INGINERIA ȘI GESTIUNEA PRODUCȚIILOR ANIMALIERE

Specializarea: Zootehnie
Management

Cursul nr. 3.2.

I. OPTIMIZAREA PROGRAMULUI MONTELOR SI A FĂTĂRILOR

Programul de monte şi fatări trebuie să reprezinte rezultatul centralizării pe întreaga

fermă a planificării individuale a montei şi fătării femelelor matcă şi a tineretului femel, în
raport de starea lor fiziologică, productivă şi sanitară.
Planificarea montelor şi a fatărilor are în vedere următoarele obiective:
 obţinerea unui număr maxim posibil de produşi cu o valoarea biologică ridicată
implică: folosirea intensivă la reproducţie a femelelor matcă prin includerea lor la montă la
termene optime; scurtarea duratei ciclului de reproducţie şi realizarea numărului maxim de
fatări posibil de obţinut biologic în decurs.de un an; mărirea numărului de produşi obţinuţi la
o fatare; prevenirea şi combaterea infecundităţii şi sterilităţii la animale.
 eşalonarea corespunzătoare a fatărilor în cursul perioadei de plan: în unităţile
zootehnice se poate practica fie sistemul de fatări grupate în anumite sezoane, fie sistemul de
fatări eşalonate uniform în timpul anului.
În sistemul grupat şi sezonal de monte şi fatări, produşii sunt planificaţi a se obţine
într-o proporţie mai mare în anumite anotimpuri sau luni ale anului (la taurine de exemplu 70-
75% primăvara) sau numai în anumite luni calendaristice la ovine.
Avantaje: permite furajarea vacilor cu nutreţ verde de pe păşuni în perioada în care
curba lactaţiei este maximă, concretizate în creşterea volumului producţiei şi reducerea
costului raţiei, nu necesită adăposturi foarte performante și tehnologii costisitoare de
producție, tineretul obţinut dispune de condiţii de întreţinere şi de hrănire care să elimine
mortalităţile şi să asigure o dezvoltare bună şi mai puţin costisitoare. Se întâlnește în fermele
mai mici de tip familial sau în microferme rezultate prin asociere.
Dezavantaje: apar sincope în producția și vânzarea de lapte, laptele este produs în
perioadele de primăvară-vară, atunci când se înregistrează o producție mare de lapte, iar prețul
de vânzare este mai mic;
Sistemul eșalonat de fatări se caracterizează prin programarea obţinerii ritmice a
produşilor pe tot parcursul anului.
Avantaje: permite livrarea produselor în mod continuu, ritmic conform cerinţelor
pieței, obţinerea unor încasări şi venituri uniforme, utilizarea la întreaga capacitate a
adăposturilor, a mijloacelor tehnice şi a forţei de muncă, ceea ce influenţează pozitiv nivelul
costurilor de producţie. Este specific unităţilor zootehnice de dimensiuni mijlocii şi mari care
aplică tehnologii de tip intensiv-industrial, cu obţinerea producţiei în flux continuu (taurine,
porcine) în unităţi cu condiţii bune de adăpostire şi hrănire, în cele amplasate în apropierea
centrelor urbane şi fabricilor de prelucrare.
Dezavantaje: necesită costuri mari pentru implementare.

1
 INGINERIA ȘI GESTIUNEA PRODUCȚIILOR ANIMALIERE
Specializarea: Zootehnie
Management

 Întocmirea programului de monte şi fatări pe luni, trimestre şi total an

presupune realizarea unei concordanţe între cele două părţi ale acestuia: programul de monte
şi cel de fatări, care datorită condiţionării lor reciproce se elaborează concomitent.
Pe baza montelor efectuate în ultimele luni ale perioadei precedente (conform duratei
gestaţiei), se programează controlul gestaţiei, fătarea femelelor în anul de plan, iar în funcţie
de momentul fătării şi corespunzător perioadei de repaus sexual se programează montele,
eliminând în prealabil femelele ce vor fi reformate.
În baza montelor şi a fătărilor din primele luni ale anului de plan, se face planificarea
lor pe următoarele luni. Tineretul femel se programează la montă la împlinirea vârstei de
reproducţie şi în numărul necesar, în funcție de tipul reproducției.
În cazul fermelor de păsări se elaborează programul de incubaţie prin care se
precizează pe perioade scurte (săptămâni, decade, luni) şi pe întregul an, numărul de ouă
introduse la incubaţie, numărul de pui eclozionaţi şi destinaţia acestora. Se are în vedere:
capacitatea staţiei de incubaţie pe serie, programul de lucru al staţiei (zilele când se introduc
ouă la incubat, respectiv când are loc eclozionarea şi livrarea puilor de o zi), indicii tehnico -
economici privind incubaţia (durata de incubaţie, procentul de ecloziune etc.).
În întreprinderile avicole organizate pe principiul circuitului închis şi cel al populării şi
depopulării totale, incubaţia ouălor este în strânsă corelare cu celelalte faze ale ciclului de
producţie (creşterea tineretului de înlocuire, creşterea găinilor ouătoare, creşterea puilor de
carne), numărul puilor de o zi obţinuţi, ca şi perioada obţinerii lor, trebuie să fie corelate cu
mărimea fermelor de tineret de înlocuire, respectiv a fermelor de pui de carne şi cu perioada
populării acestora.

 Programarea evoluţiei efectivului de animale

Evoluţia efectivului de animale evidenţiază modificările ce intervin în cazul diferitelor

categorii de animale intr-o anumită perioadă de timp: trimestru, lună, an. Schimbările
survenite în efectiv, ca urmare a intrărilor de animale (din prăsilă proprie, cumpărări, treceri
de la o categorie la alta) şi a ieşirilor (prin vânzări, treceri la alte categorii, pierderi), sunt
determinate de caracteristicile reproducţiei biologice şi de cerinţele organizării reproducţiei
economice a efectivelor.
Evoluţia efectivului de animale a unei specii sau categorii, se prezintă sub forma unei
balanţe care cuprinde: efectivul de animale existent la începutul perioadei (Ei); intrările de
animale în cursul perioadei, pe diferite căi (In); ieşirile de animale în cursul perioadei pe
diferite destinaţii (Ie); efectivul la finele perioadei (Ef).

Ei + In = Ie + Ef

2
 INGINERIA ȘI GESTIUNEA PRODUCȚIILOR ANIMALIERE
Specializarea: Zootehnie
Management

În funcţie de evoluţia efectivului de animale se calculează producţia animală şi

livrările de produse şi produşi, se urmăreşte utilizarea deplină a capacităţii de adăpostire, se
stabileşte necesarul de furaje şi alte materiale, necesarul de forţă de muncă.
La întocmirea evoluţiei efectivului este necesar să se aibă în vedere: programul de
monte şi fătări, precum şi o serie de cerințe economico-organizatorice: efectivul total (din
care animale matcă ce trebuie realizat la finele perioadei); sarcinile privind producţia (sau
produşii) care trebuie livrată şi termenele de livrare; durata de creştere necesară să ajungă
în situaţia de a putea fi livrate, procentele de reformă, de pierderi prin mortalităţi şi
sacrificări de necesitate, condiţii de trecere a animalelor dintr-o categorie în alta (vârstă,
greutate).
Programarea evoluţiei efectivelor se porneşte de la elaborarea balanţei anuale a
efectivului pe categorii şi pe total specie, care se va echilibra, pe baza prăsilei proprii în
unităţile cu circuit închis, iar dacă obiectivele programate au în vedere ameliorarea efectivului,
se vor prevede cumpărări de animale de la alte unităţi.
După definitivarea evoluţiei anuale de detaliază elementele sale pe lunile anului,
elaborându-se evoluţia lunară şi evoluţia trimestrială a efectivelor.
În baza evoluţiei efectivelor de animale se calculează zilele - animale furajate şi
efectivele medii furajate conform relaţiei:

Zaf = a + b - c

în care:
- a - efectivul la începutul perioadei x zilele perioadei;
- b - efectivul intrat în cursul perioadei x 1/2 zilele perioadei;
- c - efectivul ieşit în cursul perioadei x 1/2 zilele perioadei;
Zaf - zilele animale furajate ale unei categorii de animale dintr-o anumită perioadă
(lună, trimestru, an).

Emf = Zaf/D

în care:
- Emf - efectivul mediu furajat;
- D - durata în zile ale perioadei.
În funcție de zile-animale-furajate se programează sporurilor totale de creştere, se
calculează necesarului de furaje, se determină și se gestionează producţia de gunoi de grajd,
se calculează necesarul de îngrijitori la diferitele categorii de animale, etc.

3
 INGINERIA ȘI GESTIUNEA PRODUCȚIILOR ANIMALIERE
Specializarea: Zootehnie
Management

II. SISTEMUL DE PRODUCŢIE - CONCEPT, CONŢINUT

Modificările petrecute după 1990 în structura proprietăţii din agricultură, ponderea

majoră a sectorului privat, necesitatea trecerii la economia de piaţă impun măsuri de asigurare
optimă a factorilor necesari cultivării plantelor, creşterii şi exploatării animalelor şi măsuri
organizatorice materializate în sisteme raţionale de producţie, diferenţiate pe zone, pe forme
de proprietate, pe tipuri de exploataţii.
Utilizarea resurselor presupune combinaţii ale acestora, scopul fiind obţinerea de
produse vegetale şi animale. Aceste produse sunt însă de natură foarte diferite: grâu, porumb,
furaje, lapte, carne de taurine, carne de pasăre sau porc, ouă, lână, produşi pentru reproducţie
sau pentru îngrăşare etc.
Fiecare cultură, specie şi categorie de animale, fiecare tip de producţie prezintă cerinţe
diferite faţă de natura, volumul şi calitatea factorilor, implică modalităţi concrete şi specifice
de organizare a proceselor de producţie, niveluri variate de cheltuieli şi venituri, ceea ce
necesită, cercetări de fundamentare tehnică, biologică, economică şi energetică pentru
alegerea celor mai eficiente soluţii.
Sistemul de producţie reprezintă un ansamblu integrat de factori de producţie,
producţii şi tehnologii de cultivare a plantelor sau de creştere şi exploatare a animalelor, care
funcţionează sub influenţa mediului extern.

Fig. 9.1 - Sistemul de producţie ((dupa Margareta Oancea: Managementul, gestiunea economică
și strategia în unitățile agricole – 2007)

 Stabilirea unui sistem de producţie presupune alegerea naturii şi volumului

producţiilor, a culturilor, speciilor şi categoriilor de animale care vor permite obţinerea unui
anumit gen de produs, precum şi a tehnologiilor de obţinere a acestora în raport de factorii
interni şi externi.

4
 INGINERIA ȘI GESTIUNEA PRODUCȚIILOR ANIMALIERE
Specializarea: Zootehnie
Management

Fig. 9.2 - Obiectivul şi factorii unui sistem de producţie

(dupa Margareta Oancea: Managementul, gestiunea economică și strategia în unitățile agricole – 2007)

Facilităţile şi/sau restricţiile interne sunt legate de: particularităţile terenului, modul de
parcelare sau de comasare, situaţia adăposturilor (volum, posibilităţi de modificare, de lărgire),
disponibilul de diverse materiale, activităţile anterioare exercitate, disponibilul de forţă de
muncă, situaţia financiară.
Facilităţile şi/sau restricţiile externe pot influența alegerea unui sistem de producţie
prin: condiţiile pedoclimatice, posibilităţile de valorificare (individual sau prin cooperare,
direct sau indirect prin intermediari) facilităţile financiare, piaţa funciară, mediul tehnic,
social şi economic, restricţiile privind poluarea solului şi aerului, politica agricolă, piaţa
internă şi externă.
Modificările care intervin în mediul intern (opţiuni, suprafaţă, muncă, capital) dar mai
ales în mediul extern, fac ca sistemele de producţie să sufere schimbări în timp şi spaţiu,
materializate în schimbarea producţiilor (diversificare, specializare), a sistemelor şi
tehnologiilor de cultivare a plantelor şi de creştere a animalelor.
În alegerea unui sistem de producţie unităţile şi exploataţiile urmăresc următoarele
aspecte:
- Asigurarea autonomiei de funcţionare (sau de independenţă privată);
- Limitarea riscului în domeniul finanţării şi cel provocat de condiţiile de climă;
- Valorificarea superioară a terenului, a animalelor, a maşinilor şi instalaţiilor;
- Volum redus în echipamente şi materiale mai ales pentru exploataţiile
familiale, prin forme de cooperare, asociere;
- Condiţii de muncă şi de viaţă mai bune;
- Creşterea valorii produselor prin prelucrare;
- Recunoaşterea ca agent economic viabil de către ceilalţi agenţi din cadrul
ramurii sau a sectorului de activitate;

5
 INGINERIA ȘI GESTIUNEA PRODUCȚIILOR ANIMALIERE
Specializarea: Zootehnie
Management

- Obţinerea de venituri cât mai mari şi stabile, profit maxim.

 Problemele principale care influențează luarea deciziilor legate de
alegerea culturilor, speciilor şi categoriilor de animale sunt:
- Evoluţia pe pieţe interne şi externe privind cererea şi oferta de produse;
- Nivelul concurenţei;
- Producţia şi preţul produselor;
- Situaţia surselor de proteină;
- Facilităţile la import şi export etc.
Toţi aceşti factori pot fi favorabili într-o anumită perioadă sau nefavorabili în perioada
următoare din punct de vedere economic, influenţând nivelul costurilor, nivelul veniturilor şi
al profitabilităţii unei culturi, specii.

III. GESTIUNEA PRODUCŢIEI ÎN UNITĂŢILE AGRICOLE

Activităţile componente gestiunii producţiei încep din momentul identificării

cerinţelor pieţei până în momentul distribuirii către beneficiar a bunurilor solicitate, implicând
o colaborare dinamică a tuturor compartimentelor funcţionale şi de producţie ale unităţii
agricole.
Etapele necesare a fi parcurse în gestiunea economică a producţiei sunt următoarele:
1. Fundamentarea economico-organizatorică a sistemelor de producţie.
2. Programarea producţiilor şi a tehnologiilor de cultivare a plantelor sau de
creştere a animalelor.
3. Organizarea şi lansarea proceselor de realizare şi depozitare a producţiei.
4. Controlul modului de desfăşurare a proceselor de producţie şi evaluarea
rezultatelor obţinute.

1. Fundamentarea economico-organizatorică a sistemelor de producţie.

 Metode în fundamentarea sistemelor de producţie

a) Fundamentarea economică în alegerea sistemelor de producţie are în

vedere mai multe metode: marja brută, costul de oportunitate, programarea lineară, funcţiile
de producţie şi economice.
1. Metoda marjei brute
Marja brută permite aprecierea eficienţei unei producţii sau a unei activităţi, având în
vedere nivelul costurilor variabile necesare acesteia în raport cu nivelul veniturilor posibil de
obţinut.

Marja brută = Venituri - Costuri

variabile

6
 INGINERIA ȘI GESTIUNEA PRODUCȚIILOR ANIMALIERE
Specializarea: Zootehnie
Management

Neluarea în calcul a costurilor fixe are în vedere nemodificarea lor în raport cu

producţia până la un anumit nivel al acesteia şi ponderea mai scăzută a lor în costul total.
Costurile variabile cuprind toate categoriile de costuri care se modifică, în raport cu
producţia, proporţional sau neproporţional şi cuprind:
- la animale: valoarea tineretului la intrare, costul furajelor, a energiei, a apei, a
medicamentelor, a altor materiale, servicii, dobânda estimată la capitalul variabil, salariile
(sau evaluarea muncii) lucrătorilor, toate acestea proiectate (sau realizate) pentru categoria de
animale de la care se obţine o anumită producţie;
- la culturile de câmp şi cultura furajelor costurile variabile sunt considerate cele
cu sămânţa, cu îngrăşămintele, insectofungicidele, şi apa de irigaţii; cu funcţionarea,
întreţinerea şi reparaţiile utilajelor; cu salariile mecanizatorilor; cu carburanţii; cu serviciile şi
dobânda estimată.
Marja brută la nivelul unei activităţi se calculează întotdeauna pe unitatea de resursă
cea mai limitată (pe ha, pe cap sau/şi ore-om) şi reprezintă profitul costurilor variabile.

1. Produsul brut pe vacă (Ron)……………………………………………5 580

- Lapte – 5000 l x 1 RON……………………………………………5 000
- 1 vițel vândut ………………………………………………………175
- Vacă reformată …………………………………………………….366
- Gunoi……………………………………………………………….27
- Subvenție …………………………………………………………..200
2. Costuri variabile/vacă:
- Junincă pentru înlocuire reformă…………………………………...410
- Furaje…………………………………………………………….1 974
- Alte materiale+energie+aprovizionare……………………………..172
- Medicamente și tratamente…………………………………………80
- Muncă directă………………………………………………………26
- Asigurări……………………………………………………………120
2. Total costuri variabile/vacă (RON)……………………………............2 782
3. Marja brută/vacă………………………………………………….........2 786
4. Ponderea marjei brute în produsul brut………………………...........50 %

Calcularea marjei brute într-o fermă de vaci

7
 INGINERIA ȘI GESTIUNEA PRODUCȚIILOR ANIMALIERE
Specializarea: Zootehnie
Management

1. Produsul brut pe hectar (Ron)………………………………..……...2 430

- Producție principală – 5000 kg x 0,45 RON……………….……2 250
- Producția secundară - 2 500 kg x 0,03 ……………………..………75
- Subvenția/ha ……………………………………………………….105
2. Costuri variabile:
- sămânță……………………………………………………………...156
- îngrășăminte…………………………..…………………………….330
- pesticide………………………………………………………….…..92
- mecanizare………………………………………….………………480
- forța de muncă………………………………………………………26
- apă irigații……………………………………………..……………135
3. Total costuri variabile (RON)…………………………………............1 250
4. Marja brută…………………………………………………....….........1 180
5. Consum de muncă/ha (ZO)……………………………………………….5,2
6. Marja brută/ZO…………………………………………………............59 %

Calcularea marjei brute la o cultură de grâu

La nivelul unităţii sau exploataţiei se determină Marja brută globală ca o sumă a
marjelor brute specifice diverselor tipuri de producţie din cadrul acestora, în raport de
numărul de ha sau de animale.
În situaţia în care marja brută a unei producţii este negativă, activitatea respectivă
trebuie abandonată, deoarece ca o activitate să fie eficientă trebuie ca nivelul veniturilor să
depăşească cât mai mult nivelul cheltuielilor variabile (marja brută pozitivă).
În funcție de marja brută globală putem determina: profitul costurilor variabile, venitul
disponibil pentru cheltuieli curente şi pentru modificarea capitalului conform relaţiilor:

Profit = Marja brută globală - Costurile fixe ale fermei

obân Venit disponibil = Marja brută - (Taxe, impozite, asigurări pentru casă, familie)
da
estim
ată la
capitalul variabil se scade din venituri alături de celelalte costuri variabile, fiind considerată o
sumă de care ar fi putut beneficia unitatea sau exploataţia agricolă, dacă suma
corespunzătoare valorii capitalului de lucru (seminţe, îngrăşăminte, utilaje, animale, forţa de
muncă) ar fi fost depusă la bancă.
În producţia animală dobânda estimată se calculează conform relaţiei:

De = Vma x Rb x Cr

în care:

8
 INGINERIA ȘI GESTIUNEA PRODUCȚIILOR ANIMALIERE
Specializarea: Zootehnie
Management

- Vma - valoarea medie a unui animal (este o medie aritmetică simplă între
valoarea la intrare şi valoarea la ieşirea lui din ciclul de producţie);
- Rb - rata dobânzii (diferenţa dintre rata medie curentă a dobânzii la bănci şi
rata inflaţiei);
- Cr - coeficientul duratei de creştere sau exploatare (se determină raportând
durata ciclului de producţie la durata unui an - în luni).
În producţia vegetală dobânda estimată se referă la valoarea capitalului de lucru sau de
funcţionare (seminţe, îngrăşăminte, pesticide, costurile utilajelor închiriate, muncă) care este
fix în procesul de producţie în medie pentru o perioadă de 6 luni. Coeficientul duratei de
cultivare este egal cu 0,5.

De = Capital de funcţionare x Rata dobânzii x 0,5

Caracteristicile marjei brute:

 Diferă de la un produs la altul, de la o perioadă la alta, de la o unitate la alta,
datorită condiţiilor naturale diferite, nivelului producţiilor medii şi a preţurilor care afectează
veniturile şi datorită modificării costurilor variabile;
 Reprezintă un instrument utilizat în management pentru analiza şi planificarea
activităţilor;
 Ponderea marjei brute a unui produs de 2/3 din marja brută globală a unităţii
exprimă specializarea fermei în acel produs (fermă de vaci de lapte, fermă de porci, fermă
cerealieră etc.).
2. Metoda costului de oportunitate
Costul de oportunitate exprimă valoarea la care se renunţă, optând pentru înlocuirea
parţială sau totală a unei producţii cu altă producţie (producţia de floarea-soarelui cu cea de
soia, producţia de lapte cu cea de carne la taurine). Această metodă se utilizează şi în
fundamentarea deciziei privind diversificarea producţiei, reducând o parte din factorii alocaţi
unui produs în favoarea unui produs nou.
Ex. - o exploataţie în care se cresc 4 vaci şi 2 porci şi se cultivă cu porumb pentru
boabe 1 ha de pe care se obţine 3.600 kg boabe. Pentru o vacă se consumă 800 kg porumb, iar
pentru un porc 200 kg (necesarul de concentrate se completează cu orz ca şi în cazul vacilor).
Fermierul, având în vedere că dispune de un excedent de spaţiu de adăpostire pentru
porci îşi propune să crească numai 3 vaci şi să mărească numărul de porci la 7 capete,
nemodificând suprafaţa de porumb boabe, în aceste condiţii, costurile fixe rămânând
neschimbate, venitul net care interesează a-1 compara între cele două variante reprezintă de
fapt, marja brută a cheltuielilor variabile.
Marja brută pentru o vacă în ferma sa este de 2786 RON/an, iar pentru un porc gras de
660 RON/an. Procedând la calcularea marjei brute pentru 1 vacă la care se renunţă şi pentru 4
porci în plus, rezultă:
1 vacă x 2786 RON = 2786 RON (se pierde prin renunţarea la 1 vacă)

9
 INGINERIA ȘI GESTIUNEA PRODUCȚIILOR ANIMALIERE
Specializarea: Zootehnie
Management

5 porci x 704 = 3520 RON (se câştigă crescând 5 porci în plus)

În această situaţie apare ca oportună decizia de a creşte în plus 4 porci şi de a reduce
numărul de vaci la 3 întrucât venitul net total este mai mare. Valoarea de 2786 RON
reprezintă costul de oportunitate, respectiv valoarea venitului net (al cheltuielilor variabile) la
care renunţă fermierul reducând numărul de vaci şi crescând numărul de porci.

b) Fundamentarea organizatorică a sistemelor de producţie vegetală

În definirea unui sistem de producţie vegetală se au în vedere următoarele probleme:
structura culturilor (sau a produselor acestora), tipul de asolament şi optimizarea structurii
culturilor.
Alegerea celui mai potrivit sistem de producţie, pentru fiecare unitate sau exploataţie
agricolă trebuie fundamentată ştiinţific, având în vedere obiectivele strategice şi evoluţia
raporturilor cerere-ofertă.
Tabelul 9.6
Tipuri de sisteme de producţie

Criteriul Principalele caracteristici

de clasificare Sistemul de producţie
1. Volumul - Intensiv
Volum ridicat de capital investit în
investiţiilor de
factorii de producţie
capital
- Extensiv Resurse de capital reduse
2. Numărul de - Monocultura În unităţi specializate: legumicultură,
culturi viticultură, pomicultură etc.
- Policultură Un sortiment de culturi
3. Nivelul de - Tradiţionale În general sunt de tip extensiv
aplicare a practicate în zonele de deal şi munte
progresului tehnic
- Modernizate Grad ridicat de mecanizare a lucrărilor
- Ecologice Nu utilizează produse chimice
4. Zona - Pentru zone de Predomină cerealele, plantele tehnice
pedoclimatică câmpie
- Pentru zone de deal Predomină viticultura, pomicultura,
şi munte păşunile şi fâneţele naturale
- Zone podzolice
Necesită amendamente pentru
corectarea pH-ului.
5. Asolament - Cu asolament de 2-3 În gospodăriile individuale, de
ani exemplu, de forma grâu/porumb

- Cu asolament de 3-6 În funcţie de gradul de autosuportabili-

ani tate a culturilor
6. Nivelul de - Irigate Solicită investiţii importante
alocare a apei

10
 INGINERIA ȘI GESTIUNEA PRODUCȚIILOR ANIMALIERE
Specializarea: Zootehnie
Management

Pe terenuri slab productive, cu producţii

- Neirigate
mai mici la hectar

1. Fundamentarea economico-organizatorică a structurii culturilor

Structura culturilor este influenţată de următorii factori: pământul, condiţiile climatice,
condiţiile economice şi organizatorice, opţiunile fermierilor.
Pământul ca principal mijloc de producţie influenţează natura şi ponderea culturilor
prin: relief, expoziţie, fertilitate, nivelul apei freatice, aprecierea economică, toate aceste
caracteristici devenind restricţii în modelele de optimizare a structurii culturilor. Cunoaşterea
favorabilităţii terenurilor pe baza notelor de bonitare şi de apreciere economică stabilite
pentru plantele care pot fi incluse în structura culturilor, permite cuantificarea producţiilor la
hectar în mod diferenţiat pe tipuri de sol.
Condiţiile climatice (regimul pluviometric şi termic) au un rol major în stabilirea
naturii culturilor, a soiurilor şi hibrizilor, a nivelului producţiilor posibile de obţinut. Astfel, în
zona de şes se recomandă soiuri şi hibrizi cu perioade de vegetaţie mai lungi, cu suma
gradelor de temperatură necesară mai mare, în comparaţie cu zona de deal. În alegerea
culturilor şi a dimensiunilor, un rol deosebit îl au factorii economici, organizatorici, biologici
şi sociali, concretizaţi în: cerinţele economiei naţionale, resursele tehnice şi materiale de care
dispune unitatea, resursele de forţă de muncă, distanţele faţă de centrele de aprovizionare cu
resurse şi de valorificare a produselor, dimensiunea exploataţiei, autosuportabilitatea
culturilor, eficienţa lor economică.
Eficienţa economică a fiecărei culturi trebuie să constituie un factor de care să se ţină
seamă, nivelul ei fiind apreciat printr-un sistem de indicatori sintetici: producţia la ha,
cheltuielile pe ha şi pe unitatea de produs, iar la culturile furajere interesează în plus cantitatea
de UN şi PD la ha, costul unei UN.
În etapa actuală un factor restrictiv îl constituie consumurile energetice.
Reconsiderarea culturilor în scopul economisirii energiei, vizează extinderea culturilor
intensive, a soiurilor şi
hibrizilor care au o capacitate ridicată de conversie, a celor cu un conţinut mai mare în
substanţe utile şi cu valoare biologică sporită.
Astfel, în zonele de şes structura culturilor se caracterizează prin ponderea ridicată a
cerealelor şi plantelor tehnice, urmate de culturile furajere, legume, iar în zonele de deal
predomină sfecla de zahăr, cartofii, apoi grâul, orzoaica, culturile furajere.
În societăţile comerciale agricole datorită dimensiunilor mai mari şi înzestrării tehnice,
culturile cu o pondere mare sunt cele cu un grad ridicat de mecanizare a lucrărilor, iar în
societăţile agricole şi asociaţii, dispunând de forţă de muncă, se cultivă şi plante care consumă
un volum ridicat de muncă manuală (sfeclă de zahăr, legume).
În condiţii de irigare, în stabilirea structurii culturilor se au în vedere următoarele:
ponderea cea mai mare să o aibă culturile care dau sporurile cele mai mari de producţie prin

11
 INGINERIA ȘI GESTIUNEA PRODUCȚIILOR ANIMALIERE
Specializarea: Zootehnie
Management

irigare (porumb, soia, lucernă, sfeclă de zahăr); resursele financiare (costul unui ha este mai
ridicat); sortimente de culturi care să realizeze folosirea raţională a sistemului de irigare.

2. Fundamentarea asolamentelor
Element al sistemului de producţie vegetală, asolamentul reprezintă programul de
rotaţie a culturilor stabilit pe baza unor cerinţe ale acestora şi a unor efecte ca:
a) efectul asupra fertilităţii solului (leguminoasele lasă solul bogat în azot;
floarea-soarelui în schimb secătuieşte puternic solul în substanţe nutritive);
b) efectul asupra culturii următoare prin limitare buruieni, boli, dăunători
(floarea-soarelui, sfecla, inul sunt indicate a reveni pe aceeaşi suprafaţă după 4-6 ani);
c) prevenirea şi combaterea eroziunii solului (plantaţiile de pomi, cerealele prin
densitatea lor, lucerna prin rădăcinile ei profunde etc.).
 Optimizarea structurii culturilor urmăreşte alegerea naturii şi dimensiunii
culturilor astfel încât să se realizeze utilizarea cea mai eficientă a pământului, a resurselor
umane şi a capitalului, obţinerea unor producţii cât mai ridicate şi stabile şi a valorificării
profitabile a acestora. Pentru optimizarea economică a structurii culturilor se pot utiliza
următoarele metode: normativ-constructivă și metoda planning.
 Metoda normativ-constructivă constă în proiectarea unor variante de structură
de culturi, la care se calculează un sistem de indicatori tehnici şi economici, ce vor permite
alegerea variantei celei mai bune. Indicatorii care se utilizează sunt: producţia globală la ha,
marja brută la ha, cheltuielile la ha, consumul de ore-om la ha, profitul net şi rata profitului.
Fiecărui indicator i se acordă un anumit punctaj în cadrul unei scări (1-10, de exemplu,)
în funcţie de semnificaţia lui economică, suma punctelor acordate fiecărei variante,
constituind criteriu de ierarhizare. Se alege varianta de structură care are suma punctelor cea
mai mare.
 Metoda planning reprezintă o variantă a metodei normativ-constructive cu
introducerea unor restricţii de ierarhizare a culturilor: se acordă prioritate culturii care
valorifică la maxim resursa cea mai limitată, iar această resursă dacă a fost epuizată de unele
culturi, ea devine factor limitativ şi impune o nouă ordine de ierarhizare a culturilor, pentru
utilizarea celorlalte resurse, în mod concret are loc o succesiune de variante care derivă însă
una din alta. Pentru alegerea variantelor se utilizează un anumit criteriu, care poate fi:
producţia globală, marja brută globală, profitul pe unitatea de suprafaţă.

12