!

Guggenheim musem New York

polaritatea plin gol, goluri impuscate, masivitate- proportii

Proportia reprezinta un concept comun atat matematicii cat si compozitiei arhitecturale, constituindu-se ca o categorie fundamental a acesteia din urma. In aritmetica si geometrie, intre cele doua marimi geometrice se pot stabili relatii cantitative exprimate prin raportul dintre ele . Egalitatea a doua astfel de rapoarte, intre termenii carora se stabilesc relatii de interdependenta, de interconditionare si similitudine, constituie o proportie. Asemenea legaturi, care se stabilesc intre numere sau figure geometrice, pot reprezenta in compozitia arhitecturala manifestari ale umanitatii si armoniei, daca proportiile satisfac anumite valori. In compozitia arhitecturala, proportia exprima raporturile de marime dintre elementele acesteia si cele dintre elemental-parte si ansamblu ( intreg ), reglarea relatiior de marime dintre elementele compozitiei facandu-se deci prin proportionare. Proportionarea era cunoscuta inca din vremea Greciei antice utilizandu-se pentru acesta, doua metode : Modularea si Sectiunea de aur. Modularea, folosita incepand cu arhitectura templelor grecesti, folosea ca unitate de marime repetabila, ordonatoare, modulul. Prin multiplicarea controlata a acesteia se asigura proportionarea modulara a elementelor componente ale ordinelor clasice, exprimata in raporturi dimensionale avand ca unitate comuna, modulul. Antichitatea romana a adoptat la randul ei modularea ca metoda de dimensionare si proportionare a elementelor in compozitia arhitecturala, termenul de modul ramanand de altfel de la romani, transmis prin scrierile lui Vitruviu. Conceptia vitruviana merge evident ( desi niciodata perfect explicit ) in sensul celei mai populare conceptii estetice, cea de filiatie pitagoreica si platoniciana, prin care proportia buna (adesea denumita prin simetrie, ceea ce cuprinde inevitabil si proportia) este o parte esentiala a frumosului (Platon si Aristotel impartasesc aceasta conceptie, dar stoicii definesc frumosul strict in acesti termeni). Este ceea ce W. Tatarkiewicz (Istoria celor sase notiuni, Meridiane, 1981) numeste teoria frumosului obiectiv sau a frumosului transcendent. Abia trei secole dupa Vitruviu, Plotin va pune exlicit la indoiala aceasta conceptie: Aproape oricine spune ca frumusetea vizibila este produsa de proportia buna (symmetria) a partilor una fata de cealalta si fata de intreg, cu adaugarea bunei culori, si ca, pentru obiectele vazului si in general pentru orice, a fi frumos inseamna a fi bine proportionat si masurat (symmetrois). Dupa aceasta teorie, numai lucrurile composite au frumusete, nu si lucrurile simple. Dar cum sint frumoase aurul sau stelele, continua el (Ennead, I.6., Loeb, 1966, pp. 253 sq.), aducand in discutie culoarea ca atribut estetic. E interesant de semnalat ca Evul Mediu, desi, dupa toate probabilitatile cunoaste tratatul vitruvian si chiar se serveste de el, dezvolta o estetica (desigur neorganizata intr-o teorie specifica) care ia in considerare, alaturi de proportii, care raman sa constituie fundamentul frumusetii (Sf. Augustin, Sf. Toma de Aquino), si materialitatea, lumina si culoarea, intr-un mod aproape voluptuos. Scrierile abatelui Suger de la Saint-Denis sint revelatoare in acest sens, iar o parcurgere a studiului lui Umberto Eco (Arta si frumosul in estetica medievala, Meridiane, 1999) despre estetica medievala ne poate invata multe. Aceasta dimensiune "materiala" a esteticii medievale se pierde insa in teoria arhitecturii care urmeaza. Modularea a fost integrata ca procedeu principal, cu efecte estetice, in sistemele de proportionare promovate canonic in compozitia academista, pana la sfarsitul sec. XIX. Arhitectura din a doua jumatate a secolului XX, se dezvolta tot mai mult pe baza tehnologiilor industrial de constructie si utilizeaza, cu precadere, pentru dimensionare un sistem modular inscris in standarde nationale si internationale ( 60 cm, cu submoduli si multimoduli), aplicat atat elementelor plane, cat si, intr-o conceptie mai evoluata, unor unitati spatial-functionale asamblate prin tehnici combinatorii de o anumita varietate ( Habitat 67 Montreal, unele realizari ale Metabolismului japonez, locuinte colective, hoteluri, scoli, etc. ) .

Sectiunea de aur ( Numarul de aur ) este o metoda de proportionare armonica, bazata pe impartirea unui segment de dreapta in doua parti inegale, incat raportul dintre segmentul scrut si cel lung astfel obtinute sa fie egal cu raportul dintre cel lung si cel intreg, din aceasta relatie rezultand o valuare unanim acceptata, = 1,61. Proportiile particulare ale Sectiunii de aur a facut ca filosofi ai Antichitatii, Pitagora si Platon, sa vada in ea esenta frumosului si armoniei, relatia fundamentala, de ordine divina, aflata la baza tuturor structurilor naturale si a celor create de om, de la cele arhitecturale la cele muzicale. Preocuparea lui Le Corbusier pentru studiul proportiilor, exprimata in mod explicit in traseele regulatoare , ca metoda de compozitie cu valenta estetica utilizata la proiectarea vilei Stein de Garches ( 1929), sau in incercarea de a structura prin Modulator ( 1945) un sistem de proportii antropomorfice, bazat pe seria lui Fibonacci, a constituit o exceptie in contextul secolului XX . Modulatorul a fost conceput de Le Corbusier ca sistem de proportionare apt sa satisfaca atat exigente functionale diverse cat si estetice prin stabilirea dimensiunilor spatiilor, elementelor de arhitectura-constructii si celor de mobilier in relatie cu dimensiunile si proportiile corpului uman si cu armonia matematica , definindu-l chiar el insusi drept O masura armonioasa la scara umana universal aplicabila la arhitectura si mecanisme .