S

pecificul românesc din Ardeal

EDITORIAL | 06-03-2011 16:16

Există un specific ardelean? E o întrebare dificilă la care încearcă să răspundă numeroşi intelectuali cu pretenţii elitiste din Transilvania. Ei merg „pe mâna” unei viziuni regionaliste care se poartă ca modă în Europa. Dar, cum se ştie de la Eminescu orice modă este trecătoare, „vreme trece, vreme vine./ Toate-s vechi şi nouă toate…” De cele mai multe ori paradigma se pune greşit din punctul de vedere a unei specificităţi ardelene autonome şi nu ca parte a unei identităţi mai largi, româneşti. Premisa este exacerbarea unei identităţi regionale rupte de contextul unei comunităţi culturale de tip naţional. Ce poate însemna Transilvania din punct de vedere cultural fără Vechiul Regat? O întrebare care nu merită răspunsul, deoarece cultura română se prezintă ca un spectru cu bogate irizări spirituale specifice ce îşi pierd valoarea şi frumuseţea luate în parte, adică rupte de spiritul de comuniune al spaţiului danubiano pontic. E în spiritul timpului (zeitgeist) să promovăm regionalismul, să exacerbăm individualităţile locale, dar la o analiză pertinentă nu le putem despărţi definitiv de vechile individualităţi arhetipale care le au creat şi dezvoltat în construcţia ideologică a comunităţilor naţionale. E adevărat Transilvania are o îndelungată şi singulară istorie a ei, aşa cum o are şi Ţara Românească şi Moldova. Există un model cultural intra carpatic şi unul extra carpatic, dar ele nu sunt independente, ci complementare. Aceste complementarităţi culturale specifice trebuie cultivate, dar nu autonomizate, pentru că astfel îşi pierd identitatea, rădăcinile spirituale care le fac atractive şi originale. Specificitatea fără complementaritate nu are valoare culturală ontogenetică. Arhetipul românesc secular este tocmai spiritul unităţii care i a animat pe locuitorii celor trei provincii istorice: Transilvania, Ţara Românească şi Moldova. Înainte de formarea naţiunii române moderne în secolul al XIX lea, acest spirit al unităţii s a evidenţiat mai ales prin religie, în speţă ortodoxia a fost liantul care a dat conţinut identit ar românilor ce au trăit sub diverse stăpâniri sau influenţe străine. Chiar Unirea lui Mihai Viteazul de la 1600 a fost văzută, mai ales de românii ardeleni, ca o emancipare religioasă faţă de religiile recepte, catolică şi reformată. Domnitorul muntean a înfiinţat o mitropolie ortodoxă de Alba Iulia fiind astfel conştient de rolul ortodoxiei ca factor unificator al Ţărilor Române, cu o populaţie majoritară de rit bizantin. A devenit clar, pentru cercetătorii de azi, că Unirea religioasă de la 1698, a fost o încercare de emancipare religioasă a românilor din Transilvania de a depăşi starea de toleraţi impusă de clasele dominante prin actele constituţionale medievale, Aprobate şi Compilate. Paradoxal, deşi austriecii au

reprezintă o componentă a caracterului românului ardelean. Seriozitatea şi ţinerea „cuvântului dat” este specific ardeleanului. unui Avram Iancu pragmatic. care avea statut de religie de stat în Austria. conştient de românitatea populaţiei de pe ambele versante ale Carpaţilor. mai ales. iar Avram Iancu un român realist ce dorea să afirme şi să apere drepturile imediate ale românilor oprimaţi de un regim cu puternice conotaţii feudale. Amprenta civilizaţională a Europei Centrale. exagerare latinistă astâmpărată de un critic de şcoală germană şi la obârşie ardelean.000 de ţărani ardeleni au strigat lozinca: „Noi vrem să ne unim cu Ţara”. noua Biserică greco catolică a fost percepută de români ca o perpetuare. prin Şcoala Ardeleană şi cărturarii Timotei Cipariu şi Aron Pumnul. De aceea. pentru o viitoare Europă Unită. Era o viziune umanistă cu rădăcini în gândirea lui Nicolae Olahul. iar Nicolae Bălcescu s a implicat activ într o împăcare istorică şi iluzorie între Kossuth şi Avram Iancu. s a impus în Transilvania pe un fond autohton nealterat de invazii asiatice aşa cum s a . care ştim. pragmatic. nu întâmplător Inochentie Micu Klein a acţionat ca episcop greco catolic în apărarea şi afirmarea drepturilor românilor din Ardeal. privind unitatea neamului românesc.României. în cunoştinţă de cauză ca ideolog al naţiunii române moderne. Moldovenii Cuza şi Kogălniceanu au participat la evenimentele din Transilvania. care apăra cu arma în mână drepturile românilor ardeleni faţă de şovinismul aristocratic al ungurilor. Bălcescu era un idealist care vedea o Românie într o Europă virtuală. El avea precedentele intelectuale. a fost firesc ca unirea religioasă cu Roma oraş mitic întruchipat în Cetatea Eternă ca o Cetate a lui Dumnezeu să fie considerată de către contemporani ca şi o reîntoarcere la originea latină. în dauna reformaţilor unguri. La 1848 exista clare et distincte o conştiinţă a unităţii neamului românesc şi un proiect al reunirii tuturor teritoriilor locuite de români sub forma romantică a restaurării Daco. la începutul secolului al XVIII lea. Titu Maiorescu. Toate acestea au dus la un latinism exacerbat. în mijlocul moţilor transfiguraţi de război. Tocmai acest realism imediat. uşor comic. Buna intenţie a lui Nicolae Bălcescu a fost apreciată de Avram Iancu. Astfel. Miron Costin. la lumina focului. dar depăşea utopic realitatea epocii. Nicolae Bălcescu îi vorbea de o împăcare cu ungurii. că a fixat teoretic originea noastră latină „de la Râm” (Roma). prin ritul liturgic bizantin. de factură germanică. În celebra noapte din Munţii Apuseni. a identităţii lor religioase şi de ce nu naţionale. Revoluţia Română de la 1848 a fost coordonată de revoluţionarii români în toate provinciile istorice cum a dictat mersul mişcării. Pe Câmpia Libertăţii de la Blaj peste 40.dorit ca unirea religioasă să întărească Biserica catolică. de la cronicarii moldoveni Grigore Ureche şi.

În sfârşit. pe la 1820. În imaginar. prin deschiderea culturală de tip occidental spre Universităţile Europei Centrale. la Cluj. când românii ardeleni au aclamat Unirea Transilvaniei cu Patria Mamă. trebuie să recunoaştem că incursiunile turco tătare. Transilvania a devenit fortăreaţa cea mai de preţ în mentalitatea guvernelor de la Bucureşti. Sunt cunoscute însemnările admirative ale boierului muntean Dinicu Golescu. în imaginarul .întâmplat în Ţara Românească şi Moldova. alimentând trăsăturile aparte ale Transilvaniei româneşti. Transilvania era „Ţara Nemţească” aşa cum o descriu cronicarii şi contemporanii. stăpânirile şi influenţele străine şi au pus amprenta lor pozitivă sau negativă. statistic. a funcţionat până în aprilie 1920. Iuliu Maniu. preferând să meargă în capitala „germanismului”. al unui Ardeal unit cu Ţara. Deşi oprimaţi românii ardeleni. Un guvern tranzitoriu. era încântat de „germanismul” civilizator al oraşului de pe Someş. Împlinirea teritorială şi spirituală a României s a hotărât pe Câmpia lui Horea de la Alba Iulia. precum şi hegemonia greco levantină de câteva secole a modificat unele trăsături iniţiale ale caracterului românesc de la sud şi est de Carpaţi spre o atitudine uşor contemplativă de curgere atemporală la Porţile Orientului. cochetau cu eleganţă ca „mici Parisuri”. pentru a se elibera de „teroarea balcanismului” din Vechiul Regat. coordona o administraţie ardeleană neprofesionistă. Acestea au contribuit la conturarea unor specificităţi locale şi regionale în cadrul aceleaşi comunităţi naţionale. Ne place sau nu. şi au însuşit seriozitatea şi metafizica de tip Mittel Europa. dar hotărâtă să armonizeze legislaţia şi să rezolve gravele probleme de integrare administrativă a Transilvaniei în structurile de stat ale Vechiului Regat. El nu s a mai mutat în Transilvania datorită poliţiei secrete maghiare care îl supraveghea de aproape. dar semi autonom din punct de vedere administrativ. Caragiale care dorea iniţial să se instaleze în Transilvania. devenită suverană şi Regat. evidenţiind ludic diferenţele de abordare culturală dintre două civilizaţii diferenţiate de stăpâniri străine opuse. La 1905. la 1 Decembrie 1918. După Marea Unire. chiar dacă numeroase oraşe din România Mică. ardelenii s au simţit stăpâni la ei acasă. care o vedeau asediată de poftele revizioniste ale iredentiştilor de la Budapesta. Numeroşi români ardeleni privesc cu melancolie la perioada când la Sibiu. Berlin. faţă de civilizaţia materială şi spirituală superioară din Transilvania în contrast cu situaţia fanariotizată şi coruptă din Ţara Românească. numit „Consiliu Dirigent”. De aceea şi astăzi. care temperează iniţiativa individuală. pentru românii din epoca Fanarului. A devenit o legendă faptul că el măsura cu metrul poziţia tablourilor din muzeul sibian al guvernatorului Bruckenthal. Deşi teritorii româneşti.

Există şi diferenţe de accent la românii ardeleni şi cei din Vechiul Regat şi diferenţe lingvistice . case cu cerdac în stil fanariot şi biserici construite după modelul bizantin. „Azi în Timişoara. iniţiativă privată.colectiv raptul vienez al Ardealului de Nord în beneficiul Ungariei horthyste. la aproape 90 de ani de la Marea Unire. tocmai parcă a mări contrastul la graniţa dintre cele două provincii româneşti. Casele solid construite într un stil săsesc şi central european sunt frumos înşiruite pe străzi şi uliţe drepte la satele de la ieşire din Sibiu. Bucureştiul. acestea sunt de un pitoresc fermecător. În vorba populară s a încetăţenit. unirea cu România. În Vechiul Regat predomina o mentalitate „statică”. care au învinovăţit clasa politică de la Bucureşti de situaţia geo politică creată.C. Poate. s-a revoltat la câteva zile urmând exemplul şi îndemnul timişorenilor. românul care călătoreşte cu automobilul pe Valea Oltului poate sesiza diferenţele de arhitectură şi de plan urbanistic dintre localităţile din preajma Sibiului şi cele de la întâmpinarea municipiului Râmnicu -Vâlcea. care nu a ştiut să gestioneze noile provocări pe scena relaţiilor internaţionale. Celelalte oraşe din Vechiul Regat şi au manifestat entuziasmul revoluţionar după fuga lui Nicolae Ceauşescu cu elicopterul de pe acoperişul Comitetului Central al P. contemplativă. Vecinătatea cu ţări ce aveau regimuri mai liberale a permis românilor ardeleni să fie informaţi despre evenimentele revoluţionare în derulare din Europa Centrală. se observă de către călător. dintre anii 1940 1944. În acest context. deocamdată. Aceste cedări teritoriale fără să se tragă un glonţ de către Armata Română a dezamăgit pe românii din aceste provincii. mâine în toată Ţara”. simţ civic şi pragmatism.R. Câineni. fiind capitala Ţării. „toată Ţara” a însemnat marile oraşe din Ardeal şi Bucureştiul. precum şi uliţe sinuoase care se obturează brusc în câmp. La aceasta se adaugă propensiunea românului ardelean spre valorile occidentale: individualism. că „mămăliga românească nu explodează”. Bineînţeles. Chiar şi în zilele noastre. datorită unor îndelungate experienţe istorice orientale de extracţie levantină. basarabenii nu doresc. Revoluţia Română din Decembrie 1989 s-a declanşat la Timişoara şi în marile centre urbane din Transilvania. tocmai datorită acestui ţinut istoric racordat la valorile occidentale ale individualismului şi libertăţii. de aceea. Odată cu trecerea de Turnu Roşu – vechea vamă dintre Transilvania şi Ţara Românească – în primul sat din Vechiul Regat. are mai mare relevanţă în inimile românilor decât ultima¬tumul sovietic din iunie 1940 privind cedarea Basarabiei. Consider că nu se mai poate oculta diferenţa şi congruenţa de mentalitate şi imaginar dintre românii de pe ambele versante ale Munţilor Carpaţi. Ca o accentuare a diferenţei la intrarea pe defileul Oltului se înalţă o fostă cazemată austriacă construită în cel mai germanic stil militar. în perioada comunistă. Nu întâmplător.

clădiri publice în stilul arhitectural românesc a lui Mincu. iar blocurile ceauşiste de locuinţe au aceleaşi caracteristici urbanistice groteşti pe întreg teritoriul României. Oltenia. Acest „bagaj” comportamental ardelean completează spiritul vizionar al moldovenilor şi dorinţa de neliniştită acţiune a muntenilor. La fel ca în teologie.cunoscute ca regionalisme. ca român. televiziune şi presă. dar nu autonom. ca şi unul muntean sau moldovean. un popor. Aceste specificităţi provinciale nu dezbină. Cu toate acestea. fără culoarea şi bogăţia culturală evidenţiată de fiecare provincie istorică în parte: Moldova. ci dimpotrivă îmbogăţesc cultural. Ţara Românească şi Transilvania. parcă are ceva în plus. românul poate fi analizat asemeni Treimei. atât francezii. Ce ar însemna naţiunea noastră standardizată în extrem. În Ardeal s-au construit şi se construiesc biserici în cel mai pur stil bizantin. Exemplele pot continua şi ele sunt foarte numeroase pe continentul nostru. fără trăsăturile caracteriologice ale ardeleanului. La rândul lor fiecare provincie are subdiviziuni regionale culturale de un pitoresc fascinant: Banatul. conturând plenar caracterul poporului român. seriozitatea. La aceasta se adaugă respectul faţă de „cuvântul dat” şi poate ce este cel mai important punctualitatea. Ardeleanul. Dobrogea etc. Oricum. printr o paletă diversă de exprimare spirituală. ci ca o componentă spirituală a naţiunii române. greco catolicismul Şcolii Ar delene şi „etica protestantă” de tip capitalist a lui Max Weber. astâmpărul. limba literară scrisă s a impus la majoritatea românilor educaţi. Prin şcoală. chibzuiala şi „treaba gândită de două ori” toate venite din sinteza originală dintre ortodoxia organizată a lui Andrei Şaguna. Românul este. între provinciile Normandia şi Picardia. Totuşi. aceste diferenţe sunt fireşti în Europa. pe care nu a reuşit să o introducă Carol I la clasa politică din Vechiul Regat. munteanului şi moldoveanului. În mentalitatea ardeleanului descoperi . Bucovina. în contrast cu ardelenii care vorbesc rar şi fac pauze între cuvinte. Şi totuşi există un specific ardelean. anii României Mari ca şi perioada comunistă au uniformizat atât urbanistic cât şi spiritual neamul românesc. O caracteristică a ardeleanului este „lucrul bine făcut”. Nu poate fi gândit românul. între nordul prosper şi sudul sărac. Vâlcenii ca olteni vorbesc foarte repede unind cuvintele între ele şi folosesc mai mult ca perfectul. cât şi italienii sunt două naţiuni bine închegate. plămădit de trei caractere inseparabile. Avem exemple de specificităţi regionale în Franţa. Cea mai cunoscută falie de dezvoltare se găseşte în Italia. ca o bogăţie culturală ce cristalizează civilizaţia românească. El este atins de geniul Occidentului – via Europa Centrală de model cultural german – al organizării şi disciplinei. astfel. Se poate vorbi de un specific ardelean.

care nu a fost dus la bun sfârşit prin procesul de modernizare.trăsături ale moldoveanului şi munteanului. toleranţa faţă de minorităţi. datorită vicisitudinile istoriei ce ne au aşezat mereu „în calea lupilor”. Sovietizarea şi comunizarea au oprit temporar procesul occidentalizării României demarat cu succes de elita politică şi culturală interbelică. adică occidentalizare politică. cât şi cultural. moldovean. de o ţară care să-şi regăsească şi fructifice valorile. Avem nevoie de o Românie occidentalizată în profunzime. Eliberarea din mlaştina levantină. Românii trebuie să conştientizeze şi să parieze pe specificul ardelean în construcţia unei Românii democrate şi prospere. . Există în imaginarul colectiv trei ipostase ale sufletului românesc: ardelean. între secolele XVI şi XIX. În comuniune cele trei ipostase formează naţiunea română. economică în spiritul civilizaţiei euro-atlantice. Experienţa transilvană de factură occidentală. trebuie fructificată de români. muntean. datorită sinergiei arhetipale caracteristice poporului român. păstrându-se tradiţiile culturale ancestrale.politic. Trăsătura fundamentală a specificului ardelean se centrează pe caracterul de avangardă al occidentalizării României. atât geo. O comparaţie se poate face cu Japonia „erei Meiji”. dar cu păstrarea tradiţiilor culturale arhetipale româneşti. nu numai la nivelul elitelor . care a pus stăpânire pe Ţările Române. pentru ca România să devină o ţară occidentală. a fost un imperativ conştientizat de generaţia paşoptistă. printr o atitudine specifică unei societăţi deschise.