebuie să fie
înregistrate cel puțin 20.000 de semnă turi în sprijinul acestei
inițitive
• Art.74 C
 Autoritatea competentă să adopte legea de revizuire este Parlamentul.
Potrivit art. 151 din Constituție, proiectul sau propunerea de revizuire trebuie
adoptată de Camera Deputaților și de Senat, în ședințe separate, cu o majoritate de cel
puțin 2/3 din numă rul membrilor fiecă rei Camere.
În situația în care cele două Camere adoptă texte diferite, se recurge la procedura
medierii prin stabilirea uni comisii paritare (7 deputați și 7 senatori) care hotă ră ște cu
majoritate de voturi doar asupra redactă rilor diferite din legea constituțională . Raportul
Comisiei de mediere se supune votului fiecă rei Camere.
În cazul în care fie comisia de mediere nu ajunge la un acord asupra textelor aflate în
divergență , fie raportul redactat de ea nu este aprobat de fiecare Cameră , se recurg la
dezbaterea în ședință comună a Camerelor reunite, care vor decide cu votul a cel puțin ¾
din numă rul deputaților și senatorilor.
Conform dispozițiilor art. 151 din Constituție, revizuirea este definitivă dacă a fost
aprobată printr-un referendum organizat în cel puțin 30 de zile de la data adoptă rii
proiectului sau propunerii în Parlament.
Legea de revizuire intră în vigoare la data publică rii în Monitorul Oficial al Româ niei,
Partea I, a hotă râ rii Curții Constituționale de confirmare a rezultatelor referendumului.
LIMITELE REVIZUIRII

Art. 152 consacră atâ t domeniile în care nu poate interveni revizuirea

Constituției, câ t și condițiile în care aceasta nu poate fi revizuită .

Astfel, nu pot forma obiectul revizuirii: caracterul național, independent,

unitar și indivizibil al statului româ n, forma de guvernă mâ nt, integritatea
teritoriului, independența justiției, pluralismul politic și limba oficială . De
asemenea, nicio revizuire nu poate fi fă cută cu încă lcarea drepturilor, a
libertă ților fundamentale ale cetă țenilor ori ale garanțiilor acestora.

Situațiile în care nu poate fi revizuită Constituția se referă la stă rile de

asediu, stă rile de urgență și starea de ră zboi.
ROLUL CURȚII CONSTITUȚIONALE
ÎN PROCEDURA DE REVIZUIRE A
CONSTITUȚIEI
Curtea Constituțională se pronunță din oficiu:

a) Asupra inițiativelor de revizuire a Constituției:

Inițiatorul revizuirii are obligația de a depune proiectul sau
propunerea legislativă , împreună cu avizul Consliului Legislativ, la
Curtea Constituțională înainte de sesizarea Parlamentului. Curtea
trebuie să se pronunțe în maxim 10 zile, în plen, cu votul a cel puțin
2/3 din membrii să i. Ulterior, proiectul sau propunerea de lege
constituțională poate fi prezentată Parlamentului numai însoțită de
decizia obligatorie a Curții Constituționale.
Curtea Constituțională se pronunță din oficiu:

b) Asupra legii de revizuire a Constituției adoptată de

Parlament:

Prin Legea de organizare și funcționare a Curții Constituționale nr.

47/1992 s-a stabilit că în termen de 5 zile de la adoptarea legii de
revizuire a Constituției, Curtea Constituțională se pronunță , din
oficiu, asupra acesteia.
Controlul de constituționalitate privind legile de revizuire a
Constituției vizează :

a) respectarea procedurii de revizuire (constituționalitate

extrinsecă )

b) respectarea limitelor de fond stabilite în materia revizuirii

Constituției (constituționalitate intrinsecă )