S

pecificul românesc din Ardeal

EDITORIAL | 06-03-2011 16:16

Există un specific ardelean? E o întrebare dificilă la care încearcă să răspundă numeroşi intelectuali cu pretenţii elitiste din Transilvania. Ei merg „pe mâna” unei viziuni regionaliste care se poartă ca modă în Europa. Dar, cum se ştie de la Eminescu orice modă este trecătoare, „vreme trece, vreme vine./ Toate-s vechi şi nouă toate…” De cele mai multe ori paradigma se pune greşit din punctul de vedere a unei specificităţi ardelene autonome şi nu ca parte a unei identităţi mai largi, româneşti. Premisa este exacerbarea unei identităţi regionale rupte de contextul unei comunităţi culturale de tip naţional. Ce poate însemna Transilvania din punct de vedere cultural fără Vechiul Regat? O întrebare care nu merită răspunsul, deoarece cultura română se prezintă ca un spectru cu bogate irizări spirituale specifice ce îşi pierd valoarea şi frumuseţea luate în parte, adică rupte de spiritul de comuniune al spaţiului danubiano pontic. E în spiritul timpului (zeitgeist) să promovăm regionalismul, să exacerbăm individualităţile locale, dar la o analiză pertinentă nu le putem despărţi definitiv de vechile individualităţi arhetipale care le au creat şi dezvoltat în construcţia ideologică a comunităţilor naţionale. E adevărat Transilvania are o îndelungată şi singulară istorie a ei, aşa cum o are şi Ţara Românească şi Moldova. Există un model cultural intra carpatic şi unul extra carpatic, dar ele nu sunt independente, ci complementare. Aceste complementarităţi culturale specifice trebuie cultivate, dar nu autonomizate, pentru că astfel îşi pierd identitatea, rădăcinile spirituale care le fac atractive şi originale. Specificitatea fără complementaritate nu are valoare culturală ontogenetică. Arhetipul românesc secular este tocmai spiritul unităţii care i a animat pe locuitorii celor trei provincii istorice: Transilvania, Ţara Românească şi Moldova. Înainte de formarea naţiunii române moderne în secolul al XIX lea, acest spirit al unităţii s a evidenţiat mai ales prin religie, în speţă ortodoxia a fost liantul care a dat conţinut identit ar românilor ce au trăit sub diverse stăpâniri sau influenţe străine. Chiar Unirea lui Mihai Viteazul de la 1600 a fost văzută, mai ales de românii ardeleni, ca o emancipare religioasă faţă de religiile recepte, catolică şi reformată. Domnitorul muntean a înfiinţat o mitropolie ortodoxă de Alba Iulia fiind astfel conştient de rolul ortodoxiei ca factor unificator al Ţărilor Române, cu o populaţie majoritară de rit bizantin. A devenit clar, pentru cercetătorii de azi, că Unirea religioasă de la 1698, a fost o încercare de emancipare religioasă a românilor din Transilvania de a depăşi starea de toleraţi impusă de clasele dominante prin actele constituţionale medievale, Aprobate şi Compilate. Paradoxal, deşi austriecii au

uşor comic. El avea precedentele intelectuale. iar Nicolae Bălcescu s a implicat activ într o împăcare istorică şi iluzorie între Kossuth şi Avram Iancu. De aceea. s a impus în Transilvania pe un fond autohton nealterat de invazii asiatice aşa cum s a . Bălcescu era un idealist care vedea o Românie într o Europă virtuală. Moldovenii Cuza şi Kogălniceanu au participat la evenimentele din Transilvania. pragmatic. pentru o viitoare Europă Unită. noua Biserică greco catolică a fost percepută de români ca o perpetuare. prin ritul liturgic bizantin. care ştim. nu întâmplător Inochentie Micu Klein a acţionat ca episcop greco catolic în apărarea şi afirmarea drepturilor românilor din Ardeal. Pe Câmpia Libertăţii de la Blaj peste 40. Tocmai acest realism imediat. Era o viziune umanistă cu rădăcini în gândirea lui Nicolae Olahul. în mijlocul moţilor transfiguraţi de război. la lumina focului. care apăra cu arma în mână drepturile românilor ardeleni faţă de şovinismul aristocratic al ungurilor. iar Avram Iancu un român realist ce dorea să afirme şi să apere drepturile imediate ale românilor oprimaţi de un regim cu puternice conotaţii feudale. La 1848 exista clare et distincte o conştiinţă a unităţii neamului românesc şi un proiect al reunirii tuturor teritoriilor locuite de români sub forma romantică a restaurării Daco. Toate acestea au dus la un latinism exacerbat. unui Avram Iancu pragmatic. Astfel. Miron Costin. prin Şcoala Ardeleană şi cărturarii Timotei Cipariu şi Aron Pumnul. Seriozitatea şi ţinerea „cuvântului dat” este specific ardeleanului. în cunoştinţă de cauză ca ideolog al naţiunii române moderne. care avea statut de religie de stat în Austria. dar depăşea utopic realitatea epocii. Amprenta civilizaţională a Europei Centrale. în dauna reformaţilor unguri. a fost firesc ca unirea religioasă cu Roma oraş mitic întruchipat în Cetatea Eternă ca o Cetate a lui Dumnezeu să fie considerată de către contemporani ca şi o reîntoarcere la originea latină. la începutul secolului al XVIII lea. Nicolae Bălcescu îi vorbea de o împăcare cu ungurii. privind unitatea neamului românesc. reprezintă o componentă a caracterului românului ardelean.României. conştient de românitatea populaţiei de pe ambele versante ale Carpaţilor. Titu Maiorescu. mai ales. de la cronicarii moldoveni Grigore Ureche şi. Revoluţia Română de la 1848 a fost coordonată de revoluţionarii români în toate provinciile istorice cum a dictat mersul mişcării.dorit ca unirea religioasă să întărească Biserica catolică.000 de ţărani ardeleni au strigat lozinca: „Noi vrem să ne unim cu Ţara”. de factură germanică. Buna intenţie a lui Nicolae Bălcescu a fost apreciată de Avram Iancu. În celebra noapte din Munţii Apuseni. exagerare latinistă astâmpărată de un critic de şcoală germană şi la obârşie ardelean. a identităţii lor religioase şi de ce nu naţionale. că a fixat teoretic originea noastră latină „de la Râm” (Roma).

Un guvern tranzitoriu. Ne place sau nu. Deşi oprimaţi românii ardeleni. în imaginarul . statistic. Acestea au contribuit la conturarea unor specificităţi locale şi regionale în cadrul aceleaşi comunităţi naţionale. Numeroşi români ardeleni privesc cu melancolie la perioada când la Sibiu. chiar dacă numeroase oraşe din România Mică. la Cluj. dar hotărâtă să armonizeze legislaţia şi să rezolve gravele probleme de integrare administrativă a Transilvaniei în structurile de stat ale Vechiului Regat. ardelenii s au simţit stăpâni la ei acasă. era încântat de „germanismul” civilizator al oraşului de pe Someş. alimentând trăsăturile aparte ale Transilvaniei româneşti. În sfârşit. faţă de civilizaţia materială şi spirituală superioară din Transilvania în contrast cu situaţia fanariotizată şi coruptă din Ţara Românească. Caragiale care dorea iniţial să se instaleze în Transilvania. care temperează iniţiativa individuală. care o vedeau asediată de poftele revizioniste ale iredentiştilor de la Budapesta. El nu s a mai mutat în Transilvania datorită poliţiei secrete maghiare care îl supraveghea de aproape. La 1905. Deşi teritorii româneşti. Sunt cunoscute însemnările admirative ale boierului muntean Dinicu Golescu. şi au însuşit seriozitatea şi metafizica de tip Mittel Europa. În imaginar. a funcţionat până în aprilie 1920. pe la 1820. A devenit o legendă faptul că el măsura cu metrul poziţia tablourilor din muzeul sibian al guvernatorului Bruckenthal. cochetau cu eleganţă ca „mici Parisuri”. După Marea Unire.întâmplat în Ţara Românească şi Moldova. preferând să meargă în capitala „germanismului”. Transilvania era „Ţara Nemţească” aşa cum o descriu cronicarii şi contemporanii. Iuliu Maniu. prin deschiderea culturală de tip occidental spre Universităţile Europei Centrale. coordona o administraţie ardeleană neprofesionistă. Berlin. Transilvania a devenit fortăreaţa cea mai de preţ în mentalitatea guvernelor de la Bucureşti. al unui Ardeal unit cu Ţara. Împlinirea teritorială şi spirituală a României s a hotărât pe Câmpia lui Horea de la Alba Iulia. numit „Consiliu Dirigent”. dar semi autonom din punct de vedere administrativ. evidenţiind ludic diferenţele de abordare culturală dintre două civilizaţii diferenţiate de stăpâniri străine opuse. devenită suverană şi Regat. precum şi hegemonia greco levantină de câteva secole a modificat unele trăsături iniţiale ale caracterului românesc de la sud şi est de Carpaţi spre o atitudine uşor contemplativă de curgere atemporală la Porţile Orientului. când românii ardeleni au aclamat Unirea Transilvaniei cu Patria Mamă. la 1 Decembrie 1918. De aceea şi astăzi. pentru românii din epoca Fanarului. stăpânirile şi influenţele străine şi au pus amprenta lor pozitivă sau negativă. pentru a se elibera de „teroarea balcanismului” din Vechiul Regat. trebuie să recunoaştem că incursiunile turco tătare.

Vecinătatea cu ţări ce aveau regimuri mai liberale a permis românilor ardeleni să fie informaţi despre evenimentele revoluţionare în derulare din Europa Centrală. dintre anii 1940 1944. la aproape 90 de ani de la Marea Unire. tocmai datorită acestui ţinut istoric racordat la valorile occidentale ale individualismului şi libertăţii. că „mămăliga românească nu explodează”. are mai mare relevanţă în inimile românilor decât ultima¬tumul sovietic din iunie 1940 privind cedarea Basarabiei. Bineînţeles. Aceste cedări teritoriale fără să se tragă un glonţ de către Armata Română a dezamăgit pe românii din aceste provincii. Poate. acestea sunt de un pitoresc fermecător. Există şi diferenţe de accent la românii ardeleni şi cei din Vechiul Regat şi diferenţe lingvistice . care nu a ştiut să gestioneze noile provocări pe scena relaţiilor internaţionale. Casele solid construite într un stil săsesc şi central european sunt frumos înşiruite pe străzi şi uliţe drepte la satele de la ieşire din Sibiu. Odată cu trecerea de Turnu Roşu – vechea vamă dintre Transilvania şi Ţara Românească – în primul sat din Vechiul Regat. Nu întâmplător. deocamdată. La aceasta se adaugă propensiunea românului ardelean spre valorile occidentale: individualism. În Vechiul Regat predomina o mentalitate „statică”. Bucureştiul.colectiv raptul vienez al Ardealului de Nord în beneficiul Ungariei horthyste. Chiar şi în zilele noastre. s-a revoltat la câteva zile urmând exemplul şi îndemnul timişorenilor. Câineni. care au învinovăţit clasa politică de la Bucureşti de situaţia geo politică creată. românul care călătoreşte cu automobilul pe Valea Oltului poate sesiza diferenţele de arhitectură şi de plan urbanistic dintre localităţile din preajma Sibiului şi cele de la întâmpinarea municipiului Râmnicu -Vâlcea. case cu cerdac în stil fanariot şi biserici construite după modelul bizantin. „Azi în Timişoara. precum şi uliţe sinuoase care se obturează brusc în câmp. Celelalte oraşe din Vechiul Regat şi au manifestat entuziasmul revoluţionar după fuga lui Nicolae Ceauşescu cu elicopterul de pe acoperişul Comitetului Central al P. unirea cu România. „toată Ţara” a însemnat marile oraşe din Ardeal şi Bucureştiul. simţ civic şi pragmatism. în perioada comunistă. fiind capitala Ţării. mâine în toată Ţara”.R. datorită unor îndelungate experienţe istorice orientale de extracţie levantină. de aceea. tocmai parcă a mări contrastul la graniţa dintre cele două provincii româneşti. Ca o accentuare a diferenţei la intrarea pe defileul Oltului se înalţă o fostă cazemată austriacă construită în cel mai germanic stil militar.C. Consider că nu se mai poate oculta diferenţa şi congruenţa de mentalitate şi imaginar dintre românii de pe ambele versante ale Munţilor Carpaţi. În acest context. basarabenii nu doresc. contemplativă. iniţiativă privată. În vorba populară s a încetăţenit. se observă de către călător. Revoluţia Română din Decembrie 1989 s-a declanşat la Timişoara şi în marile centre urbane din Transilvania.

Avem exemple de specificităţi regionale în Franţa. Cea mai cunoscută falie de dezvoltare se găseşte în Italia. chibzuiala şi „treaba gândită de două ori” toate venite din sinteza originală dintre ortodoxia organizată a lui Andrei Şaguna. dar nu autonom. Vâlcenii ca olteni vorbesc foarte repede unind cuvintele între ele şi folosesc mai mult ca perfectul. cât şi italienii sunt două naţiuni bine închegate. Se poate vorbi de un specific ardelean. în contrast cu ardelenii care vorbesc rar şi fac pauze între cuvinte. între nordul prosper şi sudul sărac. Totuşi. un popor. greco catolicismul Şcolii Ar delene şi „etica protestantă” de tip capitalist a lui Max Weber. astâmpărul. În mentalitatea ardeleanului descoperi . Bucovina. El este atins de geniul Occidentului – via Europa Centrală de model cultural german – al organizării şi disciplinei. televiziune şi presă. Ţara Românească şi Transilvania. O caracteristică a ardeleanului este „lucrul bine făcut”. ci ca o componentă spirituală a naţiunii române. ca şi unul muntean sau moldovean. Aceste specificităţi provinciale nu dezbină. aceste diferenţe sunt fireşti în Europa. iar blocurile ceauşiste de locuinţe au aceleaşi caracteristici urbanistice groteşti pe întreg teritoriul României. între provinciile Normandia şi Picardia. pe care nu a reuşit să o introducă Carol I la clasa politică din Vechiul Regat. La rândul lor fiecare provincie are subdiviziuni regionale culturale de un pitoresc fascinant: Banatul. ca o bogăţie culturală ce cristalizează civilizaţia românească. Oltenia. plămădit de trei caractere inseparabile. românul poate fi analizat asemeni Treimei. astfel. anii României Mari ca şi perioada comunistă au uniformizat atât urbanistic cât şi spiritual neamul românesc. Acest „bagaj” comportamental ardelean completează spiritul vizionar al moldovenilor şi dorinţa de neliniştită acţiune a muntenilor. fără culoarea şi bogăţia culturală evidenţiată de fiecare provincie istorică în parte: Moldova. La fel ca în teologie. Românul este. Dobrogea etc. Nu poate fi gândit românul. Ce ar însemna naţiunea noastră standardizată în extrem. ci dimpotrivă îmbogăţesc cultural. seriozitatea. Cu toate acestea. La aceasta se adaugă respectul faţă de „cuvântul dat” şi poate ce este cel mai important punctualitatea.cunoscute ca regionalisme. În Ardeal s-au construit şi se construiesc biserici în cel mai pur stil bizantin. Oricum. Exemplele pot continua şi ele sunt foarte numeroase pe continentul nostru. conturând plenar caracterul poporului român. parcă are ceva în plus. Ardeleanul. munteanului şi moldoveanului. limba literară scrisă s a impus la majoritatea românilor educaţi. fără trăsăturile caracteriologice ale ardeleanului. Prin şcoală. atât francezii. clădiri publice în stilul arhitectural românesc a lui Mincu. printr o paletă diversă de exprimare spirituală. Şi totuşi există un specific ardelean. ca român.

Trăsătura fundamentală a specificului ardelean se centrează pe caracterul de avangardă al occidentalizării României. adică occidentalizare politică.trăsături ale moldoveanului şi munteanului. printr o atitudine specifică unei societăţi deschise. Sovietizarea şi comunizarea au oprit temporar procesul occidentalizării României demarat cu succes de elita politică şi culturală interbelică. cât şi cultural. . care nu a fost dus la bun sfârşit prin procesul de modernizare. Avem nevoie de o Românie occidentalizată în profunzime. care a pus stăpânire pe Ţările Române. nu numai la nivelul elitelor . de o ţară care să-şi regăsească şi fructifice valorile. Românii trebuie să conştientizeze şi să parieze pe specificul ardelean în construcţia unei Românii democrate şi prospere. O comparaţie se poate face cu Japonia „erei Meiji”. între secolele XVI şi XIX. Eliberarea din mlaştina levantină. datorită sinergiei arhetipale caracteristice poporului român. a fost un imperativ conştientizat de generaţia paşoptistă. moldovean. muntean. toleranţa faţă de minorităţi. dar cu păstrarea tradiţiilor culturale arhetipale româneşti. În comuniune cele trei ipostase formează naţiunea română. datorită vicisitudinile istoriei ce ne au aşezat mereu „în calea lupilor”. pentru ca România să devină o ţară occidentală. atât geo. Experienţa transilvană de factură occidentală. economică în spiritul civilizaţiei euro-atlantice. Există în imaginarul colectiv trei ipostase ale sufletului românesc: ardelean. păstrându-se tradiţiile culturale ancestrale. trebuie fructificată de români.politic.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful