MINISTERUL EDUCAIEI NATIONALE COALA POSTLICEAL SANITAR SF.

VASILE CEL MARE FILIALA PLOIESTI

PROIECT DE CERTIFICARE A CALIFICRII PROFESIONALE

DOMENIUL - SNTATE I ASISTEN PEDAGOGIC CALIFICAREA PROFESIONAL ASISTENT MEDICAL DE FARMACIE

NDRUMTOR DR. CRISTESCU MARIOARA

ABSOLVENT COJOCARU CARMEN

2013

TEMA PROIECTULUI TRATAMENTUL AFECTIUNILOR VIRALE

CUPRINS

ARGUMENT CAPITOLUL I- NOTIUNI DE VIRUSOLOGIE MEDICALA I.1 Perspective istorice I.2. Definirea unui virus I.3. Structura unui virus I.4. Clasificarea I.5. Diagnosticul virusologic I.6. Imunizarea CAPITOLUL II- CHIMIOTERAPIA ANTIVIRALA II.1. Medicamente antivirale II.2. Medicamente antiretrovirale II.3. Interferonii

BIBLIOGRAFIE

CAPITOLUL I- NOTIUNI DE VIRUSOLOGIE MEDICALA I.1 Perspective istorice Virusologia, o importanta ramura a biologiei in general i a medicinei in special, s-a afirmat ca entitate stiintifica in cele doua decenii cuprinse intre anii 1892-1912. Actul sau de nastere a fost semnat de botanistul D.I. Ivanovski (1864-1920) in 1892 odata cu descoperirea virusului mozaicului tutunului(boala se manifesta prin aparitia pe frunze a unor pete decolorate dispuse in mozaic. Frunzele atacate sunt de dimensiuni mai mici decat cele sanatoase, au un aspect usor incretit iar culoarea este verde mata cu pete galbui. Fructele plantelor atacate sunt reduse ca numar si dimensiune). Acesta a evidentiat faptul ca agentul infectios al bolii frunzei de tutun NU este o bacterie, ci este un agent patogen invizibil la microscop, care traverseaz filtrele bacteriene de portelan i poate fi transmis de la o plant bolnav la una sntoas prin intermediul filtratului acelular al trituratului de frunze, cu leziuni.

VIRUSUL MOZAICULUI TUTUNULUI

De-a lungul urmatorilor 20 de ani, cateva infectii la animale s-au dovedit a fi cauzate de agenti filtrabili i a inceput sa fie aplicat termenul de virus pentru acestia. Din anul 1920 pana in 1950, cercetarile efectuate asupra infectiilor virale, au condus la imbunatatirea tehnicilor de cultura in vitro i implicit asupra studiului proprietatilor biochimice i genetice ale virusurilor. In fundamentarea i dezvoltarea virusologiei au avut contributie i oamenii de stiinta romani. Victor Babe (1854-1926), fondatorul colii romneti de microbiologie a desfurat o

prodigioas activitate de cercettor studiind numeroase boli ale omului printre care lepra, tuberculoza, holera, febra tifoid i mai ales turbarea. n colaborare cu Cornil, el este autorul primei lucrri de sintez n bacteriologie i anatomie patologic din lume, aprut n 1885. Bacteriile i rolul lor n etiologia, anatomia i histologia patologic a bolilor infecioase. A studiat, de asemenea asociaiile microbiene, fiind primul cercettor care dup Pasteur, i-a dat seama de importana terapeutic a antagonismului microbian. Ioan Cantacuzino (1863-1934) este creatorul Institutului de Microbiologie, care I poart numele i al colii contemporane de microbiologie din ara noastr. Cele mai importante lucrri sunt referitoare la aparatele i funciile fagocitare n regnul animal i problema imunitii la nevertebrate. Cantacuzino a studiat de asemenea, diferite boli ca holera, febra tifoid, scarlatina, tuberculoza, creind i organiznd condiiile produciei de seruri i vaccinuri n ara noastr. Constantin Ionescu-Mihieti (1883-1962), a adus contribuii tiinifice valoroase n domeniul virologiei, imunologiei i microbiologiei generale. Dumitru Combiescu (1887-1961) a desfurat o ampl activitate n domeniul rickettsiozelor i zoonazelor. Mihai Ciuc (1883-1969), este autorul unor lucrri deosebit de importante n domeniul bacteriofagilor, paludismului, salmonelozelor, difteriei. tefan Nicolau (1896-1967) este creatorul colii romneti de virologie I fondatorul institutului respectiv. A publicat numeroase lucrri originale n domeniul herpesului, turbrii, febrei aftoase, febrei galbene, hepatitelor virale. Traian Svulescu (1889-1963) este creatorul i ndrumtorul colii romneti de fitopatologie. Este autorul unor lucrri de sintez ca: Monografia uredinalelor, Monografia ustilaginalelor, i a unor lucrri originale n fitopatologie i n domeniul imunitii plantelor fa de bolile bacteriene. In rile Romne se practicau diferite metode preventive mpotriva variolei. n Transilvania i Valahia se practica un procedeu numit ultuire (var. altuire, oltuire): se scldau copiii nounscui (1-2 luni) n lapte provenit de la vacile bolnave de variola vacilor, care aveau pe uger pustule de variol. Asa se face ca variola nu a constituit pentru romani, o problema atat de grava cum a fost pentru tarile Europei apusene.

I.2. Definirea unui virus Virusurile sunt agenti infectiosi de talie extrem de mica, vizibili numai la microscopul electronic, care se reproduc numai n interiorul celulelor vii i provoac diverse boli infecioase. Bolile pe care le determina se numesc generic viroze. Virusurile difera de alte organisme replicative prin faptul ca nu prezinta ribozomi sau enzime pentru regenerare. I.3. Structura unui virus Morfologia virusurilor Din punct de vedere al formei virusurile pot aparine urmtoarelor tipuri principale: form cilindric-alungit sau de bastona (virusul mozaicului tutunului); form sferic (izometric- coc), sferoidal (virusul gripal), form paralelipipedic (virusul variolei), form de cartu sau obuz (virusul piticirii galbene la cartof), form de mormoloc, spermatozoid sau cirea cu coad (unii bacteriofagi).

Dimensiunile virusurilor exprimata in nanometri (1 nm=10-9 m): Extrem de mici: 18 30 nm (Parvoviridae, Picornaviridae) 18 30 nm (Parvoviridae, Picornaviridae) 40 80 nm rotavirus, v. rubeolos, v. hepatitei B, v. hepatitei C v. herpetic, v. rujeolos, v. respirator sinciial, v. rabic 90 200 nm

300 - 450 nm (Poxviridae) v. Variolic

peste 900 nm lungime, diametru 80 nm (Filoviridae)

Virusul gripei sezoniere pare venit de pe o alta planeta. In fiecare an acest virus infecteaza intre doua si sapte milioane de oameni si ucide mai mult de 6.000 de persoane.

Virusul hepatitei de timp C e unul dintre cele sase virusuri care afecteaza grav sanatatea ficatului. Virusul hepatiteti de tip C se transmite prin sangele infectat si prin contact sexual neprotejat.

Aceasta celula suprarealista este virsului HIV, cel care produce maladia SIDA. Identificat la inceputul anilor 1980, virusul a ucis milioane de oameni.

Structura virusurilor Dei diferitele virusuri se deosebesc mult ca form i dimensiuni ele sunt constituite dup principii comune. Particula viral matur (virionul) este alctuit din dou componente eseniale: a. genomul viral b. capsida c. un constituient accesoriu, nveliul extern. a. Genomul viraleste reprezentat n mod obinuit printr-o molecul de acid nucleic (ADN sau ARN, niciodat ambele). Genomul viral poart informaia genetic necesar replicrii n sensul sintezei constituienilor virali i a precursorilor lor. b. Capsida viral (gr. "Kapsa" = cutie), acoper genomul fiind alctuit din subuniti proteice denumite capsomere. Capsomerele sunt constituite din molecule proteice aezate n mod regulat, formnd n ansamblu structura specific a virusului. Capsida protejeaz materialul genetic. Capsida i genomul viral formeaz nucleocapsida. La unele virusuri nucleocapsida este acoperit de o alt structur numit nveliul extern sau peplosul (gr. peplos = manta).El are rol de a protejeaz nucleocapsida. Virusurile formate doar din nucleocapsida se numesc virusuri neanvelopate, iar cele care prezinta acest invelis poarta denumirea de virusuri anvelopate.

Virusuri: 1.Stanga sus- Virusul HIV; 2.Dreapta sus- Varicela VZV- Virusul pojarului; 3.Stanga jos- Rabie; 4.Dreapta jos- Virusul Hepatitei B.

Virusul gripei aviare, vzut la microscopul electronic

Compozitia chimica a virusurilor Genomul vital este alcatuit dintr-un singur tip de acid nucleia, AND sau ARN, dar niciodata nu apar ambele la acelasi virus. Acidul nucleic viral constituie suportul infectivitatii virusurilor. Proteinele virale sunt responsabile de antigenicitatea virusurilor, adica de posibilitatea de a produce un raspuns imun din partea gazdei parazitate. Virusurile nu poseda ribozomi (mecanismele de sinteza proteica) si mitocondrii, asadar nu au surse proprii de energie, ceea ce explica dependenta virusurilor de celula gazda.

Cultivarea virusurilor Datorita paeazitismului obligatoriu intracellular, virusurile nu cresc pe medii artificiale, ci pot fi cultivate doar pe substraturi vii: - animale de laborator- folosirea lor este limitata astazi, pe de o parte datorita unor alternative mult mai bune (culturile de celule), iar pe de alta parte datorita principiilor etice promovate de organizatiile pentru protectia animalelor, cu impact major in societatea contemporana; - ou de gaina embrionat- ofera tesut embrionar pentru cultivarea virusurilor, aceasta metoda de cultivare avand aplicabilitate pentru foarte multe familii virale; ouale de gaina embrionate sunt foarte importante in prepararea unor vaccinuri cum sunt cele antigripale. - culture de celule- au fost introduce in virusologie in anul 1949 de catre Enders, Weller si

Robbins, fiind cel mai utilizat sistem virus-gazda in cercetarea virusologica.

Multiplicarea virusurilor Modul de organizare virala se reflecta in dependenta fata de metabolismul celulei gazda.Replicarea in celula gazda se realizeaza prin redirectionarea proceselor biochimice ale celulei in vederea formarii de component necesare noilor particule virale. Ciclul replicative viral cuprinde o serie de etape: - adsorbtia atasarea virusului de membrane celulei gazda; - internalizarea patrunderea virusului in celula; - decapsidarea- separarea acidului nucleic viral de invelisurile proteice; - sinteza macromoleculara sau faza de crestere liniara, care cuprinde la randul ei: sinteza proteinelor timpurii (protein-enzime), sinteza ARNm, replicarea genomului viral, sinteza proteinelor tardive (protein structurale); - eliberarea virionilor progeni din celula gazda.

I.4. Clasificarea virusurilor a. Clasificarea taxonomica: - familia- este desemnata de sufixul VIRIDAE (de exemplu, familia Picornaviridae, care cuprinde virusuri cum ar fi virusul hepatitei A, poliovirusurile); - subfamilia- este desemnata de sufixul VIRINAE, de exemplu, subfamilia Lentivirinae cuprinde agenti responsabili de producerea unor afectiuni degenerative ale SNC si virusul HIV. Aceasta subfamilie face parte din familia Retroviridae, alaturi de Oncovirinae (virusuri oncogene la pasari, murine, bovine etc.) si Spumavirinae (virusuri respomsabile de infectii asimptomatice); - genul- este desemnat de sufixul VIRUS (de exemplu, Herpesvirus, Rhinovirus) b. Clasificarea epidemiologica imparte virusurile in functie de modalitatea de transmitere a acestora: - transmitere aeriana- virusuri respiratorii (virusurile gripale si paragripale) - transmitere fecal orala- polivirusuri; - transmitere hematogena- virusul hepatitei B; - transmitere pe cale sexuala- virusul HIV; -transmitere materno-fetala- citomegalovirusul

c. Dupa tipul de acid nucleic continut: - ribovirusuri- genom ARN (de exemplu, virusul hepatitei A, HIV); - dezoxiribovirusuri- genom AND (de exemplu, virusul hepatitei B, virusul herpes simplex, virusul varicelo-zosterian). d. Dupa gazda parazitata: - virusuri patogene pentru bacterii- bacteriofagi; - virusuri patogene pentru organisme vegetale: virusurile plantelor de exemplu, virusul mozaicului tutunului); - virusuri patogene pentru nevertebrate- virusurile insectelor; - virusuri patogene pentru vertebrate (de exemplu, arbovirusurile infecteaza mamifere).

I. 5. Diagnosticul virusologic Actualmente este folosita o varietate larga de metode pentru a diagnostica infectia virala, dar serologia si izolarea virusului in cultura celulara, continua sa asigure diagnosticul virusologic. Testele serologice folosesc serul bolnavilor in faza acuta sau convalescent care continue titruri crescute de anticorpi fata de antigenele specifice virale. In mod traditional anticorpii specifici virali au fost detectati prin hemadsorbtie, hemaglutinare sau prin imunofluorescenta indirecta.Aceste teste sunt greu de realizat si au fost inlocuite cu testul ELISA (enzyme-linked immunosorbent assay). Acest test foloseste protein virale specifice din celulele virale infectate care se pot atasa unei faze solide, care pot fi incubate cu ser de la bolnav. Izolarea virusului in cultura tisulara este o alta metoda de diagnostic virusologic. Ele sunt identificate frecvent prin efectul pe care il au asupra culturii. Ex: HSU produce un efect citopatic tipic in celulele renale de iepure de 3 zile.

I.6. Imunizarea Dezvoltarea vaccinurilor virale este printre cele mai mari realizari a stiintei secolului XX. Flagelul variolei a fost eradicat iar infectia poliomielitica ii va urma. Mortalitatea excesiva datorata epidemiilor gripale poate fi eliminata si amenintarea cu pandemii, acum este minima. Folosirea pe scara larga a vaccinarii cu virus hepatic B a scazut frecventa hepatitelor B. Se foloseste pe scara larga imunizarea impotriva rubeolei, rujeolei, oreionului si varicelei,

reducandu-se mult morbiditatea prin acestea. Exista insa limite pentru prevenirea infectiei cu HIV si hepatita C datorita variatiei lor evolutive.

CAPITOLUL II- CHIMIOTERAPIA ANTIVIRALA

Utilizarea compusilor antivirali pentru chimioterapia si chimioprofilaxia bolilor virale este o directiva relativ noua in domeniul bolilor infectioase. Principiile care stau la baza utilizarii substantelor antivirale au fost modelate dupa acelea utilizate cu succes in tratamentul infectiilor bacteriene. Cu toate acestea aplicarea acestor principii la chimioterapia si chimioprofilaxia antivirala prezinta o serie de probleme specifice. In primul rand substantele antivirale trebuie sa posede un grad inalt de selectivitate, adica trebuie sa diferentieze functiile celulei gazda fata de acelea specific virale. Daca nu au aceasta selectivitate, inhibitorii replicarii virale sunt prea toxici pentru a fi utilizati in clinica. Alta problema specifica in utilizarea optima a substantelor antivirale, o constituie prezenta sau absenta imunitatii preexistente. Utilizarea optima a substantelor antivirale necesita un diagnostic specific si prompt. Pentru unele infectii virale, cum ar fi herpesul zoster, manifestarile clinice sunt atat de caracteristice incat diagnosticul se poate pune doar pe baza lor. Pentru altele, necesita analize de laborator complexe. In oricare din cazuri utilizarea antiviralelor se face numai cand diagnosticul este sigur.

II.1. MEDICAMENTE ANTIVIRALE Antiviralele sunt medicamente (sub form de comprimate/ sirop / pulbere pentru inhalaii) care sunt active asupra virusurilor. n timp ce CDC recomand vaccinarea drept cel mai important mijloc n prevenirea gripei, antiviralele sunt a doua linie de aprare mpotriva gripei. Antiviralele sunt diferite de antibiotice i se elibereaz din farmacii numai pe baz de reet. Dintre numeroasele antivirale cunoscute, au intrat in practica, curenta numai urmatoarele: AMANTADINA (1-adamantan-amino-clorhidrat) si compusul inrudit RIMANTADINA sunt amine primare simetrice, cu actiune antivirala limitata la virusul gripal A.

Indicatii terapeutice Capsulele Amantadina sunt recomandate pentru: boala i sindrom Parkinson (postencefalitic, dupa intoxicatia cu oxid de carbon, asociat aterosclerozei) - profilaxia i tratamentul precoce al gripei cu virus A (indeosebi la persoanele cu risc crescut) i al infectiei cu virus varicelo-zosterian. Amantadina nu este metabolizata, deci se elimina aproape in totalitate pe cale renala avand timpul de injumatatire de 12-17 ore iar concentratia plasmatica maxima de 0,4 g/ml. Contraindicatii Alergie la amantadina; prudenta la epileptici, la bolnavii cu insuficienta cardiaca sau cu edeme in antecedente, la hipotensivi, in insuficienta renala (doze mici), la hepatici, la cei cu eruptii eczematoide recurente, la psihotici; prudenta sau se evita in timpul sarcinii, nu se administreaza in perioada de alaptare si la copiii mici; atentie in folosirea ambulatorie la soferi si in alte meserii care impun atentie. Se vor evita bauturile alcoolice; prudenta in asocierea cu excitante centrale, simpatomimetice (fenomene de excitatie) si parasimpatolitice (efecte nedorite de tip atropinic frecvente). Mod de administrare In cazul infectiilor cu virus gripal A, administrarea medicamentului in primele 24-72 ore dupa debutul bolii are ca rezultat reducerea duratei, simptomelor i semnelor bolii cu 50%. Medicamentul este disponibil numai in administrare orala, doza fiind de 100-200 mg/zi pentru adult,i in 1-2 reprize, timp de 5-7 zile. Pentru profilaxie, se administreaza zilnic in perioada de risc (varful maxim al epidemiei). In Parkinson: doza initiala este de 100 mg (1 caps.) pe zi timp de 4-7 zile, urmata de o doza de intretinere de 200 mg (2 caps.) pe zi administrata dupa masa; doza zilnica, maxima este de 300 mg (3 caps.) pe zi. Aceasta posologie trebuie scazuta la o doza minima eficace dupa

obtinerea imbunatatirii simptomatologiei. In infectia cu herpes zoster virus se va administra in doza de 100 mg de 2 ori pe zi timp de 2 saptamani. Reactii adverse Desi acest medicament este bine tolerat, 5-10% din pacienti au reactii adverse minore: stare de excitatie, insomnie, ameteli, ataxie, confuzie, chiar fenomene psihotice, greata, constipatie, retentie de urina, livedo reticularis si edeme periferice, insuficienta cardiaca, hipotensiune ortostatica. Aceste reactii sunt rapid reversibile dupa intreruperea tratamentului.

RIBAVIRINA

Este un analog nucleozidic sintetic ce inhiba un spectru larg de virusuri AND i ARN. Indicatii terapeutice Ribavirina este indicata pentru tratamentul hepatitei cronice de tip C . Trebuie utilizata numai ca parte a regimului combinat cu peginterferon alfa-2a sau cu interferon alfa-2a. Ribavirina nu trebuie utilizata in monoterapie. Asocierea Ribavirina cu peginterferon alfa-2a sau interferon alfa-2a este indicata la pacienti adulti, la care testul pentru determinarea valorilor plasmatice ale ARN -VHC este pozitiv, inclusiv la pacientii cu ciroza compensata. Asocierea cu peginterferon alfa-2a este, de asemeni indicata la pacientii infectati concomitent cu HIV , clinic stabili, inclusiv pacientii cu ciroza compensata. Regimurile combinate sunt indicate la pacientii care nu au fost tratati anterior, precum si la pacientii care au raspuns anterior la tratamentul cu interferon alfa si care, ulterior, au avut recaderi dupa ce tratamentul a fost intrerupt.

Sub forma de aerosoli Ribavirina a fost utilizata cu success pentru tratarea inferctiilor determinate de Virusul Sincitial Respirator (VSR) atat la sugari cat si la copii mari si adulti. Administrat continuu in aerosoli 3-6 zile a dus la o remediere rapida a bolii. Contraindicatii - hipersensibilitate la ribavirina sau la oricare dintre excipienti. - la femei gravide: tratamentul cu Ribavirina nu trebuie inceput, pana cand nu se obtine un test de sarcina negativ imediat inainte de initierea terapiei. - femei care alapteaza: nu se stie daca ribavirina se excreta in laptele matern uman. Datorita reactiilor adverse potentiale la sugar , alaptarea trebuie intrerupta inainte de inceperea tratamentului. - afectiuni cardiace severe pre-existente, inclusiv afectiuni cardiace instabile sau necontrolate terapeutic in ultimele 6 luni. - disfunctii hepatice severe sau ciroza hepatica decompensata. - hemoglobinopatii (de exemplu, talasemie, siclemie). - initierea tratamentului cu peginterferon alfa-2a este contraindicata la pacientii cu infectie concomitenta HIV -VHC cu ciroza - la unii pacienti s-au observat reactii severe la nivelul SNC, in special depresie , idei suicidare si tentativa de suicid, in timpul tratamentului combinat Ribavirina si peginterferon alfa-2a sau interferon alfa-2a, si chiar dupa intreruperea tratamentului, in principal in perioada de urmarire de 6 luni. In cazul administrarii de alfa interferoni au fost observate si alte reactii la nivelul SNC, incluzand comportament agresiv (uneori orientat catre cei din jur), confuzie si alterarea starii mintale. Pacientii trebuie atent monitorizati pentru orice semne si simptome de tulburari psihice. Daca apar astfel de simptome, gravitatea potentiala a acestor reactii adverse trebuie avuta in vedere de medicul care prescrie medicamentul si trebuie luata in considerare necesitatea abordarii terapeutice adecvate. Daca simptomele psihice persista, se inrautatesc sau se identifica ideia suicidara, este recomandata intreruperea tratamentului cu Ribavirina si peginterferon alfa2a sau interferon alfa-2a si monitorizarea pacientului, cu interventie psihiatrica, daca este cazul. Mod de administrare Tratamentul trebuie initiat si monitorizat de catre un medic cu experienta in tratarea hepatitelor cronice de tip C. Ribavirina comprimate filmate se administreaza oral , divizat in doua prize, concomitent cu ingestia de alimente (dimineata si seara). Datorita potentialului teratogen al ribavirinei, comprimatele filmate nu trebuie sparte sau mestecate. Ribavirina este utilizata in

asociere cu peginterferon alfa-2a sau interferon alfa-2a. Doza exacta si durata tratamentului depind de tipul de interferon utilizat. Durata tratamentului Durata tratamentului combinat cu peginterferon alfa-2a depinde de genotipul viral. Doza recomandata de Ribavirina in asociere cu peginterferon alfa-2a 180 micrograme o data pe saptamana, este de 800 miligrame zilnic timp de 48 saptamani, indiferent de genotip. Nu au fost studiate siguranta si eficacitatea terapiei combinate cu doze de ribavirina mai mari de 800 miligrame zilnic sau o durata a terapiei mai mica de 48 saptamani.

ACICLOVIR

Compozitie Comprimate continand 200 mg aciclovir. Actiune terapeutica Aciclovir este un agent antiviral deosebit de activ fata de virusurile herpes simplex de tip I si II si varicella zoster. Odata intrat in celula infectata de virus, aciclovir se transforma in produsul activ aciclovir-trifosfat. Acesta actioneaza ca inhibitor al sintezei ADN-ului viral (impiedicand replicarea virusului), fara sa influenteze procesele celulelor normale. Indicatii Tratamentul infectiilor pielii si mucoaselor cu herpes simplex, inclusiv herpesul genital, primar sau avansat si in revenirile ulterioare. Aciclovir nu omoara virusurile latente. Dupa tratament, bolnavul ramane deci expus la aceeasi frecventa de recidivare ca inainte; prevenirea infectiilor cu virusul herpes simplex la subiectii imunodepresivi; tratamentul infectiilor cu virusul herpes zoster.

Contraindicatii Pacienti cu hipersensibilitate la Aciclovir. Mod de administrare Infectii cu virusul herpes simplex. Adulti:curativ, in herpesul simplu, cate 1 comprimat (200 mg) de 5 ori/zi, la aproximativ 4 ore interval (cu omiterea dozei de noapte), timp de 5 zile sau mai mult; doze mai mari la bolnavii cu imunodepresie marcata sau cu absorbtie intestinala redusa - cate 2 comprimate (400 mg), de 5 ori/zi; pentru supresie, cate 1 comprimat (200 mg), de 4 ori/zi (la 6 ore interval), sau cate 2 comprimate (400 mg), de 2 ori/zi (la 12 oreinterval); pentru profilaxie, la bolnavii imunocompromisi, cate 1 comprimat (200 mg), de 4 ori/zi, eventual cate 2 comprimate (400 mg) de 4 ori/zi, in caz de imunodepresie marcata sau absorbtie intestinala deficitara. Copii:sub 2 ani, posologia in tratamentul herpesului simplu sau pentru profilaxie la imunocompromisi este redusa la jumatate comparativ cu cea a adultului; peste 2 ani se recomanda aceasi doza ca si la adulti. Infectii cu virusul herpes zoster. Adulti in scop curativ: cate 4 comprimate (800 mg), de 5 ori/zi, la aproximativ patru ore interval (omitandu-se doza de noapte), timp de 7 zile. Posologia in afectiuni renale: La bolnavii cu insuficienta renala, administrarea va fi adaptata in functie de clearance-ul creatininei. La pacientii cu insuficienta renala grava, doza este de 200 mg/zi, in doua prize, la 12 ore interval. Precautii In insuficienta renala, posologia va trebui redusa si asigurat un aport hidric suficient. Se va urmari de asemenea: functia renala si hematopoietica (formula sanguina), bilantul hepatic. La pacientii in varsta care sunt tratati cu doze orale mari de Aciclovir, se va avea in vedere o hidratare corespunzatoare. O atentie deosebita se va acorda reducerii dozei la pacientii cu afectiuni renale. Sarcina si alaptare Folosirea in timpul sarcinii si alaptarii impune prudenta. Aciclovir trebuie administrat cu prudenta la gravide si lauze; in caz de necesitate se va avea in vedere rata beneficiu/risc. Aciclovir se regaseste in cantitati mici in laptele matern. Reactii adverse In general preparatul este bine tolerat, dar uneori pot aparea eruptii cutanate benigne, tulburari

digestive (greata, varsaturi, diaree, dureri abdominale), febra, cresteri moderate tranzitorii ale bilirubinei, transaminazelor, cresteri usoare ale creatininei si ureei serice, scaderea indicilor hematologici, tulburari neurologice si psihice reversibile (oboseala, tremor, confuzie mintala), modificari EEG. Aceste tulburari regreseaza la intreruperea tratamentului.

ACICLOVIR, CREMA

Compozitie Contine aciclovir 5 g in 100 g baza tip emulsie ulei/apa. Proprietati Agent antiviral fata de virusurile herpes simplex tip I si II si virusul Varicella zoster; impiedica replicarea virusurilor prin inhibarea adn-polimerazei specifice si consecutiv a sintezei de ADN viral. Indicatii Crema aciclovir este indicata pentru tratamentul infectiilor cu virus herpes simplex localizate la nivelul pielii, incluzand herpesul genital initial si recurent si herpesul labial. Mod de administrare Se aplica pe leziuni de 6 ori/zi, la interval de aproximativ 3 ore, timp de 7 zile. tratamentul trebuie inceput cat mai curand posibil dupa debutul infectiei, iar pentru episoadele recurente tratamentul trebuie sa inceapa de preferat in timpul perioadei sau cand apar primele leziuni. Contraindicatii Hipersensibilitate la substanta activa sau propilenglicol. Precautii Nu se recomanda aplicarea cremei aciclovir pe mucoasa orala, vaginala sau conjunctivala. Trebuie acordata o atentie deosebita pentru a evita introducerea accidentala in ochi. Reactii adverse Dupa aplicarea cremei pot aparea senzatii de arsura sau intepaturi trecatoare, eritem, prurit, uscarea si descuamarea usoara a pielii.

GANCICLOVIR Ganciclovirul are o structura chimica asemanatoare Acyclovirului ; acest chimioterapic este foarte eficient impotriva infectiilor produse de catre virusurile HSV si VZV, si este mult mai eficient impotriva citomegalovirusului (CMV), comparatic cu actiunea Acyclovirului. Ganciclovirul actioneaza prin inhibarea polimerazei care realizeaza replicarea virusului CMV ; Ganciclovirul are deosebita capacitate de a se concentra, mai ales in celulele infectate viral ; astfel, acest medicament poate fi folosit la pacientii imunodeprimati, care prezinta leziuni de retinita cu CMV, precum si la pacientii care au fost supusi unui transplant de organ parenchimatos, si care acum sufera de o infectiei cu virusul citomegalic. Ganciclovirul mai poate fi utilizat in terapia diferitelor forme de pneumonie, in infectiile gstrointestinale, precum si in terapia diferitelor forme de hepatita. Mod de administrare Medicamentul poate fi administrat pe cale orala sau pe cale intravenoasa ; atunci cand este administrat pe cale orala, sunt necesare doze crescute, pentru ca terapia sa fie eficienta (datorita absorbtiei digestive relativ scazuta) ; pentru o mai buna biodisponibilitate se recomanda ca medicamentul sa fie administrat odata cu ingestia de alimente. Ganciclovirul este eliminat in cea mai mare parte, pe cale renala, fara a fi metabolizat ; in cazul in care pacientul sufera de un anumit grad de insuficienta renala, se recomanda ajustarea (scaderea) dozelor. In cazurile de retinita cu citomegalo virus (CMV), Ganciclovirul poate fi utilizat sub forma de instilatii oculare. Reactii adverse Efectele secundare consemnate, sunt mai ales in legatura cu supresia maduvei hematoformatoare : neutropenie (scaderea numarului de leucocite neutrofile) ; daca Ganciclovirul este folosit in asociere cu Zidovudina, efectul toxic asupra maduvei osoase poate fi unul dramatic. Au fost semnalate unele tulpini de virus CMV, care prezentau rezistenta la administrarea de Ganciclovir, mai ales in cazul pacientilor cu infectie HIV/SIDA ; astfel de tulpini rezistente la Ganciclovir, sunt cel mai adesea sensibile la administrarea de Foscarnet.

CYMEVENE pulbere liofilizata

Prezentare farmaceutica Flacoane continand substanta activa echivalenta a 500 mg ganciclovir si aproximativ 45 mg (2 mEq) sodiu. Actiune terapeutica Ganciclovirul este un analog sintetic al guaninei care inhiba replicarea virusurilor herpetice in vitro si in vivo. Virusurile umane sensibile sunt cytomegalo virusul (CMV), herpes simplex virus-1 si-2 (HSV-1 si HSV-2), virusul Ebstein-Barr (EVB) si virusul varicelei zoster (VZV). Activitatea antivirala a ganciclovirului este rezultatul inhibitiei sintezei de ADN, prin: (1) inhibarea competitiva a incorporarii trifosfatului de dezoxiguanosina in ADN, prin ADNpolimeraza si (2) incorporarea trifosfatului de ganciclovir in ADN-ul viral, determinand terminarea, sau rareori, elongarea ADN-ului. Posibilitatea rezistentei virale trebuie luata in considerare la pacientii care au dovedit un raspuns clinic slab sau o excretie virala persistenta in timpul tratamentului. Indicatii Doze standard: Tratament de inductie: 5 mg/kg corp, sub forma de perfuzie i. v. pe durata de 1 ora, la 12 ore, timp de 14-21 zile. Tratament de intretinere: 5 mg/kg corp, sub forma de perfuzie i. v. pe durata de 1 ora, la 24 ore, 7 zile/sapt., sau 6 mg/kg corp o data /zi, 5 zile/sapt. Flacoanele de Cymevene sunt indicate pentru prevenirea si tratamentul infectiei cu CMV la pacientii imunocompromisi, atat in etapa severa, ce poate duce la exitus, cat si in caz de pericol de orbire. Mod de administrare Doze standard: Tratament de inductie: 5 mg/kg corp sub forma de perfuzie i. v. de 1 ora, la 12 ore, timp de 14-21 zile. Tratament de intretinere: 5 mg/kg corp sub forma de perfuzie i. v. de 1 ora, la 24 ore, 7 zile/sapt., sau 6 mg/kg corp/zi, timp de 5 zile /sapt.

Instructiuni speciale de dozare Pacienti cu tulburari renale: Pentru acestia, doza de Cymevene trebuie modificata conform tabelului de mai jos. Clearance-ul la creatinina se coreleaza cu cretinina serica, conform urmatoarei formule: Contraindicatii Cymevene este contraindicat la pacientii cu hipersensibilitate la ganciclovir sau aciclovir. Precautii Toxicitatea clinica a Cymevene include leucopenia, anemia si trombocitopenia. In studiile preclinice, ganciclovirul produce mutagenicitate, teratogenicitate si carcinogenicitate. El trebuie deci considerat un potential factor teratogen si carcinogen la oameni. Terapia cu Cymevene nu trebuie initiata daca neutrofilia absoluta este < 500 celule/microlitru, sau trombocitele < 25000 celule/microlitru. Neutropenia, anemia si trombocitopenia au fost observate la pacientii tratati cu Cymevene. Daca functia renala este afectata, se recomanda ajustarea dozelor pe baza clearanceului la creatinina (vezi Doze si administrare). Efecte asupra capacitatii de sofat si manipulare a masinilor: necunoscute. Sarcina si alaptare Nu exista studii documentate asupra femeilor insarcinate. Teratogenicitatea a fost observata la animale. Se considera ca Cymevene produce inhibitia temporara sau permanenta a spermatogenezei. Studiile pe animale arata ca poate surveni si suprimarea fertilitatii la femei. Cymevene trebuie folosit in sarcina, doar daca beneficiile potentiale justifica riscurile la fat. Femeile in perioada fertilitatii trebuie sfatuite sa foloseasca contraceptia in timpul tratamentului; barbatii, de asemenea, in timpul si, cel putin 90 zile dupa tratamentul cu Cymevene. Nu se cunoaste daca Cymevene este excretat in laptele uman. Cymevene nu este recomandat mamelor care alapteaza. Intervalul de timp de siguranta, intre ultima doza de Cymevene si lactatie, nu este precizat. Reactii adverse Pacientii cu SIDA: Pot surveni urmatoarele efecte secundare, legate de tratamentul cu Cymevene: Hematologice si pe sistemul limfatic: leucopenie, anemie, trombocitopenie. Aparatul digestiv: diaree, greata, anorexie, voma. Corpul ca intreg: astenie, infectie, durere abdominala, cefalee, inflamatie la locul injectarii. Aparatul cardio-vascular: flebita. Pacientii cu transplante: Creatinina serica (>2,5 mg/dl) poate fi crescuta la pacientii tratati cu Cymevene. Neutro penia (< 1000 celule/microlitru) survine sub tratamentul cu Cymevene, mai

frecvent la pacientii cu afectare a maduvei. Cefaleea, confuzia si suprainfectiile survin mai des sub tratamentul cu Cymevene.

II.2 MEDICAMENTE ANTIRETROVIRALE Medicamentele antiretrovirale reprezinta principala modalitate de a ameliora starea de sanatate a celor infectati cu HIV/SIDA. Nu trateaza, dar ajuta sistemul imunitar al acestor persoane la lupte mai bine cu infectiile pentru a creste speranta de viata. Tratamentul consta in medicamente care trebuie administrate in fiecare zi pe tot parcursul vietii. In Romania sunt folosite 14 tipuri de medicamente antiretrovirale, impartite in patru clase, in functie de modul de actiune asupra virusului. A. Inhibitori Nucleozidici / Nucleotidici ai Revers Transcriptazei Primul grup de medicamente antiretrovirale sunt Inhibitorii Nucleozidici / Nucleotidici ai Revers Transcriptazei (NRTI). Acestea au fost primele medicamente disponibile pentru tratamentul infectiei HIV in 1987. NRTI (cunoscute sub denumirea de analogi ai nucleozidelor) interfereaza cu actiunea enzimei HIV numita revers transcriptaza, sau transcriptaza inversa, de care are nevoie virusul pentru a face noi copii proprii. NRTI sunt uneori numite drept "pilonul" terapiei combinate intrucit majoritatea regimurilor contin cel putin doua medicamente din acest grup. B. Inhibitori Non-Nucleozidici ai Revers Transcriptazei Al doilea grup de medicamente antiretrovirale sunt Inhibitorii Non-Nucleozidici ai Revers Transcriptazei (NNRTI), care au inceput sa fie aprobate in 1997. Ca si analogii nucleozidelor, NNRTI (cunoscute sub denumirea de non-nucleozide) stopeaza replicarea HIV in interiorul celulelor prin inhibarea enzimei transcriptaza inversa. C. Inhibitori ai proteazei Al treilea tip de antiretrovirale este grupul inhibitorilor ai proteazei (IP). Primul inhibitor al proteazei a fost aprobat in 1995. Inhibitorii de proteaza, dupa cum sugereaza si denumirea, inhiba proteaza, care este o alta enzima implicata in procesul de replicare HIV. D. Inhibitori ai enzimei de fuziune sau intrare Al patrulea grup de antiretrovirale este compus din inhibitori ai enzimei de intrare, inclusiv inhibitori de fuziune. Unul din aceste medicamente - numit deseori T-20 - a fost licentiat in unele tari incepand cu 2003, insa doar pentru persoanele care nu au raspuns pozitiv la alte tratamente. Inhibitorii de fuziune T-20 difera de alte antiretrovirale prin aceea ca trebuie injectati (in caz

contrar ar fi digerati in stomac). Inhibitorii de intrare previn intrarea virusului HIV in celulele umane. LAMIVUDIN/ZIDOVUDIN MYLAN 150 MG/300 MG COMPRIMATE FILMATE (LAMIVUDIN I ZIDOVUDIN)

Prezentare farmaceutica Un comprimat conine lamivudin 150 mg i zidovudin 300 mg. Lamivudin/Zidovudin Mylan este disponibil n cutii cu blistere care conin 30, 60, 100, 200 de comprimate i n cutii cu flacoane care conin 60 de comprimate. Actiune terapeutica Lamivudin/Zidovudin Mylan se utilizeaz pentru tratamentul infeciei cu HIV (virusul imunodeficienei umane) la aduli, adolesceni i copii. Lamivudin/Zidovudin Mylan conine dou substane active care sunt folosite n tratamentul infeciei cu HIV: lamivudin i zidovudin. Acestea fac parte dintr-o clas de medicamente antiretrovirale numite analogi nucleozidici inhibitori de revers transcriptaz (INRT). Lamivudin/Zidovudin Mylan nu vindec complet infecia cu HIV; medicamentul reduce ncrctura viral i o menine la un nivel sczut. De asemenea, crete numrul de celule CD4. Celulele CD4 reprezint un tip de globule albe din snge, care au un rol important, ajutnd organismul dumneavoastr s lupte mpotriva infeciei. Nu toi pacienii rspund la tratamentul cu Lamivudin/Zidovudin Mylan n acelai mod. Mod de administrare Aduli i adolesceni cu greutatea de cel puin 30 kg Doza uzual de Lamivudin/Zidovudin Mylan este de un comprimat de dou ori pe zi, la intervale regulate de timp, lsnd aproximativ 12 ore ntre administrri. Copii cu greutatea cuprins ntre 21 i 30 kg

Doza uzual pentru nceputul tratamentului cu Lamivudin/Zidovudin Mylan este de jumtate de comprimat (1/2) administrat dimineaa i un comprimat ntreg administrat seara. Copii cu greutatea cuprins ntre 14 kg i 21 kg Doza uzual pentru nceputul tratamentului cu Lamivudin/Zidovudin Mylan este de jumtate de comprimat (1/2) administrat dimineaa i jumtate de comprimat (1/2) administrat seara. La copii cu greutatea mai mic de 14 kg lamivudina i zidovudina (substanele active din compoziia Lamivudin/Zidovudin Mylan), trebuie administrate separat. Reacii adverse foarte frecvente Acestea pot afecta mai mult de 1 din 10 persoane:

Reacii adverse frecvente Acestea pot afecta pn la 1 din 10 persoane:

eratur crescut)

Reaciile adverse frecvente care pot fi evideniate prin analize ale sngelui sunt:

snge (neutropenie sau leucopenie)

tere a concentraiei bilirubinei n snge (o substan produs n ficat) care va da pielii dumneavoastr o culoare galben. Reacii adverse mai puin frecvente Acestea pot afecta pn la 1 din 100 de persoane: s de aer

O reacie advers mai puin frecvent care poate fi evideniat prin analize ale sngelui este: ngelui (trombocitopenie) sau a tuturor tipurilor de celule sanguine (pancitopenie). Reacii adverse rare Acestea pot afecta pn la 1 din 1000 de persoane: tului, determinnd dificulti la nghiire sau la respiraie

t icter, mrire a ficatului sau ficat gras, inflamaie a ficatului (hepatit)

- frisoane sau transpiraie abundent

acidoz lactic

Reaciile adverse rare care pot fi evideniate prin analize ale sngelui sunt:

Reacii adverse foarte rare Acestea pot afecta pn la 1 din 10000 de persoane: O reacie advers foarte rar care poate fi evideniat printr-o analiz a sngelui este:

RETROVIR Zidovudine

Prezentare farmaceutica Capsule continnd 100 mg zidovudina (cutie cu 100 buc). Actiune terapeutica Antiviral, prin inhibarea replicarii retrovirusurilor, in special HIV. Zidovudina este un analog timidinic care este transformat de timidin kinaza celulara n zidovudina monofosfat, apoi difosfat si apoi enzime celulare n zidovudin trifosfat. Acest metabolit interfera reverstranscriptaza HIV si inhiba astfel replicarea virala. Indicat in infectii cu HIV. Mod de administrare : Per os. Adulti: n general se administreaza 200 mg la 4 ore (1 200 mg/zi), la pacientii cu greutatea de aproximativ 70 kg. Tratamentul va fi strict individualizat n functie de starea si reactia pacientului, doza putnd varia ntre 500-1 500 mg/zi. Se vor controla nivelul hemoglobinemiei, numarul leucocitelor.

Copii: initial dozajul va fi de 150-180 mg/m2 suprafata corporala la 6 ore (de 4 ori/zi). La pacientii cu insuficienta renala, ca si la cei cu ciroza hepatica se va verifica periodic concentratia plasmatica de zidovudina si metabolitii sai si se va adapta doza administrata. Reactii adverse Anemie, leucopenie, neutropenie n special dupa doze mari [200-1 500 mg/zi), la pacientii cu SIDA avansati si n special la cei cu limfocite T scazute (T-helper) n numar mai mic de 100/mm3. Pot aparea greata, varsaturi, anorexie, algii abdominale, cefalee, rash, febra, mialgii, parestezii, insomnii, astenie, dispepsie. Alte reactii adverse sunt: somnolenta, diaree, dispnee, flatulenta, algii toracice, scaderea capacitatii mintale, anxietate, depresie, tuse, urticarie, prurit, sindrom gripal. Cotraindicatii Hipersensibilitate la zidovudina, numar redus de neutrofile (mai mic de 0,75 109/1) sau nivel scazut al hemoglobinemiei (mai mic de 7,5 g/dl). Produsul nu se administreaza femeilor care alapteaza. In cursul sarcinii, administrarea se face numai daca este bine justificata de raportul risc-beneficiu terapeutic.

COMBIVIR

COMBIVIR

Mod de prezentare Combivir tablete contine 150 mg lamivudina si 300 mg zidovudina. Actiune terapeutica Proprietati farmacodinamice Lamivudina si zidovudina sunt inhibitori puternici, selectivi ai HIV-1 si HIV-2. S-a aratat ca lamivudina are actiune sinergica cu zidovudina, inhiband replicarea HIV in celule. Ambele medicamente sunt metabolizate secvential de catre kinazele intracelulare pana la 5c-trifosfat (TP). Lamivudina-TP si zidovudina-TP sunt substraturi pentru, si inhibitori competitivi ai reverstranscriptazei HIV. Oricum, principala lor activitate antivirala

este realizata prin incorporarea formei monofosfat in lantul ADN viral, determinand terminarea lantului. Lamivudina si zidovudina trifosfat au o afinitate mai mica fata de polimerazele ADN ale celulei gazda. Relatia dintre susceptibilitatea in vitro a HIV la lamivudina si/sau zidovudina si raspunsul clinic la tratament este in prezent in cercetare. In vitro, testele de sensibilitate nu au fost standardizate, iar rezultatele variaza in functie de factorii metodologici. Individual, tratamentul cu lamivudina si zidovudina a determinat aparitia de forme clinice izolate ale HIV cu sensibilitate redusa in vitro fata de analogul nucleozid la care au fost expuse. Studiile in vitro indica, de asemenea, faptul ca virusurile rezistente la zidovudina pot deveni sensibile la aceasta atunci cand capata simultan rezistenta fata de lamivudina. In plus, s-a evidentiat clinic faptul ca lamivudina plus zidovudina intarzie aparitia rezistentei la zidovudinala pacientii fara tratament anterior anti-retroviral. Proprietati farmacocinetice. Absorbtie: Lamivudina si zidovudina sunt bine absorbite din intestin. Biodisponibilitatea lamivudinei orale la adulti este in mod normal intre 80-85%, iar a zidovudinei 60-70%. Un studiu de bioechivalenta a comparat Combivir cu tablete de Epivir 150 mg si Retrovir 300 mg luate impreuna. De asemenea a fost studiat efectul alimentelor asupra ratei si extinderii absorbtiei. S-a aratat ca, Combivir este bioechivalent cu Epivir 150 mg si Retrovir 300 mg, sub forma de tablete separate, atunci cand a fost administrat preprandial la pacienti. Ca urmare a administrarii Combivir, valorile Cmax pentru lamivudina si zidovudina (95% interval de siguranta) sunt de 1,5 (1,3-1,8) mg/ml si respectiv de 1,8 (1,5-2,2) mg/ml. Valorile medii ale tmax pentru lamivudina si zidovudina sunt de 0,75 (0,50-2,00) ore si respectiv 0,50 (0,25-2,00) ore. Indicatii Combivir este indicat in tratamentul adultilor si copiilor peste 12 ani infectati cu HIV, cu imunodeficienta progresiva (numar CD4+ 500 celule/mm3). Lamivudina in combinatie cu zidovudina reduce incarcarea virala a HIV-1 si creste numarul celulelor CD4+. Datele clinice indica faptul ca lamivudina, in combinatie cu zidovudina, si regimurile de tratament care contin lamivudina/ zidovudina determina reducerea semnificativa a riscului progresiei bolii si a mortalitatii. Mod de administrare Adulti si copii peste 12 ani. Doza recomandata de Combivir este de o tableta de doua ori pe

zi. Combivir poate fi administrat cu sau fara alimente. Tratamentul cu Combivir trebuie initiat si monitorizat de catre un medic specializat in controlul infectiei HIV. Daca este indicata din punct de vedere clinic reducerea dozelor de Combivir, sau daca este necesara reducerea sau intreruperea uneia din componentele Combivir (lamivudina sau zidovudina), sunt disponibile preparate separate de lamivudina (Epivir) si zidovudina (Retrovir) sub forma de tablete/capsule sau solutieorala. Afectare renala: Concentratiile lamivudinei si zidovudinei sunt crescute la pacientii cu disfunctie renala, datorita scaderii clearance-ului. Astfel, avand in vedere ca poate fi necesara reducerea dozelor acestora, in cazul pacientilor cu functie renala redusa (clearance al creatininei 50 ml/min) este recomandata administrarea preparatelor separate de lamivudina si zidovudina. Trebuie consultate informatiile complete de prescriere pentru aceste preparate. Afectare hepatica. Influenta disfunctiei hepatice asupra nivelului lamivudinei este investigata in prezent. Clearance-ul lamivudinei este in mare masura renal. In baza datelor preliminare, nu este necesara reducerea dozelor. Un numar limitat de date cu privire la pacientii cirotici sugereaza faptul ca poate avea loc acumularea zidovudinei la pacientii cu disfunctie renala datorita glucuronidarii scazute. Astfel, avand in vedere ca poate fi necesara scaderea dozelor de zidovudina, in cazul pacientilor cu disfunctie hepatica severa este recomandata administrarea preparatelor separate de lamivudina si zidovudina. Trebuie consultate informatiile complete de prescriere pentru aceste preparate. Reducerea dozelor la pacientii cu reactii adverse hematologice: Reducerea dozelor de zidovudina poate fi necesara daca nivelul hemoglobinei scade sub 9 g/dl sau 5,59 mmol/l sau numarul neutrofilelor scade sub 1,0 109/l (vezi Contraindicatii). Aceasta sepoate intampla la pacientii cu rezerva mica de maduva osoasa, inaintea tratamentului, mai ales la pacientii cu infectie HIV in stadiu avansat. Avand in vedere ca nu este posibila reducerea dozelor de Combivir, este necesara utilizarea preparatelor separate de zidovudina si lamivudina. Medicii trebuie sa se refere la informatiile individuale de prescriereale acestor medicamente. Dozarea la varstnici: Nu exista date specifice, dar este recomandata o atentie speciala in cazul acestui grup de varsta datorita modificarilor asociate varstei asa cum ar fi scaderea functiei renale si modificarea parametrilor hematologici. Contraindicatii Utilizarea Combivir este contraindicata la pacientii cu hipersensibilitate cunoscuta la lamivudina, zidovudina sau la orice ingredient al preparatului. Zidovudina este contraindicata la pacientii cu numar foarte scazut de neutrofile (< 0,75 109/l), sau cu nivel foarte scazut de

hemoglobina (< 7,5 g/dl sau 4,65 mmol/l). Combivir este astfel contraindicat la acesti pacienti (vezi Precautii). Precautii Precautiile speciale relevante atat pentru lamivudina cat si pentru zidovudina sunt incluse in aceasta sectiune. Nu exista precautii suplimentare pentru combinatia Combivir. Avertizari speciale- Pacientii tratati cu Combivir sau cu orice alt tratament antiretroviral pot continua sa dezvolte infectii cu germeni oportunisti si alte complicatii ale infectiei HIV. Astfel, pacientii trebuie sa ramana sub supravegherea unui medic specializat in tratamentul bolilor asociate infectiei HIV. Pacientii trebuie avertizati asupra faptului ca nu s-a demonstrat ca tratamentul curent antiretroviral, incluzand Combivir, sa previna riscul transmiterii HIV prin contact sexual sau contaminare sanguina. Trebuie luate masurile corespunzatoare de precautie. Hematologic- anemia, neutropenia si leucopenia (de obicei secundara neutropeniei) pot aparea la pacientii cu infectie HIV simptomatica in stadiu avansat care primesc zidovudina si astfel parametrii hematologici trebuie monitorizati cu atentie la pacientii care primesc Combivir. Aceste efecte hematologice sunt de obicei observate dupa 4-6 saptamani de tratament. Pentru pacientii cu infectie HIV simptomatica in stadiu avansat, este in general recomandat ca testele sanguine sa fie efectuate cel putin o data la doua saptamani in primele 3 luni de tratament si cel putin o data pe luna ulterior. La pacientii cu infectie HIV in stadiu incipient, reactiile adverse hematologice sunt rare. Depinzand de starea generala a pacientului, testele sanguine pot fi efectuate mai rar, de exemplu o data la 1-3 luni. Scaderea nivelului hemoglobinei cu mai mult de 25% si scaderea numarului neutrofilelor cu mai mult de 50% poate necesita o monitorizare mai frecventa. Poate fi necesara reducerea dozelor de zidovudina in cazul aparitiei anemiei severe sau mielosupresiei in timpul tratamentului cu Combivir, sau la pacientii cu afectare preexistenta a maduvei osoase, de ex. hemoglobina < 9 g/dl (5,59 mmol/l), sau neutrofile < 1,0 109/l (vezi Posologie si mod de administrare). Avand in vedere ca nu este posibila reducerea dozelor de Combivir, vor fi utilizate preparatele separate de zidovudina si lamivudina. Medicul va trebui sa se refere la informatiile individuale de prescriere ale acestor medicamente. Copii- Nu exista date suficiente despre utilizarea lamivudinei la copii, astfel incat Combivir nu este indicat pentru copiii sub 12 ani. Medicul va trebui sa se refere la informatiile individuale de prescriere pentru lamivudina si zidovudina. Utilizarea in timpul sarcinii

Administrarea Combivir nu este recomandata in primele 3 luni de sarcina decat daca efectul benefic asupra mamei este mai mare decat riscul asupra fatului (vezi Sarcina si alaptare). In cazul in care este necesara reducerea dozelor, este recomandata administrarea separata a preparatelor de lamivudina si zidovudina (vezi Posologie si mod de administrare). In aceste cazuri, medicul va face referire la informatiile individuale de prescriere ale acestor medicamente. Pacientii trebuie atentionati despre utilizarea concomitenta a medicamentelor. Combivir trebuie utilizat cu precautie la pacientii cu ciroza hepatica in stadiu avansat ca urmare a hepatitei cronice B, avand in vedere riscul recurentei hepatitei in cazul intreruperii tratamentului cu lamivudina. Reactii adverse Combivir In timpul tratamentului pentru infectia HIV cu lamivudina, precum si in combinatie cu zidovudina au fost raportate o serie de efecte adverse. Pentru o mare parte dintre ele este neclar daca sunt asociate administrarii lamivudinei, zidovudinei sau a celorlalte medicamente utilizate pentru controlul infectiei HIV sau daca sunt rezultatul procesului patologic. Avand in vedere ca Combivir contine lamivudina si zidovudina, tipul si severitatea efectelor adverse vor fi cele asociate fiecareia dintre componente. Nu s-a evidentiat o toxicitate cumulata ca urmare a administrarii concurente a celor doua componente. Lamivudina: efectele adverse cel mai frecvent observate sunt: dureri de cap, indispozitie, fatigabilitate, greata, varsaturi, diaree, durere in abdomenul superior, febra si eruptii. Au fost inregistrate cazuri de pancreatita si neuropatie periferica (sau parestezii), desi nu a fost observata o legatura a acestora cu doza de lamivudina. In combinatie cu zidovudina, au fost observate cazuri de neutropenie si anemie (rar grave). Au fost raportate cazuri de trombocitopenie, crestere tranzitorie in ser a enzimelor hepatice (AST, ALT), precum si cresterea amilazei serice. Zidovudina: Cele mai grave reactii adverse includ anemia (care poate necesita transfuzii), neutropenia si leucopenia. Acestea apar mai frecvent la doze mari (1 200-1 500 mg/zi) si la pacientii cu boala HIV in stadiu avansat (mai ales atunci cand exista o rezerva saraca de maduva osoasa inaintea tratamentului), si mai ales la pacientii cu numar al celulelor CD4+ < 100/mm3. Astfel, poate fi necesara reducerea dozelor sau oprirea tratamentului (vezi Posologie si mod de administrare). Incidenta neutropeniei a fost de asemenea crescuta la pacientii cu valori scazute ale neutrofilelor, hemoglobinei si al nivelului seric al vitaminei B12 la inceputul tratamentului cu zidovudina, precum si la pacientii care au folosit paracetamol (vezi Interactiuni medicamentoase si alte forme de interactiune). Alte efecte adverse frecvent intalnite in testele clinice controlate placebo includ greata,

varsaturi, anorexie, durere abdominala, dureri de cap, eruptii, febra, mialgii, parestezii, insomnie, stare generala proasta, astenie si dispepsie. In afara de greata, care a fost observata in toate studiile pe pacienti care au primit zidovudina, celelalte efecte adverse nu au fost foarte frecvent intalnite. Cele mai frecvent intalnite reactii adverse la pacientii cu boala HIV in stadiu avansat tratati cu zidovudina au fost dureri de cap grave, mialgii si insomnie, in timp ce varsaturile, anorexia, starea generala proasta si astenia au fost mai frecvent semnalate la pacientii tratati cu zidovudina, cu boala HIV in stadiu incipient. Alte efecte adverse observate includ somnolenta, diaree, ameteala, transpiratii, dispnee, flatulenta, modificarea gustului, dureri precordiale, pierderea acuitatii mentale, anxietate, mictiuni frecvente, depresie, durere generalizata, raceala, tuse, urticarie, prurit si sindrom influeza-like. Incidenta acestor reactii a fost similara la pacientii tratati cu zidovudina si la cei tratati placebo. Rezultatele studiilor efectuate atat pe persoane tratate placebo, precum si pe pacienti tratati cu zidovudina arata ca incidenta efectelor adverse intalnite frecvent scade cu timpul de-a lungul primelor saptamani de tratament cu zidovudina. CYMEVENE , pulbere liofilizat

Prezentare farmaceutic Flacoane coninnd substan activ echivalent a 500 mg ganciclovir i aproximativ 45 mg (2 mEq) sodiu. Aciune terapeutic Ganciclovirul este un analog sintetic al guaninei care inhib replicarea virusurilor herpetice in vitro i in vivo. Virusurile umane sensibile sunt cytomegalo virusul (CMV), herpes simplex virus-1 i-2 (HSV-1 i HSV-2), virusul Ebstein-Barr (EVB) i virusul varicelei zoster (VZV). Activitatea antiviral a ganciclovirului este rezultatul inhibiiei sintezei de ADN, prin: (1) inhibarea competitiv a ncorporrii trifosfatului de dezoxiguanosin n ADN, prin ADN-

polimeraz i (2) ncorporarea trifosfatului de ganciclovir n ADN-ul viral, determinnd terminarea, sau rareori, elongarea ADN-ului. Posibilitatea rezistenei virale trebuie luat n considerare la pacienii care au dovedit un rspuns clinic slab sau o excreie viral persistent n timpul tratamentului. Farmacocinetic Excreia renal a medicamentului nemodificat prin filtrarea glomerural i secreia tubular este calea cea mai important de eliminare a Cymevene, i, la pacienii cu funcie renal normal, mai mult de 90% din Cymevene administrat a fost depistat nemodificat n urin. Hemodializa s-a dovedit a scdea concentraiile plasmatice ale ganciclovirului cu aproximativ 50%. Indicaii Doze standard: Tratament de inducie: 5 mg/kg corp, sub form de perfuzie i. v. pe durata de 1 or, la 12 ore, timp de 14-21 zile. Tratament de ntreinere: 5 mg/kg corp, sub form de perfuzie i. v. pe durata de 1 or, la 24 ore, 7 zile/spt., sau 6 mg/kg corp o dat /zi, 5 zile/spt. Flacoanele de Cymevene sunt indicate pentru prevenirea i tratamentul infeciei cu CMV la pacienii imunocompromii, att n etapa sever, ce poate duce la exitus, ct i n caz de pericol de orbire. Mod de administrare Doze standard: Tratament de inducie: 5 mg/kg corp sub form de perfuzie i. v. de 1 or, la 12 ore, timp de 14-21 zile. Tratament de ntreinere: 5 mg/kg corp sub form de perfuzie i. v. de 1 or, la 24 ore, 7 zile/spt., sau 6 mg/kg corp/zi, timp de 5 zile /spt. Instruciuni speciale de dozare: Pacieni cu tulburri renale: Pentru acetia, doza de Cymevene trebuie modificat conform tabelului de mai jos. Clearance-ul la creatinin se coreleaz cu cretinina seric, conform urmtoarei formule: Metoda de preparare a soluiei de Cymevene Peste pulberea liofilizat de Cymevene din flacon, se adaug 10 ml de ap steril pentru injecie. A nu se folosi ap bacteriostatic pentru injecie, coninnd parabens, acetia fiind incompatibili cu pulberea de Cymevene steril i pot cauza precipitare. Flaconul se agit, pentru a dizolva coninutul. Soluia se inspecteaz atent pentru a observa precipitatul. Soluia preparat este stabil la temperatura camerei timp de 12 ore. Nu se ine la frigider. Prepararea i administrarea perfuziei innd cont de greutatea pacientului i de relaia doz-volum, se extrage din flacon (conc. 50 mg/ml) cantitatea necesar i se adaug ntr-o soluie de perfuzie, respectiv ser fiziologic,

dextroz 5% n ap, soluie Ringer sau Ringer lactat. Nu se recomand concentraii mai mari de 10 mg/ml. Cymevene nu trebuie amestecat cu alte soluii perfuzabile i.v. Soluiile perfuzabile se utilizeaz doar 24 ore de la momentul preparrii, pentru a evita riscul contaminrii bacteriene. Soluia nu se pune la frigider. Congelarea este de asemenea contraindicat. Atenie - nu se administreaz n bolus sau sub form de injectare i.v. Toxicitatea Cymevene poate crete ca rezultat al nivelului plasmatic excesiv. Atenie - administrarea i.m. sau s.c. poate duce la iritaie sever tisular, datorit pH-ului ridicat ( 11) al soluiei de ganciclovir. Dozele recomandate, frecvena sau rata infuziei nu trebuie depite. Contraindicaii Cymevene este contraindicat la pacienii cu hipersensibilitate la ganciclovir sau aciclovir. Precauii Toxicitatea clinic a Cymevene include leucopenia, anemia i trombocitopenia. n studiile preclinice, ganciclovirul produce mutagenicitate, teratogenicitate i carcinogenicitate. El trebuie deci considerat un potenial factor teratogen i carcinogen la oameni. Terapia cu Cymevene nu trebuie iniiat dac neutrofilia absolut este < 500 celule/microlitru, sau trombocitele < 25000 celule/microlitru. Neutropenia, anemia i trombocitopenia au fost observate la pacienii tratai cu Cymevene. Dac funcia renal este afectat, se recomand ajustarea dozelor pe baza clearance ului la creatinin (vezi Doze i administrare). Efecte asupra capacitii de ofat i manipulare a mainilor: necunoscute. Sarcin i alptare: Nu exist studii documentate asupra femeilor nsrcinate. Teratogenicitatea a fost observat la animale. Se consider c Cymevene produce inhibiia temporar sau permanent a spermatogenezei. Studiile pe animale arat c poate surveni i suprimarea fertilitii la femei. Cymevene trebuie folosit n sarcin, doar dac beneficiile poteniale justific riscurile la ft. Femeile n perioada fertilitii trebuie sftuite s foloseasc contracepia n timpul tratamentului; brbaii, de asemenea, n timpul i, cel puin 90 zile dup tratamentul cu Cymevene. Nu se cunoate dac Cymevene este excretat n laptele uman. Cymevene nu este recomandat mamelor care alpteaz. Intervalul de timp de siguran, ntre ultima doz de Cymevene i lactaie, nu este precizat. Reacii adverse Pacienii cu SIDA: Pot surveni urmtoarele efecte secundare, legate de tratamentul cu Cymevene:

Hematologice i pe sistemul limfatic: leucopenie, anemie, trombocitopenie. Aparatul digestiv: diaree, grea, anorexie, vom. Corpul ca ntreg: astenie, infecie, durere abdominal, cefalee, inflamaie la locul injectrii. Aparatul cardio-vascular: flebit.

Pacienii cu transplante: Creatinina seric (>2,5 mg/dl) poate fi crescut la pacienii tratai cu Cymevene. Neutro penia (< 1000 celule/microlitru) survine sub tratamentul cu Cymevene, mai frecvent la pacienii cu afectare a mduvei. Cefaleea, confuzia i suprainfeciile survin mai des sub tratamentul cu Cymevene. Efecte adverse mai puin frecvente (<1%) la pacienii cu SIDA i trasplante: Corpul ca ntreg: durere la locul injectrii, febr, durere general, infecie, celulit, edeme, modificri de laborator, abdomen mrit, durere toracic, frisoane, nivelul ganciclovirului crescut sanguin, edem, abces, hemoragie sau flebit la locul injectrii, dureri de sn, stare de ru general, fotosensibilitate. Aparatul digestiv: flatulen, dispepsie, anomalii funcionale hepatice, eructaii, ulceraii bucale, constipaie, disfagie, incontinen fecal, afectare a limbii, hemoragii. Hematologie i sistemul limfatic: anemie hipocrom, pancitopenie, depresie medular, eosinofilie. SNC: parestezie, convulsii, somnolen, ameeal, vise i gnduri anormale, anxietate, euforie, insomnie, ataxie, confuzie, uscciunea gurii, hiperestezie, reacii maniacale, depresie, com, nervozitate, psihoz, tremor. Piele i fanere: rash, prurit, alopecie, transpiraii, acnee, macule, papule, herpes simplex, urticarie. Simuri: vedere anormal, perversiunea gustului, afectarea vitrosului, durere ocular, ambliopie, orbire, conjunctivit, surzenie, dezlipire de retin, glaucom. Tulburri metabolice i nutriionale: creterea creatininei, a fosfatazei alkaline, a GPT, a creatinfosfokinazei, hipoK, creterea LDH i GOT. Sistemul cardio-vascular: tromboflebit profund, migren, vasodilataie, aritmie, hipertensiune, hipotensiune. Aparatul uro-genital: scderea ClCr, afectarea funciei renale, urinare frecvent, infecie urinar, insuficien renal, hematurie, uremie. Modificri de laborator: scderea glicemiei. Sistemul osteo-muscular: miastenie, mialgie. Urmtoarele efecte adverse pot fi fatale la pacienii tratai cu Cymevene: pancreatita,

septicemia i insuficiena multipl de organ. Interaciuni Legarea ganciclovirului de proteinele plasmatice este de 1-2 %, deci interaciunile medicamentoase datorate acestui fapt nu sunt semnificative. Probenecid: Poate crete concentraia seric a ganciclovirului. Zidovudina: Att zidovudina, ct i Cymevene pot cauza granulocitopenie (neutropenie) i anemie. Monitorizarea este necesar, pentru prevenirea acestora. Didanosina: Ca tratament de inducie: AUC-ul didanosinei crete (70%) ; este necesar monitorizarea efectelor adverse ale didanosinei. Ca tratament de ntreinere: AUC-ul didanosinei crete (50%). Imipenim-cilastatin: Convulsiile generalizate au fost semnalate la pacienii care primesc ganciclovir i imipenim-cilastatin. Acestea nu trebuie asociate, dect dac beneficiile explic riscurile. Poate exista i o cretere a toxicitii n asociere cu alte droguri mielosupresoare sau care dau afectare renal. Supradozare Efectele adverse datorate supradozrii Cymevene injectabil includ pancitopenia ireversibil, supresia medular persistent, neutropenia reversibil sau granulocitopenia, afectri hepatice, renale sau convulsii. La pacienii care au primit o supradoz de Cymevene, dializa i hidratarea reduc nivelele plasmatice toxice. Instruciuni de manipulare Atenie sporit la manipularea Cymevene. Din cauza efectelor sale carcinogenice i mutagenice, este nevoie de mare atenie la manipulare. Inhalarea sau contactul direct cu pulberea de Cymevene sau cu soluia, pe piele sau mucoase trebuie evitat. Soluia de Cymevene este alcalin (pH aprox. 11). Dac acest contact s-a produs, pielea i mucoasele trebuie splate din plin cu ap i spun. La fel i la nivelul ochilor, dar fr spun.

STAVUDINA

Stavudina (d4T) este un analog nucleotidic timidinic activ asupra HIV-l si HIV-2. Abilitatea relativ limitata a stavudinei de a inhiba meolismul celular al timidinei poate justifica lipsa relativa a toxicitatii sale in anumite sisteme celulare, cum ar fi celulele stern ale madui osoase. Stavudina este bine absorbita oral, cu un timp plasmatic de injumatatire de aproximativ o ora; stavudin trifosfatul are un timp de injumatatire intracelular de 3,5 ore. 40% din doza este eliminata prin mecanisme renale si se recomanda reducerea dozelor la pacientii cu CICr < 50 ml/min. Stavudina a fost aprobata pentru folosire la pacientii cu infectie HIV avansata, care nu tolereaza sau nu raspund la terapia autorizata. Aceasta autorizare s-a bazat pe studii in care administrarea medicamentului s-a asociat cu ameliorarea numarului de celule CD4 si a concentratiei de antigen p24. Doza recomandata de stavudina (administrat oral) este de 40 mg de 2 ori pe zi pentru pacientii cu greutate > 60 kg si de 30 mg de 2 ori pe zi pentru pacientii cu greutate < 60 kg. Stavudina este, in general, bine tolerat. Forma majora de toxicitate asociata cu utilizarea sa este neuropatia periferica dureroasa.

ZERIT

Zerit este un medicament antiretroviral. Acesta se utilizeaza impreuna cu alte medicamente antiretrovirale in tratamentul adultilor si copiilor infectati cu virusul imunodeficientei umane (HIV ), virus care provoaca sindromul imunodeficientei dobandite ( SIDA ). Substanta activa din Zerit, stavudina, este un inhibitor nucleozidic al reverstranscriptazei (INRT). Acest inhibitor blocheaza activitatea reverstranscriptazei, o enzima produsa de HIV care ii permite acestuia sa infecteze celulele din organism si sa produca si mai multi virusi. Prin

blocarea acestei enzime, Zerit, administrat in combinatie cu alte medicamente antivirale, reduce cantitatea de HIV din sange si o mentine la un nivel scazut. Zerit nu vindeca nici infectia cu HIV si nici SIDA, dar poate incetini distrugerea sistemului imunitar si evolutia infectiilor si bolilor asociate cu SIDA. Acesta este disponibil sub forma de capsule care contin 15 mg ( rosu si galben ), 20 mg (maro), 30 mg (portocaliu deschis si inchis) si 40 mg (portocaliu inchis) de stavudina. Zerit este, de asemenea, disponibil sub forma de pulbere pentru solutie orala. Mod de administrare Medicamentul se poate elibera numai pe baza de reteta. Tratamentul cu Zerit trebuie initiat de un medic cu experienta in tratarea infectiei cu HIV. Doza ce trebuie administrata se calculeaza in functie de varsta si greutatea pacientului. Aceasta se administreaza din 12 in 12 ore. Adultii care cantaresc sub 60 kg si copii care cantaresc peste 30 kg vor lua cate o doza de 30 mg, iar adultii care cantaresc peste 60 kg vor lua 40 mg. Copiii care au mai mult de 14 zile primesc 1 mg per kilogram de greutate corporala, cu exceptia cazului in care cantaresc peste 30 kg. Bebelusilor care au mai putin de 13 zile li se va administra o doza de 0,5 mg/kg de greutate corporala. Zerit trebuie administrat pe stomacul gol, cu cel putin o ora inainte de masa. Daca acest lucru nu este posibil, el poate fi administrat insotit de o masa usoara. Capsulele trebuie inghitite intregi sau administrate prin deschiderea atenta a capsulei si omogenizarea continutului acesteia cu alimente. Solutia orala se va administra pacientilor cu varsta sub trei luni. In cazul pacientilor cu afectiuni renale sau la care apar efecte secundare, este posibil ca doza sa necesite ajustari. Pentru informatii suplimentare, a se consulta prospectul. Reactii adverse Cele mai frecvente efecte secundare asociate cu Zerit (observate la 1-10 pacienti din 100) sunt neuropatie periferica (afectare a sistemului nervos periferic caracterizata prin furnicaturi, amorteala si dureri la nivelul mainilor si picioarelor ), diaree, greata, durere abdominala (de burta), dispepsie ( arsuri la stomac ), fatigabilitate ( oboseala ), lipodistrofie (redistribuirea tesutului adipos ), ameteli, insomnie (dificultati legate de somn ), gandire anormala, somnolenta ( senzatia de somn ), depresie, eruptii cutanate, prurit (mancarime) si hiperlactatemie (concentratii mari de acid lactic in sange ). Pentru lista completa a tuturor efectelor secundare raportate asociate cu Zerit, a se consulta prospectul. Zerit nu trebuie administrat persoanelor care pot prezenta hipersensibilitate ( alergie ) la

stavudina sau la oricare alt ingredient care intra in compozitia medicamentului. La fel ca in cazul altor medicamente anti -HIV, pacientii carora li se administreaza Zerit pot prezenta risc de osteonecroza (moartea tesutului osos ) sau sindrom de reactivare imuna (simptome de infectie determinate de recuperarea functionala a sistemului imunitar ). Pacientii cu afectiuni hepatice (inclusiv infectia cu virusul hepatitei B sau C) pot prezenta un risc sporit de leziuni la nivelul ficatului in cazul in care urmeaza tratamentul cu Zerit. La fel ca in cazul celorlalti inhibitori nucleozidici ai reverstranscriptazei, Zerit poate provoca, de asemenea, acidoza lactica (o acumulare de acid lactic in organism), iar la copiii ale caror mame iau Zerit in timpul sarcinii, poate aparea disfunctia mitocondriala (distrugere a componentelor celulare care produc energie care poate da nastere unor tulburari hematologice).

II.3. INTERFERONII Interferonii fac parte din citokine, proteine mici secretate de diferite tipuri de celule, care au o actiune regulatoare si stimulatoare a sistemului imunitar . Interferonul este o proteina sintetizata in mod normal in unele celule din organism, avand rolul in special in apararea impotriva infectiilor bacteriene, virale si parazitare, si cea anticanceroasa. Substanta antivirala sintetizata de celula gazda sub actiunea unui virus, a unui acid nucleic viral sau, in mod normal exceptional, chiar a unui acid nucleic normal. Este net diferita de anticorpi. Interferonul este o proteina produsa in mod natural de celule sub actiunea virusurilor. Eliberarea lui in circulatia sangvina determina producerea unor enzime care contracareaza atacul viral. Din acest motiv, interferonul este considerat o posibila resursa terapeutica in lupta cu virusurile. Actiunea sa in organism este antivirala si de modulare imunologica. Oamenii de stiinta au determinat existenta a trei grupe distincte de interferon, fiecare cu mai multe tipuri, produse de celule diferite: leucocite, fibroblasti (celule ale tesutului conjunctiv de forma stelata sau alungita), alte celule implicate in raspunsul de aparare imuna. Clasele identificate pana in prezent se numesc alfa, beta si gamma interferon. Initial s-a considerat ca interferonii sunt specifici fiecarei specii, dar cercetarile au demonstrat ca unele tipuri de interferon pot fi active si la nivelul altor specii. Interferonul, singur sau in combinatie cu ribavirina, face parte din tratamentul medicamentos in cazul hepatitei virale C, un proces inflamator al ficatului. Pentru a nu inrautati starea ficatului, medicii recomanda limitarea consumului de alcool pe perioada tratamentului.

Substanta a organismului dotata cu proprietati antivirale, anticanceroase si modulatoare ale functiei imunitare. Interferonii fac parte din citokine, proteine mici secretate de diferite tipuri de celule, care au o actiune regulatoare si stimulatoare a sistemului imunitar. Cele mai importante actiuni fiziologice ale interferonului (care sunt prezente in organismul normal) sunt: Antivirala (distrug virusurile) Antiproliferativa (anticanceroasa) Imunomodulatoare (de control al mecanismelor imune de aparare a organismului).

Exista trei tipuri de interferoni: 1- interferonul alfa, produs de monocite; 2- beta, de catre fibroblasti; 3- gama, de catre limfocitele T. Interferonii, obtinuti prin inginerie genetica, sunt utilizati in tratamentul sarcomului lui Kaposi din cadrul SIDA, in cel al hepatitei cronice si al unor cancere Ei sunt administrati pe cale subcutanata sau intramusculara. Efectele lor adverse depind de doza absorbita, dar ele sunt reversibile Interferonii gama sunt pana la 300 ori mai eficace decat alte tipuri de interferoni, dar ei reduc productia de anticorpi in organism, favorizand astfel suprainfectiile. In schimb, toti interferonii suscita productia de autoanticorpi (anticorpi indreptati impotriva insusi subiectului). Exista mai multe tipuri de interferon: - alfa 1,2 si 4 fiind cele mai utilizate in tratament; - IFN-beta 2 larg utilizat in tratament; - IFN-delta; - IFN-epsilon; - IFN-gamma -utilizat in tratament in unele situatii; - IFN-kappa; - IFN-lambda-1,2,3; - IFN-omega; - IFN-tau; - IFN-zeta.

Interferonul alfa beta si omega sunt incadrate in tipul I de interferoni, iar interferonul gamma in tipul II, fiind si cele mai utilizate in tratamentul curent al unor boli. Preparatele de interferon care se utilizeaza curent in terapie sunt urmatoarele: Interferon ...... Denumite comerciala - Interferon alfa 2a ..Roferon A; - Interferon alfa 2b . Intron A; - Interferon alfa leucocitar ..Multiferon; - Interferon beta 1a lichid Rebif; - Interferon beta 1a liofilizat ...Avonex; - Interferon beta 1b. Betaseron / Betaferon; - Interferon alfa 2a pegilat ..Pegasys; - Interferon alfa 2b pegilat ..PegIntron; - Interferon gamma 1b ........Actimmune.

ROFERON-A

Compozitie Kit pentru injectare, care contine: 1 flacon continnd 3; 4,5; 6; 9 sau 18 milioane UI; 1 fiola a 1 ml de apa distilata pentru injectare; 1 seringa de 2 ml, 1 ac 40-8/10, pentru injectare i.m. (verde), 1 ac 16-5/10, pentru injectare s.c. (portocaliu). Actiune Roferon-A poseda multe din proprietatile preparatelor de asa-numit interferon a uman natural. Efectul antiviral al Roferon-A rezulta din inducerea unei rezistente la nivel celular fata

de infectiile virale si din modularea activitatii sistemului imun care neutralizeaza virusurile sau elimina celulele infectate de virusuri. Mecanismul esential, responsabil de activitatea antitumorala a Roferon-A, nu este cunoscut nca. Totusi, s-au constatat o serie de modificari ale celulelor tumorale tratate cu Roferon-A: celulele HT 29 prezinta o reducere importanta a sintezei ADN, ARN si a proteinelor. Roferon-A a demonstrat ca are o actiune antiproliferativa asupra diferitelor tumori umane in vitro si de inhibare a cresterii anumitor tumori umane transplantate la soareci de laborator fara par. Au fost testate un numar limitat de serii de celule tumorale transplantate la soareci de laborator fara par pentru a se verifica reactia la Roferon-A. In vivo, activitatea antiproliferativa a Roferon-A a fost studiata pe tumori inclusiv carcinom mucoid de sn si adenocarcinom de cecum, colon si prostata. Gradul activitatii antiproliferative este variabil. Spre deosebire de alte proteine umane, multe din efectele interferonului a-2a, sunt partial sau complet suprimate n conditiile testarii la alte specii de animale. Totusi, o semnificativa activitate antivirus vaccinal a fost indusa la maimutele rhesus, tratate n prealabil cu interferon a-2a. Mod de administrare Leucemia cu celule paroase: Tratament initial: 3 milioane UI pe zi, administrat subcutanat sau intramuscular, timp de 16-24 saptamni. n cazul aparitiei intolerantei, fie se va reduce doza zilnica la 1,5 mili oane UI, fie se va modifica schema de tratament, respectiv se va administra de trei ori pe saptamna, sau se vor lua simultan cele doua masuri. Tratament de ntretinere: 3 milioane UI, de trei ori pe saptamna, pe cale subcutanata sau intramusculara. n caz de intoleranta, se va reduce doza la 1,5 milioane UI de trei ori pe saptamna. Durata tratamentului: Tratamentul trebuie efectuat aproximativ sase luni, dupa care medicul va trebui sa aprecieze daca pacientul a raspuns la terapie, si deci continuarea tratamentului este justificata, sau daca acesta nu a raspuns la terapie, si atunci tratamentul trebuie ntrerupt. Unii pacienti au fost tratati pna la 20 de luni, fara ntrerupere. Durata optima de tratament cu Roferon-A, n cazul leucemiei cu celule paroase, nu a fost nca determinata. Indicatii Roferon-A este indicat pentru tratamentul: Neoplasmelor sistemului limfatic si hematopoietic: leucemie cu celule paroase, hiperplazie multipla a tesutului mieloid, limfom cutanat cu celule T, leucemie mieloida aflata n stadiul cronic, trombocitoza esentiala asociata cu boala mieloproliferativa, limfom non-Hodgkin n faza incipienta. Neoplasme solide: Pacienti cu sarcomul Kaposi, asociat SIDA, cu infectii oportuniste n antecedente, carcinomul cu celule

renale recurent sau metastatic, melanomul malign metastatic. Maladii virale: Pacienti adulti cu hepatita cronica activa de tip B care au markeri de replicare virala, adica cei care sunt ADNHBV polimeraza AND sau Ag HBe pozitivi; pacienti adulti cu hepatita cronica C (hepatita nonA, non-B) care sunt anticorpi HCV pozitivi si au nivele crescute ale alanin aminotransferazei (ALAT) serice fara decompensare hepatica (clasa Child A); condylomata acuminata. Contraindicatii Roferon-A este contraindicat pacientilor cu: hipersensibilitate n antecedente la interferon a2a recombinant sau la oricare dintre componentele preparatului; afectare severa cardiaca preexistenta sau cu boli cardiace n antecedente. Nu au fost observate efecte cardiotoxice directe, dar exista probabilitatea ca simptome acute, autolimi tate (de exemplu febra, frisoane), asociate n mod frecvent administrarii de Roferon-A, sa exacerbeze afectiuni cardiace preexistente; disfunctie severa renala, hepatica sau medulara; atacuri cerebrale si/sau afectarea functionalitatii sistemului nervos central; hepatita cronica cu ciroza severa, decompensata, a ficatului; hepatita cronica care este sau a fost tratata de curnd cu agenti imunosupresori, excluznd tratamentul prealabil de scurta durata cu corticoizi; pacienti cu leucemie mieloida cronica, avnd rude cu complex major de histocompatibi litate identic, de la care un transplant alogenic de maduva osoasa este planificat sau posibil n viitorul apropiat. Precautii Roferon-A trebuie administrat sub supravegherea unui medic specialist, cu experienta n controlul indicatiei respective. Controlul adecvat al terapiei si complicatiilor acesteia se poate face doar atunci cnd sunt disponibile unitati speciale de diagnostic si tratament. Pacientii trebuie informati nu numai despre beneficiile terapiei cu Roferon-A, ci si despre faptul ca vor suferi probabil reactii adverse. n cazul existentei de disfunctii usoare sau medii renale, hepatice sau medulare, este necesara o monitorizare atenta a acestor functii. Este recomandata monitorizarea periodica neuro-psihiatrica a tuturor pacientilor. S-a observat n cazuri rare un comportament suicidar la pacientii care beneficiau de tratament cu Roferon-A; n astfel de cazuri se recomanda ntreruperea tratamentului. O atentie deosebita trebuie acordata administrarii Roferon-A pacientilor cu depresie medulara severa, acesta avnd un efect supresiv asupra maduvei osoase, cauznd scaderea numarului leucocitelor, n particular al granulocitelor, a trombocitelor, si, mai putin frecvent, a concentratiei hemoglobinei. Acestea pot duce la cresterea riscului aparitiei infectiilor sau hemoragiilor. Este importanta monitorizarea acestor situatii la pacienti, ct si efectuarea de examene hematologice complete periodice n cursul terapiei cu Roferon-A, att la

nceputul terapiei, ct si la intervale adecvate n cursul terapiei. La pacientii carora li s-a efectuat un transplant (de exemplu un transplant renal sau de maduva osoasa), imunosupresia terapeutica poate fi slabita datorita efectului imunostimulator al interferonului. Folosirea interferonului a a fost rareori asociata cu exacerbarea sau producerea de psoriazis. n cazuri rare, dupa tratamentul cu Roferon-A, s-au raportat disfunctii hepatice grave si insuficienta renala. Hiperglicemia a fost observata n cazuri rare la pacientii tratati cu Roferon-A. Pacientii care prezinta astfel de simptome vor trebui sa faca teste ale nivelului glicemiei, periodic. Pacientii cu diabet zaharat pot necesita o adaptare a regimului antidiabetic. n cursul tratamentului cu interferon, s-a raportat formarea de categorii diferite de autoanticorpi. Manifestarile clinice ale bolii autoimune n cursul tratamentului cu interferon se constata mai frecvent la subiectii predispusi la aparitia tulburarilor autoimune. Fenomene autoimune, ca de exemplu vasculita, artrita, anemia hemolitica, disfunctiile tiroidiene si sindromul de lupus eritematos au fost observate n cazuri rare la pacientii care beneficiau de tratament cu Roferon-A. Utilizarea de Roferon-A la copii nu este recomandata, deoarece inocuitatea si eficienta la copii nu au fost nca bine stabilite. n functie de doza si de schema de tratament, ct si de reactia individuala la produs, Roferon-A poate influenta viteza de reactie, care ar putea influenta anumite operatii, ca de exemplu conducerea unui autovehicul, actionarea unor masini etc. Sarcina si alaptare: Femeile si barbatii tratati cu Roferon-A trebuie sa practice metode eficiente de contraceptie. n cursul sarcinii, Roferon-A trebuie administrat doar daca beneficiul pentru femeie justifica potentialul risc pentru fat. Desi studiile pe animale nu indica Roferon-A ca fiind teratogen, nu poate fi exclusa o posibila afectare a fatului, la administrarea n cursul sarcinii. S-a constatat un efect abortiv la administrarea de doze mult mai mari de Roferon-A dect cele recomandate clinic, la maimute gestante rhesus, la jumatatea perioadei de gestatie. Nu se stie daca acest medicament este excretat n laptele uman. Lund n considerare importanta pentru mama a medicamentului, se va decide fie ntreruperea alaptarii, fie ntreruperea administrarii medicamentului. Reactii adverse Simptome generale: Majoritatea pacientilor au prezentat simptome pseudogripale, ca astenie, febra, frisoane, scaderea apetitului, dureri musculare, cefalee, artralgie si diaforesis. Aceste efecte secundare acute pot fi de obicei reduse sau eliminate prin administrarea simultana de paracetamol si tind sa se diminueze la continuarea terapiei sau la reducerea dozei; totusi, continuarea terapiei poate duce la letargie, slabiciune, fatigabilitate. Tractul gastrointestinal: Aproximativ doua treimi dintre bolnavii cancerosi au acuzat

anorexie, iar o jumatate, greata. Voma, tulburarile de gust, uscaciunea gurii, scaderea n greutate, diareea si durerile abdominale, de intensitate mica sau moderata, au fost mai rar semnalate. Constipatia, flatulenta, hipermotilitatea sau pirozisul au fost de asemenea rar semnalate, iar reactivari ale ulcerului peptic si hemoragii gastrointestinale nepericuloase pentru viata pacientului au fost raportate n cazuri izolate. Au fost semnalate si cazuri rare de hepatita. La bolnavii cu hepatita B, modificarile transaminazelor semnalau de obicei o mbunatatire a starii clinice a pacientului. Sistemul nervos central: Ameteala, vertij, tulburari de vedere, scaderi ale functiei cerebrale, tulburari de memorie, depresie, somnolenta, confuzie mentala, tulburari comportamentale ca de exemplu anxietate si nervozitate si tulburari de somn - acestea sunt reactii adverse care nu se manifesta n mod obisnuit. Comportamentul suicidal, somnolenta puternica, convulsiile, coma, manifestarile secundare cerebrovasculare, ca si impotenta tranzitorie si retinopatia ischemica au fost complicatii rareori semnalate. Aparatul cardiovascular si pulmonar: La o cincime din pacientii cancerosi s-au constatat: hipotensiune tranzitorie, pusee hipertensive pasagere, edeme, cianoza, aritmii, palpitatii si dureri toracice. Tusea si dispneea de intensitate medie au fost rareori semnalate. Au fost raportate si cazuri rare de edem pulmonar, insuficienta cardiaca globala, stop cardiorespirator si infarct miocardic. Bolnavii cu hepatita B au suferit rareori de complicatii cardiovasculare. La aproximativ o jumatate din pacienti a fost semnalata hipocalcemie, lipsita nsa de importanta. Hiperglicemia a fost observata n rare cazuri la pacientii care fac tratament cu Roferon-A. La unii pacienti au aparut reactii la locul injectarii. Neregularitati tranzitorii ale ciclului menstrual, incluznd cicluri menstruale prelungite, au fost constatate la maimutele rhesus la care s-au administrat doze mult mai mari de Roferon-A dect cele recomandate. Semnificatia acestor constatari nu a putut fi nsa stabilita la om.

INTRON A, SOLUTIE INJECTABILA Compozitie Intron A este un preparat de interferon alfa - 2b, steril, stabil, inalt purificat, produs prin tehnica adn-ului recombinant. Activitatea intron a este exprimata in Unitati Internationale (UI), 1 mg de interferon alfa-2b corespunzand la 2,6 108 UI conform organizatiei mondiale a sanatatii. Intron A este furnizat sub forma de pulbere liofilizata, care pentru a fi injectata, necesita reconstituire. Intron A este furnizat, de asemenea, ca solutie injectabila

Actiune terapeutica In studiile preclinice care au utilizat sisteme de culturi celulare si xenogrefe cu tesut tumoral uman la animale, interferonul alfa-2b recombinant a manifestat efecte antiproliferative si a demonstrat activitate imunomodulatorie semnificativa in vitro. Interferonul alfa - 2b recombinant inhiba replicarea virala in vitro si in vivo. Interferonii sunt cunoscuti a avea specificitate de specie. Indicatii Intron A este indicat in urmatoarele situatii: Administrare sistemica- hepatita cronica B, hepatita cronica C, hepatita cronica delta, papilomatoza laringiana, leucemie cu celule paroase, leucemie mieloida cronica, trombocitoza asociata LMC, mielom multiplu, limfom non-Hodgkin, sarcom Kaposi asociat sindromului imunodeficientei dobandite (SIDA), carcinom cu celule renale, cancer ovarian (pentru Intron A pulbere pentru injectare), tumora carcinoida metastazata (tumori endocrine pancreatice), melanom malign. Administrare intravezicala - (pentru Intron A pulbere pentru injectare): cancer vezical superficial. Administrare intralezionala - (pentru Intron A pulbere pentru injectare): condilomatoza acuminata, carcinom cu celule bazale, limfom cutanat cu celule T (Mycosis Fungoides), keratoza actinica.

Contraindicatii Intron A este contraindicat la pacientii cu anamneza pozitiva pentru hipersensibilitate la interferon alfa - 2b recombinant sau la oricare din componentele sale. Precautii Intron A solutie injectabila (preparatul fara ASU) contine m - cresol ca si conservant; unii pacienti pot manifesta reactii alergice la acest ingredient. in cursul terapiei cu Intron A, au fost semnalate, rareori, reactii de hipersensibilizare acute, severe (ex. urticarie, angioedem, bronhoconstrictie, anafilaxie). Oricare din aceste reactii ar aparea, trebuie imediat intrerupta administrarea medicamentului si instituita terapie medicala adecvata. Eruptiile cutanate fugace nu necesita intreruperea tratamentului. Intron A trebuie folosit cu precautie la pacientii cu afectiuni medicale debilitante, cum ar fi cei cu istoric de boala pulmonara (ex. bronhopneumopatie obstructiva cronica) sau diabet zaharat cu tendinta la cetoacidoza. Precautia trebuie manifestata si la pacientii cu tulburari de coagulare (ex. tromboflebita, embolism pulmonar) sau mielosupresie severa. Administrarea de Intron A impreuna cu alti agenti chimioterapeutici poate duce la cresterea riscului toxicitatii (in severitate si durata), asociere care poate fi periclitanta pentru viata sau fatala, si datorita medicamentului administrat concomitent. Cu toate ca febra poate fi asociata cu sindromul pseudogripal semnalat frecvent in cursul terapiei cu interferon, trebuie excluse si alte cauze de febra persistenta. Intron A nu trebuie administrat la pacientii cu hepatita cronica in stadiul decompensarii hepatice, la pacientii cu hepatita autoimuna sau cu istoric de boala autoimuna, sau la pacientii transplantati imunosupresati, deoarece terapia cu Intron A poate determina agravarea hepatopatiei la acesti pacienti. Utilizarea in pediatrie: Doze pana la 10 milioane UI/m2 au fost administrate in siguranta, la copii in varsta de un an sau mai mult, cu hepatita cronica B activa. Intron A pulbere pentru solutie injectabila nu este indicat pentru a fi folosit la sugari si nu trebuie folosit la pacientii pediatrici din aceasta grupa de varsta, in special cand este reconstituit cu apa bacteriostatica pentru injectare care contine alcool benzilic. Efecte asupra fertilitatii: Interferonul poate afecta fertilitatea. De aceea, femeile fertile nu trebuie sa fie tratate cu Intron A, decat daca pe parcursul tratamentului utilizeaza eficient contraceptive. Intron A trebuie folosit cu precautie la barbatii fertili. Sarcina si alaptare Nu exista studii la femei insarcinate. in timpul sarcinii, Intron A trebuie folosit numai daca beneficiul potential depaseste riscul potential. Administrarea intravezicala nu trebuie practicata

la femeia insarcinata. Nu se cunoaste daca componentele acestui medicament se excreta in laptele uman. Deoarece administrarea de Intron A injectabil la sugari poate avea efecte adverse, trebuie decis daca sa se opresca alaptatul sau administrarea medicamentului, tinandu-se cont de importanta administrarii medicamentului la mama. In cazul in care se administreaza Intron A in combinatie cu ribavirina la pacienti cu hepatita cronica C, se recomanda citirea prospectul de ribavirina. Reactii adverse Administrare sistemica: Cele mai frecvent semnalate efecte adverse au fost febra, senzatia de oboseala, cefaleea si mialgiile. Febra si senzatia de oboseala au fost reversibile dupa maxim 72 de ore de la intreruperea sau oprirea tratamentului si au fost dependente de doza. Efecte adverse frecvente au fost frisoanele, anorexia si greata. Efecte adverse mai putin frecvente au fost varsaturi, diaree, artralgii, astenie, somnolenta, ameteli, xerostomie, alopecie, simptome gripale (nespecificate), dureri dorsale, depresie, tentative de suicid, indispozitie, durere, hipersudoratie, disgeuzii, iritabilitate, insomnie, confuzie, scaderea capacitatii de concentrare si hipotensiune. Efecte adverse rar semnalate au fost durere abdominala, eruptii cutanate, nervozitate, modificari la locul injectarii, parestezii, herpes simplex, prurit, dureri oculare, anxietate, epistaxis, tuse, faringita, infiltrate pulmonare, pneumonie, diminuarea starii de constienta, scadere ponderala, edem facial, dispnee, dispepsie, tahicardie, hipertensiune, cresterea apetitului alimentar, scaderea libidoului, hipoestezii, pervertiri ale gustului, scaune moi, sangerari gingivale, crampe la nivelul musculaturii membrelor inferioare, neuropatie si polineuropatie, rabdomioliza (uneori severa), tulburari ale auzului si insuficienta renala. De asemenea, rar au fost observate hipertiroidismul si hipotiroidismul. Hepatotoxicitatea, inclusiv fatala, a fost rar observata. Modificarile de laborator semnificative clinic, cel mai frecvent aparute la doze mai mari de 10 milioane UI zilnic, au fost scaderea numarului de granulocite si leucocite, scaderea nivelului hemoglobinei si a numarului de trombocite, cresterea fosfatazei alcaline, lactat dehidrogenazei (LDH), creatininei serice, ureei sanguine si a nivelului de TSH. Cresterea raportului ALT/AST (SGPT/SGOT) a fost semnalata la unii subiecti non-hepatitici, dar si la unii pacienti cu hepatita cronica B, concomitent cu disparitia din ser a ADNp viral. Administrare intralezionala: Cele mai multe reactii adverse au fost usoare spre moderate, efemere si rapid reversibile. Incidenta reactiilor adverse semnalate la pacientii tratati intralezional cu Intron A pulbere pentru solutie injectabila creste proportional cu numarul leziunilor tratate si in consecinta, este dependenta de doza. Pe langa efectele adverse semnalate

dupa terapia sistemica cu Intron A, urmatoarele au fost semnalate consecutiv administrarii intralezionale de Intron A pulbere reconstituita: reactii la locul administrarii (arsura, prurit, durere si sangerare la locul injectarii, toate parand a fi datorate mai degraba manipularii leziunii decat terapiei cu Intron A), congestie si dermatita. In pediatrie: Efectele adverse aparute la copiii tratati pentru hepatita cronica B au fost similare cu cele semnalate la adulti. Cel mai frecvent semnalate au fost simptomele gripale si cele gastro-intestinale (ex. voma si durerea abdominala). S-au obsevat, de asemenea, neutropenie si trombocitopenie. Dupa cum era de asteptat la aceasta grupa de virsta, iritabilitatea a fost semnalata frecvent. Nici unul din aceste efecte nu a fost periclitant pentru viata; majoritatea au fost moderate sau severe in intensitate si au disparut la reducerea dozelor sau oprirea administrarii medicamentului. Printre copii tratati cu Intron A (1-17 ani) s-a inregistrat scaderea temporara a ratei de crestere. Aceasta a revenit la normal dupa intrerupera tratamentului. Modificarile de laborator semnificative clinic, observate la pacientii pediatrici, au fost comparabile cu cele observate la adulti. Mod de administrare inaintea administrarii, produsele medicamentoase pentru administrare parenterala trebuie sa fie inspectate vizual pentru depistarea de materie particulata sau prezenta modificarilor de culoare. in regimurile cu doza de mentinere administrata subcutanat, pacientii, in intelegere cu medicul curant, pot sa-si autoadministreze doza. Daca in timpul tratamentului cu Intron A, pentru orice indicatie, apar reactii adverse, doza trebuie sa fie modificata (reducere de 50%) sau tratamentul trebuie intrerupt temporar pana cand reactia adversa dispare. Daca dupa ajustarea adecvata a dozelor apare intoleranta recurenta sau persistenta, sau boala progreseaza, tratamentul cu Intron A trebuie oprit. Hepatita cronica B: Tratamentul pacientilor adulti si pediatrici ( 1 an) cu boala hepatica compensata, cu Ag Hbs seric pozitiv de cel putin 6 luni, care au replicare HBV actuala (Ag Hbe seric pozitiv) si ALT seric crescut. inaintea initierii terapiei cu Intron A, se recomanda efectuarea unei biopsii hepatice, pentru a stabili prezenta hepatitei cronice si extensia leziunilor hepatice. in studiile clinice au fost folosite criteriile care urmeaza. Ele pot fi luate in considerare, inainte ca pacientii cu hepatita cronica B sa fie tratati cu Intron A: Fara istoric de encefalopatie hepatica, sangerare din varice esofagiene, ascita sau alte semne clinice de decompensare. Regimul standard de dozare: Adulti - Doza recomandata este de 30 pana la 35 milioane UI pe saptamana, administrata

subcutanat sau intramuscular, fie 5 milioane UI zilnic, fie 10 milioane UI de trei ori pe saptamana (tot a doua zi), timp de 16 pana la 24 de saptamani. Copii (1 pana la 17 ani): Doza recomandata de Intron A este de 3 milioane UI/m2, de trei ori pe saptamana (tot a doua zi) in prima saptamana de tratament, urmata de cresterea dozei la 6 milioane UI/m2, de trei ori pe saptamana (maxim 10 milioane UI/m2 de trei ori pe saptamana), administrate subcutanat, pentru o durata totala de tratament de 16 pana la 24 de saptamani.

CONCLUZII

Virusul este un agent submicroscopic care cauzeaza o infectie in organism. Acesta detine material genetic de tip ADN - ARN, pe care il reproduce. Pentru ca un virus sa supravietuiasca trebuie sa invadeze si sa se ataseze de o celula vie (celula gazda), unde se va multiplica, dand nastere altor virusuri. Prin atasarea la celula gazda, virusul poate distruge sau modifica functiile celulei, astfel sunt eliberate noi tipuri de virusuri si sunt infectate alte celule. Practic, acesta este mecanismul prin care virusurile provoaca boli. De regula, virusul infecteaza un singur tip de celula; de exemplu, virusul care provoaca raceala infecteaza numai celulele tractului respirator superior. Virusurile pot fi transmise prin: contactul cu o persoana infectata, ingestie, inhalare sau sex neprotejat. Igiena deficitara si obiceiurile alimentare neadecvate pot creste riscul de a contacta o infectie virala. Barierele externe (pielea si mucoasele) reprezinta prima linie de aparare a sistemului imunitar. Acesta se activeaza cand virusul patrunde in organism prin actiunea globulelor albe (limfocite si monocite) care incep sa atace si sa distruga virusul. Acest tip de protectie este specific imunitatii innascute sau naturale. Diagnosticarea infectiilor virale se face pe baza simptomelor fizice, tinand cont si de istoricului medical al pacientului. O afectiune cum este gripa va fi usor de diagnosticat, deoarece majoritatea oamenilor sunt familiarizati cu simptomele acesteia. Alte tipuri de infectii viralepot fi mai dificil de identificat si pot necesita investigatii suplimentare. Printre testele recomandate pentru depistarea infectiilor virale intalnim: - teste de sange pentru stabilirea anticorpilor virali; - culturi din sange, fluide corporale sau alte probe si analize recolate din zona infectata; - punctia lombara pentru a examina lichidul cefalorahidian; - PCR - reactia in lant a polimerazei - este o tehnica folosita pentru a multiplica materialul genetic viral, care permite identificarea cu precizie a virusului; - imagistica prin rezonanta magnetica (RMN) care stabileste nivelul de inflamatie al lobilor temporali.

BIBLIOGRAFIE 1. Cornel Borundel- Manual de medicina interna pentru cadre medii Editura Bic All , Bucuresti 2000 2. D. Ionescu Compendiu de farmacologie- Editura Dan , Iasi , 2003 3. Farmacopeea Romna X 4. MemoMed 2012 5. N. Cristea - Farmacologie clinica, Ed. Medicala Timisoara, 2007