S

pecificul românesc din Ardeal

EDITORIAL | 06-03-2011 16:16

Există un specific ardelean? E o întrebare dificilă la care încearcă să răspundă numeroşi intelectuali cu pretenţii elitiste din Transilvania. Ei merg „pe mâna” unei viziuni regionaliste care se poartă ca modă în Europa. Dar, cum se ştie de la Eminescu orice modă este trecătoare, „vreme trece, vreme vine./ Toate-s vechi şi nouă toate…” De cele mai multe ori paradigma se pune greşit din punctul de vedere a unei specificităţi ardelene autonome şi nu ca parte a unei identităţi mai largi, româneşti. Premisa este exacerbarea unei identităţi regionale rupte de contextul unei comunităţi culturale de tip naţional. Ce poate însemna Transilvania din punct de vedere cultural fără Vechiul Regat? O întrebare care nu merită răspunsul, deoarece cultura română se prezintă ca un spectru cu bogate irizări spirituale specifice ce îşi pierd valoarea şi frumuseţea luate în parte, adică rupte de spiritul de comuniune al spaţiului danubiano pontic. E în spiritul timpului (zeitgeist) să promovăm regionalismul, să exacerbăm individualităţile locale, dar la o analiză pertinentă nu le putem despărţi definitiv de vechile individualităţi arhetipale care le au creat şi dezvoltat în construcţia ideologică a comunităţilor naţionale. E adevărat Transilvania are o îndelungată şi singulară istorie a ei, aşa cum o are şi Ţara Românească şi Moldova. Există un model cultural intra carpatic şi unul extra carpatic, dar ele nu sunt independente, ci complementare. Aceste complementarităţi culturale specifice trebuie cultivate, dar nu autonomizate, pentru că astfel îşi pierd identitatea, rădăcinile spirituale care le fac atractive şi originale. Specificitatea fără complementaritate nu are valoare culturală ontogenetică. Arhetipul românesc secular este tocmai spiritul unităţii care i a animat pe locuitorii celor trei provincii istorice: Transilvania, Ţara Românească şi Moldova. Înainte de formarea naţiunii române moderne în secolul al XIX lea, acest spirit al unităţii s a evidenţiat mai ales prin religie, în speţă ortodoxia a fost liantul care a dat conţinut identit ar românilor ce au trăit sub diverse stăpâniri sau influenţe străine. Chiar Unirea lui Mihai Viteazul de la 1600 a fost văzută, mai ales de românii ardeleni, ca o emancipare religioasă faţă de religiile recepte, catolică şi reformată. Domnitorul muntean a înfiinţat o mitropolie ortodoxă de Alba Iulia fiind astfel conştient de rolul ortodoxiei ca factor unificator al Ţărilor Române, cu o populaţie majoritară de rit bizantin. A devenit clar, pentru cercetătorii de azi, că Unirea religioasă de la 1698, a fost o încercare de emancipare religioasă a românilor din Transilvania de a depăşi starea de toleraţi impusă de clasele dominante prin actele constituţionale medievale, Aprobate şi Compilate. Paradoxal, deşi austriecii au

pentru o viitoare Europă Unită. în cunoştinţă de cauză ca ideolog al naţiunii române moderne. noua Biserică greco catolică a fost percepută de români ca o perpetuare. s a impus în Transilvania pe un fond autohton nealterat de invazii asiatice aşa cum s a . Titu Maiorescu. mai ales. iar Avram Iancu un român realist ce dorea să afirme şi să apere drepturile imediate ale românilor oprimaţi de un regim cu puternice conotaţii feudale. exagerare latinistă astâmpărată de un critic de şcoală germană şi la obârşie ardelean. de factură germanică. uşor comic. Astfel. Tocmai acest realism imediat. dar depăşea utopic realitatea epocii. unui Avram Iancu pragmatic. la lumina focului. El avea precedentele intelectuale. la începutul secolului al XVIII lea. care apăra cu arma în mână drepturile românilor ardeleni faţă de şovinismul aristocratic al ungurilor. în dauna reformaţilor unguri. de la cronicarii moldoveni Grigore Ureche şi. privind unitatea neamului românesc. că a fixat teoretic originea noastră latină „de la Râm” (Roma). prin ritul liturgic bizantin. În celebra noapte din Munţii Apuseni. nu întâmplător Inochentie Micu Klein a acţionat ca episcop greco catolic în apărarea şi afirmarea drepturilor românilor din Ardeal. Moldovenii Cuza şi Kogălniceanu au participat la evenimentele din Transilvania.000 de ţărani ardeleni au strigat lozinca: „Noi vrem să ne unim cu Ţara”. Era o viziune umanistă cu rădăcini în gândirea lui Nicolae Olahul. care ştim. pragmatic. Toate acestea au dus la un latinism exacerbat. Pe Câmpia Libertăţii de la Blaj peste 40. Seriozitatea şi ţinerea „cuvântului dat” este specific ardeleanului. care avea statut de religie de stat în Austria. Nicolae Bălcescu îi vorbea de o împăcare cu ungurii. prin Şcoala Ardeleană şi cărturarii Timotei Cipariu şi Aron Pumnul. Bălcescu era un idealist care vedea o Românie într o Europă virtuală.dorit ca unirea religioasă să întărească Biserica catolică. Buna intenţie a lui Nicolae Bălcescu a fost apreciată de Avram Iancu. Revoluţia Română de la 1848 a fost coordonată de revoluţionarii români în toate provinciile istorice cum a dictat mersul mişcării. De aceea.României. conştient de românitatea populaţiei de pe ambele versante ale Carpaţilor. Amprenta civilizaţională a Europei Centrale. a identităţii lor religioase şi de ce nu naţionale. reprezintă o componentă a caracterului românului ardelean. Miron Costin. La 1848 exista clare et distincte o conştiinţă a unităţii neamului românesc şi un proiect al reunirii tuturor teritoriilor locuite de români sub forma romantică a restaurării Daco. a fost firesc ca unirea religioasă cu Roma oraş mitic întruchipat în Cetatea Eternă ca o Cetate a lui Dumnezeu să fie considerată de către contemporani ca şi o reîntoarcere la originea latină. iar Nicolae Bălcescu s a implicat activ într o împăcare istorică şi iluzorie între Kossuth şi Avram Iancu. în mijlocul moţilor transfiguraţi de război.

şi au însuşit seriozitatea şi metafizica de tip Mittel Europa. În imaginar. Caragiale care dorea iniţial să se instaleze în Transilvania. trebuie să recunoaştem că incursiunile turco tătare. După Marea Unire. la Cluj. numit „Consiliu Dirigent”. faţă de civilizaţia materială şi spirituală superioară din Transilvania în contrast cu situaţia fanariotizată şi coruptă din Ţara Românească. Un guvern tranzitoriu. al unui Ardeal unit cu Ţara. când românii ardeleni au aclamat Unirea Transilvaniei cu Patria Mamă. preferând să meargă în capitala „germanismului”. cochetau cu eleganţă ca „mici Parisuri”. În sfârşit. precum şi hegemonia greco levantină de câteva secole a modificat unele trăsături iniţiale ale caracterului românesc de la sud şi est de Carpaţi spre o atitudine uşor contemplativă de curgere atemporală la Porţile Orientului. Împlinirea teritorială şi spirituală a României s a hotărât pe Câmpia lui Horea de la Alba Iulia. în imaginarul .întâmplat în Ţara Românească şi Moldova. dar semi autonom din punct de vedere administrativ. ardelenii s au simţit stăpâni la ei acasă. devenită suverană şi Regat. evidenţiind ludic diferenţele de abordare culturală dintre două civilizaţii diferenţiate de stăpâniri străine opuse. pentru românii din epoca Fanarului. Deşi teritorii româneşti. la 1 Decembrie 1918. coordona o administraţie ardeleană neprofesionistă. chiar dacă numeroase oraşe din România Mică. A devenit o legendă faptul că el măsura cu metrul poziţia tablourilor din muzeul sibian al guvernatorului Bruckenthal. Ne place sau nu. stăpânirile şi influenţele străine şi au pus amprenta lor pozitivă sau negativă. La 1905. era încântat de „germanismul” civilizator al oraşului de pe Someş. Transilvania era „Ţara Nemţească” aşa cum o descriu cronicarii şi contemporanii. care o vedeau asediată de poftele revizioniste ale iredentiştilor de la Budapesta. Transilvania a devenit fortăreaţa cea mai de preţ în mentalitatea guvernelor de la Bucureşti. dar hotărâtă să armonizeze legislaţia şi să rezolve gravele probleme de integrare administrativă a Transilvaniei în structurile de stat ale Vechiului Regat. a funcţionat până în aprilie 1920. El nu s a mai mutat în Transilvania datorită poliţiei secrete maghiare care îl supraveghea de aproape. prin deschiderea culturală de tip occidental spre Universităţile Europei Centrale. pentru a se elibera de „teroarea balcanismului” din Vechiul Regat. De aceea şi astăzi. Deşi oprimaţi românii ardeleni. Berlin. Acestea au contribuit la conturarea unor specificităţi locale şi regionale în cadrul aceleaşi comunităţi naţionale. pe la 1820. Sunt cunoscute însemnările admirative ale boierului muntean Dinicu Golescu. Numeroşi români ardeleni privesc cu melancolie la perioada când la Sibiu. statistic. alimentând trăsăturile aparte ale Transilvaniei româneşti. Iuliu Maniu. care temperează iniţiativa individuală.

„toată Ţara” a însemnat marile oraşe din Ardeal şi Bucureştiul. În Vechiul Regat predomina o mentalitate „statică”. deocamdată. În vorba populară s a încetăţenit. datorită unor îndelungate experienţe istorice orientale de extracţie levantină. Vecinătatea cu ţări ce aveau regimuri mai liberale a permis românilor ardeleni să fie informaţi despre evenimentele revoluţionare în derulare din Europa Centrală. se observă de către călător. Casele solid construite într un stil săsesc şi central european sunt frumos înşiruite pe străzi şi uliţe drepte la satele de la ieşire din Sibiu. Celelalte oraşe din Vechiul Regat şi au manifestat entuziasmul revoluţionar după fuga lui Nicolae Ceauşescu cu elicopterul de pe acoperişul Comitetului Central al P. Odată cu trecerea de Turnu Roşu – vechea vamă dintre Transilvania şi Ţara Românească – în primul sat din Vechiul Regat. mâine în toată Ţara”. că „mămăliga românească nu explodează”. „Azi în Timişoara. Câineni. de aceea.colectiv raptul vienez al Ardealului de Nord în beneficiul Ungariei horthyste. dintre anii 1940 1944. precum şi uliţe sinuoase care se obturează brusc în câmp. simţ civic şi pragmatism. tocmai parcă a mări contrastul la graniţa dintre cele două provincii româneşti.R. basarabenii nu doresc. contemplativă. Există şi diferenţe de accent la românii ardeleni şi cei din Vechiul Regat şi diferenţe lingvistice . tocmai datorită acestui ţinut istoric racordat la valorile occidentale ale individualismului şi libertăţii. Bucureştiul. care au învinovăţit clasa politică de la Bucureşti de situaţia geo politică creată. în perioada comunistă. s-a revoltat la câteva zile urmând exemplul şi îndemnul timişorenilor. Chiar şi în zilele noastre. care nu a ştiut să gestioneze noile provocări pe scena relaţiilor internaţionale. În acest context. Revoluţia Română din Decembrie 1989 s-a declanşat la Timişoara şi în marile centre urbane din Transilvania. românul care călătoreşte cu automobilul pe Valea Oltului poate sesiza diferenţele de arhitectură şi de plan urbanistic dintre localităţile din preajma Sibiului şi cele de la întâmpinarea municipiului Râmnicu -Vâlcea. unirea cu România. Bineînţeles. Consider că nu se mai poate oculta diferenţa şi congruenţa de mentalitate şi imaginar dintre românii de pe ambele versante ale Munţilor Carpaţi. fiind capitala Ţării. la aproape 90 de ani de la Marea Unire. Aceste cedări teritoriale fără să se tragă un glonţ de către Armata Română a dezamăgit pe românii din aceste provincii. Poate. Ca o accentuare a diferenţei la intrarea pe defileul Oltului se înalţă o fostă cazemată austriacă construită în cel mai germanic stil militar. case cu cerdac în stil fanariot şi biserici construite după modelul bizantin. iniţiativă privată. La aceasta se adaugă propensiunea românului ardelean spre valorile occidentale: individualism. acestea sunt de un pitoresc fermecător. are mai mare relevanţă în inimile românilor decât ultima¬tumul sovietic din iunie 1940 privind cedarea Basarabiei.C. Nu întâmplător.

ca şi unul muntean sau moldovean. La aceasta se adaugă respectul faţă de „cuvântul dat” şi poate ce este cel mai important punctualitatea. plămădit de trei caractere inseparabile. Ce ar însemna naţiunea noastră standardizată în extrem. Nu poate fi gândit românul. Bucovina. cât şi italienii sunt două naţiuni bine închegate. printr o paletă diversă de exprimare spirituală. ci ca o componentă spirituală a naţiunii române. Ţara Românească şi Transilvania. fără trăsăturile caracteriologice ale ardeleanului. între nordul prosper şi sudul sărac. Prin şcoală. O caracteristică a ardeleanului este „lucrul bine făcut”. Se poate vorbi de un specific ardelean. astfel. munteanului şi moldoveanului. Ardeleanul. La fel ca în teologie. anii României Mari ca şi perioada comunistă au uniformizat atât urbanistic cât şi spiritual neamul românesc. ci dimpotrivă îmbogăţesc cultural. Avem exemple de specificităţi regionale în Franţa. Aceste specificităţi provinciale nu dezbină. Dobrogea etc. clădiri publice în stilul arhitectural românesc a lui Mincu. Exemplele pot continua şi ele sunt foarte numeroase pe continentul nostru. Oricum. iar blocurile ceauşiste de locuinţe au aceleaşi caracteristici urbanistice groteşti pe întreg teritoriul României. parcă are ceva în plus. românul poate fi analizat asemeni Treimei. astâmpărul. fără culoarea şi bogăţia culturală evidenţiată de fiecare provincie istorică în parte: Moldova. El este atins de geniul Occidentului – via Europa Centrală de model cultural german – al organizării şi disciplinei. ca român. atât francezii. Oltenia. La rândul lor fiecare provincie are subdiviziuni regionale culturale de un pitoresc fascinant: Banatul. în contrast cu ardelenii care vorbesc rar şi fac pauze între cuvinte. între provinciile Normandia şi Picardia. televiziune şi presă. Vâlcenii ca olteni vorbesc foarte repede unind cuvintele între ele şi folosesc mai mult ca perfectul. limba literară scrisă s a impus la majoritatea românilor educaţi. aceste diferenţe sunt fireşti în Europa. dar nu autonom. pe care nu a reuşit să o introducă Carol I la clasa politică din Vechiul Regat. Şi totuşi există un specific ardelean. conturând plenar caracterul poporului român. În mentalitatea ardeleanului descoperi . seriozitatea. Cea mai cunoscută falie de dezvoltare se găseşte în Italia. Acest „bagaj” comportamental ardelean completează spiritul vizionar al moldovenilor şi dorinţa de neliniştită acţiune a muntenilor.cunoscute ca regionalisme. greco catolicismul Şcolii Ar delene şi „etica protestantă” de tip capitalist a lui Max Weber. Românul este. chibzuiala şi „treaba gândită de două ori” toate venite din sinteza originală dintre ortodoxia organizată a lui Andrei Şaguna. Cu toate acestea. În Ardeal s-au construit şi se construiesc biserici în cel mai pur stil bizantin. ca o bogăţie culturală ce cristalizează civilizaţia românească. un popor. Totuşi.

muntean. În comuniune cele trei ipostase formează naţiunea română. pentru ca România să devină o ţară occidentală. datorită vicisitudinile istoriei ce ne au aşezat mereu „în calea lupilor”. a fost un imperativ conştientizat de generaţia paşoptistă. toleranţa faţă de minorităţi. care a pus stăpânire pe Ţările Române. Există în imaginarul colectiv trei ipostase ale sufletului românesc: ardelean.trăsături ale moldoveanului şi munteanului. O comparaţie se poate face cu Japonia „erei Meiji”. moldovean. dar cu păstrarea tradiţiilor culturale arhetipale româneşti. Eliberarea din mlaştina levantină. cât şi cultural. trebuie fructificată de români. păstrându-se tradiţiile culturale ancestrale. Experienţa transilvană de factură occidentală. atât geo. Trăsătura fundamentală a specificului ardelean se centrează pe caracterul de avangardă al occidentalizării României. între secolele XVI şi XIX. care nu a fost dus la bun sfârşit prin procesul de modernizare. Românii trebuie să conştientizeze şi să parieze pe specificul ardelean în construcţia unei Românii democrate şi prospere. de o ţară care să-şi regăsească şi fructifice valorile. .politic. printr o atitudine specifică unei societăţi deschise. adică occidentalizare politică. economică în spiritul civilizaţiei euro-atlantice. datorită sinergiei arhetipale caracteristice poporului român. nu numai la nivelul elitelor . Avem nevoie de o Românie occidentalizată în profunzime. Sovietizarea şi comunizarea au oprit temporar procesul occidentalizării României demarat cu succes de elita politică şi culturală interbelică.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful