Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Expertiza este considerat ca fiind necesar numai n acele cazuri n care se pot da interpretri diferite unor probleme pentru a cror soluionare sunt necesare cunotine de o deosebit competen tehnic, economic, medical etc. Ea constituie un mijloc de prob prin care, n baza unei activiti de cercetare desfurat prin folosirea unor metode tiinifice, expertul aduce la cunotina organului interesat concluzii motivate tiinific cu privire la faptele pentru a cror elucidare sunt necesare cunotine de specialitate. Importan a ce se acord n prezent expertizei poate fi evideniat, printre altele, de faptul c legiuitorul prevede obligativitatea recurgerii la expertize n anumite situaii, prin nfiinarea unor instituii statale cu atribuii n acest domeniu, precum i de selecionarea experilor dintre specialitii cu cea mai nalt calificare. Cu toat importana atribuit n prezent expertizei, trebuie totui menionat c opinia expertului nu are o for probant absolut, fiind supus liberei aprecieri a organului judiciar, pe care l ajut s-i formeze o opinie proprie. Prin urmare, expertiza nu este hotrtoare n rezolvarea unei cauze, organul judiciar nefiind obligat s formuleze o decizie fundamentat numai pe opinia expertului. No iunea de expertiz ", care deriv de la cuvntul latinesc experior" (a ncerca, a proba) i expertus", avnd semnificaia activitii de cercetare a unei probleme de ctre un specialist, este ntlnit, n general, n limba multor popoare sub aceeai denumire (n limba francez - expertise, rus - ekspertiza etc). Uneori, ea poate fi ns desemnat prin mai muli termeni, precum proba prin rapoarte de experi, proba prin experi sau rapoarte de experi. ntruct prin efectuarea unei expertize pot fi aflate i alte date dect cele existente n dosarul cauzei, se poate considera c aceasta poate ndeplini o funciune dubl: descoperirea i punerea n eviden a unor date i fapte importante pentru obiectul cauzei sau comensurarea calitativ sau cantitativ a unor probe2;
A. Beziris, M. Teodor i G. Rican, Teoria i tehnica transportului maritim, partea a II-a, Bucureti, E.D.P., 1979