Ion Pillat - "Aci sosi pe vremuri"

Poezia "Aci sosi pe vremuri" este publicata in volumul "Pe Arges in sus" in anul 1923, incadrandu-se in traditionalism prin tema, modul de constructie a textului, abordarea stilistica si modul de structurare a textului. Incadrandu-se in traditionalism, poezia lui Ion Pillat propune in mod evident o viziune traditionalista . Universul rural este privit cu nostalgie , ne fiind perceput ca un spatiu intim de traire in prezent, ci ca spatiu al recuperarii traditiei. A iubi in viziunea lui Pillat inseamna a retraii ceea ce sa trait deja, ambele iubiri fiind reflectari ale iubirilor din carti. Din punct de vedere prozodic poezia se caracterizeaza prin rima imperecheata, masura de 13-14 silabe si ritm iambic. Titlul, alcatuit sub forma unui enunt contine un adverb de loc ce sugereaza apropierea "aci", un verb la perfect simplu "sosi" care trimite la trecutul indepartat si care face aluzie la relatia trecut-prezent in asociere cu adverbul "aci" si locutiunea adverbiala "pe vremuri". In aceste conditii ,titlul anticipeaza tema ciclicitatii timpului, cultivata in textul poetic alaturi de iubire si universul rural Tema poeziei priveste mai multe aspecte, universul rural specific traditionalismului, asociindu-i-se doua teme de larga circulatie iubirea si timpul. Universul rural este ales drept cadru al concretizarii iubirii care este traita in doua planuri temporare, trecutul iubirii bunicilor si prezentul iubirii nepotului . Universul rural este particularizat prin cateva motive specifice: casa, hornul, trecerea timpului, uitarea, satul. Doua motive romantice de larga circulatie , (noaptea si luna) sunt revalorizate in maniera traditionalista ca si motivul plopilor asupra caruia Ion Pillat are o viziune diferita de cea romantica : romanticii considera natura eterna opunandu-se fiintei umane efemere, in timp ce la Ion Pillat natura insasi este afecatata de trecerea timpului "In drumul lor spre zare imbatranira plopii". Textul este alcatuit din 19 distihuri si un monostih, grupate in patru secvente poetice. Prima secventa atrage atentia prin natura descriptiva, motivul poetic central fiind "casa amintirii", simbol al casei traditionale, cu obloane, pritvor,poarta cu zavor. Senzatia de nemiscare este aici sugerata si prin simbolistica panzei de paianjen, respectiv imbatranirea plopilor. In cea de a doua secventa poetica, impresia creata este cea a derularii unor cadre cinematografice ,spatiul prinde viata prin prezenta cuplului de indragostiti. Iubita de atunci a bunicului este individualizata printr-o metafora ("ochii de peruzea") care poate fi interpretata prin aluzia la ochii ca lumina a sufletului, respectiv valoarea de talisman ,iubirea fiind considerata protectoare. In cea de a treia secventa poetica, meditatia asupra trecerii timpului este esvidentiata prin exclamatia retorica "ce straniu lucru: vremea!" prin care sunt puse in paralel portretele (simbol al trecutului) si fetele( prezent). Ultima secventa poetica incepe cu o comparatie (" Ca ieri sosi bunica...si vii acuma tu") prin care se evidentiaza opozitia dintre planul poetic al trecutului si cel al prezentului , opozitia fiind pusa insa in umbra de seria identitatilor dintre cele doua povesti de iubire. aceasta este de asemenea individualizata prin metafora ("ochii de ametist")accentuand ideea ca iubirea are rol protector purificator.