Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
1. DEFINIRE
1
2. CARACTERISTICI
Un alt aspect intrinsic activităţii de consiliere este cel de inducere a schimbărilor, caz
în care voi accentua necesitatea parcurgerii integrale a următorilor paşi
o identificarea problemei
o culegerea de informaţii
o analiza datelor
2
o reformularea problemei, din perspectiv resurselor clientului
o identificarea variantelor acţionale şi luarea deciziilor
o transpunerea faptică a strategiilor de schimbare
Algoritmul consilierii:
Pasul 1: Analiza situaţiei şi identificarea problemelor
Pasul 2:
a. Fixarea sau redescoperirea priorităţilor, a obiectivelor (axarea pe soluţii şi luarea
de decizii)
b. Evaluarea obiectivăp a raportului dezirabil-realizabil: Controlul
conştient/gestionarea situaţiei
Pasul 3. Evaluarea în process
3. CONCEPTE CHEIE
3
Obiectiv central: crearea premiselor în vederea alegerii pertinente a traseului
şcolar/profesional individual.
4
Este centrată pe comportamentul Este centrată pe cazurile în care
normal sau pe disfuncţii cu un graniţa normalităţii a fost depăşită,
caracter pasager, deficienţe care în pe perturbări majore la nivelul
general au fost generate de personalităţii pacientului.
degradarea mediului educogen.
5. NIVELURI DE CONSILIERE
5
b. Consilierea corelată cu funcţia didactică, caz în care este necesară o abilitare
suplimentară a cadrelor didactice13.
6
• Dezvoltarea capacităţii de mobilizare voluntară a clienţilor, cumulativ cu
antrenarea potentelor creative ale acestora
• Dezvoltarea spiritului de iniţiativă personală
• AUTODETERMINAREA
Există, de multe ori, confuzii între ceea ce înseamnă consiliere şi ceea ce înseamnă
psihoterapie. Manualele destinate practicienilor din aceste domenii utilizează într-o
manieră generică eticheta de consiliere şi psihoterapie.
Pe de altă parte, dihotomia consiliere-psihoterapie, se susţine. „Consilierea este
centrată pe ceea ce aparţine prezentului, acum şi aici, în timp ce psihoterapia priveşte
prezentul ca expresie a unei istorii care se repetă într-un context mereu schimbat” (I.
Dafinoiu în lucrarea Elemente de psihoterapie integrativă (2000), p. 20).
Pentru o mai clară viziune asupra celor două domenii se impune, însă, delimitarea
conceptelor.
1. Consilierea
Termenul de consiliere descrie relaţia interumană de ajutor dintre o persoană
specializată, consilierul, şi persoana sau grupul care solicită asistenţă de specialitate,
clientul. Relaţia dintre consilier şi persoana consiliată este una de alianţă, de participare
şi colaborare reciprocă, ceea ce face posibilă exprimarea ideilor şi sentimentelor în
legătură cu o problemă, oferind, totodată, sprijin în clarificarea sensurilor fundamentale,
în identificarea unor paternuri valorice pe baza cărora se pot formula soluţii.
7
The British Association for Counselling, fondată în 1977, defineşte consilierea
ca fiind utilizarea pricepută şi principială a relaţiei interpersonale pentru a facilita
autocunoaşterea, acceptarea emoţională şi maturizarea, dezvoltarea optimă a
resurselor personale.[…] Relaţiile de consiliere […] pot fi centrate pe aspecte ale
dezvoltării, pe formularea şi rezolvarea unor probleme specifice, luarea de decizii,
controlul stărilor de criză, dezvoltarea unui insight personal, pe lucrul asupra trăirilor
afective sau a conflictelor interne, ori pe îmbunătăţirea relaţiilor cu ceilalţi (BAC,
1989, cf. Clarkson şi Pokorny, 1994, p. 8).
Scopul general este acela de a furniza ocazia de a lucra în direcţia unei vieţi mai
satisfăcătoare şi plină de resurse.
Consilierea este o tehnică de informare şi evaluare, un mijloc de a modifica
comportamentul, o experienţă de comunicare, o căutare în comun a sensului în viaţa
omului (R.W.Strowing). Aspectul esenţial al consilierii este confidenţialitatea şi
încrederea reciprocă.
Conform acestor definiţii, consilierea poate fi considerată ca fiind centrată pe
schimbare evolutivă (I. Dafinoiu, 2000).
O caracteristică importantă a consilierii este preocuparea pentru prevenţia
problemelor. Strategia de prevenţie constă in identificarea situaţiilor şi grupurilor de risc
şi în acţiunea asupra lor înainte ca acestea să aibă un impact negativ şi să declanşeze
crize personale sau de grup.
2. Psihoterapia
8
Abordând o perspectivă descriptiv-comprehensivă, G. Ionescu consideră
psihoterapia o formă de tratament psihologic structurată în tehnici şi metode, aplicată
în mod deliberat, în grup sau individualizat, de către un terapeut specializat,
• omului sănătos aflat în dificultate, căruia îi conferă confort moral şi o mai
bună sănătate şi pe care îl ajută spre o mai bună integrare;
• celui cu dificultăţi de relaţionare;
• celui suferind somatic, pe care îl conduce spre alinare;
• celui alienat, căruia îi dezvoltă capacitatea de orientare în viaţă şi de
resocializare (G. Ionescu, 1990, p. 24).
3. Relaţia consiliere-psihoterapie
Abordarea psihologică a primelor două categorii de persoane (omului sănătos
aflat în dificultate, căruia îi conferă confort moral şi o mai bună sănătate şi pe care îl
ajută spre o mai bună integrare şi a celui cu dificultăţi de relaţionare – în G. Ionescu,
1990, p. 24), intră, după opinia multor autori, în domeniul consilierii, centrată pe
schimbare evolutivă, pe dezvoltare şi maturizare. Psihoterapia vizează schimbare
revolutivă, presupune modificări structurale mai profunde.
9
probleme (moartea unei persoane apropiate, faliment în afaceri, infidelitate, probleme de
comunicare etc).
În faţa persoanei care solicită ajutor, însă, tehnicile şi metodele de intervenţie
utilizate se înscriu pe un continuum în care, practic, este greu să diferenţiezi între
psihoterapie şi consiliere.
În favoarea acestei idei, I. Dafinoiu prezintă ca argument: în domeniul
manifestărilor psihice şi comportamentale există un standard unanim acceptat al
normalităţii, iar atunci când se operează cu dihotomia normal patologic, graniţa dintre
acestea este un fir sinuos care traversează, de multe ori, teritorii disputate de ambele
instanţe;
4. Tipuri de consiliere
Diferenţe între consilierea educaţională şi consilierea psihologică (A. Baban. 2001. p. 20)
Consiliere educaţională Consiliere psihologică
CINE? Profesorul abilitat pentru activităţile de Psihologul şcolar
consiliere şi orientare
11
UNDE? In cadrul orelor de consiliere şi În cabinetul de consiliere
orientare şi dirigenţie
GRUP Clasa de elevi, părinţi Persoana (elev, părinte, profesor)
OBIECTIVE Dezvoltare personală Dezvoltare personală
ŢINTĂ
Promovarea sănătăţii şi stării de bine Promovarea sănătăţii şi stării de bine
Prevenţie Prevenţie
Remediere
TEMATICA • Cunoaştere şi imagine de sine • Evaluare psihologică
• Dezvoltarea unor abilităţi de • Consiliere în probleme:
comunicare şi management al emoţionale (anxietate, depresie),
conflictelor comportamentale (agresivitate,
• Dezvoltarea abilităţilor hiperactivitate), de învăţare (eşec
sociale-asertivitate şcolar,
• Dezvoltarea abilităţilor de abandon şcolar)
prevenire a consumului de alcool, tutun, • Terapie individuală şi de grup
droguri • Intervenţie în situaţii de criză
• Dezvoltarea unei (divorţ, boală, decesul părintelui)
psihosexualităţi sănătoase • Consiliere vocaţională
• Prevenire HIV. SIDA, sarcini • Informarea şi formarea
nedorite profesorilor şi părinţilor pe teme de
• Dezvoltarea abilităţilor deprevenire psihologie educaţională şi
a anxietăţii. depresiei, agresivităţii, suicid promovarea sănătăţii
• Consiliere vocaţională • Materiale informative pentru
• Controlul stresului mass-media
• Responsabilitate socială • Cercetare în domeniul consilierii
• Rezolvare de probleme etc.
• Decizii responsabile
• Tehnici de învăţare eficientă
• Managementul timpului
• Dezvoltarea creativităţii
• Informarea privind resursele de
consiliere-cabinete şcolare, cabinete de
consiliere privind cariera, organizaţii non-
guvernamentale
12
Nu există o delimitare strictă între consilierea psihologică şi consilierea
educaţională.
Consilierea educaţională presupune elemente de consiliere suportivă, de
dezvoltare, vocaţională, informaţională dar profesorul consilier nu deţine competenţe în
ceea ce numim consiliere de criză - domeniu de intervenţie ce ţine strict de competenţa
psihologului şi care implică cunoştinţe, metode şi tehnici de intervenţie de specialitate.
De asemenea, profesorul-consilier nu are ca obiectiv şi competenţă evaluarea
psihologică a elevului. Utilizarea testelor psihologice presupune vaste cunoştinţe de
psihodiagnoză. Rezultatul în sine la un test, exprimat numeric, poate să nu aibă nici o
relevanţă dacă este rupt de un context anume. Interpretarea calitativă a multiplelor
valenţe şi relaţii pe care le implică orice rezultat la un test poate fi realizată doar de către
psiholog. În caz contrar, evaluarea psihologică poate avea efecte negative asupra
persoanei evaluate.
3) Consilierea vocatională
În domeniul pregătirii pentru carieră se pot distinge mai multe forme de
intervenţie:
• Consilierea vocaţională oferă informaţii despre opţiuni educaţionale şi
profesionale; facilitează dezvoltarea personală pentru luarea unor decizii în
concordanţă cu aptitudinile personale şi realităţile sociale .
• Consilierea privind cariera asistă individul în rezolvarea problemelor
şcolare, profesionale, dezvoltă şi aplică intervenţii bazate pe cercetările
psihologiei vocaţionale.
• Orientarea vocatională {vocational guidance) este o formă de asistare în
domeniul carierei. Orientarea implică îndrumarea clientului pentru a realiza
decizii specifice.
• Orientare şcolară şi profesională (O.S.P.)
13
desemnează un ansamblu de acţiuni educative cu implicaţii psihologice,
sociale, economice, medicale, ergonomice, etice, care au ca obiectiv principal
pregătirea elevilor pentru alegerea studiilor şi profesiunii.
Comportamentul (a)normal
Acest comportament este propriu indivizilor care au tulburări mentale grave, cât şi
asupra celor care au dezvoltat stiluri de viaţă autodistructive. Linia de demarcaţie între
comportamentul „normal" şi cel „anormal" este departe de a fi clară.
A. Definirea anormalităţii
14
potrivit acestei definiţii, persoana care este extrem de inteligentă sau extrem de fericită
va fi clasificată ca anormală. Prin urmare, la definirea comportamentului anormal, trebuie
să luăm în considerare ceva mai mult decât frecvenţa statistică.
DEVIEREA DE LA NORMELE SOCIALE. Fiecare societate are anumite standarde, sau
norme, pentru un comportament acceptabil; comportamentul care deviază pronunţat de
la aceste norme este considerat anormal. Comportamentul care este considerat normal de
către o societate, poate fi considerat anormal de către alta. De exemplu, membrii unor
triburi africane nu consideră că este neobişnuit să auzi voci când de fapt nimeni nu
vorbeşte sau să vezi ceva când nu există nimic acolo, dar asemenea comportamente sunt
considerate anormale de către majoritatea societăţilor. O altă problemă este aceea a
modificării în timp a conceptului de anormalitate în cadrul aceleiaşi societăţi. Acum 30
de ani, majoritatea americanilor considerau că fumatul marijuanei sau apariţia aproape
gol pe plajă sunt comportamente anormale. Astăzi, aceste comportamente tind să fie
văzute mai degrabă ca nişte componente ale stilului de viaţă decât semnele unei
anormalităţi. Orice definiţie a anormalităţii trebuie să fie ceva mai complexă decât
nivelul de înţelegere socială.
15
cale asasinarea unei figuri publice). Dacă utilizăm criteriul inadaptării, toate aceste
comportamente vor fi considerate anormale.
B. Ce este normalitatea?
Normalitatea este chiar mai dificil de definit decât anormalitatea, dar majoritatea
psihologilor sunt de acord că următoarele calităţi indică bunăstarea emoţională.
Aceste caracteristici nu fac distincţii precise între sănătatea mentală şi afecţiunea
mentală; mai degrabă ele reprezintă trăsături pe care le posedă persoana normală într-o
măsură mai mare decât individul care este diagnosticat ca anormal.
2. Cunoaşterea de sine.
6. Productivitatea.
16
C. Tipuri de personalitate
Dacă luăm în considerare unele aspecte structural-funcţionale şi altele ce vizează
finalitatea adaptativă a personalităţii desprindem următoarele tipuri:
I.Personalităţi imature psihologic şi social, caracterizate prin simplitatea structurilor
psihice componente, prin lipsa corelaţiei logice dintre ele, printr-o funcţionalitete
neeficientă, situaţională, imprevizibilă, inegală, în sfârşit, prin capacităţi adaptive extrem
de scăzute la situaţiile comune şi mai ales la cele noi;
Sintetic, persoana imatură poate fi descrisă astfel:
1. graniţe limitate ale Eului, neimplicate în diverse activităţi, neparticipante în mod
că numai ele au trăit o anumită experienţă, doresc să fie iubite, dar nu pot dărui
f iubirea);
3. emoţional zgomotoase, cu izbucniri de mânie şi pasiune, întâmpină frustrările cu
5. sunt afectate, „pozează", caută să lase alte impresii asupra fondului lor, contrare
18
Curs 5: PERSPECTIVA PSIHANALITICĂ ÎN CONSILIERE
1. Definire
1
Aceste concept s-au extins şi în domeniul analizei şi explicării fenomenelor socio-culturale.
19
2. Istoric
20
O. Rank consideră că traumatismul suferit în momentul naşterii reprezintă cheia explicării
nevrozelor.
d) Neo-freudienii: Erich Fromm, Karen Horney şi Harry Stack Sullivan:
- în analiza genezei nevrozelor, E. Fromm pune accentul pe calitatea relaţiilor dintre individ şi
societate;
- K. Horney, lucrând în special în domeniul terapiei, deosebeşte două tipuri de nevroze,
respectiv
• nevrozele de situaţie
• nevrozele caracteriale
- H. Sullivan consideră că elementul principal îl reprezintă lupta cu starea de anxietate,
stare ce se poate atenua în urma terapiei.
5. Teoria impulsurilor
21
Freud consideră că procesele conflictuale care au loc în inconstient sunt în strânsă legatură cu
impulsuri care îşi au originea în copilarie. Dacă aceste conflicte inconstiente sunt recunoscute de
pacient cu ajutorul analizei, ele pot găsi o soluţie, care în psihicul imatur al unui copil nu era
posibilă.
In concepţia lui Freud asupra sexualitatii la copii, impulsul sexual al adulţilor este rezultatul
final al unui proces de dezvoltare. Inceputul are loc în copilarie şi comportă mai multe faze:
Pentru a se apăra de impulsuri inacceptabile, Eul dezvoltă strategii sub forma unor
mecanisme de protecţie, cum ar fi
22
- proiecţiile (= atribuirea propriilor dorinţi inconstiente altor persoane)
- adoptarea unui comportament în totală contradictie cu puternicul impuls
inconstient.
7. Concepte de bază
8. Metodele psihanalizei
Anamneza pacientului (Pacientul este culcat în timp ce psihanalistul se găseste în afara
câmpului său vizual. Anamneza reprezinta un moment important, dat fiind faptul că în timpul ei
se poate constata un transfer pozitiv sau unul negativ, în functie de tonalitatea trăirilor proiectate
asupra terapeutului).
23
Asociaţiile libere realizate de pacient - facilitează accesul terapeutului la
conţinutul trăirii psihice a subiectului, la conflictele sale intime, la etiologia nevrozei.
Semnificaţia viselor - metoda presupune experienţă în interpretare şi exclude
orice dogma.
Interpretarea simbolurilor - aduce noi precizari in direc|ia etiologiei stărilor
nevrotiee.
Interpretarea lapsusurilor - uitarea este motivată de producerea unui sentiment
neplăcut.
24
dezvoltarea potentialului inerent oricarei persoane, accent pe persoana care
are o pozitie centrala, aceasta fiind vazuta in procesul descoperirii propriei sale
existente şi in relatiile sale cu alte persoane şi cu grupurile sociale.
Modelul umanist prezinta mai multe directii teoretice, dintre care vom descrie :
• teoria nondirectiva/consilierea centrata pe client/persoana;
• analiza tranzactionala.
25
Pe baza cercetarilor sale, C. Rogers descompune cele 3 etape ale procesului de
consiliere în 12 pasi:
1. clientul cere ajutor;
2. consilierul explica relatia sa cu clientul;
3. se creeaza o atmosfera permisiva: clientul este incurajat sa vorbeasca despre
problemele sale, sa-şi exprime sentimentele, emotiile, trairile,
4. sentimentele clientului sunt acceptate de consilier,
5. apar primele sentimente positive ale relaţiei de consiliere;
6. consilierul incurajeaza exprimarea acestor sentimente,
7. clientul işi accepta propriul Eu,
8. sunt clarificate principalele directii posibile de actiune ale clientului;
9. clientul actioneaza in directia pozitiva;
10. actiuniie pozitive sunt încurajate şi sprijinite de consilier;
11. comportamentul clientului arata atingerea unui anumit nivel de maturitate;
12. relatia de consiliere este perceputa ca o experienta evolutiva.
Mai mult decât tehnicile terapeutice utilizate, relatia de consiliere este deosebit de
importanta in consilierea/terapia centrata pe client. Se porneşte de la premisa ca relatiile
interpersonale reprezinta cheia dezvoltarii individului.
In acest sens, consilierea ofera o relatie care este astfel structurata incat va permite
actualizarea resurselor, facilitarea dezvoltarii si maturizarii.
Aceasta implica cateva conditii (Irina Holdevici,1996; selecţie) :
• consilierul nu trebuie să impuna clientului conditii in ceea ce priveste atitudinile, ci
numai in ceea ce priveste comportamentul;
• consilierul trebuie să se abtina de la orice exprimare sau actiune contrară
principiilor anterior formulate: trebuie să se abtină de a întreba, a dovedi, a
interpreta, a sugera, a convinge, a asigura, a sfătui; consilierul trebuie să acorde
încredere clientului, considerând ca acesta este cel mai în măsură a-si rezolva
problemele şi de a lua decizii in mod independent; consilierul trebuie să se
concentreze mai ales pe ceea ce simte clientul.
27
Rogers sugerează ca eficienţa terapeutica nu consta in construirea unei relatii
terapeutice eficiente, ci in efortul continuu al consilierului de a mentine aceasta relaţie
bazata pe empatie, congruenta şi imagine pozitivă necondiţionată.
B. Tehnici de reflectare:
a. Repetitia ecou
Consilierul reia o secventa din relatarea clientului, accentuand cuvintele şi
expresiile - cheie. Astfel, clientul este încurajat sa comunice şi, mai mult, acesta simte
ca este inteles, acceptat, simte ca nu este singur.
28
Exemplu: Clientul: ...Eram atât de nefericit... . Consilierul: .. .Erati atât de
nefericit... etc.
De aceea, reformularea mesajului clientului, utilizand alti termeni, considerati ca
echivalenti, este superioara in masura in care evidentiaza un efort real de intelegere.
Exemplu: Clientul: ...Emm atât de nefericit... . Consilierul : ... Vreti să spuneti ca
intâmplarea respectivă v-a intristat foarte mult... etc.
b. Repetitia pe alt ton. Consilierul reia o parte din relatarea clientului dar pe alt
ton si cu o nuanta de umor, tocmai pentru a schimba viziunea sa asupra unor
evenimente considerate negative.
C. Tehnici de reformulare
A reformula inseamnă a spune cu alti termeni intr-o maniera mai concisa sau
mai explicita ceea ce clientul tocmai a exprimat. O reformulare este corect efectuata si
devine eficienta doar in masura in care intruneste acordul celui caruia ii este destinată
(I. Dafinoiu, 2000, p. 125).
Pentru Rogers, acordul clientului reprezinta criteriul principal al validitatii
reformularii; clientul este considerat expert in problema sa, cea mai informata persoana
in legatura cu situatia pe care o traieste.
trei procedee principale ale reformularii:
Exemplele care insotesc descrierea acestor procedee sunt preluate din lucrarea
Elemente de psihoterapie integrativă, semnată de I. Dafinoiu (op. cit., pp. 126-127):
29
este un procedeu care se foloseste, cu deosebire, atunci cand clientul este nemultumit de
modul in care a reactionat intr-o anumita situatie ; ea permite sa se obţină o nouă viziune
asupra ansamblului, fără a se adăuga sau omite ceva din relatarea clientului. Acest
procedeu îşi are originea în teoria gestaltistă şi exprimă foarte bine concepţia rogersiană
privind restructurarea câmpului.
Exemplu : Clientul: ...Sunt singurul din clasă care nu face nimic niciodată bine!
Consilierul: ...După părerea dumneavoastră toţi ceilalţi reuşesc mai bine decât
dumneavoastră ?
1. Prezentarea instrumentului
33
Consilierea ce are la bază Analiza Tranzacţională este guvernată de anumite
principii generale, aplicabile, de altfel, tuturor tipurilor de consiliere :
• Consilierea este, în esenţă, o relaţie permisivă ;
• Consilierea susţine clientul în procesul rezolutiv dar nu oferă soluţii.
• Clientul este responsabil pentru propria sa evoluţie şi dezvoltare.
34
4. Consilierul ajută clientul să-şi exprime liber şi spontan sentimentele.
5. Clientul este sprijinit să-şi însuşească noi libertăţi.
În această direcţie foarte utile se dovedesc a fi temele/sarcinile
de lucru. Exemplu : să găsească un număr cât mai mare de completări ale frazei :
„hotărăsc să-mi permit să…”
3. Relaţia de consiliere
• Responsabilităţile consilierului:
• Responsabilităţile clientului:
a. să stabilească, prin contract, ceea ce vrea să schimbe;
35
b. să identifice potenţele interioare ce ar putea fi
antrenate în obţinerea schimbării;
c. să-şi asume responsabilitatea pentru propriile decizii şi
acţiuni şi să îndeplinească sarcinile date de consilier;
d. să contribuie la stabilirea unei relaţii terapeutice de
siguranţă şi încredere;
e. să considere consilierul drept aliat al schimbării şi nu
magician;
1. Relaţia de consiliere
36
Urmând orientarea punctului de vedere pragmatic, behavioriştii au nesocotit
iniţial importanţa relaţiei de consiliere. Lucrul acesta a fost susţinut şi de observaţia că în
cazul unor probleme mai simple şi a unor clienţi mai cooperativi, tehnicile
comportamentale clasice sunt eficiente şi-n absenţa unei relaţii de consiliere de calitate.
Dar când clientul nu se identifică cu scopurile terapiei, ele trebuie atinse prin
responsabilizarea ambilor participanţi pe baza unei relaţii bazate pe încredere şi empatie.
Ţelurile fiind comune atât pentru consilier cât şi pentru client (îmbunătăţirea calităţii
vieţii clientului, mai buna cunoaştere de sine a acestuia având ca finalitate o mai reală
raportare la mediul exterior şi interior), acestea pot fi atinse printr-o colaborare
permanentă.
În consilierea comportamentală este evidentă relaţia directă, de tip educaţional
(chiar directivă şi manipulatoare) ceea ce aproape garantează găsirea unor soluţii la
problema clientului.
4. Strategii de consiliere
Domeniul acestor strategii este foarte vast, de aceea suntem nevoiţi doar la
enumerarea lor (urmând să fie discutate şi exemplificate la seminar):
negative
• Discutarea unei experienţe emoţionale recente
• Modelarea sentimentelor
• Strategia cercurilor concentrice (A. Lazarus, 1969)
40
• Examinarea gândurilor ascunse sau neexprimate ale clientului (A. Ellis,
1966)
• Jocul dramatic sau dialogarea şi inversarea rolurilor
2. Strategii de schimbare a gândirii negative, a atitudinilor şi sentimentelor negative
• Raţionalizarea
- suprageneralizarea
- personalizarea
- gândirea în termeni de alb-negru
- saltul la concluzii
- catastrofizarea
- folosirea lui trebuie
• Distragerea
• Aproximarea succesivă a sentimentelor
• Tehnici de stopare a gândirii negative
• Strategia de identificare a rolului
3. Strategii de identificare a comportamentelor indezirabile
o Vizualizare a rolului
o Descrierea şi inventatriere a comportamentelor
o Strategia dialogării şi inversării rolului
4. Strategii de schimbare a comportamentelor indezirabile
5. Relaţia de consiliere
41
În cazul consilierii de tip cognitiv-comportamental, relaţia dintre consilier şi
consiliat (client) este o relaţie DIRECTIVĂ. Specialistul are un rol activ, directiv,
implicând în mod echilibrat procese de orientare, ghidare, colaborare, parteneriat.
Practica a demonstrat că un consilier care preferă o abordare autoritară are mai
mult succes în lucrul cu clienţi care caută sfaturi, iar pentru clienţii care sunt creativi,
caută autonomie şi sunt dornici de cunoaştere sunt mai potriviţi specialiştii care adoptă
maniere experienţiale de consiliere.
COGNIŢII
- Monitorizarea gândurilor
- Evaluarea gândurilor
Testarea şi evaluarea cogniţiilor
Restructurarea cognitivă
Dezvoltarea gândirii echilibrate
- Stabilirea de obiective abilităţi
comportamentale
- Experimente
comportamentale
COMPORTAMENT
- Expunerea graduală şi
- Monitorizarea prevenirea răspunsului
activităţii
- învăţarea de noi
- Planificarea scopurilor
42
EMOŢII
Dezvoltarea de noi
abilităţi cognitive - Educaţie afectivă/
identificarea
simptomelor psihologice
Automonitorizare
- Monitorizare afectivă
Abilităţi de
rezolvare - Management afectiv/ noi
a problemelor aptitudini
Întărire şi
recompense
Autoîntârire,
contracte
comportamentale
43
*
Înţelegerea acestei scheme are un caracter pragmatic, în sensul introducerii şi dezvoltării elementelor
specifice educaţiei raţional-emotive şi comportamentale (EREC) în cadrul sistemului actual de
învăţământ din România.
Astfel, utilizând strategiile de dezvoltare a inteligenţei emoţionale propuse de EREC, se va obţine
punerea în valoare a aptitudinilor intelectuale şi a creativităţii elevilor, dar şi diminuarea la maxim, prin
intermediul inteligenţei emoţionale, a conflictelor intra- şi interpersonale -* EREC reprezintă o
modalitate eficientă de diminuare a agresivităţii, dar şi o modalitate operaţională optimă în sfera
self-managementului şi implicit, în domeniul stabilirii obiective a rutei profesionale individual
Precizări
2
Este vorba de modelare şi de managementul contingenţelor.
44
În planul componentei comportamentale, consilierea cognitiv -
comportamentală vizează dezvoltarea autocontrolului şi controlului asupra
stimulilor, dezvoltarea capacităţilor individuale de a se implica în diferite
activităţi etc.
Ideea de bază este aceea că stările psihice negative ale oamenilor sunt
3
Tehnicile utilizate la acest nivel sunt cele de control mental şi de restructurare cognitivă.
4
La acest nivel se utilizează metodele de management comportamental.
5
Tehnicile utilizate la acest nivel sunt cele de relaxare.
6
Schema este prezentată în cadrul punctului 2 al cursului.
45
- în plan comportamental - pleacă de la serviciu.
A B C
EVENIMENTE,
COGNIŢII CONSECINŢE
SITUAŢII
CONVINGERI EMOŢII
ACTIVATOARE
Corolar
Nu evenimentele conduc la producerea emoţiilor negative dezadaptative, ci
cogniţiile/convingerile iraţionale7 pe care subiecţii le au relativ la acele evenimente.
genul "Este logic să ceri ca toţi oamenii să fie corecţi?", , "Eşti sigur că nu există şi
oameni cinstiţi?";
de a dezvolta încrederea clientului, prin intermediul înlocuirii treptate a cogniţiilor
7
Aceste cogniţii iraţionale pot consta în cerinţe absolutiste (= imperativul categoric), în catastrofare
(exemplu: un anumit eveniment este considerat ca fiind groaznic, îngrozitor, oribil, inacceptabil etc), în
intoleranţă la frustrare (exemplu: "Nu suport...") sau într-o evaluare globală (exemplu: "Toţi sunt răi,
totul
este lipsit de sens.").
8
O persoană care prin intermediul terapiei raţional - emotive şi comportamentale demonstrează toleranţă
la
frustrare. Exemplificare: dacă iniţial, înainte de parcurgerea şedinţelor de terapie, o tânără era profund
46
nefericită/furioasă pentru că prietenul nu-i arăta dragostea pe care acesta TREBUIA să i-o acorde, în
final ajunge să considere că este responsabilitatea ei să se facă iubită, că depinde doar de ea să găsească
un partener alături de care să se simtă împlinită, deci a fost anulată emoţia negativă (nefericirea/furia),
emoţie care genera un comportament posesiv, agasant, dar şi gândul iraţional că ea TREBUIE iubită.
9
Exemple de emoţii negative funcţionale: dezamăgirea, îngrijorarea, supărarea, tristeţea şi regretul.
47
CURS 10: PROGRAMAREA NEURO LINGVISTICĂ (NLP) ŞI CONSILIEREA
ŞCOALARĂ
1.Introducere
Programarea neuro lingvistică (NLP) se defineşte în funcţie de trei elemente cheie:
1. Programare- relaţionată cu (schimbarea) paternurilor comportamentale
2. Neuro - în relaţie cu funcţionarea sistemului neurofiziologic
3. Lingvistică - relaţionată cu limbajul
Întemeietorii NLP-ului sunt Richard Bandler şi John Grinder în anul 1976. NLP
a derivat din studierea unor personalităţi, oameni de succes din diverse domenii, care au
obţinut rezultate remarcabile în cariera şi viaţa personală. Promotorii NLP ca viziune
sistemică în perioada anilor '80 au fost Robert Dilts şi Todd Epstein.
NLP este un model pentru atingerea excelenţei. Acest proces presupune bineînţeles
acţiuni de schimbare la diferite nivele în cadrul persoanei. Acest proces de schimbare, în
modul cel mai simplu, se poate rezuma astfel:
Tehnologia NLP
50
Aceste tehnici pot fi utilizate în optimizarea relaţiei de consiliere şi pot de asemenea
fi folosite pentru antrenarea clientului pentru o mai bună adaptare.
51
• Creşterea conştientizării sistemelor reprezentaţionale şi a impactului pe care acestea
le au în construirea "hărţilor" umane, astfel încât putem mai bine şi mai repede să
evaluăm efectele acestora asupra clienţilor.
• Identificarea stărilor şi mesajelor duble, numite "stări incongruente", atât la nivel
de comunicare, cât şi la nivel de credinţe, comportament şi identitate, în ideea de a
reduce la minim stările de confuzie, frustrare şi înţelegere eronată a stărilor proprii
sau ale altora.
c) Ancorare
d) Cadrare şi recadrare
53
Curs 11: ŞCOALA ŞI FAMILIA, FACTORI IMPLICAŢI ÎN PROCESUL DE
CONSILIERE ŞI ORIENTARE ŞCOLARĂ ŞI PROFESIONALĂ (I)
54
2. Intervenţia familială şi consilierea şcolară
Vorbind despre faza de terminare a consilierii, se poate spune că lungimea relaţiei este
în mod obisnuit invers proporţională nivelului de cooperare a membrilor familiei şi
direct proporţională cu lungimea/vechimea existentei problemei. O consiliere familială
durează de la 2,3 pana la 15-20 sesiuni. Cea mai importantă cale de a te asigura că
familia obţine un sens al competentei de a face fata unor noi situatii sau probleme este
de a reusi schimbarea perspectivei problemei prezente. Aceasta schimbare, în realitate
permite indivizilor să perceapă problemele ca deschise şi guvernabile mai curând decat
închise şi în afara controlului.
58
Curs 12-13: ŞCOALA ŞI FAMILIA, FACTORI IMPLICAŢI ÎN PROCESUL DE
CONSILIERE ŞI ORIENTARE ŞCOLARĂ ŞI PROFESIONALĂ (II)
şanselor, au determinat stabilirea unui raport adecvat între trunchiul comun, care
să ofere tuturor oportunităţi echivalente, şi curriculum-ul la decizia şcolii, ce
trebuie sa permită parcursuri şcolare diferenţiate.
b. Principiul funcţionalităţii, ce vizează racordarea diverselor discipline, precum şi
59
învăţare în cicluri curriculare. Unul dintre acestea, ciclul de observare şi
orientare, ce cuprinde clasele VII-IX, are ca obiectiv major orientarea, în vederea
optimizării opţiunii şcolare şi profesionale ulterioare. De asemenea, ciclul de
specializare (clasele XII-XIII) urmăreşte pre-specializarea în vederea integrării
eficiente în învaţământul universitar de profil sau pe piaţa muncii.
Principiul racordării la social are drept consecinţă asigurarea unei legături optime
între şcoală şi comunitate, între şcoală şi cerinţele sociale. Ca urmare, a fost creată
aria curriculară Consiliere şi orientare, cu ajutorul căreia elevii vor putea, între
altele, să se orienteze în cunoştinţă de cauză spre diferitele tipuri de ieşiri din sistem:
liceu teroretic, tehnologic sau vocaţional, şcoala profesională sau piaţa muncii – după
învăţământul gimnazial, sau învăţământ postliceal, învaăţământ superior sau piaţa
muncii – după învăţământul liceal.
Prin Ordinul Ministerului nr. 4683/28.09.1998, completat cu Ordinul Ministerului
nr. 3100/15.01.1999, a fost aprobat Regulamentul de organizare si functionare a
Centrului Judeţean de Asistenţă Psihopedagogică şi a Cabinetelor Şcolare şi
Interşcolare de Asistenţă Psihopedagogică.
Intre atribuţiile cadrelor didactice încadrate în aceste centre se află:
- consilierea şi orientarea carierei elevilor;
- elaborarea de materiale, mediatizate prin Casele Corpului Didactic, Inspectorate
Şcolare Judetene şi alte instituţii interesate;
- sprijinirea formării continue a cadrelor didactice în domeniul consilierii şi orientării.
Profesorii încadraţi în Cabinetele şcolare şi interşcolare de asistenţa
psihopedagogică au aceleaşi atribuţii, dar la nivelul şcolilor în care funcţionează,
sprijinind activitatea comisiilor metodice ale învăţătorilor şi diriginţilor, popularizând
informaţiile psihopedagogice pentru cunoaşterea şi dezvoltarea personalităţii elevului,
precum şi orientarea carierei elevului.
In conformitate cu Legea învăţământului nr. 84/1995, republicată, inspectoratele
Şcolare Judeţene (Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti), prin Centrele
Judeţene de Asistenţă Psihopedagogică, vor alcătui lista cu instituţiile furnizoare de
60
Orientare Şcolară şi Profesională din cadrul judeţului (din reţeaua Ministerului
Educaţiei Naţionale sau din afara ei). Aceasta listă, cuprinzând denumirea unităţii,
adresa şi orarul de funcţionare, va fi transmisă în toate unităţile şcolare şi va fi adusă la
cunoştinţa cadrelor didactice, elevilor, părinţilor.
Centrele Judetene de Asistenţa Psihopedagogică vor cuprinde în planul de activitate
anual un capitol distinct referitor la orientarea şcolară şi profesională. Acest capitol
va specifica:
• materialele privitoare la Orientarea Şcolară şi Profesională ce se vor elabora în
cadrul centrului, modul în care acestea vor fi mediatizate şi distribuite în unităţile
şcolare, cu indicarea termenelor şi a persoanelor responsabile;
• graficul acţiunilor de formare continuă a personalului didactic, în special a
profesorilor consilieri, privitoare la Orientarea Şcolară şi Profesională;
• graficul întâlnirilor cu elevii/părinţii din diferite şcoli ale judeţului şi tematica
acestor întâlniri;
• graficul întâlnirilor speciale cu elevi ai claselor a VIII-a / a XII-a (a XIII-a) şi ai
anului de studii final la şcoala de ucenici şi şcoala profesională, în vederea
orientării şcolare şi profesionale.
Cabinetele şcolare şi interşcolare de asistenţă psihopedagogică vor include în
planul de activitate un capitol distinct referitor la Orientarea Şcolară şi Profesională,
în care se vor menţiona;
• activitatea de formare continuă referitoare la Orientarea Şcolară şi Profesională
din şcoala şi unităţile arondate;
• orele organizate în echipa cu profesorii diriginţi / consilieri pe teme de consiliere
şi orientare profesională;
• întâlnirile organizate cu elevii claselor de sfârşit de ciclu şi / sau părinţii acestora,
în scopul consilierii şi orientării;
• programul orelor de consultatii individuale şi programarea şcolilor / claselor care
aparţin de cabinetul respectiv.
61
Cu deosebire în cei 2 ani de gimnaziu aflaţi în ciclul de observare şi orientare
(clasele a VII-a si a VIII-a) profesorii consilieri vor informa elevii /părinţii despre:
• studiile liceale ( durata, filiere, profiluri, specializări, organizare – trunchi comun
şi curriculum la decizia şcolii);
• studiile prin şcoala profesională (durată, meserii, organizare);
• studiile prin şcoala de ucenici (durata, meserii, organizare);
• posibilităţile oferite de fiecare cale pentru continuarea studiilor;
• posibilitatile ulterioare de dezvoltare profesională şi inserţie socială;
• posibilităţile oferite de judeţul în care se afla şcoala pentru continuarea studiilor şi
fiecare din căile menţionate;
• regulamentele referitoare la conditiile de admitere în ciclul superior.
In cursul semestrului al II-lea, consiliile profesorilor clasei, împreuna cu profesorii
consilieri, vor avea întâlniri cu părinţii elevilor fiecărei clase (a IX-a), pentru a prezenta
aprecierile cadrelor didactice asupra nivelului de pregătire, motivaţiei pentru învăţare şi
comportamentului elevilor, oferind astfel părinţilor o baza pentru orientarea ulterioară a
copiilor.
La solicitarea părinţilor, profesorii vor stabili întâlniri individuale cu părinţii / elevii.
• formarea unor clase speciale pentru elevii cu performanţe deosebite.
• consilierea pentru alegerea disciplinelor opţionale.
62
pozitiv; va crea spiritul de echipă; va depăşi momentele de tensiune prin apelul la umor; va
juca rolul de moderator în cazul discuţiilor în contradictoriu survenite între membrii
grupului/echipelor de lucru.
■ De informare la zi —> oferă/aşteaptă de la ceilalţi informaţiile
63
• Realizează (în colaborare cu profesorii diriginţi şi cu elevii) punctul de informare şi
documentare OSP şi realizează procesul de orientare profesională a elevilor3,
aspect care implică în mod automat
- cunoaşterea nivelului lor de aspiraţii; cunoaşterea profilurilor ocupaţionale;
- cunoaşterea dinamicii structurilor profesionale;
- cunoaşterea fluctuaţiilor de pe piaţa forţei de muncă.
• Colaborează cu factorii locali implicaţi în realizarea obiectivelor
educaţionale specifice proiectelor comunitare.
• Realizează microcercetări.
• Se preocupă permanent de dezvoltarea propriei cariere.
• Elaborează (individual sau împreună cu profesorii diriginţi/cu elevii)
broşuri, pliante şi buletine informative pe teme psihopedagogice.
• Elaborează lucrări ştiinţifice cu caracter teoretico - aplicativ.
66
I. Consiliere privind cariera8
8
Plosca, M., Mois, A.;(2001); Consilierea privind cariera – aplicaţii în şcoală-, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, p.17-19.
67
Obiectivele consilierii privind cariera pot fi structurate pe trei componente:
autocunoaştere, dezvoltare vocaţională, cunoaştere şi planificare a carierei.
Aceste obiective au în vedere:
a. autocunoaşterea şi descoperirea de către elevi a propriilor interese, aspiraţii
preţuire personală;
c. formarea deprinderilor de a avea o atitudine pozitivă
care se răsfrânge asupra comportamentului;
d. dezvoltarea aptitudinilor sociale şi a abilităţilor inter-personale, de
69
etc. - forţează reflectarea asupra propriei identităţi (identificarea propriilor valori,
interese şi abilităţi, evaluarea capacităţii de a lua decizii şi a face faţă diverselor situaţii)
şi contribuie astfel la cristalizarea acesteia.
Identitatea vocaţională combină aspecte legate de cunoaşterea propriilor
interese, valori, abilităţi şi competenţe, pe de o parte, cu preferinţa pentru un anumit
tip de activităţi, stiluri de interacţiune şi medii de muncă, pe de altă parte. Ea apare la
confluenţa dintre experienţele de învăţare şi de muncă multiple ale adolescentului,
devenind etalonul maturizării sale (figura 15.2.). Tocmai de aceea este utilizat de
specialişti pentru a cunoaşte nivelul de dezvoltare atins de adolescent.
70
Activitatea de Consiliere Şcolară şi Vocaţională se face pe baza prezentării
documentelor de certificare a pregătirii de specialitate şi a atestării eliberate de Comisia
de Psihologie educaţională, consiliere şcolară şi vocaţională.
Colegiul psihologilor pune la dispoziţia psihologilor codul deontologic al profesiei
de psiholog cu drept de liberă practică, şi urmăreşte respectarea sa.
Codul deontologic este un sumum de principii si standarde etice de exercitare a
profesiei de psiholog cu drept de libera practica si care instituie regulile de conduita ale
psihologului cu drept de libera practica. Codul ofera o baza consensuala pentru luarea de
atitudine colectiva împotriva unor eventuale comportamente apreciate a încalca
principiile eticii profesionale. Acest cod pe lânga valoarea sa normativa are rolul de a
orienta si regla numai acele activitati ale psihologilor în care acestia se angajeaza ca
psihologi, nu si pe cele din viata privata a acestora. Comportamentul personal al
psihologului poate fi luat în discutie numai daca este de o asemenea natura încât aduce
prejudicii profesiei de psiholog sau ridica serioase îndoieli privind capacitatea acestuia
de a-si asuma si îndeplini responsabilitatile sale profesionale ca psiholog.
Psihologii vor avea permanent în atentie faptul ca orice persoana are dreptul sa-i fie
apreciata valoarea înnascuta de fiinta umana si ca aceasta valoare nu este sporita sau
diminuata de cultura, nationalitate, etnie, culoare sau rasa, religie, sex sau orientare
sexuala, statut marital, abilitati fizice sau intelectuale, vârsta, statut socio-economic sau
orice alta caracteristica personala, conditie sau statut.
71
Psihologii manifesta o maxima responsabilitate pentru starea de bine a oricarui individ,
familiei, grupului ori comunitatii fata de care îsi exercita rolul de psihologi. Aceasta
preocupare include atât pe cei direct cât si pe cei indirect implicati în activitatile lor,
prioritate având cei direct implicati.
Psihologii vor cauta sa manifeste cel mai înalt grad de integritate morala si profesionala
în toate relatiile lor. Este de datoria psihologului sa prezinte onest pregatirea si
calificarile sale oriunde se afla în relatii profesionale si de asemenea sa nu permita sau
sa tolereze practicile incorecte si discriminatorii.
72