UNIVERSITATEA ALEXANDRU IOAN CUZA IAI

FACULTATEA DE DREPT

ISTORIA CONSTRUCIEI EUROPENE

Selecie i adaptare de: Prof. dr. Ctlin Turliuc

Suport de curs
An II, semestrul I

2011

Cuprins
1.
2.
3.
4.
5.
6.
7.

Introducere...3
Geneza federalismului modern5
Liga Naiunilor i criticii si federaliti...17
Micarea Paneuropean i proiectul Briand19
Idei federaliste europene n deceniul patru al secolului al XX-lea..29
Viziuni totalitare asupra unificrii europene...31
Proiecte i aciuni concrete de unificare dup al doilea rzboi
mondial35
8. Integrare sau unificare.40
9. Demarajul construciei europene dup al doilea rzboi mondial.42
10. Planul Marshall44
11. Consiliul Europei.46
12. Comunitatea European a Crbunelui i Oelului47
13. Comunitatea Economic European i Comunitatea European a
Energiei Atomice.49
14. De la Comunitile Europene la Uniunea European..50
15. Tratatul asupra Uniunii Europene....56
16. Tratatul de la Amsterdam.57
17. Cronologia Tratatelor Comunitii i Uniunii Europene..60
18. Surse.64
19. Bibliografie...65

Introducere
Termenul de Europa are o etimologie controversat, unii
atribuindu-i o origine semitic, alii una celtic sau greceasc1. Cert este
faptul c numele apare pentru prima dat n mitologia greac. Hesiod, n
secolul al VIII-lea .Hr., vorbea de Europa ca de una din cele trei mii de
Oceanide care hrnesc tinereea oamenilor, iar ntr-o alt legend ea apare
ca fiic a regelui Tyrului, care, rpit de Zeus, d natere dinastiei Minos
din Creta2. Termenul geografic se contureaz treptat la autorii greci,
pentru a-i gsi o descriere din ce n ce mai complet la Strabo, Pliniu cel
Btrn i Ptolomeu, n primele dou veacuri dup Hristos. Limitele sale se
precizeaz cu mult acuratee n sud i vest, n timp ce ntinderea
continentului spre est i nord-est rmne incert3 ( i se menine obiect de
controvers, practic, pn astzi).
Ideea de Europa, ce desemneaz un spaiu geografic, politic i
spiritual, dateaz de sute de ani, dar construcia european, procesul
contient de formare a unitii economice, politice i instituionale a
acestui teritoriu, are o vechime de doar cteva decenii. El totui a pornit
de la o idee, cea a unificrii europene, care are, dup expresia lui Andrei
Marga4, preistorie i istorie.nceputurile ei se plaseaz n Evul Mediu
cretin, se desprinde treptat de baza religioas n secolul al XVII-lea,
pentru a se ataa de scopul pacificrii continentului n secolele XVIIIXIX. Necesitatea ieirii din criza provocat de Marele Rzboi alimenteaz
proiectele federative sau confederative din perioada interbelic. Procesul
propriu-zis de integrare s-a declanat efectiv n contextul bipolaritii
mondiale, instaurate dup al Doilea Rzboi Mondial, n care Europa i
putea salva locul, rolul i identitatea doar prin transpunerea n practic a
premiselor unitii sale.
1

Jean-Baptiste Duroselle, Lide dEurope dans lhistoire, Denol, Paris, 1965, p.

Denis de Rougemont, Vingt-huit sicle dEurope, Ed. Payot, Paris, 1961, p. 29-

40.
33; Hesiod, Opere, Bucureti, Editura Univers, 1973, p.18
3

Herodot, Istorii, Bucureti, Editura Minerva, 1984, 31; Strabo, Geografia,vol. I,

Bucureti, Editura tiinific, 1971, p. 45

4

p. 120

Andrei Marga, Filosofia integrrii europene, Biblioteca Apostrof, Cluj, 1995,

Esena ideii de Europ Unit a gsit un izvor de inspiraie i

susinere n contiina i sentimentul identitii europene, dat de unitatea
cultural i intelectual. Or, pentru Andr Philip aceast unitate se
ntemeiaz pe trei concepte: conceptul grec al individualitii,
conceptul roman al justiiei i ceteanului i conceptul biblic al
persoanei umane5, comunitatea rezultnd din umanismul i raionalismul
greco-latin mbogit prin cretinism. Mai recent, lundu-se n considerare
nu doar fundamentul ndeprtat, ci i realitile Europei moderne i
contemporane, fr ndoial decisive pentru chipul actual al Europei,
savani americani, precum David Gress, consider c nu se poate neglija
cu nici un chip nici aportul spiritualitii nordului germanic i scandinav6.
Se constat astfel o tendin de lrgire a nelesului specificitii europene,
prin nglobarea unor zone lipsite de prestigiul antichitii clasice, dar
valorizate divers de contemporanitate. Aportul nordic se poate vedea n
ceea ce Max Weber numea etica protestant. Atta vreme ct ea a
produs prosperitatea economic pe care o cunoatem i avansul tehnologic
redutabil din secolul XIX, achiziiile nordului nu pot fi trecute cu vederea.
Modalitile preconizate n cursul timpului pentru unificarea
spaiului european s-au concentrat, n esen, n jurul a dou soluii
posibile: cea imperial, o unificare prin for a continentului n jurul unei
puteri hegemonice, i cea a asocierii statelor europene, pe baza propriei
voine, ntr-o form federativ sau confederativ. Soluia federativ
implic realizarea unei structuri instituionale suprastatale, creia statele
participante i cedeaz, ntr-o msur mai mare sau mai mic, atributele
suveranitii lor. Formula confederativ menine intacte prerogativele
suverane ale statelor participante, care se asociaz n vederea realizrii
unor obiective precis circumscrise, de natur politic sau economic.
Cele dou soluii, n forme specifice, cu ponderi diferite, se
regsesc i n abordrile teoretice sau iniiativele practice ale
politicienilor, artitilor, filosofilor din secolul XIX i prima jumtate a
secolului XX.

Andr Philip, For a European Policy, in The Absent Countries of Europe,

Schriftonreihe der Osteurope, Strasbourg, 1958, p. 258.

6

David Gress, From Plato to NATO; The Idea of the West and its Opponents,

Simon and Schuster, New York, 1998.

Geneza federalismului modern

Rzboaiele Revoluiei Franceze, declanate pentru transformarea
Europei tiranilor n Europa naiunilor, au degenerat, mai cu seam n
epoca Directoratului i a Consulatului, n rzboaie de cucerire ce aveau n
vedere interesele specifice ale Franei, marcnd lipsa de temei a
speranelor puse n realizarea unei uniti federale panice a continentului.
n proiectele lui Napoleon Bonaparte se observ clar ataamentul su fa
de varianta imperial a unificrii europene pe calea forei i sub egida
Franei. Rescrierea hrii continentului, noile confederaii, republici i
regate atribuite membrilor familiei sale, sistemele de aliane impuse altor
state, blocada nu constituie dect etape i mijloace pe calea cristalizrii
imperiului continental.
Reacii vehemente fa de politica lui Napoleon se nregistreaz n
zona german, unde diplomatul prusac Friederich von Gentz, viitor
secretar al Congresului de la Viena, abordeaz, ntr-o lucrare aprut la
1800, problema pcii perpetue. Gentz critic proiectele privind sistemul
federativ de state, respingnd n acelai timp formula statului naionalist
autarhic al lui Fichte, ca i utopia unui stat mondial de tip republican. El
teoretizeaz avantajele sistemului echilibrului de fore, prin care
tendinele hegemonice sunt contracarate de aciunea comun a celorlalte
state, iar evitarea rzboiului se bazeaz nu pe fora coercitiv a unor
instituii supranaionale, ci pe recunoaterea raional a faptului c
rzboaiele nu aduc foloase nici mcar nvingtorilor7.
Concretizarea acestei concepii n sistemul Sfintei Aliane din
prima jumtate a secolului al XIX-lea i apoi n aa-numitul concert
european al marilor puteri, chiar dac nu a reuit n intenia sa de a stvili
ascensiunea naionalismului, liberalismului i democraiei, n aprarea
monarhiilor legitimiste n faa constituirii statelor naionale, cu un sistem
politic constituional, a ferit totui continentul european, timp de un secol,
de ravagiile unui rzboi general, localiznd i anihilnd focarele
poteniale, rezolvnd diferitele crize mai cu seam n domeniul
problemei orientale.
7

200-205.

Denis de Rougemont, Vingt-huit sicle dEurope, Ed. Payot, Paris, 1961,

p.

O alt perspectiv asupra problematicii europene aduce

ascensiunea romantismului, elementele dominante fiind ideea cretin ca
baz spiritual a unitii i nostalgia unei Europe medievale unite. Poetul
Novalis (Friedrich von Hardenberg), n eseul su din 1799 intitulat
Cretinismul sau Europa, evoc imaginea unei uniti europene anterioare
Reformei, ce a distrus acest ideal, singura cale de restabilire a concordiei
fiind renaterea religioas, printr-un mare conciliu european ecumenic, cu
participarea tuturor confesiunilor, a misticilor i reformatorilor
deopotriv8. Aceast concepie este reluat i dezvoltat de Josef Grres
(1776-1848), care vede i el n Reform izvorul tuturor relelor, soluia sa
fiind constituirea unei republici europene, avnd la baz Sfnta Alian9.
Friedrich von Schlegel (1772-1829), autorul unei Filosofii a
istoriei universale i redactor, ntre anii 1803-1805, la Frankfurt, al primei
reviste din secolul XIX care poart titlul de Europa, contrapune idealul
Europei cretine universale, realizate sub Carol cel Mare, care a coninut
n germeni toate instituiile europene ulterioare, imaginii de confuzie i
conflict care a urmat distrugerii moravurilor consacrate prin evoluia n
timp i prin cutum. Diversitatea nscut dup dezmembrarea Imperiului
Roman este vzut ca principalul element distinctiv al spiritualitii
europene, garania libertii sale i unitatea neputnd fi furit dect prin
respectarea i salvarea acestei diversiti10.
Ascensiunea liberalismului, n condiiile genezei i afirmrii noii
societi industriale, genereaz alte abordri, menite a pune n
concordan idealul Europei unite cu realitile social-economice ale unei
interdependene crescnde ntre prile sale componente. Cel mai elaborat
proiect n acest sens i aparine lui Henri de Saint-Simon-Sandricourt
(1760-1825), autor, n 1814, mpreun cu istoricul Augustin Thierry, al
unui plan de reorganizare a societii europene, prin reunirea popoarelor
sale ntr-un singur corp politic, cu pstrarea totodat a independenei lor
naionale11. Este un adevrat proiect-pilot al Statelor Unite ale Europei, n
care se ncorporeaz deopotriv elemente ale liberalismului, pacifismului
i socialismului utopic, ntr-o formul de organizare de natur federativ.
8

Ibidem, p. 213-217.

Ibidem, p. 220.

10
11

Ibidem, p. 225.

Claude Corbo, Socialisme et fderalisme au XIX sicle; Saint-Simon, Proudhon,

Bakounine, n Fderalisme et Nations, Quebec, 1971, p. 57-83.

Relund ideea lui Rousseau, el concepe noua Europ nu ca o alian a

monarhilor, ci ca o nfptuire a popoarelor acesteia, pe baza intereselor
comune. Propune alegerea unui parlament general, situat deasupra
guvernelor naionale, investit cu puterea de a judeca toate diferendele
dintre statele europene. El se va constitui prin reprezentarea proporional
a diferitelor corporaii profesionale, fiecare milion de locuitori ai
continentului alegnd un delegat din fiecare categorie pe un termen de 10
ani. Parlamentul european va rezolva problemele de interes general, va
coordona mari lucrri publice, de anvergur continental, va elabora un
cod moral general, pe care s se ntemeieze federaia european, va dirija
instruciunea public i va garanta libertatea contiinei i exercitarea
liber a tuturor religiilor.
Tendina de mbinare i conciliere a exigenelor de unitate,
inspirate din ascensiunea liberalismului economic i politic din prima
jumtate a secolului al XIX-lea generatoare de interdependene crescnde
ale societii industriale moderne n formare, dincolo de limitele statale,
cu aspiraiile naionale spre afirmare cultural, politic i instituional a
identitii proprii, ne ntmpin n gndirea politic a celor ce pregtesc
valul revoluionar al anului 1848. Aceste idei i gsesc forma
caracteristic de exprimare n viziunea asupra Europei a lui Giuseppe
Mazzini (1807-1872), creatorul micrii Tinerei Europe. Pentru Mazzini,
valoarea suprem este omul dintotdeauna i de pretutindeni [] centru al
universului [] nu englez, francez sau italian, ci cetean al ntinsului
pmnt12. Idealul suprem este libertatea i fria universal, care nu pot fi
realizate nici prin individualism, dar nici prin cosmopolitism. Mijlocul
esenial este naiunea, care va permite trecerea de la egoismul fazei
individualiste a comportamentului uman la faza organic a friei
generale. Naiunile, contiente de misiunea lor, vor da natere statelor
naionale, iar umanitatea va deveni o familie a naiunilor. Dac trecutul
Europei a reprezentat o epoc a diviziunii, bazat pe interesele divergente,
dictate de raiunilor de stat ale monarhiilor dinastice, viitorul aparine
unitii naiunilor, pe baza virtuilor i principiilor morale ale umanitii.
Concepia lui Mazzini a reprezentat o viziune ideal asupra umanitii,
capabil s renune la obiectivele unei situaii privilegiate a naiunii
proprii n favoarea valorilor supranaionale. Diferena dintre lumea ideilor
sale i realitatea politic a momentului, explic i lipsa din opera sa a unor
proiecte concrete de realizare a unitii europene, manifestul de la Berna
12

Denis de Rougemont, op. cit., p. 117-121.

din 1834, al Tinerei Europe, rezumndu-se la enunarea unor principii

morale, a unor aspiraii de solidaritate a tinerelor naiuni n formare13.
O abordare interesant a problematicii europene o are Victor Hugo
(1802-1885), care, n 1842, considera c aliana Franei cu Germania
reprezint constituia Europei, n fapt piatra de temelie a unificrii
acesteia. El spera ntr-un senat european asemntor Adunrii Naionale a
Franei, iar n 1849, cnd prezideaz Congresul prietenilor pcii, este
primul care lanseaz celebra formul Statele Unite ale Europei14.
n pofida unei evoluii nefavorabile ideii de unitate european, n
condiiile constituirii statelor naionale unificate, italian i german,
precum i a celor din sud-estul continentului, odat cu acutizarea crizei
Imperiului Otoman, proiectele de realizare a unitii nu nceteaz a fi
formulate n a doua jumtate a secolului XIX.
Pierre-Joseph Proudhon (1809-1865), reprezentant a unui
socialism reformist, pornete n definirea principiului federativ de la un
punct de vedere comun cu liberalismul, respectiv eliminarea interveniei
statului n economie. Dac ns liberalismul rmne la ideea meninerii
structurilor politice naionale, liberul schimb internaional realizndu-se
prin colaborare interguvernamental ntre state ce i pstreaz atributele
suveranitii naionale, iar n interior i perfecioneaz modelul
parlamentar, n schimb Proudhon preconizeaz eliminarea total a statului
i instaurarea anarhiei pozitive. Principiul fundamental este egalitatea
mijloacelor puse la dispoziia fiecrui individ, independena sferei sale de
aciune, proporional cu capacitile pe care le deine. Statul centralizat i
organizat ierarhic va fi nlocuit cu comuniti restrnse, concepute ca
asociaii productive, care schimb ntre ele produsele muncii lor, pe baza
principiilor reciprocitii. Ele se vor uni ntr-o structur federal, pe baza
unui pact contractual, ntemeiat pe principiul egalitii. Pe msur ce
federaia se va extinde prin creterea numrului asociaiilor membre,
atributele centrale se vor restrnge, pn la dispariie. n plan
internaional, n timp ce statele centralizate nu pot dect s se coalizeze, s
ncheie tratate pe baza raporturilor de fore, aceste federaii se vor putea
uni treptat n confederaii regionale, care prin descentralizarea marilor
13

Ibidem, p. 126.

14

Jean Combes, LEuropa de la prhistoire nos jours, Horvath, Saint Etienne,

1991, p. 45.

state i imperii vor crea premizele transformrii Europei ntr-o

confederaie a confederaiilor15.
Juristul elveian Johann Caspar Bluntschli (1808-1881), profesor
de drept internaional al Universitii din Heidelberg i autor al Codului
civil al cantonului Zrich, public n 1878 proiectul organizrii unei
societi a statelor europene, n care ncearc extinderea la nivel
continental a experienei federale elveiene. El vede o naiune european
instituionalizat sub forma Uniunii Statelor Suverane, cu un Consiliu
Federal incluznd reprezentanii statelor participante i un Senat
cuprinznd delegaii alei de popoarele europene. Deciziile urmau a fi
adoptate pe baza principiului majoritii i erau duse la ndeplinire prin
colaborarea ntre guverne. Statele asociate i-ar fi pstrat independena i
suveranitatea prin meninerea guvernelor i armatelor proprii16.
n acelai spirit moderat i formuleaz propunerile de realizare a
unificrii Germaniei i de federalizare treptat a continentului, filozoful i
diplomatul prusac Constantin Frantz (1817-1891). Acesta consider
categoria marilor puteri o noiune istoric, aprut la un moment dat al
evoluiei societii i care va disprea n momentul ncetrii condiiilor
care i-au favorizat geneza. Drept urmare, n cazul specific al naiunii
germane, soluia optim nu poate fi dect unitatea de tip federalist, fiind
exclus formula statului centralizat. Germania federal urma a se integra
ntr-o federaie mai larg a rilor central i nord-europene, care s
contracareze tendinele de hegemonie ale Franei i Rusiei, s protejeze
popoarele din zon, constituind n acelai timp o important pia
economic. Federaia urma s se extind treptat la nivel continental i
chiar mondial17.
Pornind de la o soluie federalist n cazul unificrii Italiei,
filozoful i istoricul Carlo Cattaneo (1801-1869), conductor al revoluiei
15

Bernard Voyenne, Le fderalisme de P. J. Proudhon, Presses d`Europe,

Paris, 1976; Claude Carbo, op. cit., p. 57-83.

16

Rolf Helmut Foerster, Europa Geschichte einer politischen Idee, Mnchen,

1967.
17

Emanuel

Richter,

Leitbilder

der

europischen

Fderalismus.

Die

Entwicklungsgeschichte der Idee eines europischen Bundesstaats bis zum Beginn des 20
Jahrhunderts, Bonn, 1983, p. 101-104

10

milaneze din martie 1848, considera c efortul civilizator va duce

inevitabil la integrarea federal progresiv a continentului. Adversar al
naionalismului economic, el susinea realizarea unei largi uniuni vamale
europene, iar ca model politic pleca de la exemplele elveian i american,
preconiznd crearea Statelor Unite ale Europei. n concepia sa, sistemul
federal era singurul n msur a garanta libertatea cetenilor n faa
centralizrii i birocraiei, iar n plan internaional o pace durabil18.
n aria central-european, confruntat cu tendine naionale
divergente i concurente, se formuleaz numeroase proiecte de
federalizare n cadrul Monarhiei Habsburgice. Multe din aceste propuneri
i au originea n perioada anului 1848, cnd zguduirile revoluionare ale
structurilor vechiului regim n aceast parte a continentului preau a
deschide calea unor transformri radicale n direcia nnoirii.
Reprezentanii emigraiei revoluionare poloneze, maghiare i cehe
de la Paris, dezbat o recompunere posibil a spaiului danubian, dup
dezmembrarea Monarhiei austriece, prin formarea unei confederaii
incluznd Polonia, Ungaria, Romnia, teritoriile slavilor din sud, cu
sprijinul Turciei, care ar fi putut s contracareze opoziia Austriei i
Rusiei. Personalitatea cea mai important din Europa Central care s-a
pronunat pentru federalizare a fost liderul ceh Frantiek Polacky (17981876), considerat de Erich Zllner, istoricul Austriei, unul din capetele
luminate, care ocup primul loc n viaa politic i cultural a
cehilor19. Public numeroase lucrri, dintre care cea mai important
rmne Geschichte von Bohemen, n cinci volume, tiprite la Praga ntre
1836-1864. mpreun cu ginerele su, Francisc Ladislau Riegen (18181903), unul din marii oratori n parlamentul din Viena, elaboreaz planul
de federalizare a Europei Centrale20. Aa numita formul austro-slavist
propunea reorganizarea imperiului ntr-o construcie federativ, compus
din opt mari uniti culturale i lingvistice autonome: provinciile

18

Giuseppe Galasso, Antologia degli scritti politici di Carlo Cattaneo, Il Mulino,

Bologna, 1962.
19
Erich Zllner, Istoria Austriei de la nceputuri pn n prezent, ediia a VIII-a,
vol. I, Editura Enciclopedic, Bucureti,p. 434.
20
M. Eminescu, Opere, XI, Publicistica, Editura Academiei Romne, Bucureti,
1984, p. 131.

11

germano-austriece, ceho-slovace, polono-ucrainiene, ilirice, italiene, sudslave, maghiare i romne, care s se bucure de o deplin egalitate.
Victoria contrarevoluiei i instaurarea n Monarhia austriac a
regimului neoabsolutist, bazat pe centralizare i germanizare, a nchis
pentru un deceniu dezbaterea asupra reorganizrii federale, pentru ca apoi
prbuirea sistemului, n condiiile crizei financiare i ale nfrngerilor
militare, s readuc n actualitate proiectele de aceast natur. Formula la
care s-a ajuns, cea a dualismului austro-ungar, a strnit numeroase
proteste n rndul celorlalte naionaliti, excluse din sfera exercitrii
puterii, lucru ce a favorizat revenirea n actualitate a proiectelor de
federalizare ce preconizau fie transformarea dualismului n trialism, prin
asocierea slavilor la conducerea imperiului, fie reorganizarea monarhiei
ntr-o federaie de naionaliti, cu un anumit grad de autonomie.
Cel mai interesant i coerent proiect n acest sens i aparine
romnului Aurel C. Popovici21, care n lucrarea sa privind Statele Unite
ale Austriei Mari, publicat n 1906, elaboreaz un model de soluie
federal n cele mai mici detalii, avnd n vedere experiena elveian i
american. Monarhia urma a fi reorganizat n 15 state federale (Austria
german, Boemia german, Moravia, Boemia ceh, Galiia Occidental,
Galiia Oriental, Transilvania, Croaia, Slovenia, Slovacia, Voivodina,
Ungaria, Secuimea, Trento i Triest), fiecare cu constituie, guvern,
parlament, justiie proprie i cu meninerea unor instituii federale la
Viena, incluznd un guvern central, un parlament ales prin vot direct i
organe federale de justiie. Limba german urma a se pstra ca limb
oficial, iar mpratul ca centru vital de putere. Respectnd i garantnd
drepturile naiunilor, monarhul, prin ncrederea i autoritatea de care se
bucura, trebuia s rezolve divergenele dintre acestea sau dintre naiuni i
autoritile centrale. Acest proiect s-a bucurat de interesul arhiducelui
Franz-Ferdinand care i ddea seama c nesfritele conflicte ntre
popoarele imperiului reprezenta un pericol major pentru soarta monarhiei.
ns proiectul lui A. C. Popovici a rmas un simplu exerciiu teoretic, nu
numai din cauza opoziiei naionalitilor, ci i a dispariiei pincipalului
susintor , Franz-Ferdinand.
21

Aurel C. Popovici, Statele Unite ale Austriei Mari, Ed.Albatos, Bucureti,

1997; apud Eliza Campus, Ideea federal n perioada interbelic, Editura Academiei
Romne, Bucureti, 1993, p. 23-24

12

Dei progresul economic, industrial, comercial, tiinific este

debordant n ultimele decenii ale secolului XIX, iar n planul relaiilor
internaionale sistemul echilibrului, asigurat prin funcionarea concertului
european al Marilor Puteri, reuete s dezamorseze crizele succesive
legate de problema oriental i de rivalitile coloniale, factorii de
contestare a acestor stri linititoare se acumuleaz n proporii din ce n
ce mai amenintoare. Realizarea unitii Germaniei i Italiei prin
mijloacele forei, renunndu-se la proiectele de tip federativ, graduale i
panice, deschide calea rivalitilor naionale i a luptei pentru dobndirea
unui loc i rol ct mai avantajos n contextul politic continental. Aceste
aspiraii genereaz n plan intern centralizare, narmare i naionalism, iar
n plan internaional constituirea unor blocuri militare opuse.
n faa acestor schimbri apar semnale de alarm, istoricii fiind
primii care contrapun imaginea unui trecut comun, luminos n multe
privine, unor sumbre previziuni asupra destinului Europei. Leopold von
Ranke (1795-1886), magistrul istoriografiei concepute ca o descriere
obiectiv a faptelor, vede n geniul cretin al Europei punctul culminant al
evoluiei civilizaiei umane, pus ns n pericol prin dogma absolutizrii
suveranitii naionale, dei naiunile, n concepia sa, joac un rol n
istorie doar prin cultura lor22.
Filozoful Friedrich Nietzsche (1844-1900) consider naionalismul
o boal a spiritului european, izvort din romantism, care ntrzie
unificarea european dorit de spiritele luminate i impus de dezvoltarea
comerului i comunicaiilor dincolo de barierele naionale. El recomand
depirea patriotismului nvechit, omul naional, trebuind s cedeze
locul omului european, Europa avnd de ales ntre mediocritate
iremediabil sau acceptarea acestei provocri23.
Dincolo de avertismente i previziuni sumbre, nu lipsesc cutrile
pentru gsirea soluiilor de ieire din criz. Astfel se remarc, prin
profunzimea analizelor i pragmatismul soluiilor preconizate, o
important coal federalist englez, ale crei idei se coaguleaz n
lucrrile lordului Acton, ale lui Henry Sidywick, James Bryce, A.V.
22
23

Leopold von Ranke, Smmtliche Werke, IX, Leipzig, 1868, p. 235.

Friedrich Nietzsche, Par del le Bien et le Mal, Paris, 1948; apud Andrei

Marga, op. cit. p. 120.

13

Dicey, E.A. Freeman, W.T. Stead, J.R. Seeley24. Ei pleac de la idealul

kantian al pcii perpetue i eliminarea rzboiului ca instrument al
rezolvrii conflictelor ntre state. Cauza principal a acestora este vzut a
fi starea de anarhie care domnete n relaiile internaionale n condiiile
suveranitii absolute a statelor naionale, care nu accept alt criteriu
pentru politica lor n afara interesului propriu. Politica extern deine
primatul asupra celei interne, libertatea interioar a unui stat fiind invers
proporional cu presiunile externe exercitate asupra lui. Aici intervine i
factorul geografic, statele de tip insular liberaliznd mai uor sistemul
politic intern, spre deosebire de cele continentale, supuse ameninrilor
externe din partea vecinilor. Eliminarea rzboiului devine o condiie
indispensabil supravieuirii omenirii, principalul mijloc preconizat fiind
federalizarea continentului, un instrument constituional capabil s mbine
garantarea supranaional a pcii cu o ampl autonomie intern. n sfera
relaiilor interstatale se propunea adoptarea modelului federal american, o
mbinare organic a statalitii continentale cu autonomia intern a
statelor naionale componente. Dei amplu dezbtute la sfritul veacului
XIX n opinia public englez aceste idei nu au reuit s se afirme i n
planul politicii guvernamentale.
Cutarea unei soluii pentru salvarea viitorului Europei nu lipsete
nici n mediul spiritual francez. nfrngerea suferit de Frana n urma
rzboiului din 1870-1871, determin afirmarea n opinia public francez
a unor voci lucide, care caut soluii n reconcilierea i reorganizarea
sistemului continental, astfel nct s fie exclus posibilitatea unor
confruntri armate.
Ernest Renan (1823-1892) teoretizeaz o nou concepie despre
naiune, respingnd ntemeierea acesteia pe comunitatea de origine, ras
sau limb, naiunile europene fiind vzute ca rezultatele unor procese de
amalgamare ntre diferitele elemente componente. Exist naiuni diferite
care vorbesc aceeai limb i naiuni vorbitoare de mai multe limbi
(elveienii). Naiunea constituie n viziunea sa un principiu spiritual
izvort dintr-un trecut comun i un viitor bazat pe un program de
nfptuit. Graniele naturale nu separ ci unesc naiunile, iar viitorul
Europei i salvarea ei de la decdere const n reconciliere i n corijarea
principiului naionalitii prin cel al federaiei, continentul fiind
24

210-218.

Jean-Baptiste Duroselle, Lide dEurope dans lhistoire, Denol, Paris, 1965, p.

14

transformat ntr-o confederaie de state, unite prin idealurile comune ale

civilizaiei, constituit printr-un congres al Statelor Unite ale Europei25.
n spiritul acestor idealuri i desfoar activitatea Paul
dEtournelles de Constant (1851-1924), diplomat, laureat al Premiului
Nobel pentru Pace pe anul 190926. n publicistica sa politic, el
accentueaz pericolele cu care se confrunt Europa, prin pierderea poziiei
economice i politice n faa noilor fore de pe eichierul mondial. Apatia
i conservatorismul rilor europene le fac vulnerabile, iar n cazul unui
rzboi industria lor va fi rupt de sursele de materii prime i de pieele
sale, iar perioada postbelic arat el n mod profetic va fi mai dificil
dect nsui rzboiul. Soluia vzut nu e dect unitatea continentului, care
nu e un ideal, ci o consecin pragmatic a progresului material i moral.
Doar o Europ unit va putea apra pacea i exclude rzboiul, dezastruos
deopotriv pentru nvingtori i nvini, prin faptul c ar crea un teren
favorabil micrilor revoluionare.
Spre deosebire de muli din predecesorii i contemporanii si, Paul
dEtournelles de Constant nu s-a limitat la fundamentarea teoretic a unor
principii, ci a desfurat o intens activitate pentru transpunerea lor n
practic. n cadrul primei Conferine a Pcii de la Geneva din 1899, n
calitate de secretar al Comitetului pentru Reglementarea Panic a
Diferendelor Internaionale, elaboreaz proiectul unei curi permanente de
arbitraj, n cadrul creia prile implicate ntr-un conflict s aib obligaia
de a-i supune motivele diferendului spre decizie. Chiar dac opoziia
acerb a reprezentanilor Germaniei a mpiedicat includerea n convenia
final a principiului obligativitii arbitrajului, statele i-au rezervat
posibilitatea de a recurge la aceast cale de rezolvare a conflictelor. n
1902, n Camera Deputailor de la Paris, susine ideea unui acord
economic ntre Frana i celelalte state europene, pentru nfruntarea n
comun a concurenei externe. El militeaz pentru concilierea intereselor
naionale cu cele general-europene, n condiiile n care acestea vor deveni
prevalente n domenii ca industria, agricultura, comerul, nvmntul,
sntatea, politica vamal. Conflictele urmau a fi rezolvate pe calea
justiiei i arbitrajului. Rezultatele eforturilor sale constante se vdesc la
cea de a doua Conferin a pcii de la Haga, din 1907, cu participarea
reprezentanilor a 44 de state, unde se accepta principiul arbitrajului
25

Ibidem, p. 219-226.

26

Denis de Rougemont, op. cit., p. 254.

15

obligatoriu, se adoptau convenii privitoare la umanizarea rzboiului, se

instituia un tribunal internaional.
Tendina noilor state naionale de a dobndi un loc i un rol pe
msura potenialului i aspiraiilor lor, duce la o febril politic de
narmare, de cutare a unor aliane militare, care se repercuteaz n
organizarea lor intern prin ntrirea tendinelor de autoritarism i
centralizare statal. Marile democraii occidentale tradiionale, confruntate
att cu ascensiunea i ameninarea lupilor tineri, dar i cu concurena
ntre ele, intr n jocul politic primejdios al blocurilor militare, care
scindeaz n loc s uneasc Europa, renunnd la consolidarea firavelor
nceputuri ale unei ordini internaionale guvernate de precepte de drept.
Rezultatul este bine cunoscut; izbucnirea Primului Rzboi Mondial
infirm speranele pacifismului internaional, efectele conflagraiei
depind cele mai pesimiste previziuni ale celor ce au avertizat asupra
consecinelor confruntrii. Dincolo de uriaele pierderi umane i
materiale, cea mai grav consecin a rzboiului a fost prbuirea ordinii
internaionale, intrarea continentului ntr-o stare de anarhie, sfritul
dramatic al iluziilor ntr-o evoluie panic. Trauma spiritual va genera
ns i noi cutri, perioada interbelic consemnnd astfel un ir de
proiecte, concepte i dezamgiri, care deschid o nou etap n dificila
istorie a construciei europene.
Analizele ce au urmat experienei primei conflagraii mondiale
evideniaz accentuarea contradiciei ntre dimensiunile statelor naionale
europene i nivelul crescnd al interdependenelor n plan economic, ceea
ce impune depirea limitelor naionale n direcia unui stat de anvergur
continental. Pe de alt parte, sistemul echilibrului european, ce a dominat
continentul timp de un secol, nu mai e n msur s elimine pericolul unor
rzboaie periodice. Soluiile de ieire din criz de ordin economic i
politic nu pot fi dect dou: fie instaurarea unor regimuri autoritare de
dreapta sau de stnga, care s urmreasc unificarea spaiului vital
economic pe calea forei i a cuceririi, fie reorganizarea sistemului
european ntr-o form federativ, prin asocierea statelor continentului,
care accept s transfere o parte a suveranitii lor asupra unor organisme
supranaionale. Adepii acestei ultime formule fac, spre deosebire de
antecesorii lor din veacul precedent, distincia net ntre federaie i
confederaie, ntre unificare suprastatal, cu cedarea unor atribuii
eseniale ale suveranitii, i simpla colaborare ntre entiti statale care-i
pstreaz neatins suveranitatea naional. n concepia lor, esenial

16

pentru realizarea obiectivului eliminrii rzboiului nu este structura

politic intern a acestora, ci caracterul raporturilor internaionale. Linia
de demarcaie se traseaz acum, tot mai clar, nu ntre adepii unor soluii
de dreapta sau de stnga, ci ntre cei ce pun accentul pe salvarea
independenei i suveranitii naionale i cei ce vd rezolvarea tuturor
problemelor europene prin instituirea cu prioritate a unui sistem
internaional continental de tip federativ.
Dac pentru extrema dreapt fascist soluia problemelor europene
era unificarea de tip imperialist, prin for, a continentului, iar pentru
extrema stng comunist prioritar era nlturarea sistemului capitalist,
unitatea urmnd a se realiza ulterior, n condiiile victoriei totale a noii
ornduiri n Europa, adepii federalismului pun n prim plan crearea unor
structuri instituionale i juridice supranaionale, care s garanteze pacea,
stabilitatea, progresul economic i social pentru toate elementele sale
componente.
Confruntarea politic axat de-a lungul acestor linii de for se
ntemeiaz pe o larg dezbatere intelectual n cadrul opiniei publice
europene interbelice privind esena i caracteristicile ideii de Europa.
Punctul de plecare este sentimentul cvasigeneral al unei decadene a
civilizaiei occidentale clasice i a unui sfrit a credinei optimiste a
veacului trecut n virtuile unui progres liniar.
Declinul Occidentului a lui Oswald Spengler (1880-1936), ce a
fcut epoc, lansa ideea unui destin implacabil, care va duce la euarea
societii occidentale, stpnit de puterea banului, n care fora va
domina asupra justiiei i adevrului. Dezvoltarea societii, ce cuprinde
fazele succesive de cretere, maturitate, decaden i moarte, face de
nerevocat aceast sentin, indiferent de voina oamenilor27.
Thomas Mann (1875-1955) vede totui o cale de salvare ntr-un
nou umanism european, bazat pe libertate i raiune, care s asigure
dinuirea Europei dincolo de ceea ce reprezint un simplu nume geografic
sau istoric28. n acelai spirit, al refuzului ideii de decande a normelor

27

Oswald Spengler, Declinul Occidentului, vol. I-II.;Ed. Beladi, Craiova, 1997

28

Thomas Mann, Avertissment l`Europe, Gallimard, Paris, 1937; apud Denis de

Rougement, op. cit., p. 319.

17

civilizaiei umane, Jos Ortega y Gasset n lucrarea sa, Revolta maselor29,

considera impasul prezentului un efect al naionalismelor concurente, care
nu ofer nici o perspectiv i sunt contrare creaiei istorice. Aparenta
decaden ascunde de fapt o criz, care va nate adevrata Europ, cea
constituit ntr-o naiune continental, contient de misiunea ei
civilizatoare, unit prin voina comun sub egida unor mari obiective, dar
n care fiecare popor i pstreaz individualitatea specific.
Un pas important n tentativa de redefinire a surselor i trsturilor
caracteristice ale spiritualitii europene, care pot oferi temeiul
construciei sale, l face Paul Valry (1871-1945). Acesta consider c
esena civilizaiei europene este dat de tradiia greac, roman i cretin.
Prima aduce disciplina spiritului, cutarea perfeciunii, o metod de
gndire care raporteaz totul la om, devenit principalul sistem de referin.
Credina n existena legii, a frumuseii i a dreptului este motenirea
principal a sursei greceti pentru cultura european. La aceasta, romanii
adaug modelul etern al puterii organizate i stabile, stpnirea
atotputernic a legii i instituiilor, n timp ce cretinismul atinge
profunzimile contiinei, oferind popoarelor europene o credin i o
moral comun. Toate rasele i teritoriile romanizate, cretinate i supuse
disciplinei spiritului grecesc conchide Valry sunt europene30.
Meditaia asupra Europei ofer temeiurile pentru cutrile practice
n plan politic i instituional, menite a da o form concret ideii de unitate
n condiiile diversitii incontestabile a formelor de organizare i a
intereselor divergente ale naiunilor componente. Dezastrul Primului
Rzboi Mondial, prbuirea sistemului echilibrului european, provocrile
marcate de revoluia rus i pericolul propagrii extremismului de stnga,
converg ctre definirea unui nou sistem de securitate internaional, bazat
pe o organizare instituional menit a oferi garania unei stabiliti.
Liga Naiunilor i criticii si federaliti
Termenul de societatea naiunilor apare nc din 1907 n
prembulul conveniei adoptate la a doua Conferin a pcii de la Haga, dar
are mai mult o semnificaie moral. Lon Bourgeois i confer un sens
juridic i politic precis n cartea sa Pentru Societatea Naiunlor, aprut n
29

Jos Ortega y Gasset, Revolta maselor, Editura Humanitas, Bucureti, 1994.

30

Jean Combes, op. cit., p. 195-196.

18

1910, n care el propune un nou sistem de organizare a relaiilor

internaionale.31 Ideea este preluat i susinut de grupuri i asociaii din
Frana, Marea Britanie i Statele Unite. Preedintele Woodrow Wilson
este cel care traseaz, pentru prima oar, n termeni concrei, instituionali,
proiectul unei astfel de organizaii. El propune o asociaie universal a
naiunilor, care, pe lng garaniile de securitate, s asigure prosperitatea
economic general, accesul la materii prime, administrarea coloniilor
printr-un sistem de mandate. Prevenirea rzboaielor urma a se realiza prin
garanii reciproce, utilizarea diplomaiei deschise i transparente, apelul la
opinia public, cei refractari la aceste principii urmnd a fi supui
sanciunilor economice, dar nu i celor militare.
Liga urma s se constituie pornind de la un acord general, care s
includ toate statele mari i mici, concretizndu-se instituional pe msura
punerii n aplicare a prevederilor acestui pact. Ideea lui Wilson a fost
materializat n cursul anului 1918, prin mai multe proiecte propuse de
americani, britanici, francezi i italieni. Principiul fundamental era
asigurarea securitii colective prin opunerea fa de agresor a frontului
comun al tuturor statelor participante. Mijloacele propuse pentru
realizarea obiectivului erau diferite: americanii acceptau doar sanciuni
economice, britanicii vroiau mbinarea mijloacelor economice i a celor
militare de coerciie, n timp ce francezii militau pentru constituirea unei
armate internaionale permanente32.
Pentru rezolvarea conflictelor se preconizau mijloace juridice,
crizele urmnd a fi tratate prin punerea lor sub control, mpiedicarea
escaladrii, aplicarea mijloacelor panice, dezbaterea public a motivelor
de conflict.
Statutul Ligii Naiunilor, datorit poziiei diferite a statelor, a fost
rezultatul unui dificil compromis ntre interesele iniiatorilor, reflectnd
un consens limitat n domeniul asigurrii securitii i al cooperrii
internaionale, al extinderii rolului dreptului internaional i al acceptrii
unor standarde de comportament al guvernelor bazate pe perceptele
acestuia. Statutul a cuprins i multe ambiguiti, lacune, contradicii, care
31

Nicolae Pun, Construcia european modern, Editura Fundaiei pentru Studii

Europene, Cluj, 1997, p. 106
32
David Armstrong, Lorna Lloyd, John Redmond, From Versailles to Maastrich.
International organisation in the twentieth century, London, 1996, p. 7-10.

19

au devenit i mai evidente n cursul punerii n aplicare a prevederilor sale.

Eecul tentativei reprezentate de Liga Naiunilor, n asigurarea securitii
internaionale i n eliminarea pericolului de rzboi, s-a prefigurat nc de
la nceputurile constituirii sale, ca urmare a direciei pe care au luat-o
reglementrile noului sistem de organizare a continentului prin tratatele de
la Versailles.
Ideile fundamentale ale concepiei wilsoniene aveau n vedere
reglementarea universalist a problemelor pcii i rzboiului, cu
includerea tuturor statelor, nvingtoare sau nvinse, pe baza principiului
autodeterminrii naionale a popoarelor, a egalitii statelor indiferent de
mrimea lor. Marile puteri europene nvingtoare au pus, n schimb, n
prim plan, asigurarea securitii proprii, prin pedepsirea i slbirea statelor
nvinse. Al doilea obiectiv l-a constituit izolarea Rusiei Sovietice. Practic,
Europa s-a divizat n trei tabere opuse: anglo-francez, interesat n
meninerea Germaniei n stare de inferioritate i a Rusiei Sovietice n stare
de izolare: german, interesat n revizuirea prevederilor de pace,
considerate nedrepte; sovietic, interesat n spargerea cordonului
sanitar impus de anglo-francezi. La aceste contradicii fundamentale s-au
adugat cele de natur economic, n condiiile n care tratatele de pace nu
au inclus ci pentru renaterea economic a continentului, iar dependena
fa de Statele Unite a devenit tot mai accentuat i pentru statele
nvingtoare33. Aplicarea n practic a soluiilor alternative la Liga
Naiunilor, cristalizate n dezbaterea teoretic din anii urmtori Primului
Rzboi Mondial, a fost obiectivul att al unor organizaii i micri
nonguvernamentale, ct i al unor iniiative politice la nivel oficial.
Micrile nonguvernamnetale au urmrit mobilizarea opiniei publice
europene, pentru a crea o atmosfer propice unificrii n spirit federal i
pentru a exercita o presiune asupra guvernelor, n vederea efecturii unor
pai practici n aceast direcie. Dintre aceste iniiative, cea mai influent
s-a dovedit micarea paneuropean condus de contele austriac Richard
Coudenhove-Kalergi.
Micarea Paneuropean i proiectul Briand
Pe baza studiului efectuat, n anii 1920-1922, asupra proiectelor,
experimentelor i modelelor federaliste anterioare, Coudenhove-Kalergi
contureaz imaginea unei ere a primatului valorilor internaionale n faa
33

Ibidem, p. 10-12.

20

celor naionale. Programul micrii paneuropene este formulat n cartea

Pan-Europa34, publicat la Viena n octombrie 1923, fiind, din punct de
vedere cronologic, primul manifest proeuropean coerent. Pornind de la
necesitatea reconcilierii istorice a naiunilor europene i oferind soluii
concrete de unificare a acestora ntr-o structur politic stabil, Statele
Unite ale Europei, bazat pe comunitatea de valori i interese, autorul
propune un program ce avea drept scop s redea Europei importana de
odinioar i capacitatea competitiv n concurena economic mondial,
dotnd-o cu instituii i aliane capabile s zdrniceasc un nou rzboi.
Aceast lucrare marcheaz o cotitur radical n gndirea politic
european, chiar dac nu e lipsit de anumite accente utopice sau avnturi
romantice. Ea impresioneaz prin pertinena analizelor i luciditatea
prospectiv. Pan-Europa, scris dup un rzboi mondial ce a depit n
oroare i cele mai negre profeii, aprea ntr-un moment cnd, n ciuda
leciei istoriei, naiunile europene se pregteau, mai mult sau mai puin
contient, de o nou conflagraie.
n introducerea Pan-Europei, contele Richard Coudenhove-Kalergi
nota cu amrciune: Europa st cu privirea aintit nspre trecut, n loc s
scruteze viitorul. Piaa de carte este invadat de memorii. n dezbaterile
publice, consideraiile privitoare la originea rzboiului recent ncheiat sunt
mult mai numeroase dect cele viznd prevenirea celui urmtor. Aceast
etern orientare spre trecut este principala cauz a declinului i frmirii
Europei35.
Pan-Europa este structurat pe unsprezece capitole, simpla lor
nirare fiind edificatoare asupra dimensiunilor i complexitii acestui
manifest-eseu. Sunt abordate toate marile teme care-i frmnt nc i
azi pe contemporani i alimenteaz polemicile asupra Europei: rdcinile
europenismului, limitele sale geografice i spirituale, adversarii i aliaii
paneuropenismului, prevenirea unui nou rzboi, naiunea i supranaiunea,
majoriti i minoriti, Europa instituional.

34

Richard N. Coudenhove-Kalergi, Pan-Europa, Editura Pro Europa, Trgu

Mure , 1997.
35

Ibidem, p. 10.

21

Pentru Coudenhove-Kalergi, conceptul de Europ provine dintrun amestec de elemente geografice politice i culturale36, iar noiunea
geografic de Europa nu corespunde nici celei culturale, nici celei
politice37. Cu alte cuvinte, Europa este, nainte de orice, o comunitate de
valori, o cultur i o civilizaie comun. Astfel, limitele ei geografice
coincid cu limitele democraiei de sorginte antic, ale civilizaiei de tip
cretin, ai crei poli sunt individualismul elen i socialismul cretin38.
Construirea Pan-Europei presupune identificarea precis a
adversarilor i aliailor. Dei din punct de vedere geografic reprezint
parte a Europei, Rusia comunist este n afara spiritualitii europene:
Bolevismul a zguduit din rdcini civilizaia european importat de
Petru cel Mare i urmaii si. Promotorii ei au fost alungai sau lichidai,
de aceea frontiera oriental a Europei cu Rusia constituie totodat limita
oriental a comunitii culturale europene39. Autorul nu face un secret
din nencrederea sa n Rusia roie sau alb, pe care o indic drept
potenial adversar al unificrii Europei: ntre 1915 i 1919, totul s-a
schimbat n Rusia, mai puin pofta ei de expansiune. O poft ce nu e
legat de nici un partid, de nici o personalitate. n faa ei au fost nevoii s
se nchine deopotriv arul pcii Nikolai, ca i socialistul Kerenski40.
Istoria pune Europa n faa unei alternative: ori trece peste
ostilitile naionale i se va uni ntr-o federaie, ori va fi supus cuceririi
ruseti. Totui, cei mai temui adversari ai unificrii sunt considerai cei
din interior, respectiv rivalitatea de secole dintre Frana i Germania. n
consecin, Coudenhove-Kalergi face un apel n favoarea reconcilierii
franco-germane, condiie a unificrii Europei i de meninere a pcii.
Primul pas, credea autorul n 1923, s-ar putea face printr-o uniune a
crbunelui i oelului i crearea unei siderurgii europene lucru ce s-a i
ntmplat mai trziu.
Proiectului Pan-Europei i se opun cu nverunare naionalitii
ovini, att din Frana ct i din Germania. Exist o intim i tacit
alian ntre ovinii germani i francezi. Ei se citeaz zilnic reciproc n
36

Ibidem, p. 30.

37

Ibidem.

38

Ibidem, p. 33.

39

Ibidem, p. 34-35.
Ibidem, p. 53.

40

22

publicaiile lor, i recruteaz unii celorlali mereu noi adereni i-i fac
reciproc, n cel mai colegial mod, propagand. Adevratul adversar al
acestui ovinism, franco-german, nu-l constituie cele dou naiuni
riverane Rinului, ci Pan-Europa. Contra acestui el se ndreapt ura i
crdia lor comun, ovinii din ambele pri fiind contieni c realizarea
Pan-Europei le va lua dreptul la existen41.
Ali adversari ai proiectului european au fost considerai
comunitii, care vor cere primirea Rusiei Sovietice n federaia european
(lucru considerat imposibil), militaritii, deoarece unificarea va face
imposibil un nou rzboi, precum i industriile protecioniste, care i
datoreaz supravieuirea lipsei de concuren prin intermediul
protecionismului vamal. De cealalt parte se afl cei care, contieni de
avantajele unificrii, vd n aceasta numeroase posibiliti: prevenirea
unui nou rzboi, protecie mpotriva unei eventuale invazii sovietice,
dezarmarea, sporirea capacitii concureniale n faa industriilor
americane i extrem-orientale.
Vederile lui Coudenhove-Kalergi, asupra chestiunii naionale, sunt
i ele de o mare actualitate: Naiunea consider el nu este o
comunitate de snge, ci una spiritual, teoria puritii de ras fiind un mit
pentru dogma naionalismului european42. Europa este vzut ca un
spaiu al metisajului lingvistic i rasial, frontierele statale neavnd cum s
coincid cu cele ale limbilor i etniilor. Pentru pacea Europei, chestiunea
minoritilor e considerat primordial, deoarece prin retrasarea
frontierelor, n urma tratatelor de pace de la Paris, toate noile state
naionale includ importante minoriti, nerezolvarea acestor chestiuni
fiind vzut ca o permanent surs de instabilitate. S-ar impune astfel
promulgarea unui edict de toleran o nengrdit (n msura n care
aceasta este tehnic posibil) folosire a limbii materne n justiie i
administraie, fr ca aceasta s-i aduc un prejudiciu, precum i
posibilitatea educrii copiilor si n snul comunitii culturale de care
aparine43. Coudenhove-Kalergi concluzioneaz c prin trecerea de la
anarhie, militarism i naional-ovinism la reconciliere, cooperare
economic i dezvoltare cultural, Europa i-ar ndeplini datoria fa de
propriul destin i ar deveni un pol de stabilitate a lumii.
41

Ibidem, p. 117.

42

Ibidem, p. 119.

43

Ibidem, p. 128.

23

Pentru a pune n aplicare acest program prezentat n cartea sa, PanEuropa, Coudenhove-Kalergi a lansat, n 1924, un Manifest european, n
care a cerut tuturor forelor democratice ale Europei s militeze pentru
unificarea economic, politic i militar a continentului, reorganizarea
Ligii Naiunilor n colaborare cu Marea Britanie, Rusia Sovietic, Statele
Unite i rile din Extremul Orient, reconciliere cu Germania pentru a
anula spiritul de revan44. Personaliti ale vieii culturale i-au asumat
obiectivele micrii paneuropene, precum Paul Claudel, Paul Valry,
Jules Romains, Thomas i Heinrich Mann, Gerhardt Hauptmann, Rainer
Maria Rielke, Stefan Zweig, Franz Werfel, Selma Lagerlf, Sigmund
Freud, Albert Einstein, Jos Ortega y Gasset, Richart Strauss, Bruno
Walter, Max Reinhardt i alii45.
Un personaj mai puin cunoscut care s-a pronunat n favoarea
proiectului european a fost danezul Heerfordt care a publicat n 1924 un
eseu intitulat Europa Communis n care critica Liga Naiunilor dar fcea
i o analiz detaliat a ceea ce ar putea fi instituii europene comune n
viitorul Europei federale. Dincolo de o adunare interparlamentar, un
director al efilor de stat cu drept de veto i un minister federal
responsabil n faa Adunrii, danezul Heerfordt ajunge la a prevedea un
regim special pentru chestiunile legate de agricultur i o perioad de
tranziie pentru realizarea unei uniuni vamale.
nc din 1924, primul-ministru francez Edouard Herriot se
pronuna favorabil ideii Statelor Unite ale Europei, iar ministrul de
externe german Gustav Stresemann se declara interesat de obiectivele
economice ale uniunii preconizate. Ultimul rmnea rezervat fa de
excluderea Marii Britanii din proiectul paneuropean, Germania viznd, n
esen, o revizuire a tratatelor de pace, n cadrul unei Ligi a Naiunilor
reorganizate cu sprijin englez i miznd pe tendinele britanice de
contracarare.
Ministrul de externe francez, Aristide Briand, accept, n schimb,
preedinia de onoare a Uniunii paneuropene, ce cunoate un succes

44

Denis de Rougemont, op. cit., p. 403-404.

45

Ibidem.

24

organizatoric n octombrie 1926 prin convocarea unui congres

Paneuropean la Viena, cu 2.000 de participani46.
n 1928 Gaston Riou preconiza o confederaie continental n
cartea sa Europa patria mea ca singur alternativ pentru ca Europa s-i
poat pstra rolul de hegemon n lume.
n 1929 contele Sforza a publicat lucrarea Statele Unite ale
Europei iar anul urmtor, 1930, Bertrand de Jouvenel a publicat Spre
Statele Unite ale Europei. n acelai an, o contribuie mai puin
semnificativ o are Edouard Herriot care public lucrarea Europa.
Tendinele de integrare economic a continentului nregistreaz n
anii 20 cteva realizri concrete, prin crearea n 1926 a cartelului
internaional al oelului, ntre Frana, Germania, Belgia i Luxemburg, cu
reglementarea produciei pe baz de cote anuale, i a Comitetului francogerman de informare i documentare, pentru promovarea unitii
economice a continentului i a unei mai bune cunoateri reciproce.47
Acordurile realizate n problema reparaiilor de rzboi germane,
prin planurile Dawes i Young, ca i retragerea francez din Ruhr n 1930,
au contribuit la crearea unei atmosfere politice n care iniiativa de trecere
la realizarea concret a unitii europene se transforma dintr-un obiectiv
utopic ntr-o posibilitate palpabil.
Cel care i-a asumat o asemenea responsabilitate a fost ministrul
de externe francez Aristide Briand, apropiat de micarea paneuropean, a
crei preedinie de onoare o acceptase i care n cursul unei ntlniri la
Madrid cu Gustav Stresemann, la 11 iunie 1929, i-a prezentat proiectul
unei federaii europene, sprijinite din exterior de Marea Britanie, care s
asigure pacea continentului i totodat s contracareze preponderena
economiei americane, care ajunsese s egaleze volumul total al
exporturilor i importurilor tuturor statelor europene. Ministrul de externe
german s-a artat favorabil obiectivelor economice, exprimnd n schimb
rezerve fa de o eventual slbire a Ligii Naiunilor prin crearea unor
structuri instituionale paralele, ca i fa de o posibil confruntare cu
46

Richard N. Coudenhove-Kalergi, op. cit., Postfa, p. 151.

47

Serge Berstein, Pierre Milza, Istoria Europei, vol. V, Institutul European, Iai,

1998, p. 57

25

Marea Britanie i Statele Unite, de la care Germania spera sprijin n

tendinele sale de revizuire a tratatelor de pace48.
La 5 septembrie 1929, n cadrul Adunrii Generale a Ligii
Naiunilor, Aristide Briand pune, oficial, n dezbatere proiectul uniunii
europene, sub forma unei legturi federale, ca s permit discutarea n
comun a tuturor problemelor de interes general continental, adoptarea de
decizii i ncheierea unui acord de garantare a securitii. Asociaia
statelor europene trebuia s dezbat, n principal, problemele economice,
dar aceast legtur federal urma s se extind treptat i asupra planului
social i politic. Briand propunea adoptarea ideii unificrii europene i
iniierea de dezbateri oficiale pentru concretizarea ei. n discursul lui
Gustav Stresemann, din 9 septembrie 1929, erau sprijinite ferm
obiectivele economice ale unei astfel de uniuni, dar se exprima, n schimb,
necesitatea precizrii obiectivelor politice, astfel ca unificarea s nu
limiteze suveranitatea naional a rilor participante i s nu fie ndreptat
mpotriva nici unei puteri extraeuropene. Briand a fost solicitat s
prezinte, pentru viitoarea Adunare general a Ligii Naiunilor, un
memorandum scris cu proiectul detailat al uniunii europene preconizate49.
Amnarea a pecetluit practic soarta acestuia, izbucnirea crizei
economice mondiale ducnd la un val de msuri protecioniste, tocmai
atunci cnd o component esenial a unificrii ar fi fost demontarea
barierelor i liberalizarea schimburilor. Moartea lui Stresemann, n
octombrie 1929, i venirea la putere n 1930 a guvernului Brning,
marcheaz o ntrire a poziiilor extreme drepte, n care ideea reconcilierii
cu Frana cedeaz locul intransigenei privind revizuirea tratatelor de
pace. Schimbri au loc i n contextul politic francez, guvernul Briand
este nlocuit cu un guvern condus de Tardieu, n care Briand i pstreaz
Ministerul de Externe, dar presiunea elementelor naionaliste l oblig la
corecii ale proiectelor sale, care s in seama ntr-un grad mai accentuat
de interesele specifice ale Franei.
n mai 1930, Memorandumul asupra organizrii uniunii federale
europene este prezentat tuturor guvernelor din Europa, cu excepia
Uniunii Sovietice i a Turciei, de ctre ambasadorii francezi.
48

Emiglia Vigliar, Lunione europea allepoca del progetto Briand, Milano,

1983, p. 99-100.
49

Ibidem, p. 100-110.

26

Memorandumul suferise corecii n spiritul forelor naionaliste de

dreapta, reprezentate n cabinetul Tardieu, rezultnd un text final diferit n
multe privine de principiile generale enunate n septembrie 1929 de
Briand.
Memorandumul cuprindea o serie de consideraii generale,
propunerile concrete n patru puncte i o motivare conclusiv a acestora.
n consideraiile generale se explica relaia ntre preconizata Europ Unit
federal i Liga Naiunilor, pe de o parte, i statele naionale suverane, pe
de alt parte. Unificarea federal a Europei nu se va realiza n afara Ligii
Naiunilor ci, dimpotriv, se urmrea aducerea n concordan a
intereselor europene sub egida i n spiritul ei. Proiectul nu este ndreptat
mpotriva vreunei puteri extraeuropene, ci are n vedere colaborarea cu
toate statele, n interesul asigurrii pcii. Relaiile federale nu vor afecta
suveranitatea naional a rilor participante. n partea I se propunea un
tratat, care s proclame principiile unitii morale a Europei i ntrirea
solidaritii ntre state. n partea a II-a se preconiza ca principalele decizii
s fie adoptate de o conferin european, ce se va ntruni periodic i va
cuprinde pe reprezentanii tuturor guvernelor europene membre ale Ligii
Naiunilor. Organul executiv va fi un Comitet Politic Permanent, ce va
avea menirea de a analiza procedurile necesare realizrii i aplicrii
proiectului de unificare i va cuta mijloacele constituirii federaiei
europene. Se va ntocmi un inventar general al programelor de cooperare
n domeniile social, economic i politic, iar dup adoptarea proiectului de
cooperare se va ncredina unor comitete speciale examinarea problemelor
specifice, nc neabordate n cadrele instituionale ale Ligii Naiunilor,
sub controlul Comitetului Politic i sub responsabilitatea guvernelor
participante.
Partea a III-a proclama prioritatea problemelor politice n raport cu
cele economice. Sacrificiile reclamate de integrarea economiilor naionale
ale rilor participante vor fi acceptabile doar n schimbul instaurrii
ncrederii i pcii reale pe continent. Acest obiectiv se va realiza prin
crearea unui sistem european de securitate, generalizarea arbitrajului,
extinderea garaniilor internaionale instituite prin Tratatul de la Locarno
asupra ntregii comuniti europene. Dup aceste msuri, se va trece la
crearea unei piee comune a Europei, printr-un pact de solidaritate
economic. Se va utiliza intervenia statului n economie i colaborarea
interguvernamental, integrarea desfurndu-se gradual, prin lrgirea
treptat a structurilor comune, n faze succesive de unificare politic i

27

integrare economic, realizate cu includerea de la nceput a tuturor

statelor europene.
n partea a IV-a sunt enumerate domeniile economice, financiare,
sociale ce ar urma s fac obiectul analizei primei conferine europene i a
Comitetului Politic Permanent, n final cerndu-se rspuns guvernelor
europene pn la data de 15 iulie 1930, pentru ca Adunarea General a
Ligii Naiunilor, din toamna aceluiai an, s poat adopta bazele unui
acord european50.
Memorandumul reprezint o remarcabil tentativ de soluionare
realist a gravelor probleme postbelice, dar i-a dezamgit pe adepii
micrii paneuropene, pentru c reprezenta doar un acord general de
principii i pentru c nu s-a trecut imediat la adoptarea unei constituii
europene elaborate n detaliu. Proiectul se afla sub semnul cutrii
compromisului ntre diversele interese naionale i caracterul
supranaional al viitorului edificiu european.
Esenial pentru soarta proiectului Briand era rspunsul oficial al
guvernelor europene, o poziie important n acest sens revenindu-i
Germaniei. Discuia decisiv a guvernului german are loc n 8 iulie 1930,
cancelarul Brning, al crui guvern minoritar era dependent de voturile
partidelor de dreapta naionaliste, renun la politica de conciliere
promovat de fostul ministru de externe Stresemann, adoptnd o poziie
tranant fa de Frana, acuzat c nu ar urmri dect meninerea cu orice
pre a sistemului de la Versailles. Cancelarul Brning respinge formula lui
Stresemann, de realizare treptat a obiectivelor germane pe cale panic
prin reconciliere cu Frana, contrapunnd revendicarea radical a
revizuirii tratatelor de pace i a anulrii reparaiilor de rzboi. La 15 iulie
1930 se d rspunsul oficial german, prin care se afirm c actuala
configuraie politic i economic a continentului este o piedic n calea
dezvoltrii popoarelor sale, Germania dorind o schimbare a raporturilor
existente, n sensul egalitii n drepturi i fr eliminarea vreunei ri
europene, inclusiv a Uniunii Sovietice i a Turciei. Germania cerea s
rmn n cadrele Ligii Naiunilor, crearea n snul acesteia a unei grupri

50

Ibidem, p. 111-119.

28

europene separate
obiectivelor sale51.

avnd

efecte

nefavorabile

asupra

ndeplinirii

Refuzul german, care punea capt perspectivelor politicii de

reconciliere, a oferit un bun prilej i celorlalte mari puteri europene pentru
eludarea unui rspuns pozitiv prin formule care s evite totui o
respingere n sine a ideii unificrii europene. Statele europene, mici i
mijlocii, cu excepia Ungariei i Irlandei, accept principial ideea unui
tratat general de unificare european, dar cu rezerve i condiionri
specifice, potrivit intereselor lor particulare.
Dup aceste antecedente nefavorabile, n 9 septembrie 1930 se
ntrunete la Geneva Conferina Reprezentanilor Statelor Europene, care
era chemat s dea verdictul asupra proiectului Briand. Datorit
nenelegerilor, la propunerea Angliei rezoluia final a prevzut doar
constituirea, n cadrul Ligii Naiunilor, a unui comitet de studiu al
problemei uniunii europene, cu un secretariat condus de secretarul general
al ligii, Eric Drummond. Comitetul s-a ntrunit din ianuarie 1931 pn n
septembrie 1932, la Geneva, fr a adopta rezoluii, ci doar rapoarte
adresate Adunrii Generale a Ligii. Dezamgit, Aristide Briand, cu puin
timp naintea morii sale intervenite n martie 1932, a declarat retragerea
proiectului su i limitarea disponibilitii viitoare a Franei pentru o
politic de nelegere cu Germania52.
Chiar dac revizionismul i mprejurrile complexe de la nceputul
anilor `30 nu au permis punerea n practic a planului Briand, el rmne
un jalon important n istoria construciei europene, dovedindu-i
actualitatea prin concepia federal.53

53

51

Ibidem, p. 119-121.

52

Ibidem, p. 122.

Actualitatea planului se vdete n chestiunile practice propuse n partea a patra a

Memorandumului: a) chestiunea unui anumit control politic al cartelurilor industriale i,
implicit, stabilirea rolului ce pot ele juca n Piaa comun; b) scderea progresiv a
tarifelor vamale; c) coordonarea eforturilor pentru marile lucrri publice drumuri de
mare trafic, canale etc.; d) reglementarea circulaiei intereuropene pe toate cile de
comunicaie; e) credite pentru regiunile mai puin dezvoltate ale continentului; f)
soluii pentru probleme de munc, specific europene
(emigrare de lucru
intereuropean,accidente de munc, asigurri sociale etc.); g) larg cooperare a
serviciilor de igien, ndeosebi contra flagelurilor sociale, a bolilor profesonale, a
mortalitii infantile etc. ; h) larg cooperare prin universiti, academii, relaii literare,

29

Idei federaliste europene n deceniul patru

al secolului al XX-lea
Anul 1931 marcheaz un moment de cotitur radical n evoluia
situaiei economice i politice a Europei, ce-i pune amprenta nefast
asupra tendinelor de unificare continental. Eecul proiectului Briand
spulber iluziile ntr-o soluionare a problemelor europene postbelice pe
calea concilierii panice a intereselor, iar criza economic duce la ntrirea
tendinelor protecioniste, autarhice. Rezultatul acestor evoluii
nefavorabile se concretizeaz n ntrirea statelor naionale bazate pe o
doctrin a naionalismului economic i politic, pe o ascensiune a
regimurilor autoritare i accentuarea tendinelor de confruntare, lucru ce
creeaz o stare de anarhie ce nu mai poate fi controlat prin instrumentele
fragile aflate la dispoziia Ligii Naiunilor.
n aceste mprejurri nefavorabile, micarea pentru unificare
european i continu eforturile, fr a reui ns dobndirea unei reale
audiene n cercurile largi ale opiniei publice a continentului. Este vorba,
mai degrab de grupuri intelectuale de dezbatere, care continu s
fureasc proiecte ce-i vor dovedi importana abia dup al Doilea Rzboi
Mondial.
Activitatea neobosit a contelui Coudenhove-Kalergi menine n
via micarea paneuropean. Au loc congrese internaionale, ca cel de la
Viena din 1936 sau cel al tineretului european din 1937, dar efectele
practice se dovedesc minime. n timpul rzboiului i continu activitatea
n Statele Unite, unde creeaz un grup paneuropean n cadrul universitii
din New-York. A reuit ca ntre 25 i 27 martie 1943 s ntruneasc cel
de-al cincilea Congres Paneuropean la New-York, cu participarea a 500
de personaliti. n timpul lucrrilor s-a elaborat un proiect de Constituie
a Confederaiei Europene. Proiectul cuprindea 95 de articole i a fost
prezentat n martie 1944. El prevedea drepturi i obligaii pentru toate
statele membre, o Curte European pentru aprarea drepturilor omului,
fore armate comune supranaionale, coordonarea politicii externe,
comunitate economic. n martie 1945, Conferina Paneuropean protesta
artistice, centre de cercetare, legturi strnse ntre ageniile de pres etc.; i) cooperare
interparlamentar de o asemenea manier nct s se poat nfptui Uniunea parlamentar
europen; j) formarea de secii i birouri specializate intereuropene etc. cf. Eliza
Campus, op. cit., p. 63-64

30

mpotriva meninerii divizrii Europei, n condiiile reorganizrii

postbelice preconizate de nvingtori54.
Un important nucleu de promovare a ideii unificrii federale a
Europei n anii 30 l-a reprezentat coala federalist englez. Dei o
grupare prin excelen intelectual, ea a devenit n anii 1939-1940 un
important factor de influenare a politicii externe britanice, care a luat n
serios posibilitatea unei alternative de acest gen. Reprezentanii
proemineni ai anilor 30 au fost Philipp Kerr, devenit apoi lordul
Lothiam, Lionel Robins, Lionel Curtis, Harold Laski, Barbara Wootton,
William Beveridge, Ivor Jennigs i alii.
Philipp Kerr, secretar al primului-ministru Lloyd George n
perioada rzboiului i a Conferinei de Pace, un bun cunosctor al politicii
europene, aduce critici severe sistemului Ligii Naiunilor i pacifismului
idealist, n numeroasele sale lucrri, militnd pentru o federaie a statelor
democratice, menit s impun n plan internaional domnia legii. Cartea
ce sintetizeaz punctele sale de vedere apare n 1935 cu titlul sugestiv
Pacifism is not enough55. Gnditorii i analitii politici englezi pleac, n
analiza fenomenelor lumii contemporane, de la elementele conceptuale
oferite de clasicii gndirii federaliste, n primul rnd de la Kant, care a
surprins n 1795 originea anarhiei internaionale i rolul jucat n acest sens
de suveranitatea absolut a statelor naionale. Federalitii englezi,
prelund conceptele kantiene privind analiza surselor anarhiei
internaionale, fac pasul spre cristalizarea unei soluii politice, ca
alternativ concret de tip federal la sistemul statelor naionale,
generatoare de violen. O a doua surs important o constituie
federalismul american. America e vzut ca o ar care, datorit lipsei
tradiiei statului naional, ca i a siturii ntr-o arie periferic a arenei
mondiale i a interferenei nefaste a conflictelor de interese ntre state, a
putut pune n practic conceptele federaliste.
n concepia colii federaliste engleze, cauza tuturor relelor, a
anarhiei internaionale i a rzboaielor, este sistemul european al statelor
naionale suverane. Naionalismul de stat, legtura ntre naionalism i
interesele de stat, este cel care alimenteaz i motiveaz conflictele ce
54

Walter Lipgens, Documents on the history of European integration, II, Berlin-

New York, 1986, p. 758, 787-789.

55

Ibidem, p. 20.

31

degenereaz n rzboi. Adevrata sorginte a confruntrilor militare o

reprezint, n concepia colii federaliste engleze, nu conflictele de interes
n sine, ci lipsa unui mecanism adecvat de soluionare a lor. Soluia este
considerat a fi limitarea suveranitii prin structuri federale, Europa
avnd misiunea de a da tonul pentru un astfel de proces la nivel global.
Un rol important n promovarea soluiilor federaliste i-a revenit
organizaiei Federal Union, ce a luat fiin n 1939, din iniiativa lui
Charles Kimber, Patrick Ransome i Derek Rawnsley. n martie 1940 a
fost nfiinat un institut de cercetare al acestei organizaii, condus de
William Beseridge. Au fost elaborate proiecte constituionale ale Europei
federale, iar comitetele speciale de studiu au abordat probleme juridice,
economice i coloniale. Ideile eseniale preconizate erau: instituirea unei
adunri legislative europene bicamerale, cu o Camer Popular i o
Camer a Statelor, organe executive rspunztoare n faa acesteia,
trecerea aprrii, a politicii externe i a celei economice n atribuia
instituiilor federale, o constituie european amendabil doar prin votul
comun al celor dou camere i a crei interpretare i aplicare s revin
unei Curi Federale, garantarea unor alegeri libere i respectarea
drepturilor ceteneti din fiecare stat, moned comun, asigurarea liberei
circulaii, integrarea federaiei europene ntr-o organizaie mondial, cu
participarea Statelor Unite i a Uniunii Sovietice56. Sunt idei ce prezint
puncte comune cu cele ale micrii lui Coudenhove-Kalergi, ale
proiectului Briand i ale construciei europene de astzi. Ele sunt dovada
faptului c europenilor le erau din ce n ce mai clare cile ce trebuiau
parcurse n vederea realizrii unitii Europei.
Viziuni totalitare asupra unificrii europene
Unificarea european era posibil fie printr-o nelegere voluntar,
liber acceptat de ctre statele Europei sub o formul federativ sau
confederativ, fie prin for, sub egida puterii hegemonice a unui imperiu
asupra continentului. Aceast ultim formul devine de o periculoas
actualitate n secolul XX, datorit ideologiilor totalitare i transformarea
lor n idei directoare ale politicii unor mari puteri ca Rusia Sovietic sau
Germania nazist.

56

Ibidem, p. 26-34.

32

Cel mai consecvent susintor al ideii unificrii europene i

mondiale n micarea comunist internaional a fost Lev Troki. n
lucrarea sa, publicat n 1914, sub titlul Rzboiul i Internaionala,
considera c statele naionale reprezint o frn n calea progresului
economic prin politica lor de protecionism i autarhie. Privind din
perspectiva clasei muncitoare, Troki consider c atitudinea optim este
cea a crerii Statelor Unite Socialiste ale Europei, ca o faz de tranziie
spre Federaia Socialist Mondial. El respingea ideea autodeterminrii
popoarelor i se pronuna pentru eliminarea, prin revoluie general, a
barierelor economice i politice ce divizeaz continentul57.
Ideile lui Troki au ntmpinat critica sever a lui Lenin, care n
1915, n articolul intitulat Asupra lozincii Statelor Unite ale Europei,
considera c o asemenea formul poate avea doar o valoare tactic
imediat, pentru destabilizarea marilor imperii multinaionale, ns ca
obiectiv strategic Statele Unite ale Europei constituie o utopie pacifist,
duntoare cauzei revoluiei, o asemenea unificare reprezentnd, de fapt,
o alian ntre puterile imperialiste europene pentru sufocarea micrii
socialiste. Statele Unite ale Europei vor deveni posibile doar n
perspectiva victoriei generale a socialismului, ca o faz de tranziie spre
comunismul n care vor disprea toate formele de organizare de tip
statal58.
Stalin preia tezele leniniste i consider c, sub paravanul unificrii
europene preconizat de micarea paneuropean sau de ministrul de
externe francez Aristide Briand, se ascund de fapt inteniile de sufocare a
micrii revoluionare a proletariatului. Doar frontul unit al forelor de
stnga, ce va crea un val revoluionar n Occident, va putea duce la
unificarea continentului. Izbucnirea rzboiului cu Germania i realizarea
coaliiei antihitleriste cu Statele Unite i Marea Britanie nu au modificat
esenial poziia sovietic n problema unificrii europene. Dimpotriv, pe
msura creterii importanei Uniunii Sovietice n cadrul coaliiei,
respingerea oricrui proiect postbelic de organizare federativ a
continentului devine o dogm intangibil a politicii externe sovietice,
obiectivul esenial fiind pstrarea ctigurilor teritoriale dobndite n
57

Lev Trotsky, Europe and America: Two speeches on Imperialism (1926), New-

York, 1971.
58

E.R. Goodman, The Soviet design for a World State, New-York, 1960, p. 60.

33

1939-1940 i extinderea influenei sovietice n Europa59. De altfel,

sovieticii, care prin politica lor umreau atomizarea Europei, au perceput
corect tendinele de unificare european ce erau i o contrapondere la
tendinele hegemonice ale URSS.
Naional-socialismul a ncercat s imprime, pentru un timp, linia
principal n desfurarea evenimentelor, asumndu-i proiectul unei noi
ordini europene, care s pun capt anarhiei belicoase a statelor
naionale, cu mijloacele unei politici naionaliste, de for. Chiar i n
interiorul lui s-a sesizat eroarea fcut. Ideea de asociere ntre parteneri
egali a fost nlocuit cu ideea supremaiei rasiale. Cooperarea a fost
substituit cu lupta pentru putere, iar politicii bazate pe principii i-a fost
preferat aceea Realpolitik a faptelor mplinite n folosul exclusiv al
propriei naiuni. Expansiunea n dauna popoarelor considerate inferioare
este apanajul popoarelor mari i izvorte din necesitatea asigurrii
supravieuirii lor i a ndeplinirii misiunii care le revine prin dobndirea
spaiului vital cuvenit, fr a ine seama de celelalte state. n ceea ce
privete relaiile dintre popoarele mari, acestea pot rmne panice doar
dac i respect reciproc sferele de influen, indiferena fa de
interesele celorlalte fiind principala garanie a pcii.
Principala ameninare extern era considerat Rusia Sovietic i
sistemul bolevic, identificat cu haosul i anarhia. De aceea, dincolo de
posibilitatea unor nelegeri temporare, cu caracter tactic, soarta prevzut
Rusiei era dezmembrarea i includerea n spaiul vital german. Pentru
realizarea acestui obiectiv major se avea n vedere crearea unei
internaionale antibolevice a tuturor popoarelor europene. Dup
izbucnirea rzboiului antisovietic, componenta unitii europene a crescut
considerabil ca pondere n discursul politic i propagandistic al
nazismului german, accentundu-se ideea intereselor comune ale
europenilor n cruciada contra bolevismului asiatic. Mediatizrii
puternice prin aparatul de propagand condus de Goebbels i s-au adugat
i o serie de iniiative instituionale, cum a fost crearea unui Europa
Komit, menit a elabora bazele principiale ale confederaiei europene, i a
unui institut pentru studiul rilor strine. S-a lucrat la proiecte de
unificare economic i politic a continentului chiar i dup dezastrul de
la Stalingrad, pn trziu n 1944, dei devenise evident caracterul

59

Ibidem, p. 80.

34

iluzoriu al perspectivelor de unificare european n formula naionalsocialismului german60.

n opoziie cu viziunea naional-socialist, n ultimii ani ai celui
de-al doilea rzboi mondial, diferite grupuri ale Rezistenei au pus
problema ordinii postbelice a Europei i s-au pronunat pentru nlocuirea
ostilitii cu unitatea naiunilor, urmnd trei direcii principale: nlturarea
ocupaiei fasciste, restabilirea sistemului democratic de organizare a
societii, reorganizarea continental, astfel nct s se elimine
posibilitatea unui nou rzboi. Dac n privina primelor dou obiective
punctele de vedere erau cvasi unanime n cadrul micrii europene de
Rezisten, n ceea ce privete soarta postbelic a continentului opiniile se
nscriu pe o scal larg, de la stabilirea sistemului statelor naionale,
independente i suverane (susinute de comuniti, de o parte din socialiti
i gauliti) la dezvoltarea, n spiritul formulei confederative, a relaiilor de
colaborare economic, social, cultural n cadrul unei societi a
naiunilor independente, pn la ideea unificrii federale a Europei i
transformarea ei ntr-o for economic i politic de anvergur
comparabil cu Statele Unite.
Ideea federalist a fost susinut de o parte semnificativ a micrii
europene de Rezisten. Punctul de plecare a acesteia era depirea
sistemului statelor naionale suverane, considerat anacronic i generator
de conflicte, care poart n sine germenii rzboiului general. Adepii
federalismului din cadrul Rezistenei se ntemeiaz pe experiena
perioadei interbelice, n care criza generat de contradicia ntre
expansiunea mondial a economiei i limitele politicii naionale, nu a
putut fi rezolvat de sistemul statelor suverane, ceea ce a deschis calea
regimurilor autoritare, bazate pe protecionism, autarhie, centralizare i
naionalism. Aceast politic a fost dus pn la ultimile sale consecine
de nazismul german. Pentru evitarea n viitor a unei asemeni evoluii
nefaste, soluia propus de componenta federalist a Rezistenei europene
este, n planul intern al fiecrei ri, limitarea atribuiilor statale,
descentralizarea, sprijinirea autonomiei locale, iar n planul relaiilor
internaionale, unirea voluntar a popoarelor continentului ntr-o federaie
democratic, eliminndu-se din competena statelor naionale problemele
pcii i rzboiului, cele militare i economice, care s revin unor

60

Walter Lipgens, Documents, II, p. 10-14.

35

organisme supranaionale, iar federaia european s devin parte

integrant a unei organizaii mondiale de asigurare a pcii61.
Proiecte i aciuni concrete de unificare dup al doilea
rzboi mondial
Altfel se punea problema pentru Marile Puteri, angajate cu toate
forele n lupta mpotiva Germaniei i a aliailor ei. Prioritatea
administraiei americane de a reduce fora inamicului a determinat-o s
cedeze n faa Uniunii sovietice i s-i satisfac aspiraiile de mare putere.
Dup ncheierea rzboiului, ideea unificrii europene avea s capete un
nou suflu, dar va trebui s ia n considerare noua configuraie a lumii,
avnd ca poli dou superputeri, SUA i URSS, a cror relaie va
determina cursul desfurrii evenimentelor n Europa.
n noua configuraie, ideea unificrii europene a fost convertit n
aciuni concrete ale guvernelor.Trecerea spre aceast nou treapt a fost
marcat de discursul lui Churchill din 1946, de la Zrich: Noi trebuie s
crem ceva de felul Statelor Unite ale Europei declara liderul britanic.
Primul pas este formarea unui Consiliu al Europei. Dac la nceput nu
toate statele Europei vor s intre n Uniune, trebuie ca noi s lucrm
pentru a altura i uni acele state care o doresc i o vor [] n realizarea
acestei sarcini urgente, Frana i Germania trebuie s preia conducerea.
Marea Britanie, Commonwealth-ul britanic al naiunilor, puternica
Americ i, eu sper, Rusia sovietic [] ar putea fi prietenii i susintorii
noii Europe i cei ce se pronun pentru dreptul ei la via i strlucire62.
Sfritul rzboiului mondial punea statele europene n faa unei
situaii extrem de dificile, distrugerile erau imense iar divizarea
continentului ngreuna i mai mult situaia. Truman era convins c, pentru
a mpiedica Europa s cad sub influena ideologiei comuniste, era nevoie
de un ajutor economic i financiar prompt. Secretarul de stat cu afaceri
economice, William Clayton, n urma unei cltorii n Europa, ntocmete
un raport secret privind distrugerile rzboiului, concluzionnd c dei

61

Andrei Marga, Filosofia unificrii europene, p. 122.

62

apud Pascal Fontaine, Construcia european de la 1945 pn n zilele noastre,

Institutul European, Iai, 1998, p. 5.

36

remediul inea de Europa, ajutorul de plecare trebuia furnizat de SUA63.

Secretatul de stat George Marshall rspundea cu iniierea unui plan de
ajutorare a Europei, o ofert de ajutor financiar pentru ntreaga Europ,
constnd n mare parte sume nerambursabile, pe o perioad de patru
ani,din 1947 pn n 1951. Cei 17 miliarde de dolari nerambursabili au
fost alocai pentru refacerea i reabilitarea activitilor industriale,
agricole i financiare ale continentului i, n acelai timp, se viza
ncurajarea integrrii europene.
Americanii considerau c unitatea ce fusese att de fructuoas n
America de Nord putea s fie la fel de benefic pentru Europa, dac
europenii puteau s fie ncurajai s renune la reminiscenele istorice i
s-i vad regiunea ca un ntreg. n privina elului su economic
primordial, acela de a utiliza bani americani pentru readucerea Europei pe
linia de plutire i pentru relansarea activitii sale economice. Planul
Marshall a fost un succes deplin, ns n privina elurilor mai generale,
planul a fost atrofiat din start, datorit refuzului sovietic de a participa sau
de a permite vreunuia dintre statele-satelit s participe la el. Britanicii au
refuzat i ei s accepte aspectele supranaionale ale organismul ce
recepiona fondurile, asigurndu-se c rmne un comitet
interguvernamental i nu o autoritate supranaional, aa cum plnuiser
americanii. Era o reacie n principal naionalist, un refuz de a concepe
guvernarea ca fiind localizat undeva n afara statului naional
tradiional64.
Planul Marshall a reuit s pun n micare reconstrucia Europei
Occidentale, iar doctrina Truman a lansat programul de stvilire a
expansiunii comunismului. n 1947 se constituia Organizaia pentru
Cooperare Economic European, prima iniiativ pe calea spre unitate,
ca un rspuns la oferta american de asisten financiar. n 1949 se
semna Pactul de la Bruxelles i se puneau bazele NATO. n acelai an se
nfiina Consiliul Europei, expresie a compromisului ntre federaliti i
interguvenamentaliti, i totodat cadru de dialog, de cooperare ntre
rile europene, a cror apartenen la Consiliu constituie un certificat de
63

Ion Ignat, Uniunea economic i monetar european, Editura Simposion, Iai,

1994, p. 13.
64

Peter Calvacoressi, Europa de la Bismarck la Gorbaciov, Polirom, Iai, 2003,

p. 142-143.

37

conformitate cu regulile statului de drept65 prima organizaie european,

veritabilul nucleu al formrii federaiei statelor europene.
Unificarea european nsemna mai nti integrarea diferitelor ri.
n 1950, Robert Schuman a lansat primul program de integrare:
Unificarea naiunilor europene presupune dispariia antagonismului
vechi de secole dintre Frana i Germania. Aciunea plnuit se adreseaz,
de aceea, n prima linie, Franei i Germaniei. n aceast intenie guvernul
francez propune s orientm aceast aciune spre un punct delimitat, dar
hotrtor. El propune s subordonm ansamblul produciei franceze i
germane de crbune i oel unei autoriti supreme comune, care este
deschis cooperrii cu alte state europene. Aceast asociere a produciei
de crbune i oel va asigura imediat edificarea bazelor comune ale
dezvoltrii economice, ca prim etap, a federalizrii europene; ea va
schimba i soarta acelor domenii care au servit de mult vreme produciei
de material de rzboi, ale crei victime ele au devenit. Solidaritatea
produciei, care se va atinge n acest fel, va duce la aceea c orice rzboi
ntre Frana i Germania va fi nu numai de negndit, dar va fi i imposibil
din punct de vedere material66.
Planul lui Robert Schuman, ministrul de externe al Franei, ce
preluase n fapt ideea lui Jean Monnet, era revoluionar n domeniul
relaiilor internaionale, el nfiinnd o autoritate independent de guverne
ale crei decizii vor lega statele. Concentrnd aciunea spre un punct
limitat, dar decisiv, Schuman i Monnet se pregtesc pentru metoda
funcionalist. Supranaionalitatea este punctul de plecare al unei
construcii mai vaste, instituind pe fondul solidaritii primele baze ale
unei federaii europene. Planul Schumann, acceptat fr rezerve de
Germania, Italia i cele trei ri din Benelux, este supus unei negocieri
deschise la 24 iunie 1950 i intr n vigoare la 18 aprilie 1951. Tratatul de
la Paris, prin care lua fiin Comunitatea European a Crbunelui i
Oelului (CECO), era ncheiat pentru 50 de ani. CECO i-a propus s
nlture obstacolele din calea circulaiei libere a celor dou produse de
baz i s transpun n practic un ansamblu de reguli comune i loiale de
concuren, s renune la taxele vamale i restriciile cantitative n interior
65

Philippe Moreau Defarges, Instituiile europene, Ed. Amarcord, Timioara,

2002, p. 19
66
R. Hostiou, Robert Schuman et lEurope, Editura Cujas, Paris, 1969,
137-138.

p.

38

i s transfere o parte din deciziile suverane pe seama instituiilor

comunitare create, cu rol consultativ (Adunarea Parlamentar) i rol de
decizie (Consiliul Ministerial)67.
La 25 mai 1950, declanarea ostilitilor n Coreea agraveaz
rzboiul rece. Statele Unite fac presiuni pentru ca Germania de Vest s fie
repede renarmat. Ostil renaterii unei armate germane necontrolate,
Frana propune integrarea acesteia ntr-o armat european, n urma
declaraiei preedintelui Consiliului, Ren Pleven, din 24 octombrie 1950.
Pentru Ren Pleven i Jean Monnet este imperativ s se rspund
preocuprii americanilor de a permite Germaniei s participe la efortul de
aprare occidental, ns fr a pune n pericol proiectul de nfiinare a
Comunitii Crbunelui i Oelului. Guvernul francez refuz renarmarea
unilateral a Germaniei i nu concepe redobndirea unei suveraniti
militare a Bonnului dect n cadrul unei organizaii comune.
Propunerea francez face obiectul unei negocieri iniiate la Paris
pe 15 februarie 1951. Tratatul care instituie Comunitatea European de
Aprare (CEA) este semnat de cele ase state membre ale CECO, la 28
mai 1952. Clasa politic francez se divizeaz ns profund n momentul
n care Adunarea Naional lanseaz apelul de semnare a tratatului.
Tratatul asupra CEA este adoptat de ctre Adunarea Naional, la 30
august 1954, dar disputa dintre adepii i adversarii proiectului au creat
tensiuni puternice n snul fiecrei formaiuni politice. Acestor
controverse li se atribuie lipsa, n viitoarele tratate ale Euroatomului i ale
Comunitii Economice Europene, a unor organe executive puternice de
tipul naltei Autoriti a CECO68. Comunitatea European de Aprare a
creat o bre ntre cei ce sperau n integrarea politic a Europei i cei care
optau pentru susinerea strii de fapt sau cel mult ntr-o Europ a
patriilor de tip confederal.
Ca prim reflux al ideii europene dup rzboi, eecul Comunitii
Europene de Aprare atrage dup sine mai multe consecine. n primul
rnd, un recul momentan al influenei franceze, iniiativa revenind unor
reprezentani ai Beneluxului, precum P.H. Spaak i J. Beyen. La Messina,
67
68

Pascal Fontaine, op. cit., p. 13.

Maurice Duverger, Europa de la Atlantic la Delta Dunrii, Omegapres,

Bucureti, 1991, p. 75-80.

39

la 1 iunie 1955, cele ase state adopt principiul unei noi comuniti
fondate pe o pia comun industrial. n al doilea rnd, o renunare
temporar a obiectivului unei federaii europene cuprins n declaraia
Schuman, ce nu e reinut n noul text al tratatului.
ncepnd cu anul 1957, statele sunt gata s-i liberalizeze comerul
i s armonizeze condiiile de concuren dintre economiile lor, ns
instituiile ce ar trebui create vor dispune de puteri mai mici. Este preul
care trebuie pltit, sub form de compromis, de ctre pro-europeni, pentru
a repune pe in trenul integrrii europene. n realitate, succesul
Comunitii Economice Europene va depi rapid speranele fondatorilor
si. Comunitatea Economic European va deveni singura concretizare
economic i politic ce va structura vestul Europei i care va atrage n
jurul su alte ri ntr-o serie de extinderi.
Benelux, Frana, Germania i Italia vor semna la Roma, n martie
1957, dou tratate: unul privind instituirea Comunitii Economice
Europene (CEE) i al doilea privind Comunitatea European a Energiei
Atomice (Euroatom). Tratatul asupra Comunitii Economice Europene
fixa obiective ambiioase, statele membre declarndu-se hotrte s
stabileasc fundamentul unei uniuni, care s asigure printr-o aciune
comun progresul economic i social al popoarelor lor i s elimine
barierele ce divizeaz Europa. Se declarau preocupai s consolideze
unitatea economiilor lor i s asigure dezvoltarea armonioas a acestora,
reducnd decalajele dintre diferitele regiuni. Aceste obiective se traduc
prin punerea n practic a politicilor concrete: o uniune vamal
industrial, prin eliminarea taxelor intracomunitare i desfiinarea
contingenelor cantitative, crendu-se o zon a liberului schimb, prin
implementarea unei protecii exterioare uniforme; o politic agricol,
comercial i concurenial comun.
n privina Euroatom-ului, tratatul prevedea aciuni comune
privind cercetarea i difuzarea cunotinelor, punerea la punct a
tehnologiilor industriale, investiiile i crearea ntreprinderilor comune,
aprovizionrile, securitatea i nfiinarea unei piee nucleare.

40

Din acest moment, etape succesive vor accentua treptat gradul de

integrare economic a rilor vest-europene, scopul final declarat fiind
unitatea politic a Europei69.
Aceste evenimente au deschis perspectiva trecerii concrete la
unificarea treptat a Europei Occidentale, ca un model i o premis pentru
realizarea idealului paneuropean. Se trecea astfel din faza proiectelor
privind construcia european, marcat de idei, concepte, proiecte ce
preau de multe ori utopice, dar care au prefigurat cea mai mare parte a
elementelor eseniale ale acestui edificiu, la realizarea practic a Europei
unite, proces aflat i n zilele noastre n plin desfurare.
Integrare sau unificare
In anii '50 a aparut notiunea de comunitate, in sensul de entitate a
tarilor fondatoare, care pentru unii continea elemente de integrare, iar pentru
altii avea un sens functional. Mai tarziu s-a ajuns la un consens, cum ca
formarea Comunitatii este de fapt un proces care se numeste integrare70.
Dupa 1990, se utilizeaza71 notiunea de unificare prezentand diferente
terminologice si aducand argumente in favoarea folosirii acestuia. Integrarea
reprezinta varianta moderata, pe cand unificarea este perspectiva
radicala72.
Termenul de integrare73 presupune includerea unui element strain
intr-un ansamblu sau formarea unui ansamblu din elemente eterogene;
reunirea intr-un tot coerent a unor elemente diverse, in scopul realizarii
unitatii. Multitudinea intrebuintarilor in filosofie, psihologie, economie,
politic, matematica au dat termenului o mare flexibilitate.
In limbajul economic, de exemplu, acest termen se foloseste, in
general, pentru a sublinia cresterea interdependentelor dintre economiile
nationale in dezbaterile privind cooperarea economica multilaterala
regionala sau subregionala. Problematica integrarii economice a evoluat in
perioada postbelica sub forma teoriei uniunilor vamale si zonelor de liber
schimb, piata comuna, uniune economica si monetara. Dupa M. Bye,
69
70

Pascal Fontaine, op. cit., p. 14-16.

Termenul de integrare a capatat, in economie si politica o larga utilizare in epoca postbelica. Cu ajutorul
lui s-a exprimat mai intai o idee, un deziterat, un ideal si apoi o realitate, un proces in plina desfasurarev.Vasile Nechita-Integrarea europeana,Ed.Desteptarea,Bacau,1996,p.7;
71
v.Andrei Marga,op.cit.;
72
v.Cosma Mircea&Ispas Teofil,op.cit.;
73
Notiunea de integrarea trimite direct si la acceptiunea de colaborare, cooperare si intrajutorare bi si
multilaterala, pe de o parte, iar rezultatele ei concrete, pe de alta parte-v.Vasile Nechita,op.cit.,p.8;

41

integrarea economica se defineste prin a face cat mai compatibile planurile

centrelor de decizie. ... Aceasta integrare ar urma sa fie condusa de o
autoritate sau de un ansamblu de autoritati si presupune politici comunitare
... precum si o planificare comunitara. Pentru B. Balassa, integrarea ca
proces, cuprinde diverse masuri pentru abolirea discriminarilor intre unitati
economice nationale, iar ca situatie de fapt semnifica absenta discriminarilor
dintre economiile naionale. J. Timbergen concepe integrarea ca fiind o
centralizare optimal a politicii economice74.
De asemenea, fenomenul de integrare este analizat nu numai ca proces
al cresterii interdependentelor componentelor sistemului economic national,
ci si sub raportul constituirii unui ansamblu de relatii specifice intre state. Se
foloseste in anumite domenii distincte politic, militar, economic pentru a
caracteriza apropierea statelor, in conditiile in care acestea au convenit sa
urmeze impreuna obiective determinate.
F. Perroux introduce in analiza elemente ca unitati motrice, efecte
de antrenare, considerand integrarea ca fiind o combinatie de unitati
motrice si de medii apropiate. Aceasta ar avea efecte, pozitive sau
negative,prin natura actiunilor la care este supus mediul prin unitatile
motrice, adevaratele forte ale integrarii. Dupa el, problema fundamentala
este: ce se integreaza, in beneficiul cui se opereaza integrarea?75
Teoreticienii occidentali prezinta mai multe modalitati de integrare
(din punct de vedere militar), dupa nivelul de intensitate. In primul rand ar fi
aranjamentul pe baza celui mai mic numitor comun, in cadrul caruia
actiunea nu depaseste nivelul celor mai reduse concesii pe care vrea sa le
faca unul dintre parteneri. Al doilea ar fi aranjamentul de impartire a
diferendului, in care partile raman egale si autonome, dar admit interventia
unei autoritati terte. Ultimul, aranjamentul la nivelul interesului comun cel
mai inalt, in care partile cad de acord sa redefineasca conflictul la nivel
superior.
Andrei Marga76 introduce termenul de unificare europeana,
spunand ca cel de integrare europeana acopera mai bine ceea ce s-a petrecut
pana acum in Europa Occidentala: o cuplare a economiilor si institutiilor, de
la cele juridice, trecand prin cele educationale, la cele culturale, in asa fel
incat Comunitatea Europeana sa functioneze sub cat mai multe aspecte ca un
intreg. Aici termenul integrare are o semnificatie apropiata de cea din
limbajul curent, prin el intelegandu-se stabilirea unei interdependente
74

v.Cosma Mircea&Ispas Teofil,op.cit.;

v.Vasile Nechita,op.cit,p.10;
76
v.Andrei Marga,op.cit.;
75

42

crescande intre tarile comunitare, incat, treptat, ele sa devina parti ale unui
intreg.
Studiile europene avanseaza doua teorii in privinta integrarii din punct
de vedere politic. Integrarea formala este inteleasa sub aspectul schimbarii
reglementarilor pentru realizarea compatibilitatii intre parteneri si asigurarea
unei depline functionalitati a comunitatii. Cea de a doua, integrarea
informala, are in vizor obtinerea unei dinamici constructive a relatiilor si
sistemelor
de
comunicatie.
77
Argumentele aduse in favoarea notiunii de unificare europeana se
refera in primul rand la scopul politic al procesului european, conform art.2
al Tratatului de la Roma,care subordoneaza integrarea sectoriala intr-o
modalitate prin care comunitatea are drept misiune, prin instituirea unei
piete comune si prin apropierea progresiva a politicilor economice ale
statelor membre, sa promoveze o dezvoltare armonioasa a activitatilor
economice in intreaga Comunitate, o extindere continua si echilibrata, o
stabilitate crescuta, o ridicare accelerata a nivelului de viata si relatii si mai
stranse intre statele pe care le reunit78.
Demarajul constructiei europene dupa al doilea razboi mondial
In primii ani dupa cel de-al doilea razboi mondial, doua serii de factori
vor influenta in mod determinant constructia europeana. Pe de o parte,
opozitia Est-Vest care s-a agravat la sfarsitul anului 1947 a creat sentimentul
unei amenintari grave si iminente pentru Europa Occidentala, amenintare
careia ar fi fost incapabila sa-i faca fata din punct de vedere economic si
militar, astfel incat asistenta si protectia S.U.A. devenea pentru Europa
Occidentala o necesitate. Pe de alta parte, deteriorarea rapida a relatiilor cu
URSS obliga statele Europei Occidentale sa se preocupe de propria lor
securitate79.
La sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial, ideea europeana nu era
noua. Inca din octombrie 1942, intr-un memorandum adresat ministrului sau,
Anthony Eden, Winston Churchill lanseaza formula de "Statele Unite ale
Europei"80, idee care se inscria in noua ordine mondiala, reflectata in Carta
Atlanticului din 1941, document ce cuprinde strategia comuna pentru
organizarea
lumii
dupa
razboi.
77

v.ibidem;
v.Cosma Mircea&Ispas Teofil,op.cit.;
79
v.Roxana Munteanu-Drept european,Ed.Oscar Print,Bucuresti,1996,p.18;
80
Lui Victor hugo I de atribuie ideea si expresia de Statele Unite ale Europei, iar lui Saint-Simon pe acea
de Comunitate Europeana si Parlament European-v.Vasile Nechita,op.cit.,p.55;
78

43

Dupa ce la 5 martie 1946, la Fulton in SUA, denunta amenintarea

sovietica, omul de stat britanic, revine asupra temei, pe 19 septembrie 1946,
intr-o conferinta tinuta la Universitatea din Zurich, motivat de dorinta "de a
reconstitui familia europeana si de a-i asigura o structura care sa-i permita sa
traiasca si sa se dezvolte in pace, suveranitate si libertate". Afirma cu deplina
convingere ca: "trebuie sa cream ceva de felul Statelor Unite ale
EuropeiPrimul pas este formarea unui Consiliu al Europei.81
In aceasta perioada statele Europei apusene se gaseau intr-o
dezordine social-politica si economica: intoleranta ideologica si necesitatea
reluarii practicii democratice; competitii politice interne; inflatie
generalizata; sistem monetar inexistent; somaj, saracie si foame. Prin urmare
Franta constientizeaza ca modernizarea si industrializarea este posibila
numai prin asociere cu alte tari, de aceea va alege "modernizare si
dependenta" in locul "independentei si declinului". Marea Britanie accepta o
limitare voluntara a independentei in cadrul unei asocieri europene in scopul
recastigarii unei pozitii importante in structura postbelica a lumii. Italia
percepe ca nu se poate reconstrui fara a recurge la asociere. Politicile au fost
directionate spre prima optiune, ducand la crearea "nucleului Europei"82.
Cele doua superputeri, SUA si URSS, isi imparteau militar si
ideologic continentul. Sovieticii acaparau fara jena teritoriile eliberate de
armata rosie si impuneau acolo ideologia lor. SUA, apreciind "problema
germana" ca fiind o problema cruciala, isi va orienta telurile si va gandi
structura Europei pe directia sprijinirii europenilor pentru lichidarea
diviziunii, crearii si consolidarii Europei unite, precum si promovarea unei
aliante atlantice pentru a contracara expansiunea sovietica. Bipolarismul va
domina de acum relatiile europene. Acestea sunt conditiile in care
revirimentul Europei Occidentale depinde de inceperea unei noi constructii,
a unui nou proces politic83. Europa trebuie sa se federalizeze sau sa piarava constata primul ministru britanic Attlee, succesorul lui W.Churchill.
In vederea cooperarii internationale, statele occidentale au creat dupa
al doilea razboi mondial organizatii internationale privind trei directii84:
militara (Uniunea Occidentala din Tratatul de la Bruxelles-Franta, Anglia si
tarile Beneluxului); economica (Tratatul de la paris instituind Organizatia

81

v.Cosma Mircea&Ispas Teofil,op.cit;

v.ibidem;
83
Intr-un asemenea context, daca ideea constructiei europene devenea tot mai pregnanta, planau totusi
unele ezitari privind continutul sau: ezitari cu privire la limitele geografice, la obiectul sau (va fi o Europa
economica, culturala, militara sau politica), la natura sa (o Europa a cooperarii sau o Europa supranationala)-v.Roxana Munteanu,op.cit,p.19;
84
v.ibidem,p.23;
82

44

europeana de Cooperare Economica din 1948) si politica (Consiliul Europei1949).

Planul Marshal
In viziunea americana ordinea politica instituita dup razboi trebuia sa
conduca la restabilirea liberalismului economic, care sa ingaduie cresterea
economica si expansiunea comertului, in primul rand pentru SUA, iesita din
izolaionismul in care statuse cantonata intr-o vreme. Ajutorul american era
indispensabil pentru Europa ce trebuia sa-si construiasca economia pe
temeliile ruinelor lasate de razboi, fapt perfect perceput de SUA, dar acest
deziderat urma sa se implineasca doar in anumite conditii85. Statele Unite
doreau respectarea principiilor Natiunilor Unite, dar asociau acest respect cu
exigentele securitatii militare absolute americane, apreciat drept, factorul cel
mai important si pentru securitatea lumii.
Pe 5 iunie 1947, intr-un discurs tinut la Universitatea Harward,
secretarul de stat american, generalul Marshall declara "razboi foamei,
saraciei, disperarii si haosului din Europa" pentru ca, spunea el,
"reconstructia structurii economice va cere evident mult mai mult timp si
eforturi mai mari decat am prevazut noi"86.
Scopul acestui program, numit oficial "European Recovery Program"
(ERP), era de a contribui la "renasterea unei economii active in lume pentru
a crea conditiile politice si sociale in care sa poata sa existe institutii libere".
Conditia formulata insa, pentru aplicarea lui este sa se realizeze un acord de
catre toate tarile Europei asupra nevoilor lor actuale si asupra a ceea ce
aceste tari vor face ele insele pentru a eficientiza toate masurile pe care acest
guvern ar putea sa le ia. Rolul SUA se va rezuma la acordarea "unui ajutor
prietenesc, la stabilirea unui program european si sa ajute apoi la aplicarea
cestuia in masura in care va fi posibil sa o faca".
La sfarsitul Conferintei franco- anglo-rusa87 de la Paris, pe 2 iulie,
aliatii vor refuza participarea la program, iar Molotov va declara: "statele isi
pierd autonomia lor economica si independenta nationala in profitul unor
mari puteri".

85

v.Vasile Mircea Zaberca-Constructia europeana,Resita,2000,p.9;

In discurs, Marshall anunta public hotararea S.U.A. de a acorda europenilor un ajutor in cea mai mare
parte nerambursabil, insotit si de evitarea suprasolicitarilor si dublei impuneri-v.Vasile Nechita,op.cit.,p.59;
87
Propunerea de ajutorare a vizat intreaga Europa insa a fost respinsa de URSS pe motiv ca aduce atingere
suveranitatii nationale-v.Constantin Hlihor,op.cit.,p.87;
86

45

Pentru a inventaria nevoile economice comune, la 12 iulie 1947, se

desfasoara la Paris o "Conferinta de Cooperare Economica Europeana".
Problemele asupra carora s-a obtinut acordul comun, in privinta rezolvarii
imediate, au fost: un mare efort de productie; obtinerea si mentinerea
stabilitatii financiare interne; dezvoltarea cooperarii economice intre statele
asociate; solutionarea penuriei de dolari.
La 16 aprilie 1948, se constituie Organizatia Europeana de Cooperare
Economica (OECE), avnd ca membre: Austria, Belgia, Danemarca, Elvetia,
Franta, Grecia, Irlanda, Islanda, Italia, Luxemburg, Marea Britanie,
Norvegia, Olanda, Portugalia, Suedia, Turcia, zona de vest a Germaniei si
teritoriul Triest. Ulterior vor mai fi admise Germania in 1955 si Spania in
1959. Tot acum este stabilit "Programul Global de Reconstructie a Europei",
care viza: promovarea productiei industriale si agricole, obtinerea si
mentinerea stabilitatii monetare si bugetare; cresterea schimburilor
internationale intre tarile participante, in particular pe seama reducerii
barierelor comerciale.
In aceste conditii, planul Marshall88 va fi administrat de doua
institutii: ECA (Economic Cooperation Administration) de partea americana
si OECE de partea europeana. Organizatia va contribui la: repartitia
ajutorului american; coordonarea politicilor economice nationale; crearea
unui sistem multilateral de plati (in 1950 este creata Uniunea Europeana de
Plati); liberalizarea schimburilor si eliminarea restrictiilor cantitative89.
Programul de ajutor american, a avut ca efecte: stoparea extinderii
comunismului in Occident; realizarea coeziunii Europei de Vest;
demonstrarea ca SUA sunt gata sa promoveze o politica economica coerenta,
pentru refacerea Europei. A fost "arma economica" care a servit eficient
scopurile politice. De asemenea a permis depasirea nivelului mediu de
dezvoltare de dinainte de razboi, in 1949, si a creat conditiile consolidarii
structurilor economice si a politicilor liberale.
Refuzul sovietic, de a participa la Planul Marshall, descopera un nou
dusman virtual. Pe 17 martie 1948 se semneaza la Bruxelles, Tratatul

88

Jean Monnet declara ca valoarea cea mai mare a planului Marshall consta in actiunea cea a condus la
ceea ce am ajuns in Uniunea Europeana-v.ibidem,p.61;
89
Intre august 1948 si ianuarie 1952 suma neta a creditelor bugetare s-a ridicat la 12817 milioane dolari
(85% sub forma de materiale sau produse si 15% imprumuturi). Din aceasta suma au beneficiat Marea
Britanie-24,9%, Franta-29,9%, Germania-10,3%, Olanda-7,7%, Grecia-5,5%, Austria-5,3%, S-a
transferat astfel in Europa peste 1%din PIB-ul american , adica 3,5% din PIB-ul european (fara ajutorul
militar)-v.Cosma Mircea&Ispas Teofil,op.cit.;

46

Uniunii Occidentale (UO)90, care presupune angajarea la asistenta impotriva

oricarei agresiuni.
Sunt stabilite prin tratat relatii militare, politice, economice si culturale.
Consiliul Europei
Dupa 1945, ideile lui Churchill (din discursul sau de la Zrich din
1946) s-au intalnit intr-un mod fericit cu cele ale lui Robert Schuman.
Jonctiunea lor, ca si faptul ca fusesera formulate nu de niste simpli
teoreticieni, ci de niste personalitati implicate in practica politica, au facut ca
respectivele idei sa fie transpuse progresiv in act.
La cateva luni de la Zurich, unde a lansat chemarea "Ridica-te,
Europa!", W. Churchill infiinteaza in Marea Britanie "United Europe
Moment" (Miscarea pentru Europa Unita). In Franta, Raul Dantry creeaza
"Consiliul Francez pentru Unitatea Europei". Henri Brugmans prezideaza in
decembrie 1946 "Uniunea Europeana a Federalistilor", Coudenhow-Kalergi
reconstituie "Uniunea Paneuropeana". La inceputul anului 1947 se
contureaza "Miscarea Socialista pentru Statele Unite ale Europei". Daca
aceste grupari exprimau curente politice, cele precum "Liga Europeana de
Cooperare Economica" (LECE) creata de belgianul Paul von Zeeland
exprimau interese de afaceri.
Unificarea miscarilor europene, are loc in decembrie 1947, sub
denumirea de "Comitetul International de Coordonare pentru o Europa
Unita" prezidat de ministrul britanic Duncan Sandys. Sarcina acestuia era de
a pregati un Congres la Haga, in perioada 7-10 mai 1948. Rezolutia politica
finala a Congresului Europei care cerea constituirea unei "Adunari
Parlamentare Europene" transmite un semnal: "a venit ora pentru natiunile
Europei sa transfere unele din drepturile lor de suveranitate, in vederea
coordonarii si dezvoltarii resurselor lor". Tot acum, sunt lansate primele idei
cu privire la institutii comune, piata comuna, carta drepturilor omului, curte
internationala de justitie.
Statele membre ale UO vor alcatui un "Comitet Permanent pentru
Studiul si Dezvoltarea Federatiei Europene", pentru a materializa continutul
rezolutiei Congresului91. Compromisul la care ajung negociatorii este tratatul
90

Dupa semnarea Tratatului Atlanticului de Nord, UO pierde din continut structurile militare fiind
asimilate de alianta;
91
Apar insa divergente intre reprezentantii celor 5 state. Britanicii doreau aplicarea metodei
interguvernamentale, adica, o stricta dependenta de guvernele nationale. Ideea franco-belgiana sustinea
aplicarea metodei supranationale, conform careia institutia sa aiba caracter parlamentar si sa i se acorde
competente extinse-v.ibidem;

47

semnat la 5 mai 1949, la Londra, de cele 5 state ale UO, la care se alatura
Irlanda, Italia, Danemarca, Norvegia, Suedia si care statueaza Consiliul
Europei.
Pentru structura Consiliul Europei sunt stabilite doua institutii92:
Adunarea Parlamentara Consultativa, care reflecta, dimensiunea federalista,
pur consultativa si compusa din reprezentantii fiecarei tari membre, alesi de
catre parlament;Comitetul de Ministri (ai Afacerilor Externe), organ de
decizie, compus din reprezentatii guvernelor.
Obiectivul CE este de realiza o uniune mai stransa intre membrii sai,
in vederea salvgardarii si promovarii ideilor si principiilor ce reprezinta
patrimoniul lor comun si al favorizarii progresului lor economic si social.
Competenta recunoscuta CE se manifesta in domeniile: economic,
social, cultural, stiintific, juridic, administrativ si etnic. De la infiintarea ei si
pana azi, organizatia s-a dezvoltat gradual. Acum are 41 de membri93. Inca
din anii 50, membri CE semneaza o Conventie Europeana a drepturilor
omului (viata, constiinta, expresie, asociere, proprietate, educatie, securitate)
si instituie o comisie de protectie a acestora (Comisia Europeana a
Drepturilor Omului). In 1961 s-a semnat la Roma Carta Sociala Europeana,
document pe care CE il considera o completare in domeniul social a
Conventiei Europene a Drepturilor Omului. In 1961 se mai constituie
Consiliul pentru Cooperarea Culturala.
Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului
La 9 mai 1950, printr-o Declaratie Oficiala, facuta de catre ministrul
francez al afacerilor externe, Robert Schuman94 este lansat planul (Planul
Schuman) prin care Franta si Germania urmau sa puna sub administratie
comuna industria carbunelui si a otelului din cele doua tari, plan ce fusese
aprobat de Consiliul de ministri francez. Acest lucru a fost sugerat de
cancelarul Adenauer, inca din 1 ianuarie 1949, care propusese inlocuirea
controlului unilateral asupra Ruhrului exercitat de invingatori, cu o asociatie
de drept international pe baza cooperativa. Asociatia ar fi cuprins

92

v.Teodor Frunzeti-Organizatii internationale pe www.actrus.ro;

Principalele obiective, formulate la Viena (1993) si Strasburg (1997), sunt: acceptarea principiilor
democratiei si statului de drept; asigurarea protectiei minoritatilor nationale; intarirea coeziunii sociale;
protejarea securitatii cetateanului; gasirea raspunsurilor adecvate la sfidarile de natura culturala si
educationala; perfectionarea sistemului de monitorizare a respectarii angajamentelor luate de statele
member-v.ibidem;
94
Primul care a propus trecerea celor doua ramuri industriale sun coordonarea unei Inalte autoritati, trans
si supranationale a fost Jean Monnet-v.Vasile Nechita,op.cit,p.64;
93

48

Germania cu feroasele din Ruhr, Franta cu minereul din Lorena, Franta,

Germania, Saar, Luxemburgul si Belgia cu industria grea.
Planul Schuman combina insa aspectele economice, tehnice cu un
proiect politic mult mai vast. Strangerea la un loc a natiunilor europene
necesita ca opozitia seculara a Frantei si Germaniei sa fie eliminata. De
aceea, guvernul Francez propunea plasarea intregii productii franco-germane
de carbune si otel sub o Inalta Autoritate Comuna, intr-o organizatie
deschisa participarii celorlalte tari din Europa. Autorii planului erau convinsi
ca stabilirea acestei unitati de productie deschisa tuturor tarilor va pune
bazele reale ale unificarii lor economice. Initiatorii credeau ca prin punerea
in comun a productiilor de baza si instituirea unei noi Inalte Autoritati, ale
carei decizii vor lega Franta, Germania si celelalte tari care vor adera la ea,
aceasta propunere va avea ca rezultat primele fundamente concrete ale unei
Federatii Europene, indispensabila pentru mentinerea pacii.
Primirea facuta de Europa a fost favorabila95, majoritatea acceptand
transferul de drepturi suverane in unele sectoare economice si administrarea
acestor sectoare prin institutii cu caracter supranational. Singura Marea
Britanie va refuza sa participe la negocieri, finalizate prin Tratatul de la
Paris, din 18 aprilie 1951, semnat de Franta, Germania, Italia si cele 3 state
ale Benelux-ului prin care se instituie Comunitatea Europeana a Carbunelui
si Otelului (CECO)96.
Prima comunitate economica europeana avea un sistem institutional
compus din: Inalta Autoritate Federala, formata din 9 membri desemnati de
guvernele statelor membre, investita cu independenta si autoritate legala97;
Consiliul de Ministri, reprezentand statele membre, dar cu puteri restranse;
Adunarea Parlamentara, alcatuita din deputati ai parlamentelor din statele
membre; in timp va deveni Parlamentul European; Curtea de Justitie, care va
deveni o forta majora in UE.

95

Evenimentele de la jumtatea secolului XX au fost marcate de o alianta temporara si bizara a

comunismului cu liberalismul in lupta cu fascismul. Sistemul politic liberal a fost salvat de comunism adica
tocmai de regimul pe care dorea sa-l "ingroape"-v.Constantin Hlihor,op.cit.,p.6;
96
Tratatul avea ca obiectiv "eliminarea barierelor ce divizeaza Europa". Cu aceasta ocazie s-au stabilit si o
noua serie de politici concrete pe diferite domenii: o uniune vamala industriala, prin eliminarea taxelor
vamale intracomunitare si desfiintarea contingentelor cantitative; o politica agricola comuna; o politica
comerciala comuna; o politica concurentiala-v.Accelerarea unificarii europene pe
www.e-scoala.ro;
97
Deciziile sale erau obligatorii, avand dreptul de: a studia pietele si preturile si de a stabili strategii pe
termen lung; a publica informatii referitoare la piata; a avea propriul capital; a asista la programele de
investitii prin oferirea de imprumuturi si garantii firmelor; a lua masuri directe in cazul in care are loc o
reducere a cererii; a stabilii daca este necesar un pret minim si maxim pe Piata Comuna; a opri formarea de
catre statele membre de trusturi, carteluri sau alte intelegeri care sa afecteze concurenta. A disparut in anul
1967, fiind asimilata de Comisia Europeana, unde munca este impartita pe directorate generale-v.Cosma
Mircea&Ispas Teofil,op.cit;

49

Piata unica era prognozata a se realiza progresiv, in doua perioade,

pregatitoare si de tranzitie, trebuind sa permita adaptarea industriilor
nationale la noile conditii98. Tratatul va intra in vigoare la 25 iulie 1952.
Odata incheiata perioada pregatitoare, in cursul careia sunt organizate
institutiile, Piata comuna va fi deschisa pe 10 februarie 1953 pentru carbune,
minereu de fier si fier vechi si pe 1 mai 1953 pentru otel.

Comunitatea Economica Europeana si Comunitatea Europeana a

Energiei atomice
Practic, primele realitati institutionale ale Europei politice se nasc dup cel
de-al doilea rzboi mondial. Conferinta de la Messina, Italia, din 1-2
ianuarie 1955, a ministrilor de externe a statelor membre CECO a luat in
discutie initiativa tarilor din Benelux, cuprinsa in Planul Beyen si care
propunea crearea unei piete comune cu libera circulatie a marfurilor,
serviciilor, capitalurilor si muncitorilor. Este momentul relansarii
constructiei comunitare, dupa esecul Comunitatii Europene de Aparare.
Reprezentantii la Conferinta au aprobat initiativa si pe 9 iulie 1955,
sub presedintia belgianului Paul Henri Spaak un Comitet Interguvernamental
isi incepe activitatea, fiind insarcinat sa studieze un program privind:
stabilirea unei retele europene de cai de transport; dezvoltarea schimburilor
de gaze si curent electric; organizarea comuna a utilizarii pasnice a energiei
atomice; pregatirea progresiva a unei piete comune fara taxe vamale si
licente de import. Pe 23 aprilie 1956, Comitetul Spaak, prezinta celor 6
state99 un raport prin care se propune crearea unei Comunitati Economice
Europene (CEE) si a unei Comunitati Europene a Energiei Atomice
(EURATOM). Raportul este discutat si aprobat cu prilejul Conferintei de la
Venetia, 29-30 mai 1956. La Roma, pe 25 martie 1957, sefii de guvern din
Belgia, Franta, Germania, Italia, Luxemburg si Olanda semneaza cele doua
tratate instituind Comunitatea Economica Europeana (CEE) si Comunitatea
Europeana a Energie Atomice (EURATOM)100. Vor intra in vigoare pe 1
ianuarie 1958101. Scopul CEE102, cuprins in tratat, este ca prin instituirea
98

v.Vasile Mircea Zaberca,op.cit,p.33;

Belgia, Franta, Germania, Italia, Luxemburg si Tarile de Jos;
100
Tratatele de la Roma si de la Paris recunosc fiecarei Comunitati o personalitate juridica distincta de cea
a statelor membre, fara insa ca si institutiile si organismele comunitatilor sa aiba personalitate juridicav.Roxana Munteanu,op.cit,p.58;
101
Tratatul de la Roma este un subsistem unghiular in sistemul celor trei tratate care au instaurat
Comunitatile Europene: CEE, CECO, EURATOM-v.Vasile Nechita,op.cit,p.68;
99

50

unei piete comune si prin apropierea progresiva a politicilor economice ale

statelor membre, sa promoveze o dezvoltare armonioasa a activitatilor
economice in intreaga comunitate, o extindere continua si echilibrata, o
stabilitate crescuta, o ridicare accelerata a nivelului de viata si relatii si mai
stranse intre statele pe care le reuneste. Obiectivele continute in Tratatul
CEE sunt: eliminarea taxelor vamale si a restrictiilor cantitative la intrarea si
iesirea marfurilor; stabilirea unui tarif vamal comun si a unei politici
comerciale comune in relatiile cu terte tari; abolirea intre statele membre a
obstacolelor in calea liberei circulatii a persoanelor, serviciilor si
capitalurilor; politica comuna in domeniul agriculturii; politica comuna in
domeniul transporturilor; stabilirea unui regim de concurenta veritabila;
aplicarea unor proceduri pentru coordonarea politicilor economice ale
statelor membre si prevenirea dezechilibrelor in balantele de plati;
apropierea legislatiilor nationale in masura necesara functionarii pietei
comune; crearea unui Fond Social European pentru a ridica standardul de
viata; crearea unei Banci Europene de Investitii (BEI) pentru sprijinul
expansiunii economice; asocierea cu tari si teritorii extra-comunitare.
Realizarea obiectivelor este asigurata de urmatoarele institutii majore:
Parlament, Consiliu, Comisia si Curtea de Justitie. Consiliul si Comisia sunt
asistate de un Comitet Economic si Social, cu functii consultative. Controlul
conturilor este asigurat de o Curte de Conturi103. Consiliul, la propunerea,
Comisiei si in cooperare cu Parlamentul European, poate decide cu
majoritate calificata, orice reglementare. Art.48 prevede instituirea treptata a
Pietei Comune pe parcursul unei perioade de tranzitie de 12 ani, divizata in
trei etape de cate patru ani, fiecarei etape urmand sa i se stabileasca un
numar de actiuni ce trebuiesc incepute si continuate concomitent.
De la Comunitatile Europene la Uniunea Europeana
Din momentul semnarii si pana la Tratatul de la Maastricht, in 1992,
Tratatul CEE va suferii ajustari in continut si modificari in interpretari,
determinate de natura si fluxul evenimentelor politice interne si externe:
evolutia sistemului institutional al comunitatii; noi competente in luarea
deciziilor si fuziunea executivelor comunitatilor; extinderea comunitatilor
prin aderarea de noi state membre; largirea sferei de actiune la noi domenii
102

Proiectul CEE aprobat prin Tratatul de la Roma se baza pe doua principii: principiul liberei circulatii si
principiul comunitar, acesta din urma fiind dominat normele vizand buna functionare a pietei Comune v.ibidem,p.70;
103
Institutiile Comunitatii vegheaza la necompromiterea stabilitatii financiare interne si externe a statelor
membre-v.Cosma Mircea&Ispas Teofil,op.cit;

51

si completarea sistemului de cooperare economica cu problemele de politica

externa (Actul Unic European, din 1986)104.
Chiar daca, isi faceau simtita prezenta primele semne de prosperitate
economica, evolutia de la un proces de integrare economica spre UE se
gasea sub incidenta factorului politic. Marea confruntare, ce se manifesta in
plan politic, avea ca subiect organizarea constitutionala a Europei, in
privinta careia se formasera doua viziuni. Una a europenilor, sustinuta de
generalul de Gaulle, care condamna anumite organisme, mai mult sau mai
putin extranationale, care au valoarea lor tehnica, dar nu au si nu pot avea
autoritate si prin urmare, eficacitate politica105. Adeptii celeilalte viziuni,
respectiv Europa supranationala, erau ferm convinsi de superioritatea
constructiilor supranationale asupra cooperarii interstatale traditionale.
Noua perioada a fost una de incetinire a ritmului106. Faptul s-a datorat
opozitiei lui De Gaulle la intrarea in CCE a Marii Britanii (1961-1963) si
ostilitatii aceluiasi cu privire la ideea supranationalitatii. In 1967 insa, Marea
Britanie isi va depune din nou candidatura, in pofida agriculturii sale si a
valorii lirei.
"Europa europenilor" este opusa in acest mod "Europei atlantice",
pentru faptul, ca singurul reper politic stabil era considerat statul national,
idee opusa federalizarii atlantice107. Presedintele francez explica: "Europa
integrata, cum se spune, unde nu va exista politica, va depinde de cineva din
spatele ei si care va avea o politica a sa. Va exista un federator, dar unul care
nu va fi european"108.
Dupa prima intalnire la nivel inalt intre sefii de state si de guverne din
cele 6 state comunitare, in 18 iulie 1961, conferinta de la Bonn se finalizeaza
cu "Declaratia de la Bad Godesberg", prin care o comisie
interguvernamentala este insarcinata sa studieze si sa propuna un proiect de
uniune politica, considerat parte integranta a Tratatului de la Roma.
Primul proiect supus dezbaterii, Planul Fouchet I, relua ideile enuntate
in declaratia din iulie, cu accent pe supranationalitate, aparare si problema
104

Drumul spre unitatea Europei n-a fost unul singur si n-a fost nici unul drept. Jean-Baptiste Duroselle
vorbeste de patru tipuri de proiecte incercate in decursul timpului pentru realizarea telului unitatii: unitatea
dupa un principiu; unitatea in diversitate; unitatea prin forta; unitatea prin acord reciproc-v.Ovidiu PecicanIdeea europeana pe www.idd.euro.ubb.cluj.ro;
105
Considera ca statele sunt singurele entitati care au dreptul sa ordone si puterea de a fi ascultate. In
sustinerea Europei statelor, a posibilitati unei constructii cel mult confederale, se atacau componentele
Europei comunitare, considerate o figuratie de executiv, o figuratie de legislativ si o tehnocratie in mare
parte straina, un aeropag tehnocratic, apatrid si iresponsabil;
106
v.ibidem;
107
v.Cosma Mircea&Ispas Teofil,op.cit.;
108
ibidem;

52

Marii Britanii. Clauza, stipulata in proiect, si care a generat numeroase

discutii, prevedea ca la 3 ani dupa intrarea in vigoare a Planului, acesta sa fie
revizuit pentru ca uniunea sa poata stabili o politica externa comuna si o
centralizare in sensul uniunii. In al doilea rand, in domeniul apararii, se
dorea mentinerea atributelor de aparare si politica mondiala in competenta
NATO, adica acceptarea unei politici europene de aparare, dar fara a aduce
prejudicii Aliantei. In al treilea rand, se contesta absenta valorilor federaliste
si conditionarea acestui proiect de acceptarea candidaturii Marii Britanii.
In 18 februarie 1962, este prezentat un nou proiect, Fouchet II, in care
sunt facute, de catre Franta, cateva concesii: este recunoscuta legatura dintre
politica comuna de aparare si colaborarea ce trebuie stabilita in cadrul
NATO, introducandu-se si elemente comunitare, un secretar general
independent scos de sub influenta statelor, o adunare parlamentara, ale carei
puteri sa depaseasca treptat simpla consultare, o clauza de revizuire
specificata pentru a elimina orice incertitudine privind integritatea
structurilor comunitare. De asemenea, este formulat principiul conform
caruia, statele care vor adera la Comunitatile Europene se vor angaja sa
adere si la Uniune. In cadrul negocierilor purtate ulterior, partile vor intra
din nou in dezacord, in privinta respectarii concurentei economice, a
competentei NATO, introducerea votului majoritar in Consiliu, precizarea
rolului Adunarii Parlamentare si regruparea Comunitatilor si Uniunii intr-un
cadru care sa respecte tratatele de la Paris si Roma.
Ideea unificarii politice europene va fi reluata de germani si italieni in
1964, separat, dar propunerile lor se vor lovi din nou de scepticismul Frantei,
care le va respinge in 1965.
Controversele privind institutiile comunitare si functionarea CEE se
vor acutiza in momentul instituirii Pietei Comune Agricole si incercarilor de
alcatuire a unui buget comunitar109. In 1964, Comisia propune Parlamentului
European urmarirea efectelor financiare ale politicii comune agricole:
"interventii destinate sa regularizeze pietele, subventionarea preturilor,
restituirile la export catre tarile terte"110. De aceea se considera necesar, nu
numai alcatuirea unui buget federal, ci si participarea Parlamentului la
procedura bugetara, adica sporirea competentei acestuia. Se face trecerea de
la contributiile statelor membre la resurse comunitare111. Executivul olandez,
de exemplu, nu accepta constituirea resurselor proprii CEE decat sub
controlul Parlamentului.
109

v.Teodor Frunzeti,op.cit;
v.Cosma Mircea&Ispas Teofil,op.cit;
111
v.ibidem;
110

53

Franta se va retrage de la Bruxelles, ea declarandu-se de la inceput

impotriva institutiilor tehnocratice si a transferului de prerogative
guvernamentale. Franta va reveni insa si la 28-30 ianuarie 1966 se va semna
"Compromisul de la Luxemburg". De acum incolo, se va aplica regula
majoritatii, dar in cazul in care un stat invoca un interes foarte important
pentru el, discutiile trebuiau sa continue pana se gasea un acord unanim intrun termen rezonabil. Insa nici o procedura nu a fost prevazuta pentru a
determina care probleme prezinta interese foarte importante. Exceptia va
deveni regula pana la Actul unic din 1986.
CEE este afectata in anii 70 de "schimbarea regulilor de joc" monetar
international si de criza energetica. Ordinea monetara mondiala instituita
prin sistemul de la Bretton Woods in 1944 si "planul Keynes" al britanicilor
vor avea drept consecinte: dolarul devine singura moneda stabila,
convertibila in aur la un pret fix de 35$ uncia; vor fi respectate principiile de
stabilitate a taxelor de schimb, interdictia de manipulari monetare,
convertibilitatea monedelor.
In comunicatul final al summit-ului de la Haga din 1-2 decembrie
1969 se stabileste un nou cadru pentru procesul comunitar: finalizarea112,
aprofundarea113 si extinderea.
In privinta extinderii, documentul final al Conferintei de la Haga
preciza: "atata timp cat statele candidate accepta tratatele si finalitatile lor
politice, deciziile intervenite dupa intrarea in vigoare a tratatelor precum si
optiunile luate, sefii de state si de guverne si-au dat acordul pentru
deschiderea negocierilor intre Comunitate, de o parte, si statele candidate, de
cealalta parte"114. Regula de baza, ce urma a fi aplicata era: candidatii sa
accepte tratatele si asa numitul "aquis communantaire" si sa se stabileasca o
perioada de tranzitie, pentru ca statele care vor adera sa se adapteze
conditiilor comunitare.
Pe 30 iunie 1970 se deschid la Luxemburg negocierile cu tarile
candidate, negocieri axate in principal asupra perioadei de tranzitie necesare
adaptarii la sistemul economic comunitar. Tratatele de adeziune la
112

Finalizarea exprima vointa de a trece de la etapa de tranzitie la cea definitiva in Comunitatea Europeana,
adica, perfectionarea politicii agricole comune, rezolvarea problemelor privind resursele Comunitatii si
puterea de control a Parlamentului European-v.Ovidiu Pecican,op.cit;
113
Aprofundarea viza elaborarea, in cursul anului 1970, a unui plan pe etape in vederea crearii unei uniuni
economice si monetare. Presedintele guvernului luxemburghez, in cadrul " Planului Werner" defineste ca
obiectiv ideal inlocuirea monedelor nationale cu o moneda comuna. Pana atunci, monedele nationale
ramaneau interschimbabile dupa o paritate fixa. Decizia din 21 martie 1972 fixeaza limitele, permise
fluctuatiilor monedelor europene, la 2,25 ("sarpele monetar european")-v.ibidem;
114
v.Cosma Mircea&Ispas teofil,op.cit.;

54

Comunitate a Danemarcei, Irlandei, Marii Britanii si Norvegiei sunt semnate

pe 22 ianuarie 1972 si vor fi aplicabile incepand cu 1 ianuarie 1973.
Ratificarea tratatelor va demonstra complexitatea procesului de integrare.
Grecia115 la 12 iunie 1975, Portugalia la 28 martie 1977 si Spania116 la 28
iulie
1977
isi
vor
depune
candidatura
la
CEE.
In contextul unei aderari concrete a statelor europene la o comunitate
europeana s-a ridicat si o problema mult discutata pana atunci, dar care nu
primise inca o rezolvare unanima: ce inseamna in fapt aceasta uniune
europeana. Astfel, in decembrie 1974, la Paris, premierul belgian Leo
Tindemans este insarcinat de sefii de state cu redactarea unui raport care sa
defineasca conceptul de Uniune Europeana. Raportul aducea doua precizari
importante: extinderea procesului spre domenii politice, politica externa,
uniune economica si monetara, politica sociala si regionala; in al doilea rand
o extindere fara interventii majore in structuri comunitare, ci doar adaptarea
acestora.
Ministrul de externe al Germaniei, H. D. Genscher si ministrul de
externe al Italiei, E. Colombo prezinta in 1980 Parlamentului European un
proiect de Act european, care viza: dezvoltarea unei politici externe comune;
armonizarea pozitiilor in privinta problemelor de securitate; cooperarea in
domeniul culturii; instituirea unei uniuni juridice si intarirea unei constiinte
europene comune in domeniul dreptului; actiuni concertate in domeniul
ordinii publice si terorismului. Din punct de vedere institutional proiectul
prevedea o structura de decizie sub autoritatea Consiliului European117.
Pentru luarea deciziilor se preconiza recurgerea la "interesul vital"118. Un stat
care sustinea ca interesele sale vitale sunt in discutie trebuia sa ofere
motivatia sa in scris, motivatie care urma sa stea la baza amanarii deciziei de
catre Consiliu.
"Proiectul Spinelli" adoptat la 14 februarie 1984 a aparut in urma
initiativei primului Parlament European ales prin sufragiu universal direct.
Noutatea proiectului consta in principiul de subsidiaritate119, principiu
specific statelor federale si care urma sa stea la temelia UE. El incorpora
tratatele in vigoare si textele privind cooperarea politica si sistemul monetar.
Problema reformei institutionale este reluata in cadrul Consiliului
European reunit la Fontainebleau (iunie 1984), care hotaraste constituirea
115

Tratatul de aderare se va semna la 29 mai 1979 si va intra in vigoare la 1 ianuarie 1981;

Spania intra in CEE la 1 ianuarie 1986;
117
Consiliul European va deveni institutia politica cheie in constructia europeana. Juridic, va fi consacrat in
1986 in Actul Unic European;
118
v.Ovidiu Pecian,op.cit;
119
v.Cosma Mircea&Ispas Teofil,op.cit.;
116

55

unui comitet de lucru a carei baza sa fie Declaratia solemna de la Stuttgard

si Proiectul de UE a Parlamentului. Raportul final, prezentat in martie
1985, prevedea: o Piata Comuna pana la sfarsitul decadei; imbunatatirea
competitivitatii; promovarea valorilor comunitare comune; cautarea
identitatii externe; un mecanism de vot in luarea deciziilor; intarirea rolului
Comisiei; participarea Parlamentului in procesul legislativ; convocarea
Conferintei pentru proiectarea tratatului asupra UE.
Elementele comune ale Raportului Dooge si ale Proiectului
Spinelli constau in: diagnosticarea identica a ineficacitatii institutiilor
comunitare si a insuficientei actiunii comune; largirea cooperarii politice in
materie de politica externa si aparare; consolidarea actiunii comune. Cele
doua documente vor sta la originea Actului Unic European.
Reunit la Milano, in 28-29 iunie 1985, Consiliul European aproba
Carta Alba120 a Comisiei, in care se stabileste programul si agenda pentru
atingerea obiectivului de realizare a pietei interne complet unificate pna in
1992 si hotareste negocierea interguvernamentala a unui nou tratat.
Incepand cu 27 ianuarie 1986 Actul Unic European este deschis spre
semnare statelor comunitare. Pe 28 februarie 1986 acesta este semnat de
toate statele. Importanta acestui act rezida in faptul ca in continutul sau
coexista dispozitii referitoare la comunitatea economica si la cooperarea
politica, iar documentul se constituie intr-un tratat complementar in care sunt
adunate amendamentele la tratatele fondatoare ale Comunitatilor121 si
procedurile de cooperare. Realizarea spatiului fara frontiere reprezinta
obiectivul esential al Actului. Principalele inovatii aparute sunt: modificari
in procesul decizional cu exceptia sectorului social si a celui fiscal, toate
deciziile referitoare la libera circulatie si realizarea pietei interne vor fi luate
cu vot majoritar; libera circulatie a capitalurilor; liberalizarea activitatilor
bancare si a sectorului asigurarilor, care vor beneficia de drepturi de
rezidenta si libera prestatie.
Principiile fundamentale luate in calcul sunt: capacitatea juridica a
Comunitatii de a legifera pe teritoriul comunitar, in domeniile de
competenta; prioritatea liberei circulatii in dezvoltarea pietei interne;
principiul subsidiaritatii (infaptuirea unei actiuni la nivelul de putere cel mai
apropiat de cetateni); principiul de separare intre metoda comunitara si
cooperarea in materie de politica externa.
120

In Carta Alba se sustinea inlaturarea celor trei tipuri de bariere: fizice (timbrele vamale si controalele la
frontiera), tehnice (standardele nationale diferite pentru bunuri si servicii) si fiscale (regimurile diferite de
TVA)-v.Teodor Frunzeti,op.cit.;
121
Principiul de organizare al comunitatii nu este cel al separatiei puterilor, ci mai degraba cel al
reprezentarii intereselor. Fiecare institutie comunitara este purtatoarea unui interes specific in apararea
caruia actioneaza in cadrul procesului decizional comunitar-v.Roxana Munteanu,op.cit.,p.191;

56

Tratatul asupra Uniunii Europene

Dupa disparitia brusca a bipolarismului americano-sovietic s-a
proclamat triumful ideologiei liberale ca mod de organizare in plan
economic-politic national si international si a individualismului ca factor
dinamizator al economiei de piata122.
In intreaga perioada postbelica de pana in1989, Europa e unita doar
economic, ca Piata Comuna cuprinzand, in esenta, statele occidentale. Abia
anul 1992 Tratatul de la Maastricht marcheaza inceputurile unei Europe
unite din punct de vedere politic si al procesului ei de largire.
Actul Unic European prefigura doua dezvoltari ulterioare a
constructiei europene pentru perioada 1986-1992: una economica si alta
politica123. In tratatul CEE este inserat un nou articol referitor la politica
economica124 si monetara.
La 7 februarie 1992, la Maastricht, in Olanda, 12 state europene
Belgia, Danemarca, Germania, Grecia, Spania, Franta, Irlanda, Italia,
Luxemburg, Olanda, Portugalia si Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei
de Nord, au decis sa instituie o Uniune Europeana (Tratatul de la
Maastricht125). In cuprinsul tratatului sunt reluate sau modificate texte din
tratatele de la Paris si Roma. Ulterior, parte din dispozitii vor fi completate
sau inlocuite conform Tratatului de la Amsterdam din 1997. Prin urmare,
Comunitatile care au functionat pna acum vor fi inglobate intr-un ansamblu
mai larg.
Structura U.E.126, asa cum este conceputa in tratat se bazeaza pe trei
piloni: Comunitatea Europeana, cu Piata Comuna si Uniunea Economica si
Monetara, PESC (politica externa si de securitate comuna) si Afaceri interne
si de justitie.

122

v.Catalin Turliuc,op.cit.,p.116;
Evenimentele din Europa de Est si iminenta unificare a Germaniei vor determina Consiliul European
intrunit pe 25-26 iunie, la Dublin, sa decida ca pe langa Conferinta pentru U.E.M. sa se desfasoare si
Conferinta asupra Uniunii Politice Europene (U.P.E.);
124
In ideea gasirii solutiilor pentru realizarea Uniunii Economice si Monetare (U.E.M.) in raportul
prezentat Consiliului European la sedinta de la Madrid, din 1989, Comisia propune crearea unui sistem
european de banci centrale, de natura federala cu responsabilitatea conducerii politice monetare unice,
bazata pe paritati fixe, irevocabile, intre monedele nationale-v.Ovidiu Pecican,op.cit;
125
Dupa Maastricht, controversele privind viitorul Uniunii, mai cu seama ale Uniunii potice si Militare,
s-au inmultit si acutizat; pozitiile merg dela acceptarea integrala a prevederilor tratatului si pana la negarea
lui totala si solicitarea de a fi abandonat-v.Vasile Nechita,op.cit.,p.146;
126
In pragul secolului XXI, se constata, insa inexistenta politica a Europei. Se pune intrebarea de ce
constructia europeana cu un avans continuu si adesea surprinzator in materie de integrare economica,
financiara, monetara este politic nefructuoasa-v.Catalin Turliuc,op.cit.,p.39;
123

57

Uniunea instituita de partile contractante nu are personalitate

juridica, nu poate incheia tratate, nu se poate angaja pe plan extern fata de
terte state, decat pe plan politic. Comunitatile isi pastreaza personalitatea
juridica, se pot angaja in acorduri internationale. PESC este o politica
comuna a U.E. si a statelor membre, iar cooperarea in domeniile justitiei si
al afacerilor interne este o cooperare a statelor membre. Singura institutie cu
adevarat a Uniunii este Consiliul European; toate celelalte sunt institutii
comunitare puse la dispozitia celorlalti piloni (cu exceptia Curtii de Justitie).
Printre obiectivele Uniunii Europene se numara: promovarea unui
progres economic si social, echilibrat si durabil, prin crearea spatiului fara
frontiere interne; intarirea protectiei drepturilor si intereselor cetatenilor
statelor membre, prin instituirea unei cetatenii a Uniunii;127 mentinerea si
dezvoltarea Uniunii ca o zona a libertatii, securitatii si justitiei; mentinerea
integrala a acquis-ului comunitar si dezvoltarea lui pentru a examina in ce
masura ar fi necesara o revizuire a politicilor si formelor de cooperare
instituite prin prezentul tratat, in vederea asigurarii eficacitatii mecanismelor
si institutiilor comunitare.
Principiile pe care se fondeaza U.E.128 sunt cele ale: libertatii si al
democratiei; respectului drepturilor omului si libertatilor fundamentale;
statului de drept; respectului identitatii nationale a statelor membre.
In cazul incalcarii principiilor enuntate, Consiliul reunit la nivelul
sefilor de stat sau de guvern, hotarand cu majoritate calificata poate decide
sa suspende anumite drepturi statului membru vizat, care, rezulta din
aplicarea tratatului, inclusiv dreptul de vot si poate proceda in consecinta la
suspendarea drepturilor si obligatiilor persoanelor fizice si juridice; pentru
aplicarea acestei prevederi Parlamentul European hotaraste cu o majoritate
de doua treimi din voturile exprimate, aceasta reprezentand majoritatea
membrilor sai.
Tratatul de la Amsterdam
Tratatul asupra Uniunii Europene prevede organizarea Conferintei
Interguvernamentale pentru a trece in revista problemele integrarii. In prima
jumatate a anului 1995, fiecare institutie comunitara a pregatit un Raport
127

v.Integrarea in U.E. pe www.domino.kappa.ro/mae.;

In prezent sunt voci care sustin ca exista o mare discrepanta intre ceea ce s-a dorit si rezultatul la care sa ajuns : s-a dorit o Europa strategica, cu o capaitate de aparare pe masura puterii sale economice,
obtinandu-se o putere paralizata din punct de vedere politic, fapt care se datoreaza in principal de
diviziunilor de pozitie cu privire la N.A.T.O., Europa, natiune intre actorii constructiei europene-v.Catalin
Turliuc,op.cit.,p.42;

128

58

asupra functionarii Tratatului UE. A doua jumatate a anului a fost prevazuta

pentru analiza posibilelor optiuni recomandate de Grupul de Reflectie,
prezidat de Secretarul de stat in probleme europene din guvernul Spaniei
Carlos Westerndrop. Grupul a prezentat Raportul Consiliului European de la
Madrid in decembrie 1995.
Dupa ultimele adnotari ale documentelor in cadrul Comisiei si al
Parlamentului European, Consiliul European de la Torino a deschis oficial
lucrarile Conferintei interguvernamentale in 26 martie 1996. Obiectivele
Conferintei au fost ambitioase si s-au centrat pe ideea de Europa a
cetatenilor, pe rolul Uniunii Europene pe scena internationala, pe
imbunatatirea functionarii institutiilor si pe perspectivele de extindere129.
Consiliul European, intrunit succesiv la Florenta (21-22 iunie 1996),
Dublin (5 octombrie 1996 i 13-14 decembrie 1996) si neoficial la
Noordwijk (23 mai 1997), a dezbatut diferite propuneri si abordari ale
Conferintei. Grupurile de lucru, dupa 15 luni de consultari, Summit-uri,
propuneri, amendamente la texte au redactat documentul cunoscut sub
denumirea de Tratatul de la Amsterdam130, care a fost semnat la 20
octombrie 1997.
In Tratatul de la Amsterdam au fost introduse patru mari domenii:
libertate, securitate si justitie; Uniunnea si cetatenii sai; politica externa
eficienta si coerenta; probleme institutionale131.
Prima sectiune explica garantiile incluse in domeniul protectiei
drepturilor fundamentale, zona de libera deplasare a persoanelor in interiorul
Uniunii si noile reglementari privind regimul de vize, azil i imigrari.
Sectiunea se incheie cu titlul privind cooperarea in materie de criminalitate
si conditiile de integrare in sistemul Schengen.
In tratat sunt incluse sapte documente ce stabilesc imbunatatirile ce
vor fi introduse de acest acord in domenii ce privesc direct drepturile si
interesele cetatenilor individuali (notiunea de cetatean european, strategii
comune de combatere a somajului, tratarea n mod egal a barbatilor si
femeilor, stabilirea cadrului institutional, sanatate publica, protectia
consumatorului, standardizarea legislatiei). Prevedrile privind politica
externa contin imbunatatirile aduse in scopul obtinerii unui rol mai
important pe piata internationala a Uniunii Europene. Sectiunea economica
elucideaza aspectele practice ale extinderii politicii comerciale comune,
129

v.Nicolae Paun&Ciprian Paun-Istoria constructiei europene pe www.idd.euro.ubb.cluj.ro;

Tratatul de la Amsterdam este alcatuit din trei pari, o anexa si 13 protocoale, la care se adauga 51 de
declaratii adoptate de Conferinta Interguvernamentala si alte 8 declaratii ale unor state membre, anexate
actului final;
131
v.Cosma Mircea&Ispas Teofil,op.cit.;
130

59

menita sa includa acorduri internationale si drepturile asupra proprietatii

intelectuale.
Ultimul domeniu concluzioneaza si explica formele institutionale
lansate de Tratatul de la Amsterdam, in scopul extinderii Uniunii Europene:
scopul si modul de operare a procedurii co-decizionale, in vederea intaririi
rolului Parlamentului European; extinderea votului majoritar calificat in
Consiliu; structura si modul de functionare a Comisiei Europene; rolul Curtii
de Justitie; rolul mai important acordat Curtii Auditorului, Comitetului
Economic si Social si Comitetului Regiunilor; mai mare implicare a
parlamentelor nationale in activitatile Uniunii Europene si o mai buna
informare a acestora cu problemele comunitare; consolidarea principiului
subsidiaritatii; stransa cooperare intre tarile membre132.
In legatura cu U.E.-asa cu se prezinta astazi-s-a ridicat problema
deficitului politic. Chestiunea deficitului politic european a fost formulata in
extenso de Bla Farago133. Notiunea de deficit politic o aminteste pe cea de
deficit democratic, o postura in care numerosi comentatori eurosceptici au
plasat Comunitatea Europeana. Deficitul democratic, adica gradul redus de
participare a cetatenilor statelor-membre la actiunea Uniunii este probabil
unul real, insa a fost corectat prin alegerea directa a parlamentarilor europeni
si este diminuat gradual in procesul constructiei europene, prin amplificarea
competentelor atribuite Parlamentului European.
Teza deficitului politic acuza n primul rand absenta in Uniune a unei
puteri suverane, a unei instante de decizie de ultim resort. Daca nu exista
un titular al suveranitatii, sustine Farago, nu exista nici o putere legitima.
Cvasi-suveranitatea pe care o degaja exercitiul competentelor comunitare nu
conduce nicaieri, in orice caz nu la o veritabila uniune politica. Iar in acest
moment, politicii externe si de securitate comuna a Uniunii, ca si cooperarii
in domeniile justitiei si afacerilor interne, nu li se poate atribui nici o valoare
politica, pentru ca sunt in realitate simple expectative neintegrate, pentru ca
in realitate au ramas la nivelul simplei cooperari interguvernamentale134.
Asa cum observa Olivier Beaud135, acest tip de critica a Uniunii
Europene este coerenta numai din perspectiva statului-natiune. Numai ca o
asemenea perspectiva nu este nici productiva si nici stiintific onesta pentru
ca etalonul de masura conceptual al fenomenului european ar trebui sa fie
mai curand notiunea de federatie136.
132

v.Nicolae Paun&Ciprian Paun,op.cit.;

v.Valentin Constantin-Subiecte deschise ale integrarii europene pe www.studint.ong.ro/archive;
134
Europa politica a Uniunii ramane, nici mai mult nici mai putin, o conferinta interguvernamentala
institutionalizata a statelor membre"-v.ibidem;
135
v.ibidem;
136
v.ibidem;
133

60

In consecinta legitimitatea politica trebuie plasata in dreptul

international si nu in dreptul intern. Pentru ca din textul Tratatului de la
Roma rezulta fara nici un dubiu ca semnatarii au inteles sa renunte la
caracterul indivizibil al suveranitatii si sa exercite in comun o serie de
competente, prin institutiile create n comun. Faptul ca prin vot majoritar un
stat poate fi obligat sa aplice pe teritoriul national o norma pe care a
repudiat-o prin votul sa137, ramas minoritar, nu inseamna ca in interiorul
Comunitatii lipseste un control democratic sau ca lipseste o legitimitate
politica. Inseamna doar ca legitimitatea sau controlul democratic nu au o
dimensiune nationala, ci una internationala138.

CRONOLOGIA TRATATELOR UNIUNII EUROPENE

1950, 9 mai: Robert Schuman, ministrul afacerilor externe al Franei,
ntr-un discurs inspirat de Jean Monet, propune ca Frana i Republica
Federal Germania s pun n comun resursele de crbune i oel n cadrul
unei organizaii deschise i altor ri din Europa.
1951, 18 aprilie: Frana, Republica Federal Germania, Italia, Belgia,
Olanda, Luxemburg, au semnat, la Paris, Tratatul de instituire a Comunitii
Europene a Crbunelui i Oelului (CECO).
1952, 23 iulie: Intr n vigoare Tratatul de instituire a Comunitii
Europene a Crbunelui i Oelului (CECO).
1957, 25 martie: Au fost semnate, la Roma, tratatele de instituire a
Comunitii Economice Europene
(CEE), respectiv a Comunitii Europene a Energiei Atomice (CEEA
sau Euratom).
1958, 1 ianuarie: Intr n vigoare Tratatele de la Roma.
1965, 8 aprilie: Este semnat, la Bruxelles, Tratatul de fuziune, prin
care se instituie o Comisie unic i un Consiliu unic pentru toate cele trei
Comuniti.
137

Cu aceast ocazie s-ar putea reconsidera si notiunea de suveranitate a statului in raport de dinamica
actuala a dreptului international. Conceptiile moniste pornesc de la ideea ca exista o singura ordine ivit
necesitatea reglementarii lor juridice. Dreptul international in prezent a depasit etapa in care putea fi
considerat un drept distinct de dreptul intern al unui stat. Trebuie acceptat ca umanitatea a ajuns in stadiul
in care nu mai este o suma de populatii grupate in diverse state, ci este o societate cu propria ordine
juridica: dreptul international-v.Forika Eva-Dreptul comunitar si constitutiiile nationale. Cazul Romaniei
pe www.studint.ong.ro/archive.;
138
v.Valentin Constantin,op.cit.;

61

1967, 1 iulie: Tratatul de fuziune intr n vigoare.

1970, 22 aprilie: Este semnat, la Luxemburg, tratatul cunoscut sub
denumirea Tratatul bugetar din 1970 (denumirea complet: Tratatul de
modificare a unor dispoziii bugetare ale Tratatelor de instituire a
Comunitilor Europene i a Tratatului de instituire a unui Consiliu unic i a
unei Comisii unice ale Comunitilor Europene).
1971, 1 ianuarie: Tratatul bugetar din 1970 intr n vigoare.
1972, 22 ianuarie: Sunt semnate, la Bruxelles, Tratatele de aderare a
Danemarcei, Irlandei, Marii Britanii i Norvegiei la Comunitile Europene.
1973, 1 ianuarie: Tratatele semnate n 1972 intr n vigoare,
Danemarca, Irlanda i Marea Britanie devin membre ale Comunitilor
Europene.
1975, 22 iulie: Este semnat Tratatul bugetar din 1975 (denumire
complet: Tratatul de modificare a anumitor dispoziii financiare ale
Tratatelor de instituire a Comunitilor Europene i ale Tratatului de
instituire a unui Consiliu unic i a unei Comisii unice ale Comunitilor
Europene)
1977, 1 iunie: Tratatul bugetar din 1975 intr n vigoare.
1979, 28 mai: Sunt semnate, la Atena, n Grecia, documentele
referitoare la aderarea Greciei la Comunitile Europene.
1981, 1 ianuarie: Documentele semnate n 1979 intr n vigoare,
Grecia devenind membr a Comunitilor Europene.
1985, 12 iunie: Sunt semnate, la Madrid, n Spania, i la Lisabona, n
Portugalia, Tratatele de aderare a Portugaliei i a Spaniei la Comunitile
Europene.
1985, 2-4 decembrie: Consiliul European de la Luxembourg.
Relansarea integrrii europene prin redactarea unui Act Unic European.
1986, 1 ianuarie: Tratatele de aderare semnate n 1985 intr n
vigoare, Portugalia i Spania ader la Comunitile Europene.
1986, 17 i 28 februarie: Se semneaz, la Luxembourg, n Luxemburg,
i la Haga, n Olanda, Actul Unic European.
1987, 1 iulie: Intr n vigoare Actul Unic European.
1991, 9-10 decembrie: Consiliul European de la Maastricht, unde se
ajunge la un acord legat de Tratatul privind Uniunea European.
1992, 7 februarie: Se semneaz, la Maastricht, n Olanda, Tratatul
privind Uniunea European.
1993, 1 noiembrie: Intr in vigoare Tratatul de la Maastricht.
1994, 24 iunie: Tratatul de aderare a Austriei, Finlandei, Norvegiei2 i
Suediei este semnat la Corfu, n Grecia.

62

1995, 1 ianuarie: Tratatul de aderare semnat n 1994 intr n vigoare,

Austria, Finlanda i Suedia devin astfel membre ale Uniunii Europene.
1997, 16-17 iunie: La reuniunea de la Amsterdam, Consiliul European
ajunge la un acord referitor la noul tratat.
1997, 2 octombrie: Se semneaz, la Amsterdam, n Olanda, Tratatul
de la Amsterdam.
1999, 1 mai: Intr n vigoare Tratatul de la Amsterdam.
2001, 26 februarie: Se semneaz Tratatul de la Nisa.
2002, 23 iulie: Tratatul de instituire a Comunitii Europene a
Crbunelui i Oelului (CECO) expir, la 50 de ani de la intrarea sa n
vigoare.
2003, 28 februarie-iulie: Convenia European elaboreaz Proiectul de
Tratat de instituire a unei Constituii pentru Europa.
2003, 16 aprilie: Este semnat, la Atena, n Grecia, Tratatul de aderare
la Uniunea European a 10 state: Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta,
Polonia, Republica Ceh, Slovacia, Slovenia i Ungaria.
2003, 1 februarie: Intr n vigoare Tratatul de la Nisa.
2003, 4 octombrie: Sunt deschise lucrrile Conferinei
interguvernamentale destinate, n principal, elaborrii i adoptrii unei
versiuni finale a Constituiei Europene.
2004, 17-18 iunie: Consiliul European de la Bruxelles. efii de stat sau
de guvern ale Statelor Membre ajung la un acord referitor la textul Tratatului
constituional.
2004, 29 octombrie: Este semnat, la Roma, Tratatul de instituire a
unei Constituii pentru Europa.
2005, 25 aprilie: Este semnat, la Luxemburg, Tratatul de Aderare a
Bulgariei i a Romniei la Uniunea European.
2007, 1 ianuarie: Tratatul de aderare semnat n 2005 intr n vigoare,
Bulgaria i Romnia devenind membre ale Uniunii Europene.
2007, iunie: Consiliul European a decis convocarea unei noi
conferine interguvernamentale, n vederea elaborrii unui Tratat de reform,
pn la sfritul anului 2007.
2007, 23 iulie: Au nceput lucrrile conferinei interguvernamentale
pentru elaborarea unui Tratat de reform.
2007, decembrie: Tratatul de la Lisabona

63

SURSE DE INFORMARE
Tratatul CECO
Textul poate fi primit prin e-mail, n urma unei cereri la pagina
http://eur-lex.europa.eu/en/treaties/treaties_founding.htm
Fi explicativ: http://europa.eu/scadplus/treaties/ecsc_en.htm
Tratatul CEEA (Euratom)
Textul poate fi primit prin e-mail, n urma unei cereri la pagina
http://eur-lex.europa.eu/en/treaties/treaties_founding.htm
Fi explicativ: http://europa.eu/scadplus/treaties/euratom_en.htm
Tratatul CE (fostul Tratat CEE)
Textul poate fi primit prin e-mail, n urma unei cereri la pagina
http://eur-lex.europa.eu/en/treaties/treaties_founding.htm
Fi explicativ Tratatul CEE, versiune neconsolidat:
http://europa.eu/scadplus/treaties/eec_en.htm
Tratatul de fuziune
Textul poate fi primit prin e-mail, n urma unei cereri la pagina
http://eur-lex.europa.eu/en/treaties/treaties_other.htm
Tratele bugetare
Textele pot fi primite prin e-mail, n urma unei cereri la pagina
http://eur-lex.europa.eu/en/treaties/treaties_other.htm
Actul Unic European
Text integral: http://europa.eu/scadplus/treaties/singleact_en.htm
Fi explicativ: http://europa.eu/scadplus/treaties/singleact_en.htm
Tratatul de la Maastricht
Text integral:
http://eur-lex.europa.eu/en/treaties/dat/11992M/htm/11992M.html
Fi explicativ: http://europa.eu/scadplus/treaties/maastricht_en.htm
Tratatul de la Amsterdam
Text integral:
http://eur-lex.europa.eu/en/treaties/dat/11997D/htm/11997D.html
Ghid complet: http://europa.eu/scadplus/leg/en/s50000.htm
Tratatul de la Nisa
Text integral: http://eur-lex.europa.eu/en/treaties/index.htm
Calendarul ratificrii :
http://ec.europa.eu/comm/nice_treaty/ratiftable_en.pdf
Rezumat: http://ec.europa.eu/comm/nice_treaty/summary_en.pdf
Ghid complet: http://europa.eu/scadplus/nice_treaty/index_en.htm
Brour informativ:
http://www.infoeuropa.ro/jsp/page.jsp?cid=192&lid=2&id=18299

64

Conferina interguvernamental din 2000:

http://ec.europa.eu/archives/igc2000/index_en.htm
Tratatul de instituire a unei Constituii pentru Europa
Text integral: http://eur-lex.europa.eu/en/treaties/index.htm
Fie explicative: http://europa.eu/scadplus/constitution/index_en.htm
Rezultatul lucrrilor Conveniei:
http://europa.eu/scadplus/european_convention/index_en.htm
Conferina interguvernamental 2003-2004:
http://europa.eu/scadplus/cig2004/index_en.htm
Conferina interguvernamental 2007
http://www.consilium.europa.eu/cms3_fo/showPage.asp?id=1297&
ang=en
Tratatele de aderare
La pagina http://eur-lex.europa.eu/en/treaties/treaties_accession.htm o
parte dintre texte sunt disponibile, n timp ce altele pot fi cerute prin e-mail.
Tratatul de aderare a Bulgariei i Romniei la UE:
http://www.infoeuropa.ro/jsp/page.jsp?cid=192&lid=1&id=23282
Versiuni consolidate
Tratatele fondatoare au fost modificate n mai multe rnduri. Pentru a
pune la dispoziia cititorilor o culegere de texte mai uor de consultat, au fost
redactate textele consolidate.
Consolidarea d natere unui act unic, fr valoare oficial, rezultat
dintr-un act de baz al legislaiei comunitare ce conine modificrile i
corecturile succesive, pn la momentul redactrii textului consolidat.
Textele consolidate sunt disponibile la adresa http://eurlex.europa.eu/en/treaties/treaties_founding.htm

65

Bibliografie general:
1. Peter Calvocoressi, Politica mondial dup 1945, Editura Allfa,
Bucureti, 2002
2. Florian Grz, Btlia pentru Europa, Bucureti, 1997
3. Documente de baz ale Comunitii i Uniunii Europene, Polirom,
Iai, 1999
4. Pascal Fontaine, Construcia european de la 1945 pn n zilele
noastre, Institutul European, Iai, 1998
5. Bertrand Commelin, Europa economic, Institutul European, Iai, 1998
6. Philippe
Moreau
Defarges,
Organizaiile
internaionale
contemporane, Institutul European, Iai, 1998
7. Charles Zorgbibe, Construcia european. Trecut, prezent, viitor,
Editura Trei, 1998
8. Guillaume Courty, Guillaume Devin, Construcia european, Edit. CNI
Coresi s.a., Bucureti, 2003
9. *Nicolae Pun, Istoria construciei europene, Edit. Fundaiei pentru
Studii Europene, Cluj-Napoca, 1999
10. Nicolae Pun, Adrian Ciprian Pun, Georgiana Ciceo, Europa unit,
Europa noastr, Edit. Presa Universitar Clujean, Cluj-Napoca, 2003
11. Octav Bibere, Uniunea European ntre real i virtual, Editura All,
Bucureti, 1999
12. Elizabeth Pond, Renaterea Europei, Editura Pandora M, Bucureti,
2003
13. Ctlin Turliuc, Istoria i teoria relaiilor internaionale, Cantes, Iai,
2000
14. Helen & William Wallace, Policy-Making in the European Union,
Oxford University Press, Oxford, 1996 , tradus Procesul politic n
Uniunea european, Ediia a IV-a, Editura Arc, Chiinu,2004
15. Michael J. Baun, An Imperfect Union, Westview Press, Boulder,1996
16. William James Adams, Singular Europe: Economy and Polity of the
European Community After 1992, Ann Arbor, Univ. of Michigan
Press, 1992
17. Robert Keohane, Stanley Hoffman, The New European Community:
Decisionmaking and Institutional Change, Westview, Boulder, 1991
18. Julliet Lodge, The European Community and the Challange of the
Future, St. Martin Press, New York, 1993
19. John Pinder, European Community: The Building of a Union, Oxford
University Press, Oxford, 1991

66

20. *John Pinder, Uniunea European. Foarte scurt introducere, Edit.

All, Bucureti, 2005
21. Stelian Scuna, Uniunea European. Construcie, Instituii, Drept,
Edit. All Beck, Bucureti, 2005
22. Cristopher Booker, Richard North, Uniunea European sau Marea
Amgire. Istoria secret a construciei europene, Edit. Antet,
Bucureti, 2004
23. Serge Bernstein, Pierre Milza, Istoria Europei, vol V, Institutul
European, Iai, 1998
24. Peter Calvocoressi, Europa de la Bismark la Gorbaciov, Polirom, Iai,
2003
25. Eliza Campus, Ideea federal n perioada interbelic, Edit. Academiei
Romne, Bucureti, 1993
26. Richard N. Coudenhove-Kalergi, Pan Europa, Edit. Pro Europa, Tg.
Mure, 1997
27. Christian Hen, Jacques Leonard, Uniunea European, ediia a-10-a,
Un memento complet asupra integrrii europene CNDP, Les livres,
Editura C.N.I. Coresi S.A., Bucureti.
28. Liliana Iftode, Proiecte de unificare european n secolele XIX-XX,
Editura Flondor, Rdui, 2007