-O scrisoare pierduta-

de Ion Luca Caragiale

-caracterizare Zoe Trahanache-

Piesa "O scrisoare pierduta" este o comedie realista de moravuri sociale si politice, in
care Caragiale ilustreaza dorinta de parvenire a burgheziei In timpul campaniei electorale
pentru alegerea de deputati. Pe fondul agitatiei oamenilor politici aflati in campanie
electorala, se nasc conflicte intre reprezentantii opozitiei - Catavencu si grupul de
"intelectuali independent!" - si membrii partiduiui de guvernamant- Stefan Tipatescu, Zoe,
Zaharia Trahanache, Farfuridi si Branzovenescu, personaje ridicole puse in situatii cornice,
cu scopul de a satiriza moravurile sociale si politice ale vremii.
Zoe Trahanache, sotia lui Zaharia Trahanache si amanta lui Tipatescu, este singurul
personaj feminin al lui Caragiale care reprezinta doamna distinsa din societatea burgheza,
nefacand parte, ca celelaite eroine, din lumea mahalalelor. Zoe intruchipeaza tipul cochetei,
al adulterinei, este inteligenta, autoritara, ambitioasa si isi impune vointa in fata oricui.
Marcheaza in comedie triunghiul conjugal, prin care Caragiale satirizeaza tarele morale ale
societatii burgheze.
Comicul de caracter reliefeaza insusirile ce reies, in mod indirect, din atitudinea, faptele si
vorbele doamnei Trahanache, iar in mod direct din didascalii sau din opiniile celorlalte
personaje, conflictul dramatic fiind realizat prin intreaga varietate a comicului.
Zoe este un personaj caricatural, principalele trasaturi decurgand din manifestarea
diversificata a comicului, care defineste contradictia dintre esenta si aparenta. Zoe vrea sa
para o doamna distinsa, o sotie fidela si o familista autentica, insa esenta caracterului sau
este minciuna, adulterul si perfidia. Atunci cand pierde scrisoarea de amor este disperata din
cauza pericolului de prabusire a intregului esafodaj de moralitate pe care si-l construise cu
atata abilitate.
Comicul de situatie defineste structura imorala a eroinei. Doamna Trahanache avea, de 8
ani, o relatie amoroasa cu prefectul Stefan Tipatescu si este, in piesa, pretextul dramatic din
cauza caruia se declanseaza toata agitatia deoarece pierde, din neatentie, scrisorica de amor
primita de la amant. Documentul devine instrumentul santajului politic in mana lui
Catavencu, adversarul politic al sotului si al amantului ei. Catavencu o ameninta ca publica
scrisoarea in "Racnetul Carpatilor", daca nu capata in schimb postul de deputat. Ca urmare,
Zoe se dovedeste o luptatoare hotarata si foloseste tot arsenalul de arme feminine ca sa-si
salveze onoarea. Pentru a-l convinge pe Tipatescu sa accepte candidatura lui Catavencu, ea
recurge la rugaminti si lamentatii -"Fanica, daca ma iubesti, daca ai tinut tu la mine macar
un moment in viata ta, scapa-ma, scapa-ma de rusine", dupa care trece la amenintarea cu
sinuciderea - "Trebuie sa-mi cedezi, ori nu si atuncea mor si daca ma lasi sa mor, dupa ce-oi
muri poate sa se intample orice". Cu o energie impresionanta la o femeie ce parea sensibila si
neajutorata, ea se dovedeste a fi o combatanta apriga si ameninta: "Am sa lupt cu tine, om
ingrat si fara inima".
Desi in epoca femeile nu aveau dreptul la vol, ea isi impune candidatul, pe Nae
Catavencu, in numele unui interes strict personal, acela de a capata scrisoarea de amor,
altfel si-ar fi distrus prestigiul si pozitia sociala, viata tihnita si lipsita de griji de care
beneficia din pi in: "Da, il aleg eu. Eu sunt pentru Catavencu, barbatul meu cu toate
voturile lui trebuie sa fie pentru Catavencu. In sfarsit, cine lupta cu Catavencu lupta cu
mine...". Penduland intre sot si amant cu inteligenta si abilitate, conduce din umbra
manevrele politicii, toti fiind constienti de puterea si influenta ei - "al dumneavoastra, coane
Fanica si-al coanii Zoitica"- (Pristanda). Are asupra barbatilor o seductie aparte, care o face
intelegatoare, generoasa, savarsind cu delicatete gestul de iertare a lui Catavencu atunci
cand isi recapata "scrisorica", asigurandu-se cu abilitate de devotamentul acestuia pentru a
conduce festivitatea alegerilor, consolandu-1 ca aceasta "nu-i cea din urma Camera".
Cetateanul turmentat inchina si el: "In cinstea coanii Joitichii ca e dama buna!".
Caracterizarea Zoei se face atat in mod indirect, prin vorbele, faptele si gandurile eroinei,
precum si direct de catre celelalte personaje. Pe langa dialog si monolog, o modalitate aparte
o constituie referirile lui Caragiale, cuprinse in didascalii (parantezele autorului) ori indicatii
scenice (sugestii regizorale), prin care dramaturgul isi "misca" personajele, le da viata si
credibilitate, facandu-le atat de reale, incat traiesc si in zilele noastre.
Didascaliile sunt, la Caragiale, adevarate fise de caracterizare directa. De pilda, atunci
cand Zoe il intalneste pe Trahanache prima oara dupa aflarea despre existenta scrisorii,
dramaturgul noteaza: "(incepand sa se jeleasca si cazandu-i ca lesinata in brate)", pentru a
sugera siretenia femeii de a parea sensibila si distrusa de suparare, iar putin mai jos , "(top o
ingrijesc)", care trimite aluziv la ideea ca Zoe se bucura de simpatia barbatilor, asupra carora
exercita o seductie deosebita. Tertipurile feminine ale Zoei sunt surprinse sugestiv:
"(incepand sa se jeleasca si cazandu-i ca lesinata in brate)", ("zdrobita)", "(revenindu-i
deodata toata energia) ", "(cu energie crescanda) .
In comediile sale, Ion Luca Caragiale ramane fidel propriei conceptii, conform careia
cuvantul este cea mai sincera exprimare a gandirii, riscul cel mai mare prin care se poate
demasca prostia, incultura, demagogia si fariseismul: "Niciodata gandirea n-are alt vrajmas
mai cumplit decat vorba, cand aceasta nu-i vorba supusa si credincioasa, nimic nu arde pe
ticalosi mai mult ca rasul".