S

pecificul românesc din Ardeal

EDITORIAL | 06-03-2011 16:16

Există un specific ardelean? E o întrebare dificilă la care încearcă să răspundă numeroşi intelectuali cu pretenţii elitiste din Transilvania. Ei merg „pe mâna” unei viziuni regionaliste care se poartă ca modă în Europa. Dar, cum se ştie de la Eminescu orice modă este trecătoare, „vreme trece, vreme vine./ Toate-s vechi şi nouă toate…” De cele mai multe ori paradigma se pune greşit din punctul de vedere a unei specificităţi ardelene autonome şi nu ca parte a unei identităţi mai largi, româneşti. Premisa este exacerbarea unei identităţi regionale rupte de contextul unei comunităţi culturale de tip naţional. Ce poate însemna Transilvania din punct de vedere cultural fără Vechiul Regat? O întrebare care nu merită răspunsul, deoarece cultura română se prezintă ca un spectru cu bogate irizări spirituale specifice ce îşi pierd valoarea şi frumuseţea luate în parte, adică rupte de spiritul de comuniune al spaţiului danubiano pontic. E în spiritul timpului (zeitgeist) să promovăm regionalismul, să exacerbăm individualităţile locale, dar la o analiză pertinentă nu le putem despărţi definitiv de vechile individualităţi arhetipale care le au creat şi dezvoltat în construcţia ideologică a comunităţilor naţionale. E adevărat Transilvania are o îndelungată şi singulară istorie a ei, aşa cum o are şi Ţara Românească şi Moldova. Există un model cultural intra carpatic şi unul extra carpatic, dar ele nu sunt independente, ci complementare. Aceste complementarităţi culturale specifice trebuie cultivate, dar nu autonomizate, pentru că astfel îşi pierd identitatea, rădăcinile spirituale care le fac atractive şi originale. Specificitatea fără complementaritate nu are valoare culturală ontogenetică. Arhetipul românesc secular este tocmai spiritul unităţii care i a animat pe locuitorii celor trei provincii istorice: Transilvania, Ţara Românească şi Moldova. Înainte de formarea naţiunii române moderne în secolul al XIX lea, acest spirit al unităţii s a evidenţiat mai ales prin religie, în speţă ortodoxia a fost liantul care a dat conţinut identit ar românilor ce au trăit sub diverse stăpâniri sau influenţe străine. Chiar Unirea lui Mihai Viteazul de la 1600 a fost văzută, mai ales de românii ardeleni, ca o emancipare religioasă faţă de religiile recepte, catolică şi reformată. Domnitorul muntean a înfiinţat o mitropolie ortodoxă de Alba Iulia fiind astfel conştient de rolul ortodoxiei ca factor unificator al Ţărilor Române, cu o populaţie majoritară de rit bizantin. A devenit clar, pentru cercetătorii de azi, că Unirea religioasă de la 1698, a fost o încercare de emancipare religioasă a românilor din Transilvania de a depăşi starea de toleraţi impusă de clasele dominante prin actele constituţionale medievale, Aprobate şi Compilate. Paradoxal, deşi austriecii au

mai ales. Titu Maiorescu.000 de ţărani ardeleni au strigat lozinca: „Noi vrem să ne unim cu Ţara”. pentru o viitoare Europă Unită. unui Avram Iancu pragmatic. uşor comic. Era o viziune umanistă cu rădăcini în gândirea lui Nicolae Olahul. în cunoştinţă de cauză ca ideolog al naţiunii române moderne. De aceea. reprezintă o componentă a caracterului românului ardelean. Seriozitatea şi ţinerea „cuvântului dat” este specific ardeleanului. conştient de românitatea populaţiei de pe ambele versante ale Carpaţilor. La 1848 exista clare et distincte o conştiinţă a unităţii neamului românesc şi un proiect al reunirii tuturor teritoriilor locuite de români sub forma romantică a restaurării Daco. că a fixat teoretic originea noastră latină „de la Râm” (Roma). dar depăşea utopic realitatea epocii. prin ritul liturgic bizantin. s a impus în Transilvania pe un fond autohton nealterat de invazii asiatice aşa cum s a . Revoluţia Română de la 1848 a fost coordonată de revoluţionarii români în toate provinciile istorice cum a dictat mersul mişcării. care apăra cu arma în mână drepturile românilor ardeleni faţă de şovinismul aristocratic al ungurilor. Miron Costin. privind unitatea neamului românesc. la lumina focului. iar Nicolae Bălcescu s a implicat activ într o împăcare istorică şi iluzorie între Kossuth şi Avram Iancu. Tocmai acest realism imediat. care avea statut de religie de stat în Austria. în dauna reformaţilor unguri. Astfel. în mijlocul moţilor transfiguraţi de război. Bălcescu era un idealist care vedea o Românie într o Europă virtuală. a identităţii lor religioase şi de ce nu naţionale. de la cronicarii moldoveni Grigore Ureche şi. pragmatic. În celebra noapte din Munţii Apuseni. El avea precedentele intelectuale. nu întâmplător Inochentie Micu Klein a acţionat ca episcop greco catolic în apărarea şi afirmarea drepturilor românilor din Ardeal. Buna intenţie a lui Nicolae Bălcescu a fost apreciată de Avram Iancu. Toate acestea au dus la un latinism exacerbat. Moldovenii Cuza şi Kogălniceanu au participat la evenimentele din Transilvania.dorit ca unirea religioasă să întărească Biserica catolică. care ştim. de factură germanică. Pe Câmpia Libertăţii de la Blaj peste 40. Nicolae Bălcescu îi vorbea de o împăcare cu ungurii. a fost firesc ca unirea religioasă cu Roma oraş mitic întruchipat în Cetatea Eternă ca o Cetate a lui Dumnezeu să fie considerată de către contemporani ca şi o reîntoarcere la originea latină. iar Avram Iancu un român realist ce dorea să afirme şi să apere drepturile imediate ale românilor oprimaţi de un regim cu puternice conotaţii feudale. prin Şcoala Ardeleană şi cărturarii Timotei Cipariu şi Aron Pumnul. la începutul secolului al XVIII lea. Amprenta civilizaţională a Europei Centrale. exagerare latinistă astâmpărată de un critic de şcoală germană şi la obârşie ardelean. noua Biserică greco catolică a fost percepută de români ca o perpetuare.României.

dar semi autonom din punct de vedere administrativ. era încântat de „germanismul” civilizator al oraşului de pe Someş. trebuie să recunoaştem că incursiunile turco tătare. pentru românii din epoca Fanarului. În sfârşit. faţă de civilizaţia materială şi spirituală superioară din Transilvania în contrast cu situaţia fanariotizată şi coruptă din Ţara Românească. preferând să meargă în capitala „germanismului”. dar hotărâtă să armonizeze legislaţia şi să rezolve gravele probleme de integrare administrativă a Transilvaniei în structurile de stat ale Vechiului Regat. Acestea au contribuit la conturarea unor specificităţi locale şi regionale în cadrul aceleaşi comunităţi naţionale. la Cluj. cochetau cu eleganţă ca „mici Parisuri”. Transilvania a devenit fortăreaţa cea mai de preţ în mentalitatea guvernelor de la Bucureşti. Berlin. Împlinirea teritorială şi spirituală a României s a hotărât pe Câmpia lui Horea de la Alba Iulia. El nu s a mai mutat în Transilvania datorită poliţiei secrete maghiare care îl supraveghea de aproape. al unui Ardeal unit cu Ţara. alimentând trăsăturile aparte ale Transilvaniei româneşti. Deşi teritorii româneşti.întâmplat în Ţara Românească şi Moldova. şi au însuşit seriozitatea şi metafizica de tip Mittel Europa. Iuliu Maniu. pe la 1820. evidenţiind ludic diferenţele de abordare culturală dintre două civilizaţii diferenţiate de stăpâniri străine opuse. Sunt cunoscute însemnările admirative ale boierului muntean Dinicu Golescu. De aceea şi astăzi. a funcţionat până în aprilie 1920. chiar dacă numeroase oraşe din România Mică. statistic. când românii ardeleni au aclamat Unirea Transilvaniei cu Patria Mamă. Deşi oprimaţi românii ardeleni. prin deschiderea culturală de tip occidental spre Universităţile Europei Centrale. A devenit o legendă faptul că el măsura cu metrul poziţia tablourilor din muzeul sibian al guvernatorului Bruckenthal. La 1905. care o vedeau asediată de poftele revizioniste ale iredentiştilor de la Budapesta. În imaginar. După Marea Unire. Caragiale care dorea iniţial să se instaleze în Transilvania. Un guvern tranzitoriu. Transilvania era „Ţara Nemţească” aşa cum o descriu cronicarii şi contemporanii. Ne place sau nu. devenită suverană şi Regat. stăpânirile şi influenţele străine şi au pus amprenta lor pozitivă sau negativă. ardelenii s au simţit stăpâni la ei acasă. pentru a se elibera de „teroarea balcanismului” din Vechiul Regat. precum şi hegemonia greco levantină de câteva secole a modificat unele trăsături iniţiale ale caracterului românesc de la sud şi est de Carpaţi spre o atitudine uşor contemplativă de curgere atemporală la Porţile Orientului. coordona o administraţie ardeleană neprofesionistă. la 1 Decembrie 1918. numit „Consiliu Dirigent”. Numeroşi români ardeleni privesc cu melancolie la perioada când la Sibiu. care temperează iniţiativa individuală. în imaginarul .

se observă de către călător. Bucureştiul. Vecinătatea cu ţări ce aveau regimuri mai liberale a permis românilor ardeleni să fie informaţi despre evenimentele revoluţionare în derulare din Europa Centrală. Celelalte oraşe din Vechiul Regat şi au manifestat entuziasmul revoluţionar după fuga lui Nicolae Ceauşescu cu elicopterul de pe acoperişul Comitetului Central al P. Bineînţeles. Chiar şi în zilele noastre. precum şi uliţe sinuoase care se obturează brusc în câmp. mâine în toată Ţara”. tocmai parcă a mări contrastul la graniţa dintre cele două provincii româneşti. basarabenii nu doresc.C. Câineni. simţ civic şi pragmatism. are mai mare relevanţă în inimile românilor decât ultima¬tumul sovietic din iunie 1940 privind cedarea Basarabiei. Există şi diferenţe de accent la românii ardeleni şi cei din Vechiul Regat şi diferenţe lingvistice . În Vechiul Regat predomina o mentalitate „statică”. Revoluţia Română din Decembrie 1989 s-a declanşat la Timişoara şi în marile centre urbane din Transilvania.colectiv raptul vienez al Ardealului de Nord în beneficiul Ungariei horthyste. la aproape 90 de ani de la Marea Unire. iniţiativă privată. dintre anii 1940 1944. s-a revoltat la câteva zile urmând exemplul şi îndemnul timişorenilor. La aceasta se adaugă propensiunea românului ardelean spre valorile occidentale: individualism. Nu întâmplător. În vorba populară s a încetăţenit. că „mămăliga românească nu explodează”. în perioada comunistă. deocamdată.R. „toată Ţara” a însemnat marile oraşe din Ardeal şi Bucureştiul. unirea cu România. În acest context. românul care călătoreşte cu automobilul pe Valea Oltului poate sesiza diferenţele de arhitectură şi de plan urbanistic dintre localităţile din preajma Sibiului şi cele de la întâmpinarea municipiului Râmnicu -Vâlcea. datorită unor îndelungate experienţe istorice orientale de extracţie levantină. Casele solid construite într un stil săsesc şi central european sunt frumos înşiruite pe străzi şi uliţe drepte la satele de la ieşire din Sibiu. Ca o accentuare a diferenţei la intrarea pe defileul Oltului se înalţă o fostă cazemată austriacă construită în cel mai germanic stil militar. contemplativă. care au învinovăţit clasa politică de la Bucureşti de situaţia geo politică creată. case cu cerdac în stil fanariot şi biserici construite după modelul bizantin. care nu a ştiut să gestioneze noile provocări pe scena relaţiilor internaţionale. Aceste cedări teritoriale fără să se tragă un glonţ de către Armata Română a dezamăgit pe românii din aceste provincii. Odată cu trecerea de Turnu Roşu – vechea vamă dintre Transilvania şi Ţara Românească – în primul sat din Vechiul Regat. tocmai datorită acestui ţinut istoric racordat la valorile occidentale ale individualismului şi libertăţii. fiind capitala Ţării. de aceea. Poate. Consider că nu se mai poate oculta diferenţa şi congruenţa de mentalitate şi imaginar dintre românii de pe ambele versante ale Munţilor Carpaţi. „Azi în Timişoara. acestea sunt de un pitoresc fermecător.

Exemplele pot continua şi ele sunt foarte numeroase pe continentul nostru. aceste diferenţe sunt fireşti în Europa. plămădit de trei caractere inseparabile. La aceasta se adaugă respectul faţă de „cuvântul dat” şi poate ce este cel mai important punctualitatea. iar blocurile ceauşiste de locuinţe au aceleaşi caracteristici urbanistice groteşti pe întreg teritoriul României. între nordul prosper şi sudul sărac. Ţara Românească şi Transilvania. O caracteristică a ardeleanului este „lucrul bine făcut”. chibzuiala şi „treaba gândită de două ori” toate venite din sinteza originală dintre ortodoxia organizată a lui Andrei Şaguna. anii României Mari ca şi perioada comunistă au uniformizat atât urbanistic cât şi spiritual neamul românesc. Nu poate fi gândit românul. ca şi unul muntean sau moldovean. românul poate fi analizat asemeni Treimei. Oltenia. În Ardeal s-au construit şi se construiesc biserici în cel mai pur stil bizantin. Românul este. Se poate vorbi de un specific ardelean. Totuşi. La rândul lor fiecare provincie are subdiviziuni regionale culturale de un pitoresc fascinant: Banatul. Oricum. între provinciile Normandia şi Picardia. ci dimpotrivă îmbogăţesc cultural. Vâlcenii ca olteni vorbesc foarte repede unind cuvintele între ele şi folosesc mai mult ca perfectul. Ardeleanul. El este atins de geniul Occidentului – via Europa Centrală de model cultural german – al organizării şi disciplinei. limba literară scrisă s a impus la majoritatea românilor educaţi. Avem exemple de specificităţi regionale în Franţa. Cea mai cunoscută falie de dezvoltare se găseşte în Italia. Prin şcoală. printr o paletă diversă de exprimare spirituală. parcă are ceva în plus. În mentalitatea ardeleanului descoperi . ca o bogăţie culturală ce cristalizează civilizaţia românească. Dobrogea etc. televiziune şi presă. Ce ar însemna naţiunea noastră standardizată în extrem. greco catolicismul Şcolii Ar delene şi „etica protestantă” de tip capitalist a lui Max Weber. Şi totuşi există un specific ardelean. munteanului şi moldoveanului. ci ca o componentă spirituală a naţiunii române.cunoscute ca regionalisme. pe care nu a reuşit să o introducă Carol I la clasa politică din Vechiul Regat. La fel ca în teologie. fără trăsăturile caracteriologice ale ardeleanului. seriozitatea. atât francezii. dar nu autonom. Cu toate acestea. cât şi italienii sunt două naţiuni bine închegate. fără culoarea şi bogăţia culturală evidenţiată de fiecare provincie istorică în parte: Moldova. astâmpărul. un popor. ca român. Aceste specificităţi provinciale nu dezbină. în contrast cu ardelenii care vorbesc rar şi fac pauze între cuvinte. clădiri publice în stilul arhitectural românesc a lui Mincu. Bucovina. Acest „bagaj” comportamental ardelean completează spiritul vizionar al moldovenilor şi dorinţa de neliniştită acţiune a muntenilor. astfel. conturând plenar caracterul poporului român.

Românii trebuie să conştientizeze şi să parieze pe specificul ardelean în construcţia unei Românii democrate şi prospere. nu numai la nivelul elitelor . Avem nevoie de o Românie occidentalizată în profunzime. Eliberarea din mlaştina levantină. Există în imaginarul colectiv trei ipostase ale sufletului românesc: ardelean. pentru ca România să devină o ţară occidentală. care nu a fost dus la bun sfârşit prin procesul de modernizare.trăsături ale moldoveanului şi munteanului.politic. cât şi cultural. Trăsătura fundamentală a specificului ardelean se centrează pe caracterul de avangardă al occidentalizării României. moldovean. atât geo. între secolele XVI şi XIX. care a pus stăpânire pe Ţările Române. de o ţară care să-şi regăsească şi fructifice valorile. În comuniune cele trei ipostase formează naţiunea română. economică în spiritul civilizaţiei euro-atlantice. trebuie fructificată de români. Sovietizarea şi comunizarea au oprit temporar procesul occidentalizării României demarat cu succes de elita politică şi culturală interbelică. toleranţa faţă de minorităţi. Experienţa transilvană de factură occidentală. dar cu păstrarea tradiţiilor culturale arhetipale româneşti. datorită vicisitudinile istoriei ce ne au aşezat mereu „în calea lupilor”. O comparaţie se poate face cu Japonia „erei Meiji”. a fost un imperativ conştientizat de generaţia paşoptistă. muntean. adică occidentalizare politică. datorită sinergiei arhetipale caracteristice poporului român. păstrându-se tradiţiile culturale ancestrale. . printr o atitudine specifică unei societăţi deschise.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful