Sunteți pe pagina 1din 3

Oul dogmatic ion Barbu e pseudonimul literar al lui Dan Barbilian.

Debuteaza ca poet in revista Literatorul dar inceputul unei intense activitati de creatie e marcat de contactul cu revista si cenaclul Sburatorul. Publica volumele de poezii Dupa melci (1921) si Joc secund (1930). Opera poetica a lui Ion Barbu reprezinta, intr-un fel, o diagrama a trecerii liricii romanesti de la romantism la modernism. Alaturi de Riga Crypto si lapona Enigel si Ritmuri pentru nuntile necesare, Oul dogmatic se inscrie in ciclul initiatic al operei barbiene, consacrat misterului nuntii cosmice. Poemul Oul dogmatic face parte din ciclul Uvedenrode si e configurat pe un topos central, acela al oului reprezentare metaforic-simbolica a creatiei. Nevinovatul, noul ou, Palat de nunta si cavou este imaginarul pur, Fiinta cosmica, odihnind in sine atat de gales, de inchis,/ Ca trupul drag surpat in vis. E destul de clar ca Ion Barbu in versurile sale reface mitul cosmogonic reprezentat de imaginea oului cosmic primordial ce ascunde in el doua principii esentiale ale lumii: cel vital si cel thanatic. Remarcand sensurile poeziei, intr-un studiu, Eugen Simion subliniaza ca Oul dogmatic este o lauda incantatoare a inceputului, a nevinovatului, a puritatii aurorale, in fine, un imn despre marea arhitectura a creatiei universale. Pentru a slavi toate acestea, poetul alege un simbol care apare in toate mitologiile creatiei, oul, prezentat aici intr-o parafraza liricade o mare gratiozitate, din care nu lipsesc, insa, notele de umor si jocurile de cuvinte. Poezia debuteaza ca o balada avand un ritm narativizat prin care poetul sugereaza cele doua ipostaze in care e perceput oul: ca obiect profan (oul sterp), fara semnificatii rituale si obiect de cult (viul ou) revelatie a unei nuntiri neintamplate, realitate cu sensuri ascunse, spiritualizate. E dat acestui trist norod/ Si oul sterp ca de mancare,/ Dar viul ou, la varf cu plod,/ Facut e sa-l privim la soare !. Exista o serie simetrica simbolica sterp/viu, plod/soare care pornesc chiar din antinomiile din alcatuirea conditiei umane ( viata/moarte, inalt/adanc). Oul viu, oul cu plod este echivalent al Duhului Sfant inainte de implinire, de manifestare in lumea creata. Facand trecerea intre viata si moarte, oul poarta in sine germenele vietii, dar nu-l actualizeaza e latenta pura, vesnic inceput si in acelasi timp cavou moarte simbolica, nenuntire. Structura sa e desavarsita, o structura circulara suficienta siesi iar destinul sau e unul complet inchis. Mai exista o corelatie simbolica, cea a femininului (albusul) si cea a masculinului (plodul) simbolul

masculine este cel care da viata, cel care scoate oul din latenta sa vegetativa: Cum lumea veche, in clestar, Inoata, in subtire var, Nevinovatul, noul ou, Palat de nunta si cavou. Din trei atlazuri e culcusul In care dorme nins albusul Atat de gales, de inchis Cu trupul drag, surpat in vis. Dar plodul ? De foarte sus Din plodul plus De unde glodul Pamanturilor n-a ajuns Acorda lin Si masculin Albusului de hialin Sarutul plin In viziunea lui Ion Barbu, oul sfant , e inceputul tuturor lucrurilor, un simbol ce recupereaza mitul primordial al nasterii, semnul vitalitatii. Oul trebuie sa ramana in starea sa potentiala, in dimensiunea latentelor ce pastreaza in sine o multitudine de posibilitati si de resurse existentiale, el nu trebuie sa fie sorbit de fiinta comuna. Exista o stransa opozitie intre facut si nenascut. Facutul se afla sub semnul tragicului, al mortii, al devenirii implacabile a vietii, iar inceputul pastreaza in sine virtualitati si insemne ale sacralitatii, el recupereaza temeiurile mitice ale lumii intregi:A mortii frunte acolo-i toata,/ In galbenus,/ Sa roada spornicul albus,/ Durata-nscrie-n noi, o roata./Intocma dogma.// Inca o data:/E Oul celui sterp la fel, / Dar nu-l sorbi. Curmi nunta-n el./ Si nici la closca sa nu-l pui !/ Il lasa-n pacea-ntaie-a lui,/ Ca vinovat e tot facutul,/ Si sfant, doar nunta, inceputul. Motivul poeziei este infatisat in termini mai abstracti. Poetul primeste oul de Paste si recunoaste in galbenul banut din care se va desprinde fiinta ceasornicul pe care nevazute minutare vor insemna ora vietii. Atentia lui nu se indreapta catre viata care se pregateste, ci spre acea unica aparitie de puritate si inocenta pe care ivirea vietii o va face sa dispara. Astfel, poetul doreste sfanta liniste a necreatului Il lasa-n pacea-ntaie-a lui,/ Ca vinovat e tot facutul,/ Si sfant, doar nunta, inceputul Oul dogmatic ni-l dezvaluie pe poet ca pe un spirit contemplative, care circumscrise in versurile sale misterele ultime ale existentei, dintr-un nesat al idealitatii, dintr-o adanca sete de arhetipuri, de esentialitate.

Matematician de profesie, poetul a fost ispitit sa deprinda numai spiritual disciplinei sale, adica alunecarea de la ses la pisc, zborul in absolut, spre ultima...