CAPITOLUL 12

MODELAREA PROCESELOR DE PRODUCTIE DIN SECTORUL ANIMALELOR DOMESTICE 12.1 Continutul si necesitatea modelelor in productia agricola animaliera.
Productia animala ocupa un loc de baza in cadrul ramurii agriculturii deoarece: - contribuie la valorificarea superioara a produselor principale si secundare, din sectorul productiei vegetale; - asigura produse de prima necesitate pentru consumul populatiei si pentru export; - constituie baza dezvoltarii unor ramuri ale productiei industriale alimentare, pielariei, chimice, etc. prin furnizarea de materii prime; - contribuie la ocuparea uniforma a fortei de munca pe tot cuprinsul anului si realizeaza venituri sigure, atat pentru unitatea economica agricola, cat si pentru lucratori si prin valorificarea continua a produselor animaliere (carne, lapte, oua, etc.) exercita influenta pozitiva asupra platilor financiare (impozitelor si taxelor) ale acesteia. Din aceste considerente, fiecare unitate economica agricola trebuie sa-si modeleze cat mai corect sectoarele de productie vegetala si animala precum si sectiunile acestora. In acest context modelul productiei animale reprezinta acel program corelat si fundamentat prin care se prevede desfasurarea activitatii sectorului zootehnic din unitatea agricola, in stransa legatura cu conditiile existente si necesitatile pietii, exprimat printr-un sistem de indicatori valorici sau fizici. Elaborarea modelului programului productiei animale impune cunoasterea; nivelului productiei cerute de piata, efectivele de animale si structura acestora, necesarul de furaje si a bazei materiale a acesteia si randamentele realizate pe animal. Elaborarea programului se materializeaza in principalele substructuri ale programului productiei animale si se exprima la nivelul unitatii agricole cu ajutorul indicatorilor valorici generali. O mare importanta o are echilibrarea necesarului de produse cu posibilitatile unitatii si care depinde nu numai de efectivele de animale, dar si de calitatea lor reflectata in randamentul pe animal. Productia limita (Pb), de la care un animal este rentabil este data de relatia:

Pb =

in care: r reprezinta rata medie a rentabilitatii pe sector; pv pretul de vanzare al unei unitati de productie animala (lei/litru, lei/kg); CF cheltuieli fixe pentru intretinerea biologica a unui animal; cf cheltuieli suplimentare fixe pentru obtinerea unei unitati de productie (lei/litru, lei/kg). Din expresia de mai sus rezulta si fundamentarea pretului de vanzare si prin urmare a alegerii directiilor de valorificare a productiei, adica: CF (1 + r ) + cf (1 + r ) ; pv = Pb O alta problema importanta o reprezinta si asigurarea furajelor, fapt care contribuie la mentinerea efectivului de animale din punct de vedere biologic si la reproductia sa. In acelasi timp, cantitatea si calitatea furajelor determina productia medie pe cap de animal. Prin urmare modelarea productiei animaliere presupune: - cunoasterea efectivului mediu anual si a evolutiei sale pe parcursul anului; - productia medie pe animal furajat; - normativele de cheltuieli de furaje, intretinere si care sunt date pentru fiecare fel de specie, rasa si categorie de varsta; - destinatia productiei si preturile de realizare. Aceste probleme se trateaza distinct in continuare.

CF (1 + r ) ; pv cf (1 + r )

12.2. Modelarea productiei medii pe animal.

Productia medie reprezinta cantitatea de produse (lapte, lana, carne, oua) obtinuta in medie pe un animal, intr-o perioada de productie. Cunoscand potentialul biologic al rasei din care face parte fiecare animal (la o furajare normala) rezulta ca intr-o anumita luna a anului j productia medie calculata la intregul efectiv (Pj) va fi: Pj =

x P K x
i =1 r =1 rij r rij i n

10

ri

pentru j =

(1,12 )

in care: xrij reprezinta efectivul mediu din rasa r aflata in luna de lactatie i in luna calendaristica j;

Pr este productia medie lunara la potentialul biologic al rasei P r, determinata pe baza expresiei: Pr = mb (Pmb productia medie pe L perioada de lactatie L); Krij coeficientul de transformare a productiei P r, fata de luna etalon. Principalul indicator in cadrul productiei medii este productia medie de carne exprimata prin sporul mediu zilnic de crestere in greutate stabilit experimental (tehnic) sau cu ajutorul functiilor de productie. Intre resursele atrase (furaje) si cantitatea de carne (y) din fiecare categorie de animale i exista o legatura de forma: yi = a + bx + cx2; Cunoscand resursele (furajele de care dispune unitatea agricola) se poate determina greutatea de sacrificare a animalului (yi), care inmultita cu efectivul mediu din categoria respectiva (x i) se obtine cantitatea de carne realizata de unitate intr-un interval de timp (y i xi). Productia medie anuala a categoriei (P i), fara a lua in considerare intrarile si iesirile este data de relatia: Pi = unde: ki este coeficientul de mortalitate al categoriei respective. Folosirea functiilor de productie la fundamentarea productiei medii poate constitui metoda cea mai stiintifica.

y x
i =1 i

k i y i xi
n i i

12.3. Indicatorii de fundamentare a modelului de productie animale.

Programul sectiunii productiei animale cuprinde indicatorii valorici generali si specifici. De asemenea, in cadrul programului productiei, veniturilor si cheltuielilor in sectorul animalier se utilizeaza si o serie de indicatori fizici, si anume: a) Cantitatea totala de lapte ce trebuie valorificata sau obtinuta pe unitate, adica: QLj = unde: xrij reprezinta efectivul mediu lunar j, al vacilor de rasa r, aflat in luna de lactatie j; Krij coeficient de trensformare a productiei medii lunare in productie a lunii de lactatie i, la rasa r;

x
i =1 r =1

10

rij

Prij K rij cr ,

pentru j =

(1,12 )

Cr coeficient de aducere la STAS a productiei de lapte la rasa r; Prij productia pe animal din rasa r, in luna calendaristica j si de lactatie i. b) Cantitatea de carne (GT) care trebuie obtinuta este data de relatia: GT = (Gf + Gv) (Gi + Go) in care: Gf este greutatea totala, in tone, a animalelor la finele anului de plan; Gv greutatea animalelor valorificate; Gi greutatea animalelor initiate din afara; Go greutatea totala a animalelor la inceputul anului de plan. e) Sporul mediu zilnic obtinut la o anumita categorie de animale se determina ca raport intre sporul total (Si) si numarul de zile (Nzi) furajate la categoria respectiva: Si S/zi = N zi Acest indicator este important pentru determinarea eficientei variantei de model. Dintre indicatorii valorici, valoarea productiei totale animale (V pa) este foarte importanta si este data de relatia: Vpa = QijPij+SijCij+qijCij+ub(Vb-Cb)+uoVv+Qst N+Ap in care: Qij reprezinta produsul de la specia sau categoria i (lapte, lana, carne) sub forma valorica; Pij pretul de valorificare a produsului i, in directia j; Sij productia valorificata in cadrul unitatii agricole; Cij costul de productie; qij sporul in greutate al speciei sau categoriei i trecuta la categoria j, dar nevalorificata; Cij putul de productie al sporului in greutate; ub numarul de animale trecute la turma de baza; Vb valoarea de inregistrare a unui animal trecut la turma de baza; Cb cheltuielile unitare efectuate ca un animal trecut la turma de baza in anii anteriori anului de plan; nv numarul produsilor vii; Qs valoarea de inregistrare a produsilor vii; t tariful de inregistrare a productiei secundare; N stocul de productie neterminata; Ap produse obtinute numai prin sacrificare (gogosi de matase, etc.).

12.4. Problemele decizionale privind producerea si folosirea furajelor. Balanta furajera.

Furajele sunt produse sau subproduse de origine vegetala, animala sau minerala, administrate animalelor in stare lichida sau solida, care contin in proportii diferite anumite principii nutritive sau substante stimulatoare utile asigurarii functiilor vitale ale organismului, precum si obtinerii productiei animale. Furajele se pot masura si exprima in: unitati naturale (kg, chintale, tone) si in unitati conventionale (UN, AD, PD). Volumul si structura furajelor influenteaza eficienta economica a productiei animaliere, intrucat ponderea lor in totalul cheltuielilor de productie depaseste 50%. Problematica decizionala este sa punade acord efectivele de animale, din unitatea economica agricola cu posibilitatile de asigurare a furajelor. Ca urmare, intre productia vegetala (PV) si cea animala (PA) din exploatatia agricola trebuie sa existe un raport q =
PA , care PV

se reflecta in necesarul de furaje. Modelarea si determinarea necesarului de furaje impune rezolvarea urmatoarelor probleme: - productia de furaje; - aprovizionarea cu furaje; - depozitarea furajelor; - administrarea furajelor. Problematica economiei furajelor poate fi abordata intr-un context mai restrans cand se propune furajarea unui efectiv dat cu cheltuieli minime. Actiunea se integreaza in contextul general al activitatii unitatii economice agricole si implica un ansamblu de legaturi intre toate sectoarele unitatii respective. Exista legaturi tehnice referitoare la fluxurile materiale si de munca, dar si legaturi economice cu privire la eficienta folosirii consumurilor sau produselor intermediare. Problemele specifice legate de economia furajelor vizeaza in mod direct producerea si folosirea furajelor. Acestea pot fi: a) stabilirea ratiilor furajere; b) stabilirea structurii bazei furajere; c) aprecierea comparativa a furajelor; d) stabilirea variantelor tehnologice pentru producerea de furaje; e) stabilirea modului de prelucrare si depozitare a furajelor; Exista si probleme secundare cum sunt: a) intretinerea utilajelor de recoltat si produs furaje; b) folosirea instalatiilor de prelucrare a furajelor; c) stabilirea gradului de valorificare a furajelor.

Fiecare dintre problemele specifice, de baza si secundare ale economiei furajelor este suficient de complexa si necesita multiple faze de lucru si nu toate pot fi solutionate numai prin metode de modelare, ci si prin metode combinate (intuitive, tehnice, etc.). Stabilirea necesarului de furaje se face in scopul asigurarii consumului si de gasire a cailor de acoperire a necesarului. Determinarea necesarului de furaje pe sortimente trebuie sa porneasca de la urmatoarele criterii: a) efectivul mediu de animale ce urmeaza a fi furajat pe specii, pe categorii de varsta si categorii economice; b) volumul si structura ratiilor furajere stabilite pe specii si categorii de animale. Ratiile trebuie sa fie alcatuite pornind de la necesarul de hrana al animalelor in functie si de scopul cresterii (ingrasare sau trecere la turma de baza); c) numarul de zile de furajare pe categorii de animale; d) valoarea nutritiva a furajelor exprimata in unitati nutritive (UN). Cantitatea de furaje necesara pentru efectivul de animale existent in unitatea agricola trebuie sa se determine pentru consumuri lunare, trimestriale, pe an calendaristic si pe an agricol, adaugandu-se o rezerva de 10 15% pentru specia sau categoria i de animale, pe feluri de furaje j. Necesarul de furaje pentru o anumita categorie sau specie de animale (qij) din furajele de felul j in anul calendaristic (agricol) sau din program va fi: qij = Nmiaijn+0,15Nmiaijn, unde j = 1, m , in care: Nmi numarul mediu de animale din perioada de calcul, din specia sau categoria i; aij ratia zilnica la categoria de animale din furajul j; n numarul de zile furajate; 0,15 coeficientul pentru rezerva de furaje. In baza relatiei prezente, pentru o perioada prevazuta in program se intocmeste tabelul cu necesarul de furaje dupa urmatorul model: Tabelul nr. 5 Stabilirea necesarului de furaje pe luna Specia si categoria de animale Feluri de furaje UM Suculente Grosiere Concentrat e

Bovine total Din care: - vaci de lapte - tineret 0 6 - .................. Porcine total Din care: - prasila - porcine la ingrasat - ............................. TOTAL (q1)

t0 UN A.D.

t0, UN A.D.

J1

J2

J3

Calculul necesarului de furaje reprezinta doar o parte a balantei furajere, respectiv etapa cea mai importanta. Balanta furajera este formata din doua parti, dintre care partea privind acoperirea necesarului este foarte importanta, cea de-a doua parte constituind iesirile. Balanta furajelor are urmatoarele capitole si indicatori: a) stocul la inceputul perioadei (luna, trimestru, ani) Si; b) intrarile in cursul perioadei (din productia proprie, subventii, cumparari, etc.) I; c) iesirile in cursul perioadei (consumate, vandute, degradate, etc.) E; d) stocul la sfarsitul perioadei Sf. Relatia matematica a balantei furajelor este: Si + I E = Sf sau Si + I = E + Sf Intre necesarul de furaje si acoperirea sa, in cadrul balantei apar urmatoarele situatii: a) balanta echilibrata la toate furajele, situatie de dorit de toti crescatorii de animale; b) balanta excedentara la toate furajele sau la o anumita parte din ele; c) balanta neechilibrata la o parte sau la toate furajele. Cazul trebuie evitat sau corectat prin orice mijloace. Consumul de furaje folosit in hrana animalelor se poate exprima in unitati naturale sau unitati conventionale (nutritive). Principalii indicatori ai consumului de furaje sunt: a) furaje consumate pe total si pe feluri de furaje (grosiere, suculente si concentrate); b) consumul de furaje in unitati naturale ce revine pe un animal din diferite specii;

c) consumul de furaje in unitati nutritive ce revine pe un animal din diferite specii; d) consumul de furaje in unitati nutritive ce revine pe U.V.M. (unitate vita mare); e) consumul de furaje pe o zi (consumul efectiv in 24 ore); f) gradul de asigurare a animalelor cu furaje, determinat ca raport intre cantitatea de furaje consumata de animale si cantitatea de furaje necesara conform normelor de furajare. Considerentele care se folosesc la aprecierea comparativa sub aspect economic sunt legate de tehnologiile de productie a furajelor, relatiile contractuale de achizitii, conservare si depozitare, precum si de modul de prelucrare si pregatire a acestora pentru furajare, de cheltuielile aferente acestor operatiuni. Principalii indicatori luati in calcul sunt: a) costul unitar al furajelor (din productia proprie sau achizitii); b) costul pe unitatea nutritiva; c) costul pe kg proteina digestiva; d) productia medie la ha (in kg) si unitate de proteina digestiva. Fiecare din acesti indicatori se calculeaza pe fiecare tip de furaje urmarindu-se ca in functie de nivelul acestor indicatori sa se stabileasca o ierarhie a furajelor consumate. In cazul furajelor in care compozitia in unitati nutritive este mult diferentiata, folosirea acestor indicatori nu este suficienta pentru ca se poate intampla ca un anumit furaj sa aiba costul cel mai mic pe UN, iar costul cel mai mic pe kg PD sa se inregistreze la alt furaj. Pentru ca importanta UN si PD este socotita de specialistii din domeniu ca fiind egala, este necesara o metodologie mai complexa care sa poata ierarhiza sortimentele de furaje, indiferent de continutul in UN si PD. In acest sens se poate folosi metoda UN ponderate dupa relatia: UNP = UN + 5PD Cea mai potrivita metoda este metoda PETERSON. Ea presupune un model derivat din programarea liniara, care serveste a stabilirea valorii relative a fiecarui furaj fata de valoarea a doua furaje de referinta consumate ca furaje standard. Primul dintre furajele standard este cel mai bogat in UN, iar cel de-al doilea este cel mai bogat in PD. Dezavantajul acestui model este ca raman in afara ierarhizarii tocmai furajele de referinta. Acest model este relativ simplu. Daca avem, de exemplu, de ierarhizat un numar de furaje (F 1, F2,....., Fn), intre care primele doua sunt furaje de referinta si notam continutul in UN cu ni, in care i = 1, n , iar continutul in PD cu p i, considerand ca nivelul costului real pe kg sau tona la furajul F i, altul decat F1 si F2, avem un sistem de ecuatii de felul urmator: n1x1 + n2x2 = ni p1x1 + p2x2 = pi ____________________

C1x1 + C2x2 = C*i in care: C*i reprezinta valoarea relativa a furajulu Fi; x1 si x2 se calculeaza din primele doua ecuatii dupa care se introduc in a treia ecuatie pentru a se determina costul relativ al furajului analizat. Pentru a se determina ordinul de economicitate se calculeaza diferenta: p = C*i C1 Se considera mai avantajos furajul la care diferenta astfel calculata este mai mare.

12.5. Modele de optimizare a marimii si structurii bazei furajere.

Baza furajera reprezinta suprafata de teren folosita pentru productia de furaje sau totalitatea resurselor folosite in alimentarea animalelor. Modelele de optimizare urmaresc stabilirea suprafetelor necesare a fi cultivate pentru fiecare cultura furajera. Modelarea urmareste doua situatii ipotetice de rezolvat si anume: a) cand suprafata de teren este limitata si in aceasta situatie se urmareste sa se stabileasca efectivele ce pot fi furajate cu productiile de furaje ce se pot obtine de pe suprafetele respective; b) cand suprafata de teren nu este limitata, dar se fixeaza prin plan efectivul de animale, se calculeaza necesarul suprafetei pentru productia de furaje. Prima ipoteza este aplicabila pentru unitatile unde zootehnia este o activitate de completare a unei alte activitati de baza a unitatii agricole (productie cerealiera, legumicola, viticola, etc.). A doua ipoteza se aplica in unitatile agricole care au ca profil de productie cresterea animalelor. In cazul cand unitatea agricola nu are fixat prin program un anumit efectiv de animale de o anumita specie, ecuatia de optimizare a suprafetei si structurii bazei furajere este:

a
j =1

ij

xj +

k =b +1

ik

x k bi ,

in care: xj reprezinta suprafata cultivata; aij norma de consum din resursa i realizata pe un ha de cultura j;

aik norma de consum din resursa i pentru categoria k de animale; xk categoria de animale; bi volumul total de furaje din sursa i. In cazul cand efectivul de animale este fixat prin program, necesarul de furaje este dat de suprafetele prevazute pentru diferitele culturi furajere, iar restrictiile se vor referi la furajarea efectivului conform normelor stiintifice de consum folosite. O importanta deosebita la elaborarea programului productiei animale o reprezinta optimizarea ratiilor furajere, problema de amestecuri studiata inca de la descoperirea programarii matematice. Un model de optimizare a ratiei furajere consta in minimizarea costurilor ratiei furajere pe baza elementelor existente: Cmin =

C
j= 1

xj ,

in care: Cmin costul minim; Cj costul unei unitati din sortimentul de nutreturi j; xj cantitatea de nutreturi din sortimentul j. Restrictiile modelului se refera la: a) indeplinirea minimului de elemente nutritive, adica:

u
j =1

ij

x j bi ,

pentru i =

(1, n ) ,

in care: uij continutul in elementul nutritiv i al unei unitati din sortimentul j de nutret; bi cantitatea minima admisa de substante nutritive i in ratie. b) asigurarea greutatii specifice a fiecarui element nutritiv ce trebuie sa existe in ratie, adica: ahxi

w
j H

ij

x j bh x i ,

in care: ah si bh reprezinta coeficientii ce caracterizeaza greutatea specifica categoriei respective de furaje (in UN) in cantitatea totala de nutreturi. Astfel, ah reprezinta limita inferioara admisa, iar b h constituie limita superioara. xi cantitatea totala a elementelor nutritive i in ratie; H multimea felurilor de nutreturi din categoria de furaje. c) respectarea raportului dintre furaje si adaosuri, adica:
W
j H ' ij

x j Wij x j 0
j H

pentru j H,

unde: Wij si Wij coeficienti de proportionalitate; H multimea categoriilor de furaje; j multimea felurilor de nutreturi din categoria de furaje.

d) respectarea balantei furajere, adica:

W
j= 1

ij

xij =x i ,

pentru i =

(1, n ) .

e) respectarea conditiilor de nenegativitate, adica: xj, xi 0. Rezolvarea modelului presupune cunoasterea urmatoarelor elemente: a) cantitatea de substante nutritive din ratie sau din diversele amestecuri furajere care asigura obtinerea productiei prevazute; b) normele maxime de folosire a diferitelor feluri de furaje in hrana animalelor; c) categoriile de furaje si de adaosuri nutritive din care se alcatuiesc ratiile; d) costurile diverselor furaje.