FUNDAMENTAREA TEORETICA CENTRATA PE CLIENT

TERAPIEI

ROGERSIENE

Psihoterapia centrata pe client (pe persoana) s-a dezvoltat incepand cu anii '40, ca o alternativa, ca o reactie la psihanaliza, oferind un punct de vedere optimist cu privire la capacitatea individului de a se dezvolta si a creste intr-o maniera pozitiva si sanatoasa. se bazeaza pe ideea ca fiecare individ este expertul cel mai priceput pentru sine insusi si ca oamenii sunt capabili sa-si gaseasca singuri solutii la propriile probleme Rogers prefera termenul de "facilitator" sau "catalizator" celui de terapeut si ii numea pe cei cu care lucra mai degraba "clienti" decat pacienti Increzator in fortele naturale de vindecare ale organismului, parintele noii abordari a vazut in terapie un demers de indepartare a constrangerilor ce impiedica procesul de integrare si crestere Terapia centrata pe client (terapie nondirectiva) este una dintre primele terapii umaniste, bazata pe abordarea fenomenologica a personalitatii 1. prezumtii teoretice majore: Comportamentul este ghidat de tendinta unica a fiecarei persoane catre autoactualizare (dezvoltare umana). Pe baza ei se realizeaza satisfacerea nevoilor biologice, maturizarea fizica, cresterea si regenerarea organismului. In plan psihic, ea asigura cresterea autonomiei, deci reducerea dependentei de altii, sporirea experientei si stimularea cresterii personale. Conform conceptiei rogersiene, capacitatile, disponibilitatile umane si tendinta de experimentare a lor (ca potente) sunt inerente fiecarui om. Exercitarea capacitatilor reclama un context de relatii umane pozitive, lipsite de amenintare, de sfidare sau indiferenta, favorabil discutiei si ridicarii "eu-lui".

 In astfel de conditii subiectul se amelioreaza de la sine, tendinta de actualizare conducand persoana catre comportamente sanatoase si constructive. Ca si tendinta de actualizare, notiunea de "eu" joaca un rol de prim ordin in conceptia teoretica a lui Rogers. Una reprezinta ideea principala a teoriei sale asupra terapiei, cealalta axul central al teoriei sale asupra personalitatii. Notiunea de eu reprezinta ansamblul organizat si fluctuant al perceptiilor subiectului despre sine insusi (trasaturi, caracteristici, atribute, calitati, valori, capacitati, defecte, limite si relatii pe care subiectul le recunoaste ce descriptive pentru sine, pe care le percepe ca dandu-I identitate). Deci eul, ca parte centrala a unitatii psihice totale a organismului, este subiectul principal al actiunii tendintei de actualizare. Aceasta actioneaza constant si se opune la tot ceea ce compromite eul, fie in sensul diminuarii, fie al devalorizarii sau contradictiei. Totusi eficienta acestei actiuni autoactualizante depinde nu de situatia reala, obiectiva, ci de situatie asa cum o percepe subiectul. Ceea ce conteaza nu este caracterul intrinsec pozitiv al conditiilor (climat uman propice, lipsit de amenintare, acceptare, afectiune), ci perceperea acestor conditii de catre subiect (caci individul percepe lumea prin prisma eu-lui sau: ceea ce se raporteaza la sine iese in relief, este perceput ca atare si tinde sa fie modificat in functie de dorintele, nelinistile subiectului; ceea ce nu se raporteaza la sine are tendinta de a fi perceput mai vag sau neglijat). Asadar caracterul realist ori nerealist al notiunii de eu determina eficacitatea sau esecul tendintei de actualizare. o Toti oamenii au nevoie de respect, de aprobare, de stima (nevoia de acceptare neconditionata). o Nevoia de acceptare poate fi tradusa printr-o serie de alti termeni echivalenti nevoia de stima, de consideratie, de respect, de simpatie, de caldura si dragoste. o Initial aceasta nevoie este satisfacuta de altii (familie, parinti,cunostinte, societate). Autostima se dezvolta avand la baza aprecierea celor din jur, astfel incat Rogers considera aceasta nevoie mai degraba invatata, dobandita, decat innascuta. Oricum ar fi insa, ea determina in mare masura gandirea, sentimentele, trairile fiintei umane. Adesea cineva primeste sau acorda stima, respect, pentru anumite comportamente considerate ca dezirabile. Acest tip de acceptare este definit drept "conditionata" pentru ca depinde de ceea ce face persoana, nu de ceea ce este ea.
2

o Atunci cand stima nu depinde de valoarea atribuita actiunilor persoanei, ea este neconditionata,se acorda fiintei umane si nu unor comportamente particulare ale ei. o Stima neconditionata presupune valorizarea in mod egal si pozitiv a tot ceea ce face o persoana, lipsa evaluarii, acceptarea fara criticism chiar a comportamentelor considerate in general negative. o Acestea sunt acceptate ca pozitive pentru ca tin de persoana care a fost acceptata cu totul, integral, in mod absolut. "Client-centered therapy" (1987) "In caldura emotionala a relatiei cu terapeutul, clientul incepe sa experimenteze sentimentul securitatii si afla ca indiferent ce atitudine exprima, aceasta este inteleasa aproape in acelasi mod in care o percepe si el si este acceptata. Apoi devine capabil sa exploreze, de exemplu, un sentiment vag de vinovatie pe care l-a experimentat. In aceasta relatie sigura el poate percepe pentru intaia oara semnificatia ostila si scopul anumitor aspecte ale comportamentului sau si poate intelege de ce se simte vinovat pentru ele si de ce a fost nevoie sa nege (refuze) constientizarea intelesului comportamentului." o Rogers considera ca trei factori trebuie sa existe neaparat in cadrul relatiei terapeutice pentru a putea aparea schimbarea personalitatii: a) Intelegerea empatica, toleranta si respectul - ceea ce presupune capacitatea terapeutului de a patrunde in lumea interioara a subiectului, de a intelege intr-o cat mai mare masura modul personal in care isi vede acesta experientele; cu alte cuvinte capacitatea de a adopta cadrul intern de referinta al clientului. b) Congruenta, autenticitate, veridicitate - care implica deschidere, transparenta in relatie. De asemenea, autenticitatea presupune ca atitudinea de acceptare, de stima, de cosideratie pozitiva neconditionata sa fie profund ancorata in sistemul tendintelor si nevoilor terapeutului, sa reprezinte o expresie a personalitatii sale, a conceptiei sale despre om si relatiile umane. Un terapeut autentic este deschis si onest, nu joaca un rol, nu lucreaza in spatele unei masti profesionale.

Autenticitatea (acordul intern) se refera, de asemenea, la starea de acord care exista intre experienta si imaginea, reprezentarea sa in constiinta individului. Acest acord presupune ca nu exista eroare in perceperea experientei, deci ca reprezentarea este autentica; astfel se ajunge la intelegerea de sine, la congruenta eu-lui. Autenticitatea permite terapeutului sa se mentina in limita unei constante, a unei unitati comportamentale, oferind astfel o imagine veridica si suportiva. c) Acceptarea, considerarea pozitiva neconditionata, fara restrictii - care deriva din combinarea atitudinilor de toleranta, respect si de intelegere empatica intr-o atitudine de primire, de acceptare. Ea presupune abandonarea criteriilor "obiective" si "realiste" de evaluare a realitatii, in schimbul dobandirii capacitatii de a patrunde in lumea subiectiva a clientului, de a-I percepe si intelege problemele, datele, elementele, dupa optica sa, in imbinarea circumstantelor asa cum au fost traite de el. BAZELE TEORETICE ALE GESTALTTERAPIEI Frederick si Laura Perls o F.Perls, porneste de la ideea ca fiecare om dispune de o serie de potente, disponibilitati, resurse creative spontane, care pot fi activate, orientate si folosite de catre persoana insasi drept cai naturale de vindecare si dezvoltare o Scopul terapiei este cresterea potentialului uman prin procesul de integrare, prin sustinerea intereselor, dorintelor si nevoilor autentice ale individului. o Se subliniaza efortul subiectului de a deveni constient de personalitate ca intreg prin lucrul asupra conflictelor nerezolvate si prin descoperirea acelor aspecte ale existentei umane care sunt blocate si nu pot fi constientizate. o Accentul cade pe ideea de a deveni profund constient de sentimentele, trairile si comportamentele din fiecare moment. o "Gestaltterapia este existentiala in sensul cel mai larg al cuvantului. Toate scolile existentialiste pun accent pe experienta directa, dar cele mai multe dintre ele au un sistem conceptual de referinta: Kierkegaard avea teologia protestanta, Buber - iudaismul, Sartre - comunismul si Biswanger psihanaliza. Gestaltterapia este absolut ontologica in sensul ca recunoaste atat activitatea conceptuala, cat si formarea biologica a "gestaltului". Astfel,
4

ea este autosuportiva si intr-adevar experientiala." (F.Perls, "Gestalttherapy and Human Potentialities" in "Gestalt is",1975) o fundamentele teoretice ale scolii terapeutice gestaltiste sunt identificate in: o Psihologia gestaltista o Abordarea fenomenologica si teoria campului o Perspectiva existentialista 1. Psihologia gestaltista promoveaza ideea de gestalt (pattern, configuratie, structura) care dispune de anumite caracteristici inedite, ireductibile la suma partilor componente separate. o Gestaltismul considera ca organismul percepe natural, instinctiv structurile in mod global si nu izolat, doar parti, elemente ale acestora. o In cazul perceptiei, gestaltistii fac distinctia dintre conceptele de figura si fond. In orice perceptie figura este gestaltul,entitatea care ramane, "lucrul" perceput, iar fondul este fundalul larg, nediferentiat, pe care apare figura. o Ceea ce apare ca figura la un moment dat, poate deveni parte a fondului in momentul urmator. Astfel de schimbari in relatia figura-fond sunt de mare importanta nu numai in perceptie, ci si in gandire, in invatare si in psihoterapie. o In modul in care se constituie si se completeaza un gestalt intervine raportul "figura-fond", adica modul in care in campul de constiinta al persoanei intr-un anumit context sau situatie se impune ceea ce este dominant in momentul respectiv. In colile terapeutice incluse n orientarea experienialist conteaz n mai mic msur ceea ce face psihoterapeutul (respectiv tehnicile utilizate), ct ceea ce este el. Dup I. Mitrofan (1999, p. 82), dac comportamentul terapeutului nu va fi expresia anumitor atitudini i convingeri profund nrdcinate n personalitatea sa, el nu va reui s declaneze la client genul de proces numit actualizare de sine" sau cretere (dezvoltare) personal ".

Psihoterapia centrat pe client a lui C. Rogers Atitudinea principal a terapeutului centrat pe client este cea de considerare pozitiv necondiionat manifestat fa de client. Aceast acceptare necondiionat presupune comunicare empatic, autentic, acceptare pozitiv verbal i nonverbal (mimic i pantomimic de tip comprehensiv). In ceea ce privete terapia rogersian, clientului i revine sarcina de a dirija explorarea Eu-lui i de a propune interpretrile materialului astfel descoperit. Firete, clientul va schimba de mai multe ori interpretarea unui material experienial dat n funcie de gradul su de nelegere de sine (respectiv, n funcie de gradul su de anxietate). n situaia terapeutic, pacientul este n acelai timp obiect i agent. Acest tip de relaie se deosebete de relaia de transfer (specific terapiei psihanalitice) n care pacientul percepe terapeutul ca pe o figur semnificativ din trecutul su. De asemenea, se deosebete de relaia specific terapiei comportamentale care se bazeaz de cele mai multe ori pe o convenie de nvare. Prezumia lui C. Rogers este aceea c oamenii sunt esentialmente demni de ncredere i c au un enorm potenial de a se autonelege i a -i rezolva problemele fr o intervenie direct din partea terapeutului, fiind capabili de cretere autodirecionat (G. Corey, 1991). Att psihoterapia centrat pe client, ct i cea existenialist i Gestalt -terapia aduc numeroase contribuii n privina specificrii a ceea ce nseamn de fapt relaia psihoterapeutic, prin identificarea urmtoarelor dimensiuni ale acestei relaii: empatie acurat, cldur nonposesiv, autenticitate, concretee, autodezvluire. Empatia acurat se refer la abilitatea terapeutului de a percepe i de a comunica n mod acurat (cu precizie) att sentimentele i experienele curente ale clientului, precum i sensul i semnificaia acestora. Condiia este ca empatia s fie activ i s fie transmis celuilalt. Dup J. C. Abric (2002, p. 53), o empatie care nu se exprim, nu este dect o atitudine intern, al crei efect asupra calitii comunicrii este destul de redus". Cldura nonposesiv (nonpossessive warmth") se refer la comunicarea de ctre

psihoterapeut a respectului, simpatiei i interesului fa de clientul su, ntr -o manier nedominatoare. Din punctul de vedere al terapiei rogersiene, cldura este factorul crucial al schimbrii clientului. Ceea ce simte clientul n terapie este experiena de a fi iubit. Iubit nu ntr-o manier posesiv, ci ntr-un fel care i permite s fie o persoan distinct, cu idei i sentimente i un mod de a fi care-i este exclusiv personal" (C. Rogers, 1968). In privina acestei caracteristici, se impun unele precizri. Cldura tinde s sugereze o anumit intensitate, cordialitate sau ardoare, respectiv, o anumit sensibilitate care este la antipodul relaiei terapeutice. Dup I. Mitrofan (1999, p. 90), nu este vorba nici de prietenie, nici de amabilitate, nici de bunvoin (n sensul de baz al cuvntului), ci de o calitate fcut din buntate, responsabilitate i interes dezinteresat. Aceast calitate este implicit comportamentului terapeutului i nu ia deloc forme explicite, susceptibile s stnjeneasc relaia i, prin aceasta, s mpiedice progresele clientului". Sintetiznd, autoarea mai sus menionat numete aceast calitate optimism", nu maxim de cldur. Autenticitatea are n vedere caracteristica terapeutului de a fi total el nsui", de a fi real", oricare ar fi sentimentele pe care le ncearc la un moment dat fa de client. Firete, se pune ntrebarea dac terapeutul trebuie s arate natura sentimentelor pe care le ncearc fa de client, oricare ar fi acestea. C. Rogers susine c rspunsul la aceast ntrebare nu este nc cunoscut. Dac terapeutul constat c sentimentele se impun spiritului su astfel nct este incapabil s se concentreze pe client, este important ca el s exprime a ceste sentimente. ntradevr, prezena sentimentelor strine" relaiei mpiedic manifestarea unei atitudini de comprehensiune empatic - condiie necesar a terapiei" (C. Rogers i M. Kinget, 1965, p. 203). Concreteea se refer la evitarea de ctre terapeut a limbajului hiperintelectualizat, a generalitilor vagi i concentrarea pe nevoile clare i pe propriile sentimente ale clientului. La un nivel nalt de concretee, terapeutul d dovad de acceptare i satisfacie n a-l ntlni pe pacient acolo unde este" el cu adevrat, iar limbajul su este conectat la experiena actual a pacientului su.
7

Dintr-o alt perspectiv, V. Entescu (1981) n lucrarea Dialogul medic-bolnav" a realizat unele studii valoroase n domeniul limbajului medical, analiznd trei modele ale comunicrii terapeut-pacient: limbajul medical criptic hiperspecializat (posibilitatea inducerii de ctre terapeut a iatrogeniei prin comunicare), limbajul terapeutic vulgarizat (situaie n care pacientul ar putea s considere c este subestimat de interlocutor) i limbajul terapeutic adecvat (care deriv din experiena clinic a terapeutului). Dup V. Entescu (1981, p. 124), dificultatea mare a terapeutului const n comutarea nivelului limbajului folosit, n raport cu structura i nivelul interlocutorului, a nivelului de pregtire al acestuia". Autodezvluirea (self-disclosure") se refer la faptul c terapeutul aduce informaii n relaia sa cu privire la el nsui, la valorile, ideile, sentimentele i reaciile sale. De altfel, nici un alt aspect al psihoterapiei nu provoac att de multe controverse printre terapeui cum este manifestarea autodezvluirii n relaia terapeutic. Att spontaneitatea terapeutului n a oferi rspunsuri cu privire la situaia real a pacientului, ct i o clar cunoatere a erorilor sale tehnice, constituie forme de manifestare a autodezvluirii. Adeseori, transparena pe care o presupune autodezvluirea a fost confundat cu autenticitatea. Este ns evident c un terapeut poate s se comporte ntr-o manier natural i autentic, dar fr a-i exprima n mod direct i explicit propriile gnduri i sentimente. Dup D. . Sucan (1999, p. 26-27), cantitatea i calitatea autodezvluirii trebuie s fie potrivite cu situaia relaional. De obicei, este considerat o greeal mprtirea unei informaii consistente prea devreme, procesul de autodezvluire ntr-o relaie trebuind s fie gradat. n afara unei moderaii n ceea ce privete cantitatea, autodezvluirea ar trebui s constea n informaie pozitiv i mai puin n detalii negative". Prin utilizarea autodezvluirii, terapeutul l ajut pe client s se deblocheze, s se bizuie pe experiena lui imediat, s se autorealizeze, s se transforme pe sine.

Psihoterapia centrata pe persoana Mai este numita si psihoterapie centrata pe client sau psihoterapie rogersiana. Si asta pentru ca fondatorul si liderul incontestatabil al acestui tip de psihoterapie este Carl Rogers (1902-1987). Multe din ideile sale par atat de evidente astazi, incat multi psihoterapeuti nici nu stiu cat de mult ii datoreaza lui Rogers. Inainte de a spune cateva cuvinte despre psihoterapia sa, iata cateva din ideile lui Rogers privind dezvoltarea umana: 1. Ceea ce dicteaza comportamentul unui om este perceptia sa subiectiva asupra lumii si asupra lui insisi. Fiecare individ are propra lui lume si, pentru a intelege un individ, trebuie sa intri in lumea lui privata si sa fii capabil sa vezi lucrurile din perspectiva lui. De aceea, diagnosticarea unui client este in cel mai bun caz non-terapeutica, pentru ca il indeparteaza pe terapeut de la ceea ce ar trebui sa fie principalul sau interes, si anume intelegerea modului in care clientul vede si intelege lucrurile, punctul sau de vedere. 2. Fiecare persoana dezvolta un anumit concept de sine, o imagine, o idee despre cine este el sau ea luat in sine sau in interactiune cu lumea din jur. Aceasta imagine de sine este fluida si schimbatoare, dar odata formata reprezinta baza comportamentului si perceptiilor persoanei respective. 3. Daca toti indivizii sunt demni de incredere si au o tendinta catre actualizarea de sine (tendinta de a deveni mai buni, de a ne atinge potentialul uman, de a ne dezvolta din toate punctele de vedere), de ce e atata nefericire pe lume? Ce interfera cu tendinta oamenilor catre actualizarea de sine? Rogers a dezvoltat o teorie a neadaptarii, in care conceptul-cheie este cel de incongruenta. Neadaptarea sau proasta adaptare apare atunci cand exista o incongruenta sau lipsa de concordanta intre conceptia sa despre sine si experienta sa interioara, profunda. Cum si de ce se intampla asta? Pe masura ce un copil se dezvolta, nevoia sa de apreciere (positive regard) si autoapreciere (positive selfregard) cresc deasemenea. Pe masura ce capata tot mai multe experiente in relatie cu familia si lumea din exterior, copii dezvolta tot mai clar un concept de
9

sine. Daca acestia vor fi se simt iubiti, in special neconditionat, copii vor dezvolta un concept de sine pozitiv si, la fel de important, nu isi vor insusi anumite conditii de valorizare (conditii pentru a se simti valorizati). Daca, pe de alta parte, parintii sunt prea restrictivi si ii impun copilului tot felul de conditii, acesta dezvolta conditii de valorizare. Sa dam si cateva exemple: daca unui copil i se spune daca nu te speli pe dinti, nu te mai iubesc, copilul va simti ca este iubit numai in anumite conditii (daca se spala pe dinti iubire conditionata) si va dezvolta conditii de valorizare (sunt un copil bun numai daca ma spal pe dinti). Ideea e ca daca avem un concept de sine care include prea multe conditii de valorizare, acest concept devine rigid sau inghetat, astfel incat ne vom simti lipsiti de autoapreciere. Cu alte cuvinte, daca ni s-a tot spus ca trebuie sa facem una sau alta si trebuie sa ne comportam intr-un anumit fel pentru a fi iubiti si valorizati de parintii nostri, atunci tot ceea ce invatam este ca noi, in sine, nu suntem demni de a fi iubiti, nu valoram cine stie ce in absenta acelor comportamente considerate dezirabile. Conceptul nostru de sine este unul negativ. Eu Eu + comportamente dezirabile (fara comportamente = demn de dezirabile) a = fi iubit zero

In aceste conditii, experienta noastra profunda (ceea ce simtim noi in interiorul nostru) este una negativa, compusa din sentimente de respngere si devalorizare. De aceea, aceasta experienta profunda este distorsionata sau impiedicata sa ajunga in constientul nostru, caci ar fi foarte greu de tolerat asemenea sentimente, ne-am simti cuprinsi de anxietate si am face tot posibililul pentru a ne reprima aceste sentimente. Pe de alta parte, pentru a putea merge inainte, ne fabricam o falsa imagine de sine, un fals concept de sine pozitiv care sa ne ajute sa supravietuim. In mod evident, in conditiile unei dezvoltari lipsite de iubire neconditionata, apare aceasta incongruenta dintre ceea ce credem despre noi (falsul concept de sine) si ceea ce simtim despre noi (experienta profunda). Cand se intampla asa ceva si dupa parerea lui Rogers se intampla foarte des in

10

civilizatia moderna indivizii nu isi cunosc adevaratele interese si sunt vulnerabili la afectiuni psihice. Ei nu pot trai ca persoane de deplin integrate, ca persoane intregi (whole persons), pentru ca exista o prapastie intre ceea ce simt si ceea ce cred despre ei. Daca, pe de alta parte, copilul se dezvolta intr-un mediu in care nu exista deloc sau foarte putine conditii de valorizare, conceptul de sine este unul adevarat iar experienta profunda este una pozitiva. Copilul nu mai are nevoie sa isi construiasca un concept de sine fals pentru a trai mai departe si nici nu are de ce sa isi reprime adanc experienta interioara. Cu alte cuvine, el este mult mai capabil sa constientizeze experienta profunda si, in consecinta, sa functioneze ca persoana intreaga sau completa. In aceste conditii, intreaga fiinta se dezvolta armonios, permitand procesului de actualizare de sine sa se desfasoare si transformand individul in ceea ce Rogers a numit o persoana pe deplin functionala (fully functioning person). O persoana pe deplin functionala este tot mai: a) deschisa sa simta si sa experimenteze;

b) capabila sa isi accepte sentimentele si emotiile; c) capabila de a trai in prezent fara a se preocupa excesiv de trecut sau de viitor; d) libera de a face alegeri bune pentru ea; e) dispusa sa aiba incredere in sine si in ceilalti; f) capabila de a exprima intr-un mod echilibrat si realist atat agresiune cat si afectiune; g) creativa si nonconformista. Acestea fiind conceptiile lui Carl Rogers despre dezvoltarea umana, caracteristicile psihoterapiei centrate pe persoana sunt usor de inteles: 1. Scopul psihoterapiei centrate pe persoana este acela de a creste gradul de congruenta dintre experienta interioara si conceptul de sine. 2. Relatia terapeutica, in special in ceea ce priveste aspectele sale personale si
11

emotionale, este principalul vehicol al acestei schimbari. De fapt, relatia este cea care promoveaza cresterea si dezvoltarea integrata a clientului si nu anumite tehnici sau metode terapeutice. Pentru ca o relatie sa produca aceste schimbari, trebuie sa indeplineasca anumite conditii (faimoasele conditii necesare si suficiente ale lui Rogers): 3. Psihoterapeutul trebuie sa se straduiasca sa isi inteleaga clientul cat mai bine din perspectiva acestuia, adica sa dea dovada de empatie si intelegere (empathy). 4. Psihoterapeutul trebuie sa fie in mod onest interesat de binele clientului, sa se straduiasca cu adevarat sa il inteleaga si sa il ajute, sa nu se ascunda dupa o masca profesionala sau sa aiba o atitudine de superioritate (congruence). 5. Clientul trebuie sa se simta acceptat asa cum este, sa nu se simta judecat sau criticat pentru ideile, sentimentele si faptele sale, indiferent care sunt acestea (unconditioned positive regard). Dupa parerea lui Rogers, ultimele trei conditii sunt absolut suficiente pentru a face o terapie de sucess, fara a fi nevoie de diverse teorii, tehnici sau metode etc. Sau, cel mult, tehnicile ar putea fi considerate metode de implementare a acestor atitudini cu care terapeutul trebuie sa intre in relatia cu clientul.

Psihoterapie centrata pe persoana Autor: Camelia Airinei Psihoterapie centrata pe persoana este o abordare terapeutica umanista, dezvoltata de Carl Rogers in anii 1940 - 1950. Avand in vedere rolul terapeutului de a sprijini si asculta pacientul, acest tip de terapie s-a numit la inceput non-directiva, apoi psihoterapie centrata pe client datorita responsabilitatii pacientului pentru propria evolutie. Astazi este cunoscuta ca psihoterapie centrata pe persoana sau psihoterapie rogersiana.
12

Conform principiului umanist dupa care se ghideaza terapia centrata pe persoana, se pune foarte mare valoare pe importanta fiecarui individ si a valorilor umane. Accentul cade pe natura creativa, spontana si activa a omului, precum si pe capacitatea sa de a depasi greutatile si momentele de disperare. La fel ca psihoterapia existentiala, terapia centrata pe persoana evidentiaza responsabilitatea fiecaruia pentru propria evolutie in viata. Teoria lui Rogers are la baza "tendinta la actualizare" a oamenilor, adica motivatia intrinseca prezenta in orice forma de viata de a-si dezvolta potentialul pana la cel mai inalt nivel posibil. Cu alte cuvinte, fiinta umana are o natura esential constructiva - incearca tot timpul sa se descurce cat mai bine in viata, iar esecul nu se datoreaza lipsei vointei, ci conditiilor neprielnice sau nefavorabile care impiedica, distorsioneaza sau pervertesc acest potential. In psihoterapie centrata pe persoana terapeutul vine cu o atitudine pozitiva si are rolul de a oferi pacientului un mediu empatic, in care acesta sa se simta acceptat si respectat neconditionat. Potrivit lui Rogers, intelegerea oferita de terapeut si mediul optimist sunt conditiile care vor conduce la schimbarea pacientului. Acesta este ajutat sa se regaseasca pe sine cu adevarat (self-ul real), sa se elibereze de asteptarile si standardele impuse de cei din jur (self-ul ideal). Dezechilibrul psihic se naste din discrepanta dintre self-ul real si self-ul ideal. Cu cat aceasta incongruenta este mai mare, cu atat suferinta individului este mai mare si vor interveni mecanismele de aparare: negarea (respingerea situatiei amenintatoare) si distorsiunea perceptiva (reinterpretarea unei situatii astfel incat sa para mai putin amenintatoare). Rogers facea o analogie intre psihoterapia centrata pe persoana si a invata pe cineva sa mearga pe bicicleta: nu poti invata pe cineva doar explicandu-i - trebuie sa incerce el insusi; in acelasi timp nu poti sa-l sustii permanent - la un moment dat trebuie sa iti tina singur echilibrul, iar daca va cadea, asta e. Si in terapie, pacientul trebuie sa dobandeasca autonomie - libertate si responsabilitati. Tehnica utilizata de terapeut se numeste reflectarea; cu alte cuvinte, acesta va reflecta cu sinceritate emotiile pacientului. Potrivit lui Rogers, terapeutul trebuei sa aiba trei caracteristici esentiale: sinceritate (congruenta), empatie si respect fata de pacient. Rogers a dezvoltat psihoterapia centrata pe persoana in perioada in care lucra intr-o clinica pentru copii, insa terapia este destinata tuturor categoriilor de varsta (la copii se foloseste interpretarea de rol). Terapia rogersiana a fost utilizata pe larg in schizofrenie, depresie, anxietate, alcolism, disfunctii cognitive si tulburari de
13

personalitate. O sedinta dureaza 45 - 50 de minute, pana in 60 de minute. Poate fi aplicata in cadrul terapiei individuale, in grup sau in terapia de familie. Alte articole: Psihoterapia de grup Psihanaliza Psihoterapie Freudiana Psihoterapie psihanalitica Psihoterapie adleriana Hipnoterapie - terapia prin hipnoza Programare neuro-lingvistica (NLP) Psihoterapie comportamentala Psihoterapie cognitiv - comportamentala Psihoterapie Gestalt Consiliere maritala Analiza tranzactionala Focusing Psihoterapie psihedelica Psihoterapie existentiala

Conceptul structural cheie a teroiei rogersiene a personalitii este conceptul de Sine. Sinele este definit ca structur organizat i unitar de percepii, sistem structurat, organizat, integrat, imaginea de sine. Imaginea de sine modific de-a lungul vieii dar i pstreaz n permanen aceast structur integrat, organizat. Sinele este definit ca o structur organizat de percepii deoarece indiv idul percepe obiectele exterioare i propriile experiene atansu-le semnificaii. Acestea formeaz cmpul fenomenal al individului, iar acele pri ale cmului fenomenal care sunt percepute ca aparinnd invidului constiuie sinele. Sinele ideal este acea imagine despre sine pe care individul dorete cel mai mult s o posede, include percepiile i semnificaiile potenial relevante pentru sine, care au o foarte mare importan pentru individ. Sinele este un element important al experienei umane, scopul fiecrui individ este de a deveni cu adevrat el nsui
14

Autoactualizarea (autorealizarea) Tendina fundamental a individului este ctre realizarea propriului potenial.Organismul are o singur i foarte puternic tendin de baz, i anume aceea de a se actualiza. (Rogers, 1951, p. 487). auto-realizare (autoactualizare) implic tendina

Conceptul

de

organismului de a evolua de la stadiul de entitate simpl ctre una complex. El exprim trecerea de la dependen la independen, de la fixitate i rigiditate ctre un proces de schimbare i libertate de expresie

Consistena i congruena sinelui Conform tezelor rogersiene, organismul funcioneaz astfel nct s -i pstreze consistena, unitatea (neleas ca absen a conflictului) ntre percepiile de sine, pe de o parte,i ntre aceste percepii i experiena cu mediul, pe de alt parte:Majoritatea comportamentelor adoptate de organism sunt cele consistente cu imaginea despre sine (Rogers, 1951, p. 507). Conceptul de consisten a sinelui a fost dezvoltat de Lecky (1945) ). Conform acestuia, organismul nu caut s ctige plcere i s evite durerea (aa cum pretindea Freud), ci tinde s -i pstreze unitatea structural a personalitii. Pentru Lecky, oamenii pot fi cu adevrat fideli doar lor nii. Orice individ se va comporta ntr -un mod conform cu imaginea pe care o posed despre sine, chiar dac din punct de vedere obiectiv acest comportament nu este ntotdeauna cel optim. Astfel, dac te consideri un individ slab la ortografie, vei ncerca sacionezi n aa

15

manier, nct comportamentul tu s corespund acestei imagini despre tine nsui.

Situaii de incongruen i mecanisme defensive (distorsiunea sensului experienei i negarea existenei experienei) O stare de incongruen apare atunci cnd exist o discrepan ntre modul n care individul se auto-percepe i experiena real cu lumea nconjurtoare. Prin intermediul unui proces denumit subcepie, putem recepiona informaii contrare imaginii de sine, nainte ca acestea s devin contiente. Rspunsul fa de ameninarea reprezentat de recunoaterea experienelor aflate n conflict cu imaginea de sine este acela de aprare. Reacionm defensiv interzicnd accesul n sfera contient experienelor percepute i considerate (incontient) ca fiind, chiari ntr-o mic msur, n conflict cu imaginea de sine. Dou dintre mecanismele defensive cele mai studiate de Rogers sunt distorsiunea sensului experienei (permite accesul n contiin a experienei, dar ntr -o form concordant cu imaginea de sine) i negarea existenei experienei (inhibarea manifestrii contiente a experienei).

Nevoia de apreciere pozitiv /de acceptare necondiionat Nevoia de apreciere pozitiv: atitudini, precum cldura sufleteasc,respectul, simpatia i acceptarea (tolerana) fa de copil i se traduce prin necesitatea acestuia de a primi dragoste i afeciune.

Autorealizareai dezvoltarea sntoas a psihicului Din punctul de vedere al psihologiei dezvoltrii, preocuparea major a lui Rogers vizeaz mediul familial n care se dezvoltcopilul: fie crete liber,
16

ntr-o stare de congruen, avnd posibilitatea de a-i manifesta potenialul, fie se dezvolt pe fondul unui sentiment de incongruen cu sine, devenind ulterior un individ defensiv.

17