Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi de Camil Petrescu Aprut n 1930, romanul Ultima noapte de dragoste, ntia

noapte de rzboi a constituit o noutate absolut n epoca interbelic. Cunosctor al diferitelor teorii filosofice i tiinifice care circulau n epoc, admirator declarat al operei lui Marcel Proust, Camil Petrescu creeaz primul personaj narator din literatura romn preocupat s neleag n ce const diferena ntre realitate i autosugestie, ntre absolut i relativ. In volumul Teze si antiteze, in articolul intitulat Noua structura si opera lui Marcel Proust, Camil Petrescu isi exprima parerea in legatura cu creatia literara, dorind sa aduca ceva nou in literatura romana, ceva care sa ii confere un statul de autenticitate, de originalitate, preluand de la Marcel Proust mai multe elemente. Parerea autorului este ca un scriitor e un om care exprima in scris cu o liniara sinceritate ceea ce a simtit, ceea ce a gandit, ceea ce i s-a intamplat in viata, lui si celor pe care i-a cunoscut, sau chiar obiectelor neinsufletite. Fara ortografie, fara compozitie si chiar fara caligrafie. Tema romanului surprinde drama intelectualului insetat de absolutul sentimentului de iubire, dominat de atitudinea care se salveaza prin constientizarea unei drame mai puternice, aceea a omenirii care traieste tragismul unui razboi, in care pericolul mortii este unul iminent. Romanul este structurat in doua parti cu titluri semnificative, ce surprind doua ipostaze existentiale: Ultima noapte de dragoste, care exprima aspiratia catre sentimentul de iubire absoluta, si Intaia noapte de razboi, care ilustreaza imaginea razboiului tragic. Prima parte este fictiune, in schimb cea de-a doua porneste de la o experienta traita, romanul fiind alcatuit pe baza unui jurnal, tinut din timpul in care scriitorul a participat la primul razboi mondial. Romanul este scris la persoana I, constituindu-se intr-un monolog liric deoarece eroul se destainuie, se analizeaza cu luciditate, zbuciumandu-se intre incertitudine si certitudine, atat in plan erotic, cat si in planul tragediei razboiului, cand oamenii se afla la granita dintre viata si moarte. Opiunea autorului pentru naraiunea la persoana I, a crei consecin imediat este limitarea perspectivei narative la un punct de vedere strict subiectiv i, deci, renunarea la privilegiul omniscienei, marcheaz nceputul unei noi ere n istoria romanului romnesc. Personajul narator nlocuiete naratorul omniscient, ceea ce poteneaz drama de contiin, conferindu-i autenticitate; opiunea pentru conveniile epice favorizeaz analiza ( jurnalul intim, corespondena privat, memoriile, autobiografia ); principiile cauzalitii i coerenei nu mai sunt respectate (cronologia este nlocuit cu acronia ); sunt alese evenimente din planul contiinei, iar din exterior sunt preferate faptele banale, lipsite de semnificaii majore, fr s fie refuzate inseriile n planul social; modelul narativ al analizei psihologice este impus pe plan european de opera lui Marcel Proust. Aciunea, complex, se desfoar pe dou coordonate temporale una trecut ( a rememorrii relaiei personajului narator cu Ela ) i una n desfurare ( a experienei de pe front a lui tefan Gheorghidiu. Centrul de interes al conflictului principal al romanului se deplaseaz de la exteriorul evenimentelor plasate n preajma i n timpul Primului Rzboi Mondial

la explorarea interioritii personajului principal, prins n mirajul propriilor iluzii despre dragoste, despre cstorie i despre femeia ideal. Experiena iubirii, care d substan primei pri a romanului, este actualizat prin rememorarea relaiei lui tefan Gheorghidiu cu Ela. A doua parte creeaz iluzia temporalitii n desfurare, prin consemnarea evenimentelor care se petrec pe front. Artificiul compoziional din incipitul romanului discuia de la popota ofierilor referitoare la un fapt divers din presa vremii ( un so care i-a ucis soia infidel a fost achitat ) permite aducerea n prim plan a uneia dintre temele principale ale romanului problematica iubirii. Romanul incepe cu prezentarea personajului principal, Stefan Gheorghidiu, proaspat locotenent, in vara anului 1916, contribuind la amenajarea fortificatiilor de pe Valea Prahovei si din apropierea Dambovicioarei. In acest prim capitol, intitulat La Piatra Craiului, in munte, personajul narator se refera cu ironie la incompetenta sistemului de aparare militara a tarii, in preajma implicarii Romaniei in primul razboi mondial. Apoi, la popota, incepe o discutie aprinsa in legatura cu un articol din presa, privind anchetarea de catre tribunal a unui barbat care isi ucisese sotia surprinsa in fragrant delict de adulter. Autorul stapaneste arata portretistica, pentru ca fiecare opinie in ce priveste acest caz este corelata cu trasaturile fizice si morale ale sustinatorului parerii respective. Ca modalitate estetica moderna a prozei romanesti, aceasta discutie in contradictoriu ilustreaza pluriperspectivismul. Desi aceste opiniii erau sustinute cu argumente rationale, interventia lui Stefan Gheorghidiu este una exploziva si surprinzatoare pentru ceilalti, confirmandu-se astfel principiul estetic conform caruia poti vorbi sincer numai despre tine, despre trairile si receptarile proprii. Gheorghidiu isi dezvaluie propriile trairi si conceptii despre iubire, care este mai curand un proces de autosugestie, sfarsind prin: Cei care se iubesc au drept de viata si de moarte unul asupra celuilalt. Aceste discutii despre iubire minimalizeaza intensitatea si superioritatea sentimentului in conceptia eroului si ii declanseaza acestuia prima experienta a cunoasterii, iubirea, simtita cu intensitate si dominata de incertitudini, in numele careia incearca din rasputeri sa obtina o permisia ca sa plece la Campulung pentru a se intalni cu sotia. Fiindu-i refuzata cererea, acesta se hotaraste brusc: Daca maine seara nu-mi dau drumul pentru doua zile, dezertez. Prin memorie involuntara, declansata de discutia de la popota, Gheorghidiu nareaza retrospectiv faptele in jurnal, aducand in prezent (in timp subiectiv) experienta sa erotica: Eram insurat de doi ani si jumatate cu o colega de la Universitate si banuiam ca ma insala. Iubirea lor se naste si din orgoliul lui Gheorghidiu, intrucat Ela, sotia sa, era o fata foarte frumoasa, studenta la litere, si toata lumea il admira pentru ca era iubit de aceasta fata, el simtindu-se astfel magulit: cred ca si acest orgoliu a constituit baza viitoarei mele iubiri. La inceput casatoria merge bine, desi duceau o existenta modesta, iubirea era ceea ce conta. La moartea unchiului lui Stefan, Tache, el primeste o insemnata mostenire de la acesta. Viata cuplului se schimba, iar pentru Ela viata mondena capata o mare importanta. Incep astfel sa apara primele probleme in casnicie, Stefan Gheorghidiu suferind o criza de gelozie la plecarea la Odobesti, cand acestuia i se pare ca Ela cocheteaza cu domnul G, un barbat monden. Din acest momet in sufletul si mintea eroului se duce o lupta intre certitudini si incertitudini. Totul culmina cu lipsa Elei de acasa pentru o noapte, noapte in care Gheorghidiu ar fi trebui sa fie plecat, dar se intoarce

mai devreme si pentru ca nu o gaseste acasa ii cere divortul, cand aceasta apare, insa fara a-i cere nici o explicatie, confirmandu-si astfel banuielile in legatura cu infidelitatea Elei. Desi divorteaza de ea, Stefan nu inceteaza sa o iubeasca, cauta orice prilej pentru a fi in preajma ei si pana la urma teoria lui cu privire la infidelitatea sotiei sale nu se mai bazeaza pe fapte concrete, Gheorghidiu cautand sa se impace cu ea, astfel ca aranjeaza ca ea sa petreaca vara la Campulung, el fiind aproape, concentrat in armata la Dambovicioara. Relaiile dintre cei doi soi se modific radical, iar tensiunile, despririle i mpcrile devin un mod de existen cotidian pn cnd tefan este concentrat, n preajma intrrii Romniei n rzboi. Chemat cu insisten la Cmpulung, tefan obine cu greu permisia, dar descoper c Ela e interesat de asigurarea viitorului ei n cazul morii lui pe front. Cnd l vede pe G. pe strad, e convins c Ela l nal, dei nu are nicio dovad concret, aa cum nu a avut, de altfel, niciodat. Pentru Gheorghidiu, eecul n iubire e un eec n planul cunoaterii. Confruntat cu experiena-limit a rzboiului care redimensioneaz orice relaie uman, tefan Gheorghidiu i analizeaz retrospectiv i critic ntreaga existen. Drama erotic este reevaluat din perspectiva experienei rzboiului. ntors n prima linie dup cele cteva zile petrecute la Cmpulung, tefan Gheorghidiu particip la luptele de pe frontul Carpailor cu sentimentul c este martor la un cataclism cosmic, unde accentul cade nu pe eroismul combatanilor, ci pe haosul i absurditatea situaiei i are sub ameninarea permanent a morii revelaia propriei individualiti, ca i a relativitii absolute a valorilor umane: mi putusem permite attea gesturi pn acum mrturisete naratorul -, pentru c aveam un motiv i o scuz: cutam o identificare a eului meu. Cu un eu limitat, n infinitul lumii nici un punct de vedere, nici o stabilire de raporturi nu mai era posibil i deci nici o putin de realizare sufleteasc Finalul romanului consemneaz desprirea definitiv de trecut a eroului, gest caracteristic pentru personajele masculine camilpetresciene, care distrug o pasiune, se sinucid, dar nu ucid. Ei tiu c eroarea se afl n propria contiin, i nu n obiectele contiinei ( Marian Popa ) Ultima noapte de dragoste pe care o petrece alturi de Ela marcheaz nstrinarea definitiv de trecutul propriu i recunoaterea eecului n planul cunoaterii: I-am scris c-i las absolut tot ce e n cas, de la obiecte de pre la cri de la lucruri personale, la amintiri. Adic tot trecutul. Cititorul care sper s afle, n final, dac Ela i-a fost infidel, este dezamgit. Dei citete un bilet anonim care l informeaz despre trdarea Elei, personajul narator nu verific informaia, ceea ce ntreine dincolo de paginile romanului enigma relaiei complexe care se stabilete ntre cei doi soi. Sentimentul de indiferen care l domin pe erou este evident n renunarea la tot trecutul n favoarea femeii care i-a pierdut aura de feminitate misterioas i atrgtoare. tefan Gheorghidiu se nscrie n seria personajelor preocupate pn la obsesie de explorarea propriilor triri sufleteti i a reaciilor organice pe care le determin anumite sentimente: Simeam din zi n zi, departe de femeia mea, c voi muri, cci durerile ulceroase acum cnd nu mai puteam mnca aproape deloc deveniser de nesuportat. Hipersensibil, hiperlucid, Gheorghidiu i triete drama interioar acut, exagernd importana unor evenimente dar fiind incapabil s reduc totul la dimensiunile unui eveniment banal. Eroul este definit exclusiv prin intermediul conflictelor interioare .

Narator subiectiv, el nu este credibil i nici nu poate fi caracterizat n raport cu alte personaje, pe care cititorul le cunoate exclusiv prin mrturiile lui. Autocaracterizarea subliniaz natura sufleteasc foarte complicat a eroului, contient c e prizonierul propriilor fantasme i iluzii, dar incapabil, ca majoritatea eroilor lui Camil Petrescu, s se desprind de jocul magic al propriei contiine. Ampla lui confesiune este o mrturie a nivelului intelectual al personajului. Superior moral celorlali prin aspiraia ctre ideal, ctre iubire, perfeciune o caracteristic a tuturor personajelor camilpetresciene care vizeaz absolutul, ideea, esena ( Pietro Gralla, Andrei Pietraru, Gelu Ruscanu ) tefan Gheorghidiu nu se adapteaz unei lumi ale crei structuri preuiesc numai aparenele. El e o contiin incapabil de compromisuri, de aceea se izoleaz ( se retrage din afacerile cu Nae Gheorghidiu, incapabil s practice ipocrizia i jocul acceptat de societate ). In concluzie, acest roman este unul modern de tip subiectiv deoarece are toate caracteristicile acestei specii: relatarea la persoana I, perspective narativa unica si subiectiva, timpul prezent si subiectiv, fluxul constiintei, memoria afectiva involuntara, luciditatea autoanalizei, autenticitatea, inceputul ex-abrupto, dar si un nou tip de personaj: intelectualul.