S

pecificul românesc din Ardeal

EDITORIAL | 06-03-2011 16:16

Există un specific ardelean? E o întrebare dificilă la care încearcă să răspundă numeroşi intelectuali cu pretenţii elitiste din Transilvania. Ei merg „pe mâna” unei viziuni regionaliste care se poartă ca modă în Europa. Dar, cum se ştie de la Eminescu orice modă este trecătoare, „vreme trece, vreme vine./ Toate-s vechi şi nouă toate…” De cele mai multe ori paradigma se pune greşit din punctul de vedere a unei specificităţi ardelene autonome şi nu ca parte a unei identităţi mai largi, româneşti. Premisa este exacerbarea unei identităţi regionale rupte de contextul unei comunităţi culturale de tip naţional. Ce poate însemna Transilvania din punct de vedere cultural fără Vechiul Regat? O întrebare care nu merită răspunsul, deoarece cultura română se prezintă ca un spectru cu bogate irizări spirituale specifice ce îşi pierd valoarea şi frumuseţea luate în parte, adică rupte de spiritul de comuniune al spaţiului danubiano pontic. E în spiritul timpului (zeitgeist) să promovăm regionalismul, să exacerbăm individualităţile locale, dar la o analiză pertinentă nu le putem despărţi definitiv de vechile individualităţi arhetipale care le au creat şi dezvoltat în construcţia ideologică a comunităţilor naţionale. E adevărat Transilvania are o îndelungată şi singulară istorie a ei, aşa cum o are şi Ţara Românească şi Moldova. Există un model cultural intra carpatic şi unul extra carpatic, dar ele nu sunt independente, ci complementare. Aceste complementarităţi culturale specifice trebuie cultivate, dar nu autonomizate, pentru că astfel îşi pierd identitatea, rădăcinile spirituale care le fac atractive şi originale. Specificitatea fără complementaritate nu are valoare culturală ontogenetică. Arhetipul românesc secular este tocmai spiritul unităţii care i a animat pe locuitorii celor trei provincii istorice: Transilvania, Ţara Românească şi Moldova. Înainte de formarea naţiunii române moderne în secolul al XIX lea, acest spirit al unităţii s a evidenţiat mai ales prin religie, în speţă ortodoxia a fost liantul care a dat conţinut identit ar românilor ce au trăit sub diverse stăpâniri sau influenţe străine. Chiar Unirea lui Mihai Viteazul de la 1600 a fost văzută, mai ales de românii ardeleni, ca o emancipare religioasă faţă de religiile recepte, catolică şi reformată. Domnitorul muntean a înfiinţat o mitropolie ortodoxă de Alba Iulia fiind astfel conştient de rolul ortodoxiei ca factor unificator al Ţărilor Române, cu o populaţie majoritară de rit bizantin. A devenit clar, pentru cercetătorii de azi, că Unirea religioasă de la 1698, a fost o încercare de emancipare religioasă a românilor din Transilvania de a depăşi starea de toleraţi impusă de clasele dominante prin actele constituţionale medievale, Aprobate şi Compilate. Paradoxal, deşi austriecii au

De aceea. noua Biserică greco catolică a fost percepută de români ca o perpetuare. pragmatic. de factură germanică. uşor comic. Pe Câmpia Libertăţii de la Blaj peste 40. exagerare latinistă astâmpărată de un critic de şcoală germană şi la obârşie ardelean. reprezintă o componentă a caracterului românului ardelean. iar Avram Iancu un român realist ce dorea să afirme şi să apere drepturile imediate ale românilor oprimaţi de un regim cu puternice conotaţii feudale. la lumina focului. dar depăşea utopic realitatea epocii. prin Şcoala Ardeleană şi cărturarii Timotei Cipariu şi Aron Pumnul. La 1848 exista clare et distincte o conştiinţă a unităţii neamului românesc şi un proiect al reunirii tuturor teritoriilor locuite de români sub forma romantică a restaurării Daco. Titu Maiorescu. În celebra noapte din Munţii Apuseni. în dauna reformaţilor unguri. Nicolae Bălcescu îi vorbea de o împăcare cu ungurii. care ştim. privind unitatea neamului românesc. a fost firesc ca unirea religioasă cu Roma oraş mitic întruchipat în Cetatea Eternă ca o Cetate a lui Dumnezeu să fie considerată de către contemporani ca şi o reîntoarcere la originea latină. de la cronicarii moldoveni Grigore Ureche şi. Era o viziune umanistă cu rădăcini în gândirea lui Nicolae Olahul. la începutul secolului al XVIII lea. a identităţii lor religioase şi de ce nu naţionale. Toate acestea au dus la un latinism exacerbat. pentru o viitoare Europă Unită. nu întâmplător Inochentie Micu Klein a acţionat ca episcop greco catolic în apărarea şi afirmarea drepturilor românilor din Ardeal. Astfel. Amprenta civilizaţională a Europei Centrale. Seriozitatea şi ţinerea „cuvântului dat” este specific ardeleanului. care avea statut de religie de stat în Austria. conştient de românitatea populaţiei de pe ambele versante ale Carpaţilor. în mijlocul moţilor transfiguraţi de război. Tocmai acest realism imediat. Revoluţia Română de la 1848 a fost coordonată de revoluţionarii români în toate provinciile istorice cum a dictat mersul mişcării. Bălcescu era un idealist care vedea o Românie într o Europă virtuală.dorit ca unirea religioasă să întărească Biserica catolică. că a fixat teoretic originea noastră latină „de la Râm” (Roma). iar Nicolae Bălcescu s a implicat activ într o împăcare istorică şi iluzorie între Kossuth şi Avram Iancu. s a impus în Transilvania pe un fond autohton nealterat de invazii asiatice aşa cum s a . în cunoştinţă de cauză ca ideolog al naţiunii române moderne. mai ales.României. care apăra cu arma în mână drepturile românilor ardeleni faţă de şovinismul aristocratic al ungurilor. Miron Costin.000 de ţărani ardeleni au strigat lozinca: „Noi vrem să ne unim cu Ţara”. Buna intenţie a lui Nicolae Bălcescu a fost apreciată de Avram Iancu. El avea precedentele intelectuale. unui Avram Iancu pragmatic. Moldovenii Cuza şi Kogălniceanu au participat la evenimentele din Transilvania. prin ritul liturgic bizantin.

Sunt cunoscute însemnările admirative ale boierului muntean Dinicu Golescu. Iuliu Maniu. evidenţiind ludic diferenţele de abordare culturală dintre două civilizaţii diferenţiate de stăpâniri străine opuse. coordona o administraţie ardeleană neprofesionistă. pentru a se elibera de „teroarea balcanismului” din Vechiul Regat.întâmplat în Ţara Românească şi Moldova. dar semi autonom din punct de vedere administrativ. La 1905. trebuie să recunoaştem că incursiunile turco tătare. Caragiale care dorea iniţial să se instaleze în Transilvania. Ne place sau nu. devenită suverană şi Regat. şi au însuşit seriozitatea şi metafizica de tip Mittel Europa. preferând să meargă în capitala „germanismului”. la Cluj. pentru românii din epoca Fanarului. în imaginarul . prin deschiderea culturală de tip occidental spre Universităţile Europei Centrale. când românii ardeleni au aclamat Unirea Transilvaniei cu Patria Mamă. În sfârşit. precum şi hegemonia greco levantină de câteva secole a modificat unele trăsături iniţiale ale caracterului românesc de la sud şi est de Carpaţi spre o atitudine uşor contemplativă de curgere atemporală la Porţile Orientului. El nu s a mai mutat în Transilvania datorită poliţiei secrete maghiare care îl supraveghea de aproape. De aceea şi astăzi. După Marea Unire. pe la 1820. Berlin. ardelenii s au simţit stăpâni la ei acasă. dar hotărâtă să armonizeze legislaţia şi să rezolve gravele probleme de integrare administrativă a Transilvaniei în structurile de stat ale Vechiului Regat. care o vedeau asediată de poftele revizioniste ale iredentiştilor de la Budapesta. care temperează iniţiativa individuală. A devenit o legendă faptul că el măsura cu metrul poziţia tablourilor din muzeul sibian al guvernatorului Bruckenthal. cochetau cu eleganţă ca „mici Parisuri”. faţă de civilizaţia materială şi spirituală superioară din Transilvania în contrast cu situaţia fanariotizată şi coruptă din Ţara Românească. statistic. alimentând trăsăturile aparte ale Transilvaniei româneşti. chiar dacă numeroase oraşe din România Mică. Deşi teritorii româneşti. În imaginar. era încântat de „germanismul” civilizator al oraşului de pe Someş. la 1 Decembrie 1918. Transilvania a devenit fortăreaţa cea mai de preţ în mentalitatea guvernelor de la Bucureşti. Deşi oprimaţi românii ardeleni. al unui Ardeal unit cu Ţara. a funcţionat până în aprilie 1920. Acestea au contribuit la conturarea unor specificităţi locale şi regionale în cadrul aceleaşi comunităţi naţionale. stăpânirile şi influenţele străine şi au pus amprenta lor pozitivă sau negativă. Transilvania era „Ţara Nemţească” aşa cum o descriu cronicarii şi contemporanii. Un guvern tranzitoriu. Împlinirea teritorială şi spirituală a României s a hotărât pe Câmpia lui Horea de la Alba Iulia. numit „Consiliu Dirigent”. Numeroşi români ardeleni privesc cu melancolie la perioada când la Sibiu.

Revoluţia Română din Decembrie 1989 s-a declanşat la Timişoara şi în marile centre urbane din Transilvania. Vecinătatea cu ţări ce aveau regimuri mai liberale a permis românilor ardeleni să fie informaţi despre evenimentele revoluţionare în derulare din Europa Centrală. „toată Ţara” a însemnat marile oraşe din Ardeal şi Bucureştiul. românul care călătoreşte cu automobilul pe Valea Oltului poate sesiza diferenţele de arhitectură şi de plan urbanistic dintre localităţile din preajma Sibiului şi cele de la întâmpinarea municipiului Râmnicu -Vâlcea. La aceasta se adaugă propensiunea românului ardelean spre valorile occidentale: individualism. basarabenii nu doresc. În Vechiul Regat predomina o mentalitate „statică”. tocmai parcă a mări contrastul la graniţa dintre cele două provincii româneşti. Nu întâmplător.C.colectiv raptul vienez al Ardealului de Nord în beneficiul Ungariei horthyste. case cu cerdac în stil fanariot şi biserici construite după modelul bizantin. datorită unor îndelungate experienţe istorice orientale de extracţie levantină. contemplativă. Consider că nu se mai poate oculta diferenţa şi congruenţa de mentalitate şi imaginar dintre românii de pe ambele versante ale Munţilor Carpaţi. Casele solid construite într un stil săsesc şi central european sunt frumos înşiruite pe străzi şi uliţe drepte la satele de la ieşire din Sibiu. iniţiativă privată. s-a revoltat la câteva zile urmând exemplul şi îndemnul timişorenilor. Bineînţeles. fiind capitala Ţării. că „mămăliga românească nu explodează”. simţ civic şi pragmatism. care nu a ştiut să gestioneze noile provocări pe scena relaţiilor internaţionale. la aproape 90 de ani de la Marea Unire. Bucureştiul. acestea sunt de un pitoresc fermecător. de aceea. Poate. Există şi diferenţe de accent la românii ardeleni şi cei din Vechiul Regat şi diferenţe lingvistice . În acest context. Câineni. se observă de către călător. Odată cu trecerea de Turnu Roşu – vechea vamă dintre Transilvania şi Ţara Românească – în primul sat din Vechiul Regat. Aceste cedări teritoriale fără să se tragă un glonţ de către Armata Română a dezamăgit pe românii din aceste provincii. Chiar şi în zilele noastre. are mai mare relevanţă în inimile românilor decât ultima¬tumul sovietic din iunie 1940 privind cedarea Basarabiei. dintre anii 1940 1944. tocmai datorită acestui ţinut istoric racordat la valorile occidentale ale individualismului şi libertăţii.R. unirea cu România. Celelalte oraşe din Vechiul Regat şi au manifestat entuziasmul revoluţionar după fuga lui Nicolae Ceauşescu cu elicopterul de pe acoperişul Comitetului Central al P. precum şi uliţe sinuoase care se obturează brusc în câmp. Ca o accentuare a diferenţei la intrarea pe defileul Oltului se înalţă o fostă cazemată austriacă construită în cel mai germanic stil militar. În vorba populară s a încetăţenit. „Azi în Timişoara. în perioada comunistă. mâine în toată Ţara”. care au învinovăţit clasa politică de la Bucureşti de situaţia geo politică creată. deocamdată.

între provinciile Normandia şi Picardia. iar blocurile ceauşiste de locuinţe au aceleaşi caracteristici urbanistice groteşti pe întreg teritoriul României. La aceasta se adaugă respectul faţă de „cuvântul dat” şi poate ce este cel mai important punctualitatea. Ce ar însemna naţiunea noastră standardizată în extrem. El este atins de geniul Occidentului – via Europa Centrală de model cultural german – al organizării şi disciplinei. greco catolicismul Şcolii Ar delene şi „etica protestantă” de tip capitalist a lui Max Weber. Cea mai cunoscută falie de dezvoltare se găseşte în Italia. ca o bogăţie culturală ce cristalizează civilizaţia românească. cât şi italienii sunt două naţiuni bine închegate. Nu poate fi gândit românul. Totuşi. fără culoarea şi bogăţia culturală evidenţiată de fiecare provincie istorică în parte: Moldova. ca şi unul muntean sau moldovean. atât francezii. ci dimpotrivă îmbogăţesc cultural. Ţara Românească şi Transilvania. Şi totuşi există un specific ardelean. fără trăsăturile caracteriologice ale ardeleanului. televiziune şi presă. anii României Mari ca şi perioada comunistă au uniformizat atât urbanistic cât şi spiritual neamul românesc. între nordul prosper şi sudul sărac. În Ardeal s-au construit şi se construiesc biserici în cel mai pur stil bizantin. Se poate vorbi de un specific ardelean. astâmpărul.cunoscute ca regionalisme. conturând plenar caracterul poporului român. Aceste specificităţi provinciale nu dezbină. Ardeleanul. românul poate fi analizat asemeni Treimei. Vâlcenii ca olteni vorbesc foarte repede unind cuvintele între ele şi folosesc mai mult ca perfectul. Românul este. Oltenia. O caracteristică a ardeleanului este „lucrul bine făcut”. ca român. Exemplele pot continua şi ele sunt foarte numeroase pe continentul nostru. seriozitatea. un popor. chibzuiala şi „treaba gândită de două ori” toate venite din sinteza originală dintre ortodoxia organizată a lui Andrei Şaguna. munteanului şi moldoveanului. clădiri publice în stilul arhitectural românesc a lui Mincu. astfel. Oricum. În mentalitatea ardeleanului descoperi . dar nu autonom. La fel ca în teologie. Avem exemple de specificităţi regionale în Franţa. Bucovina. La rândul lor fiecare provincie are subdiviziuni regionale culturale de un pitoresc fascinant: Banatul. Dobrogea etc. aceste diferenţe sunt fireşti în Europa. Acest „bagaj” comportamental ardelean completează spiritul vizionar al moldovenilor şi dorinţa de neliniştită acţiune a muntenilor. Prin şcoală. în contrast cu ardelenii care vorbesc rar şi fac pauze între cuvinte. plămădit de trei caractere inseparabile. pe care nu a reuşit să o introducă Carol I la clasa politică din Vechiul Regat. limba literară scrisă s a impus la majoritatea românilor educaţi. printr o paletă diversă de exprimare spirituală. Cu toate acestea. parcă are ceva în plus. ci ca o componentă spirituală a naţiunii române.

muntean. Există în imaginarul colectiv trei ipostase ale sufletului românesc: ardelean. adică occidentalizare politică. moldovean. Românii trebuie să conştientizeze şi să parieze pe specificul ardelean în construcţia unei Românii democrate şi prospere. Eliberarea din mlaştina levantină.trăsături ale moldoveanului şi munteanului. nu numai la nivelul elitelor . datorită sinergiei arhetipale caracteristice poporului român. Trăsătura fundamentală a specificului ardelean se centrează pe caracterul de avangardă al occidentalizării României. printr o atitudine specifică unei societăţi deschise. toleranţa faţă de minorităţi. pentru ca România să devină o ţară occidentală. Avem nevoie de o Românie occidentalizată în profunzime. trebuie fructificată de români.politic. datorită vicisitudinile istoriei ce ne au aşezat mereu „în calea lupilor”. cât şi cultural. care nu a fost dus la bun sfârşit prin procesul de modernizare. păstrându-se tradiţiile culturale ancestrale. O comparaţie se poate face cu Japonia „erei Meiji”. . între secolele XVI şi XIX. atât geo. Experienţa transilvană de factură occidentală. de o ţară care să-şi regăsească şi fructifice valorile. Sovietizarea şi comunizarea au oprit temporar procesul occidentalizării României demarat cu succes de elita politică şi culturală interbelică. În comuniune cele trei ipostase formează naţiunea română. dar cu păstrarea tradiţiilor culturale arhetipale româneşti. economică în spiritul civilizaţiei euro-atlantice. a fost un imperativ conştientizat de generaţia paşoptistă. care a pus stăpânire pe Ţările Române.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful