Cauzele care provoaca alergiile sunt multiple: poluarea atmosferica, detergentii, sporii de mucegai, parul de
pisica, gandacii de bucatarie, acarienii (care se adapostesc in mochete, saltele, covoare sau chiar peruci),
alimente, polen, veninul provenit din muscaturi de animale (caini, serpi etc ), intepaturi de albine sau paianjeni,
medicamente sau vaccinuri, produse cosmetice, diverse substante iritante etc.
Astfel proteinele continute in dejectiile acarienilor sunt responsabile de declansarea astmului, a rinitelor sau a
eczemelor. Persoanele care inhaleaza aceste dejectii au accese de stranut, tuse sau mancarimi. Acarienii se
dezvolta foarte bine la caldura si umiditate, in locuri fara curenti de aer.
In concluzie o camera neaerisita se poate transforma intr-o adevarata sursa de alergeni.
Polenul care se gaseste in aer din iunie pana in august determina aparitia rinitei alergice care se caracterizeaza
prin secretie nazala abundenta, stranut si lacrimare.
Printre medicamentele care determina reactii alergice se evidentiaza penicilina, sau uneori chiar si aspirina iar
dintre vaccinuri se evidentiaza vacinul antitetanic, vaccinunul impotriva tusei convulsive, vaccinul impotriva
pneumoniei pneumococice.
Printre alimentele care provoaca alergii se remarca: oua, peste, capsuni, fragi, ciocolata, mezeluri, conserve.
Simtome
Cele mai frecvente reactii alergice se produc la nivelul pielii, mucoaselor si al cailor respiratorii.
Reactia organismului poate fi sub forma de urticarie, eczeme, edeme, rinite, astm bronsic.
Daca apare o reactie alergica acuta, ea se declansaza de obicei rapid, uneori la cateva minute dupa contactul cu
alergenul respectiv si poate dura mai multe ore.
Principalul simtom care trebuie urmarit este dificultatea de respiratie ce poate apare ca rezultat al inflamatiei
bruste a limbii si a tesuturilor din gat.
Dificultatea de respiratie poate fi asociata si cu alte simptome ca: spasme bronsice, tuse, tumefiere locala (la
locul muscaturii sau intepaturii) sau in alta regiune a corpului (ochi, buze, limba, urechi ), urticare cu mancarimi
puternice, invinetire a pielii, crampe stomacale, greata, voma, dureri de cap, modificari ale pulsului etc
Daca apar astfel de simptome ale unei reactii alergice acute trebuie chemat de urgenta medicul caci viata
persoanei este pusa in pericol.
In asteptarea medicului persoana trebuie sa stea comod, intinsa pe o canapea, urmarindui-se cu atentie respiratia
si pulsul.
In caz de dificultate de respiratie se poate administra tinctura de Carcel (Ephedra vulgaris) cu putina apa sau se
face infizie cu 2-3 g planta la o cana cu apa. Se bea o ceasca. Este spasmolitic dar usor hipertensiv.
Planta este contraindicata in glaucom, hipertensiune, hipertiroidie si adenom de prostata cu retentie urinara.
Tratamentul alergiei acute se face la spital unde dupa incetarea crizei sunt prescrise medicamente antihistaminice
pentru a reduce mancarimile si de tip cortizonic pentru reducerea inflamatiei.
In reactiile alergice usoare nu apar dificultati de respiratie si nici edeme ale cailor respiratorii. Principalele
simptome sunt urticarie, mancarime, deranjamente stomacale eventual inflamatii locale (in cazul intepaturilor
sau muscaturilor).
1
Alergia (greacă: αλλεργία, reacţie diferită) este o reacţie anormală, disproporţionată,
exagerată şi excesivă a sistemului imunitar, faţă de antigene exogene care sunt bine
tolerate de subiecţii normali. Specialitatea medicală care se ocupă cu studiul bolilor în
care sunt implicate procese alergice se numeşteAlergologie şi Imunologie Clinică.
Terminologia aferentă bolilor alergice este foarte variată. WAO (World Allergy
Organization) recomandă adoptarea unei nomenclaturi globale adresată afecţiunilor
alergice. Terminologia propusă de Nomenclatura Revizuită pentru Boli Alergice,
publicată de Academia Europeană de Alergologie şi Imunologie Clinică (EAACI, după
iniţialele în limba engleză), a fost revizuită deWorld Allergy
Organization în Nomenclatura Revizuită pentru Boli Alergice pentru Utilizare Globală,
publicată în anul 2004.
Clasificare
2
Hipersensibilitate de tip I , anafilaxic (mediată prin anticorpi de tip IgE, numiţi
şi reagine)
Hipersensibilitate de tip II, citotoxic (mediată prin anticorpi de tip IgG sau IgM)
Hipersensibilitate de tip III, prin complexe imune solubile (mediată prin complexe
imune antigen-anticorp de tip IgG)
Hipersensibilitate de tip IV, întârziată, mediată celular prin limfocitele T.
Cauze
Simptomatologie
3
Oto-rino-laringologice: strănut, obstrucţie nazală, rinoree apoasă, răguşeală,
tuse; senzaţie de urechi înfundate, otalgie şi diminuarea auzului (prin drenaj
insuficient al tubei lui Eustachio).
Pulmonare: jenă respiratorie, tuse, wheezing, dispnee.
Digestive: greaţă, vărsături, diaree, dureri abdominale.
Simptome sistemice
Alterarea stării generale: cefalee, febră, vertij, stare de rău.
Simptome cardio-vasculare: hipotensiune arterială, sincopă, stop cardio-
respirator.
TESTE ALERGOLOGICE
4
Dezavantajele testelor cutanate
Teste serologice
Alergenele pecifice IgE (cod CPT: 86421 pentru <5 antigeni, CPT: 86422 pentru 6+
antigeni) sunt teste indirecte, bazate pe detectarea şi titrarea în sânge a anticorpilor de
tip IgE produşi de organism ca răspuns faţă de un alergen specific.[1] Spre deosebire
de determinarea titrului de IgE total [2], care nu este diagnostic pentru o alergie,
titrul de IgE specific poate folosi ca referent diagnostic calitativ şi cantitativ al stării
alergice a pacientului.[3]
Există două tipuri de teste de identificare a alergenelor, în funcţie de metoda de
măsurare, radiometrică (radioactivă) sau colorimetrică/fluorometrică: RAST
(radioallergosorbent test - radioimunoabsorbţie („RAST Test” este Marca Depusă a
concernului «Pharmacia») , teste de imunocaptare, de imunofluorescenţă, testarea
antigenică multiplă simultană şi reacţia ELISA (imunoabsorbţia enzimelor linkate). Un
test serologic se consideră pozitiv dacă titrul (concentraţia) IgE pentru un tip specific
de alergen este de peste 4 ori mai mare faţă de valorile normale.
Spre deosebire de testele cutanate, ale căror rezultate pot fi interpretate subiectiv, gen
«da», «nu», «dubios», testele serologice dau rezultate cantitative, cu posibilitatea de a
calcula statistic pertinenţa testului, sensibilitatea şi specificitatea (testele de calcul
binar „2x2", sau curba ROC (engleză Relative Operating Characteristic curve).[4] Pe
baza unor studii pe un mare număr de analize testele serologice dau o sensibilitate de
aproximativ 70.8% şi o pozitivitate predictivă de 72.6%.[5]
5
Avantajele testelor serologice
Se pot folosi în cazurile în care, din diverse motive, nu se pot efectua teste
cutanate (boli dermatologice preexistente, anafilaxie severă în antecedente,
medicaţie care nu poate fi întreruptă etc.).
Nu sunt afectate de administrarea de medicamente (de ex. antidepresive,
antihistaminice) şi se pot folosi la bolnavii la care nu se poate întrerupe medicaţia
pentru a efectua testarea.
Nu prezintă risc de a provoca reacţii alergice, nefiind teste invazive. Se pot
folosi şi la persoanele care au prezentat reacţii alergice severe în antecedente.
Se pot folosi pentru depistarea alergiei faţă de latex (înainte de
intervenţii chirurgicale, dacă au existat expuneri frecvente în antecedente).
Sunt mai eficiente în depistarea alergiilor alimentare, respiratorii, la substanţe
chimice şi medicamentoase, etc., comparativ cu testele cutanate.
Scăderea titrului de IgE după un tratament de desensibilizare demonstrează
eficienţa tratamentului.
Faţă de numărul relativ redus de antigeni care pot fi folosiţi la testele cutanate,
testele serologice controlează peste 700 de alergeni.
Promptitudine - laboratoarele moderne pot elibera sute de rezultate serologice
în câteva ore.
Sunt mai sensibile decât testele cutanate (uneori testele cutanate pot fi fals-
pozitive, iar testul sanguin negativ).
TRATAMENT
Tratamentul antialergic este un tratament complex, care poate include măsuri
specifice sau nespecifice. Tratamentul medicamentos constituie numai o parte din
măsurile terapeutice care se pot aplica în cazul unei alergii.
[modifică]Tratamentul specific
Tratamentul specific al alergiei vizează alergenul sau anticorpii.
1) Măsuri terapeutice care vizează alergenul: îndepărtarea alergenului sau
evitarea contactului cu acesta.
6
laptele de vacă şi derivatele sale, preparatele ce conţin ouă, arahide, nuci,
susan, mac, acaju, soia, peşte, cerealele ce conţin gluten (grâu, secară, orz),
unele fructe (kiwi, căpşuni, ananas, cocos), ciocolata, cafeaua, alcoolul. Modul
de preparare al alimentelor este de asemenea important: de exemplu prăjirea
poate creşte efectul alergizant al unor alimente (seminţe, nuci, alune şi mai
ales arahide). Se vor evita deci prăjelile, rântaşurile, cremele.
===============================================================
Reactia alergica
Reactia alergica este raspunsul organismului fata de o substanta straina perceputa
drept periculoasa, numita alergen.
Zilnic inspiram, ingeram sau atingem potentiali alergeni, fara sa ne dam seama,
deoarece acestia sunt de obicei inofensivi. Dar daca sistemul imunitar identifica
polenul, scuamele de animale sau alte substante inofensive drept antigene
periculoase, acesta poate declansa o reactie alergica.
Organismul devine alergic -sau sensibilizat – la o anumita substanta inainte ca
primele simptome sa apara. Majoritatea alergiilor se produc in acest mod. Astfel,
prima data cand inhaleaza polen,
persoana nici macar nu stranuta.
Atunci cand alergenul patrunde in mucoasa nazala, unele celule ale sistemului
imunitar numite celule macrofage isi fac incet aparitita. Celulele macrofage
neutralizeaza particulele de alergen, iar apoi se asociaza cu unele globule albe
(limfocite) care apara organismul de toxine. In acelasi timp, alte globule albe
produc o proteina numita imunoglobulina E (Ig E), care, in acest caz, este
programata sa reactioneze impotriva polenului.
Anticorpii de tip E sensibilizati fata de un anumit alergen se asociaza apoi cu
celulele mastocite din membranele mucoase ale ochilor, nasului si gatului.
Mastocitele exista si in tractul digestiv si piele. Aceste celule sunt magazii de
depozitare ale substantelor chimice care provoaca simptomele alergiei, printre care
histamina, responsabila pentru producerea mancarimii si pentru aparitia edemelor.
7
Toate acestea se intampla la primul contact cu alergenul. Dupa ce este sensibilizata,
persoana va prezenta simptomele alergiei de fiecare data cand este expusa la
substanta in cauza, care poate sa patrunda in organism pe cale respiratorie,
digestiva, sau cutanata.
La urmatorul contact cu polenul, imunoglobulina E se fixeaza pe alergen in partea
superioara a tractului respirator. Fiecare particula de alergen este cuprinsa intre
doua proteine de IgE, formand astfel punti antigenice. Rezultatul formarii acestor
punti este activarea mastocitelor, care elibereaza histamina si alte substante
chimice.
Numerosi alergeni care patrund in organism pe cale respiratorie sau digestiva pot
afecta mastocitele din tractul respirator inferior, provocand astm. Alti alergeni
(nichel si latex) determina sintetizarea de histamina de catre mastocitele aflate in
piele, avand drept rezultat eruptii cutanate sau dermatita.
===============================================================
Afectiunile alergice
8
Definirea actuala a termenilor in alergologie
Avand in vedere multitudinea termenilor utilizati, s-a impus adoptarea unei
nomenclaturi globale adresate afectiunilor alergice, care sa clarifice anumite
aspecte si care sa faciliteze comunicarea optima intre profesionistii sistemului
sanitar. O prima incercare a fost reprezentata de Nomenclatura Revizuita pentru
Boli Alergice, publicata de Academia Europeana de Alergologie si Imunologie
Clinica - EAACI (Johansson et al., Allergy, 2001). Ulterior, in 2004, aceasta a fost
modificata de World Allergy Organization - WAO in Nomenclatura Revizuita pentru
Boli Alergice pentru Utilizare Globala (Johansson et al. JACI, 2004).
9
cele mai multe ori, anticorpii caracteristici responsabili de reactiile alergice sunt
de tip Ig E, in acest caz termenul corect fiind cel de “alergie Ig E mediata”. Exita si
reactii alergice non-Ig E mediate, ca de exemplu anafilaxia prin complexe imune
ce contin dextran, caz in care anticorpii sunt de tip Ig G, sau boala serului, mai rar
intalnita actual, definita clasic ca reactie de hipersensibilitate de tip III (prin
complexe imune). In aspergiloza alergica bronho-pulmonara sunt intalnite ambele
tipuri de anticorpi (Ig E si Ig G). Dermatita alergica de contact reprezinta un
exemplu de mediere celulara prin limfocite a reactiei alergice. Alergenele
reprezinta antigene ce declanseaza reactii alergice. Majoritatea alergenelor ce
determina productia de Ig E sau Ig G sunt proteine, frecvent cu lanturi laterale
glucidice, dar in anumite conditii glucidele pure au fost postulate ca fiind
alergene. Mai rar, substante chimice cu greutate moleculara mica, de exemplu
izocianati sau anhidride ce actioneaza ca haptene, sunt de asemenea mentionate
ca alergene ce declanseaza productia de Ig E. Pentru dermatita alergica de
contact, alergenele clasice sunt substante cu molecula mica, de exemmplu crom,
nichel sau formaldehida, ce declanseaza o reactie mediata de limfocitele T. Atopia
reprezinta predispozitia personala si/sau familiala, de obicei manifestata in
copilarie sau adolescenta, de a deveni sensibilizat si de a sintetiza anticorpi de tip
Ig E ca raspuns la o expunere la doze mici de alergene, de obicei de natura
proteica. In consecinta, acesti indivizi pot dezvolta afectiuni tipice cum ar fi
astmul, rinoconjunctivita sau eczema. Termenii “atopie” si “atopic” sunt rezervati
pentru a descrie predispozitia genetica catre sensibilizare mediata Ig E la
alergene prezente in mod obisnuit in mediul inconjurator, alergene la care este
expusa intreaga populatie, dar care, la majoritatea indivizilor, nu determina
raspuns anticorpic de tip Ig E prelungit. Astfel, atopia se suprapune definitiei
clinice a unui raspuns imun inalt responsiv in anticorpi de tip Ig E. Termenul de
“atopie” nu trebuie utilizat fara demonstrarea sensibilitatii Ig E mediate prin teste
cutanate prick pozitive sau prin evidentierea anticorpilor Ig E specifici in serul
pacientului. Simptomele alergice prezente la un individ tipic atopic pot fi denumite
simptome atopice, de exemplu astm atopic. Totusi, astmul cu mediere Ig E in
geeneral nu ar trebui denumit astm atopic. Pozitivitatea testelor cutanate prick
sau prezenta anticorpilor Ig E specifici la un alergen mai putin comun, de exemplu
venin de Hymenoptera sau medicament, ce reprezinta expunere la doze mari de
antigen, nu trebuie considerate criterii diagnostice pentru atopie.
Hipersensibilitatea determina simptome sau semne obiective reproductibile,
initiate prin expunere la un stimul bine definit ce este tolerat de subiectii normali.
Penicilina
10
Dintre medicamente, unul din cel mai frecvent incriminate in aparitia reactiilor
alergice este penicilina (alaturi de derivatii ei). Dupa cum se poate observa in
tabelul 3, aceasta poate actiona prin mecanisme diverse.
25% din populatie vor prezenta o forma sau alta de atopie, in urmatorii
ani.
Hipersensibilitatea non-alergica re- prezinta termenul preferat pentru a descrie
hipersensibilitatea in care mecanismele imunologice nu pot fi
dovedite. Clasificare In functie de momentul aparitiei manifestarilor clinice si
histopatologice si in functie de natura dereglarii raspunsului imun si a
mecanismului care sta la baza hipersensibilitatii, conform clasificarii Gell si
Coombs (1964), cea mai acceptata in ciuda lacunelor ei, exista patru tipuri de
reactii de hipersensibilitate. Primele trei tipuri au la baza un raspuns imun umoral
(productie de anticorpi) si sunt rapide, iar reactia de tip IV este mediata prin
raspuns imun celular si este tarzie. Majoritatea reactiilor alergice apartin tipului I
de hipersensibilitate. In functie de calea de patrundere in organism a factorului
declansator, exista mai multe categorii de alergene, dupa cum se observa in
tabelul 2.
11
minimum doua molecule de Ig E alaturate, are loc activarea mastocitelor,
respectiv a bazofilelor, cu eliberarea unor mediatori responsabili de faza acuta a
alergiei, cu multiple efecte biologice. In faza tardiva are loc acumularea de celule
proinflamatorii (eozinofile, PMN). Intre mediatorii primari ai hipersensibilitatii de
tip I se regasesc histamina, serotonina, factorul chemotactic pentru eozinofile
(ECF-A), factorul chemotactic pentru neutrofile (NCF-A) si numeroase proteaze, iar
intre cei secundari, factorul activator al plachetelor (PAF), leucotriene,
prostaglandine, bradikinina si numeroase citokine.
12
astm bronsic (la nivelul aparatului respirator), varsaturi, diaree (la nivelul
aparatului digestiv). Urticaria reprezinta o eruptie te- gumentara maculo-
papuloasa pru- riiginoasa cu caracter tranzitoriu, fiind manifestarea cutanata cea
mai frecventa a hipersensibilitatii imeediate. Este determinata de substante
toxice, medicamente, agenti fizici, alimente etc. Cauza este reprezentata de
cresterea permeabilitatii capilare din cauza actiunii mediatorilor chimici care se
descarca in urma degranularii mastocitelor. Edemul Quincke se aseamana urtica-
riei, coexistand frecvent cu aceasta si se manifesta sub forma unor infiltrate
edematoase, proeminente, bine delimitate, localizate cel mai frecvent la nivelul
fetei si mucoasei oro-faringiene. Eczema atopica reprezinta o afectiune cutanata
pruriginoasa, acuta sau cronica, mai frecventa la copii si localizata la nivelul fetei,
gatului sau membrelor. Se caracterizeaza prin edem, eritem, prurit, vezicule si
chiar lichenificari in formele cronice. La 80% dintre pacienti se constata niveluri
crescute de Ig E, insa in patogenie este implicata si o componenta mediata celular
(hipersensibilitate intarziata), histologic vizualizandu- se mastocite, limfocite Th si
macrofage. Rinita alergica (coriza) si rinoconjunctivita reprezinta inflamatia
aseptica a mucoasei nazale, respectiv a mucoasei nazale si a conjunctivei, induse
de produse volatile cu greutate moleculara mica, cum ar fi polenul gramineelor
sau al altor plante, detergenti, alte produse chimice. Mastocitele care infiltreaza
mucoasa nazala au fixate molecule de Ig E si in momentul contactului cu
alergenul are loc degranularea. Mediatorii eliberati determina congestie locala,
rinoree apoasa, prurit, hipersecretie, stranut, care apar in crize repetate, in
functie de expunerile la alergen, uneori insotite si de manifestari alergice
cutanate. Se constata cresterea Ig E serice, teste cutanate pozitive la alergene
specifice, eozinofilie, prezenta eozinofilelor in secretiile nazale, teste de provocare
pozitive. Lavajul nazal dovedeste prezenta histaminei, leucotrienelor,
prostaglandinelor si diverselor enzime.
Testele cutanate
Au ca principiu utilizarea unei cantitati mici de alergen, care se pune pe tegument
sau se injecteaza intradermic pentru a urmari daca apare o reactie alergica locala.
Actual sunt disponibile trei tipuri de teste cutanate: 1) patch-test: se aplica pe
tegument un plasture ce contine o doza mica de alergen si se mentine timp de 1-
3 zile, monitorizand aparitia reactiei locale; 2) prick-test: se aduce in contact cu
tegumentul o picatura de solutie diluata de alergen, dupa care se inteapa sau se
scarifica pielea, pentru a permite patrunderea solutiei. Se considera test pozitiv
pentru alergenul respectiv daca apare o induratie sau inrosire pruriginoasa a pielii
la locul de contact; 3) testul intradermic: se injecteaza intradermic o cantitate
mica de solutie diluata de alergen si se urmareste daca apare sau nu o reactie
inflamatorie locala, asemanatoare cu cea descrisa anterior. Este un test mai
sensibil decat testul prick, dar mai putin specific. Testele de provocare bronsica se
14
utilizeaza in alergii respiratorii si consta in administrarea sub forma de inhalatii a
alergenului in doze foarte mici, urmarindu-se simptomatologia si parametrii
respiratori. Testele in vitro determina nivelul sangvin de Ig E sau unele modificari
celulare. Testele sangvine Sunt teste indirecte, bazate pe detectarea in sange a
anticorpilor produsi de organism ca raspuns fata de un alergen specific. Masoara
concentratia sangvina a anticorpilor de tip Ig E fata de alergene specifice. Exista
mai multe tipuri de teste de identificare a alergenelor, in functie de metoda de
masurare: testul de radioimunoabsorbtie (RIA), teste de imunocaptare, de
imunofluorescenta, testarea antigenica multipla simultana si reactia ELISA
(imunoabsorbtia enziimelor linkate). De obicei, un test sangvin se considera
pozitiv daca titrul Ig E pentru un alergen specific este de cel putin 4 ori mai mare
fata de valoarea normala. Testele celulare presupun transformarea blastica a
limfocitelor in prezenta alergenului. Tratamentul alergiilor Se adreseaza diverselor
etape implicate in patogeneza: 1) indepartarea alergenului deeclan- sator sau
intreruperea contactului cu acesta (in cazul in care se cunoaste). Uneori, este
necesara chiar schimbarea profesiunii sau a locuintei; 2) tratament antibiotic,
antifungic sau antiparazitar, pentru indepartarea alergenului in cazul unor
endoalergii (infectii microbiene, fungice, parazitare); 3) desensibilizarea - se face
prin admi- nistrarea de doze repetate si crescande de alergen, care induc
comutarea secretiei limfocitelor B catre secretia de anticorpi de tip Ig G, care se
leaga de alergen, blocandu-l si stimuleaza limfocitele T supresoare. Este o terapie
de lunga durata (de regula 3-5 ani) si se face sub stricta supraveghere medicala
din cauza riscului de reactii adverse; 4) oprirea degranularii - cu substante ce
interfereaza cu procesele biochimice ce o declanseaza si o intretin (cromoglicat
disodic, teofilina, beta-adrenergice); 5) limitarea manifestarilor clinice - tratament
cu antihistaminice, corticoizi, adrenalina. Concluzii Alergiile, prin potentialul lor de
a afecta atentia, puterea de concentrare si de a invata, calitatea somnului,
activitatile curente, scad drastic calitatea vietii pacientilor si uneori pot chiar sa
puna viata acestora in pericol. Avand in vedere aceste aspecte, precum si
prevalenta tot mai mare a afectiunilor alergice in tarile dezvoltate economic, cu
un nivel de poluare ridicat si o expunere masiva a populatiei la alergeni diversi, se
impun recunoasterea cat mai precoce si trata- rea corespunzatoare a lor.
15
16