NEGOCIERE SI MEDIERE IN RELATIILE INTERNATIONALE Interdictia de a recurge la forT sau ameninTarea cu forTa se afl ntr-o relatie direct cu ndatorirea

sa de a recurge la mijloace pasnice. Recurgerea la negociere reprezint un principiu de baz al relaiilor internaionale. Practica a demonstrat c mentinerea si consolidarea pcii presupune soluionarea problemelor litigioase pe cale politic prin negociere i tratative. Soluionarea prin negociere reprezint o garanie a pcii. Reglementrile prin mijloace violente au o durat relativ scurt spre deosebire de negociere i mediere care au caracter durabil. Finalittile negocierii: Din doctrin a rezultat c principalele finalitti ale negocierii sunt:depsirea strilor de tnsiune,ncordare,conflict; -eliminarea suspiciunii i recstigarea ncrederii ntre prti; -realizarea ntelegerii ntr prtile respective. Negocierea ca metod de reglementare a diferendelor: inclus n ansamlul mijloacelor pasnice. n acelasi timp negocierea reprezint o metod de reglementare a diferendelor deoarece apar ca o modalitate practic la care prtile recurg pt dezamorsarea conflictului i gsirea soluiilor sau cilor pt nelegere. n desfurarea negocierilor s-a recurs la contacte directe i nu de puine ori ntlniri la nivel nalt. PRINCIPALELE FUNCTII ALE NEGOCIERII: -Identificarea problemelor care urmeaz a fi soluionate , -Cutarea i gsirea modalitilor optime de rezolvare a diferendelor, -Convenirea clauzelor acordului ce va interveni ntre pri.

VALENELE NEGOCIERII: Politic, diplomatic, comerciale, implicnd logica i psihologia , arta comunicrii n cadrul creia cunoaterea limbii partenerului este indisprensabil. De asemenea experien a a demonstrat c un rol mportant demonstra iei, respectiv capacitii de promovare i argumentare a propriului punct de vedere n timpul negocierilor.

TRSTURILE CARACTERISTICE ALE NEGOCIERII: -Caracter bilateral atunci cnd n desfurarea i finalizarea lor sunt implicate 2 state. -Caracter multilateral-n epoca actual i tot mai frecvent folosite ca urmare a interesului manifestat de toate prile afectate de strile de confruntare de a se pronunta asupra solutiilor negociale, -Caracter continuu-practica demonstreaz c obiectivul unor negocieri le imprim acestora un caracter continuu ele nefinalizndu-se ntr-o limit de timp (ex. Negocieri de dezarmare). -Caracter ad-hoc- convenite direct de pri care stailesc modalit ile de desfaurare i nivelul la care vor avea loc, se mai numesc si ocazionale, se prin intelegerea la care partile au ajuns. Are caracter institutionalizat, caracter de durata. Grupate in negocieri care se desfasoara

in cadrul O.I. din sistemul (o)NU (neg. De dezarmare); negocieri care se desfasoara in cadru regional: EX: UE, negocieri care au loc in cadrul unei Conferinte Internationale. La aceste caracteristici se mai adauga si caracterul global si situarea negocierilor sub imperiul regulilor de Drept.

NEGOCIEREA ARTA A COMPROMISULUI: Fiecare situatie conflictuala pp existenta unor interese diferite care de multe ori par ireconciliabile. In aceleasi situatii se constata si existenta unui interes reciproc minimal care determina partile sa se aseze la masa tratativelor, cautand impreuna o solutie adecvata definita ca o solutie de compromis. Compromisul nu inseamna cedarea sau renuntarea la propriul interes ci ajungerea la o intelegere care e in interesul ambelor parti. In doctrina compromisul e definit ca: stiinta, in sensul capacitatii de a analiza aprofundat toate circumstantele diferendului; si arta in sensul priceperiii de a alege momentul cel mai prielnic sa dai ceva pt a putea dobandi altceva.

DEFINITIA NEGOCIERII: In interatura de specialitate sunt mai multe definitii: Arthur Lall- negocierea repr procesul de abordare a unei dispute/situatii prin mijloace pasnice, altele decat cele juridice arbitrare cu scopul de a promova / realiza o anumita intelegere / imbunatatire, aplanare/ reglementare a disputei sau a situatiei conflictuale dintre partile interesate. Negocierea: repr un proces complex cu caracter competitiv n care pr ile urmresc gsirea unei solutii adecvate diferendelor existente ntre ele prin convenirea unui acord corespunztor.

CLASIFICAREA NEGOCIERILOR: Negocierile pot fi clasificate dup: 1. Domeniul n care se efectueaz/realizeaza 2. Gradul de explicitare, 3. Nr. de parteneri, 4. Nivelul la care se desfasoar, 5. Obiectivele/scopurile urmrite.

1.Dup domeniul n care se efectueaz : n practica negocierilor se disting urmtoarele domenii cum ar fi: a.negocieri politice, b.negocieri militare,

c.negocieri culturale, d.negocieri religioase, e.negocieri culturale. a.Negocieri politice- practica negocierrilor a pus n evidenta importanta negocierilor politice i frecvena acestora att la nivel naional ct i internaional. La nivel internaional negocierile au fost definite ca negocieri politico-diplomatice. Sfera acestora e extrem de ntins de la negocierile care vizeaz soluionarea unor probleme privind delimitarea frontierelor naionale mergnd pn la negocieri asupra unor probleme de natur etnic sau religioas.

b.Negocierile militare- dup I R. Mondial si constituirea Ligii Naiunii,negocierilor militare li s-a implementat o nou orientare, accentul fiind pus pe convenirea si adoptarea unor msuri de dezarmare. Negocierile de dezarmare s-au concentrat n ultimile decenii pe reducerea arsenalului nuclear precum si pe reducerea armamentelor clasice n scopul reducerii sau eliminarii pericolului unei noi confruntri mondiale. Practica negocierilor a demonstrat tendinta statelor puternice de a-si mentine/dezvolta arsenalele nucleare refuznd interzicerea experientelor cu arme nucleare. Negocierile militare au vizat n timpul R. Rece consolidarea celor 2 aliane militare NATO si Tratatul de la Varsovia. n urma revolutiilor n Europa Central si de Est Tratatul de la Varsovia a fost desfiintat insa NATO s-a consolidat optnd pt extinderea sa spre estul Europei. n acest context au fost organizate ample negocieri politice dar si militare cu statele care doreau s devin membre ale acesteia. n cursul acestor negocieri trilor candidate ei s-au impus nu numai condi ii militare dar i condiii politice, economice.

c.Negocieri culturale- Acestea vizeaz realizarea unor ntelegeri n domeniul educatiei , schimburilor culturale, traducerilor de crti, publicatiilor. Un obiectiv important l-a constituit problematica proteciei monumentelor istorice. Un rol important n facilitarea schimburilor stiintifice si culturale prin intermediul negocierilor l are UNESCO.

d.Negocierile religioase au ocupat un rol important n istoria popoarelor europene iar n zilele noastre ele vizeaz stabilirea unor relatii de cooperare n diferite culte religioase, solutionarea unor probleme litigioase precum i dezvoltarea unor relaii normale cu puterea statal. Tendinta unor factori de decizie politic de a insulta unele culte si curente religioase sustinnd c unele religii sunt superioare, altele inferioare reprezint o nclcare grav a Declaratiei Uiversale a Dr. Omului cu urmri incalculabile pt evolutia raporturilor dintre sistemele religioase si dintre diferitele grupuri de state.

e.Negocieri comerciale- att n interiorul statelor ct si n sfera rela iilor internaionale, au o sfer de cuprindere ntins. Negocierile comerciale sunt o component a sistemului negocierilor comunittii umane si se refer la vnzarea de mrfuri si servicii, mprumuturi, bunuri si valori , modalitti de plat pt anumite mrfuri si servicii.

2. Dup gradul de explicitare .n acest context se disting contactele, conversatiile, schimburile de vederi sau convorbirile. n aceste ipostaze nu ne aflm n prezenta unor negocieri propriu-zise acestea putnd constitui o etap pregtitoare a negocierilor propriuzise. n practic au fost ns situatii n care prin folosirea acestor modalitti au fost solutionate problemele n discutie fiind astfel reluat cursul normal al relaiilor dintre state.

3.Dup nr de parteneri negocieri bilaterale si multilaterale, cele bilaterale pot fi directe sau prin intermediari. Cele directe implic contactele nemijlocite dintre prti. Cele prin intermediari au loc n situatia n care contactele directe sunt f dificile iar solu ionarea diferendului se impune cu necesitate. Negocierile multilaterale au cptat o dezvoltare deosebit dup II R. Mondial si Constituirea ONU. Se constat n prezent c conferintele internationale in diferite domenii de activitate au devenit un sistem institutionalizat pt negocierea i solutionarea problemelor importante ale lumii contemporane.

4. Dupa nivelul la care se desfsoar: n acest caz ne aflam n prezenta a 2 situatii: - Prima este cea care priveste nivelul de reprezentare care poate fi la nivel nalt respectiv prezidenial, guvernamental sau diplomatic sau la nivel de experi. - A doua se refer la comunitatea n care are loc negocierea: comunitatea familial, local, naional, regional sau la nivel mondial. Negocierea la nivel regional: pot fi evidentiate negocieri politice si militare care au avut loc pt constituirea si apoi n cadrul conferintei pt securitate si cooperare n Europa (CSCE) care a devenit ulterior (OSCE). Dup II R. Mondial o important deosebit au dobndit-o negocierile pt constituirea comunittilor europene si apoi pt aderarea la acestea si la UE. n perioda contemporan au loc negocieri privind extinderea pactului Nord-Atlantic care a devenit tot mai mult un organism politico-militar si nu militar asa cum a fost conceput initial. Negocierile la nivel mondial- Acestea au nu numai caracter politic ci i caracter economic i financiar. EX:cum ar fi negocierile care au avut loc cu FMI sau cu Banca Interna ional pt Reconstructie si Dezvoltare (BIRD)

5. Dup obiectivele sau scopurile urmrite - negocierile au obiective precise cum ar fi: ncheierea pcii n urma unui conflict armat, stabilirea unor relatii de bun vecintate ntre prti sau finalizarea unor tranzactii comerciale. Cele convenite pe parcursul negocierilor urmeaz a fi consacrate in urma unor documente finale care s ofere prtilor garan ii c angajamentele asumate vor fi respectate. Din aceasta perspectiva pot fi distinse urmatorele tipuri de negocieri: cele care vizeaza incheierea unor tratate politice sau militare; cele care vizeaza incheierea unor acorduri economice sau comerciale, cele care urmaresc incheierea

unor protocoale culturale sau religioase; cele care vizeaza incheierea unor schimburi comerciale; sau cele care urmaresc incheierea unor intelegeri de cooperare.

PRINCIPIILE GENERALE SI SPECIFICE ALE NEGOCIERILOR: Negocierile sunt carmuite de un set de principii generale care se cer a fi respectate in toate tipurile de negocieri. Orice negociere pt a se desfasura normal tb sa intruneasca atat cerintele principiilor generale cat si ale celor specifice fiecarui tip de negociere. PRINCIPIILE GENERALE: Exercitarea libertatii de alegere a unei solutii tb sa tina seama de cerintele urmatoarelor principii generale: 1. P. Reciprocitatii; 2. P. Legalitatii; 3. P. Moralitatii; 4. P. Bunei cretinte; 5. P. Cooperarii cu partenerul de negociere. 1.Reciprocitatea pp compromisul partilor care sa conduca la ajustarea si adaptarea rationala a obiectivelor initiale ale partenerilor. Negocierea pp luciditate, echilibru si flexibilitate urmarind intotdeauna ajungerea la un acord final care sa fie satisfacator pt ambele parti.

2.Negocierile nu se pot desfasura cu incalcarea normelor legale, nationale sau internationale. Partenerii de negociere au libertatea de alegere a unei solutii convenabile. Libertatea de alegere pe care fiecare parte o are se exercita cu indeplinirea a 2 conditii: solutionarea aleasa sa fie rationala si solutia sa fie conform cu normele legale in vigoare.

3.In textele conventiilor internationale, acest principiu e promovat, insistandu-se asupra unor clauze care sa nu contravina bunelor moravuri. In orice negociere interesul fiecarei parti e esential dar promovarea sa nu tb sa se faca cu incalcarea principiului moralitatii.

4.Bona fides- repr o stare psihologica a partenerilor la negociere care isi gaseste expresia intr-o atitudine corecta a unei parti fata de interesele legitime ale celeilalte parti. Buna credinta- este o indatorire de onoare vadind prezenta sau absenta onestitatii partilor. Buna credinta implica totodata si respectarea celor convenite in timpul negocierilor in baza principiului pacta sunt servanda.

5.satisfacerea dezideratelor urmarite de parti implica cooperarea acestora in procesul negocierii, interpretarii solutiilor convenite. Principiul cooperarii e strans legat de obiectivul negocierilor. Acordul oricare ar fi forma acestora e o intelegere de cooperare urmarind satisfacerea avantajului mutual.

PRINCIPIILE SPECIFICE NEGOCIERII POLITICO-DIPLOMATICE: 1.P. Reglementarii pe cale pasnica a diferendelor 2.P. Abtinerii de la folosirea fortei sau amenintarea cu forta 3.P. Bunei vecinatati. 4.P. Cooperarii internationale. PRINCIPIILE SPECIFICE NEGOCIERILOR COMERCIALE: 1.P. Libertarii comertului 2.P. Concurentei locale 3.P. Libertatii conventiilor 4.P. Ajustarii pretentiilor PRINCIPIILE SPECIFICE NEGOCIERILOR CULTURALE: 1.P. Promovarii valorii culturii si civilizatiei 2.P. Respectarii traditiilor culturale ale fiecarui popor 3.P. Cooperarii stiintifice intre institutele academice din diferite tari.

ETAPELE NEGOCIERILOR: Negocierile pot fi definite ca un proces complex si complicat. Prin natura lor ele sunt un proces competitiv fiecare parte urmarindu-se interesul. Caracterul procesual al negocierilor nu poate fi analizat fara a recunoaste existenta unor protonegocieri care sunt definite asa pt ca partile ajuns la o intelegere in absenta unui cadru formal. Protonegocierile repr acele acte unilaterale ale unei parti receptate ca semnale deliberate de cealalta parte/parti.

I INFORMAREA PRELIMINARA: orice negociere tb sa inceapa printr-o informatie preliminara care repr o masura necesara pt buna organizare a negocierii. Urmareste obiective generale asemanatoare in toate tipurile de negocieri: - cunoasterea pozitiei partilor adverse in privinta evolutiei posibile in diferendul respectiv; - gradul de acceptabilitate al compromisului; - comportamentul negocierilor. In negocierile politico-diplomatice accentul e pus pe cunoasterea climatului politic din acea tara, intelegerea pozitiilor principalelor forte politice cu privire la modalitatile de solutionare a diferendului respectiv, cunoasterea interesului pt a ajunge la un acord.

II Pregatirea dosarelor: echipa constituita pt negocieri are obligatia sa pregateasca dosarele negocierii in cauza. Avem dosarul general; dosarul privind evolutia cauzei supusa negocierii; dosarul continand variantele de solutii convenabile ambelor parti. Un dosar important e cel referitor la interesul parti adverse de a ajunge la un acord. La negocierile comerciale sunt dosare specifice: dosarul tehnic, comercial, bonitatii.

III.Manifestarea intentiei de a negocia: precede negocierea propriu-zisa. In cazul negocierilor politico-diplomatice aceasta intentie se exprima de regula prin canale diplomatice: o scrisoare adresata omologului partii cu care se va negocia printr-un mesaj adresat autoritatilor cu care se intentioneaza initierea negocierilor, printr-o nota verbala prin care se comunica propunerea de a negocia. In cazul negocierilor comerciale se transmite potentialului partener de afaceri o scrisoare de intentie cu efecte provizorii.

IV.Negocierea propriu zisa: cea mai importanta etapa in incheierea unui acord, e definita prin participarea echipelor de negociatori la un dialog efectiv in care partile isi prezinta fiecare argumentele urmarindu-se prevenirea sau combaterea obiectiunilor partenerului. Urmareste eliminarea punctelor de vedere divergente si gasirea elem. Convergente care permit realizarea acordului.

V.Postnegocierea: tb sa includa monitorizarea aplicarii intelegerilor convenite; masuri care sa asigure reusita acestor intelegeri; sanctiuni in cazul in care un dintre parti actioneaza cu rea credinta.

STRATEGII SI TACTICI IN PROCESUL NEGOCIERILOR: STRATEGIA- ansamblu sistematic de decizii pt atingerea unor obiective prestabilite. Strategia negocierii cuprinde: scopurile urmarite si tipul de negociere pt atingerea acestor scopuri. Clasificare: 1. Criteriul scopului urmarit. Sunt cunoscute strategiile care vizeaza ajungerea la un acord, strategii care urmaresc incheierea unui acord, tratat, conventie, strategii care au in vedere prelungirea unei intelegi. 2. Criteriul care vizeaza intelegerea partilor: strategii confictuale competitive, cooperative si mixte. Strategiile in negocierea politico-diplomatica: sunt cunoscute: a. Strategii pt dezamorsarea starii coflictuale si normalizarea relatiilor dintre parti. B. Strategii vizand incheierea unei intelegeri de redistributie. C. Strategii prvind crearea de institutii noi si de stipulare a unor obligatii in sarcina partilor. D. strategii privind extinderea stefei de aplicare a unor intelegeri anterioare. Strategii folosite in negocierile comerciale: a. Strategia ofertelor ferme; b. Strategia acordarii si obtinerii de concesii; c. Strategia esalonarii concesiilor.

TACTICILE mijloace si forme de actiune utilizate in toate rundele de negocieri potrivit cerintelor derularii tratativelor, in vederea realizarii obiectivelor strategice prestabilite. a.tacticile ofensive: presupun mentinerea initiativei de partea echipei de negociatori care le foloseste.

b.tacticile defensive: pp ascultarea atenta si cu rabdare a partii adverse, pregatirea raspunsurilor potrivite la intrebarea partilor adverse si contracararea unor actiuni cu scop de intimidare.

c..tacticile mixte: echipele de negociatori tb sa dovedeasca abilitatea necesara de a sta in ofensiva cat mai mult timp posibil si de a ramane in defensiva cat mai putin timp.

d.Tactica acceptarii aparente: urmareste cunoasterea reactiei partii adverse in cazul in care i se lasa impresia ca propunerea sa a fost acceptata si pp obtinerea unor informatii cat mai complete de la cealalta echipa de negociatori.

e.Tactica propunerii contrariului: urmareste iritarea partii adverse determinand chiar intreruperea negocierilor

f.Tactica falselor oferte: folosita cel mai des in negocierile comerciale si urmareste inlaturarea concurentei, dar comporta si riscul ca urmatoarea oferta lansata pe piata sa nu se mai bucure de credibilitate.

TEHNICILE DE NEGOCIERE reprezinta acele proceduri, forme sau scheme de actiune folosite in procesul negocierii in scopul realizarii tacticilor vizand infaptuirea obiectivelor strategice. 1. Tehnica mandatului limitat: urmareste scaderea aspiratiilor partenerului. 2. Tehnica scurt circuitarii 3. Tehnica falselor concesii: folosita in negocierile comerciale dar nu numai. Una dintre parti initiaza trecerea in revista a obstacolelor aparute in timpul negocierii, daca obstacolele sunt evaluate inteligent; se lasa impresia ca s-au facut concesii partenerului de negociere. 4. Terhnica intreruperii negocierilor: se recurge la ea cand una dintre parti simte necesitatea consultarii cu autoritatile din tara sau cand se simte nevoia depasirii unor momente tensionate aparute in cursul negocierilor.

5. Tehnica negocirilor in spirala: (pt toate tipurile de negocieri): daca negocierile la un anumit nivel nu au condus la solutionarea pb in discutie se poate solicita reluarea negocierilor asupra acelor pb la un nivel superior. 6. Tehnica alternarii negociatorilor: ingaduie identificare unor clauze cat mai riguroase avand un impact psihologic asupra partenerului de negociere. 7. Tehnica ultimatumului- folosita de pe pozitii de forta, echipa care recurge la ea dispune de forta economica, financiara sau militara deosebita. Negocierile sunt definite prin formula: daca accepti e in regula, daca nu te priveste. 8. Tehnica inlaturarii obiectiilor: prezinta mai multe proceduri la care pot recurge negociatorii: procedeul intrebarilor vizand clarificarea continutului obiectiei, continuarea dialogului in formula s-a retinut obiectia dar e util sa continuam tratativele, urmand sa clarificam aceasta situatie ulterior.; solicitarea opiniei unui tert in cazul in care obiectia respectiva se refera la o pb de specialitate care motiveaza solicitarea unei expertize.

MODELE DE NEGOCIERE: Specialistii in domeniu considera modelele negociatorilor necesare in efortul de pregatire si finalizare a negocierilor. Thomas Sheling considera ca modelele negociatorilor servesc negociatorilor sa identifice consecintele posibile ale diferitelor optiuni in desfasurarea tratatelor. Mircea Malita definea modelul ca fiind: O anticipare mentala a ceea ce se va intampla in realitate, o repetitie generala inainte de intrarea pe scena. Modele reprezinta acele operatiuni logico-operationale care fac parte din efotrul de pregatire a negocierilor fiind o repetitie a acestora cat mai apropiata de procesul real al desfasurarii lor. Specialistii in domeniul negocierilor au identificat mai multe modele de negociere. a.Modelul logic: academicianul Malita preciza ca repr prima treapta a metodelor negocierilor. Modelul are in vedere secventele firesti ale procesului negocierilor si include: descrierea obiectivelor urmarite in negocierea respectiva; cunoasterea celeilalte parti, elaborarea argumentelor si modul in care vor fi valorificate in procesul negocierilor (in ce moment si in ce ordine a negocierilor); aplicarea acordului (confruntarea modelului cu realitatea). b.Modelul matematic: fiind delimitate ca procese competitive, negocierile sunt asimilate jocurilor; aceasta asimilare fiind in sensul matematic al termenului si oferind un camp de posibile aplicatii ale teoriei jocurilor. Jocurile pot fi: de suma nula sau nenula. In cele de suma nula se considera ca ceea ce castiga un partener in negocieri tb sa piarda celalalt partener. In jocurile de suma nenula: la fiecare miscare ambii jucatori pot pierde sau castiga. Prin aceste metode se tinde obtinerea unui avantaj. c.Simularea. Urmareste sa demonstreze un adevar folositor pt procesul negocierilor prin punerea in practica a unui model dinamic. Poate viza elaborarea unor strategii previzibile sau optimale, sau se pot efectua combinatii intre aceste 2 feluri de strategii.

NEGOCIATORUL:

Un conducator intelept va recurge la negociatori competenti pt care negocierea e o profesie poate una dintre cele mai dificile. Negociatorii competenti tb sa intruneasca 2 conditii:sa aiba instructia necesara , sa fi acumulat o experienta suficienta. In procesul negocierilor se implicade cele mai multe ori 2 categorii de negociatori: de profesie si cei ad-hoc.

a.Negociatorul de profesie: este o persoana instruita si familiarizata cu mecanismul negocierilor. El este cel care pregateste dosarele, concepe strategia si tactica sugerand tehnicile cele mai indicate in negocierea respectiva. Acest negociator participa la negocieerea propriu-zisa punand in practica strategiile si tacticile gandite anterior si recurgand la procedeele tehnice cele mai potrivite pt realizarea obiectivelor pt aprobarea mandatului pregatit si urmarit anterior.

b.Sunt anumite situatii ivite in procesul negocierii in care intervin persoane care nu sunt negociatori de profesie dar care prin nivelul competentei ierarhice pot impulsiona cursul negocierilor, pot accepta o propunere a partenerului care depaseste cadrul stabilit initial al negocierilor. Nefiind negociatori de profesie aceste persoane care intervin la un moment dat in negocieri sunt negociatori ad-hoc. Daca interventia negociatorilor ad-hoc are loc la solicitarea echipei negociatorilor de profesie fiind bine gandita ea este salutara. O asemenea interventie poate debloca negocierea daca aceasta se afla intr-un punct mort, facilitand finalizarea cu succes a negocierii.

In negocierile politico-diplomatice sefii ierarhici ai negociatorilor (directori, ministri), tb sa aiba cunostiintele de baza privind strategiile, tacticile si tehnicile negociatorilor si sa aiba un minimum de experienta in acest domeniu. Avand in vedere ca negocierea e functia centrala a diplomatiei si intre cele 2 e o asociere inseparabila un sef al corpului diplomatic dintr-o anumita tara tb sa aiba cunostiinte elementare despre negociere, daca nu le are e dator sa faca efortul pt a-si insusi asemenea cunostinte.

CALITATILE NEGOCIATORILOR: Calmul, rabdarea, perseverenta. Negociatorul tb sa aiba un comportament diplomatic. Cele 3 calitati enumerate anterior se inscriu in acest comportament alaturi de alte calitati ale negociatorului. Daca el nu are capacitatea sa se stapaneasca, confruntarea se accentueaza, iar cooperarea necesara ajungerii la o intelegere e pus la indoiala. Rabdarea repr capacitatea de a astepta ca situatiile sa se rezolve fara a sari peste anumite etape. Perseverenta capacitatea de a nu ceda insistand cu argumente convingatoare asupra obiectivelor urmarite. Inteligenta

implica o serie de insusiri: perspicacitatea, imaginatia, capacitatea de generaliza si abstractiva precum si usurinta de asociere si disociere Flexibilitatea repr capacitatea de adaptare la evolutiile din campul tratativelor precum si priceperea de remodelare a pozitiilor in legatura cu elementele noi aparute. Capacitatea de a manui tehnicile negocierii si de a folosi limbajul potrivit: daca strategiile si tacticile negocierii pot fi elaborare din timp, tehnicile urmeaza a fi folosite de negocitori in raport cu evolutia negocierilor. Daca negociatorul e lipsit de experienta nu va fi in masura sa opteze pt procedeul tehnic cel mai potrivit, chiar daca va face o alegere buna exista riscul sa nu-l manuiasca cu priceperea necesara. Una dintre cele mai importante calitati ale negociatorului este capacitatea sa de a comunica cu partenerul. Tb sa fie un profesionist al comunicarii si tb sa foloseasca un limbaj potrivit, adecvat temei care face obiectul negocierii, profesional, claritatea necesara, in cazul negocierii cu un partener strain negociatorul tb sa stapaneasca f bine limba in care se desfasoara negocierile.

OBLIGATIILE PROFESIONALE ALE NEGOCIATORILOR: -continuarea pregatirii in domeniul care face obiectul negocierilor; -periodic negociatorii tb sa faca stagii de pregatire in domeniul lor de specialitate in cursul carora sa isi insuseasca tehnicile cele mai eficiente ale negocierilor. Aceste stagii pot fi organizate si inainte unor stagii cu caracter de anvergura. -participarea la schimburile de experienta, aceasta dau rezultatea deosebite reflectate in organizarea si desfasurarea in cele mai bune conditii ale negocierilor. Accentul tb pus pe tinerii negociatori dar pot participa si cei cu experienta.

MEDIEREA

Medierea in R.I interventia tertului permite restabilirea contactului intre parti fie indirect pe calea diplomatiei de naveta, fie direct prin negocieri desfasurate sub auspiciile si sub indrumarea directa a mediatorului. Potrivit art 4 din Conv de la Haga 1807, rolul mediatorului consta in a concilia pretentiile opuse si de a aplana resentimentele care pot aparea intre statele aflate in conflict. Medierea consta in actiunea unui tert participant la organizarea negocierilor de examinare a fondului diferendului si de formulare de propuneri pt solutionarea acestuia. Practica internationala in domeniu a permis desprinderea unor functii ale medierii: - asigura bunele oficii si faciliteaza comunicarea dintre parti; detensioneaza situatia si creaza o armosfera propice negocierii; reprezinta un canal eficient de informatii; incurajeaza partile in a aprecia realist situatia si le induce o stare optima concilierii; ofera satisfactii pt toate partile aflate in conflict.

Dpdv procedural medierea se caracterizeaza prin deplina adaptabilitate la imprejurarile diferendului prin lipsa unor etape care tb sa fie parcurse si prin faptul ca se impleteste cu negocierile directe intre partile la diferende. Functia mediatorului inceteaza atunci cand se constata fie de catre o parte aflata in litigiu, fie de catre el insusi ca mijloacele de rezolvare propuse de el nu au fost acceptate sau ca ostilitatile au fost reluate. Acceptabilitatea unui mediator depinde de cat de mult poate oferi precum si de pozitia sa fata de parti. Mediatorul tb sa ofere partilor ceea ce acestea isi doresc sau ceea ce nu isi pot permite sa refuze. Pt a putea controla procesul de solutionare, tertul tb sa aiba forta necesara care rezulta din relatiile politice trecute, prezente sau de perspectiva din legaturi economice sau alte forme de putere care ii permit sa influenteze procesul de negociere. Mediatorul adesea e organul unei organizatii internationale sau reprezentantul unei mai mari puteri. In practica cel mai adesea procedura medierii este oferita, cazurile in care medierea e ceruta constau in stabilirea acestei proceduri prin prevederile unui tratat. In mod exceptional partile se pot angaja in avans sa respecte deciziile mediatorului. Avand in vedere rolul pe care tertul il are in derularea procedurii medierii, acesta tb sa dea dovada de calitati diplomatice deosebite: tact, prudenta, discretie, perseverenta. El tb sa cunoasca f bine faptele precum si atitudinea fiecarei parti fata de conflict.

In teoria D.I se considera ca intreaga activitate a tertului tb sa evite constrangerile sau presiunile de orice tip pt impunerea unei solutii. In practica reusita medierii depinde f mult de autoritatea politica sau economica pe care o are tertul in planul relatiilor internationale.

Cadrul institutional al organizatiilor internationale in special cel al ONU confera solutii favorabile utilizarii medierii. Pt ONU si o serie de alte organizatii internat. (Organizatia Statelor Americane, OSA/UA: Liga Araba, Asociatia Natiunilor din Asia de S-E) solutionarea pasnica este un obiectiv institutional; secretarul general ONU si omologii sai regionali sunt adesea angajati in procese de pace prin indeplinirea misiunilor de mediere.

CONSILIUL DE SECURITATE ONU recunoaste valoarea medierii a carei utilizare in cadrul organizatiilor regionale asigura sanse mari de succes.

 Rolul mediatorului a devenit atractiv pt statele preocupate a vedea un conflict rezolvat pe cale pasnica, cele care au un interes specific legat de conflictul in cauza sau pt statele care doresc sa isi mareasca influenta in zona. 1.In diferendul dintre GB si Argentina, insulele Fockland sau Maldive, primul tert care s-a oferit sa medieze a fost SUA, apoi ONU, oferind bunele oficii sau medierea prin secretarul general : Javier Perez de Cuelar. 2.Medierea realizata de Papa Ioan Paul II in conflictul privind canalul Beegle dintre Argentina si Chile care a rezolvat o pb politica de mare sensibilitate. 3.Conflictul: China si Pakistan privind Kasmirul (1965), URSS s a implicat ca mediator pt incetarea focurilor de arma. 4. 1980, Algeria a mediat conflictul dintre SUA si Iran. 5. In criza care a urmat dezmembrarii Iugoslaviei, medierea a fost realizata de Comunitatea Europeana, ONU, SUA.

Atat Adunarea Generala cat si Consiliul de Securitate au competenta de a recomanda recurgerea la mediere realizata de un stat membru, un organ ONU. Medierea nu poate fi impusa ci tb consimtita de partile la conflict a.incat acceptand medierea, guvernele statelor in cauza accepta si ideea ca diferendul are un caracter international si e o pb care preocupa Comunitatea Internationala.Caracterul imperativ al propunerilor formulate de mediator are o importanta deosebita intrucat protejeaza si respecta suveranitatea statelor.

DREPTUL TRATATELOR importanta tratatului ca izvor principal al DIP a determinat o codificare considerabila a acestei materii dand nastere unei veritabile ramuri de D.I respectiv D. Tratatelor. DEF. Ca ramura a DIP, reuneste totalitatea normelor juridice internationale prin care sunt reglementate incheierea, intrarea in vigoare, rezervele, respectarea, aplicarea, interpretarea si incetarea tratatelor internationale, incheiate intre state, intre organizatiile internationale guvernamentale sau intre state si organizatiile internationale interguvernamentale. Obiectul D. Tratatelor e repr de relatiile internationale care se nasc, se modifica sau se sting in procesul de utilizare a tratelor internationale. In opera de codificare a D. Tratelor s-a realizat cadrul ONU prin 2 instrumente: Conv. privind Dr. Tratatelor incheiate intre state, adoptata la Viena 1969, intrata in vigoare in 1980; - Conv. asupra Dr. Tratatelor dintre state si

organizatii internationale sau intre organizatii internationale, adoptata la Viena 1986, intrata in vigoare in 1987. Dr. Tr. Internationale se imparte se: -Dr. Tratatelor incheiate intre state - Dr. Tratatelor incheiate intre state si organizatii guvernamentale sau numai intre organizatii internationale. Aceasta impartire in 2 nu e in fond una substantiala pt ca intre cele 2 categorii de tratate nu sunt deosebiri esentiale. Atunci cand a fost adoptata Conv din 86 s-a aplicat regula paralelismului prin preluarea mutandis a prevederilor Conv. din 69. -Potrivit art. 2 aliniat 1 litera a) din Conv. De la Viena 1969 tratatul international e definit ca un acord international incheiat in scris intre state si guvernat de D.I.P. O definitie similara este consacrata in art 1 litera a)din legea nr. 590 din 22 decembrie 2003 privind tratatele , care a fost publicata in Monitorul Oficial 23 din 12 ianuarie 2004. O alta definitie a tratatul international este aceea de: un act juridic concretizat intr-un acord scris incheiat intre state, state si organizatii internationale guvernamentale sau numai intre cele din urma. Denumirea tratatelor internationale: In literatura de specialitate s-a apreciat faptul ca denumirea este lipsita de importanta intrucat au aceiasi forta juridica obligatory. In general sunt incluse sub apelativ de tratat urmatoarele urmatoarele: *Tratatul- context in care apar tratate de pace, alianta, de arbitraj, de neutralitate. *Acord- exemplu GATT *Conventie *Statut (Curtii Internationale de Justitie, Penala) *Pact (Briand Kellog) *Carta (Carta ONU) *act (Actul final al unei conferinte, act general) *Declaratie, Protocol, Angajament-acord cu character provizoriu cu privire la o anumita posibilitate, urmand a fi inlocuit cu un tratat. *Cartel- se incheie intre statele beligerante pt a se acorda ajutorul partilor.

Formele de tratate: *in forma de acorduri intre state; *acorduri intre sefii de state; *acorduri interguvernamentale; *acorduri incheiate intre departamente/agentii guvernamentale Functiile tratatului international: -acopera orice aspect al R.I.; -trebuie sa adopteze si sa dezvolte D. I.; -indeplineste un rol de prim plan ca act legislativ ; -reprezinta un procedeu de limitare a puterii statale. Natura juridica a tratatului international: Elementele constitutive sunt: -capacitatea partilor de a incheia tratate ; partile de la tratat trebuie sa aiba intentia de a crea egalitate juridical. (drepturi si obligatii); -partile trebuie sa actioneze in conformitate cu D.I.P.

Conditii de validitate a tratatului: Elementele tratatului international pot fi grupate in: -elemente esentiale (partile, consimtamantul si obiectul); -elemente accesorii (termenul si conditiile). Partile tratatului sunt subiecte de D.I.P, statele si organizatiile internationale care au consimtit de a se lega prin tratat si fata de care tratatul a intrat in vigoare. Consimtamantul reprz. acordul de vointa al partilor de a fi legate prin tratat, el trebuie sa fie liber exprimat. Clasificarea tratatelor internationale: a)dupa obiectul pe care il reglementeaza: - tratate generale; -tratate speciale; -tratate politice; -tratate economice. In categoria tratatelor politice intra tratatele de alianta, tratatele de garantie, tratatele de solutionare pasnica a diferendelor internationale, tratatele pt delimitarea frontierelor.

CLASIFICAREA TRATATELOR: Tratatele se mai pot clasifica dpdc al continutului: egale, propriu-zise, constitutive, tranzitorii, inegale. Dpdv al nr de parti: tratate bilaterale si multilaterale. Dpdv al importantei juridice, a regulilor pe care le cuprind: tratate lege; tratate contract; tratate de codificare Dpdv al subiectelor tratatelor respective: tratate incheiate intre state; tratate incheiate intre state si organizatii internat.; tratate incheiate intre organizatii internat. Dpdv al caracteristicilor generale ale raporturilor dintre state: tratate incheiate in timp de pace; tratate incheiate in timp de razboi Dpdv al duratei: tratate cu termen; tratate cu durata nedeterminata Dpdv al formei: tratate solemne; tratate nesolemne; tratate in forma simplificata. Dpdv al gradului de finalizare al intelegerii: tratate preliminarii; tratate organice. Dpdv al efectelor: - tratatele pot fi constituite din drepturi sau obligatii sau din reguli de conduita avand o anumita valoare normativa; - mai exista tratate locale/regionale si universale; - tratate constitutive ale Org. Internationale; - tratate inchise sau deschise.

INCHEIEREA TRATATELOR INTERNATIONALE: Se intelege prin aceasta ansamblul de activitati desfasurate, de proceduri care tb indeplinite si reguli care tb sa fie respectate pt ca tratatul sa se formeze, sa devina obligatorii pt parti, sa intre in vigoare si sa existe ca un act valabil in conformitate cu normele D.I. Aceasta procedura parcurge mai multe faze: negocierea si semnarea textului,

elaborarea si autentificarea acestuia, procedura de intrare in vigoare, inregistrare a tratatului. Negocierile pt incheierea tratatului international: negocierea repr faza principala, exclusiva in procesul de incheiere a tratatelor. Negocierile constituie procedurile directe de formare a tratatului in cadrul carora organele competente imputernicite de 2 sau mai multe state se intalnesc intr-un loc la o anumita data in acest scop prestabilit, iar in urma dialogului rezulta intelegerea care ia forma unui tratat scris. Caracteristicile procedurii negocierilor: - procedura complexa; - procedura fixata prin cutuma; - la tratatele care privesc pb de importanta majora, tb sa participe in conditii de egalitate deplina toata statele; - negocierile tb sa aiba loc cu respectarea principiilor D.I.

Organele care negociaza: negocierile se duc intre state care urmeaza sa devina parti la tratat care se numesc state negociatoare. In mod traditional agentii diplomatici sunt cei insarcinati cu negocierea si semnarea tratatelor. Ei au fost numiti pleni-potentiali, guvernele pe care le reprezinta eliberandu-le deplinele puterii. Constitutiile si legile speciale privind incheierea tratatelor existente intr-o serie de tari, cuprinde anumite dispozitii in ceea ce priveste organele de stat competente si atributiile lor in acest domeniu. In Romania aceste organe de stat si competentele lor sunt stabilite prin Constitutie si legea 590/2003. Potrivit art 91 din Constitutie, presedintele incheie tratate internationale in numele Romaniei, negociate de Guvern si le supune spre ratificare Parlamentului intr-un termen rezonabil. In cf cu prevederile art. 2, aliniatul 1 din legea 590, Guvernul RO precum si ministerele si alte autoritati ale administratiei publice centrale pot incheia tratate la nivel de stat; guvernamentale, la nivel departamental.

Negocierea conventiilor multilaterale se face dupa 2 proceduri: in cadrul conferintelor internationale si organizatiilor internationale. Procedurile desfasurarii negocierilor prezinta anumite deosebiri in cazul negocierii tratatelor bilaterale fata de cele multilaterale. La cele bilaterale initiativa negocierilor revine unui stat sau ambelor state care doresc sa incheie tratatul. La cele multilaterale, conferinta reprezentantilor statelor e convocata in baza unui acord preliminar intervenit intre statele interesate.

Cat priveste tratatele multilaterale generale care se negociaza in cadrul Org Internat. sau Conferintele care se tin sub egida lor: procesul negocierilor are loc sub forma discutiilor directe si fiecare parte poate prezenta proiectul sau de tratat sau articole sau poate face amendamente. In final se cade de acord asupra textului convenit.

Adoptarea textului tratatului: procedura adoptarii reprezinta procedura juridicodiplomatica prin intermediul careia organul statelor care participa la elaborararea tratatului

respectiv, stabilesc ca un document determinat constituie textul convenit de catre parti. Adoptarea se limiteaza sa consacre vointa statelor de a considera definitiv textul convenit. Ea este un act de vointa a statelor participante la elaborarea tratatului respectiv, dar nu se pune inca pb existentei hotararii statelor de a se lega neconditionat prin tratat.

Autentificarea textului tratatului: consta in a dovedi ca textul stabilit e autentic si definitiv. Aceasta autentificare se face in cazul tratatelor multilaterale are loc fie semnarea actului final al Conferintei, fie includerea textului intr-o rezolutie a Adunarii Generale a ONU. In lipsa unor prevederi exprese autentificarea se face prin semnare; semnare adreferendum sau parafarea textului. Parafarea consta in aplicarea initialelor numelor reprezentantilor partilor la negociere in vederea autentificarii cu caracter provizoriu a textului adoptat in urma negocierilor. Semnarea ad-referendum: de catre reprezentantii partilor prezente la negocieri in vederea fixarii cu caracter provizoriu a textului adoptat in urma negocierilor. Aceasta semnatura tb ulterior confirmata.

Continutul tratatului: Dpdv formal, textul unui tratat are un titlu si contine un preambul, dispozitivul, dispozitiile sau clauzele finale; semnaturile. Tratatele pot contine anexe. Titlul: reda intr-o formula concentrata elementele de identitate ale tratatului: numele documentului, intre cine se incheie si care e obiectul reglementarii. Tratatul se deschide intotdeauna cu un PREAMBUL unde sunt anuntate elemente de ordin general: enumerarea partilor contractante; dupa caz (care sunt persoanele imputernicite sa convina textul tratatului); enumerarea motivelor care au determinat incheierea tratatului; principiile pe care partile inteleg sa le puna la baza reglementarii; faptul ca deplinele puterii sunt in buna si cuvenita forma; precum si lamuriri privind utilizarea unor termeni. Dispozitivul (cuprinsul sau corpul tratatului) : variaza dupa natura si obiectul tratatului. Redactarea se face pe articole (2-3 pana la 400). Textul poate fi divizat in parti, capitole, paragrafe, sectiuni. In partea dispozitiva sunt incluse si prevederi care stabilesc infiintarea de mecanisme care jor juca un rol important in asigurarea aplicarii tratatului respectiv. Clauzele finale: data intrarii in vigoare; notificari si depuneri de instrumente de ratificare; durata, posibilitatea de revizuire sau suspendare; precum si mentiuni privind locul si data semnarii; lb in care e redactat si semnaturile cu respectarea regulii alternatului. Anexe: se includ aici detalii tehnice sau se dau definitii si sunt prezentate anumite liste. Pot fi separate sau incluse in corpul tratului dupa prevederile pt a carui explicare sau detaliere se face. La tratatele principale se anexeaza conventii aditionale, protocoale, declaratii, schimburi de scrisori. Aceste anexe fac parte integranta din tratat si au aceeasi valoare juridica ca si textul propriu-zis.

DREPTURILE SI OBLIGATIILE PARTICIPANTILOR LA NEGOCIERI:

 In cazul tratatelor bilaterale, numai cele 2 state care au participat la negocieri au dreptul de a deveni parti. Tratatele multilaterale generale: au dreptul de a deveni parti toate statele chiar daca nu au participat la negocieri. Prin participarea la redactarea unui tratat, statele dobandesc dreptul de a participa la redactarea unui tratat, dreptul de a se pronunta cu privire la participarea altor state la tratat; dreptul de a decide asupra inadmisibilitatii/adminisibiltatii la tratat; dreptul de a stabili modul in care tratatul va intra in vigoare. O regula de baza in desfasurarea negocierilor o constituie buna credinta, inteleasa ca o obligatie a statelor care participa la negocieri; de a se abtine de la acte care ar afecta obiectul si scopul tratatului asupra caruia s-au purtat negocierile.

DEPLINELE PUTERI: negocierile se exercita de presoane imputernicite sa reprezinte statul, iar manifestarea acestei capacitati se demonstreaza prin detinerea unui document intitulat depline puteri iar persoana care il detine = plenipotential. Necesitatea existentei deplinei puteri Conv Viena 1969, Legea 590/2003. Limba in care se desfasoara negocierile: participantii la negocieri se pun de acord asupra limbii in care sa se poarte discutiile, a limbii in care se prezinta proiectul de tratat si se redacteaza textul final. Practica contemporana in materie e aceea a unui sistem plurilimb de valoare egala. In cazul tratatelor multilaterale, se redacteaza in limba de circulatie internationala: franceza, engleza, chineza, rusa, spaniola, araba. Tratatele sunt redactate in limba stabilita de partile contractante cel mai adesea in lb. partilor contractante. Tratatele pot fi redactate intr-o lb de referinta: franceza/engleza. Tratatele bilaterale: exista 2 versiuni, in lb statelor participante, iar in caz de divergente ambele texte tb considerate ca fiind obligatorii. Capacitatea partilor de a incheia tratate: entitatile judiciare care au capacitatea de a incheia tratate sunt statele suverane si independente, statele permanent neutre (Org Internationale Guvernamentale; Popoarele care lupta pt eliberare; Vatican.). In cazul statelor permanent neutre, capacitatea statelor de a incheia tratate are un caracter limitat, nu pot incheia tratate sau acorduri politice sau militare care au ca scop, pregatirea razboaielor, dezv armamentelor, conducerea sau sprijinirea oricarei forme de agresiune. Modul de exprimare a consimtamantului de a se lega prin tratat : Conv Viena 1969 cuprinde o enumerare a acestor moduri de exprimare a consimtamantului: semnarea; schimbul de instrumente care constituie un tratat; ratificarea; acceptarea; aprobarea; aderarea; sau oricare alt mod care va fi fost convenit.

Semnarea tratatului: Prin semnare se intelege actul prin care reprezentatii unui stat semneaza acel tratat din partea statului. Semnarea poate fi analizata si clasificata in 2 categorii: 1.Ca mijloc de autentificare a textului tratatului 2.Ca mijloc de exprimare a consimtamantului de a fi legat prin tratat. Semnarea autentifica automat textul tratatului, aceasta autentificare va da textului un caracter definitoriu, el nemaiputand fi modificat decat prin consimtamantul partilor.

In conv. De la Viena 1969 se precizeaza conditiile in care semnarea are valoare de consimtamant: -cand tratatul prevede ca semnarea va avea acest efect. -cand este stabilita pe alta cale ca statele care au participat la negociere convenisera ca semnarea va avea acest efect. -atunci cand intentia statului este de a conferi semnarii acest efect.

Ratificarea tratatului: are mai multe intelesuri: *in sensul de procedura internationala - actul in baza caruia un tratat este aprobat si intra in vigoare. *C. I.J. apreciaza ca ratificarea nu este o simpla formalitate ci un act de o importanta esentiala, * in literatura de specialitate confirmare definitiva data semnarii tratatului. Caracteristici: -este un act explicit -este un act scris -se modifica de catre un stat altui/altor state -se face cu indeplinirea anumitor forme si proceduri care sunt cerute atat pe plan intern cat si pe plan international Potrivit legii 590 din 2003 instrumentele de ratificare/aderare/acceptare a tratatelor la nivel de stat se redacteaza de catre MAE, se semneaza de presedinte, se contrasemneaza de ministrul de externe. Nu se obisnueste fixarea unui termen limita pt efectuarea ratificarii si nu exist o regula de drept in acest sens.

Efectele ratificarii: -prin incheierea tratatului, ratificarea produce angajarea deplina a statelor. -tratatul la nivel d esta oricare ar fi domeniul de reglementare. -tratatul la nivel guvernamental privind cooperarea politica care implica angajamente cu caracter politic.

Aderarea la tratat

-un stat exprima consimtamantul sau de a deveni parte la un tratat atunci cand nu s-a aflat in situatii a de a-l semna. Un stat poate adera la un tratat numai daca tratatul prevede aceasta posibilitate/ daca partile au fost de accord. In Romania cf legii 590 din 2003 actul de ratificare, aprobare, aderare contine de regula un articol unic care prevede mentiunea: se acorda, se accepta, urmata de titlul tratatului insotit de celelalte elemente de identificare. Dupa adoptare actul se publica in Monitorul Oficial al Romaniei partea 1, insotit de textul in limba romana al tratatului. Aducerea la cunostiinta a actului de ratificare are loc printr-o operatiune care se numeste procedura de schimbare a instrumentelor de ratificare. Se face prin intermediul agentilor diplomatici acreditati prin statul unde se transmite instrumentul. In cazul tratatelor multilaterale are loc depunerea instrumentelor de ratificare si nu schimbul acestora. Instrumentele de ratificare sunt depuse la Ministerul Afacerilor Externe al statului semnatar. Pentru conventiile elaborate in cadrul ONU este desemnat secretarul general iar in cazul C.E -secretarul general al C. E. Termenul de depunere a instrumentelor de ratificare este de obicei fixat prin clauzele de ratificare

Efectele juridice ale semnarii/aderarii la tratatat: Dupa ce un stat si-a exprimat consimtamantul de a fi legat prin tratat acesta intra in vigoare potrivit prevederilor stabilite de parti. Prin intrarea in vigoare se intelege actul prin care un tratat devine obligatoriu pt statele parti. D. I. lasa libertatea statelor parti de a fixa data in care tratatul va intra in vigoare. De regula un tratat intra in vigoare impreuna cu anexele sale cu care formeaza un tot unitar. pastrarea textului original al tratatului se asigura prin masuri speciale, iar masurile legate de aceasta operatiune reprezinta depozitarea tratatelor. Depozitarul poate fi unic/mai multe state a organizatiilor internationale sau principalul functionar al unei organizatii internationale. -Cadrul publicarii si inregistrarii tratatului international la nivel guvernamental e stabilit in art. 102 Carta ONU: -nicio parte la tratat care nu va fi inregistrata in conformitate cu dispozitiile anterioare, nu va putea fi invocata in fata unui organ ONU. -dupa intrarea in vigoare tratatele sunt trimise secretarului general spre inregistare.

Nulitatea Prevazuta in convetia din 1969 se imparte in: -nulitati relative prevazute de art. 46-50

-nulitati absolute-art. 51-53

Nulitatea relativa se refera la nulitatea statului afectat, in timp ce nulitatea absoluta presupune ca tratatul este nul din momentul intrarii lui fara nici un efect juridic(el nu a existat niciodata). Nulitatea tratatului e considerata de unii autori ca una din cauzele incetarii aplicarii tratatului.

Rezervele la tratat presupune dezacordul cu privire la unele clauze. Conv, Viena 1969 defineste rezerva ca fiind o declaratie universala indiferent de continut sau denumire facuta de un stat atunci cand semneza, accepta, adera sau aproba; prin care isi manifesta intentia de a exclude sau de a modifica efectul juridic al unor dispozitii din tratat cu privire la aplicarea lor fata de statul respectiv. Con. Viena 1969-principii: -in cazul in care un tratat trece in legatura cu posibiltatea formularii de rezerva , se pot formula rezerve numai daca acestea sunt compatibile cu scopul si obiectul tratatelor; -nu se pot formula rezerve la un tratat care exclude expres acest lucru. -la actele constitutive ale organizatiilor internationale se pot formula rezerve numai cu consimtamantul organelor competente ale acelei organizatii. -daca tratatul prevede expres in cuprinsul sau ca se admit anumite rezerve, celelalte parti nu pot formula obiectii.

REZERVA -continuare Efectele rezervei sunt limitate numai raportul dintre statul care face rezerva si statele care o accepta. Atat rezerva cat si obiectia nu au un caracter definit, putand fi retrase oricand fara a mai fi necesar consimtamantul statului care a acceptat rezerva. Practica statelor a fost diversificata cat priveste acceptarea rezervelor, exista conventii care au interzis formularea oricaror rezerve, alte conventii au interzis formularea unor rezerve cu privire la anumite texte, exista conventii care autorizeaza in mod expres formularea unor rezerve, numai cu privire la anumite articole.

APLICAREA TRATATELOR IN TIMP SI SPATIU: Neretroactivitatea tratatelor (efectele care se produc dupa intrarea in vigoare). Conv. Viena 1969 in cazul in care din cuprinsul tratatului nu reiese o intentie diferita sau nu e stabilita pe alta cala, dispozitiile unui tratat nu leaga o parte in ceea ce priveste un act sau un fapt anterior datei intrarii in vigoare a acelui tratat. De la Principiul Neretroactivitatii fac exceptii cazurile in care statele atribuie un efect retroactiv dispozitiilor unor tratate. Aplicarea tratatelor succesive: textul privind cadrul in ceea ce priveste aplicarea tratatului purtand asupra aceleiasi materii este art 3 Carta ONU in caz de conflict intre obligatiile

membrilor Natiunilor Unite decurgand din Carta si obligatiile lor decurgand din orice alt acord international, vor prelava obligatiile din Carta. Conv. Viena 1969, sub rezerva art 3. din Carta, drepturile si obligatiile statelor parti la tratatele succesive purtand asupra aceleiasi materii sunt determinate in baza unor reguli expres stipulate in conventii si anume: ultimul tratat il inlocuieste pe cel anterior legea generala posterioara nu deroga de la legea speciala anterioara prioritatea tratatelor multilaterale tratatul prioritar in timp are putere in timp.

APLICAREA IN SPATIU: regula generala e aceea ca tratatele isi produc efectele pe teritoriile statelor parti. In cazul in care tratatul contine dispozitii referitoare numai la o parte a teritoriului el nu se poate aplica asupra celorlalte componente teritoriale. Conv. Viena 1969 prevede ca: in cazul in care din cuprinsul tratatului nu reiese o intentie diferita sau daca aceasta nu e stabilita pe o alta cale, un tratat leaga pe fiecare dintre parti cu privire la intregul sau teritoriu.

Efectele tratatelor fata de statele terte: tratatele produc efecte numai fata de parti. Conv Viena 1969 stipuleaza in mod expres ca un tratat nu creaza nici obligatii, nici drepturi pt un stat tert fara consimtamantul sau. Art 36.: un drept ia nastere pt un stat tert din dispozitiile unui tratat daca partile la acest tratat inteleg sa confere acest drept fie statului tert, fie grupului de state caruia acesta apartine, fie tuturor statelor daca statele terte consimt. Art 35 precizeaza ca obligatia ia nastere pt un stat tert din dispozitiile unui tratat daca partile la acel tratat inteleg sa creeze obligatii prin mijlocirea acestor dispozitii, si daca statul tert accepta in mod expres aceasta obligatie. Respectarea tratatelor: Conv Viena 1969 precizeaza ca: potrivit principiului pacta sunt servanda, orice tratat in vigoare leaga partile si tb sa fie executat de ele cu buna credinta. Buna credinta se refera la tratate incheiate cu respectarea principiilor si normelor imperative de D.I. Executarea tratatelor pp ca acestea sa dobandeasca forta juridica obligatorie si in planul D.Intern, motiv pt care organele abilitate ale statului tb sa adopte masurile necesare in acest scop. Tratatul international si legea interna: Conv Viena 69 prevede ca o parte nu poate invoca dispozitiile dreptului sau intern pt a justifica neexecutarea unui tratat. In sistemul juridic romanesc se acorda valoarea egala tratatelor si legii interne, cu exceptia: Dr. Omului, domeniu in care, in cazul unor neconcordante intre tratatele internationale in materie si legile interne au prioritate cele dintai.(art 20). Potrivit art 48, alineatele 2 si 3 din Constitutie , prevederile tratatelor constitutive ale UE si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozitiile contrare din legile interne.

Interpretarea tratatelor: reprezinta acea operatiune prin care se determina, sensul si continutul tratatelor in scopul aplicarii lor corecte in relatiile internationale. Poate fi: oficiala sau neoficiala dupa organele sau persoanele care o efectueaza. A. OFICIALA: acea interpretare pe care o efectueaza statele, instantele judecatoresti sau guvernele. Interpretarea pe care o efectueaza statele prin acordul lor de vointa e o interpretare autentica si are caracter general-obligatoriu. Modalitatile de realizarea a interpretarii autentice sunt diferite: clauzele interpretative, acte aditionale, scrisori de interpretare sau acorduri de interpretare. Are caracter oficial dar nu autentic si interpretarea tratatelor data de tribunale si curtii internationale, are forta juridica obligatorie numai pt partile la litigiu si speta supusa solutionarii. Interpretarea data de organisme ale ONU sau alte organizatii internationale Adunarea Generala si Consiliul de Securitate, dar si alte organisme internationale sunt abilitate sa interpreteze actele lor constitutive, in cazul in care se constata necesitatea unei astfel de interpretari. Acestea pot interpreta conventii in domeniile lor de activitate si de competenta oferita de actele lor constitutive. Tratatele pot face obiectul interpretarii guvernamentale interne fiind efectuate de Ministerul Afacerilor Externe sau alte ministere, insa interpretarea nu e opozabila celorlalte parti. Cu prilejul solutionarii unor cauze in care sunt aplicabile dispozitiile unor tratate interpretarea e efectuata de instantele juridice nationale interne, aceasta interpretare fiind insa limitata la speta supusa rezolvarii. B. NEOFICIALA: tratatele pot fi interpretate si de catre specialisti reputati in D.I. Aceasta interpretare poate fi efectuata in lucrari stiintifice dedicata unui tratat international in ansamblul sau ori unor dispozitii stipulate in tratate sau dispozitii internationale. E denumita si doctrinara si poate fi efectuata de institute nationale sau internationale de specialitate sau asociatii de prestigiu in acest domeniu: Institutul de Drept International sau Asociatia de Drept International. Interpretarea doctrinara nu e opozabila statelor parti. Interpretarea tratatelor se face in baza unor reguli stipulate in Conv 69 precum si a unor reguli necodificate. Interpretarea se face folosind mai multe metode. REGULI DE INTERPRETARE: 1. Regula respectariicu buna credinta. Conventia 69: un tratat tb sa fie interpretat cu buna credinta potrivit sensului obisnuit ce urmeza a fi atribuit termenilor tratatului in contextul lor si in lumina obiectului si scopului sau. Buna credinta pp constatarea faptelor in mod exact pornindu-se de la textul tratatului fara a fi insa neglijate conditiile in care acesta a fost elaborat. 2. Regula interpretarii prin contextul tratatului. Conv 69: in vederea interpretarii unui tratat contextul cuprinde in afara de text, preambul si anexe, orice acord in legatura cu tratatul care a intervenit intre parti cu prilejul incheierii tratatului si orice instrument stabilit de una sau mai multe parti si acceptat de celelalte parti ca avand legatura cu tratatul. Aceasta regula obliga la examinarea fiecarei clauze in relatiile sale cu celelalte clauze si a fiecarui termen ca parte a intregului tratat. 3. Regula sensului clar: sensul clar al termenilor si expresiilor este sensul obisnuit, uzual al acestora in contextul lor si lumina obiectului si scopul tratatului respectiv.

4. Regula sensului special: Conv 69: un tratat va fi inteles intr-un sens special daca este stabilit ca aceasta a fost intentia partilor. Aceasta regula e o exceptie de la regula sensului obisnuit. 5. Regula efectului util: interpretarea unui tratat tb facuta cu scopul de a produce un efect util asupra sa. Curtea Internationala de Justitie un text juridic tb sa fie interpretat astfel incat o ratiune de a fi si un sens, sa poata fi atribuite fiecaruia din cuvintele lui. CONVENTIA 69 stipuleaza ca se poate recurge si la mijloace complementare de interpretare in deosebi la: -lucrarile pregatitoare si imprejurarile in care a fost incheiat tratatul, fie pt a se confirma sensul acestuia, fie pt a determina sensul atunci cand interpretarea data lasa sensul ambiguu sau obscur, sau duce la un rezultat vadit absurd sau irational. Intre regulile de interpretare mai sunt si: Regula contra proferentem potrivit careia in caz de dubiu, o clauza din tratat tb interpretata impotriva celui care a redactat-o si regula indubio vot mitius care pp interpretarea clauzelor in favoarea partii care tb sa execute obligatia, regula prioritatilor, dispozitiilor. Interpretarea extensiva sau restrictiva. Cea restrictiva repr un procedeu subsidiar de interpretare utilizat in cazul unor clauze de limitare a suveranitatii statelor sau referitoare la competenta unei instante internat.

METODE DE INTERPRETARE: 1. Metoda logica: repr examinarea termenilor tratatului si deslusirea sensului lor recurgand la intregul text si dandu-se fiecarui termen intelesul logic care rezulta din tratat in ansamblul sau. Interpretarea gramaticala sau literara care consta in examinarea dispozitiilor tratatului prin analiza morfologica si sintactica. Interpretarea sistematica- compararea dispozitiilor tratatului cu alte dispozitii. Interpretarea istorica examinarea circumstantelor istorice in care au fost elaborate si adoptate dispozitiile tratatului. INCETAREA EFECTELOR TRATATULUI: Conv 69 reglementeaza nulitatea, stingerea si suspendarea tratatelor. Nulitatea inseamna ca un tratat nu a existat, in timp ce stingerea defineste modalitatile prin care se pune capat unui tratat adoptat in buna forma. Stingerea poate aparea in 2 situatii: in conformitate cu dispozitiile tratatului sau prin consimtamantul tuturor partilor. Denuntarea actul prin care una dintre parti declara ca nu se mai considera legata prin acel tratat. Exista situatii in care executarea tratatului e imposibila, Conv 69:

-imposibilitatea datorita disparitiei sau distrugerii obiectului indispensabil pt executarea acelui tratat -incetarea valabilitatii: razboiul, nerecunoasterea uneia dintre partile contractante. -ruperea relatiilor diplomatice si consulare -aparitia unor noi norme imperative, conditie in care tratatele devin nule. Alte cauze de incetare a tratatelor: - executarea tratatului; expirarea perioadei pt care a fost aplicat; abrogarea; renuntarea; desuetudinea; revizuirea tratatelor (tratatul nu inceteaza in totalitate ci numai unele din prevederile sale.)