Sunteți pe pagina 1din 39

Pneumonia reprezinta inflamatia plamanilor adesea cauzata de o infectie cu o bacterie sau un virus.

Aceasta boala determina aparitia dispneei (dificultatea respiratiei, gafaiala) deoarece plamanii trebuie sa depuna mai mult efort pentru a mentine adecvat nivelul seric (in sange) al oxigenului. Simptomele pneumoniei cauzate de bacterii debuteaza de obicei brusc si se pot datora unei infectii a cailor respiratorii superioare cum ar laringita, traheita sau gripa. Simptomele comune includ febra, tusea care, de obicei, este productiva (cu expectoratie) cu eliminarea unei spute (mucus eliminat din plamani) de culoare verde-galbuie si tahipnee (respiratie superficiala si rapida). Batranii au simptomatologie diferita, mai usoara. Semnul major al pneumoniei la batrani este tulburarea functiilor cognitive (confuzie, delir) sau agravarea bolii pulmonare deja existente. Simptomele pneumoniei care nu este cauzata de bacterii, numita pneumonie nonbacteriana, includ febra, tusea, respiratia superficiala si o productie de sputa in cantitate mica. Tratamentul acestei boli consta in antibiotice. Ce este pneumonia? Termenul de pneumonie este un termen general atribuit infectiilor pulmonare care determina dispnee (dificultati de respiratie). In cele mai multe cazuri, tratamentul poate fi facut la domiciliu si pneumonia nu determina afectarea functiei pulmonare. Cu toate acestea, in cazurile batranilor peste 65 de ani, copiilor si persoanelor care sufera de alte boli, si in special boli pulmonare cum ar bronhopneumopatia cronica obstructiva, tratamentul se face intraspitalicesc, pneumoniile fiind mai severe la aceste categorii de persoane. Cazurile de pneumonie usoara sunt adesea numite pneumonii ambulatorii (care pot fi tratate ambulatoriu, adica la domiciliu, fara a fi nevoie de spitalizare). Pnemonia poate fi contactata din viata de zi cu zi, ca de exemplu de la scoala sau serviciu (numite pneumonii dobandite in comunitate sau comunitare) sau din spital (numite pneumonii nosocomiale). Acest articol se refera la pneumoniile dobandite in comunitate. Din fericire, tratamentul este eficient de obicei in toate cazurile, in special daca persoanele in cauza se prezinta la medic curand dupa debutul pneumoniei si tratamentul este inceput devreme.

Cuprins articol
1. Generalitati 2. Simptome 3. Severitatea pneumoniilor 4. Factorii de risc 5. Diagnostic 6. Tratament 7. Prevenire

Simptome
Sus

Simptomele pneumoniei cauzate de bacterii au un debut brusc la persoanele sanatoase cu varsta sub 65 de ani. Debutul este in timpul sau urmeaza unei infectii respiratorii superioare, cum ar fi gripa sau guturaiul si poate include : - tusea, adesea cu productie de mucus (sputa) provenit din plamani. Sputa poate avea culoare ruginie sau verde sau cu striuri sangvinolente (contine mici cantitati de sange); -febra, care este mai putin frecventa la batrani; - frisoane; - dureri de perete toracic (dureri la nivelul pieptului) care se accentueaza dupa tuse si inspiratie; - respiratie superficiala, accelerata (tahipnee) si senzatia de respiratie scurta; -tahicardie (accelerarea batailor inimii); -fatigabilitate sau slabiciune.

Severitatea pneumoniilor
Sus Dupa infectia cu un microorganism care determina pneumonie, perioada de incubatie (perioada de la infectie pana la debutul bolii) este de la 1-3 zile (incubatie scurta) pana la 7-10 zile (incubatie lunga). Severitatea si durata pneumoniilor depind de: Varsta si starea de sanatate - Persoanele in varsta si cele bolnave sufera de pneumonii mai severe si fac mai frecvent complicatii ale acesteia, cum ar fi bacteriemia (prezenta in sange a bacteriilor care au determinat penumoniile) sau septicemia (raspandirea bacteriilor in tot organismul). Cauza pneumoniei - bacteriana sau virala (cauzata de un virus) - Pneumoniile virale sunt mai putin severe fata de cele bacteriene. Rapiditatea instituirii tratamentului - Cu cat este tratata mai devreme, cu atat mai repede dispar simptomele. Sistemul imunitar - La persoanele cu deficiente ale sistemului imun, pneumonia este mai severa fata de cele cu sistemul imun sanatos.

Factorii de risc
Sus Factorii de risc pentru aparitia pneumoniei sunt: - Fumatul - Acesta este cel mai semnificativ factor de risc pentru aparitia pneumoniilor la persoanele tinere sanatoase. - Asocierea unei alte boli, in special pulmonare, cum ar fi bronhopneumopatia cronica obstructiva sau astmul bronsic. - Deficienta sitemului imunitar.

- Suferinte la nivelul coastelor, cum ar fi traumatismele costale. - Tulburari ale statusului mental (cum ar fi confuzia sau pierderea cunostintei) care cresc riscul aspiratiei sputei sau salivei de la nivelul nasului sau gurii in plamani, a lichidelor sau alimentelor din stomac in plamani.

Diagnostic
Sus Pneumonia se diagnosticheaza de obicei prin anamneza (discutia cu pacientul), examen fizic si radiografie pulmonara. Bazandu-se pe anamneza si examenul fizic, medicul poate incepe tratamentul imediat, fara a mai face alte teste suplimentare. Necesitatea unor alte teste depinde de severitatea simptomelor, varsta si starea de sanatate generala. De obicei, cu cat suferinta este mai severa, cu atat mai multe teste sunt necesare. Acest lucru este valabil in special in cazul copiilor si batranilor. Radiografia pulmonara se face, aproape in toate cazurile, pentru a depista modificarile pulmonare determinate de pneumonie sau pentru a depista alte cauze ale simptomelor. Cu toate acestea, radiografia pulmonara nu releva intotdeauna prezenta sau nu a pneumoniei, in special daca este executata la prima imbolnavire. In unele cazuri, radiografia pulmonara poate: - sugera tipul microorganismului cauzator al pneumoniei (bacterie, fung, virus); - arata complicatiile pneumoniei; - arata suferinte pulmonare asociate pneumoniei, cum ar fi lichid pleural (lichid in cavitatea toracica) sau colapsul (obstructia) unui plaman; - descoperi alte suferinte, cum ar fi insuficienta cardiaca, cancerul pulmonar sau bronsita acuta.

Tratament
Sus Tratamentul pneumoniei determinata de bacterii, cea mai frecventa cauza, consta in antibiotice. Durata tratamentului variaza intre 5 si 14 zile, in functie de mai multi factori. In cazul persoanelor cu deficiente de sistem imun tratamentul poate fi mai lung de 14 zile. Medicul specialist alege antibioticul in functie de mai multi factori, incluzand varsta, tipul simptomelor si severitatea lor si de necesitatea de spitalizare. Desi recomandarile antibioticelor difera de la medic la medic, primul antibiotic folosit este unul care are spectru larg de actiune (poate distruge mai multe tipuri de bacterii). Toate antibioticele folosite au o rata de eficienta inalta in tratarea pneumoniilor. In cazul tratamentului ambulatoriu (la domiciliu), medicul poate recomanda oricare dintre urmatoarele clase de antibiotice: - Macrolide, cum ar fi claritromicina, eritromicina, azitromicina.

- Tetracicline, cum ar fi doxiciclina. - Fluorochinolone, cum ar fi levofloxacina, moxifloxacina, gatifloxacina.

Prevenire
Sus Exista cateva metode de a preveni pneumonia: - Abandonarea fumatului! Fumatul este un factor de risc pentru penumonie. - Evitarea contactului cu persoane cu infectii respiratorii superioare, cum ar fi gripa si guturaiul. Pneumonia se poate dezvolta dupa aceste tipuri de infectii. - Evitarea persoanelor cu pojar sau varicela, in cazul in care aceste afectiuni nu au fost dezvoltate anterior. Pneumonia poate fi o complicatie a pojarului si varicelei, astfel ca, dobandirea acestor infectii este un factor de risc pentru pneumonie.

Pneumonia fapte

Pneumonia este o infectie a plaminilor care poate fi cauzata de diferite tipuri de microorganisme, inclusiv bacterii, virusuri, ciuperci. Simptomele de pneumonie includ tusea cu productie de sputa, febra, si dureri in piept pe inspiratie (in respiratie). Pneumonia este suspectata atunci cand un medic aude zgomote anormale in piept, iar diagnosticul este confirmat printr-un piept X-ray . Bacteriile care cauzeaza pneumonia pot fi identificate prin cultura de sputa. O efuziune pleurala este o colectie de lichid in jurul pulmonar inflamat. Pneumonia bacteriana sau fungica (dar nu virala) poate fi tratata cu antibiotice.

Ce este pneumonia?
Pneumonia este o infectie de unul sau ambii plamani, care este, de obicei cauzata de bacterii, virusuri sau ciuperci. Inainte de descoperirea antibioticelor, o treime din toti oamenii care au dezvoltat pneumonie, ulterior, au murit din cauza infectiei. In prezent, peste 3 milioane de oameni dezvolta pneumonie in fiecare an in Statele Unite. Peste o jumatate de milion dintre aceste persoane sunt admise la un spital pentru tratament. Desi cele mai multe dintre aceste persoane se recupereaza, aproximativ 5% vor muri de pneumonie. Pneumonia este a sasea cauza de deces in Statele Unite.

Cum fac oamenii captura pneumoniei?


Unele cazuri de pneumonie sunt contractate de respiratie in picaturi mici, care contin organisme care pot cauza pneumonie. Aceste picaturi ajung in aer atunci cand o persoana infectata cu acesti germeni tuseste sau stranuta. In alte cazuri, pneumonia este cauzata atunci

cand bacteriile sau virusii care sunt prezenti in mod normal in gura, gat, nas sunt introdusi accidental in plamani. In timpul somnului, oamenii aspira secretiile din gura, gat, nas. In mod normal, organismul raspunde din reflex (tuse). Cu toate acestea, daca o persoana este intr-o stare slabita dintr-o alta boala, o pneumonie severa, se poate dezvolta. Persoanele cu infectii virale recente, boli pulmonare, boli de inima si probleme de inghitire, precum si alcoolicii, consumatorii de droguri si cei care au suferit un accident vascular cerebral sau sechestru sunt la risc mai mare de a dezvolta pneumonie decat populatia generala. Pe masura ce imbatranim, mecanismul nostru de inghitire poate deveni afectat la fel ca sistemul nostru imunitar. Acesti factori, impreuna cu unele dintre efectele secundare negative ale medicamentelor, creste riscul de pneumonie la varstnici. Odata ce organismele intra in plamani, se instaleaza de obicei in sacii lor de aer si cresc rapid in numar. Celulele organismului inflamat se umple cu lichid si puroi iar organismul incearca sa lupte impotriva infectiei.

Care sunt simptomele si semnele pneumoniei?


Majoritatea persoanelor care dezvolta pneumonie initial au simptome de o raceala (infectii respiratorii superioare, de exemplu, stranut, durere in gat, tuse), care sunt apoi urmate de o mare febra (uneori la fel de mare ca 104 F), tremura frisoane, si o tuse de productie cu sputa. Sputa este de obicei decolorata si uneori sangeroasa. In functie de locatia infectiei, anumite simptome sunt mai susceptibile de a se dezvolta. In cazul in care infectia se stabileste in pasajele de aer, tusea si sputa tind sa predomine simptomelor. In unele, tesutul spongios din plamani este mult mai implicat. In acest caz, procesul de oxigenare a sangelui poate fi afectat, impreuna cu rigidizarea pulmonara, duc la dificultati de respiratie. Uneori, culoarea pielii individului se poate schimba si deveni sumbra sau violacee (o afectiune cunoscuta sub numele de cianoza), datorita sangelui slab oxigenat. Durerile toracice se pot dezvolta. Aceasta durere este, de obicei ascutita si se agraveaza atunci cand se respira adanc si este cunoscut sub numele de durere pleuritica sau pleurezie. In alte cazuri de pneumonie, in functie de organismul cauzal, nu poate fi un debut lent al simptomelor. O tuse agravata, dureri de cap, dureri musculare pot fi singurele simptome. Copiii si sugari care dezvolta pneumonie de multe ori nu au niciun semn specific ale unei infectii respiratorii, insa dezvolta febra si par destul de bolnavi. Persoanele in varsta pot avea, de asemenea, cateva simptome de pneumonie.

Cum diagnosticam pneumonia?


Pneumonia poate fi suspectata in cazul in care medicul examineaza pacientul si aude o respiratie grosiera cu sunete gen trosnituri atunci cand asculta o parte din piept cu un stetoscop. Ar putea fi respiratie suieratoare. Un piept X-ray este de obicei ordonat pentru a confirma diagnosticul de pneumonie. Plamanii au mai multe segmente mentionate ca lobi, de obicei, doi pe stanga si trei pe dreapta. Atunci cand pneumonia afecteaza una din aceste came, este mentionata ca pneumonie lobara. Unele pneumonii au o distributie mai neuniforma, care nu implica lobi specifici. In trecut, atunci cand ambii plamani au fost implicati in infectie, a fost folosit termenul de pneumonie dubla. Acest termen este utilizat rar in ziua de astazi. Probele de sputa pot fi colectate si examinate la microscop. Pneumonia cauzata de bacterii sau ciuperci poate fi detectata prin acest examen. Un esantion de sputa poate fi cultivat in incubator special, iar agentul patogen poate fi identificat ulterior. Este important sa intelegem ca specimenul de sputa trebuie sa contina putin saliva din gura si sa fie livrat la laborator destul de repede. In caz contrar, proliferarea noninfecting bacteriile din gura pot predomina. Asa cum am folosit antibiotice in mod necontrolat, mai multe organisme devin rezistente la

antibioticele utilizate in mod obisnuit. Aceste tipuri de culturi pot contribui la orientarea tratament adecvat. Un test de sange care masoara numarul de celule albe din sange (WBC. Numarul de leucocite poate da de multe ori un indiciu cu privire la gradul de severitate al pneumoniei si daca aceasta este cauzata de bacterii sau de un virus. Un numar crescut de neutrofile, un tip de WBC, este vazut in cele mai multe infectii bacteriene, intrucat o crestere a limfocitelor, un alt tip de WBC, este intalnit in infectii virale, infectii fungice, si unele infectii bacteriene (cum ar fi tuberculoza). Bronhoscopia este o procedura in care un strat subtire, tub flexibil luminat si care poate viziona, se introduce in nas sau gura dupa un anestezic local. Folosind acest aparat, medicul poate examina direct caile respiratorii (trahee si bronhii). Concomitent, se pot obtine mostre de sputa sau tesut din partea pulmonara infectata. Uneori, in spatiul pulmonar se colecteaza un luchid fluid ca urmare a inflamatiei de la pneumonie. Acest lichid se numeste pleurezie. Daca o cantitate semnificativa de lichid se dezvolta, acesta poate fi inlaturat. Dupa amorteala pielii cu anestezic local, este introdus un ac in cavitatea toracica si lichidul poate fi retras si examinat la microscop. Aceasta procedura se numeste toracocenteza. Deseori ultrasunetele sunt folosite pentru a preveni complicatiile de la aceasta procedura. In unele cazuri, acest lichid se poate inflama sau infectat si poate fi necesar pentru eliminare de proceduri chirurgicale. Astazi, de cele mai multe ori, acest lucru implica interventiile chirurgicale printr-un tub sau toracoscop.

Ce cauzeaza pneumonia? Cum se trateaza? Pneumonia poate fi prevenita?


Cele mai frecvente cauze ale pneumonie bacteriana este Streptococcus pneumoniae. In aceasta forma de pneumonie, exista de obicei un debut brusc al bolii cu tremura uri frisoane, febra si producerea unei sputa ruginiu. Infectia se raspandeste in sange in 20% -30% din cazuri (cunoscut sub numele de sepsis), si, daca se intampla acest lucru, 20% -30% dintre acesti pacienti mor. Sunt disponibile doua vaccinuri pentru prevenirea bolii pneumococice: vaccinul pneumococic conjugat (PCV13) si vaccinul pneumococic polizaharidic (PPV23; Pneumovax). Vaccinul pneumococic conjugat este parte din programul de imunizare de rutina pentru sugari in SUA si este recomandat pentru toti copiii <2 ani si a copiilor de 2-4 ani, care au anumite afectiuni medicale. Vaccinul pneumococic polizaharidic este recomandat pentru adultii cu risc crescut de a dezvolta pneumonie pneumococice, inclusiv persoanele in varsta, persoanele care au diabet zaharat, boli cronice cardiace, pulmonare, boli de rinichi sau, cei cu alcoolism, fumatorii, si acelor oameni care au avut splina indepartata. Aceasta vaccinare ar trebui sa fie repetata la fiecare cinci ani, intrucat vaccinul antigripal este acordat anual. Antibioticele de multe ori folosite in tratamentul pentru acest tip de pneumonie sunt penicilina, amoxicilina si acidul clavulanic (Augmentin, Augmentin XR), si antibioticele macrolide, inclusiv eritromicina (E-Mycin, Eryc, Ery-Tab, PCE, Pediazole, Ilosone), azitromicina (zithromax, Z-Max), si claritromicina (Biaxin). Penicilina a fost inainte cel mai folosit antibiotic in tratarea acestei infectii. Odata cu aparitia si utilizarea pe scara larga de antibiotice cu spectru larg, rezistenta la medicamente sa dezvoltat semnificativ. Penicilina poate fi inca eficienta in tratarea pneumoniei pneumococice, dar trebui sa fie folosita numai dupa ce se realizeaza sensibilitatea culturi de bacterii la acest antibiotic. Klebsiella pneumoniae si Hemophilus influenzae sunt bacteriile care cauzeaza adesea pneumonie la persoanele care sufera de boli pulmonare obstructive cronice (BPOC) sau alcoolism. Antibiotice utile in acest caz sunt cefalosporine pentru a doua si a treia generatie, amoxicilina si acid clavulanic, fluoroquinolone (levofloxacina [Levaquin], moxifloxacina-orala [Avelox], sisulfametoxazol/trimetoprim [Bactrim, Septra]). Mycoplasma pneumoniae este un tip de bacterie care cauzeaza adesea o infectie lenta in curs de dezvoltare. Simptomele sunt febra,

frisoanele, durerile musculare, diareea, si eruptiile cutanate. Aceasta bacterie este cauza principala a multor pneumonii in lunile de vara si toamna, pneumonie atipica. Macrolidele (eritromicina, claritromicina, azitromicina, si fluorochinolone) sunt antibioticele prescrise pentru a trata pneumonie Mycoplasma. Boala legionarului este cauzata de bacteria Legionella pneumoniae care este cel mai adesea gasita in aprovizionarea cu apa contaminata si aer conditionat. Este o infectie fatala daca nu este corect diagnosticata. Pneumonia este o parte a infectiei generale, si simptomele sunt febra mare, un ritm cardiac relativ lent, diaree, greata, varsaturi si dureri in piept. Barbatii mai in varsta, fumatori, si oameni al caror sistem imunitar este suprimat au un risc mai mare de a dezvolta boala. Fluoroquinolone (vezi mai sus) sunt tratamentul in aceasta infectie. Aceasta infectie este de multe ori diagnosticata printr-un test de urina. Legionara mycoplasma si Chlamydia pneumoniae, toate provoca un sindrom cunoscut sub numele de pneumonie atipica. In acest sindrom, piept X-ray prezinta anomalii difuze, dar pacientul nu pare grav bolnav. In trecut, aceasta conditie a fost mentionat ca pneumonia pe picioare , un termen care este foarte rar folosit astazi. Aceste infectii sunt foarte dificile. Recent, un studiu efectuat in Tarile de Jos a demonstrat ca adaugarea unui medicament -steroizi, dexametazona (Decadron), la terapia cu antibiotice scurteaza durata de spitalizare. Acest medicament trebuie utilizat cu prudenta la pacientii care sunt in stare critica sau deja au un sistem imunitar compromis. Pneumocystis carinii (acum cunoscut ca Pneumocystis jiroveci) este o alta forma de pneumonie, care implica de obicei ambii plamani. Se observa la pacientii cu un sistem imunitar compromis, fie de la chimioterapie pentru cancer, HIV/SIDA, si cei tratati cu TNF (factor de necroza tumorala), cum ar fi artrita reumatoida. Odata diagnosticata, de obicei, raspunde bine la sulfa care contin antibiotice. Steroizii sunt adesea folositi in plus, in cazurile mai severe. Pneumoniile virale, de obicei, nu raspund la tratamentul cu antibiotice. Aceste infectii pot fi cauzate de adenoviruses, rhinovirus, virusul gripal (gripa), virusul sincitial respirator (VSR), si parainfluenza virusul (care cauzeaza, de asemenea, crup). Este important sa va asigurati ca o pneumonie bacteriana nu se dezvolta secundar. Daca da, atunci pneumonia bacteriana este tratata cu antibiotice adecvate. In unele situatii, terapia antivirala este utila in tratarea acestor conditii. Mai recent, H1N1, gripa porcina de origine A, a fost asociata cu pneumonia severa ducand la insuficienta respiratorie. Aceasta boala necesita utilizarea unei ventilatii mecanice pentru a sprijini respiratia. Infectii fungice, care pot duce la pneumonie sunt histoplasmoza, coccidiomycosis, blastomicoza, aspergiloza si criptococoza. Acestea sunt responsabile pentru un procent relativ mic de pneumonii in Statele Unite ale Americii. Fiecare ciuperca are tratamente cu antibiotice specifice, printre care sunt amfotericina B, fluconazol (Diflucan), penicilina, si sulfonamide. Preocuparile majore s-au dezvoltat in comunitatea medicala cu privire la excesul de antibiotice. Cele mai multe infectii inflameaza gatul si tractului respirator superior si sunt cauzate de virusuri mai degraba decat bacterii. Desi antibioticele sunt ineficiente impotriva virusilor, ele sunt prescrise. Utilizarea excesiva a dus la o varietate de bacterii care au devenit rezistente la antibiotice. Aceste organisme rezistente sunt observate frecvent in spitale si casele de ingrijire medicala. De fapt, medicii trebuie sa ia in considerare atunci cand prescriu antibiotice. Mai multe organisme virulente provin din mediul de sanatate, fie din spital sau din casele de ingrijire medicala. Aceste organisme au fost expuse la cele mai puternice antibiotice pe care le avem la dispozitie. Ele tind sa dezvolte rezistenta la unele dintre aceste antibiotice. Aceste organisme sunt denumite in continuare bacterii nosocomiale si pot cauza ceea ce este cunoscut sub numele de pneumonie nosocomiala in cazul in care plamanii devin infectati. Recent, unul dintre aceste organisme rezistente a devenit destul de comun in comunitate. In unele comunitati, pana la 50% din infectiile Staphylococcus Staph sunt cauzate de microorganisme rezistente la antibiotice meticilina. Acest organism este mentionat ca MRSA (aureus meticilino-rezistent la meticilina Staph ) si necesita antibiotice speciale, atunci cand aceasta cauzeaza infectii. Acesta poate provoca pneumonie, dar poate fi si cauza a frecvente

infectii ale pielii. In multe spitale, pacientii cu aceasta infectie sunt plasati izolat. Vizitatorii lor sunt solicitati sa poarte manusi, masti, si halate. Acest lucru se face pentru a ajuta la prevenirea raspandirii acestei bacterii. Prin urmare, este foarte important sa va spalati pe maini. Situatia cu MRSA continua sa evolueze. Dobandite in comunitate tulpina de MRSA tinde sa fie receptiv la unele dintre cele mai frecvent utilizate antibiotice intrucat dobandita in spital are tulpina puternica si necesita terapii mai agresive cu antibiotice.

Care este prognoza de pneumonie?


Pneumonia poate fi o infectie grava si pune viata in pericol. Acest lucru este valabil mai ales la copiii in varsta, si cei care au alte probleme medicale grave, cum ar fi BPOC, boli de inima, diabet, si anumite tipuri de cancer. Din fericire, odata cu descoperirea multor antibiotice puternice, cele mai multe cazuri de pneumonie pot fi tratate cu succes. De fapt, pneumonia poate fi de obicei tratata cu antibiotice orale fara a fi nevoie de spitalizare.

Daca in nas, gura, faringe exista in mod normal o abundenta flora microbiana, aceasta nu se mai intalneste in caile respiratorii inferioare si in plaman. Desi este expus in fiecare clipa invaziei cu microorganisme prin inhalare, plamanul este in mod normal steril. Nu este un lucru simplu, ci organismul desfasoara un intreg arsenal de mecanisme de aparare in acest scop: mucusul, cilii, reflexul de tuse, substante cu rol in apararea locala si fireste imunitatea generala. Cu toate aceste eforturi uneori mijloacele de protectie sunt depasite, producandu-se infectii numite pneumonii. Inainte de descoperirea antibioticelor, o treime dintre bolnavii cu pneumonie decedau din cauza complicatiilor cardiace sau septice. Azi, se apreciaza ca, probabil, jumatate dintre victimele epidemiei de gripa din 1918 - care a facut mai multe victime in Europa decat primul razboi mondial -, de fapt au murit din cauza infectiilor bacteriene pulmonare asociate. De atunci, s-au facut pasi importanti in tratamentul si prevenirea acestor periculoase maladii. Cu toate acestea exista pericole care vizeaza in special copiii mici, varstnicii, persoanele cu boli cronice sau cu o imunitate scazuta, iar anotimplul rece le favorizeaza cu predilectie. Pneumonia Cei doi plamani se gasesc in torace, separati intre ei printr-un spatiu care se numeste mediastin. Ei au o greutate de aproximativ 1,2 kg (la adult) si volumul maxim continut este de 4.500-5.000 cm cubi de aer. Ei sunt acoperiti de un invelis cu o foita dubla, numit pleura. Inflamatia tesutului pulmonar, cel mai des de natura infectioasa (de obicei virala sau microbiana, dar si fungica sau parazitara) se numeste pneumonie. Si pleura se poate inflama, fenomen insotit, de regula, de acumularea de lichid intre foitele pleurale (pleurezie). Aceast fenomen poate avea diverse cauze, de la afectiuni locale pulmonare, la boli ale altor organe sau sistemice, dar destul de frecvent este de natura infectioasa, tuberculoasa sau netuberculoasa. Conform statisticilor OMS, in lume, la fiecare 20 de secunde, un copil moare din cauza pneumoniei. Peste 1,5 milioane de copii sub 5 ani decedeaza anual. In SUA, pneumoniile sunt responsabile de 2-3 milioane de imbolnaviri, 1,2 milioane de spitalizari si 52.000 de decese in fiecare an. Pneumoniile virale sunt mai frecvente, dar cele bacteriene sunt, in general, mai severe, iar alteori cele doua se pot asocia sau infectia bacteriana o poate complica pe cea virala. Pneumonia poate aparea brusc sau dupa o infectie respiratorie

superioara, se poate produce la orice varsta (afectand mai ales pe copii si varstnici), fiind in general mai frecventa la barbati decat la femei. Pneumoniile virale pot fi produse de virusurile gripale (care dau formele cele mai severe de pneumonii virale) sau paragripale, virusul sincitial respirator (care este cel mai intalnit la nou-nascuti), adenovirusuri, rinovirusuri sau coronavirusuri, multe dintre acestea raspunzatoare de raceala atat de frecventa in sezonul rece. Pneumoniile bacteriene sunt generate cel mai frecvent de pneumococ, dar si de stafilococ, diferiti streptococi, Haemophilus Influenzae, Klebsiela etc. Exista niste microorganisme intermediare, asemanatoare cu bacteriile (Chlamidya pneumoniae si Mycoplasma) care dau niste forme mai usoare de boala, in care bolnavul isi poate desfasura activitatile curente, asazisele pneumonii pe picioare. Cele mai expuse categorii sunt cele aflate la extremele varstei (copii mici, la care sistemul imun nu este complet dezvoltat sau persoane peste 65 de ani), bolnavi cu afectiuni cronice (pulmonare sau cardiace, boli care scad imunitatea cum este diabetul zaharat sau cancerul), persoanele carora le-a fost scoasa splina sau care urmeaza tratament chimioterapic sau imunosupresor, fumatorii sau consumatorii de alcool. De asemenea, sunt mai afectati cei care lucreaza sau traiesc intr-un mediu poluat sau care locuiesc in zone comune aglomerate. Un alt factor de risc demonstrat sunt periodontitele (inflamatiile cronice ale gingiei) sau problemele dentare. Debut brusc Pneumoniile bacteriene debuteaza brusc (uneori printr-o inrautatire subita a unei banale raceli) cu febra mare (peste 39 grade Celsius), insotita de frisoane, cu tuse persistenta, cu expectoratie (de culoare alba, galben-verzuie, ruginie sau cu striuri de sange), respiratie dificila (dispnee) si cresterea frecventei respiratorii si cardiace, durere localizata intr-o portiune a toracelui, in functie de localizarea procesului infectios (in unele forme pot aparea dureri in partea superioara, stanga sau dreapta, a abdomenului). Starea generala este afectata, bolnavul prezinta oboseala, dureri de cap sau tulburari digestive. La batrani semnele respiratorii sunt estompate, deseori nu apare febra, tusea este iritativa, fara expectoratie, dar este afectata starea psihica (confuzie, obnubilare). La nou-nascuti apare iritabilitate (plans continuu) sau letargie, refuzul hranei, febra. La copilul mic se observa febra, tuse uscata, respiratie dificila, zgomotoasa, cu cresterea frecventei respiratorii (peste 60 pe minut), uneori chiar cianozarea (albastrirea) extremitatilor din cauza oxigenarii deficitare, inapetenta (pierderea poftei de mancare). La copilul mare, simptomele sunt asemanatoare adultului, dar pot apare in plus ,dureri abdominale, greata,varsaturi. Pneumoniile virale sunt mai frevente la copii si tineri , ele manifestandu-se prin cu febra, fiori, dureri de cap, dureri musculare si articulare, oboseala, tuse uscata (fara expectoratie sau cu expectoratie redusa), fara durere toracica. Exista niste microorganisme asemanatoare bacteriilor (Chlamydia pneumoniae sau Mycoplasme) care dau forme mai usoare de pneumonie, in care bolnavul isi poate desfasura activitatile zilnice (de exemplu pot merge la scoala sau la serviciu) , asa zisele pneumonii ,,pe picioare' si care se pot trata (ca si cele bacteriene) cu antibiotice (chiar daca uneori acest lucru nu este necesar). Ele se manifesta prin tuse iritativa, persistenta, chinuitoare, dar fara expectoratie, rinoree (secretii nazale abundente), dureri in gat, cefalee, oboseala (care poate persista mai multe saptamani), uneori mai ales la inceput febra joasa (deseori insa febra poate lipsi), alteori dureri la nivelul urechii sau o eruptie pe piele. Daca pneumonia nu se dovedeste a fi o afectiune usoara, lipsita de

pericol, in nici una din situatiile enumerate, cu atat mai grava este situatia pneumoniile contactate in mediul spitalicesc, de catre pacientii care petrec mai mult timp in spital, mai ales daca sunt imobilizati la pat sau ventilati. In aceste cazuri la originea bolii sunt, de regula, germeni gram negativi sau stafilococi, in marea majoritate tulpini rezistente la o gama larga de antibiotice. Manifestarile clinice sunt asemanatoare celor prezentate, dar predomina febra inalta si tulburarile respiratorii. Este ideal sa prevenim acest risc in masura in care lucrul depinde de noi De exemplu, pneumonia poate complica grav o interventie chirurgicala. De aceea, este important sa nu manance sau bea nimic dupa ora 12 in noaptea dinaintea interventiei (daca nu exista alte recomandari sau restrictii) pentru a preveni aspirarea continutului stomacului in plaman in timpul anesteziei, fapt care favorizeaza aparitia pneumoniei. Statul intins pe spate pe perioada indelungata este un alt factor de risc, de aceea este bine ca pacientul sa stea cat mai repede dupa interventie in pozitie sezanda si sa inceapa sa mearga. De asemenea, sunt indicate exercitiile respiratorii cate 10-15 respiratii adanci pe ora. Controale medicale, confirmarea vindecarii Diagnosticul de pneumonie este pus in urma examenului fizic (medicul asculta cu stetoscopul la nivelul toracelui, depistand astfel sunete anormale la nivelul plamanilor) la care se adauga radiografia toracica si examen de sputa (pentru depistarea naturii infectiei). In functie de gravitatea ei pneumonia va fi tratata ambulator (la domiciliu) sau intr-un spital (mai ales in cazul copiilor sau varstnicilor, daca apar tulburari respiratorii sau cardiace). In pneumoniile bacteriene tratamentul cu antibiotice se incepe imediat, urmand ca in functie de rezultatele de laborator si de evolutia bolii acestea sa fie eventual schimbate. Antibioticele trebuie facute in dozele prescrise de medic si pe perioada indicata. La acestea se adauga medicamente pentru combaterea febrei si durerilor, sau tusei. In acest scop se folosesc expectorante (care ajuta eliminarea mucusului) sau medicamente de supresie a tusei. Acestea din urma trebuie folosite cu atentie, cu discernamant , doar la indicatia medicului, in cazul tusei uscate si suparatoare (nu productive, care trebuie stimulata, ca un mecanism de vindecare) si pe o perioada limitata. Pneumoniile virale necesita doar tratament simptomatic. Pe perioada bolii suferindul are nevoie de odihna, la pat, eventual cu toracele ridicat pe perne pentru a usura respiratia. O buna hidratare (cu apa, ceai, sucuri) este esentiala pentru a combate deshidratarea produsa de febra si a asigura o buna eliminare a sputei. Regimul alimentar este usor in perioada febrila, dupa care bolnavul trebuie incurajat sa manance. Foarte important, bolnavul trebuie sa revina la control, la intervalul indicat de medic, pentru ca vindecarea sa fie confirmata printr-un examen clinic, eventual radiologic. Abcesul pulmonar Abcesul pulmonar este o infectie grava, dar din fericire rara, a plamanului, cu distrugerea (necroza) unor portiuni de tesut. Apare dupa pneumonii grave, in cazul existentei unor tumori sau altor afectiuni cronice pulmonare sau pe fondul unei scaderi a imunitatii. Se manifesta prin febra si stare generala alterata, tuse cu expectoratie abundenta si hemoptizii repetate(eliminare de sange prin tuse). Dupa cateva zile, colectia purulenta este evacuata printr-o eliminare abundenta de sputa purulenta, fetida, fenomen care se repeta periodic. Pleureziile Pleura este formata din doua foite, una aderenta de plaman, cealalta de peretii toracelui. In mod normal, ele aluneca una pe langa alta in timpul respiratiei, fara nici o frictiune. Atunci cand pleura se inflameaza, atingerea celor doua structuri produce o durere ascutita. De obicei, inflamatia este insotita de acumulare de lichid in cavitatea pleurala (pleurezie), iar odata cu formarea acestuia durerea se reduce. Pleureziile pot insoti sau complica o pneumonie. Ele se

constituie la cateva zile de la debutul maladiei (fie ca aceasta este virala, bacteriana sau fungica) cu febra persistenta, durere toracica ascutita, accentuata de respiratie sau de anumita pozitie, tuse seaca. Cantitatea de lichid este de obicei mica sau medie. In cazul acumularii unei cantitati mai mari de lichid, acesta comprima plamanul si determina tulburari respiratorii. Diagnosticul incepe cu examenul fizic, dar este precizat dupa radiografie si mai ales extragerea lichidului prin punctie toracica (toracocenteza) si analiza lui. De obicei, lichidul este bogat in proteine si celule, dar unori purulent (daca infectia se localizeaza la nivelul pleurei). De obicei, pleurezia se vindeca odata cu pneumonia. Pleurezia tuberculoasa apare mai frecvent la tineri, fiind deseori prima manifestare a acestei infectii. La semnele de pleurezie se asociaza cele ale infectiei tuberculoase: scadere in greutate, inapetenta, oboseala, astenie, subfebrilitate. Diagnosticul se pune prin examenul clinic si radiologic, analiza lichidului pleural si IDR pozitiva la tuberculina. Sub tratamentul specific tuberculostatic, pleurezia dispare in 2-3 saptamani, desi tratamentul va continua dupa o schema standardizata cateva luni. Defintii.Pneumoniile sunt boli pulmonare inflamatorii acute, de etiologie foarte diversa, infectioasa si neinfectioasa, caracterizate prin alveolita exudativa si/sau infiltrat inflamator interstitial.Ele realizeaza, cel mai adesea, un tablou clinico-radilogic de condensare pulmonara. Clasificarea pneumoniilor Se face in principal pe criterii de etiologie, intrucat etiologia este direct legata de modalitatile de terapie eficienta. Clasificarea etiologica a pneumoniilor:

Pneumonii bacteriene Pneumonii virale Pneumonii determinate de Clamidii Pneumonii determinante de ricketsii Pneumonii fungice Pneumonii determinate de protozoare Pneumonii neinfectioase

Definind pneumoniile intr-o acceptiune larga, ele pot fi clasificate sub raport etilogic, in 2 mari grupe:

Pneumonii infectioase, de departe cele mai frecvente (bacterii, virusuri, micoplasme, fungi etc.) Pneumonii neinfectioase, foarte rare, determinate de agenti chimici, fizici sau prin uleiuri aspirate.

Patogenie

Suprafata extrem de mare a aparatului respirator prin care acesta intra in contact cu aerul inspirat, cu componentele infectioase si neinfectioase din atmosfera, explica incidenta mare a infectiilor pulmonare si pneumoniilor. Patrunderea agentilor infectiosi la nivelul plamanului se face cel mai frecvent pe cale aerogena sub forma microorganismelor existente in particulele din aerul inspirat sau sub forma microorganismelor care se localizeaza initial in nasofaringe si in gura, de unde sunt aspirate in plaman. Afectarea infectioasa pulmonara se mai poate realiza - mai rar pe cale limfatica sau hematogena, germenii ajunsi la plamani fiind filtrati si eventual retinuti la nivelul capilarelor pulmonare. Factorii favorizanti ai infectiilor respiratorii:

Fumatul, poluarea atmosferica Consumul de alcool Frigul (vasoconstrictia mucoasei arborelui traheobronsic) Staza pulmonara, hipoxia alveolara Obstructia bronsica Modificarea florei oro-naso-faringiene la bolnavii spitalizati, dupa tratamente antibiotice repetate Boli debilitante (ciroza hepatica, diabet zaharat, neoplazii, insuficienta renala) Medicatie cortizonica prelungita sau/si tratamente citostatice SIDA sau alte conditii patologice cu imunitate deprimata sau compromisa (limfoame maligne, splenectomie, sindrom nefrotic,transplante de maduva sau de organe)

Sub aspect patogenic se disting 2 tipuri de pneumonii:

1. Pneumoniile primare sunt pneumonii care se produc la persoane anterior sanatoase; ele sunt de tip lobar sau infiltrativ nesistematizat si foarte rar cu aspect bronhopneumonic. 2. Pneumoniile secundare sunt pneumonii la care opereaza in mod preponderent factori predispozanti sau o suprainfectie bacteriana. Pneumoniile de acest tip survin ca o complicatie a unor boli bronhopulmonare preexistente (brosiectazii, tumora pulmonara, fibroze pulmonare etc.), fie ca o complicatie a unor infectii virale

respiratorii (exemplu gripa, rujeola etc.) fie fondul unor stari patologice care genereaza conditii locale de dezvoltare a pneumoniei (atelectazie, obstructie bronsica, staza pulmonara, bronhoaspiratie, bronhoplegie etc.

PNEUMONII BACTERIENE Pneumonia Pneumococica Este prototipul si principala cauza de pneumonie bacteriana din tara noastra. Desi incidenta pneumoniei produsa de Streptococcus pneumoniae a scazut foarte mult in ultimele decenii, datorita ameliorarii conditiilor generale de igiena si administrarii precoce de medicamente antimicrobiene in infectiile respiratorii, totusi ea ramane o boala severa, mai ales la grupe selectionate de bolnavi. Epidemologie Incidenta anuala a pneumoniei pneumococice este numai partial cunoscuta, din cauza dificultatilor practice a diagnosticului bacteriologic si prin neobligativitatea declararii bolii. Pneumonia apare sporadic, la persoane anterior sanatoase, dar posibil si in mici epidemii in colectivitati sau familie. Este mai frecventa la barbati, decat la femei, precum si anotimpurile

reci si umede (iarna, primavara), atunci cand numarul purtatorilor de pneumococ este maxim. Pneumococul este un germen habitual al cailor respiratorii superioare, dar starea de purtator variaza intre 6% la adulti si 38% la copii. Rata purtatorilor scade cu avansarea in varsta. Etiopatogenie Etiologie Streptococcus pneumoniae (pneumococul) este agentul etiologic al pneumoniei pneumococice. El este un germen gram pozitiv, asezat in diplo, lanceolat si incapsulat. Capsula pneumococica contine un polizaharid pe baza caruia au fost identificate peste 80 de tipuri. Tipurile 1, 2, 3, 6, 7, 14, 19 si 23 determina aproximativ 80% din pneumoniile cu pneumococ la adulti. Stereotipul 3 de pneumococ are o capsula deosebit de groasa si o agresivitate deosebita, producand pneumonii severe si bacteriemie, in special la batrani sau bolnavi cu afectiuni organice (diabet, alcoolism, boli pulmonare cronice etc.) Patogenie. Infectia pulmonara cu pneumococ se face pe cale aeriana. Persoanele care fac pneumonie pneumococica sunt de obicei colonizate la nivelul orofaringelui cu germeni virulenti, care in conditiile scaderii mecanismelor de aparare ale aparatului respirator, tranzitorii sau cronice, si aspirarii pulmonare de secretii, dezvolta modificari patologice tipice. Pneumococii aspirati de la nivelul orofaringelui pana la alveolele pulmonare, determina o reactie inflamatorie, cu producerea unui exudat alveolar bogat in proteine, care permite proliferarea rapida a germenilor si raspandirea lor. Exudatul alveolar infectat trece in teritoriile alveolare adiacente prin porii interalveolari descrisi de Cohn. Pe de alta parte exudatul ajunge la nivelul bronsiilor, de unde este aspirat in alte teritorii pulmonare. In cateva ore se constituie o alveolita cu polimorfonucleare si eritrocite, care cuprinde mai multe segmente sau un lob pulmonar. Intr-un stadiu ulterior, macrofagele migrate in alveole impreuna cu polimorfonuclearele realizeaza procesul de fagocitoza. Fagocitoza este dependenta de activarea complementului, pe cale alterna, de catre componente ale peretelui microbian. Anticorpii anticapsulari specifici apar intre a cincea si zecea zi de la infectia pneumococica si ei accentueaza fagocitarea pneumococilor. Procesul de vindecare al leziunilor este complex, un rol important jucandu-l macrofagele alveolare si drenajul limfatic. Drenajul limfatic al germenilor se realizeaza precoce in timpul infectiei pulmonare. Daca ganglionii limfatici regionali sunt depasiti, germenii pot sa patrunda in sange realizand bacteriemii, intalnite la 15-30% din bolnavi. Bacteriemia este mai frecventa in caz de infectie cu serotipuri mai virulente (pneumococ tip 3) si poate fi la originea unor metastaze septice (articulatii, endocard, meninge, peritoneu). Desi individul sanatos are o capacitate eficienta de aparare fata de invazia pneumococica, o serie de factori care actioneaza temporar sau de lunga durata, pot interfera cu mecanismele de aparare respiratorie crescand susceptibilitatea la infectii. Printre acestia mai importanti sunt: expunerea la frig si/sau umezeala, oboseala excesiva, infectii virale respiratorii, alcoolism, insuficienta cardiaca, diabet-ciroza, boli pulmonare cronice, hipogamaglobulinemii castigate sau congenitale, mielom multiplu, situatii dupa splenectomie sau transplant renal. Morfopatologie Pneumonia pneumococica afecteaza, tipic, regiunile inferioare sau posterioare ale plamanului. Localizarea la un singur lob sau la cateva segmente este tipica dar afectarea

multilobara se poate intalni pana la 30% din cazuri. Evolutia procesului inflamator se desfasoara tipic in 4 stadii:

a. Stadiu de congestie se caracterizeaza prin constituirea unei alveolite catarale, cu spatiu alveolar ocupat de exudat bogat in celule descuamate, rare neutrofile si numerosi germeni. Capilarele sunt hiperemiate, destinse, iar peretii alveolari ingrosati. b. Stadiu de hepatizatie rosie se produce dupa 24-48 de ore. Plamanul in zona afectata se aseamana in mare cu ficatul, are consistenta crescuta si culoare rosie-bruna. In spatiul alveolar se gasesc fibrina, numeroase neutrofile, eritrocite si germeni. Septurile alveolare prezinta edem, infiltrat leucocitar, eritrocite si germeni. De regula, leziunea de hepatizatie se asociaza cu pleurita fibrinoasa sau fibrinopurulenta. c. Stadiu de hepatizatie cenusie marcheaza inceperea procesului de rezolutie a leziuni. Se produce un proces de liza si dezintegrare a eritrocitelor si leucocitelor, concomitent cu o intensa fagocitoza a germenilor de catre macrofagele alveolare si polimorfonucleare si liza retelei de fibrina sub actiunea enzimelor leucocitare. d. Stadiu final, de rezolutie, urmeaza cazurilor necomplicate. Exudatul alveolar este digerat enzimatic si este fie resorbit, pe cale limfatica, fie eliminat prin tuse. Vindecarea in mod normal se face cu restitutio ad integrum.
Evolutia clasica a procesului pneumonic poate fi complicata sub diverse aspecte:

3. Procesul inflamator evolueaza spre supuratie - faza de hepatizatie galbena. In aceasta situatie intalnita mai ales in infectia cu pneumococ tip 3, alveolele sunt pline de piocite, vasele nutritive sunt trombozate si pereti alveolari distrusi. Se constituie astfel o arie de supuratie, distrugere tisulara si formarea de abces, insotite sau nu de empiem pleural. 4. Rareori resorbtia exudatului alveolar intarzie si se produce organizarea sa, prin interventia fibroblastilor. Locul leziuni inflamatorii acute se constituie o zona de carnificare si amputare functionala (pneumonie cronica). 5. Diseminarea bacteriana, prezenta inconstant in prima faza a pneumoniei, poate fi mai mare in cazul evolutiei spre supuratie. Astfel pot apare artrita, meningita, endocardita infectioasa sau alte determinari septice.
Modificarile morfologice din pneumonia pneumococica sunt insotite de tulburari fiziopatologice respiratorii, cardiovasculare si sistemice.

La nivelul zonei de alveolita exudativa, ventilatia pulmonara este suprimata, dar perfuzia este pastrata, ceeace determina un efect de sunt si hipoxemie. Exista si hipocapnie, prin hiperventilatia zonelor sanatoase, ca raspuns la hipoxie. In pneumoniile masive sau bilaterale, sau in cele survenind pe o afectare pulmonara cronica cu disfunctie ventilatorie, poate apare un tablou de insuficienta respiratorie acuta, cu hipoxemie si hipercapnie. La persoanele anterior sanatoase, pneumonia se insoteste de o reactie cardiovasculara medie: tahicardie, normo- sau usoara hipotensiune, circulatie periferica adecvata cu extremitati calde. In formele severe de boala sau la persoanele varstnice pot apare: tahicardie excesiva sau tahiaritmii supraventriculare, hipotensiune arteriala, eventual semne de insuficienta cardiocirculatorie. Se mai pot adauga: oligurie, retentie azotata, hipovolemie sau hemoconcentratie, tulburari electrolitice etc. Tablou clinic

Manifestarile clinice ale pneumoniei pneumococice sunt relativ uniforme. Debutul este de obicei brusc in plina sanatate, prin frison solemn, febra, junghi toracic si tuse. La aproape din bolnavi se regaseste o infectie de cai respiratorii superioare, precedand cu 210 zile, maifestarile pneumonice. Frisonul solemn poate marca debutul bolii: este de obicei unic, dureaza 30-40 minute, se poate insoti de cefalee-varsaturi si este invariabil urmat de ascensiune termica. Frisoanele repetate pot apare in primele zile de boala, sugerand pneumonie severa sau complicatii. Febra este importanta, 39-40oC, adesea in platou sau neregulata. Ea cedeaza de obicei rapid, in aproximativ 24 ore, la antibioticele la care pneumococul este sensibil (de regula la Penicilina). Febra persistenta sau reaparitia febrei dupa cateva zile de subfebrilitate, denota de obicei o pneumonie complicata. Junghiul toracic apare imediat dupa frison; este de obicei intens, are sediu submamar si se accentuaza cu respiratia sau tusea. Adica are caracterele durerii pleurale. Sediul durerii toracice poate varia in raport cu sediu pneumoniei, ca de exemplu durere abdominala in pneumonia lobului inferior, sau durere in umar, in pneumonia varfului. Tusea apare rapit dupa debutul bolii: este initial uscata, iritativa, dar devine productiva, cu sputa caracteristic ruginie si aderenta de vas. Uneori sputa poate deveni franc hemoptoica sau purulenta. Dispneea este o manifestare comuna; polipneea, de obicei moderata, se coreleaza cu intinderea condensarii pneumonice si cu statusul pulmonar anterior bolii. Mecanismul dispneei este atat central (toxic, hipoxic), cat mai ales pulmonar (reflex), prin cresterea rigiditatii pulmonare. La cel putin 10% din bolnavi se dezvolta un herpes, la buze sau nas, caracteristic pneumoniei pneumococice. Starea generala a bolnavilor netratati este de obicei alterata si este mai severa decat o sugereaza leziunea pneumonica. Bolnavii sunt transpirati, adinamici uneori confuzi sau chiar deliranti. Pot fi prezente de asemenea: mialgii severe, varsaturi, oligurie, hipotensiune arteriala. Examenul obiectiv, in peroada de stare a bolii, este caracteristic. La examenul general, in special in formele medii-severe de boala, se pot gasi: modificari variate ale starii de constienta, febra, tegumente calde si umede, fata congestiva cu roseata pometului de partea pneumoniei, subicter, herpes nasolabial, limba uscata si cu depozite, distensie abdominala, meningism.

Examenul aparatului respirator releva date variate, in raport cu stadiul bolii. De obicei in pneumoniile lobare se regasesc toate elementele unui sindrom de condensare: reducerea amplicatiei respiratorii de partea bolnava, matitate sau submatitate, vibratii vocale bine transmise sau accentuate in zona cu sonoritate modificata, respiratie suflanta sau suflu tubar si raluri crepitante multe, accentuate de tuse. Datele obiective pot fi mai nete sau incomplete, in raport cu intinderea procesului pneumonic si stadiul leziunii alveolare cu localizarea lobara sau segmentara, cu evolutia bolii spontana sau sub antibiotice. Uneori, elementele obiective ale pneumoniei se rezuma la submatitate localizata, respratie suflanta, bronhofonie si raluri inspiratorii putine. In pneumonia varfului sau a lobului mediu sau in pneumonia care cuprinde segmentele axilare, semnele obiective pulmonare pot fi mai greu de identificat, daca examneul nu este riguros. Daca bolnavul pneumonic este exeminat la cateva zile de la debutul bolii suflul tubar sau respiratia suflanta se atenueaza sau sunt inlocuite de o respiratie aspra, iar ralurile subcrepitante medii (crepitante de intoarcere) iau locul ralurilor crepitante clasice. Deasemenea, daca afectarea pleurala este semnificativa, pot apare frecaturi pleurale sau semne de revarsat pleural. Examenul aparatului cardiovascular releva tahicardie moderata, concordata cu febra, zgomote cardiace rapide si adesea hipotensiune arteriala putin simptomatica. In formele severe de pneumonie se pot gasi tahiaritmii, in special atriale, semne de miocardita insotita sau nu de insuficienta cardiaca, hipotensiune arteriala semnificativa sau chiar colaps circulator. In aceste conditii, pneumonia pneumococica devine o grava boala cardiaca.

Explorarea paraclinica

Explorarea paraclinica este necesara atat pentru obiectivarea pneumoniei si a infectiei pneumococice, cat si pentru diferentierea de pneumoniile cu alte etiologii. De regula exista o leucocitoza (frecvent intre 12.000- 25.000 mmc) cu deviere la stanga a formulei leucocitare si disparitia eozinofilelor. Un numar normal de leucocite sau o leucopenie se pot intalni in pneumoniile pneumococice grave, dar pot sugera si o alta etiologie. VSH este mare, uneori peste 100mm/ora, iar fibrinemia sau alte reactii de faza acuta, sunt crescute. Ureea sanguina poate fi crescuta tranzitor, prin hipercatabolism, hipovolemie, si mai rar, prin alterare renala. Examenul bacteriologic al sputei este foarte util, dar nu totdeauna strict necesar. Recoltarea sputei, in recipient strict steril, ar trebui facuta inainte de administrarea medicatiei. Folosirea metodelor invazive de obtinere a sputei (punctie-aspiratie transtraheala, aspiratie bronhoscopica) trebuie rezervata situatiilor de exceptie. Pe frotiurile colorate Gram se

identifica hematii, partial lizate, leucocite neutrofile in numar mare si coci gram pozitivi, izolati sau in diplo, in parte fagocitati de neutrofile. Hemoculturile pot fi pozitive pentru pneumococi, in 20-30% din cazuri, in special in primele zile de boala sau in caz de frisoane repetate. Examenul radiologic toracic confirma condensarea pneumonica. Aspectul radilogic clasic este al unei opacitati omogene, de intensitate subcostala, bine delimitata de o schizura, ocupand un lob, mai multe segmente sau un singur segment. De obicei opacitatea pneumonica are forma triunghiulara cu varful in hil si baza la periferie, aspect mai bine precizat pe radiografiile efectuate in pozitie laterala. Regiunea hilara si mediastinala nu este modificata. Uneori, leziunea infiltrativa segmentara este mai putin omogena, aspect intalnit in perioda de rezolutie. Rareori opacitatea radilogica este bilaterala, dar tot lobara sau segmentara (pneumonie dubla) sau leziunile au aspect bronhopneumonic cu macronoduli bilaterali, de intensitate subcostala, neomogeni si cu limite imprecise. Un revarsat pleural minim sau mediu, intalnit la aprox. 30% din bolnavi, poate modifica aspectul radilogic al pneumoniei pneumococice. Diagnostic

Diagnosticul pozitiv al pneumoniei pneumococice este relativ usor in formele tipice. El se bazeaza pe:

a. Date de istoric (debut brusc, cu frison, febra, junghi); b. Identificarea unui sindrom de condensare pulmonara, cu sputa ruginie si herpes; c. Date radiologice (opacitate triunghiulara, segmentara sau lobara); d. Examenul bacteriologic al sputei (neobligator);
Diagnosticul diferential al pneumoniei pneumococice comporta, din punct de vedere, didactic si practic, 2 etape:

6. Diferentierea pneumoniei de alte afectiuni pulmonare care au aspect clinico-radilogic asemanator; 7. Diferentierea pneumioniei pneumococice de alte tipuri etiologice de pneumonii.
Intrucat tabloul clinico-radilogic cel mai comun al pneumoniei pneumococice comporta un sindrom de condensare febril si o imagine radilogica lobara sau segmentara, diagnosticul diferential trebuie facut in primul rand cu:

1. lobita sau pneumonia tuberculoasa (in special la tineri); 2. infarctul pulmonar (in prezenta unor tromboze venoase sau a factorilor de risc pentru tromboza venoasa);

3. neoplasmul pulmonar cu sau fara atelectazie (in special dupa 50 de ani); 4. atelectazie pulmonara limitata, cu obstructie bronsica nemaligna sau neoplazica; 5. pleurezia tuberculoasa la debut (in special cand pneumonia se complica cu revarsat pleural); 6. abcesul pulmonar (inainte de evacuare).
Unele pneumonii bacteriene determina, cel putin in etapa initiala, un tablou clinico-radilogic asemanator pneumoniei pneumococice. Dintre acestea, mai comune sunt pneumoniile produse de Klebsiella pneumoniae, Haemophilus influenzae, Streptococcus pyogenes, Staphylococcus aureus. In caz de opacitati pulmonare nesegmentare, febrile, trebuie luate in discutie pneumopatiile cu Micoplasme, Rickettsii, Chlamidii, virusuri, fungi sau determinarile pulmonare din boli de colagen, vasculite sistemice sau alte cauze mai putin frecvente (pneumopatii induse de droguri, alveolite alergice, sindrom Goodpasteure etc.). rezolvarea problemelor de diagnostic diferential se face prin corecta interpretare a datelor clinice, radilogice, biologice si bacteriologice, precum si prin urmarirea evolutiei pneumopatiei, sub tratament antibiotic.

Evolutie. Complicatii

Pneumonia pneumococica are, in majoritatea cazurilor, o evolutie tipica. Sub tratament antibiotic (Penicilina) febra scade in 24-36 ore si afebrilitatea se obtine in cateva zile. Semnele generale de boala, tusea si durerea toracica se reduc rapid, pe cand semnele clinice de condensare pulmonara regreseaza in 3-5 zile. In formele mai severe de pneumonie respiratia suflanta si ralurile crepitante pot persista 5-7 zile, concordant cu rezolutia imagini radilogice. Disparitia opacitatii pulmonare radilogice se obtine in 10-14 zile, si o pneumonie cu evolutie prelungita trebuie diagnosticata daca nu s-a obtinut vindecarea clinica si rezolutie completa radiologica dupa 3 saptamani. Orice opacitate pulmonara restanta, dupa aceasta data, trebuie explorata complex, inclusiv prin bronhoscopie, pentru a exclude o pneumonie secundara unei obstructii neoplazice. Evolutia naturala (in absenta tratamentului antibiotic) a pneumoniei este de 9-15 zile, urmata de vindecare, in cele mai multe cazuri. Sfarsitul periodei de stare este cel mai frecvent brusc (criza pneumonica) si mai rar in lisis. Mai ales in perioada preantibiotica, iar in prezent in formele severe sau la bolnavi tarati, pneumonia poate duce la deces prin insuficienta respiratorie sau prin alte complicatii.

Complicatiile pneumoniei pneumococice sunt relativ rare si usoare. Ele sunt mai frecvente si mai severe in alte tipuri de pneumonii bacteriene.

1. Pleurezia serofibrinoasa (aseptica) se intalneste la peste din bolnavi, mai ales cand antibioterapia nu este inceputa prompt. Ea apare printr-o reactie de hipersensibilitate la antigenul pneumococic de tip polizaharidic. Lichidul este serocitrin, uneori turbid, cu neutrofile foarte multe; are pH 7,30 si este steril. Cantitatea de lichid este mica sau moderata. Aparitia revarsatului pleural prelungeste subfebrilitatea si durerea toracica. Pleurezia se resoarbe spontan in 1-2 saptamani, sub tratament antiinflamator si eventual antibiotic. Revarsatele pleurale mai importante sau prelungirea subfebrilitatii, obliga la evacuarea lichidului. 2. Pleurezia purulenta (empiemul pleural) survine rar la aprox. 5% din bolnavii netratati si la aprox. 1% din cei tratati. Ea se manifesta prin durere pleurala continua, elemente de pleurezie la examenul clinic, reaparitia sau persistenta febrei, stare generala toxica. La orice suspiciune de epidem pleural trebuie efectuata toracenteza diagnostica. Lichidul pleural este purulent, cu leucocite intre 10.000-500.000/mmc si cu germeni intra- si extraleucocitari; pH-ul lichidului este sub 7,30. Cantitatea de lichid poate fi moderata, dar in absenta tratamentului adecvat poate deveni importanta. Tratamentul presupune punctie-aspiratie sau mai bine toracotomie minima si instituirea unui tub de dren, cu aspirarea continua a lichidului, alaturi de antibioterapia corespunzatoare pe cale generala si eventual local. 3. Abcesul pulmonar survine foarte rar in pneumonia pneumococica, intrucat germenul nu produce necroza tisulara. Abcedarea se poate produce in special dupa infectia cu tipul 3 de pneumococ sau din cauza unei infectii concomitente cu germeni aerobi si anaerobi. In schimb abcesul pulmonar se produce relativ frecvent in pneumonia stafilococica si in pneumonia determinata de Klebsiella pneumoniae. 4. Atelectazia este de asemenea o complicatie rara. Ea este produsa prin dopurile de mucus care nu pot fi evacuate prin tuse sau, mai frecvent, printr-o obstructie bronsica prin tumora sau corp strain. Febra persistenta, dispneea, lipsa de rezolutie a imaginii radilogice si lipsa de raspuns la tratament sugereaza o atelectazie asociata pneumoniei, care trebuie investigata bronhoscopic. 5. Suprainfectia este complicatia importanta a pneumoniei pneumococice, rareori diagnosticata. Ea survine rar dupa tratamentul cu Penicilina, cel mai frecvent dupa asociere de antibiotice, pentru o pneumonie prezumata nepneumococica. Evolutia bolii sugereza diagnosticul. Dupa un tratament cu multiple antibiotice, bolnavul se amelioreaza si febra diminua; ulterior febra reapare, tusea se identifica si pneumonia se extinde. Cel mai

frecvent suprainfectia se realizeaza cu microorganisme ca Echerichia coli, Enterobacter, Proteus, Pseudomonas. 6. Rezolutia intarziata si eventual constituirea unei condensari cronice sunt posibile la bolnavii varstnici sau la cei cu bronsita cronica, fibroza pulmonara, malnutritie sau alcoolism. Pneumonia prelungita se manifesta prin subfebra, tuse si expectoratie variabila, sindrom de condensare (incomplet) clinic si aspect infiltrativ radilogic care se prelungesc peste 4 saptamani. Bolnavii trebuie explorati in special brohoscopic, pentru excluderea neoplasmului bronsic, bronsiectaziei, corpilor straini bronsici si supranfectiei pulmonare. 7. Pericardita purulenta este o complicatie foarte rara. Se intalneste mai ales in pneumoniile lobare stangi si se maifesta prin durere retrosternala (accentuata de respiratie sau miscari), sindrom pericarditic caracteristic (frecatura pericardica, marirea matitatii cardiace etc.) si semne radilogice sau electrocardiografice sau, mai precoce, ecografice. Rareori evolueaza spre tamponada cardiaca, mai ales in cazurile tardiv recunoscute sau constrictie pericardica ulterioara. Tratamentul revarsatului pericardic este similar cu cel al empiemului pleural: aspiratie, instilare de antibiotice si, daca este necesara, drenaj pericardic chirurgical. 8. Endocardita pneumococica poate surveni la bolnavi valvulari sau mai rar pe valve normale. Ea afecteaza mai ales valva aortica, dar posibil si mitrala si tricuspida. Insamantarea endocardica se produce in timpul bacteriemiei, iar dezvoltarea bolii se face in timp de cateva saptamani. Deobicei endocardita se diagnosticheaza la cateva saptamani sau luni dupa o pneumonie, prin subfebrilitate, accentuarea suflurilor cardiace sau aparitia unora noi, uneori prin instalarea unei insuficiente cardiace insolite sau unor manifestari embolice sistemice. Diagnosticul se precizeaza pe baza datelor clinice, explorarii bacteriologice (hemoculturi) si examenului ecocardiografic. 9. Meningita pneumococica apare, in prezent, foarte rar, tot prin diseminare hematogena. Ea se poate manifesta prin semne clasice (cefalee, fotofobie, varsaturi, redoarea cefii etc.) sau prin dezorientare, confuzii, somnolenta si lipsa de raspuns la antibiotice. Avand in vedere gravitatea acestei complicatii, punctia rahidiana se impune la orice suspiciune de afectare meningeala. Tratamentul cu Penicilina, pe cale generala, si eventual si intrarahidian sau alternativ, cu Ampicilina, Cefalosporina, poate produce vindecari fara sechele, desi mortalitatea ramane inca mare (20-40%) 10. Icterul poate complica pneumoniile foarte severe. Mai frecvent se constata subicter, hiperbilirubinemie mixta semne biologice de citoliza moderata. Mecanismul icterului nu este bine precizat, dar explicatii

plauzibile sunt: hemoliza eritrocitelor in focarul pneumonic, leziuni hepatice toxice sau hipoxice, deficienta de glucoza 6-fosfat dihidrogenaza. Afectarea hepatica este tranzitorie. 11. Glomerulonefrita pneumococice apare rar, la 10-20 zile dupa debutul pneumoniei si se manifesta numai prin sindrom urinar. Mecanismul sau de producere este imunologic, boala fiind declansata de un antigen pneumococic. Activarea complementului se face pe cale alterna. Evolutia glomerulonefritei este paralela cu cea a pneumoniei vindecandu-se complet. 12. Insuficienta cardiaca acuta poate apare la persoane varstnice cu pneumonii severe. Ea este rezultatul afectarii miocardice toxice sau hipoxice, de obicei in conditiile unor leziuni cardiace preexistente. Frecvent se insoteste de hipotensiune sau aceasta urmeaza unei pneumonii grave, cu deschidratare si afectarea starii generale. Aparitia unei insuficiente circulatorii acute (colaps) in cadrul unei pneumonii, sugereaza o alta etiologie decat pneumococica (de obicei cu germeni gram negativi). 13. Alte complicatii sunt posibile de asemenea. Turburarile psihice, manifestate prin confuzie sau delir, se intalnesc in special la bolnavii alcoolici sau tarati. Dilatatia gastrica acuta, ileusul paralitic, tromboflebita profunda, artrita septica sunt complicatii rarisme.

Tratament Tratamentul pneumoniei pneumococice este relativ simplu in cazurile usoare, necomplicate si la persoane anterior sanatoase, dar poate deveni complex, in formele severe de boala sau complicate. In general bolnavii necesita terapie antimicrobiana si masuri de ingrijire generala, tratament simptomatic si al complicatiilor. Majoritatea bolnavilor trebuie spitalizati, desi persoanele tinere cu infectie usoara sau medie pot fi tratati excelent la domiciliu. Terapia de baza a pneumoniei pneumococice este cea antimicrobiana, iar Penicilina este antibioticul de electie. Marea majoritate a suselor de pneumococ sunt sensibile la doze mici de Penicilina, la concentratii minime inhibitoare de 0,1 microg/ml. Putine suse necesita concentratii minime inhibitorii, mai mari de Penicilina intre 0,01-0,1 microg/ml, dar in ultimul deceniu s-au semnalat suse de pneumococ rezistente la Penicilina sau cu multirezistenta la antibiotice. Prevalenta infectiei cu pneumococi rezistenti la Penicilina pare a fi in crestere. Pneumonia pneumococica raspunde repede, cu defervescenta in 2-3 zile, la doze relativ mici de Penicilina G, in doze zilnice de 1.600.000 2.400.000 U.I. administrate i.m. la 6 ore. Rezultate similare se obtin cu aceeasi doza zilnica, administrata divizat i.m. la 8-12 ore sau i.v. la 12 ore. Nu exista dovezi pentru o eficacitate deosebita a dozelor mai mari de Penicilina, pentru cazurile de pneumonie necomplicata sau cu pneumococi sensibili. Tratamentul cu Penicilina se intinde in medie pentru o perioada de 7-10 zile, dar sunt necesare 3-4 zile de afebrilitate pentru oprirea sa. Pentru formele usoare de boala se poate administra Fenoximetilpenicilina per os, 250-500 mgr la 6 ore, sau tratamentul pe cale parenterala cu Penicilina poate fi continuat pe cale orala, dupa ce s-a obtinut afebrilitatea. Rezultate tot atat de bune se pot obtine cu Eritromicina (400-500 mgr la 6 ore) sau Ampicilina (500-1.000 mgr la 6 ore). Administrarea de Tetraciclina, ca prim antibiotic, in pneumonia pneumococica este o eroare, intrucat aprox. 7-25% din tulpinile de pneumococ sunt rezistente la Tetraciclina. Sub tratament antibiotic febra dispare in 24-72 ore, starea toxica se amelioreaza rapid (1-3 zile) iar sindromul de condensare clinic regreseaza in 5-7 zile. Rezolutia radiologica se obtine in 7-14 zile. Daca dupa maxim 4 zile de tratament antibiotic nu se obtine defervescenta bolii si afebrilitate, tratamentul trebuie reconsiderat, existand mai multe eventualitati:

1. pneumonia are o alta etiologie decat cea pneumococica (cu germeni gram negativi, stafilococ etc.); 2. complicarea pneumoniei (pleurezie sau empiem pericardica,meningita,etc.); 37874dej43klf3k

3. infectie cu pneumococ rezistent la Penicilina sau alte antibiotice uzuale (eventualitate rara). Oricare din aceste eventualitati impun reconsiderarea tabloului clinico-radiologic, examenul bacteriologic al sputei sau alte explorari tintite.
Ca alternative de tratament antibiotic, in cazurile cu infectie cu pneumococ rezistent la Penicilina, se pot obtine rezultate bune cu Cefalosporine (1-2 g/zi - parenteral) sau Clindamicina (1,2g/zi) sau Vancomicina (2g/zi) sau medicatie antimicrobiana in raport cu antibiograma sputei. Tratamentul general si simptomatic poate fi tot atat de important cu cel antimicrobian. Administrarea de oxigen pentru 24 36 ore, este adesea necesara pentru bolnavii cu stare toxica, cu pneumonie extinsa, cu afectiuni pulmonare asociate sau hipoxemie (de preferinta monitorizata, in special la bolnavii cu istoric de boala pulmonara preexistenta). Hidratarea corecta, pe cale orala sau i.v., este adesea necesara, avand in vedere tendinta la deshidratare si tulburari electrolitice, produse de febra, transpiratii intense, varsaturi etc. Medicatia antipiretica (Aspirina,Paracetamol) este in special indicata la bolnavii cu febra mare, care tolereaza prost tahicardia (varstnici,cardiopati,pulmonari cronici). Durerea pleurala poate fi mult redusa cu Aspirina, Codeina fosforica. La alcoolici exista un risc deosebit de aparitie a tulburarilor psihice, in special delirium tremens; in aceasta situatie se pot administra profilactic Benzodiazepine sau, clasic, cantitati mici de alcool. Desi sindromul toxic general si hipotensiunea arterila sunt rare in pneumonia pneumococica, uneori este necesar controlul hipotensiunii arteriale prin administrarea de lichide parenteral si Dopamina ( 3-5 microg/min/kgcorp) sau Efortil i.v. si/sau administrarea Corticosteroizi parenteral (Hemisuccinat de Hidrocortizon 100-200 mgr i.v. la 6-8 ore). Tratamentul complicatiilor cuprinde masuri specifice, anterior semnalate. Prevenirea pneumoniei pneumococice este necesara la persoane cu risc inalt de a face o boala severa, cu prognostic grav. In afara masurilor generale de profilaxie, se foloseste un vaccin antipneumococic continand polizaharide capsulare de la 23 tipuri de pneumococ, care ar fi responsabile de 90% din pneumoniile pneumococice bacteriemice. Persoanele apreciate cu risc inalt sunt cele peste 55 ani cu boli cronice debilitante ca: bronhopneumopatie cronica obstructiva sau brosiectazii, insuficiente cardiace cronice sau cardiopatii avansate, ciroze hepatice, insuficiente renale cronice, diabet, neoplazii (inclusiv limfoame maligne), mielom multiplu, alcoolism. Vaccinul se administreaza o singura doza i.m. si produce reactii locale si generale minime. De obicei nu este necesara reimunizarea, decat in cazuri de exceptie. Eficacitatea vaccinari este de peste 70% la adultii imunocompetenti, iar esecurile sunt datorite imunodepresiei severe sau infectiei pneumococice cu serotipuri care nu sunt incluse in vaccin. Prognostic. In era preantibiotica, pneumonia pneumococica a fost o boala grava, cu o mortalitate medie de aprox. 30%; de la introducerea Penicilinei, mortalitatea a scazut semnificativ, fiind de aprox.5% in pneumoniile nebacteriemice si de aprox.17% in cazurile bacteriemice. Peste varsta de 50 ani, in conditiile complicatiilor si a unor boli generale preexistente, mortalitatea este si mai mare. Pneumonia la adult, anterior sanatos, cu pneumococ sensibil la Penicilina, ar trebui sa nu determine mortalitate.

Semnele de prognostic sever includ: leucopenie, bacteriemie, afectare pulmonara multilobara, complicatii extrapulmonare, infectie cu pneumococ tip 3, boala sistemica preexistenta, colaps, alcoolism, varsta peste 50 ani.

Cazul I Demersul ingrijirilor pacientului: Astelean Marinel Culegerea datelor Date fixe: Numele: Astelean Prenumele: Marinel Data nasterii: 1957.08.15. Varsta: 45 de ani Nationalitatea: Roman Religia: Ortodoxa Date variabile: Pacientul nu e alergic la medicamente sau alimente. Nu prezinta deficiente motorii (nu poarta proteze nici instrumente ajutatoare).

Domiciliu: Jud.: Satu Mare Loc.: Satu Mare el874d7343kllf Str.: Botizului Nr.:52 Conditii de locuit: corespunzator Ocupatia: patron Loc de munca: la firma SC.Venus Isabel SRL. Echipa de ingrijire:

Medic: Ardelean Luminita Asistenta sefa: Asistenta medicala: Szilgyi Dra Eleva: Hauler Henrietta Infirmiera: Farcau Aurica Retoric In antecedente pacientul Astelean Marinel prezinta repetate pneumonii, tratate ambulator. El nu cunoaste ce tratament i s-a prescris. In anul 1969 a fost internat la Spitalul de Boli Contagioase Satu Mare cu diagnosticul de hepatita virala. A fost spitalizat timp de 3 saptamani, nu-si aduce aminte de tratamentul urmat. Se externeaza in stare ameliorata, urmand un regim alimnetar de sase luni, care dupa spusele sale a fost foarte greu de respectat. In anul 1990 a suferit un accident de munca, in urma caruia rezulta fractura coloanei vertebrale si este internat in sectia de Ortopedie a Spitalului Judetean Satu Mare, timp de 3 luni. In 1993 este internat la Spitalul Judtean prezentand slabiciune, astenie, adinamie. Nu cunoaste diagnosticul si nici tratamentul din timpul spitalizarii. Motivele internarii actuale Din data de 7 iunie 2002, pacientul prezinta febra 390C, o tuse chinuitoare insotita de expectoratie muco-purulenta, junghi toracic, senzatie de sufocare, ameteli, greturi si stare generala alterata, motiv pentru care se prezinta la medicul de familie, unde este consultat si dirijat pentru internare la Spitalul Judetean.

Se face internarea in data de 7 iunie 2002, dupa efectuarea unei radiografii si EKG care releva pneumonia. Anamneza asistentei medicale Din discutia purtata cu pacientul Astelean Marinel, reiese ca junghiul toracic a aparut in urma cu aproximativ o saptamana, dar nu i-a dat importanta. In ziua internarii prezinta febra 39,70C, senzatie de sufocare tuse chinuitoare uneori insotita de expectoratie mucopurulenta frisoane, transpiratie abundenta, ameteli, cefalee, inapetenta, greturi, insomnie, slabiciune. Din cauza junghiului toracic pacientul prezinta greutate la respiratie, nu se poate odihni nici ziua nici noaptea din cauza greturilor, nu se alimenteaza suficient, din cauza starii de adinamie sta mai mult in pat; pezinta discomfort din cauza transpiratiei care este generalizata, prezinta sete permanenta, stare generala alterata, slabiciune marcata. Prezinta o dependenta de aproximativ 60%. Prezentarea persoanei Pacientul are statura potrivita, greutate de 65 kg, inaltimea de 1,70 m, este brunet cu ochii albastrii. Are un aspect placut, este o fire mai linistit. Pacientul nu fumeaza, nu consuma alcool, dar uneori bea cafea. Este o persoana comunicativa, se adapteaza usor la mediul spitalicesc, dar ii este frica de orice investigatie, de ce i se face.

Analiza si interpretarea datelor Nevoia A respira Diagnosticul infirmier dispnee respiratie superficiala Manifestari de dependenta senzatie de sufocare accelerarea ritmului respirator tuse chiunuitoare A manca si a bea A elimina alimentatie insuficienta diaforeza inapetenta Surse de dificultate durere scaderea capacitatii de expansiune pulmonara hiperemia

durere,slabiciune greturi,varsaturi

transpiratii Durere abundente sete permanenta Hipertermie

A mentine hipertermie temperatura corpului in limitele normale A se misca si a mentine o postura adecvata A dormi si a se odihni discordanta miscarilor

diaforeza frisoane dificultate in a pastra o pozitie adecvata

Durere stare de rau general durere in regiunea toracica

Pneumonia - bacterii
Pneumonia este un termen general care se refera la o infectie a plaminilor, putind fi cauzata de o varietate de microorganisme, inclusiv virusi, bacterii si paraziti. Adesea pneumonia incepe dupa o infectie a partii de sus a aparatului respirator (o infectie a nasului si a gitului). Cind se intimpla aceasta, simptomele pneumoniei incep dupa doua sau trei zile de raceala sau de durere a gitului. Unele tipuri de pneumonie cauzeaza simptome care dau explicatii importante despre microbul care cauzeaza boala. De exemplu, la copiii mai mari si la adolescenti pneumonia datorata micloplasmei (pneumonia ambulanta) este recunoscuta pentru cauzarea durerilor de git si de cap, pe linga simptomele obisnuite ale pneumoniei. La copiii mici, pneumonia datorata Chlamidiei poate cauza conjunctivita (inrosirea ochilor) cu doar o imbolnavire usoara si fara febra. In pneumonia datorata Pertussis (bacteria care provoaca tusea) copilul poate sa aiba reprize lungi de tuse, sa se invineteasca din cauza lipsei de aer sau sa scoata un sunet ca si cum ar tusi cind incearca sa respire. Pneumonia este o infectie a plaminilor care poate fi cauzata de diferite tipuri de microbi, respectiv bacterii, virusi, ciuperci si paraziti. Desi diferite tipuri de pneumonie tind sa afecteze copiii de diferite grupuri de virsta, pneumonia este de obicei cauzata de virusi. Citiva virusi care cauzeaza pneumonia: virusul gripal, virusul respirator, virusul paragripal, si adenovirusul. Exista vaccinuri pentru prevenirea infectiilor de virusi si de bacterii ce cauzeaza unele tipuri de pneumonie. De exemplu, copiii primesc de obicei imunizare obisnuita impotriva Gripei Haemophilus si Pertussis (tusea), incepind de la virsta de doua luni. Virusii, precum si bacteriile care cauzeaza pneumonia sint contagiosi si se gasesc de regula in fluidele din gura si din nasul unei persoane infectate. Boala poate fi raspindita prin tuse si stranut, prin intermediul paharelor sau canilor si a vaselor, si prin folosirea tesaturilor si a batistelor. Cercetarile au scos la iveala rolul cosmic al acestor bacterii. La scara planetara cele aproximativ 120 milioane de hectare cultivate cu leguminoase aduc anual in sol din atmosfera peste 10 milioane tone de azot fara nici un effort din partea omului. Pe ansamblul planetei microorganismele produc 108 tone azot asimilabil. Dar nu numai leguminoasele strang azotul din atmosfera. De exemplu arinul este in simbioza cu actinomicetul - Streptomyces alni. In regiunile tropicale cele mai active strangatoare de azot sunt: Desmodium intortum care fixeaza 370kg/ha/an si Crotolaria

insakomenis cu 500 kg/ha/an, reprezentand un record deoarece leguminoasele cele mai active strang 150-180 kg/ha/an. La conifere este observata la Libocedrus bidwillii ca in nodozitati se gasesc ciuperci filamentoase capabile sa fixeze azotul molecular. Tot in zona tropicala traieste Pavetta, o rubiacee tropicala care are pe frunze nodozitati produse de bacteria Klebsiella. Exista in natura micorizele simbioze intre radacina plantelor superioare si hifele unor ciuperci care asigura cresterea viguroasa a ambilor parteneri, ceea ce prezinta o deosebita importanta ecologica si economica. Fie ca sunt ectotrofe, ex: ciupercile Boletusm, Russula, Lactorius, nu fac palarii decat in prezenta simbiontului, iar speciile lemnoase (conifere), capata un spor de vigoare si rezistenta, fie ca sunt endotrofe ex: coacazul (Bruckenthalia), orhideele (mai ales cele saprofite), rudele crinului (Liliacee), rodul pamantului, aceste micorize au o importanta deosebita in viata plantei. Una din cele mai originale plante ierbacee, Sarcodes sarguinea, numita si planta zapezilor, este intalnita in padurile californiene si are aspectul sparanghelului. Florile rosii carnoase apar din mustul zapezii din covorul uscat format din acele coniferelor. Fiind lipsita complet de frunze si traind intr-un sol arid, ea depinde in mod obligatoriu de relatia cu un fung endomicoritic. In intestinul gandacilor care se hranesc cu materie lemnoasa (scilofagi), moliilor, tantarilor, care sug sangele omului, traiesc bacterii care ajuta la fermentatia hranei lor unilaterale, substantele rezultate sunt absorbite de intestinul lor si se raspandesc in corp ajutand la crestere si dezvoltare. De exemplu flagelatele simbionte din intestinul termitelor, descompun substantele complexe din lemn in produsi mai simpli pe care termitele ii folosesc in nutritia lor. La randul lor flagelatele au hrana si adapost astfel ca se realizeaza o asociatie foarte stransa, ambii parteneri neputand traii independent. Ex: soarecii si cobaii isi consuma propriile fecale, deoarece ele contin pilule vitaminizante numite cecotrofe. In lipsa lor animalele mor. Chiar si in intestinul gros al omului exista o mare cantitate de bacterii care imbogatesc in albumina si vitamine hrana pe care o consumam. Vitaminele sunt produse de Bacterium coli si Bacterium bifidum. S-a observat ca algele unicelulare (chlorella), aliment ideal pentru cosmonauti, dau ajutor animalelor. Astfel Tridacna, uriasul scoicilor(200kg), poarta in spatiile intracelulare ale mantalei zooxanthele care ofera scoicii glucoza, aminoacizi si oxigenul rezultat din fotosinteza. La randul ei tridacna ii da CO2 + sarurile de azot si fosfatii pe care ii extrage din apa oceanului. Coralii vietuiesc tot cu ajutorul plantelor inferioare. Algele ce traiesc printre coloniile de polipi preiau CO2 si elibereaza O2. Calciul necesar cresterii coloniei este absorbit de o alta alga cu care coralii traiesc in simbioza. In general in padurile tropicale traiesc epifitele (orhidee, bromeliacee, cactusi), care in conditii normale, neprimind o cantitate suficienta de lumina s-au adaptat la un mod de existenta simbiotic, ducandu-si viata nu pe sol ci pe trunchiul copacilor, la inaltimi variabile, acolo unde gasesc ochiuri prin care razele solare se mai pot strecura.

Deficitul de substante azotoase pe care nu si le pot procura in mediul lor de viata au facut din frunze adevarate organe digestive la plantele carnivore. Capcanele sub forma de urne (Nepenthes), saculeti (Utricularia), foaie de carte (Pinguicula alpina), peri cu bobite stralucitoare (Drossera), au sucuri digestive care digera insectele. Dar s-a dovedit ca in lichidul digestiv traiesc bacterii si protozoare care se hranesc cu aceste bacterii, planta folosind substantele rezultate din dezintegrarea insectelor cazute in lichidul proteolitic de catre bacterii. Deci se realizeaza un lant trofic simbiotic. Bacteriile dau plantei substantele azotoase rezultate din dezintegrarea insectelor si sunt consumate de protozoare. In apele marilor traiesc lampasii adancurilor, la care simbioza este realizata de bacteriile luminiscente si fiintele din adancuri. De exemplu ibericii folosesc pentru momirea scrumbiilor carnea de fuego, care este fasie subtire de rechin frecat pe burta unui peste (Malacocephalus), ruda cu mibaltul de la noi. Fasia capata dintr-o data o luminiscenta albastruie datorita bacteriilor luminiscente de pe burta Malacocephalului. Pe tarmul Marii Banda (situata intre insulele Kalimantan, Noua Guinee si Timor), traiesc 2 pesti lant si bantu care au sub fiecare ochi 2 umflaturi. In aceste umflaturi traiesc bacterii luminiscente care-i ajuta sa fie fosforescenti printre recifele de corali. Lumina felinarelor bacteriene este atat de stralucitoare incat poti descifra ora pe cadranul ceasului la o distanta de 2m. Pestii unditari folosesc drept momeala un mic glob care lumineaza in intuneric. In glob se gasesc bacterii fosforescente care gasesc aici adapost si hrana. Indusi in eroare, pestii, calmarii si crustaceii se arunca asupra luminitei si nimeresc in gura unditarului. Cel mai perfect, mai puternic si mai economicos far al lampasilor marini este ochiul telescopic al caracatitei. Becul cefalopodei este constituit din straturi deosebite. Lumina este produsa de celulele stratului intern, unde sunt adapostite bacteriile luminoase. Fiind reflectata de celulele argintii ale stratului mijlociu, ea traverseaza capatul transparent al becului si iese afara. Oglinda plasata langa bec, amplifica lumina si o dirijeaza asemenea unui far in directia dorita. Sacul cu bacterii comunica direct cu apa marina de unde caracatita si rudele ei isi procura direct din mare rezervele de generatori de lumina necesari felinarului. In lumea furnicilor, care trebuie sa asigure hrana zilnica unui numar de cateva zeci sau sute de indivizi, se observa o simbioza intre ele si paduchii de frunze afidele, care au o capacitate fantastica de inmultire. Urmasii unui singur afid, ar putea, inmultindu-se, sa acopere intr-un an intreaga suprafata a pamantului cu o pelicula de paduchi de plante. Furnicile acorda o extraordinara ingrijire acestor paduchi numiti de popor vacile furnicilor. Afidele sunt mici fabrici de substante zaharoase eliminate prin capatul posterior al abdomenului. Acestea sunt excrementele afidelor, formate din seva plantelor transformata in sirop de zahar care apare sub forma unor bobite care, daca insecta nu e crescuta de furnici ce consuma aceste bobite de miere, aduc necazuri plantei astupand stomatele cu o pelicula de lac dulce. Formatiunile cecidologice galele, intalnite la stejar, maces, sunt o dovada originala a colaborarii stranse intre lumea animala si cea vegetala.

Gheboasele viespi Cynipine obliga planta sa construiasca pentru larvele lor un adapost bun, calduros si trainic si sa le aduca zilnic mancare proaspata. Plantele folosesc aceeasi simbioza. S-a observat ca acei copaci incarcati de gale sunt mai putin atacati sau chiar ocoliti de omizile procesionare si de alti pradatori datorita cantitatii mai mari de onalat de calciu si tanin din frunze. Una dintre cele mai deosebite prietenii este cea dintre pasarea Indicator si viezurele cautator de miere. Pasarea este unicul animal in afara de molia cerii care se poate hrani cu acest produs indigest. Ea reuseste acest lucru datorita bacteriilor simbionte si fermentilor aflati in stomacul pasarii. Pasarea descopera cuibul albinelor tericole (Africa), zboara catre vizuina viezurelui melifer, zbarnaie din aripi, se invarte in jurul vizuinii bursucului. El aude samnalul , iese degraba afara si urmeaza cercetasul care odata ajuns la cuib se ascunde si asteapta. Viezurele distruge cuibul, mananca mierea, lasandu-i calauzei fagurii goliti. Deci fura in comun, dar cel care scoate castanele din foc e viezurele. Acestea sunt doar cateva exemple de simbioze din multimea existenta pe Terra. Cand sa credem si noi ca toate relele din aceasta vara caniculara au trecut, iata ca si-a facut aparitia un nou inamic public - Bacillus mesentericus - care a pus intreaga presa romaneasca pe jar. S-au facut afirmatii panicarde de catre persoane cu functii de raspundere cum ca graul romanesc este infectat de ani de zile cu acest microb... Cum de nu ne-am prapdit pana acum? m-am mirat eu. Cautand informatii referitoare la acest bacil am dat peste o situatie surprinzatoare si... nu prea. In cazul nerespectarii unor conditii igienico-sanitare, acest mesentericus se dezvolta si determina la paine "boala intinderii". Peste tot in lume, aceasta este o situatie extrem de rara numai in Romania este o alta calamitate care ne-a lovit din senin, ca si ninsoarea, canicula, ploaia, atacul lacustelor si carabusilor si multe altele care arata clar ca natura are ce are noi... Ce spun specialistii? Cotrobaind prin literatura de specialitate (cu care se presupune ca toti... specialistii sunt la curent) iata ce am descoperit: Cerealele prezinta in mod normal la suprafata boabelor o microflora bogata, formata din microorganisme mai mult sau mai putin inofensive. Microorganismele se ataseaza pe suprafata boabelor in cursul cresterii plantelor, al formarii boabelor, la recoltare, transport si depozitare. Aceasta microflora este inofensiva si se reduce treptat daca manipularea si depozitarea cerealelor se face corespunzator (umiditate <14%, aerare pentru evitarea cresterii temperaturii peste limita normala etc.). In procesul de macinis, prin curatirea cerealelor se elimina o mare parte din aceste microorganisme, atat in curatitoria neagra ? prin indepartarea paleelor, prafului, semintelor de buruieni, boabelor sparte si a celor alterate ? cat si in curatitoria alba ? prin pregatirea si conditionarea graului pentru macinis. Faina rezultata nu este libera de microorganisme. Trebuie sa se inteleaga foarte bine ca nimic in aceasta lume nu este lipsit de microorganisme, decat daca este sterilizat si ambalat ermetic. Faina nefiind sterila, in ea se regasesc, in mare, microorganismele din microflora cerealelor. Cu cat extractia fainii este mai mare, cu atat este mai mare si numarul de microorganisme pe gram. La fel ca in situatia cerealelor, daca se respecta conditiile de depozitare ? adica

umiditatea fainii <14% si umiditatea relativa a aerului <70?75%, aerarea depozitului etc. ? aceasta microflora este inofensiva si nu degradeaza calitatile tehnologice si alimentare ale fainii. Fabricarea painii si produselor de panificatie este de fapt o biotehnologie in care se folosesc o serie de microorganisme:
drojdia de panificatie - responsabila de afanarea (cresterea) produselor de panificatie bacteriile lactice - care se folosesc ca agenti de fermentatie lactica in cazul fabricarii painii cu maiele acide, pentru scaderea naturala a pH-ului

Pe langa aceste microorganisme utile, in procesul de fabricatie apar si alte microorganisme provenite din faina, sare, apa si celelalte materii prime folosite. Daca procesul tehnologic este condus corect si parametrii (temperaturi, umiditate etc.) sunt mentinuti in limitele recomandate de instructiunile tehnologice, nu se dezvolta microorganismele daunatoare (bacterii, mucegaiuri, drojdii). Marea majoritate a microorganismelor sunt inactivate la coacere, datorita temperaturilor mari. Rezista doar acele microorganisme care pot trece in faza de spori. Dupa coacere, suprafata painii este practic sterila, dar in timpul perioadei de racire si depozitare, pe paine se depun microorganisme prezente in aerul incintelor de depozitare si prin intermediul mainilor celor care manipuleaza painea. Pentru a impiedica aceasta microflora de contaminare sa actioneze, se recomanda ca depozitele de paine sa fie climatizate si umiditatea relativa a aerului sa fie de circa 70%. De asemenea, se impune pastrarea unei igiene foarte stricte a depozitelor, precum si a personalului care manipuleaza painea. Dupa aceste generalitati privind existenta microorganismelor in cereale, faina si in panificatie, sa vorbim putin despre acest nou inamic public nr.1. Bacillus mesentericus Bacillus mesentericus este o bacterie prezenta in mod normal in microflora cerealelor. In conditii nefavorabile de mediu (temperatura, umiditate, pH) trece din stare vegetativa in stare sporulata. Daca cerealele si faina sunt depozitate la temperaturi si umiditati ridicate ? care favorizeaza dezvoltarea microorganismelor si in cele din urma ?incingerea? produselor respective ? incarcatura cerealelor si fainii cu Bacillus mesentericus depaseste limitele normale. Daca concentratia de spori depaseste 1000 de celule/g apare asa numita boala a intinderii la paine. Si acum putina chimie... Boala intinderii apare in painea in care, dupa coacere, raman viabili o cantitate importanta de endospori bacterieni. Boala este mai frecvent intalnita la faina alba in perioada de vara si se manifesta efectiv dupa 24-48 ore dupa coacere, deci cand deja produsul este in mana consumatorilor. Desi bacilul care determina boala intinderii este inactivat la temperaturi ridicate, sporii sai rezista, in general, la temperaturile normale de coacere. Dupa racirea painii, sporii care au rezistat trec din faza sporulata in faza vegetativa si se multiplica cu o viteza

foarte mare. Enzimele produse de aceasta bacterie determina ruperea lanturilor proteice din miezul painii, transformandu-l intr-o masa cleioasa, cu o coloratie maronie. In acelasi timp, miezul are un miros dulceag, de fructe stricate, sesizat la ruperea painii. Cand boala este mai avansata, la rupere se observa niste fire foarte subtiri ? are loc intinderea ? deoarece bacteriile sporulate au enzime proteolitice care degradeaza glutenul si acesta se intinde in fire. Apoi are loc si hidroliza amidonului, deoarece intr-o paine bolnava are loc o scadere a continutului de amidon de la 64 la 16%. Ca urmare, in paine apar goluri, are culoare inchisa, atat datorita melanoidinelor cat si datorita unui pigment cenusiu produs de bacterii. Boala este mai frecventa vara, racirea painii de la 45C la 25C (intervalul optim de dezvoltare al acestor bacterii) facandu-se mai lent datorita temperaturilor ambientale mari. Prin activitatea acestor bacterii intreaga paine este alterata si nu mai poate fi consumata, generand tulburari digestive. Aparitia infectarii cu mesentericus este determinata atat de prezenta acestui microorganism in produs ? introdus odata cu faina si celelalte ingrediente care au fost infectate ? cat si de conditiile tehnologice ce pot influenta dezvoltarea sa. Intr-adevar, cu cat numarul de spori prezenti este mai mare, cu atat sunt mai multe sanse ca acest bacil sa se dezvolte in paine. Totusi, influenta cea mai mare in dezvoltarea si multiplicarea sa il au conditiile favorabile de mediu. In afara de sursele indicate mai sus o alta posibila sursa de infectare este painea veche din care multe brutarii produc crutoane, pesmet etc. Frecvent, aceste produse sunt infectate cu mucegaiuri / spori de bacterii, care se raspandesc rapid in brutarie odata ce produsele au fost scoase din ambalaj. 59654edh44qvn3x Determinarea gradului de infectare al fainii cu Bacillus mesentericus se poate face in doua moduri: microbiologic (prelevare de probe, realizare de culturi, termostatarea acestor culturi si numararea coloniilor) prin realizarea probelor de coacere si pastrarea acestora la temperaturi de 30?40oC si o umiditate relativa de minim 75% (termostatare) timp de 24?72 ore. Dupa cel putin 24 ore apar primele semne de boala. In functie de rezultatele acestor probe de coacere se iau masuri pentru impiedicarea raspandirii infectiei. Este o metoda simpla si la indemana oricarui brutar. Este mai usor de prevenit decat de combatut Dupa cum am vazut, cele mai importante metode de prevenire a infectiei cu bacterii si mucegaiuri sunt: dv654e9544qvvn respectarea stricta a conditiilor igienico-sanitare in salile de productie respectarea instructiunilor tehnologice de depozitare, manipulare, transport si prelucrare a fainurilor si cerealelor din care se obtin acestea.

Pe langa aceste masuri se mai recomanda: Racirea rapida a painii si consumarea ei in stare proaspata Realizarea de amestecuri ? pentru a reduce concentratia sporilor sub 200/g se poate amesteca faina infectata cu faina de buna calitate Fermentarea rapida a drojdiei ? procesul este intensificat prin reducerea pH?ului la valori de 5,0? 5,2 la care dezvoltarea bacteriilor si mucegaiurilor este foarte mult incetinita, comparabil cu pH?ul obisnuit de 5,4?5,7. Cel mai usor aceasta se realizeaza prin adaugarea a 0,5?1,0% otet alimentar (9% aciditate) raportat la faina. Acelasi efect se obtine prin folosirea unei sari acide, cum ar fi fosfatul acid de calciu, in proportie de 227 g la 45 kg faina (0,5% raportat la faina). Folosirea inhibitorilor de bacterii si mucegaiuri ? cei mai utilizati inhibitori pentru bacterii si mucegaiuri sunt propionatul de calciu ? E 282 ? (pentru produsele afanate cu drojdie) si propionatul de sodiu (pentru produsele afanate chimic), folositi in proportie de 142 g la 45 kg faina (0,3% raportat la faina). Concluzii: Bacillus mesentericus este prezent in mod normal pe suprafata boabelor de cereale, deci nu putem spune ca graul romanesc este infectat in mod special. E ca si cum am spune ca de ani de zile apa pe care o bem contine 67% hidrogen... Oricat de neplacut ar fi, in jurul nostru exista o serie intreaga de organisme microscopice, microorganisme. Nerespectarea celor mai elementare norme sanitare si de igiena determina deteriorarea produselor de panificatie, iar masurile de remediere implica un volum mult mai mare de munca si costuri decat prevenirea infectarii. Pastrarea si largirea cercului de clienti ai firmei dvs. se poate realiza numai fabricand produse de calitate, cu respectarea normelor igienico-sanitare.
Definitie Pneumonia este boala caracterizata prin inflamarea plaminilor si care este cauzata de bacterii, virusi sau iritanti chimici. Este o infectie sau o inflamare grava in care sacii de aer se umplu de puroi si de alte lichide.

Tipuri Pneumonia lobara afecteaza una sau mai multe sectiuni (lobi) ale plaminilor. Pneumonia bronhica (sau bronhopneumonia) afecteaza parti ale ambilor plamini. Pneumonia bacteriana este cauzata de diferite bacterii, printre care cea mai cunoscuta este pneumonia pneumococica. Pneumonia virala este cauzata de diferiti virusi, aceasta fiind cauza a jumatate din totalul cazurilor de pneumonie. Pneumonia micoplasmica este cauzata de micoplasme, cei mai mici agenti vii ai bolilor umane, care au atit caracteristicile bacteriilor, cit si ale virusurilor, dar nu intra in nici una dintre aceste doua categorii. Acesti agenti cauzeaza in general o pneumonie usoara, foarte raspindita, care afecteaza toate categoriile de virsta. Alte pneumonii mai putin frecvente pot fi cauzate de inhalarea alimentelor, a lichidelor, a gazelor, a prafului sau de fungi.

Simptome Simptomele pneumoniei bacteriane includ: -tremurat -friguri -clantanitul dintilor -durere mare in zona pieptului -temperatura ridicata -transpiratie accentuata -puls rapid -respiratie agitata -colorarea vinetie a buzelor si degetelor -stare mentala confuza sau delir -tuse care provoaca expectoratie mucoasa de culoare maronie sau verzuie Primele simptomele ale pneumoniei virale sint aceleasi cu cele ale pneumoniei bacteriane, in acest caz fiind urmate de o incapacitate de a respira in continua crestere si de o inrautatire a tusei. Pneumoniile virale pot face o persoana susceptibila de pneumonie bacteriana. Pneumonia cu micoplasme are, intr-un fel, simptome si semne fizice diferite. Simptomele includ tuse severa care poate produce expectoratie mucoasa.

Diagnostic Cum este pneumonia diagnosticata? Diagnosticul este de obicei facut tinindu-se cont de anotimp si de stadiul bolii. Pe baza acestor factori, medicul poate pune un diagnostic rapid printr-o examinare fizica si a starii de sanatate din trecut, dar poate sa mai adauge urmatoarele teste pentru ca diagnosticul sa-i fie confirmat: -control cu raze X al pieptului - un test care foloseste raze invizibile de energie electromagnetica pentru a filma imagini ale tesuturilor interne, ale oaselor si ale organelor. -teste de singe - pentru a analiza cantitatea de dioxid de carbon si oxigen din singe. -cultura de sputa- un test de diagnosticare realizat pe materie scoasa la suprafata din plamini prin tuse in gura. O cultura de sputa este adesea realizata pentru a determina prezenta unei infectii. -oximetria pulsului un oximetru este o dispozitiv capabil sa masoare cantitatea de oxigen din singe. Pentru a realiza aceasta, un senzor mic (ca un bandaj) este pus pe un deget de la mina sau de la picior. Cind dispozitivul este pus in functiune, pe senzor apare o luminita rosie. Senzorul nu provoaca durere, iar lumina rosie nu devine fierbinte.

Tratament Un tratament adecvat va fi recomandat de medic pe baza: -virstei, starii generale de sanatate din prezent si din trecut a pacientului -stadiului bolii -tolerantei pacientului la diferite medicamente, proceduri sau terapii -posibilei evolutie a bolii -preferintelor si opiniilor pacientului. Tratamentul mai poate include antibiotice, in cazul pneumoniei bacteriene. Antibioticele pot, de asemenea, accentua vindecarea pneumoniei micoplasmice si a unor cazuri speciale. Nu exista un tratament dovedit a fi complet eficient impotriva pneumoniei virale, care de obicei se vindeca de la sine. Alt tratament poate sa includa o dieta adecvata, terapie cu oxigen, medicamente pentru dureri si pentru tuse.

Preventie Vaccinul antigripal Pneumonia este o complicatie frecventa a gripei, in concluzie, vaccinarea in fiecare toamna este o modalitate eficienta de a evita pneumonia. Vaccinul pneumococic-Pentru a eficientiza lupta impotriva bacteriei pneumococice, vaccinarea este folositoare celor predispusi riscurilor. Aici sint incluse persoanele care: -au boli cronice cum ar fi boli ale plaminilor, ale inimii, ale rinichilor, anemie, diabet -care sint in recuperare dupa anumite boli grave -care isi desfasoara activitatea in institutii de ingrijire sau care sint implicate in ingrijirea bolnavilor cu boli cronice -care au virsta de 65 de ani si mai mult Pneumonia este adesea rezultatul unor infectii respiratorii banale. De aceea, o masura preventiva importanta este luarea in considerare a oricaror simptome sau inconveniente respiratorii care tin mai mult de citeva zile. O alimentatie corespunzatoare, odihna, o

buna igiena si incetarea fumatului ajuta la marirea rezistentei corpului la bolile respiratorii, ca si la vindecarea rapida in cazul in care boala s-a instalat deja.

Pneumonie - tratament naturist Pneumonie - Prin pneumonie se intelege inflamatia tesutului pulmonar, alveolar sau interstitial, inflamatie provocata de numerosi agenti infectiosi (bacterii, virusuri, micoplasme, chlamidii, ricketsii, fungi) si este favorizata de frig, umezeala, epuizare fizica, subalimentatie, existenta bolilor cronice (insuficienta cardiaca, ciroza, alcoolism). Frigul favorizeaza dezvoltarea virusurilor in caile respiratorii, acestea la randul lor scad imunitatea organismului si astfel se deschide calea pentru infectia bacteriana pulmonara si se explica frecventa mai mare a pneumoniilor in intervalul noiembrie - martie. Pneumonia este dependenta de virulenta agentului patogen si de starea imunitatii organismului. Dintre mecanismele patogenice care pot realiza pneumonii, mai frecvente sunt urmatoarele: 1. Prin contaminare pe cale aeriana, bronhogena, urmata de extinderea descendenta a infectiei pana la alveole. 2. Prin exacerbarea virulentei florei saprofite din caile aeriene superioare (nazo-faringiene) si aspiratia acestora. 3. Este posibila uneori si infectia hematogena, secundara unui focar microbian din organism. Pneumonia bacteriana Boala acuta a aparatului respirator, caracterizata printr-o inflamatie exsudativa intraalveolara, evidentiabila atat radiologic, cat si prin semne stetacustice (raluri crepidante, suflu tubar) si functionale (dispnee, tuse, expectoratie). Germenul implicat cel mai frecvent in pneumonia bacteriana este pneumococul (pneumonia pneumococica). De asemenea, pneumonii bacteriene mai pot da stafilococul, streptococul hemolitic, Klebsiella pneumoniae, bacilul piocianic, bacilul coli. Manifestari clinice in pneumonia pneumococica De regula, inceputul pneumoniei este brusc, violent, in plina sanatate. Primul simptom: frison foarte puternic care dureaza aproximativ o jumatate de ora, insotit uneori de varsaturi si urmat de cresterea temperaturii (39-40 grade). Alteori, pneumonia consta intr-o stare de oboseala insotita de guturai si care este confundata cu o stare gripala. In ziua urmatoare frisonului, sau dupa cateva zile de la asa-zisa gripa, se instaleaza al doilea simptom al pneumoniei: junghi toracic (atribuit cointeresarii pleurale), care consta intr-o durere vie in zona submamelonara, agravata de miscarile respiratorii. In raport cu teritoriul pulmonar afectat, unii bolnavi resimt durerea si in umar. Cand inflamatia afecteaza lobul inferior (asezat pe diafragm), bolnavii, dar mai ales copii, se plang de dureri abdominale. Al treilea simptom important este tusea si care apare la 24-36 de ore dupa frison. Tuse seaca, chinuitoare la inceput si care devine in scurt timp tuse umeda, tuse cu expectoratie caracteristica (sputa purulenta ruginie). Starea bolnavului se altereaza rapid si progresiv, bolnavul este abatut, adinamic. Respiratia devine superficiala, rapida si, din cauza junghiului, este insotita de gemete. Pielea si mucoasele au culoare cianotica ca semn tardiv al formelor grave de pneumonie. Din partea sistemului nervos se observa stare de oboseala, anxietate, insomnie, delir (destul de frecvent), iar la copii convulsii. Febra se mentine ridicata, dupa care scade, fie brusc in criza (afebrilitate), fie treptat (cu unele mici subfebrilitati). Dispneea pronuntata se datoreste hipoxiei, ca urmare a cresterii consumului de oxigen si datorita febrei. Cianoza este consecutiva tulburarilor de permeabilitate a membranei celulare, fiind agravata de hipoxie si eventual de coexistenta, mai ales la persoanele in varsta, a unei scleroze pulmonare sau a emfizemului pulmonar. Hipotensiunea si tahicardia sunt manifestari

frecvente in faza febrila. Durata pneumoniei este caracteristica, de 5, 7 sau 9 zile, in care febra se mentine in platou. Odata cu scaderea febrei, starea generala se amelioreaza rapid, pofta de mancare revine, bolnavul devine euforic, iar somnul este linistit. In functie de durata evolutiei clinice deosebim pneumonii "scurtate" (de 3-4 zile, cu aspect de congestie pulmonara), pneumonii "prelungite" (care depasesc 10 zile, febra dureaza insa chiar mai mult timp) si pneumonii recidivante. Acestea din urma, la persoane tinere, pot sugera o imunitate scazuta a organismului (lipsa de raspuns imunologic la agresiunile bacteriene). Pneumonia este mai severa la copii si varstnici (la persoanele in varsta procesul pneumonic poate continua cu inflamatie cronica si cu scleroza pulmonara). Complicatiile pneumoniei pot fi, dupa localizare, pulmonare, pleurale, sau la distanta, insa apar rar si mai ales la bolnavii care se adreseaza medicului tarziu, sau la persoanele cu imunitate deficitara. Pneumonia virala Pneumoniile virale sunt determinate de o serie de virusuri, in special influenza, jumatate din cazurile de pneumonie fiind de origine virala. Incidenta pneumoniilor virale variaza dupa raspandirea regionala a virusurilor, dupa varsta si aglomeratiile umane. Cei mai afectati sunt copii si tinerii din colectivitati, unde 30-50% din pneumonii sunt de etiologie virala. Pneumoniile virale apar sporadic, in focare familiale sau in epidemii extinse. Contagiozitatea pneumoniilor virale este destul de mare, in functie de virusurile respective. Modul de transmitere este direct sau prin intermediul aerului (picaturi Pflugge) si sunt mai frecvente iarna si primavara. Debutul bolii este insidios, treptat (ca o raceala, debut "gripal"), cu febra, senzatie de fiori, toropeala, dureri de cap, tuse seaca la inceput, apoi tuse cu expectoratie redusa (mucopurulenta, cu striuri sanguinolente), dureri musculare, stare generala proasta. De obicei, pneumoniile virale sunt localizate, astfel ca nu iau forme grave. Insa, pneumonia cauzata de influenza (virusul gripei) poate avea urmari dramatice. Evolutia este variabila in medie 10-14 zile, uneori se poate prelungi mai mult. La copii mici, pneumoniile virale au o evolutie mai severa, iar la sugar evolueaza cu dispnee pronuntata, cianoza, tendinta la colaps. Manifestarile meningoencefalitice (convulsii, semne meningeene) sunt frecvente si apar la sugari in circa 25% din cazuri. Diagnosticul de pneumonie virala este usor de afirmat in timpul unei epidemii mari. Pneumonii atipice Sunt determinate de bacterii cu caractere speciale, care le apropie de virusuri: Mycoplasma pneumoniae, Coxiella burnetti (febrei Q), Chlamydia (ornitoza-psitacoza). Pneumonia atipica primara este caracterizata printr-o mare discordanta intre importanta semnelor radiologice pulmonare (de tip infiltrativ interstitial, inflamatia intereseaza mai putin alveolele si mai mult tesutul fibros al in plamanului) si discretia semnelor functionale si fizice din partea aparatului respirator, cu simptome mai sterse, care le fac sa fie luate drept stari gripale. Debutul bolii nu este precedat de frison, dar este insotit de senzatii de frig, cu febra urmata de transpiratii. Bolnavul se simte obosit, are cefalee, insotita sau nu de catar rinofaringian. Febra creste progresiv pana la cel mult 39 grade. Tusea este un simptom constant, tuse foarte suparatoare, obositoare, tuse in general seaca, cu caracter de tuse iritativa. Profilaxia pneumoniilor Profilaxia specifica se poate face numai in cazul pneumoniei pneumococice, pentru care exista vaccinul pneumococic. Profilaxia nespecifica consta in luarea de masuri generale pentru prevenirea infectiilor virale si bacteriene. Astfel, se recomanda evitarea aglomerarii in spatii inchise, evitarea contactului cu persoane care sufera de infectii ale aparatului respirator (gripa, guturai), tratarea infectiilor respiratorii nazo-faringiene care nu se vindeca in cateva zile, prevenirea tuturor bolilor cronice si a infectiilor virale respiratorii care scad rezistenta

organismului. Cresterea imunitatii nespecifice prin odihna, alimentatie sanatoasa, consum de produse naturiste imunizante. Tratament naturist in pneumonie - Tratamentul alopat al pneumoniei consta in administrarea de antibiotice, in functie de sensibilitatea germenului prezent, pe baza rezultatelor antibiogramei efectuata din sputa recoltata de la bolnav. Pe langa acestea insa, sunt necesare masuri generale, fara de care nu se poate concepe o terapie eficienta. Igiena patului si a camerei bolnavului ocupa un loc important in planul terapeutic, camera trebuie aerisita, iar temperatura mentinuta la 18-20 grade. Alimentatia se stabileste astfel: in perioada febrila predomina lichidele, fructele si pireurile. Regim alimentar, in special consumul de legume, fructe, sucuri de legume si fructe, hidratare suficienta, pana la 3-4 l/zi, datorita pierderilor importante prin diureza si transpiratie. Dupa incetarea starii febrile este permisa introducerea unei alimentatii complete. Repausul la pat, pe toata durata febrila si inca 5 zile dupa aceea. Pe langa acestea este indicata administrarea de produse naturiste cu efect: imunizant, antibacterian, antiviral, antipiretic, de calmare a tusei, expectorant si fluidifiant al sputei, calmant ale sistemului nervos (in stari de agitatie), cardiotonic (mai ales la persoanele varstnice). Toate acestea grabesc vindecarea si impiedica recidiva. In toate pneumoniile nu se va neglija tratamentul igienodietetic si simptomatic, privind mai ales oxigenoterapia, reechilibrarea hidroelectrolitica si, in special, sustinerea cordului, mai ales la persoanele varstnice. Produse naturiste cu indicatii in profilaxia si tratamentul diverselor forme de pneumonie: Oxy Max (oxigen molecular stabilizat) - Oxigenul stabilizat este un concentrat electrolitic netoxic (nu contine hidrogen-peroxid) care ofera organismului oxigen sub forma moleculara. Oxy Max are indicatii ca tratament naturist in: rinita, faringita, expectoratie, congestie pulmonara, emfizem pulmonar, astm bronsic, cancer pulmonar, silicoza, tabagism, intoxicare cu gaze de esapament. Lipsa de oxigen provoaca agravarea tuturor bolilor pulmonare. Para Protex - Prin componentele sale are efect antiparazitar, antiviral, antimicrobian, antimicotic si este indicat ca tratament naturist, printre altele in viroze (gripa, viroze respiratorii) si infectii cu streptococ, stafilococ, pneumococ, bacil coli, enterococi, etc (traheita, bronsita, laringo-faringita, amigdalita, sinuzita, infectii dentare si ale cavitatii bucale, pneumonie, emfizem pulmonar, expectoratie etc). Noni (Morinda citrifolia) - Are efecte excelente in inducerea unei imunitati eficiente in organism: stimuleaza limfocitele T (imunitatea celulara) - limfocite T-killer, limfocite Tcitotoxice si macrofage, ca mecanism al imunitatii active, cu rol esential in foarte multe afectiuni. Smokerade - Produs naturist cu ocompozitie complexa si cu efect antioxidant remarcabil: extract de ardei rosu, acid elagic, vitamina C, vitamina E, zinc, seleniu, coenzima Q10, extract de ceai verde. Smokerade ajuta la desfasurarea normala a proceselor aparatului respirator, stopeaza sangerarile pulmonare, are actiune antiinflamatoare si antiseptica (raceala cu congestie, faringita, guturai, tuse, expectoratie, pneumonie, pleurezie, emfizem pulmonar, astm bronsic, tabagism (fumatori activi si pasivi). White Willow (aspirina naturala din scoarta de salcie alba) - Trateaza afectiunile dureroase si febrile prin inhibitia sintezei de prostaglandine, avand efect antipiretic si analgezic. Produse naturiste cu indicatii in profilaxia si tratamentul diverselor forme de pneumonie:

OXY MAX (oxigen molecular) - de 2 ori/zi (dimineata si la pranz) dilutii crescatoare zilnice, incepand cu 5 pana la 15 picaturi, in cate 100 ml apa plata. PARA PROTEX - 3-6 tablete/zi. NONI (Morinda citrifolia) - 30 ml de 3 ori/zi sau 3-6 capsule/zi. SMOKERADE - 3-6 tablete/zi. WHITE WILLOW (aspirina naturala) - 3-6 capsule/zi Tratamente naturiste pentru pneumonie Tratamentul naturist al pneumoniei, popular numita si aprindere de plamani, se realizeaza intern cu infuzii sau decocturi din:

flori de soc, tei, ciubotica cucului, nalba mare, lumanarica, herba de isop, cimbrisor, salvie, podbal, patlagina, fructe de maces, anason, catina, radacini de tataneasa si troscot, macerat din radacini de tateneasa in 3 linguri de vin diluat cu apa fierbinte, ulei de pin(25 picaturi de 2-3 ori pe zi cu 30 minute inainte de masa), ceaiuri caldute vitaminizate cu macese, catina, ciubotica cucului, roinita si tei indulcite cu miere de albine. Extern ca tratament naturist pentru pneumonie se recomanda: impachetari pe piept sau spate cu extract de coada calului, patlagina si podbal, comprese cu bitter suedez, cataplasme cu seminte fierte de in sau faina de mustar negru, frectii pe piept si pe spate cu ulei de sunatoare si solutie alcoolica de menta si lavanda. Pentru degajarea cailor respiratorii se fac inhalatii calde cu uleiuri esentiale de brad, pin, salvie, cimbrisor si eucalipt. Regimul alimentar recomandat in pneumonie trebuie sa includa multe lichide (supe calde, sucuri de fructe), salate din legume proaspete, fructe(lamai, portocale, grapefruit, coacaz negru, afine), propolis, drojdie de bere, grau germinat si fulgi de ovaz.