GEORG WILHELM FRIEDRICH HEGEL: ODISEEA SPIRITULUI ABSOLUT

I.

VIATA

n 1805 Hegel i scria lui Voss (traducatorul Iliadei n limba germana) cerndu-i un loc la Universitatea din Heidelberg, urmatoarele cuvinte: Voi face filosofia sa vorbeasca n limba germana. Filosoful care a vazut lumea cu ochii lui Dummnezeu (supranumit si secretarul autarhului celest) se naste la Stuttgart pe data de 27 august 1770, fiu al secretarul de trezorerie, Georg Luwig Hegel si al Mariei Magdalena, nascutaFromm. Dupa finalizarea studiilor universitare de teologie la Tbingen (1793) unde este coleg cu filosoful Schelling si cu poetul Hlderlin, tnarul Hegel este angajat ca profesor particular n casa unor familii burgheze din Berna si Frankfurt, timp n care scrie o serie de texte extrem de relevante pentru formatia intelectuala, dar si pentru ntelegerea efectiva a operei sale filosofice. n 1800 devine docent la Jena. Aici scoate mpreuna cu Schelling un jurnal de filozofie (Kritisches Journal der Philosophie) n care-si publica primele texte filosofice. Cu timpul nsa relatia cu mai tnarul sau prieten se altereaza deoarece Hegel n prefata Fenomenologiei Spiritului are o atitudine critica fata de conceptia filosofica a lui Schelling. Dupa ocupatia franceza, Universitatea din Jena fiind nchisa, Hegel lucreaza timp de 1 an la un ziar, acceptnd apoi postul de rector al gimnaziului din Nrnberg unde va ramne 9 ani. Aici pe 16 septembrie 1811 se casatoreste cu Marie Tucher, o fata mai mica dect el cu 21 de ani. Cu aceasta a avut 3 copii: o fata care moare la putin timp dupa nastere, si doi baieti: Karl si Immanuel Niethammer. Trebuie sa mentionam ca pe lnga cele 3 odrasle, Hegel a mai avut un fiu nelegitim, Ludwing. Acesta sa nascut pe 5 februarie 1807 n urma unei relatii amoroase pe care o are filosoful cu Christiana Charlotte Burkhardt, nascuta Fischer, sotia gazdei sale din Jena. Dupa publicarea celebrei Stiinta a logicii (1812-1816) Hegel este invitat sa predea filosofia la Universitatea din Heidelberg, post pe care-l va onora pna n 1818 cnd ministrul prusac al educatiei i-a oferit Catedra de Filozofie a Universitatii din Berlin. Perioada berlineza a fost extrem de fructuoasa sub aspectul creatieifilosofice. Hegel conferentiaza aici pe diverse teme filosofice: filosofia istoriei, filosofia religiilor, estetica, drept si istorie a filosofiei. Reputatia sa filosofica ajunge la apogeu, a stfel nct n anul 1830, printr-un gest de recunoastere unanimaa valorii sale, este ales n functia de rector al Universitaii din Berlin. Peste un an, Hegel se mbolnaveste subit si dupa o suferinta de numai doua zile (de duminica de la ora 11 pna luni la ora 5) , pe data de 14 noiembrie 1853 se stinge din viata n timpul somnului. Diagnosticul de holera stabilitde catre ceidoi medici (Barez si Horn) a fost pus la ndoiala n urma unei cercetari ulterioare, avansndu -se drept cauza a mortii acutizarea unei suferinte cronice de stomac pe care filosoful ar fi dobndit-o, n anul 1827 cu prilejul unei calatorii la Paris. II. OPERA

Das Leben Jesu (Viata lui Iisus) 1796; Spiritul Crestinismului si destinul sau (1799); Phaenomenologie des Geistes (Fenomenologia Spiritului) 1807; Philosophische 1

Propaedeutik (Propedeutica filosofica)1809-1816; Wissenschaft der Logic (Stiinta logicii) 1812-1816; Encyclopaedie der philosophischen Wissenschaften im Grundisse ( Enciclopedia stiintelor filosofice n elementele ei) 1817; Grundlinien der Philosophie des Rechts (Principiile Filosofiei dreptului) 1821; Vorlesungen ber die Philosophie der Geschichte (Prelegeri de filosofie a istoriei ) 1837; Vorlesungen ber die sthetik (Prelegeri de estetica) 1835-1838; Vorlesungen ber die Geschichte der Philosophie (Prelegeri de istorie a filosofiei) 1833-1836. III. CONCEPTIA FILOSOFICA 1. RAPORTUL DINTRE AFIRMATIE SI NEGATIE Pornind de la ideea ca Fiinta n sine, Absolutul, desi necunoscut, poate fi numit, descris si gndit, facnd uz de instantele logiceale mintii umane, Hegel ncearca sa decripteze ontologia ca pe o logica , mergnd pna la a afirma identitatea dintre cele doua realitati. Cu alte cuvinte ontologia este structurata deductiv ceea ce nseamna ca i este conaturala devenirea , autodeterminarea. Immanuel Kant, n Critica ratiunii pure deriva 12 categorii ca functii logice ale judecatii si forme a priori ale intelectului alaturi de intuitie care si ea, asa cum am vazut laKant, are forme a priori. Aceste forme a priori ale intuitiei si intelectului dau structura fenomenului, dar nu dau continut. Continutul este dat de multiplicitatea senzatiilor. Categoria este forma a priori a intelectului asa cum spatiul si timpul sunt forme ale intuitiei. Exista o forma inteligibila a fenomenului care este data de categorii si o forma sensibila a fenomenului care este data de intuitie. Kant postuleaza 4 clase de categorii: 1. Dupa cantitate: unitatea, multiplicitatea si totalitatea; 2. Dupa calitate: afirmatia, negatia si limitatia; 3. Dupa relatie: substanta- accident, cauza- efect, comunitate (actiune reciproca ntre activ si pasiv); 4. Dupa modalitate: posibilitate-imposibilitate, existenta- nonexistenta, necesitate- nonnecesitate ( contingenta); Hegel considera ca determinatiile calitative sunt superioare celor cantitative si deci cantitatea este derivata din calitate nu invers cum afirmase Kant. Hegel observa ca relatia dintre Afirmatie, Negatie si Limitatie este vizibila si la Spinoza, care afirma ca ,, orice determinatie este negatie " Deci, a determina, a da o determinatie unui lucru nseamna a da o calitate, deci a indica simultan un continut afirmativ si unul negativ, n sensul ca spunem ceea ce nu este. Spunnd ce nu este un lucru indicam si limitele , deci ajungem si la limitatie. Pe Hegel l intereseaza comportamentul categoriilor calitative atunci cnd ele privesc infinitul. Prin infinit, Hegel ntelege nu infinitul unei colectii matematice, ci infinitul definit de Spinoza ca infinit ab solut, afirmatie pura, excluznd negatia si limitatia. Dar Substanta lui Spinoza, absolut afirmativa, nu puteaexplica devenirea si temporalitatea, ci numai un prezent etern. Devenirea implica negatia. Astfel se iveste pentru Hegel ntrebarea: cum putem obtine devenirea dintr-o substantaabsolut afirmativa de vreme ce devenirea presupune negatia?Aceasta interogatie ontologica a fost corelata de Hegelcu problema raportului dintre determinare si nedeterminare.Orice determinare este negatiesi orice nedeterminare este absenta negatiei. Dar pentru ca orice determinare este si afirmatie, orice n edeterminare nseamna si absenta oricarei negatii. Ca absenta a oricarei negatii, nedeterminarea este fiinta pura, adica nu contine negatia. Daca scot determinatiile , scot negatia. n acest fel a procedat si Spinoza. Hegel nsa scoate nu numai negatia din determinatie, ci si afirmatia de ci continutul. Spinoza pastreaza afirmatiile, eliminnd negatiile n timp ce Hegel elimina si negatiile si afirmatiile si ramne neantul pur,dar n acelasi timp ramne si Fiintapura. Ideea este aceeasi pe care Hegel a preluat-o de la

Nicolae Cusanus si anume de coincidentaa afirmatiei pure cu negatia pura. Afirmatia pura nseamna si lipsa oricarei afirmatii nu numai a negatiei. Fiinta pura nu are determinatii, iar noi, n momentul n care spunem ceva despre ea, o determinam (dar n acelasi timp nu spunem nimic) caci cnd spunem determinam. Fiinta pura este Totalitate. Hegel suprimasi negatia si afirmatia si atunci ramne un lucru pe care nu-l putem concepe, ramne un vid inaccesibil gndirii noastre. Hegel afirma ca Fiinta pura trebuie sa-si contina n ea nsasi diferenta de ea nsasi si identitateaei. A fi identic cu sine nseamna a fi diferit de sine. Fara acesta nu se poate ajunge de la eternitatea la devenire , de la Dumnezeu la lume. Aceasta identitate si diferenta concomitentaeste vazuta deHegel ca identitatea si diferenta dintre Fiinta pura si neantul pur.Identicava fi nedeterminarea, iar diferite vor fi momentele devenirii. Ca unitate a identitatii Fiintei cu neant si a diferenta dintre Fiinta si neant va rezulta devenirea. Devenirea nseamna simultan reciproca interioritate a fiintei cu neantul si reciproca alteritate, sau exterioritatea. n de venire fiinta cu neantul coincid simultan dupa cum si difera simultan. Studiind teologia, Hegel i-a citit cu siguranta pe MeisterEckart si pe Nicolae Cusanus, influentati la rndul lorde catre Dionisie Areopagitul care referindu-se la Divinitate afirma: n sine neexistent El este exces de Fiinta . Postulatul specific Hegelian fata de teoria kantiana a determinatiilor fata de teoria spinozista a determinatiilor, fata de teologia areopagitica a negatiei si afirmatiei consta n afirmarea echivalentei dintre determinare si mijlocire. Pentru Hegel mijlocirea nseamna diferenta, iar prin diferenta nseamna relatie si raport. Prin diferentiere Hegel ntelege nu numai relatia care scizioneaza, distribuie inte rioritatea fata de ea nsasi n alteritate de ea nsasi, ci ntelege si ntoarcerea acestei alteritati n identitatea originara. Introducnd diferenta fiintei pure fata de sine sau introducnd diferenta fiintei pure fata de echivalenta ei care este neantul pur eu introduc determinatie, negatie, raport, reflectie si mijlocire. Prin mijlocire, Hegel ntelege relatia unui ceva cu sine prin intermediul diferentei fata de sine. (De pilda orice raportare, orice diferenta a masculului fata de el nsusi se face prin femeie, prin altceva dect el). Nu poate fi fiinta pura fara neant pur, nu poate fi Dumnezeu fara Non-Dumnezeu. A introduce n acest vid de determinatie un continut, nseamna pentru Hegel a introduce alteritatea (diferenta), mijlocirea, reflectarea, negatia. Presupozitia fundamentala a lui Hegel consta n faptul ca a introduce continut afirmativ este cu putinta abia n momentul n care in troduci negatia. Daca a mijloci nseamna acelasi lucru cu a determina, nseamna, prin consecinta, ca nemijlocirea este echivalenta cu nedeterminarea. Deci a afirma nseamna a mijloci adica a diferentia, a reflecta, si a nega, de aceea negatia la Hegel este ceea ce induce continutul afirmativ. Idea lui Hegel este urmatoarea: Nu poti spune verde fara a introduce diferenta dintre verde si non -verde. Daca mijlocirea nseamna negatie, raport atunci nemijlocirea nseamna nedeterminarea, absenta acestora. Hegel porneste de la ideea identitatii dintrenemijlocire si nedeterminare. Neavnd nici un fel de relatie sau diferenta nu numai ca nu avem nici o negatie, dar nu avem nici un continut. Astfel absenta mijlocirii nseamna absenta oricarei determinari. Orice exterior nu este dect consecinta autointeriorizarii sau a autoadncirii fiintei pure n ea nsas i: intrarea n sine a fiintei este oadncire a acesteia n ea nsasi . Fiinta pura este identitate pura deoarece pentru Hegel, identitatea care nu contine nici o diferenta, nu contine nici o determinare , diferenta fiind dupa Hegel ea nsati determinare. Principiul identitatii care afirma ca un lucru este doaridentic cu sine (A=A) si nu si diferit de sine este interpretat de Hegel (prin echivalenta dintre diferenta si determinare) ca fiind si absentaa continutului (a afirmatiei). Din punct de vedere hegelian, principiul identitatii este vid de orice continut. Pentru a avea continut este necesar sa ai diferenta in interiorul identitatii. Prin aceasta, Fiinta pura este si diferita de sine nu numai identitatea cu sine ajungnd sa fie fiinta determinata. Pentru ca

identitatea este vid de continut, identitatea fiintei pure cu sine este si identitatea fiintei cu neantul, iar prin faptul ca fiinta trebuie sa fie si diferita (nu numai identica cu sine) pentru a iesi din vidul de determinatii, fiinta trebuie sa fiesidiferita de neant nu numai identicacu el. Din unitatea dintre identitatea fiintei cuneantul si diferenta fiintei fata deneant, Hegel obtine conceptul devenirii. n devenire fiinta difera de neant si este identica cu el. Identitatea fiintei cu neantul este vazuta de Hegel ca suprimare a diferentei dintre ele. Iar prinaceasta suprimare fiinta si neantul trec una n cealalta. Trecerea Fiintei n neant si a neantului n Fiinta este lipsita de orice mediere (de orice mijlocire). Nu exista la nivelul dintre fiinta pura si neantul pur nici un interval temporal care sa separe trecerea neantului n fiinta de trecerea fiintei n neant. Neseparatia dintre aceste doua treceri arata caracterul direct si netemporal al devenirii. De aceea Hegel spune ca fiinta nu trece , ci a trecut n neant. Aceasta expresie care indica faptul ca trecerea este ntotdeauna deja ntmplata si ca trecerea nu se petrece sub ochii nostri indica disparitia directa a fiintei n neant si a neantului n fiinta . Devenirea este trecerea fiintei n neant si a neantului n fiinta, dar aceasta devenire nu se produce n timp caci o devenire temporala este o devenire determinata, pe cnd termenii devenirii pure (Fiinta si Neantul) sunt ambii nedeterminati. Disparitia neantului n fiinta si a fiintei n Neant presupun si aparitia fiecaruia n celalalt. Neantul disparnd n Fiinta nu este complet suprimat datorita faptului ca simultan si Fiinta dispare n Neant. Astfel exista o dubla miscare a disparitiei lor care este totodata dubla miscare a aparitiei lor. Nu numai ca interiorul este inversat n pozitia lui fata de exterior dar si aparitia sau nfiintarea este pusa n pozitie inversa cu desfiintarea sau disparitia. Dubla disparitie a termenilor are ca si contrafata dubla aparitie a lor. Aparitia si disparitia nu sunt alternate n timp, ci aparitia contine n i nteriorul ei propria contrafata. Aparitia este trecerea de la nefiinta la fiinta adica este disparitia neantului n fiinta. Disparitia este trecerea fiintei n neant adica disparitia fiintei n neant. Aceasta disparitie a termenilor unul n celalalt indica faptul ca momentele devenirii sunt fiecare unitati ale fiintei si neantului. n aceste unitati, termenii nsa (fiinta si neantul) au o valoare inegala . n aparitie, termenul prim este neantul si termenul diferentiat este fiinta. n disparitie, termenul prim este fiinta, iar rezultatul este neantul. Aceasta dubla miscare a fiintei si neantului n momentele devenirii este vazutade Hegel ca punct de maxima instabilitate ontologica, Hegel vorbind prin aceasta despre nelinistea momentelor devenirii. Pentru ca fiinta dispare n neant si neantul n fiinta, fiinta si neantul se substituie reciproc unul n celalalt si totodata fiecare termen, caci fiinta si neantul sunt unitate a ambilor. La nivelul momentelor devenirii, fiinta nu mai este omogena , ci si contine propria-si diferenta, la fel ntmplndu-se lucrurile si cu neantul. Fiinta se cuprinde, se are n propriul sau interior att pe sine ct si pe celalaltul sau(neantul) si prin aceasta fiinta este att continut ct si continator. n mod simetric,lucrurile se ntmpla la fel si cu neantul. Ca atare aparitia si disparitia nu sunt dect forme n care Fiinta si expliciteaza nto tdeauna propriul ei interior pentru ca aparitia si disparitia sunt ntreguri cu termeni inegali n care dispare permanent diferenta termenilor. Cu alte cuvinte avem de-a face cu o prabusire atermenilor ntr-o noua identitate. Prin faptul ca ntotdeauna relatia dintre fiinta si neant este vazuta ca disparitieperpetua este data si disparitia permanenta a diferentei dintre ele. Dar prin aceasta dispare si diferenta dintre ntregurile care se constituie prin aceasta deosebire. Deci, suprimnd diferenta dintre fiinta si neant, suprimam si diferenta dintre disparitie si aparitie. Prin dubla miscare n care fiecare se gaseste n celalaltul sau, dispare exterioritatea celuilalt care este facut interior sinelui. n final, aceasta perpetua interiorizare sau autoadncirea sfrseste prin disparitia disparitiei nsasi, dar pentru ca aparitia si disparitia sunt la rndul lor disparitii n interiorul lor, disparitia disparitieinseamna in definitiv suprimarea dublei miscari a momentelor deveniri si stingerea nelinistii intr-un rezultat linistit.

Acest rezultat linistit ca o unitate a momentelor devenirii deja disparute , este fiinta determinata. 2. ARHITECTONICA SISTEMULUI Problema fundamentala pe care Hegel si propune sa o solutioneze este raportul dintre totalitate si devenire. Daca totalitatea este absenta a negatiilor,asa cum era substanta absolut infinita la Spinoza, atunci ea este si absenta devenirii. Pentru Hegel existao prapastie imposibil de traversat ntre o substanta absolut infinita care contine toate afirmatiile si devenire. Pentru a explica aceasta trecere , Hegel a schimbat mai nti caracterul Totalitatiicare nu mai este substanta pura, absolut infinita, ncremenita n sine, ci i este proprie autodesfasurarea si autoexplicitarea. Totalitatea pentru Hegel nu contine numai toate afirmatiile ca la Spinoza, ci si toate negatiile. De aceea totalitatea afirmatiilor va nsemna totalitatea negatiilor simultan si suprimarea afirmatiilor va nsemna si suprimarea negatiilor. ntre prezenta tuturor afirmatiilor si negatiilor si absenta lor exista o circularitate inversa. Totalitatea afirmatiilor si negatiilor nseamna implicit si reflectare totala, adica cunoastere absoluta. Aceasta totalitate infinita est e spirit autoreflectat n sine si care se patrunde pe sine nsusi. n consecinta, Totalitatea hegelianadifera de cea spinozista prin faptul ca ea este repliata asupra ei nsasi si prin aceasta ea nu mai este nemijlocire. Aceasta repliere nsaeste unitatea inversata a ei cu ea nsasi si prin aceasta Totalitatea si produce propriul sau invers. Astfel sistemul hegelian porneste din autoinversarea totalitatii fata de ea nsasi prin conceptul fiintei pure. Prin faptul ca aceasta totalitate inversata este vacuum determinativ sau nedeterminarea pura, aparitia oricarei determinatii din acest vacuum nu este dect o a doua repliere a totalitatii pe ea nsasi prin care se ajunge la inversul inversului. Astfel fiinta pura dupa ce parcurge toate determinatiile redevine totalitate determinativa (de afirmatii si negatii) autoreflectata n sine, adica redevine S pirit absolut. n unitatea sa cu sine, S piritul gndeste vidul fiintei pure, dar adncirea completa n sine a fiintei este tocmai fiinta complet explicitata si care ia act de sine, adica este Spirit absolut. Astfel exista o reciproca producere a Spiritului absolut de catre Fiinta pura completdesfasuratasi a fiintei pure de catre Spiritul aflat n unitate cu sine. Cu alte cuvinte Spiritul si produce propria sa samnta pentru ca Spiritul este n realitate identic cu Fiinta pura. Att Spiritul ct si Fiinta pura sunt termeni extremi ai Totalitatii ca sia si care coincid. Exista o diferenta ntre Spiritul absolut si Fiinta pura. Spiritul este Totalitatea desfasurata , n timp ce Fiinta pura este Totalitatea nedesfasurata. Diferenta dintre starea nedesfasurata si cea desfasurata este vazuta ca o diferenta de lasuprafata Totalitatii n interiorul ei, ca un proces n care interiorizarea si patrunderea din ce n ce mai profunda a Fiintei de catre ea nsasidisloca Fiinta din ea nsasi, crend determinatii.Nici o de terminatie nu este preluata de Fiinta din exteriorul ei. Pe de alta parte exteriorul nsusi este produs de interior, fiind interiorul inversat fata de sine. Desi determinatiile apar n procesul devenirii n sens ultim, devenirea este ea nsasi suprimata pentru ca termenii extremi pe care devenirea i parcurge su nt n realitate identici. Desi replierea Totalitatiieste cea care produce devenirea n sens ultim, nu se ntmpla nimic caci desi identitatea este permanent suprimata si parasita, ea este totodata subiacenta devenirii, devenirea regasind -o n clipa n care ea redevine T otalitate. Astfel identitatea abandonata nu a fost n realitatenici un moment absenta. Esenta teologica a sistemului hegelian consta tocmai n ntelegerea devenirii din punctul de vedere al T otalitatii si ntelegerea istoriei din orizontul transistoric, eshatologic. Prin faptul ca nceputul si sfrsitul coinc id n infinit, sistemul hegelian are o esenta eshatologica, atingnd antinomiile apofatice ale Areopagitului si conceptul de coincidentia

opositorum (Nicolae Cusanus afirma si el ca termenii opusi coincid n infinit). Arhitectura sistemului hegelian este determinata tocmai de aceasta coincidenta a totalitatii cu ea nsasi . n drumul sau de ridicare de la treapta certitudinii sensibile la cunoasterea absoluta, Spiritul se ridica de fapt la conceptul prim al Fiintei pure, degajata de toate determinarile care o nvaluiaun constiinta nemijlocita. Astfel treapta cunoasterii absolute prin care se ncheie drumul Spiritului catre sine nsusi este punctul n care Spiritul n concentrarea sa gndeste propriul sau nceput adica nedeterminarea pura. De fapt,sfrsitul Fenomenologiei spiritului coincide cu nceputul Stiintei logici. Pe de alta parte Fiinta pura, n clipa n care si-a epuizat explicitarea determinatiilor ei pur logice, trece din totalitatea acestor determinatii n natura si dupa ce parcurge nivelele de complexitate crescnda ale naturii, ajunge sa se actualizeze ca Spirit, iar Spiritul este punctul de plecare al Fenomenologiei Spiritului. Structura liniara nsa a sistemului este facuta vizibila n enciclopedia stiintelor filosofice unde se ncepe cu Logi ca, Filosofia naturii si Filosofia spiritului. Enciclopedia stiintelor filosofice ofera imaginea clasica consacrataa sistemului hegelian care porneste de la Fiinta pura si trece prin ideea absoluta si natura, sfrsind cu spiritul absolut. Autoexplicitarea T otalitatii are pentru Hegel 3 etape fundamentale: 1. Devenirea logica 2. Devenirea naturii 3. Devenirea spiritului 1.Devenirea logica este cea care produce determinatiile prime si abstracte a caror totalitate va fi data de ideea absoluta. Prin devenirea logica, forma lipsita de orice continut care este nedeterminarea si expune primele momente ale automiscarii ei si implicit continutul cel mai abstract. Devenirea logica ncepe de la Fiinta pura si produce rnd pe rnd toate categoriile fundamentale. Aceasta producere are urmatoarele 3 mari etape: a)Fiinta b)Esenta c)Conceptul Fiinta pura, prin interiorizarea sa, se lasa pe sine n urma dedublndu-se n esenta si fenomen, adica n Fiinta reflectata. Trecerea de la Fiintala esenta este trecerea de la Fiinta nemijlocita (care nu contine nici o diferenta si nici un raport) la Fiinta reflectata (care este Fiinta dislocata de ea nsasi, devine din unul doua: esenta si fenomenul). Diferenta esentei si fenomenului este suprimata (eliminata ) n alta unitate care este conceptul. Conceptul, n devenirea sa, unifica toate laturile reflectarii, depasind n cele din urma dualitatea subiectivobiectiv si sfrsind n prima forma a totalitatii determinatiilor care este Ideea absoluta. 2. Devenirea naturii. Ideea absoluta iese din ea nsasi producndformele cele mai abstracte ale naturii care sunt spatiul si timpul. Prin aceasta ideea absoluta trece n natura. De aici devenirea determinatiilor parcurge treptele mecanismului, ale chimismului , sfrsind cu aspectul teleologic al naturii care este viata (viul). Prin viu se realizeaza trecerea de la natura la Spirit. 3.Devenirea spiritului. Spiritul, pornind de la treapta sa nemijlocita aflata n nediferentierecu viata nereflectata (animala) fiind mai nti suflet si spirit subiectiv trece apoi n spirit obiectiv, unind n cele din urma spiritul subiectiv cu cel obiectiv n forma Spiritului absolut. Prin Spiritul absolut , Ideea absoluta devine constientade sine, astfel sistemul este nchis. Sistemul hegelian are o structura fractala (reia n forma mica ceea ce este la scara mai mare) n sensul ca fiecare moment al sistemului reproduce structuraternara a ntregului sistem.

Toate au cte 3 determinatii logice (categorii): FIINTA: LOGICA: CONCEPT: 1.calitatea 1.esenta reflectata n ea nsasi 1.subiectivitatea 2. cantitatea 2.fenomenul 2.obiectivitatea 3. masura(sinteza lor) 3.realitatea 3.ideea Fiecare dintre aceste determinatii are la rndul eialte determinatii logice (categorii): 1.Calitatea: a) fiinta b) fiinta determinata c) fiinta pentru sine 2. Cantitatea: a) cantitatea b) ctimea (cuantumul) c) raportul cantitativ 3. Masura: a)cantitatea specifica b)masura reala c)devenirea esentei 3. TRECEREA DE LA CANTITATE LA CALITATE Hegel considera caprimul moment al determinarii Fiintei estecalitatea. ntre Fiinta determinata si calitate este o echivalenta. Calitatea fiind determinata este delim itarea de altceva. Finitudinea F iintei determinate este depasitan infinit. Fiinta pentru sine este Fiinta ntoarsa la ea nsasi prin aceasta repliere fiind identica cu sine si a vnd determinatia Unului. Unul nsa prin diferentierea sa fata de sine, se respinge pe sine nsusi de la sine (aceasta miscare de respingere, Hegel o numeste repulsie). Prin aceasta repulsie, Unul se reproduce. Exista mai multi de unul, mai multi uni cum va comenta mai trziu D.D. Rosca. Acesti uni fiind fiecare identici unii cu ceilalti, cad iarasi n Unul. Ca atractie, Unul este continuitate, ca repulsie a multor Unu este discontinuitate. Prin aceasta, atractia si repulsia multor Unu este simultaneitate a continuitatii si discontinuitatii. De aici este obtinuta marimea discreta discontinua . Ex: 3=1+1+1 4. ARGUMENTUL ONTOLOGIC Argumentul ontologic cauta sa demonstreze necesitatea existentei lui Dumnezeu prin trecerea de la posibilitate la existenta n mod pur analitic. Kant va face o critica a modului de a trece de la posibilitate la realitate sustinnd ca existenta nu este predicat sica se adauga sintetic la concept. ntre concept (esenta) si existenta exista o separatie, un raport de exterioritate. Niciodata existenta nu va putea fi n interiorul conceptului (esentei). Kant sustine ca argumentul ontologic nu este posibil: A defini 100 de taleri prin concept este ceva cu totul diferit dect a poseda n mod real 100 de taleri n consecinta nici Dumnezeu prin simpla lui definire nu poate fi existent n mod necesar . Daca la Spinoza, prin conceptul de causa sui esenta include existenta si deci prin causa sui existenta este continuta analiticn esenta, la Kant asemenea includere este principial imposibila. Hegel va critica pozitia kantiana fata de argumentul ontologic pe baza identitatii dintre fiinta si neant n nedeterminare. Pentru ca existentasa se adauge sintetic conceptului, trebuie ca fiinta sa difere de neant fiindca numai atunci conceptul poate fi sau poate sa nu fie actualizat. Cu alte cuvinte, caracterul de posibilitate a conceptului depinde de acceptarea difere ntei ntre fiinta si nefiinta. Hegel subliniaza faptul ca diferenta dintre fiinta si neant poate fi localizata numai n cmpul fiintei determinate si deci ea priveste numai actualizarea conceptelor determinate. n privinta argumentului ontologic este clar ca el nu priveste determinarea, ci nedeterminarea. Despre Dumnezeu, crede Hegel, nu se poate spune ca este sau nu este (ca despre cei 100 de taleri) pentru ca n El, a fi-ul cu a nu fi-ul coincid.

5. TEODICEEA Hegel trateaza problema raului ntr-un mod asemanator cu problema adevarului. Pentru el, adevarul este ntregul (Totalitatea). Orice moment al desfasurarii Totalitatii nainte ca aceasta sa fi revenit la sine este n egala masura nu numai adevar , dar si excludere. Orice pozitie unilaterala exprima ceva din Totalitate, dar si exclude altceva din Totalitate. Problema raului este eminamente locala si este doar moment al desfasurarii Totalitatii si nu Totalitatea nsasi. Astfel conceptul de rau la Hegel nu are sens dect la nivelul finitudinii. Totalitatea este concentrarea ntrun punct a tuturor afirmatiilor si negatiilor. Raul nsa nu exista dect prin unitatea acestor momente. n interioritatea spiritului absolut, orice unilateralitate dispare. La nivelul T otalitatii, raul este un concept lipsit de sens. El se mentine doar atta timp ct ignoram ntregul. n concluzie, Hegel privea raul cu ochii lui Dumnezeu nu cu ai omului. Acesta a fost si motivul pentru care Kierkegaard l -a acuzat de ignorarea individului si de sacrificarea lui pe altarul T otalitatii. Kierkegaard sau un Cioran de pilda au facut pariul absolut al individualitatii care se va dezvolta n pariul singuratatii metafizice. Anxietatea lui Kierkegaard ca si singuratatea metafizica a lui Cioran au sens numai ignornd Totalitatea, numai vaznd omul n imanenta sa goala si nu din perspectivatransistorica. Datorita caracterului de totalitate a desfasurarii istoriei, Hegel sustineca problema teodiceei poate fi realizata numai cnd istoria este vazuta n necesitatea ei universala si nu n momentele ei accidentale. Accidentul nu are pentru Hegel consistenta ontologica si valoare teologica. Mersul istoriei universale tradeaza un determinism providential, istoria fiind autodesfasurarea ratiunii universale. Vaznd istoria din perspectiva automanifestarii spiritul, vede n fiecare moment istoric un punct al traiectoriei ascendente n care spiritul ajunge la sine si si dobndeste propria sa libertate. Spiritul si cstiga libertateaabsoluta abia la sfrsitul desfasurarii lui. Necesitatea desfasurarii universale a istoriei are ca rezultat degajarea libertatii absolute a Spiritului. Esenta Teodiceei poate fi doar rezultatul ultim al desfasurarii istoriei. Atunci vom vedea sensul sufe rintei nu n noaptea timpului. 6. STATUL Hegel identifica patruetape ale dobndirii libertatii n devenirea istorica: 1. Lumea orientala 2. Grecia 3. Lumea romana 4. Lumea germana n lumea germana libertatea este o determinatie a tuturor indivizilor. n acest sens Hegel si leaga consideratiile sale istorice de elogiul adus statului Prusac. Hegel vede si n stat acelasi caracter de totalitate pe care l-a avut ntregul sau sistem. De aici expresia de mistica a statului. Slabiciunea lui Hegel pentru istorie a fost constanta. De pilda atunci cnd l-a vazut pe Napoleon la Jena ar fi afirmat: Cta forta concentrata n acelasi punct,iata spiritul universal

calare . Teoria lui Hegel asupra statului ocupa n sistem etapa spiritului obiectiv din filosofia spiritului. Hegel dezvolta n aceasta etapa a spiritului obiectiv teoria suprematiei universalului asupra individualului si implicit a statului asupra cetateanului. Cetateanul este sacrificat pe altarul intereselor generale ale statului. Despre caracterul mistic a statului la Hegel s-a vorbit mult, ignornduse faptul ca la la filozoful german statul nu este ultima etapa a dezvoltarii Spiritului. Statul tine de spiritului obiectiv nu de spiritul absolut. La Hegel Spiritul absolut este realizat de alte forme ale devenirii care sunt arta, religia si cunoasterea speculativa. Abia pe aceasta ultima treapta a sistemului s -ar putea vorbi n mod legitim de mistica. Ideea absoluta nu poate stagna ntr-un spatiu nstrainat de sine, motiv pentru care revine n propria sineitate. Prin aceasta, gndirea hegeliana nscrie o circularitate nchisa n ea nsasi. De altfel Hegel recunoaste ca realitatea ca totalitate a formelor de existenta este asemenea unui cerc pe a carui traiectorie nceputul si sfrsitul nu coincid niciodata. Daca forma devine, aceasta si poate produce din sine continutul. Forma pura este cea careia i lipseste orice determinatie fiind deci, nedeterminare pura. Si fiindca este lipsita de orice continut, aceasta nedeterminare este abstractie pura. Automis carea formei este automiscarea abstractiei prin care abstractia si da continut (adica devine concret). Din lipsa unui continut , forma si pierde continutul ei. Nu exista o separatie ntre forma si continut n sens clasic, kantian ci o diferenta de grad nude esenta. Se porneste de la forma pura si aceasta pe parcurs acumuleaza continut pur. Fiecare determinatie este formapentru determinatia urmatoare si continut pentru cea anterioara ei, asemenea foilor de ceapa unde fiecare strat este simultan nvaluitsi nvaluitor, acopera si este la rndul sau acoperit. Forma cea mai abstracta este Fiinta pura. Devenirea trebuie sa fie mai nti devenire abstracta, apoi concreta, ajungndu -se apoi la sinteza lor care este concretul spiritual. Astfel iau nastere celetrei mari sectiuni ale sistemului care sunt logica pentru devenirea abstracta, filosofianaturii pentru devenirea concreta si filosofia spir itului pentru devenirea concretspirituala. Acest sistem poate fi nteles si din punct de vedere a relatiei dintreuniversal si particular. Forma lipsita de orice continut este pentru Hegel universal abstract. Continutul vazut unilateral ca independent de orice forma este continut sensibil si implicit individual pur. Spiritul care este unitatea concretului cu abstractul (a continutului cu forma si a universalului cu individualul) este ceea ce numeste Hegel universal concret. Avem deci: 1.universal abstract (universal logic) 2.concret sensibil (natura) 3.universal concret (concret spiritual, spirit) Universalul concret sau Spiritul este n fond universalul abstract ntors la sine cu tot ce a produs. Odisee a spiritului absolut este o inversare a fiului ratacitor(acesta se ntoarce acasa, nu saracit ca n evanghelie, ci mbogatit). Abstractul acumuleaza determinatii asemenea unui bulgare de zapada pornit pe o prtie, devine din ce n ce mai concret pna atinge maximul de concretete, pna se ntoarce la sine si devine universal concret. Cnd se ntoarce la sine este si universal si concret. Acesta este Spiritul absolut. Universalul abstract este logicul fara natura. Concretul este sensibilul care este diferit, altceva dect logicul. Pentru Hegel nsa exista cu adevarat numai universalul concret, abstractia trebuind parasita ca un moment unilateral de aproximare a realitatii. Pentru ca Hegel sa scoata forma din rigiditatea ei, el a trebuit sa reinventeze principiul identitatii. Identitatea este pentru Hegel vid pur atta timp ct nu contine n ea nsasio diferenta . n formula A=A, A-ul este nu numai identic cu A dar si diferit de el. n consecinta, identitatea nu poate fi gndita separatde diferenta. Identicul cu sine devine diferit fata de sine. Devenirea logica se ncheie cu Totalitatea logica (Ideea absoluta). Ideea absoluta trece apoi n natura pentru a se ntoar ce la sine ca Spirit.

Cnd Spiritul absolut nchide cercul el este si identic si diferit fata de punctul sau de pornire adica fata de Fiinta pura. La nceput Fiinta pura este nedeterminata. Abia la sfrsit , ajunge la totalitatea determinarilor, devind spirit, constient de sine.

__________________________ NOTE 1. Tnarul Hegel era hotart sa urmeze o cariera ecleziala dupa cum reiese dintr-o cerere adresata ducelui, prin care solicita sa fie admis la Institutul Teologic din Tbingen: voi studia cu seriozitate si harnicie, nembratisnd nici un fel de profesie n afara teologiei si ghidndu-ma cu mila lui Dumnezeu, n munca mea, dupa voia Domniei Voastre, fiind folositor n bisericile si scolile landului ori ale unor tinuturi straine, daca naltimea Sa, ducele, ma va trimite ntr -acolo . (Briefe IV, 74 apud. Wiedmann, Franz, G. W. Fr. Hegel, trad. de V. Poenaru, Ed. U niversitas, Bucuresti, 1998, p. 13). Desi preocuparile filosofice pareau sa-l tina departe de casatorie (Descartes, Spinoza, Leibniz, Locke, Hume, Kant, Kierkegaard si Schopenhauer au fost si ei celibatari), la 41 de ani Hegel se ndragosteste de Mari e Tucher, fiica senatorului din Nrnberg, Sobst Wilhelm Karl baron Tucher von Simmelsdorf si a Susannei Freiin Haller von Hallerstein. Dupa casatoria cu MarieTucher, Hegel l primestepe Ludwig n casa. Din scrisorile baiatului reiese ca se simtea persecutat n noua familie. Ulterior, tatal i cumpara o diploma de ofiter n serviciul olandez. Ludwig Fischer moare n ziua de 28 august 1831 la Djakarta din cauza unei febre inflamatorii (vezi Franz Wiedmann, op. cit., p. 46). Omnis determinatio est negatio (lat.). Vezi n acest sens si Vasile Chira, Dominantele gndirii cioraniene, Ed. Univ. Lucian Blaga, Sibiu, 2006, p. 48. Dionisie Areopagitul, Despre numele divine. Teologia mistica, trad. de Cicerone Iordachescu si Th. Simenschy, Postfata de Stefan Afloroaiei, Ed. Institutului European, Iasi, 1993, p. 73 . Vezi Hegel, Logica mica, paragraful 84. Aceasta coincidenta intensa este reflectata inclusiv n raportul dintre Stiinta Logicii si Fenomenologia Spiritului. Kant, Immanuel, Critica Ratiunii pure, trad. Nicolae Bagdasar si Elena Moisuc, Ed. IRI, Bucuresti, 1998, p.456-461.

2.

3.

4. 5. 6. 7. 8. 9.

Lect. Univ. dr. Vasile Chira

10