AMPLIFICATOARE DE RADIOFRECVENŢĂ

DE PUTERE ÎN CLASĂ A

Amplificatoarele în clasă A sunt acele amplificatoare la care punctul

static de funcţionare şi nivelul semnalului de intrare sunt astfel alese încât
EA conduce pe întreaga perioadă a semnalului de excitaţie, iar în lipsa
acestuia este parcurs de un curent continuu ICQ. Prin urmare, după cum se
observă şi din fig. 13, se utilizează zona liniară a caracteristicilor EA, ceea
ce asigură o amplificare cu distorsiuni minime într-o gamă largă de
frecvenţe.

Fig. 13 Alegerea regimului de funcţionare a unui EA în clasă A

Schema unui ARFP clasă A se aseamănă foarte mult cu cea a unui
amplificator de semnal mic. În practică, EA are o impedanţă de ieşire
complexă, ceea ce necesită prezenţa unei reţele de adaptare, însă, în cele ce
urmează nu vom analiza astfel de aspecte, ele fiind abordate în cadrul altor
cursuri (semnale şi sisteme, circuite de microunde).
În fig. 14 a) este prezentată schema de principiu a unui etaj ARFP
clasă A selectiv. Şocul de radiofrecvenţă, Şoc2, asigură blocarea curentului
de radiofrecvenţă, care, altfel, ar circula prin sursa de alimentare, iar
capacitate de separare, Cout, face ca punctul static de funcţionare să nu fie
influenţat de sarcina în curent alternativ. Dacă EA este polarizat astfel încât
punctul static de funcţionare se află în centrul regiunii liniare, iar peste
componenta continuă de polarizare se aplică semnalul de excitaţie, atunci
valoarea instantanee a tensiunii bază-emitor (grilă-sursă) şi, respectiv, a
curentului de colector (drenă) va fi:

vb  t   VBE 0  vin sin t ,

respectiv
ic  t   I CQ  I max sin t ,

unde VBE 0 , I CQ reprezintă tensiunea, respectiv curentul din punctul static de

funcţionare, asigurate de sursele de alimentare, iar vin şi I max - valorile de
vârf ale tensiunii de excitaţie şi curentului sinusoidal de radiofrecvenţă
produs de EA sub acţiunea acesteia.

a) b)
Fig. 14

Curentul absorbit de la sursa de alimentare este egal cu cel din punctul

static de funcţionare, din cauza influenţei şocului de radiofrecvenţă, adică:
I DC  I CQ .

De asemenea, din cauza capacităţii de separare, curentul de ieşire va

fi:
i0  t   I max sin t
 Dacă elementele schemei sunt considerate ideale, atunci tensiunea de
ieşire va fi egală cu:
v0  t    I max RS sin t  Vmax sin t ,

iar valoarea instantanee a tensiunii de colector:

vc  t   VCC  Vmax sin t

Pentru a se evita ca EA să ajungă în zona de limitare, tensiunea de

colector, vc  t  , trebuie să fie întotdeauna pozitivă. Energia acumulată în
şocul de radiofrecvenţă (inductor) permite tensiunii de colector să
depăşească tensiunea de alimentare, ca şi în cazul amplificatoarelor cu
transformator de cuplaj. Aceasta face posibil ca limita valorii de vârf a
semnalului de ieşire să fie VCC , comparativ cu valoarea VCC /2, specifică
amplificatoarelor în clasă A de joasă frecvenţă cu sarcină rezistivă. În
practică, excursia maximă a semnalului este mai mică decât VCC , deoarece
tensiunea de saturaţie a tranzistorului este diferită de zero.
Pentru ca forma curentului de ieşire să fie sinusoidală este necesar ca
şi curentul de ieşire să fie întotdeauna pozitiv, astfel încât:

Vmax VCC
I DC  I CQ   (3.7)
RS RS

Puterea absorbită de la sursa de alimentare va fi:

2
VCC
Pa  VCC I DC 
RS

iar puterea utilă la ieşire (radicalul din valoarea medie pătratică - RMS):

2 2
Vmax VCC
Pu   (3.9)
2 RS 2 RS

Prin urmare, randamentul etajului va fi:

2
Pu Vmax 1
  2

Pa 2VCC 2
 Puterea disipată pe EA reprezintă diferenţa dintre puterea absorbită şi
puterea utilă, fapt pentru care aceasta va reprezenta peste 50% din puterea
absorbită de un etaj în clasă A, ceea ce impune ca, în proiectare să se ia
măsuri de răcire a EA, scăzând astfel eficienţa acestui tip de etaj.
În ARFP clasă A utilizate în practică, la ieşire vor exista componente
armonice de ordin superior din cauza neliniarităţii EA, care trebuie să fie
îndepărtate. Aceasta se poate realiza fie prin alegerea atentă a reţelei de
adaptare (într-o structură de tip filtru trece jos), fie prin utilizarea unor filtre
separate. Acest lucru permite ca, atunci când amplificatorul trebuie să
funcţioneze într-o gamă largă de frecvenţe, în sarcina acestuia să folosim
transformatoare de bandă largă cu linii de transmisiune (vezi fig. 14 b)).
Efectul componentelor armonice asupra eficienţei amplificatoarelor în clasă
A poate fi neglijat, deoarece acestea vor reprezenta, de regulă, cam a suta
parte din puterea de ieşire a unui etaj tipic.
Efectul valorilor finite ale tensiunii de saturaţie a dispozitivelor
utilizate practic la realizarea ARFP conduce la reducerea eficienţei
energetice calculate anterior. Valoarea maximă a tensiunii alternative din
colector se va reduce la:
VaM  VCC  Vsat

Astfel, în (3.7) şi (3.9) VCC trebuie înlocuit cu VaM , iar randamentul se

reduce cu factorul VaM / VCC . În aceste condiţii, randamentul maxim devine:

VaM
 max  .
2VCC

Valorile lui Vsat şi, ca urmare, cele ale lui VaM sunt dependente de
frecvenţă. La frecvenţe joase ( f  fT 10 , unde fT reprezintă frecvenţa de
tăiere a EA), EA are suficient timp pentru a ieşi complet din saturaţie şi Vsat
va lua valoarea de 0,2V, tipică pentru dispozitivele cu siliciu. La frecvenţe
înalte tensiunea medie de saturaţie va creşte şi poate deveni mai mare de
câţiva volţi la frecvenţa maximă de lucru a EA.
În cazul dispozitivelor MOS există un efect similar saturaţiei, datorat
rezistenţei de conducţie a tranzistorului, Ron . În acest caz, valoarea maximă
a tensiunii alternative din drenă se va reduce la:

RS
VaM  VDD .
RS  2 Ron
 În practică randamentul ARFP în clasă A nu depăşeşte 30÷40% cu
distorsiuni minime. În plus, trebuie menţionat că, în absenţa excitaţiei
acestea absorb o putere considerabilă, care depăşeşte puterea oscilaţiilor. Din
aceste considerente ARFP în casă A nu sunt utilizate pentru obţinerea unor
oscilaţii de putere mare ci, numai ca amplificatoare separatoare şi draivere,
adică etaje preamplificatoare în tensiune.