Sunteți pe pagina 1din 57

BANDON - este decizia de a renunta la un bun sau la un drept (de regula) de

proprietate, luata in anumite conditii prevazute de lege; a parasi pe cineva, lasandu-l


fara sprijin sau ajutor.
ABATERE - incalcarea dispozitiilor cu caracter administrativ sau disciplinar, prevazuta
de legi si de alte reglementari legale si care atrage dupa sine sanctiuni disciplinare sau
contraventionale.
ABROGARE - reprezinta anularea, suprimarea unei legi sau a unei dispozitii legale si
care are ca rezultat scoaterea din vigoare, in total sau in parte, a unui act normativ
printr-un alt act normativ de aceeasi valoare juridica sau de o valoare juridica
superioara. Abrogarea poate fi expresa, cand actul nou o pronunta direct, sau tacita
(implicita), cand dispozitiile din actul anterior devin incompatibile cu cele din actul nou.
ABTINERE (autorecuzarea) - este institutia prin care persoana incompatibila se abtine
sa participe in procesul penal, daca se afla intr-unul din cazurile de incompatibilitate
prevazute de lege.
ABUZ - reprezinta o depasire a legalitatii, este o fapta ilegala, adica exercitarea unui
drept impotriva scopului lui economic si social, a legii sau regulilor de convietuire
sociala.
ABUZ DE DREPT - constituie o fapta ilicita si angajeaza raspunderea civila delictuala a
celui in culpa, in masura in care sunt intrunite conditiile legii.
ABUZ DE INCREDERE - face parte din categoria crimelor si delictelor contra
patrimoniului si consta in insusirea unui bun mobil al altuia, detinut cu orice titlu, sau
dispunerea de acest bun pe nedrept, ori refuzul de a-l restitui, ori fapta de a schimba in
tot sau in parte, substanta sau calitatile marfurilor incredintate spre transport, sau daca
aceasta schimbare s-a efectuat prin folosirea de substante vatamatoare, precum si
fapta de a distruge obiectele primite in gaj de catre creditor.
ABUZ IN SERVICIU CONTRA INTERESELOR PERSOANELOR - este fapta
functionarului public, care, in exercitiul atributiilor sale de serviciu, cu stiinta, nu
indeplineste un act sau il indeplineste in mod defectuos si prin aceasta cauzeaza o
vatamare intereselor legale ale unei persoane.
ABUZ IN SERVICIU CONTRA INTERESELOR PUBLICE - este fapta functionarului
public, care, in exercitiul atributiilor sale de serviciu, cu stiinta, nu indeplineste un act ori
il indeplineste in mod defectuos si prin aceasta cauzeaza o tulburare insemnata bunului
mers al unui organ sau al unei institutii de stat ori al unei unitati publice, institutii publice
sau altei persoane juridice de interes public, sau o paguba patrimoniului acesteia.
ACCEPTARE - este manifestarea vointei de a dobandi un drept, de a primi oferta de
incheiere a unui contract, sau de a primi o succesiune.
ACCEPTAREA SUCCESIUNII - reprezinta modalitatea de exercitare a dreptului de
optiune succesorala ce consta in actul juridic unilateral prin care un mostenitor cu
vocatie universala sau cu titlu universal isi exprima vointa de a primi mostenirea la care
este indreptatit.

ACCESIUNE - reprezinta incorporarea materiala a unui lucru considerat mai putin


important intr-un bun mai important, cu efectul dobandirii dreptului de proprietate asupra
primului bun de catre proprietarul celui de-al doilea.
ACCESIUNE IMOBILIARA ARTIFICIALA - este o forma a accesiunii imobiliare a carei
infaptuire presupune interventia omului, adica constructia sau plantatia facuta de
proprietar pe terenul sau dar cu materialele altuia ori, constructia sau plantatia facuta de
o persoana cu materialele sale pe terenul proprietatea altei persoane, si implica
obligatia proprietarului ce beneficiaza de ea sa plateasca despagubiri celui in
detrimentul caruia a operat
ACCESIUNE IMOBILIARA NATURALA - este o forma a accesiunii imobiliare care se
realizeaza fara interventia omului, adica: aluviunea, avulsiunea, insulele si prundisurile,
precum si accesiunea animalelor.
ACCESIUNE MOBILIARA - forma a accesiunii ce consta in unirea prin incorporare a
unor bunuri mobile care apartin unor proprietari diferiti, unire prin care se formeaza un
lucru mobil nou ce revine proprietarului lucrului cel mai important dintre cele care s-au
unit, cu obligatia de a despagubi pe proprietarul lucrului mai putin important.
ACCIDENT DE MUNCA - este intamplarea neplacuta care produce ranirea, mutilarea
sau moartea cuiva; vatamarea sanatatii sau moartea unui angajat, provocate prin
actiunea, de regula neprevazuta, a unei cauze exterioare victimei in cazul procesului de
munca sau in legatura cu el.
ACHIESARE - este incuviintarea, recunoastea unui act, a unui drept, a unei hotarari; in
cadrul procesului civil este manifestarea in forma procesuala a consimtamantului
paratului de a recunoaste pretentiile reclamantului sau a partii care a pierdut procesul in
fata primei instante de a renunta la calea de atac a recursului. Reprezinta un act
procesual de dispozitie al partilor alaturi de desistare (renuntare) si tranzactia judiciara
pentru stingerea procesului civil, acte ce trebuie facute personal sau prin mandatar cu
procura speciala.
ACONT - este suma de bani platita ca garantie in contul pretului, de una dintre partile
contractante celeilalte parti, inainte ca aceasta sa fi trecut la executarea obligatiei sale.
ACORD - reprezinta consimtamantul la ceva, intelegerea intre doua parti la incheierea
unui act juridic, care, uneori, pentru a fi valabil, se da in fata unui functionar sau in fata
notarului public.
ACORD COMERCIAL - reprezinta forma cea mai frecventa pe care o imbraca tratatele
internationale, este o conventie prin care, de regula, doua state isi reglementeaza
relatiile privind exportul, importul, tranzitul si depozitarea marfurilor, taxele vamale,
sistemul de plata, garantii reciproce etc., si care, de obicei, se incheie la nivel
guvernamental si poate fi pe termen lung sau pe termen scurt.
ACREDITARE - este imputernicirea data unei persoane prin scrisoare de acreditare
intr-o calitate diplomatica.
ACTE PREMERGATOARE - sau investigatiile prealabile, sunt actele procedurale de
natura si functionalitate specifica, situate in afara procesului penal. Scopul lor este de a
completa informatiile pe care le au organele de urmarire penala cu privire la savarsirea

unei infractiuni si de a preintampina inceperea urmaririi penale in mod nejustificat. Pot fi


ascultate anumite persoane, se efectueaza verificari, investigatii, pande operative,
fotografii, filme, verificarea unor inscrisuri, cercetarea la fata locului, interceptarea
comunicatiilor, ascultarea secreta. Nu in orice cauza penala este necesara efectuarea
de acte premergatoare.
ACTE PREPARATORII - sunt actele prin care se pregateste realizarea, executarea
infractiunii de a savarsi o infractiune. Legea penala nu pedepseste actele preparatorii
decat in mod exceptional, in cazul unor delicte grave cand sunt asimilate cu tentativele
si sanctionate ca atare; alteori, sunt incriminate ca delicte si crime de sine statatoare
ACT - este acel document elaborat de o autoritate de stat, prin care se atesta un fapt, o
obligatie, identitatea cuiva. Exista mai multe categorii de acte: actul juridic, actul
administrativ, individual, actul de administrare, act de dispozitie, act procesual, act
procedural.
ACT AUTENTIC - reprezinta mijlocul de proba din categoria inscrisurilor prevazute in
Codul civil, care s-a incheiat cu solemnitatile cerute de lege de un functionar public,
care are dreptul de a functiona in locul unde s-a facut.
ACT DE CRUZIME - este actul savarsit de infractor in timpul consumarii faptei si care
provoaca victimei suferinte fizice sau psihice si chinuri prelungite, ceea ce da
faptuitorului o ferocitate deosebita. Actul de cruzime constituie circumstanta agravanta
reala si se rasfrange si asupra participantilor, daca au hotarat impreuna asupra
acestuia. Actele de cruzime alaturi de actele de violenta fac parte din fenomenul de
agresivitate, care este o componenta a agresivitatii infractorului. Actele violente chiar
daca nu sunt enumerate de lege ca circumstante agravante, instanta de judecata le
poate retine ca atare daca ele imprima faptei un caracter grav.
ACT DE EXECUTIE - este actul prin care se duce la indeplinire hotararea de a savarsi
o infractiune, realizandu-se insasi actiunea care constituie elementul material al
infractiunii. Actul de executie face parte din faza externa a infractiunii, in care se
incadreaza si tentativa. Legislatia penala arata ca actele de executie se pedepsesc ori
de cate ori legea prevede aceasta.
ACTUL DE INCEPERE A URMARIRII PENALE - este actul prin care se dispune
inceperea urmaririi penale de catre organul competent. Inceperea urmaririi penale se
dispune prin rezolutie sau prin proces-verbal, cand organul de urmarire penala se
sesizeaza din oficiu. In cazul constatarii urmarirea penala incepe tot prin proces-verbal
in cursul sedintei de judecata. Acestea fiind actele sau modalitatile legale de incepere a
urmaririi penale.
ACTUL DE SESIZARE - este actul prin care este sesizat organul de urmarire penala
sau se dispune trimiterea in judecata a inculpatului. Cand legea prevede ca inceperea
urmaririi penale nu poate avea loc fara o sesizare speciala, aceasta trebuie facuta in
scris si semnata, iar actul de sesizare trebuie sa cuprinda in mod corespunzator datele
prevazute de plangere. Actul de sesizare al instantei il constituie rechizitoriul sau
plangerea prealabila a persoanei vatamate, in cazurile prevazute de lege.
ACT DE STARE CIVILA - este inscrisul autentic prin care se dovedeste nasterea,
casatoria sau decesul unei persoane.

ACT SUB SEMNATURA PRIVATA - reprezinta un mijloc de proba din categoria


inscrisurilor ce cuprinde pe langa continut si semnatura partilor, elemente necesare
pentru valabilitatea lui.
ACTUL JURIDIC CIVIL - reprezinta manifestarea de vointa facuta cu intentia de a
produce efecte juridice, adica de a crea, modifica ori stinge un raport juridic civil. Actele
juridice sunt de mai multe feluri: acte juridice uni, bi sau multilaterale (in functie de
numarul partilor); acte cu titlul oneros sau gratuit (in functie de scopul urmarit), cele cu
titlul oneros se impart in comutative si aleatorii, iar cele cu titlu gratuit, in liberalitati si
acte dezinteresate; acte constitutive, translative si declarative (dupa efectele pe care le
produc) s.a.
ACTIONAR - este persoana care poseda actiuni la o societate pe actiuni sau la o
societate in comandita pe actiuni.
ACTIONAR SEMNIFICATIV - - este persoana care, nemijlocit si singura, ori prin
intermediul sau impreuna si in legatura cu alte persoane, detine sau este proprietar de
actiuni sau alte valori mobiliare.
ACTIUNEA - este desfasurarea unei activitati in vederea atingerii unui scop pentru
aducerea la indeplinire a unei hotarari delictuoase. Este una dintre modalitatile de
realizare a elementului material al infractiunii, alaturi de inactiune. Actiunea are in
structura sa elemente care poarta denumirea de acte.
ACTIUNE CAMBIALA - este mijlocul juridic prin care posesorul unei cambii isi
realizeaza dreptul sau de creanta izvorat din aceasta, urmarind in cazul in care plata
este refuzata, pe debitorul principal ori pe debitorii in regres. Actiunea cambiala este o
actiune directa si serveste creditorului cambial pentru urmarirea datornicului pe cale
judiciara, putand fi facuta oricand pana la implinirea termenului de prescriptie, dar poate
fi si indirecta sau de regres servind creditorului cambial la urmarirea debitorilor in
regres, fiind posibila atat la implinirea scadentei, cat si in anumite conditii, mai inainte de
data scadenta.
ACTIUNE CIVILA - este mijlocul legal cel mai important de protejare prin constrangere
judiciara a drepturilor civile incalcate sau a intereselor ocrotite de lege nerespectate. In
sens material, reprezinta posibilitatea reclamantului de a obtine recunoasterea sau
realizarea dreptului sau contestat, incalcat, nerespectat, prin contrangerea judiciara a
paratului. In sens procesual, dreptul la actiunea civila reprezinta posibilitatea unei
persoane de a se adresa organului jurisdictional, in vederea apararii dreptului sau
incalcat.
ACTIUNE CIVILA IN PROCESUL PENAL - este mijlocul legal prin care persoana care a
suferit o paguba ca urmare a delictului savarsit, solicita despagubiri in vederea repararii
pagubei produse. Obiectul actiunii civile este tragerea la raspundere civila a
inculpatului, precum si a partii responsabile civilmente. Actiunea civila poate fi alaturata
actiunii penale in cadrul procesului penal, prin constituirea persoanei vatamate ca parte
civila, situatie in care ea trebuie solutionata de instanta penala.
ACTIUNEA CONFESORIE - este acea actiune reala prin care se urmareste ocrotirea
sau valorificarea celorlalte drepturi reale principale (exceptand dreptului de proprietate):
uz, uzufruct, abitatie, superficie, servitute atunci cand o alta persoana obstructioneaza
exercitarea acestor dezmembraminte ale dreptului de proprietate.

ACTIUNEA DIRECTA - consta in dreptul unei persoane de a da in judecata pe


altcineva, parte intr-un act juridic, desi nu este in raport contractual cu paratul.
Constituind o exceptie de la principiul relativitatii efectelor contractului, actiunea directa
confera creditorului o situatie juridica privilegiata, in sensul ca dreptul la o astfel de
actiune se naste, in puterea legii, direct in persoana creditorului, fara a trece nici un
moment prin patrimoniul debitorului sau, astfel incat titularul actiunii directe nu va suferi
concursul celorlalti creditorichiar privilegiatial debitorului sau.
ACTIUNEA IMOBILIARA - desemneaza acea actiune civila care are ca obiect pretentii
privitoare la drepturi asupra unui bun imobil (prin natura si destinatia lui sau prin obiectul
la care se aplica), fiind de competenta instantei locului unde se afla situat imobilul.
ACTIUNEA IPOTECARA - desemneaza actiunea reala care se naste din ipoteca si care
serveste creditorului ipotecar la recuperarea creantei sale ajunse la scadenta, prin
urmarirea bunului ipotecat.
ACTIUNEA IN ANULARE - reprezinta mijlocul procedural de valorificare a dreptului de a
cere in justitie desfiintarea retroactiva a unui act juridic lovit de nulitate relativa.
ACTIUNEA IN CONSTATARE - este actiunea civila prin care se cere ca instanta de
judecata sa constate, prin hotararea sa, fie existenta unui drept, fie inexistenta unui
drept pretins al paratului.
ACTIUNE IN CONSTATAREA NULITATII ABSOLUTE A UNUI ACT JURIDIC - este
acel mijloc procedural de valorificare a dreptului de a cere in justitie desfiintarea
retroactiva a unui act juridic lovit de nulitate absoluta, actiune ce poate fi intentata de
oricare din parti, de catre procuror si de catre orice persoana interesata, oricand fiind
imprescriptibila.
ACTIUNE IN JUSTITIE - este mijlocul legal in temeiul caruia se poate aduce inaintea
justitiei conflictul de drept nascut din incalcarea unei norme. Prin ea se solicita instantei
judecatoresti constatarea sau realizarea unui drept si este conditia necesara ca o
instanta sa exercite atributiile sale jurisdictionale. Ea este concretizata in cererea de
chemare in judecata (in materie civila), in plangerea prealabila adresata de persoana
vatamata direct instantei de judecata, in conditiile prevazute de lege.
ACTIUNE PENALA - este mijlocul prevazut de lege prin care se realizeaza, in justitie,
tragerea la raspunderea penala a persoanelor care au savarsit crime si delicte si
pedepsirea acestora. Actiunea penala se pune in miscare prin actul de inculpare
prevazut de lege (ordonanta procurorului, rechizitoriul de trimitere in judecata, daca
actiunea penala nu a fost pusa in miscare in cursul urmaririi) si constituie mijlocul de
sesizare a instantei, care, odata investita, este obligata sa judece. Actiunea penala se
poate exercita in tot cursul procesului penal si constituie mijlocul de sesizare al instantei
de judecata si temeiul juridic in baza caruia partile isi exercita drepturile ce le revin.
ACTIUNE IN PRESTATIE TABULARA - este actiunea reala prin care cel indreptatit sasi intabuleze in cartea funciara un drept real imobiliar poate cere instantei judecatoresti
sa dispuna inscrierea acelui drept in cartea funciara, daca cel obligat refuza sa predea
inscrisul necesar pentru stramutarea ori constituirea dreptului respectiv in favoarea sa,
hotarare care sa suplineasca inscrisul de constituire sau de stramutare a dreptului real
imobiliar si sa serveasca la intabularea acestuia.

ACTIUNE IN REGRES - reprezinta acea actiune civila prin care cel obligat poate cere in
justitie obligarea aceluia pentru care a platit sa inapoieze platile facute pe seama lor.
ACTIUNE IN RESCIZIUNE - reprezinta actiunea civila prin care partea indreptatita cere
instantei judecatoresti anularea unui act juridic pentru leziune.
ACTIUNE IN RESTITUIREA PLATII NEDATORATE - este actiunea civila prin care cel
ce a facut o plata nedatorata cere restituirea ei de la cel care a primit-o fara drept.
ACTIUNE IN REVENDICARE - este actiunea prin care proprietarul care a pierdut
posesia asupra unui bun individual determinat, cere instantei sa i se stabileasca dreptul
de proprietate asupra bunului si sa redobandeasca posesia lui de la cel care il
stapaneste fara drept.
ACTIUNE IN REVENDICARE MOBILIARA - este actiunea ce poate avea ca obiect
numai bunuri mobile in care reclamantul revendicant va trebui sa dovedeasca ca a fost
posesor al bunului revendicat, ca acel lucru a iesit din patrimoniul lui fara voia sa si ca
bunul respectiv este identic cu acela aflat in detentia ilegala a paratului.
ACTIUNEA IN REZILIERE - este mijlocul procedural de valorificare, in caz de
neintelegere intre parti, a dreptului de obtine rezilierea unui contract sinalagmatic pentru
neexecutarea culpabila a obligatiilor celeilalte parti.
ACTIUNEA IN REZOLUTIE - este mijlocul procedural prin care una din partile unui
contract poate cere rezolutiunea contractului pentru neexecutarea culpabila a obligatiilor
celeilalte parti. In cazul in care partile au stipulat in contract un pact comisoriu de gradul
II si III, actiunea in rezolutie este o actiune de constatare.
ACTIUNEA IN SIMULATIE - este mijlocul procedural prin care se cere instantei de
judecata inlaturarea unui act juridic aparent, simulat, descoperindu-se existenta si
cuprinsul actului juridic secret incheiat de parti. Actiunea poate fi intentata de oricare
dintre partile actului juridic, precum si de tertii care au interesul sa se prevaleze de actul
secret.
ACTIUNEA MIXTA - este acea actiune civila prin care se exercita concomitent un drept
real si un drept personal (de creanta), ambele luand nastere din aceeasi operatiune
juridica.
ACTIUNEA MOBILIARA - este actiunea civila ce are ca obiect pretentii privitoare la
drepturi asupra unui bun mobil corporal sau incorporal, ori mobil prin anticipatie, fiind de
competenta instantei unde se afla domiciliul paratului.
ACTIUNEA NEGATORIE - reprezinta actiunea reala prin care reclamantul contesta
faptul ca paratul ar avea un drept de superficie, un drept de uzufruct, uz, abitatie ori de
servitute.
ACTIUNEA OBLICA - este actiunea civila prin care creditorul chirografar exercita in
numele debitorului sau drepturile si actiunile patrimoniale neexercitate de catre acesta,
reprezentand un mijloc preventiv de aparare impotriva pericolului insolvabilitatii
debitorului si urmareste ca scop conservarea patrimoniului acestuia. Pentru exercitarea
actiunii oblice debitorul trebuie sa fi neglijat ori sa fi refuzat a-si executa el insusi dreptul
in exercitarea caruia i se subroga creditorul, sa existe un pericol de insolvabilitate al

debitorului prin pierderea dreptului neexercitat de el sau, creanta creditorului sa fie certa
si lichida.
ACTIUNEA PAULIANA - este acea actiune prin care creditorul poate cere anularea
actelor juridice facute in frauda drepturilor sale de catre debitor, pentru a carei intentare
este necesara existenta unei fraude din partea debitorului, sa se fi prejudiciat drepturile
creditorului, care sa constea in micsorarea gajului general de natura sa determine
insolvabilitatea totala sau partiala a debitorului, actul atacat sa nu constituie exercitiul
unui drept strict personal al debitorului; creanta creditorului sa fie anterioara actului
atacat, sa fie certa, lichida si exigibila; in cazul actelor cu titlu oneros, tertul sa fi
participat in complicitate cu debitorul la frauda.
ACTIUNEA PERSONALA - este actiunea care se intemeiaza pe un drept personal, de
creanta, servind la exercitarea sau apararea acelui drept.
ACTIUNEA PETITORIE - este acea actiune reala imobiliara care tinde la apararea
dreptului de proprietate sau a altui drept real imobiliar si care priveste insusi fondul
dreptului ce apartine numai titularului dreptului incalcat, contestat sau nerespectat.
ACTIUNEA POSESORIE - este actiunea reala imobiliara prin care se urmareste
apararea posesiunii imobilului, putand fi intentata de posesorchiar daca nu este si
proprietarul imobilului respectiv.
ACTIUNEA REALA - este actiunea civila prin care se urmareste ocrotirea sau
valorificarea unui drept real.
ACTIUNILE LA PURTATOR - sunt acele actiuni emise de societatile comerciale care nu
prezinta mentiunea numelui titularului, ele apartinand celui care le poseda.
ACTIUNILE NOMINATIVE - sunt actiunile emise de societati comerciale la care numele
titularului este mentionat atat pe titlu cat si in registrul societatii. Astfel numai titularii lor
pot exercita drepturile pe care le incorporeaza, ele pot fi cesionate, dar acest lucru
trebuie mentionat in registrul societatii.
ACUZATUL (invinuit sau inculpat) - este persoana invinuita de savarsirea unor fapte
penale de o anumita gravitate, numite crime. El este considerat parte principala in
procesul penal.
ACUZATOR - este persoana care acuza. In procesul penal, dovedirea vinovatiei revine
acuzarii, adica procurorului, respectiv partii vatamate, in situatia in care actiunea penala
se pune in miscare la plangerea prealabila a acesteia adresata direct instantei de
judecata. Procurorul nu are numai sarcina de a dovedi invinuirea, ci este obligat sa
administreze probe si in favoarea inculpatului.
ADJUDECAREA - este modul de dobandire a dreptului de proprietate constand in
atribuirea, prin hotarare judecatoreasca, a unui bun scos la licitatie publica persoanei
care ofera pretul cel mai mare.
AD PROBATIONEM - este o locutiune latina, utilizata in legatura cu o conditie de forma
a unui act juridic pentru a exprima ideea ca aceasta este ceruta de lege numai pentru
dovada existentei actului respectiv si nu pentru validitatea acestuia.

AFINI - sunt persoanele intre care exista o legatura de rudenie (sotii intre ei nu sunt
afini, asa cum nici rudele unuia dintre soti nu sunt afini cu rudele celuilalt sot).
AFLAREA ADEVARULUI - reprezinta un principiu fundamental in procesului penal,
conform caruia, in desfasurarea procesului penal trebuie sa se asigure aflarea
adevarului cu privire la faptele si imprejurarile cauzei, precum si cu privire la faptuitor.
AGRESOR - este persoana care savarseste o agresiune si devine susceptibila de a fi
trasa la raspundere penala.
ALIBI - reprezinta dovada sau mijlocul de aparare prin care o persoana isi dovedeste
nevinovatia rezultata din constatarea ca la data savarsirii crimei se afla in alta parte
decat in locul unde s-a comis aceasta.
ALIENABIL - este un atribut juridic ce caracterizeaza anumite categorii de drepturi sau
de bunuri, exprimand posibilitatea instrainarii acestora prin acte juridice cu respectarea
dispozitiilor prevazute de lege.
ALUVIUNEA - reprezinta o forma a accesiunii imobiliare naturale ce consta in cresterile
de pamant care se fac succesiv de-a lungul malurilor apelor curgatoare, crestere ce se
cuvine proprietarului fondului riveran.
AMENDAMENT - reprezinta acel text care se introduce intr-un proiect de lege, pentru a
preciza, a completa sau pentru a modifica unele dispozitii.
AMENDA - este sanctiunea administrativa, contraventionala, fiscala sau civila care
consta in obligatia autorilor unor fapte ilicite, de a plati o suma de bani la bugetul de
stat.
AMENDA JUDICIARA - reprezinta sanctiunea ce se aplica de catre organul de urmarire
penala prin ordonanta si de instanta de judecata, prin incheiere, persoanei care in
cursul procesului penal a savarsit o abatere judiciara dintre cele prevazute de legea
procesual penala.
AMENDA PENALA - este pedeapsa principala ce consta in suma de bani pe care
infractorul este condamnat de instanta sa o plateasca. Este prevazuta ca o sanctiune
alternativa cu pedeapsa inchisorii si se aplica numai in limitele prevazute de lege.
AMNISTIA - cauza care inlatura raspunderea penala alaturi de prescriptia raspunderii
penale, lipsa plangerii prealabile si impacarea partilor. Aceasta cauza inlatura
posibilitatea aplicarii sanctiunilor si nu priveste caracterul penal al faptei. Este un act de
clementa a puterii supreme legislative prin care se inlatura raspunderea penala pentru
fapta savarsita. Ea se acorda prin lege si, daca intervine inainte de condamnare,
inlatura raspunderea penala, iar daca intervine dupa condamnare inlatura si executarea
pedepsei, precum si celelalte consecinte ale condamnarii. Amnistia nu are efecte
asupra masurilor de siguranta, educative si asupra drepturilor persoanei vatamate (nu
inlatura actiunea civila).
AMPRENTA - este urma lasata prin presare pe o suprafata, si poate fi: amprenta
digitala (urma lasata de tesuturile papilare ale degetului); amprenta palmara (lasata de
palma); amprenta plantara (lasata de talpa piciorului descult).

ANCHETA INTERNATIONALA - reprezinta o modalitate de solutionare pasnica a


diferendelor ce consta in clarificarea unor chestiuni foarte controversate ce formeaza
obiectul diferendului international, de catre o comisie desemnata in acest scop de
partile aflate in litigiu sau de catre o organizatie internationala ale carei concluzii au un
caracter facultativ.
ANTECONTRACTUL DE VNZARE-CUMPARARE - este acordul de vointa contractual
prin care o parte sau ambele parti se obliga sa semneze in viitor un anumit contract de
vanzare-cumparare, stabilind si continutul esential al acestuia.
ANTREPRENOR - este persoana care a incheiat un contract de atrepriza, obligandu-se
astfel fata de cocontractantul sau, numit client sau beneficiar, sa execute, pe riscul sau,
o anumita lucrare in schimbul unui pret stabilit in raport cu rezultatul obtinut.
ANULABIL - este acel caracter al unui act juridic de a fi susceptibil de anulare, daca nu
a fost incheiat cu respectarea dispozitiilor legale in vigoare.
ANULARE - este acea sanctiune civila ce consta in desfiintarea retroactiva prin hotarare
judecatoreasca a unui act juridic lovit de nulitate relativa
APATRID - este persoana care nu are cetatenia nici unui stat dar pentru al caror statut
juridic international au fost elaborate doua conventii: Conventia privind statutul
apatrizilor de la New York din 1954, conform careia apatrizii de pe teritoriul unui stat se
vor bucura de un tratament la fel de favorabil ca si acela acordat strainilor, si Conventia
pentru reducerea cazurilor de apatridie semnata la New York in 1961.
APARATOR - este persoana care are calificarea profesionala, cunostinte de specialitate
si dreptul sa acorde asistenta juridica sau sa reprezinte partile intr-un proces. Dreptul la
aparare constituie un drept fundamental al cetatenilor fiind consacrat de Constitutie si in
Codul de procedura penala.
APEL - este calea de atac ordinara prevazuta de Codul de procedura penala, fiind al
doilea grad de jurisdictie asupra fondului cauzei. De regula, pot fi atacate cu apel toate
sentintele, cu exceptia unor sentinte pronuntate de tribunalul militar privind crimele si
delictele contra ordinii si disciplinei militare, sentintele pronuntate de curtile de apel si
Curtea Militara de Apel, sentintele pronuntate de sectia penala si sectia militara a Curtii
Supreme de Justitie.
APRECIEREA PROBELOR - operatiune ce consta in evaluarea si compararea probelor
administrate, si formularea concluziilor cu privire la puterea probanta si valoarea lor intro cauza penala. Aprecierea unei probe se face de catre organul de urmarire penala si
de instanta de judecata potrivit convingerii lor, formate in urma examinarii tuturor
probelor administrate si conducandu-se dupa constiinta lor.
ARBITRAJUL INTERNATIONAL - reprezinta modul de reglementare a diferendelor
internationale, in care partile, printr-o conventie formala, se supun deciziei unei terte
parti in urma unei proceduri contencioase din care rezulta o hotarare definitiva. Scopul
arbitrajului este acela de a hotari pe baza aplicarii regulilor convenite anterior de parti si
a dreptului international solutionarea intr-un anumit mod a conflictului ivit intre ele.

ARESTAREA - este privarea de libertate a unei persoane, masura procesuala


prevazuta de Codul de procedura penala si a carei aplicare asigura desfasurarea
normala a procesului penal in vederea realizarii scopului acestuia.
ARVUNA - reprezinta suma de bani pe care o parte o da celeilalte parti in urma
incheierii unui contract sau a unui antecontract, urmand ca in caz de nerealizare a
contractului din culpa uneia dintre parti, aceasta sa piarda suma deja platita, respectiv
sa restituie dublul sumei primite daca acest lucru este prevazut in mod expres in
contract.
ASCENDENTII ORDINARI - sunt ascendentii defunctului, altii decat parintii lui (care
sunt ascendenti privilegiati), adica bunici, strabunici etc. fara limita de grad, care pot fi
din casatorie, din afara casatoriei, sau in cazul adoptiei cu efecte depline, din rudenia
civila rezultat al adoptiei si care alcatuiesc clasa a III-a de mostenitori legali.
ASCENDENTII PRIVILEGIATI - sunt parintii defunctului chemati la succesiunea
acestuia si fac parte din clasa a II-a de mostenitori legali.
ASIGURAREA - este masura care se ia in vederea prevenirii, inlaturarii, repararii unor
consecinte negative ce se vor putea produce datorita unor evenimente daunatoare,
numite in acest caz riscuri asigurate.
ASIGURAT - este subiectul unui raport juridic de asigurare care, in cazul producerii
evenimentului asigurat, este indreptatit sa pretinda prestatia pe care o implica tipul
respectiv de asigurare.
ASOCIAT - este o parte intr-un contract de societate, membru al unei asociatii.
ASOCIATIA DE PROPRIETARI - organizatie a proprietarilor apartamentelor dintr-o
cladire cu mai multe apartamente proprietate privata sau mixta.
ASOCIATIA MAGISTRATILOR - asociatie profesionala a judecatorilor si procurorilor cu
personalitate juridica si statut propriu.
ASISTENTA JURIDICA - este forma prin care se manifesta dreptul la aparare. Invinuitul
sau inculpatul are dreptul sa fie asistat de un aparator in tot cursul urmaririi penale si al
judecatii, iar organele judiciare sunt obligate sa-i aduca la cunostinta acest drept.
AUDIERE - este un act procedural ce consta in ascultarea invinuitului sau inculpatului, a
celorlalte parti din procesul penal, a martorului, precum si a expertului, care se poate
realiza pe tot cuprinsul procesului penal in modul si in conditiile prevazute de lege.
AUTOR - este persoana care a creat o opera literara, artistica, stiintifica sau orice alta
opera de creatie intelectuala si care se bucura de toate prerogativele care alcatuiesc
continutul dreptului de autor asupra operei pe care a creat-o.
AUTORITATE DE LUCRU JUDECAT - este un principiu juridic potrivit caruia hotararile
judecatoresti definitive capata autoritate (putere) de lucru judecat, nemaiputand fi
atacate decat prin caile de atac extraordinare. Hotararile judecatoresti definitive devin
executorii si impiedica o noua urmarire pentru aceeasi fapta, chiar daca acesteia i s-ar
da o noua incadrare juridica.

AUTORITATEA TUTELARA - este organul de stat caruia ii revin, conform legii, atribute
privitoare la stabilirea si organizarea tutelei, la supravegherea, controlul si indrumarea
activitatii de ocrotire a minorului si a altor incapabili.
AUTORIZATIA PREALABILA - este actul administrativ a carui existenta si valabilitate
conditioneaza posibilitatea incheierii legale a unui act juridic civil sau a desfasurarii unei
anumite activitati, controlate in prealabil de catre organul de stat competent.
AVULSIUNE - este forma a accesiunii imobiliare naturale ce consta in alipirea la un
teren a unei bucati de pamant smulse de la un alt teren, prin actiunea unei ape
curgatoare, bucata de teren care devine proprietatea titularului terenului la care s-a
produs alipirea, cu posibilitatea pentru fostul proprietar de a o revendica in termen de un
an. Inapoi

BANCRUTA FRAUDULOASA - consta in falsificarea, sustragerea sau distrugerea


evidentelor societatii sau ascunderea unei parti din activul societatii, infatisarea de
datorii neexistente sau prezentarea in registrele societatii, in alt act ori in bilant, a unor
sume nedatorate, precum si in caz de faliment al societatii, instrainarea in frauda
creditorilor a unei parti insemnate din activ.
BARTER - constituie o forma de compensare a valorilor privind marfurile exportate si
importate de un grup restrans de parteneri din doua tari diferite, cu scopul de a se evita
plata lor in valuta. Spre deosebire de cliring, care se incheie prin acorduri
guvernamentale, operatiunile de barter au la baza conventii incheiate cu firme
comerciale participante.
BANUIT - este un concept folosit in practica judiciara care desemneaza persoana
presupusa ca ar fi savarsit o infractiune, dar cu privire la care nu exista probe suficiente
pentru a fi pusa sub urmarire penala.
BENEFICIAR - este persoana in folosul careia se constituie sau se transfera un drept
subiectiv, ori se executa o lucrare sau se presteaza un anumit serviciu in conditiile si la
termenele stabilite printr-un act juridic; este cel in folosul caruia se constituie un drept
real de folosinta asupra unui teren.
BILET LA ORDIN - reprezinta titlul de credit in baza caruia o persoana, numita emitent,
isi asuma obligatia de a plati altei persoane, numita beneficiar, o suma de bani la
implinirea termenului de scadenta.
BIROU DE CARTE FUNCIARA - reprezinta un compartiment auxiliar al judecatoriei,
care are ca obiect de activitate inscrierea in cartea funciara a actelor si faptelor juridice
referitoare la imobile.
BREVET DE INVENTIE - reprezinta acel inscris oficial prin care se face descrierea unei
inventii si instituirea protectiei juridice asupra acesteia, si care ofera titularului dreptul de
folosire exclusiva a inventiei respective.
BUNA CREDINTA - este convingerea intima a unei persoane ca tot ceea ce face este
bine, conform legii; este obligatia de comportament conform cu regulile de convietuire,
care revine partilor la incheierea si executarea unei conventii. Are importanta si pentru a

se face deosebirea intre martorul de buna credinta si martorul de rea-credinta sau


mincinos.
BUNURILE - reprezinta acele lucruri in privinta carora se pot constitui drepturi si
obligatii patrimoniale si care pot constitui o valoare economica.
BUNURILE COMUNE - sunt bunurile dobandite in timpul casatoriei de oricare dintre soti
care, de la data dobandirii lor, sunt bunuri comune ale sotilor. Pot deveni bunuri comune
toate bunurile fara a distinge daca sunt mobile sau imobile, corporale sau incorporale,
daca sunt indeplinite conditiile prevazute de lege. Sotii sunt egal indreptatiti sa
administreze si sa dispuna de bunurile comune care nu pot fi urmarite de creditorii
personali ai unuia dintre soti. Nici unul dintre soti nu poate instraina si nici nu poate
greva un teren sau constructie, ce face parte din bunurile comune, daca nu are
consimtamantul expres al celuilalt sot. La desfacerea casatoriei bunurile comune fac
obiectul partajului.
BUNURILE CORPORALE - definesc acele bunuri care au o existenta materiala.
BUNURILE DIVIZIBILE - reprezinta acele lucruri care pot fi impartite in mai multe
diviziuni, fragmente, parti, etc., fara ca prin acesta sa li se schimbe destinatia.
BUNURILE FRUGIFERE - sunt acele bunuri susceptibile de a produce fructe naturale,
industriale sau civile.
BUNURILE FUNGIBILE - sunt acele bunuri susceptibile de inlocuire cu altele de acelasi
fel pentru executarea unor obligatii stabilite prin vointa partilor.
BUNURILE GENERICE - sunt acele bunuri ce se caracterizeaza prin insusiri comune
lucrurilor apartinand aceluiasi gen, clase sau categorii.
BUNURILE IMOBILE - sunt acele lucruri care au o asezare fixa, stabila, care nu pot fi
mutate dintr-un loc in altul fara sa-si piarda destinatia initiala sau identitatea. Pot fi
bunuri imobile prin destinatia lor, prin natura lor sau prin obiectul la care se aplica.
BUNURILE INDIVIZIBILE - sunt acele bunuri ce nu pot fi impartite in mai multe
fragmente, parti, fara a i se schimba destinatia. Indivizibilitatea unui lucru rezulta din
natura lui.
BUNURILE MOBILE - sunt acelea care nu au o asezare fixa, stabila, care poate fi
miscat dintr-un loc in altul prin forta proprie sau cu concursul unei energii straine, fara
sa-si piarda valoarea economica. Un bun poate fi mobil prin natura lui, prin anticipatie
sau prin determinarea legii.
BUNURILE NECOMSUMPTIBILE - sunt acelea care pot face obiectul unor acte de
folosinta repetate, fara a-si pierde identitatea sau fara a trebui sa treaca in alt
patrimoniu.
BUNURILE PRINCIPALE - sunt acele lucruri care au o existenta de sine statatoare, o
destinatie economica proprie si un regim juridic independent, si la utilizarea carora pot
servi unul sau mai multe lucruri accesorii.

BUNURILE PUBLICE - sunt bunurile ce apartin domeniului public si sunt de uz sau de


interes public, declasate ca atare prin acte normative. Dreptul de proprietate asupra
acestor bunuri apartine statului si unitatilor administrativ-teritoriale, care exercita
posesia, folosinta si dispozitia asupra lor, in limitele si in conditiile prevazute de lege.
BUNURILE SUCCESORALE - sunt acele bunuri care intra in componenta masei
succesorale.
BUNURILE VIITOARE - sunt bunurile care fac obiectul unei obligatii civile care urmeaza
a fi produse sau dobandite de debitor.
BUNELE MORAVURI - constituie ansamblul normelor de conduita cu caracter moral, la
care legea civila face uneori trimitere pentru a fi luate in considerare de catre instantele
de judecata, ca un criteriu de apreciere a caracterului imperativ a unor texte de lege, a
caracterului licit al unei cauze sau conditii contractuale.
BURSA DE VALORI - - este o institutie cu personalitate juridica ce asigura publicului,
prin activitatea intermediarilor autorizati, sisteme, mecanisme si proceduri adecvate
pentru efectuarea continua, ordonata, transparenta si echitabila a tranzactiilor cu valori
mobiliare si care constituie piata oficiala si organizata pentru negocierea valorilor
mobiliare admise la cota, oferind economiile investite in ele garantie morala si securitate
financiara prin masurarea continua a lichiditatii respectivelor valori mobiliare. Inapoi

CADASTRUL- reprezinta sistemul unitar si obligatoriu de evidenta tehnica, economica


si juridica prin care se realizeaza identificarea, inregistrarea, reprezentarea pe harti si
planuri cadastrale a tuturor terenurilor, precum si a celorlalte bunuri imobile de pe intreg
teritoriul tarii.
CADUCITATEA - reprezinta lipsa de eficacitate a unui act juridic, determinata de un
eveniment independent de vointa sau de culpa partilor, dupa incheierea valabila a
actului, si care impiedica producerea efectelor sale.
CALEA DE ATAC - este un mijloc juridic procesual, pus la dispozitia partii interesate,
procurorului etc., prin care se creeaza posibilitatea verificarii legalitatii si temeiniciei,
hotararilor judecatoresti si inlaturarea eventualelor greseli judiciare.
CALITATEA - reprezinta acel ansamblu de insusiri specifice pe care trebuie sa le aiba
produsele sau bunurile care formeaza obiectul unui contract in concordanta cu
prevederile legale si conventionale.
CALOMNIA - - face parte din grupul delictelor contra demnitatii, si care consta in
afirmarea sau imputarea in public, prin orice mijloace, a unei fapte determinate
privitoare la o persoana, care, daca ar fi adevarata, ar expune acea persoana la o
sanctiune penala, administrativa sau disciplinara, ori dispretului public.
CAMBIA - reprezinta acel titlu de credit ce contine o obligatie de plata sau de a face
fara sa se plateasca fara contraprestatie o suma determinata, in virtutea careia o
persoana da mandat altei persoane sa execute acea obligatie in favoarea unei a treia
persoane, numita beneficiar, la implinirea scadentei.

CAPACITATEA DE EXERCITIU - - reprezinta capacitatea persoanei de a-si exercita


drepturile si de a-si asuma obligatiile, savarsind acte juridice, personal sau prin
reprezentantul legal - parinte sau tutore. Aceasta se dobandeste la data la care
persoana devine majora si inceteaza o data cu moartea persoanei sau cu ocazia punerii
sub interdictie judecatoreasca.
CAPACITATEA DE FOLOSINTA - - reprezinta capacitatea de a avea drepturi si
obligatii. Aceasta incepe la nasterea persoanei si inceteaza o data cu moartea acesteia.
CAPACITATEA JURIDICA - reprezinta aptitudinea generala a persoanei fizice sau
juridice de a avea drepturi si obligatii recunoscute de lege, de a fi subiect de drept.
CAPACITATEA PENALA - este aptitudinea unei persoane de a raspunde penal pentru
crimele sau delictele savarsite. De regula, orice persoana are capacitate penala. Nu au
capacitate penala minorii pana la varsta de 14 ani si persoanele bolnave mintal
(incapabilii), categorii de persoane care, din cauza varstei sau starii mintale, nu au
discernamantul necesar pentru a-si da seama de faptele savarsite si de consecintele
acestora.
CAPACITATEA SUCCESORALA - este aptitudinea unei persoane de a fi subiect al
drepturilor si obligatiilor ce le implica calitatea sa de mostenitor. Capacitatea
succesorala a persoanei fizice incepe de la nasterea acesteia si inceteaza la data mortii
sau la data stabilita printr-o hotarare de declarare a mortii sale prezumate, precum si
daca se ivesc cazuri de nedemnitate succesorala.
CAPITALUL SOCIAL - este acea parte din patrimoniul unei societati comerciale, care
cuprinde aportul in bani sau in natura, adus de membrii societatii la data constituirii
acesteia, pentru a servi la infaptuirea activitatii ei si la atingerea scopului urmarit.
CARTEA FUNCIARA - este sistemul de publicitate imobiliara intemeiat pe identificarea
cadastrala a imobilelor; care poate fi colectiva (pentru intreaga constructie) sau
individuala (pentru fiecare etaj, apartament sau parcela de teren avand proprietari
diferiti).
CASAREA - defineste desfiintarea unei hotarari judecatoresti ca urmare a admiterii unei
cai de atac (recurs, apel, recurs in anulare).
CAUTIUNEA - reprezinta suma de bani depusa de inculpat prin care se garanteaza
respectarea de catre acesta a obligatiilor cei revin pe timpul liberarii provizorii si este la
dipozitia organului de urmarire penala sau a instantei de judecata care a dispus
liberarea provizorie pe cautiune.
CAZIERUL JUDICIAR - reprezinta un sistem de organizare si clasificare a fiselor de
evidenta in care sunt consemnate datele privind antecedentele penale ale unei
persoane (sanctiunile penale ce i s-au aplicat, inceperea, intreruperea si incetarea
executarii pedepsei inchisorii, liberarea conditionata, amnistia, gratierea, prescriptia,
reabilitarea etc.), in mod provizoriu, pana la solutionarea definitiva a cauzei date privind
punerea in miscare a actiunii penale si arestarea preventiva luata impotriva invinuitului
(inculpatului).
CAZUL FORTUIT - reprezinta o cauza care inlatura caracterul penal al faptei si
vinovatia persoanei, cand actiunea sau inactiunea, care a produs rezultatul periculos, a

intrat in concurs cu o forta straina de constiinta si vointa persoanei, interventie care a


dat nastere unui rezultat pe care faptuitorul nu l-a conceput si nici nu l-a urmarit. Cazul
fortuit inlatura si raspunderea civila.
CASATORIA - reprezinta uniunea liber consimtita intre un barbat si o femeie, incheiata
potrivit dispozitiilor legale, cu scopul de a intemeia o familie, si care este reglementata
de normele imperative ale legii. Actul juridic prin care se incheie casatoria nu poate fi
considerat un contract deoarece in cazul unui contract fiecare parte urmareste un scop
diferit, pe cand in cazul casatoriei ambele parti urmaresc un scop comun, acela de a
intemeia o familie; pentru ca efectele juridice ale contractului sunt determinate de parti,
in timp ce efectele casatoriei sunt prestabilite de lege, cei care se casatoresc au numai
posibilitatea de a accepta sau nu statutul legal al casatoriei asa cum este el stabilit de
lege; in principiu, contractul poate fi susceptibil de modalitati, pe cand casatoria nu
poate fi afectata de asemenea modalitati; casatoria nu poate inceta prin simplul acord
de vointa al partilor sau prin vointa unilaterala a uneia dintre parti, precum in cazul
contractelor; in cazul nerespectarii obligatiile contractuale de catre una din parti,
cealalta parte poate cere rezolutiunea contractului, dar casatoria nu poate fi desfacuta
decat prin divort in conditiile stabilite prin lege.
CASATORIA FICTIVA - este o forma a simulatiei, cand nu s-a incheiat in scopul de a
intemeia o familie, adica de a crea relatii patrimoniale si personale pe care casatoria le
implica ci, cu scopul de a obtine anumite rezultate care altfel nu s-ar fi putut obtine, fiind
un mijloc pentru realizarea unui scop ilicit. Daca din casatoria fictiva s-au nascut ori
conceput copii, ceea ce presupune ca sotii au convietuit, nu se mai poate declara
nulitatea casatoriei pentru fictivitate.
CASATORIA PUTATIVA - este aceea care, desi nula sau anulata, produce totusi unele
efecte fata de sotul care a fost de buna-credinta la incheierea ei, adica de a nu fi
cunoscut cauza nulitatii casatoriei.
CEDAT - este debitorul unui raport juridic de obligatie care a facut obiectul unei cesiuni
de creanta, prin efectul careia o alta persoana numita cesionar, a devenit creditor in
locul cedentului.
CEDENT - este creditorul care isi transmite dreptul sau unei alte persoane numite
cesionar, printr-o cesiune de creanta.
CENZOR - este persoana desemnata sa verifice gestiunea unei organizatii, societati
comerciale etc. , ce face parte dintr-o comisie de cenzori sau de revizie; este persoana
aleasa de catre Adunarea generala a unei societati comerciale, dintre asociatii ei sau
din afara, pentru a verifica conturile prezentate de administratie.
CERCETAREA - defineste actiunile desfasurate de organele de urmarire penala sau de
jurisdictie pentru stabilirea existentei sau inexistentei unei infractiuni, imprejurarile si
conditiile in care fapta penala s-a savarsit si identificarea infractorului.
CERCETAREA LA FATA LOCULUI - este activitatea de urmarire penala, ce consta in
cercetarea nemijlocita si amanuntita a locului unde s-a savarsit infractiunea pentru a se
face constatari cu privire la locul savarsirii faptei, a se descoperi si a se fixa urmele
infractiunii, precum si imprejurarile in care infractiunea a fost comisa. Ea se efectueaza
de catre organele de urmarire penala si de catre instanta de judecata, atunci cand este
necesar, in prezenta partilor si a invinuitului sau a inculpatului arestat.

CERTIFICATUL - reprezinta inscrisul eliberat de catre un organ de stat, prin care se


adevereste existenta unei fapte sau savarsirea unui act juridic.
CERTIFICATUL DE MOSTENITOR - este inscrisul oficial prin care, la incheierea
procedurii succesorale notariale, notarul constata calitatea de mostenitor a unei
persoane, precum si drepturile succesorale ale acesteia, si care constituie totodata si
dovada acestei calitati.
CERTIFICATUL DE NASTERE - reprezinta certificatul de stare civila eliberat unei
persoane cu ocazia nasterii sale si in care se consemneaza acest eveniment.
CESIONARUL - este acea persoana care dobandeste de la cedent calitatea de creditor
intr-un raport juridic de obligatie preexistent, printr-o cesiune de creanta.
CESIUNEA DE CREANTA - reprezinta mijlocul specific de transmitere a obligatiilor
constand in acordul de vointe prin care creditorulnumit cedenttransmite in mod voluntar,
cu titlu oneros sau cu titlu gratuit, dreptul sau de creanta unei alte persoanenumita
cesionarcare va deveni astfel creditor in locul sau, si care va putea incasa creanta
cedata de la debitor.
CETATENIA - reprezinta legatura juridica si politica permanenta dintre o persoana fizica
si un stat, care genereaza si exprima drepturile si obligatiile reciproce dintre acea
persoana si statul al carui cetatean este.
CHIRIAS - este acea persoana care dobandeste folosinta unei locuinte sau a altui bun
in baza unui contract de inchiriere, platind in schimb o suma de bani numita chirie.
CITATIA - este actul procedural, prin care o persoana este chemata in fata organelor de
urmarire penala sau a instantei de judecata. Citatia are caracter de ordin si obliga
persoana citata sa se prezinte la data si la locul indicat, in caz de neprezentare
putandu-i-se aplica amenda judiciara prevazuta de lege.
CLASA DE MOSTENITORI - reprezinta categoria de persoane aflate in relatii de
rudenie cu defunctul, care sunt chemate la succesiunea acestuia in ordinea stabilita de
lege.
CLAUZA - este prevederea sau stipulatia cuprinsa intr-un act juridic. Clauza
contractuala se stabileste in contract prin acordul de vointa al partilor. Clauza penala
este clauza prin care partile evalueaza, anticipat si prin apreciere, daunele ce i se cuvin
creditorului in caz de neexecutare, executare cu intarziere sau executare
necorespunzatoare a clauzelor contractuale.
CLAUZA COMPROMISORIE - reprezinta o stipulare cu caracter specialce vizeaza
diferendele care pot sa apara in legatura cu aplicarea sau interpretarea tratatului
respectiv - sau, cu caracter generalcare vizeaza toate diferendele ce pot sa apara intre
parti- dintr-un tratat bilateral sau multilateral, prin care statele-parti se obliga ca, in cazul
aparitiei unui diferend intre ele, sa-l solutioneze prin metoda arbitrajului international.
CLAUZA PENALA - este conventia accesorie prin care partile contractuale stabilesc,
prin apreciere, cuantumul daunelor-interese compensatorii sau moratorii, care vor fi
datorate de partea in culpa in caz de neexecutare a obligatiilor contractuale.

COAUTORATUL - este forma participatiei penale, care consta in savarsirea unei crime
sau a unui delict de cate doua sau mai multe persoane, situatie in care toate persoanele
participante au calitatea de autori ai aceleiasi fapte.
CODUL - este actul legislativ care cuprinde intr-un sistem unitar normele dintr-o ramura
a dreptului.
COGITATIONIS POENA NEMO PUNITUR - (nimeni nu poate suferi o pedeapsa pentru
gandurile sale) principiu al dreptului penal cunoscut inca din dreptul roman. Gandurile
omului neexteriorizate prin acte de conduita, nu pot constitui temei al raspunderii
penale, deoarece intentia nu s-a tradus in fapta, in actiune.
COLATERALII ORDINARI - sunt rudele defunctului, altele decat fratii, surorile si
descendentii acestora, pana la gradul al IV-lea inclusiv, adica matusile, unchii, verii si
verisoarele primare, chemate la succesiunea acestuia, si care alcatuiesc clasa a IV-a
de mostenitori.
COLOTERALII PRIVILEGIATI - sunt fratii si surorile defunctului si descendentii acestora
pana la gradul IV inclusiv (nepotii si stranepotii de frate / sora) din aceeasi casatorie sau
din casatorii diferite, din afara casatoriei sau din adoptia cu efecte depline.
COLOCATAR - este persoana avand calitatea de locatar principal sau locatar,
considerata in raporturile sale cu alte persoane care locuiesc in acelasi imobil si au
aceeasi calitate.
COMANDITAT - este asociatul dintr-o societate in comandita simpla ce este tinut sa
raspunda solidar si nelimitat pentru obligatiile asumate de societate, avand drept de a
participa la administrarea societatii.
COMANDITAR - este asociatul dintr-o societate in comandita simpla care raspunde
pentru obligatiile asumate de societate numai in limita capitalului subscris de el, sau
promis ca il va da societatii, si care nu are drept de participare la administrarea
societatii.
COMISIA ROGATORIE - este insitutia folosita de organul de urmarire penala sau
instanta de judecata pentru realizarea unui act procedural de catre un alt organ sau
instanta, de acelasi grad, din alta localitate, atunci cand nu are posibilitatea de a efectua
nemijlocit actul procedural respectiv.
COMODANTUL - este persoana care in temeiul unui contract de comodat, imprumuta
comodatarului un bun, in mod gratuit.
COMODATARUL - este persoana care in temeiul unui contract de comodat, primeste
de la comodant un bun, avand obligatia de a se ingriji de conservarea bunului, de a se
intrebuinta de acesta conform naturii si destinatiei stabilite prin contract si de a restitui
bunul respectiv la termenul prevazut in contractul de comodat.
COMORIENTII - sunt doua sau mai multe persoane care au murit in aceeasi
imprejurare si in astfel de conditii incat nu se poate stabili daca una a supravietuit alteia,
ele fiind socotite ca au murit deodata, si intre persoanele in cauza sa existe vocatie
succesorala reciproca.

COMPENSATIA - este un mijloc de stingere a unor obligatii reciproce, avand ca obiect


bunuri de acelasi fel, si este de trei feluri: legala, conventionala sau judiciara.
COMPLETUL DE JUDECATA - reprezinta colectivul de judecatori constituit, de regula,
de catre presedintele instantei, pentru solutionarea cauzelor care i s-au repartizat.
COMPLEXUL DE INFERIORITATE - este acea stare psihica ce se resimte ca un
sentiment de insuficienta, de incapacitate personala, constituita dintr-un ansamblu de
manifestari, atitudini, emotii si reactii, sau chiar comportamente caracterizate fie prin
mobilizarea eforturilor spre un anumit domeniu, fie prin comportamente de tip inferior
precum despotism, brutalitate; comportamente care, uneori, pot conduce la savarsirea
de crime si delicte. Complexul de inferioritate poate aparea in urma unor deficiente sau
infirmitati reale sau imaginare, amplificat si de dispretul sau dezaprobarea tacita sau
exprimata a celorlalti.
COMPLICELE - este participantul la savarsirea unei infractiuni sau a unui delict, care,
cu intentie, inlesneste sau ajuta in orice mod la savarsirea unei fapte prevazute de
legea penala, sau care promite, inainte sau in timpul savarsirii faptei, ca va tainui
bunurile provenite din aceasta sau ca va favoriza pe faptuitor chiar daca, dupa
savarsirea faptei, promisiunea nu este indeplinita.
COMPLICITATEA - reprezinta modalitatea de participatie cel mai des intalnita in
practica judiciara, si consta in fapta persoanei care, cu intentie, inlesneste sau ajuta in
orice mod la savarsirea unei fapte savarsite de legea penala, inclusiv prin promisiunea
tainuirii lucrurilor provenite din savarsirea faptei, sau de a favoriza infractorul,
promisiune facuta anterior inceperii executarii sau in timpul realizarii acesteia.
COMPLOTUL - consta in initierea sau constituirea unei asociatii sau grupari in scopul
savarsirii vreuneia dintre infractiunile contra securitatii nationale ori aderarea sau
sprijinirea sub orice forma a unei astfel de asociatii sau grupari.
COMPORTAMENTUL DEVIANT - este un caz particular al comportamentului care
consta in punerea in pericol a valorilor fundamentale ale societatii prin indepartarea
semnificativa a faptuitorului de la normele sociale, morale si legale a societatii,
reflectand o stare conflictuala a individului cu mediul social; prin savarsirea de actiuni
antisociale cu caracter nociv pentru societate. Acest comportament deviant este
determinat de o varietate de factori dintre care amintim: caracteristicile ereditare ale
personalitatii, precum si cele achizitionate din mediul social in care a crescut si a fost
educat.
COMUNITATEA DE BUNURI - - desemneaza bunurile dobandite in timpul casatoriei ce
intra sub incidenta comunitatii de bunuri, adica se prezuma ca sunt bunuri comune. In
cazul bunurilor comune regimul juridic al acestora difera dupa cum sunt bunuri mobile
sau imobile. In cazul bunurilor mobile, oricare dintre soti poate efectua acte de
instrainare sau de grevare cu drepturi reale a acestora fara a avea nevoie de
consimtamantul expres al celuilalt sot. In schimb, in cazul bunurilor imobile, actele de
instrainare se pot incheia valabil doar cu consimtamantul expres al ambilor soti.
COMUTAREA PEDEPSEI - este modalitatea de gratiere prin care o pedeapsa
pronuntata, mai grava, este inlocuita cu alta, mai usoara. Comutarea pedepsei se
acorda la cerere sau din oficiu.

CONCEDIEREA - reprezinta incetarea contractului individual de munca din initiativa


angajatorului, dispusa pentru motive care tin sau nu de persoana salariatului, cu un
preaviz de 15 zile in cazul functiilor de executie si de 30 de zile in cazul functiilor de
conducere.
CONCESIONARUL - este persoana fizica sau juridica care a dobandit dreptul de a
exploata anumite bunuri sau servicii publice, prin incheierea unui contract de
concesiune.
CONCESIUNEA - este conventia intre stat si concesionar, prin care ultimul capata
dreptul de a exploata bunuri sau servicii publice apartinand statului, care ramane in
continuare proprietar al bunurilor concesionate si are drepturile si obligatiile prevazute
de lege.
CONCLUZIILE - reprezinta sustinerile si punctele de vedere ale partilor si procurorului
exprimate in cursul procesului penal cu privire la solutionarea cauzei deduse judecatii.
CONCUBINAJUL - desemneaza relatia de convetuire, cu caracter de stabilitate relativa,
ce reprezinta o simpla stare de fapt.
CONCURENTA NELOIALA - consta in fabricarea ori punerea in circulatie a produselor
care poarta denumiri de origine ori indicatii de provenienta false, precum si aplicarea pe
produsele puse in circulatie de mentiuni false privind brevetele de inventii ori folosirea
unor nume comerciale sau a denumirilor organizatiilor de comert ori industriale cu
scopul de a induce in eroare pe beneficiari.
CONCURSUL DE INFRACTIUNI - - consta in savarsirea de aceeasi persoana a doua
sau mai multe infractiuni, inainte de a fi fost condamnata definitiv pentru vreuna dintre
ele.
CONDAMNAREA - reprezinta una dintre solutiile pe care le pronunta instanta care a
judecat cauza penala, daca constata ca fapta exista, constituie infractiune si a fost
savarsita de inculpat. Completul de judecata fixeaza si pedeapsa in conformitate cu
dispozitiile legii penale.
CONDITIA POTESTATIVA SIMPLA - este acea conditie ce consta intr-un eveniment
viitor a carui realizare depinde de vointa uneia dintre parti cat si de un element exterior.
CONDITIA REZOLUTORIE - este acea conditie la indeplinirea careia actul juridic ce
contine o astfel de conditie este desfiintat retroactiv.
CONDITIA SUSPENSIVA - este acea conditie care suspenda indeplinirea obligatiei
pana la indeplinirea ei.
CONFIRMAREA - reprezinta manifestarea de vointa prin care o persoana indreptatita a
cere anularea unui act juridic renunta expres sau tacit la acest drept.
CONFLICTUL DE COMPETENTA - este situatia in care doua sau mai multe instante
judecatoresti se considera concomitent competente sa solutioneze o anumita cauza,
ori, dimpotriva, se considera necompetente si isi declina, toate, competenta.

CONFLICTUL DE MUNCA - reprezinta orice dezacord intervenit intre partenerii sociali


in raporturile de munca.
CONFRUNTAREA - este procedeul probatoriu folosit de catre instanta de judecata si
organele de urmarire penala care consta in punerea fata in fata si ascultarea
concomitenta a doua sau mai multe persoane interogate anterior in aceeasi cauza
penala, si in ale caror declaratii exista contraziceri ce trebuiesc lamurite. Declaratiile
date de persoanele confruntate se consemneaza intr-un proces-verbal.
CONSECINTELE DEOSEBIT DE GRAVE - reprezinta urmari ale infractiunii care pot
determina agravarea sanctiunilor penale. Prin consecinte deosebit de grave, se intelege
o paguba materiala sau o perturbare deosebit de grava a activitatii, cauzata unei
autoritati publice, institutii publice, ori unei regii autonome, societati comerciale ori altei
persoane juridice sau fizice.
CONSENSUALISMUL - este principiul juridic ce se caracterizeaza prin recunoasterea
valabilitatii incheierii unui contract prin simplul acord de vointa al partilor.
CONSILIUL EUROPEI - este organizatia de cooperare interguvernamentala si
parlamentara, creata in 1949, al carei scop este sa realizeze o uniune mai stransa intre
membrii sai pentru promovarea si protejarea principiilor si idealurilor ce constituie
patrimoniul lor comun, a favorizarii progresului lor economic si social, prin apararea si
dezvoltarea drepturilor omului si libertatilor fundamentale. Consiliul are doua organe
principale, Comitetul Ministrilor si Adunarea Parlamentara, asistate de Secretariatul
consiliului.
CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII - pentru organizarea judecatoreasca.
CONSIMTAMNTUL - este manifestarea de vointa a unei persoane in vederea
incheierii unui act juridic, pentru a carei valabilitate consimtamantul trebuie sa fie liber
exprimat si neviciat.
CONSTATAREA MEDICO-LEGALA - reprezinta un mijloc de proba necesar in
urmatoarele cazuri: moarte violenta, moarte a carei cauza nu se cunoaste ori este
suspecta, cand este necesara o examinare corporala a invinuitului ori a persoanei
vatamate pentru a se constata pe corpul acestora existenta urmelor infractiunii. Ea se
dispune de organul de urmarire penala.
CONSTITUIREA CA PARTE CIVILA - este actul procesual prin care persoana vatamata
isi manifesta vointa de a participa in procesul penal in calitate de parte civila. Se poate
constitui parte civila numai persoana care a suferit nemijlocit vatamari prin infractiune,
personal sau prin reprezentanti legali.
CONSTRNGEREA FIZICA SI CONSTRNGEREA MORALA - sunt cauze care
inlatura caracterul penal al faptei nu constituie infractiune fapta prevazuta de legea
penala, savarsita din cauza unei constrangeri fizice caruia faptuitorul nu i-a putut
rezista, si nici din cauza unei constrangeri morale, exercitata prin amenintarea cu un
pericol grav pentru persoana faptuitorului ori a altuia si care nu putea fi inlaturata in alt
mod.
CONTESTATIA IN ANULARE - este calea extraordinara de atac, exercitata impotriva
hotararilor penale definitive. Legea penala prevede patru cazuri de contestatie in

anulare: cand procedura de citare a partii pentru termenul la care s-a judecat cauza de
catre instanta de recurs nu a fost indeplinita conform legii; cand partea dovedeste ca la
termenul la care s-a judecat cauza de catre instanta de recurs a fost in imposibilitate de
a se prezenta si de a incunostinta instanta despre aceasta impiedicare.
CONTESTATIA LA EXECUTARE - este procedeul jurisdictional de solutionare a
plangerilor indreptate impotriva actelor de executare dintr-o hotarare penala.
Contestatia se poate face in patru cazuri prevazute de lege, si anume: cand s-a pus in
executare o hotarare nedefinitiva, cand executarea este indreptata impotriva altei
persoane decat cea prevazuta in hotararea de condamnare, cand se iveste vreo
nelamurire cu privire la hotararea care se executa sau vreo impiedicare la executare,
cand se invoca amnistia, prescriptia, gratierea sau orice alta cauza de stingere sau de
micsorare a pedepsei, precum si orice alt incident ivit in cursul executarii.
CONTRACTUL - este actul juridic civil ce consta in acordul de vointa intre doua sau mai
multe persoane, incheiat in scopul de a crea, modifica sau stinge drepturi si obligatii.
CONTRACTUL ACCESORIU - este acel contract care nu are o existenta de sine
statatoare ci depinde de existenta unui alt contract principal.
CONTRACTUL ALEATORIU - este contractul oneros la incheierea caruia partile nu
cunosc existenta si intinderea exacta a avantajelor patrimoniale ce vor rezulta din
contract, deoarece depinde de realizarea unui eveniment viitor si incert.
CONTRACTUL COLECTIV DE MUNCA - este conventia incheiata in forma scrisa intre
angajator sau organizatia patronala, de o parte, si salariati, reprezentati prin sindicate
ori in alt mod prevazut de lege, de cealalta parte, prin care se stabilesc clauze privind
conditiile de munca, salarizarea, precum si alte drepturi si obligatii ce decurg din
raporturile de munca.
CONTRACTUL COMERCIAL - este acel contract prin care se stabilesc raporturi juridice
comerciale si din care izvorasc obligatii comerciale.
CONTRACTUL COMUTATIV - este contractul cu titlu oneros la incheierea caruia partile
cunosc intinderea obligatiilor si astfel pot aprecia valoarea acestora pentru prestatii
echivalente.
CONTRACTUL CONSENSUAL - este acel contract care este valabil incheiat prin
simplul acord de vointa al partilor indiferent de forma in care este exprimat.
CONTRACTUL CU EXECUTARE SUCCESIVA - este contractul in care obligatiile uneia
din parti sau a partilor sunt stabilite sa se execute in timp printr-o prestatie continua sau
printr-o serie de prestatii repetate la anumite intervale de timp.
CONTRACTUL DE ANTREPRIZA - este contractul in baza caruia una din parti, numita
antreprenor, se obliga sa execute pe riscul sau o anumita lucrare pentru cealalta parte,
numita client, in schimbul unui pret.
CONTRACTUL DE ARENDARE - este un contract prin care una din parti, numita
arendator, transmite celeilalte parti, numita arendas, bunuri agricole in vederea
exploatarii pe o durata determinata, in schimbul unui pret numit arenda, stabilit in
produse agricole.

CONTRACTUL DE ASIGURARE - face parte din categoria contractelor aleatorii si


consta in obligatia asiguratului sa plateasca celeilalte parti, numita asigurator o suma
determinata numita prima de asigurare, in schimbul careia asiguratorul se obliga a
suporta riscurile ce decurg din producerea in viitor a unor evenimente expres
mentionate in contract, fiind un contract bilateral, cu titlu oneros, incheiat, de obicei, pe
perioada determinata, cu executie succesiva, solemn. Partile contractante sunt:
asiguratorul - o societate comerciala care se obliga a plati anumite sume de bani la
realizarea evenimentului prevazut in contractul de asigurare sau lege si asiguratul persoana fizica sau juridica care intra in raporturi juridice cu asiguratorul fie in virtutea
legii, fie prin incheierea contractului de asigurare.
CONTRACTUL DE COMODAT (IMPRUMUT DE FOLOSINTA) - este contractul prin
care o persoana, numita comodant, remite spre folosinta temporara unei alte persoane,
numita comodatar, un lucru, cu obligatia pentru aceasta din urma de a-l restitui in
natura, in individualitatea sa.
CONTRACTUL DE CONCESIUNE - este contractul prin care una din parti, numita
concendent, transmite pe o perioada determinata celeilalte parti, numita concesionar,
dreptul si obligatia de exploatare a unui bun, a unei activitati sau a unui serviciu public,
in schimbul unei redevente.
CONTRACTUL DE DEPOZIT - este contractul prin care o persoana numita deponent,
incredinteaza un lucru altei persoane, numita depozitar, care se obliga sa-l pastreze pe
o perioada determinata sau nedeterminata si sa-l restituie la cerere.
CONTRACTUL DE DONATIE - este un contract solemn, unilateral si cu titlu gratuit prin
care una din parti, numita donator, isi micsoreaza in mod irevocabil patrimonial sau cu
un drept, marind patrimonial celeilalte parti, numita donator, cu acelasi drept, fara a
urmari sa primeasca ceva in schimb.
CONTRACTUL DE FIDEJUSIUNE (cautiune) - este contractul prin care o persoana
(fidejusor) se obliga sa garanteze fata de creditor executarea obligatiei de care este
tinut debitorul, in cazul cand acesta nu o indeplineste.
CONTRACTUL DE GAJ - este contractul prin care debitorul emite creditorului sau un
lucru mobil corporal sau incorporal, in vederea garantarii sale. Gajul este lucrul mobil ce
face obiectul unui astfel de contract si in general orice bun mobil poate fi dat in gaj. Este
un contract accesoriu, unilateral, real si consitutitv de drepturi reale.
CONTRACTUL DE INCHIRIERE A LOCUINTEI - este o varietate a contractului de
locatiune, fiind aplicabil numai inchirierilor care au ca obiect locuinte.
CONTRACTUL DE INTRETINERE - este contractul prin care una din parti instraineaza
un bun sau plateste o suma de bani, iar cealalta parte se obliga sa-i asigure intretinerea
in natura pe timpul cat va trai, iar dupa moarte sa o inmormanteze. Este un contract cu
titlu oneros, aleatoriu, sinalagmatic, traslativ de proprietate si consensual.
CONTRACTUL DE KNOW-HOW - este contractul ce are ca obiect transmiterea cu titlu
oneros a unor cunostinte si procedee tehnice care n-au fost si nici nu sunt brevetate,
sau chiar a unei abilitati ori experiente tehnice care constituie un secret comercial.

CONTRACTUL DE LOCATIUNE - este contractul prin care o persoana numita locator


pune la dispozitia altei persoane numita locatar folosinta unui bun individual determinat,
pe o anumita perioada de timp, in schimbul unei sume de bani numita chirie.
CONTRACTUL DE MANDAT - este un contract prin care o persoana, numita mandatar,
se obliga sa incheie acte juridice pe seama unei alte persoane, numita mandant, care ii
da aceasta imputernicire si pe care il reprezinta.
CONTRACTUL DE PRESTARI SERVICII - este contractul prin care una dintre parti,
numita prestator, se obliga sa-i presteze celeilalte parti, numita beneficiar, in schimbul
unui pret determinat si la un termen stabilit una sau mai multe activitati utile.
CONTRACTUL DE RENTA VIAGERA - este contractul prin care o persoana, numita
credirentier, instraineaza un bun sau plateste o suma de bani in schimbul unei prestatii
periodice in bani, care urmeaza a I se plati pana la decesul sau. Este un contract cu titlu
oneros aleatoriu, sinalagmatic, consensual si traslativ de proprietate.
CONTRACTUL DE SCHIMB - este un contract prin care partile, numite copermutanti,
se obliga fiecare, sa transmita celeilalte dreptul de proprietate asupra unui bun, fiecare
parte fiind in acelasi timp instrainatorul unui bun si dobanditorul altui bun.
CONTRACTUL DE SOCIETATE CIVILA - este contractul prin care doua sau mai multe
persoane se obliga, fiecare fata de cealalta, sa puna in comun aportul lor material si/sau
de munca spre a constitui un fond si sa desfasoare impreuna o activitate in vederea
atingerii unui scop comun, beneficiile sau pierderile fiind impartite intre ele.
CONTRACTUL DE VNZARE-CUMPARARE - este contractul prin care una din parti,
vanzatorul, stramuta proprietatea bunului sau asupra celeilalte parti, cumparatorul, care
se obliga in schimb sa plateasca pretul bunului vandut.
CONTRACTUL GRATUIT - este contractul prin care una din parti se obliga sa procure
celeilalte parti un folos patrimonial fara a primi nimic in schimbul prestatiei executate.
CONTRACTUL INDIVIDUAL DE MUNCA - este contractul in temeiul caruia o persoana
fizica, denumita salariat, se obliga sa presteze munca pentru si sub autoritatea unui
angajator, persoana fizica sau juridica, in schimbul unei remuneratii denumita salariu.
CONTRADICTORIALITATEA - reprezinta unul din principiile de baza al judecatii
conform caruia, probele administrate in cauza, drepturile partilor de a fi prezente la
judecata, de a cunoaste pretentiile sau invinuirile formulate impotriva lor, precum si
toate elementele de fapt si de drept ale cauzei, sunt supuse discutiei in contradictoriu in
fata instantei. Acest principiu reflecta interesele contrare ale partilor, realizarea egalitatii
acestora in fata legii, precum si separarea functiei acuzarii de cea a apararii.
CONTRAEXPERTIZA - este un mijloc de proba ce consta intr-o noua expertiza ceruta
de partea nemultumita de modul in care starea de fapt a fost stabilita prin expertiza
anterioara.
CONTRAOFERTA - reprezinta acea manifestare de vointa juridica prin care destinatarul
ofertei propune ofertantului incheierea contractului in alte conditii decat cele propuse in
oferta initiala.

CONTINUTUL INFRACTIUNII - consta in totalitatea conditiilor cerute de lege pentru ca


o fapta sa constituie infractiune, si anume: fapta sa fie prevazuta de legea penala, sa
prezinte pericol social si sa fie savarsita cu vinovatie.
COPERMUTANTUL - este acea persoana care incheie un contract de schimb.
COPROPRIETATE FORTATA (PERPETUA) - este o forma a proprietatii comune pe
cote-parti care se caracterizeaza prin aceea ca se mentine independent de vointa
coproprietarilor, pentru ca poarta, de cele mai multe ori, asupra unor bunuri accesorii a
caror soarta juridica depinde de cea a bunurilor principale. Coproprietarii sunt obligati sa
participe la cheltuielile necesare intretinerii si conservarii bunurilor comune, proportional
cu cota lor ideala.
CORPUL DE CLADIRE - reprezinta acea parte componenta a unei cladiri, delimitata
dupa anumite criterii precum: sistemul arhitectonic si constructiv determinat de fatade si
materialele de constructie a peretilor exteriori; intrarea separata in cladire; independenta
si regimul diferit de inaltime fata de alte cladiri alaturate.
CORPURILE DELICTE - sunt mijloacele materiale de proba ce reprezinta acele obiecte
care au fost folosite sau destinate sa serveasca la savarsirea unei infractiuni si acele
obiecte care sunt produsul infractiunii.
CORUPTIA - reprezinta acele fapte limitative reglementate de lege, precum luarea si
darea de mita, primirea de foloase necuvenite, traficul de influenta etc.; constituie
activitatile ilicite desfasurate in scopul obtinerii de avantaje materiale sau morale, a unor
pozitii sociale sau politice inalte. Coruptia cuprinde incalcarea normelor referitoare la
indatoririle functionarului public, precum si neindeplinirea obligatiilor legale de catre
agentii economici, avand un grad sporit de periculozitate sociala, cu profunde
consecinte negative asupra intregului sistem social. Exista mai multe tipuri de corupti, si
anume: coruptie profesionala, economica sau criminalitate economico-financiara sau de
afaceri, si coruptia politica, ce include diferite activitati cum ar fi finantarea ilegala a
campaniilor electorale, promovarea cu precadere in functii guvernamentale a unor
persoane numai pe criterii politice.
CREANTA EXIGIBILA - este creanta ajunsa la scadenta, care poate fi pretinsa, careia i
se poate cere executarea , chiar executarea silita.
CREANTA LICHIDA - este creanta al carui cuantum este precis determinat, adica al
carui obiect reprezinta o suma determinata de bani sau o cantitate determinata de
bunuri generice.
CREDITORUL - este subiectul activ al unui raport juridic, titular al unui drept de creanta,
care poate pretinde debitorului indeplinirea obligatiei corelative.
CREDITORUL CHIROGRAFAR - este creditorul a carui creanta nu este insotita de nici
o garantie reala sau personala, ci este asigurata printr-un drept de gaj general al
creditorilor asupra patrimoniului debitorului.
CREDITORUL GAJIST - este creditorul a carui creanta este garantata printr-un drept
real accesoriu de gaj.

CREDITORUL IPOTECAR - este creditorul a carui creanta este garantata printr-un


drept real accesoriu imobiliar de ipoteca.
CRIMA - este termenul care desemneaza infractiunile cele mai grave si care clasifica
infractiunile in mai multe clase: crime, delicte si contraventii.
CRIMA ORGANIZATA - reprezinta activitatile infractionale ale unor grupuri constituite
pe principii conspirative, cu o structura ierarhica bine definita, cu o mare capacitate de
infiltrare in structurile sociale, orientate spre profitul ilicit rezultat din activitatile
infractionale de amploare pe care le desfasoara, utilizand forta, violenta.
CRIMINALITATEA - totalitatea infractiunilor savarsite pe un teritoriu determinat si intr-o
anumita perioada.
CRIMINALITATEA GULERELOR ALBE - este un concept ce desemneaza actele ilicite
savarsite de catre persoane cu pozitie sociala si economica foarte buna, si care se
bucura de o anumita autoritate si prestigiu.
CRIMINALITATEA VIOLENTA - reprezinta infractiunea comisa prin acte de agresivitate
sporita, cu urmari deosebit de grave, ce creeaza si mentin un sentiment de spaima,
groaza si insecuritate in randul opiniei publice, precum violenta specifica crimei
organizate si terorismului.
CRIMINOLOGIA - este stiinta care are ca obiect studierea cauzelor criminalitatii, in
scopul stabilirii mijloacelor si masurilor pentru prevenirea si combaterea acestora.
CULPA - exista atunci cand faptuitorul prevede rezultatul faptei sale, dar nu-l accepta,
socotind fara temei ca el nu se va produce, si atunci cand nu prevede rezultatul faptei
sale, desi trebuia si putea sa-l prevada. Culpa cu previziune este singura forma de
culpa criminala, care se apropie de intentie prin elementul de prevedere pe care ambele
il comporta. Culpa cu previziune va fi considerata intotdeauna ca o forma de vinovatie
apartinand culpei, iar nu intentiei. Specific prevederii in cazul culpei este imprejurarea
ca reflectand in constiinta faptuitorului un rezultat ce-i apare acestuia ca putin probabil
sau chiar imposibil de a se realiza, acesta nici nu-l va urmari si nici nu-l va accepta sau
dori. Culpa simpla sau greseala exista atunci cand autorul faptei nu prevede rezultatul
socialmente periculos desi putea si trebuia sa-l prevada. In continutul ei obiectiv culpa
consta in incalcarea sau omiterea unei obligatii, iar subiectiv, in trebuinta si in
posibilitatea realizarii acesteia.
CULPA CREDITORULUI - reprezinta o cauza de exonerare de raspundere
contractuala.
CUMPARATORUL - este persoana cu capacitate deplina de exercitiu, ori reprezentat
sau asistat de parinti ori tutore, care printr-un contract de vanzare-cumparare
dobandeste dreptul de proprietate asupra unui bun determinat sau mai multor bunuri
determinate, ori asupra unui alt drept real sau de creanta, in schimbul unei sume de
bani numita pret.
CURATELA - este o institutie reglementata de Codul familiei, organizata de autoritatea
tutelara. Curatela se instituie pentru ocrotirea unei persoane capabile, dar care, din
cauza batranetii, a bolii sau a unei infirmitati fizice, nu poate personal sa-si administreze

singura bunurile sau sa-si apere interesele in bune conditii. Ea se instituie la cerere sau
din oficiu, dar cu consimtamantul celui reprezentat.
CURTEA CONSTITUTIONALA - este unica autoritate de jurisdictie care se supune doar
Constitutiei si Legii sale de organizare si functionare. Se pronunta numai asupra
problemelor de drept, neputandu-se pronunta asupra modului de interpretare si de
aplicare a legii, ci numai asupra intelesului sau, a concordantei sau neconcordantei
acesteia cu dispozitiile constitutionale.
CURTEA CU JURATI - este instanta judecatoreasca ce functioneaza in unele state si
are competenta de a judeca faptele penale dintre cele mai grave, fiind compusa din
magistrati de profesie si din cetateni, alesi in urma unui interogatoriu si dupa anumite
reguli, denumiti jurati. Acestia se vor pronunta prin verdict asupra chestiunilor de fapt,
iar curtea hotaraste asupra aplicarii legii.
CURTEA DE APEL - judeca in dreptul procesual civil: 1.in prima instanta, procesele si
cererile in materie comerciala precum si cererile in materie de contencios administrativ
privind actele autoritatilor si institutiilor centrale; 2.ca instanta de apel, apelurile
declarate impotriva hotararilor pronuntate de judecatorii si tribunale in prima instanta;
3.ca instante de recurs, recursurile declarate impotriva hotararilor pronuntate de
tribunale in apel sau impotriva hotararilor pronuntate in prima instanta de tribunale, care
potrivit legii, nu sunt supuse apelului precum si in alte cauze prevazute de lege; 4. in
alte materii date prin lege in competenta lor;
CURTEA SUPREMA DE JUSTITIE - este instanta judecatoreasca suprema , cu atributii
de judecata potrivit legii, de urmarire a aplicarii corecte si unitare a legilor de catre toate
instantele.
CUTUMA - este practica generala, relativ indelungata si repetata a statelor, considerata
de ele ca dand expresie unor reguli de conduita cu forta juridica obligatorie, adica dand
expresie unei reguli de drept. Cutuma este cel mai vechi izvor de drept
international. Inapoi

DAREA DE MITA - este promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase, in
modurile si scopurile prevazute de lege.
DARUL MANUAL - este o varietate a contractului de donatie ce are ca obiect bunuri
mobile corporale, a carui valabila incheiere se executa prin remiterea efectiva a bunului
sau bunurilor de la donator la donatar, fara a fi necesara indeplinirea unei alte
formalitati.
DATE IN FORMA ELECTRONICA - sunt reprezentari ale informatiei intr-o forma
adecvata crearii, prelucrarii, trimiterii, primirii sau stocarii acesteia prin mijloace
electronice.
DAUNA - este paguba sau prejudiciul provocat unei persoane ca urmare a neindeplinirii
unei obligatii contractuale sau legale, a savarsirii unei infractiuni, precum si atunci cand
legea stabileste expres obligatia de a o repara.

DAUNE COMINATORII - sunt sumele de bani pe care debitorul unei obligatii de a face
sau a nu face ceva este obligat sa le plateasca creditorului, pentru fiecare zi de
intarziere pana la executarea obligatiei sale.
DAUNE - INTERESE - reprezinta despagubirile in bani la care este obligat prin hotarare
judecatoreasca, debitorul in scopul repararii prejudiciilor cauzate creditorului prin
neexecutarea obligatiilor contractuale sau prin executarea lor defectuoasa ori cu
intarziere.
DAUNE-INTERESE COMPENSATORII - reprezinta echivalentul in bani al repararii
prejudiciului cauzat creditorului prin neexecutarea totala sau partiala a obligatiilor
contractuale ale debitorului.
DAUNE - INTERESE MORATORII - sunt acele daune-interese care se platesc pentru
simpla intarziere in executarea obligatiilor contractuale.
DEBITORUL - este subiectul pasiv al unui raport juridic, care este tinut sa execute in
favoarea creditorului o anumita prestatie determinata, de a da, a face sau a nu face
ceva.
DECADEREA - reprezinta pierderea unor drepturi ca urmare a unei condamnari sau a
neexercitarii unui drept. In materie penala, decaderea este sanctiunea procedurala ce
consta in pierderea unui drept procesual care nu a fost exercitat in termenul prevazut de
lege. In materie civila, decaderea este sanctiunea procedurala ce intervine atunci cand
sunt nerespectate termenele legale imperative. Neexercitarea oricarei cai de atac si
neindeplinirea oricarui alt act de procedura in termenul legal atrage decaderea, exceptie
facand situatia in care legea dispune altfel sau partea dovedeste ca a fost impiedicata
printr-o imprejurare mai presus de vointa ei.
DECADEREA PARINTELUI DIN DREPTURILE PARINTESTI - reprezinta pierderea
drepturilor parintesti daca sanatatea sau dezvoltarea fizica a copilului este pusa in
pericol prin modul de exercitare a acestora, prin purtare abuziva sau prin neglijenta
grava in indeplinirea indatoririlor de parinte, cu titlu de sanctiune pronuntata prin
hotarare judecatoreasca.
DECIZIA - este hotararea prin care instanta se pronunta asupra apelului, recursului,
recursului in anulare, recursului in interesul legii, precum si hotararile pronuntate de
instanta de recurs in judecarea cauzei, fiind redactata de unul din judecatorii
completului de judecata care a participat la solutionarea cauzei.
DECLARAREA DISPARITIEI SI A MORTII - este institutia de drept de competenta
judecatoriei. Declararea judecatoreasca a mortii este precedata de declararea
judecatoreasca a disparitiei pronuntata de instanta numai daca aceasta lipseste de la
domiciliul sau si daca a trecut un an de la data ultimelor stiri din care rezulta ca era in
viata. Pentru declararea judecatoreasca a mortii trebuie ca de la data ultimelor stiri din
care sa rezulte ca persoana disparuta era in viata sa fi trecut cel putin patru ani, iar de
la data afisarii extrasului de pe hotararea prin care s-a declarat disparitia sa fi trecut
sase luni.
DECLARATIA DREPTURILOR OMULUI SI ALE CETATEANULUI - este un document
al revolutiei din Franta, care a fost adoptat la 26 august 1789 de catre Adunarea
Constituanta, ce proclama libertatea, proprietatea individului si rezistenta impotriva

asupririi, ca drepturi naturale si de neatins ale omului, iar legea, ca expresie a vointei
comune egala pentru toti.
DECLARATIA UNIVERSALA A DREPTURILOR OMULUI - a fost adoptata de Adunarea
Generala a Organizatiei Natiunilor Unite (O.N.U.) reunita la Paris in data de 10
decembrie 1948, pe care a proclamat-o in preambulul sau ca ideal comun de neatins de
catre toate popoarele si toate natiunile, este primul document international care prevede
necesitatea respectarii drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, si care in cele 30
de articole ale sale face o enumerare a drepturilor elementare ale persoanei, drepturile
si libertatile civile si politice, drepturile economice si sociale.
DECLARATIILE - constituie mijloace de proba, relatari facute de catre persoanele si
partile care participa in procesul penal.
DECLINAREA DE COMPETENTA - este trimiterea cauzei penale de catre organul care
constata ca nu este competent organului de urmarire penala sau instantei de judecata
considerat ca fiind competent. Hotararea de declinare a competentei nu este supusa
apelului sau recursului.
DEFETISMUL - - face parte din grupul crimelor si delictelor contra capacitatii de aparare
a tarii, asezate in capitolul II, titlul XII, art. 504 Cod penal, partea speciala si care consta
in raspandirea sau publicarea in timp de razboi de zvonuri sau informatii false relative la
situatia economica si politica a tarii, la starea morala a populatiei in legatura cu
declansarea si mersul razboiului, precum si savarsirea altor asemenea fapte de natura
sa slabeasca rezistenta morala a populatiei.
DELAPIDAREA - consta in insusirea, folosirea sau traficarea de catre un functionar, in
interesul sau ori pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestioneaza sau
administreaza.
DELEGAREA - este imputernicirea data unor organe ierarhic inferioare atunci cand un
organ de urmarire penala sau instanta de judecata nu are posibilitatea sa efectueze un
act de procedura pentru ca obiectele sau locul faptei se afla intr-o alta localitate decat
cea in care isi are resedinta organul competent; de asemenea, reprezinta exercitarea
temporara, din dispozitia angajatorului, de catre salariat, a unor lucrari sau sarcini
corespunzatoare atributiilor de serviciu in afara locului sau de munca si care poate fi
dispusa pentru o perioada de cel mult 60 de zile putandu-se prelungi, cu acordul
salariatului, cu cel mult 60 de zile.
DELEGATIA - este actul juridic prin care o persoana numita delegant, insarcineaza o
alta persoana numita delegat, sa execute o anumita prestatie in favoarea unei terte
persoane numita delegatar, cu consimtamantul acesteia.
DELIBERAREA - este operatiunea prin care completul de judecata apreciaza asupra
solutiei pe care urmeaza sa o pronunte in cauza supusa judecatii, deliberare ce are loc
dupa incheierea dezbaterilor. La deliberare iau parte numai membrii completului de
judecata in fata caruia s-au desfasurat dezbaterile, trebuind solutionate toate
problemele care fac obiectul procesului penal. Deliberarile au loc in camera de consiliu,
asupra chestiunilor de fapt si asupra celor de drept, asupra existentei faptei si vinovatiei
faptuitorului, asupra stabilirii pedepsei, masurilor educative sau de siguranta, daca este
cazul, asupra repararii pagubei produse prin infractiune si asupra altor probleme.
Membrii completului de judecata au obligatia sa-si expuna parerea asupra fiecarei

chestiuni, presedintele avand ultimul cuvant. In cazul in care unanimitatea nu este


intrunita, hotararile se iau cu majoritate.
DELINCVENTA JUVENILA - reprezinta un fenomen complex, un ansamblu de conduite
ale unor minori aflate in conflict cu valorile ocrotite de norma penala. Un rol principal in
evaluarea fenomenului de delicventa juvenila il ocupa analiza etiologica ce implica un
studiu detaliat al caracteristicilor personalitatii in formare a minorilor, precum si
influentele mediului in care creste. Studiul delicventei juvenile presupune o evaluare
amanuntita a raporturilor dintre membrii grupului familial si a conflictelor ce apar intre
acestia, mai ales in situatii de criza.
DEMISIA - reprezinta actul unilateral de vointa al salariatului care, printr-o notificare
scrisa, comunica angajatorului incetarea contractului individual de munca, dupa
implinirea termenului de preaviz.
DENUNTUL - reprezinta o modalitate de sesizare a organelor de urmarire penala cu
privire la savarsirea unei infractiuni prevazute de legea penala facuta de catre o
persoana sau de catre o institutie publica. Denuntul poate fi scris sau oral si trebuie sa
cuprinda aceleasi date ca si plangerea, dar poate fi facut chiar de cel care a savarsit
infractiunea.
DENUNTAREA CALOMNIOASA - este infractiunea ce consta in invinuirea mincinoasa
facuta prin denunt sau plangere, cu privire la savarsirea unei infractiuni de catre o
anumita persoana.
DEPENDINTE - sunt acele incaperi care deservesc suprafata locuibila, reprezentand un
accesoriu al acestei suprafete.
DEPASIREA LIMITELOR LEGITIMEI APARARI - este starea in care se afla persoana
care, aparandu-se impotriva unui atac material, direct, imediat si injust, riposteaza
exagerat depasind limita unei aparari proportionale cu gravitatea pericolului si
imprejurarile in care s-a produs atacul.
DEPASIREA LEGITIMEI STARI DE NECESITATE - reprezinta acea stare in care se
afla persoana care, pentru a salva de la un pericol iminent ce nu putea fi inlaturat altfel
viata si integritatea corporala a sa, a altuia sau un bun important al sau, al altuia sau un
interes public, savarseste o fapta prevazuta de legea penala prin care pricinuieste
urmari vadit mai grave decat cele care s-ar fi putut produce daca pericolul nu era
inlaturat.
DEPONENTUL - - este persoana care in temeiul unui contract de depozit, incredinteaza
spre pastrare depozitarului, un bun mobil, cu obligatia acestuia din urma de a i-l restitui
in natura.
DESCENDENTII - sunt copiii defunctului si urmasii lor in linie dreapta la infinit, fara
deosebire de sex si indiferent daca sunt din aceeasi casatorie sau din casatorii diferite.
DESCHIDEREA SUCCESIUNII - reprezinta momentul transmiterii de drept a
patrimoniului lui de cujus catre mostenitorii sai legali si testamentari cu respectarea
prevederilor legislatiei in vigoare.

DESESIZAREA - este incetarea investirii unui organ de urmarire penala sau instanta de
judecata cu solutionarea unei pricini, in temeiul propriei hotarari sau a hotararii unui
organ superior.
DESISTAREA - consta in intreruperea de catre faptuitor a savarsirii infractiunii, de buna
voie, inainte de descoperirea faptei. Nu constituie desistare daca faptuitorul a renuntat
la infractiune determinat fiind de o cauza externa, care a impus curmarea savarsirii ei.
DESPAGUBIREA - reprezinta suma de bani stabilita prin hotarare judecatoreasca, pe
care debitorul unei obligatii contractuale neexecutate sau a unei fapte ilicite
prejudiciabile, este obligat sa o plateasca creditorului sau victimei prejudiciului, in scopul
repararii pagubelor produse.
DETASAREA - este actul prin care se dispune schimbarea temporara a locului de
munca, din dispozitia angajatorului, la un alt angajator, in scopul executarii unor lucrari
in interesul acestuia si poate fi dispusa pe o perioada de cel mult un an. In mod
exceptional, prin detasare se poate modifica si felul muncii, dar numai cu
consimtamantul scris al salariatului.
DETECTOR DE MINCIUNI - este un aparat folosit de catre organele de urmarire penala
in incercarea de a determina daca cel supus acestei probe spune sau nu adevarul in
legatura cu intrebarile care-i sunt adresate. Detectorul de minciuni se bazeaza pe
corelatia dintre raspunsul neadevarat si modificarile ce se produc in corpul celui
interogat in momentul examinarii, cand bataile inimii se accelereaza, presiunea
sanguina se mareste, respiratia devine mai rapida si mai sacadata. Emotivitatea
crescuta, evidentiata in momentul examinarii, poate constitui un indiciu al sinceritatii sau
nesinceritatii celui examinat, dar nicidecum descoperirea adevarului, motiv pentru care
nu poate constitui mijloc de proba in justitie.
DETENTIA - este stapanirea materiala asupra unui lucru mobil, exercitata temporar, in
baza unui raport juridic, fara ca persoana care o exercita sa se pretinda posesorul lui.
DETENTORUL PRECAR - este acea persoana care detine un bun fara intentia sau
vointa de a efectua aceasta stapanire pentru sine, de a se comporta ca proprietar al
acelui bun sau ca titular al altui drept real.
DETURNAREA DE FONDURI - consta in schimbarea destinatiei fondurilor banesti sau
a resurselor materiale, fara respectarea prevederilor legale, daca fapta a cauzat o
perturbare a activitatii economico-financiare sau a produs o paguba unui organ sau
institutii de stat sau unei alte unitati de interes public.
DETINEREA - consta in privarea de libertate a persoanei arestate preventiv si
condamnate pentru savarsirea de infractiuni si tinerea ei in locuri special amenajate.
DEVALMASIA - este dreptul de proprietate pe care doua sau mai multe persoane
numite devalmasi il au asupra aceluiasi bun nedivizat intre ele in cote-parti.
DEZBATERILE - reprezinta o faza a judecatii in prima instanta ce are loc dupa
cercetarea judecatoreasca, in cadrul carora se da cuvantul procurorului si partilor pentru
a expune problemele in legatura cu situatia de fapt si de drept, rezultate din cercetarea
judecatoreasca, precum si prezentarea concluziilor. In materie penala, cuvantul in
cadrul dezbaterilor se da intr-o anumita ordine: procuror, parte vatamata, partea civila,

partea civilmente responsabila si inculpat. In materie civila, dezbaterea incepe cu


strigarea numarului de ordine al procesului, se face apelul partilor si se verifica daca a
fost indeplinita procedura de citare, apoi se da cuvantul partilor.
DEZMEMBRAMINTELE - reprezinta o separare a drepturilor reale in: posesie, folosinta
si dispozitie.
DIFERENDUL - reprezinta o neintelegere privind o problema juridica sau un conflict de
conceptii juridice, ori de interese intre doua persoane. Un diferend international se
poate naste intre state, intre state si organizatii, precum si intre asemenea organizatii,
caz in care se vor aplica principiile fundamentale ale solutionarii diferendelor intre state.
DISCERNAMNTUL - reprezinta capacitatea psihica a unei persoane de a-si da
seama de caracterul si urmarile faptei pe care o savarseste si de a-si manifesta
constient vointa in raport cu fapta respectiva. O persoana va raspunde penal numai
atunci cand are posibilitatea de a discerne.
DISPENSA - reprezinta scutirea unei persoane de indeplinirea anumitor conditii sau
obligatii prevazute de lege.
DIVIDENDELE - sunt beneficiile obtinute prin activitatea unei societati comerciale si
care urmeaza a fi impartite intre asociati dupa ce au fost deduse cheltuielile si cotele
destinate fondului de rezerva si amortizare.
DIVORTUL - reprezinta desfacerea casatoriei pe cale judecatoreasca datorita unor
motive temeinice, a unor raporturi iremediabile dintre soti care fac imposibila
continuarea casatoriei pentru cel care cere desfacerea ei.
DIVULGAREA - infractiune de dezvaluire, de transmitere a unui secret catre o persoana
neindreptatita sa-l cunoasca.
DIVULGAREA SECRETULUI PROFESIONAL - infractiune ce consta in divulgarea fara
drept a unor date, de catre cel caruia i-au fost incredintate, sau de catre cel care a luat
cunostinta in virtutea functiei sau profesiei, daca fapta este de natura a aduce prejudicii
unei persoane.
DOCTRINA - reprezinta totalitatea principiilor ce guverneaza sistemului juridic; este un
mijloc auxiliar de determinare a normelor de drept. Are rolul de a critica, sintetiza si
analiza, fara a avea competenta de a elabora norme de drept.
DOLUL (viclenia) - reprezinta inducerea in eroare a unei persoane prin folosirea de
mijloace dolosive sau viclene cu scopul de a o determina sa consimta la incheierea unui
act juridic si presupune existenta a doua elemente, si anume: elementul intentional care
consta in vointa de a induce o persoana in eroare, si elementul material ce consta in
intrebuintarea de mijloace viclene pentru realizarea intentiei de inducere in eroare.
DOMICILIUL - reprezinta locuinta statornica sau cea principala a persoanei fizice,
trecuta si in cartea de identitate a persoanei, asa cum este luata in evidenta organelor
administrative ale statului.

DONATARUL - este persoana care are capacitatea de a primi cu titlu gratuit, printr-un
contract de donatie, de la o alta persoana, numita donator, dreptul de proprietate
asupra unuia sau mai multor bunuri determinate, fara a da nimic in schimb.
DONATIA DEGHIZATA - - este donatia simulata, ascunsa sub forma unui act juridic cu
titlu oneros, dar valabila daca donatorul avea capacitatea de a dispune cu titlu gratuit.
DONATIA INDIRECTA - este donatia realizata printr-un act juridic diferit de contractul
de donatie, incheiat cu intentia de a gratifica persoana donatarului, transmitandu-i un
bun fara a stipula vreo contraprestatie.
DONATIA INTRE SOTI - reprezinta o varietate a contractului de donatie ce poate fi
oricand revocata de catre sotul donator, indiferent de forma pe care a imbracat-o, a unui
act autentic, a unui dar manual sau a unei donatii indirecte ori deghizate.
DONATIA PRIN PERSOANA INTERPUSA - este prezumata a fi donatia facuta in
favoarea unui parinte, a unui descendent sau a sotului persoanei incapabile de a primi
in mod direct donatia. Donatia prin persoana interpusa este lovita de nulitate absoluta in
masura in care urmareste sa eludeze o incapacitate sau o interdictie legala de a primi
cu titlu gratuit.
DREPTUL - este totalitatea regulilor de conduita stabilite si sanctionate de lege si care
sunt aduse la indeplinire prin forta de constrangere a statului. Sistemul dreptului se
imparte pe ramuri, in functie de specificul relatiilor sociale pe care le reglementeaza.
DREPTUL ADMINISTRATIV - este ramura dreptului ce reglementeaza raporturile
patrimoniale, pe baza metodei sale specifice, ce consta in subordonarea unei parti fata
de cealalta, adica acele raporturi patrimoniale in care cel putin una din partile raportului
juridic este un organ administrativ, care isi impune vointa in mod obligatoriu prin
dispozitii pe care cealalta parte trebuie sa le execute.
DREPTUL AFECTAT DE MODALITATI - este dreptul subiectiv a carui nastere,
exercitare sau stingere depinde de indeplinirea sau neindepinirea unor conditii, termene
sau sarcini, numite generic modalitati.
DREPTUL CANONIC - este acel drept ce cuprinde totalitatea regulilor instituite de
biserica referitoare la organizarea interna a acesteia, la raporturile ei cu statul si cu
credinciosii, la unele aspecte ale vietii credinciosilor.
DREPTUL CIVIL - este acea ramura a dreptului care reglementeaza raporturi
patrimoniale si nepatrimoniale stabilite intre persoane fizice si persoane juridice aflate
pe pozitii de egalitate juridica. Este acel drept ce reglementeaza unele raporturi
patrimoniale in care partile figureaza ca subiecte egale in drepturi, si unele raporturi
nepatrimoniale legate de individualitatea persoanei, conditia juridica a persoanei fizice
si a altor subiecte de drept civil in calitatea lor de participanti la raporturile juridice civile.
DREPTUL COMERCIAL - reglementeaza raporturile ce se stabilesc in activitatea
comerciala interna, realizata de catre comercianti si cuprinde normele juridice ce
reglementeaza activitatea comerciala, adica producerea si circulatia marfurilor,
executarea de lucrari si prestarea de servicii; este un ansamblu de norme juridice de
drept privat aplicabile raporturilor juridice izvorate din savarsirea actelor juridice, faptelor

si operatiunilor, considerate de lege fapte de comert, precum si raporturilor juridice la


care participa persoanele care au calitatea de comercianti.
DREPTUL DE ABITATIE - este un drept de uz care are ca obiect o locuinta si care
confera titularului sau dreptul de a poseda si folosi acea locuinta, proprietatea altei
persoane, pentru satisfacerea nevoilor de locuit ale lui si ale familiei sale. Dreptul de
abitatie poate fi constituit prin contract si testament.
DREPTUL DE APARARE - este un principiu de baza al procesului penal ce consta in
prerogativele si posibilitatile legale, pe care le au partile in proces, de a-si apara
interesele legale, personal sau prin reprezentant, de a prezenta dovezile pe care le
considera necesare si de a participa la desfasurarea procesului penal.
DREPTUL DE AUTOR - reprezinta totalitatea normelor juridice care reglementeaza
raporturile referitoare la realizarea unei opere literare, artistice sau stiintifice; reprezinta
ansamblul drepturilor subiective de ordin personal nepatrimonial si de ordin patrimonial
recunoscute prin lege autorilor operelor de creatie intelectuala, literara, artistica,
stiintifica, in scopul ocrotirii intereselor legitime ale creatorilor.
DREPTUL DE AZIL - este dreptul acordat de catre un stat unor cetateni straini urmariti
de autoritatile din tara lor din motive politice, pentru a se stabili pe teritoriul sau,
neputand, astfel, fi extradati.
DREPTUL DE CREANTA - este acel drept care confera titularului lor posibilitatea de a
cere unei alte persoane individual determinata sa dea, sa faca, sau sa nu faca ceva.
DREPTUL DE PREEMTIUNE - reprezinta dreptul uneia din parti de a fi preferata unei
alte persoane la cumpararea sau vanzarea unui anumit bun
DREPTUL DE PROPRIETATE - este acel drept real care confera titularului dreptul de a
intrebuinta bunul potrivit naturii ori destinatiei sale, de a-l folosi si de a dispune de el in
mod exclusiv si perpetuu, in cadrul si cu respectarea legislatiei in vigoare.
DREPTUL DE PROPRIETATE INTELECTUALA - reprezinta ansamblul normelor
juridice care reglementeaza raporturile privind protectia creatiei intelectuale in domeniile
industrial, stiintific, literar si artistic, precum si semnele distinctive ale activitatii de
comert.
DREPTUL DE PROPRIETATE PRIVATA - este dreptul apartinand numai persoanelor
fizice care isi pot exercita, asupra imobilelor din proprietatea privata, toate prerogativele
dreptului de proprietate, adica posesia, folosinta si dispozitia din putere proprie si in
interesul satisfacerii nevoilor personale.
DREPTUL DE SERVITUTE - este sarcina impusa asupra unui imobil pentru uzul si
utilitatea unui imobil avand alt proprietar. Este un drept real principal derivat, perpetuu si
indivizibil, constituit asupra unui imobil, numit fond aservit sau dominat, pentru uzul si
utilitatea altui imobil, numit fond dominant, imobile care apartin unor proprietari diferiti.
DREPTUL DE SUPERFICIE - este drept real rezultat din dreptul de proprietate pe care
il are o persoana, denumita superficiar, asupra constructiilor, plantatiilor sau a altor
lucrari care se afla pe o suprafata de teren care apartine unei alte persoane, teren
asupra caruia superficiarul capata un drept de folosinta.

DREPTUL DE UZ - este acel drept real principal, dezmembramant al dreptului de


proprietate, care confera titularului sau atributele de posesie si folosinta asupra unui
bun aflat in proprietatea altuia, dar numai in limitele necesare satisfacerii trebuintelor lui
si ale familiei sale. Titularul dreptului de uz poate fi numai o persoana fizica. Dreptul de
uz are un caracter strict personal, adica uzuarul nu poate instraina beneficiul sau
emolumentul dreptului sau.
DREPTUL DE UZUFRUCT - este dreptul de a se bucura cineva de lucrurile ce sunt
proprietatea altuia, intocmai ca insusi proprietarul lor, insa cu indatorirea de a le
conserva substanta, adica dreptul de a utiliza bunul si de a-i culege fructele avand
obligatia de a conserva substanta bunului dat in uzufruct si de a-l restitui la incetarea
uzufructului.
DREPTUL FAMILIEI - reprezinta totalitatea normelor juridice care reglementeaza
raporturile personale si patrimoniale ce izvorasc din casatorie, rudenie, adoptie si
raporturile asimilate de lege, sub anumite aspecte, cu raporturile de familie, in scopul
ocrotirii si intaririi familiei.
DREPTUL PENAL - reprezinta ansamblul normelor juridice care reglementeaza relatiile
de aparare sociala si combatere a criminalitatii, prin determinarea actiunilor sau
inactiunilor care constituie infractiuni si a sanctiunilor ce le sunt aplicabile. Scopul
dreptului penal este determinat de necesitatea apararii valorilor sociale si a ordinii de
drept impotriva criminalitatii si de combatere a acesteia. Ca ramura a stiintelor juridice,
dreptul penal cuprinde ansamblul cunostintelor privitoare la fenomenele juridice penale
exprimate in diverse conceptii, teorii, idei cu privire la legitimitatea, continutul si functiile
dreptului penal, precum si la metode si mijloace specifice de aparare sociala si de
combatere a criminalitatii.
DREPTUL PRINCIPAL - este dreptul subiectiv care da nastere in mod direct unui drept
la actiune si in puterea caruia titularul poate pretinde altor persoane o anumita conduita.
DREPTUL POZITIV - cuprinde totalitatea normelor juridice in vigoare la un moment dat,
prin care se reglementeaza o institutie juridica sau care alcatuiesc o ramura de drept ori
care alcatuiesc impreuna sistemul dreptului.
DREPTUL REAL - este acel drept subiectiv patrimonial si absolut, care confera
titularului sau posibilitatea de a-si exercita in mod direct si fara concursul altei persoane
anumite atribute cu privire la un bun.
DREPTUL REAL ACCESORIU - este acel drept real pentru garantarea unui drept de
creanta a carui existenta depinde in mod direct de existenta dreptului garantat.
DREPTUL REAL PRINCIPAL - este acel drept real cu o existenta de sine statatoare,
independent de existenta vreunui alt drept.
DREPTUL RELATIV - este acel drept subiectiv care produce efecte numai intre titularul
sau, ca subiect activ, si una sau mai multe persoane determinate, ca subiect pasiv,
respectiv subiecte pasive. Obligatia corelativa unui drept relativ consta in indatorirea
subiectului pasiv de a avea comportarea pe care o presupune natura dreptului subiectiv
activ, adica de a da, a face sau a nu face ceva.

DREPTUL ROMAN - cuprinde totalitatea normelor de conduita, si care constituie un


sistem extrem de vast si complex, format din numeroase ramuri si institutii juridice.
DREPTUL SECUNDAR - este un drept subiectiv ce confera titularului sau puterea de a
determina producerea unui efect juridic, prin incheierea unui act juridic unilateral, de
natura sa afecteze si interesele altei persoane.
DREPTUL SUBIECTIV - este prerogativa recunoscuta de lege persoanei fizice sau
juridice, ca subiect activ al raportului juridic, de a putea pretinde subiectului sau
subiectelor pasive sa savarseasca o anumita actiune sau se sa abtina de la savarsirea
unei actiuni sau de la orice act care ar putea stanjeni exercitarea dreptului subiectului
activ. Inapoi

EFECTELE HOTARARII CIVILE IN PENAL - legea procesual penala stabileste ca


hotararea definitiva civila prin care a fost solutionata actiunea civila nu are autoritate de
lucru judecat in fata organelor de urmarire penala si a instantei penale cu privire la
existenta infractiunii, a persoanei care a savarsit infractiunea si a vinovatiei acesteia.
EFECTELE JURIDICE - sunt consecintele pe care le produc faptele si actele juridice
care se bucura de eficacitate in conditiile si in limitele prevazute de lege.
EFRACTIA - este modalitatea de a savarsi infractiunea ce consta in fortarea
incuietorilor, ruperea legaturilor sau violarea oricarui dispozitiv de inchidere, si constituie
circumstanta agravanta in cazurile prevazute de lege.
EGOCENTRISMUL - reprezinta tendinta individului de a raporta totul la el insusi,
considerandu-se in centrul tuturor lucrurilor si situatiilor, intotdeauna avand dreptate. Se
considera, de asemenea si permanent persecutat, tendinta caracterizata prin actiuni
dominatoare indreptate spre satisfacerea propriilor dorinte, scopuri, interese.
EMISIUNEA MONETARA - este acel drept a statelor de a bate moneda, reprezinta un
atribut al suveranitatii lor monetare, care pe plan international a fost recunoscut pentru
prima data, in mod oficial, in anul 1929 si care consta in urmatoarele operatiuni: crearea
semnelor banesti, adica tiparirea biletelor si baterea monedelor; stocarea de catre
emitent a semnelor banesti, punerea in circulatie a semnelor banesti create in acest
scop, respectiv retragerea acestora.
EMISIUNEA DE VALORI MOBILIARE - - este totalitatea valorilor mobiliare de acelasi
tip si clasa, emise de un emitent la o anumita data.
EMITENTUL - este acea persoana care emite un bilet la ordin sau un titlu de credit
devenind astfel debitorul unei obligatii de plata fata de o alta persoana.
EMITENTUL DE VALORI MOBILIARE - - denumit in continuare emitent - este o
persoana juridica - societate comerciala, regie autonoma, autoritate a administratiei
publice centrale sau locale, sau orice entitate legal constituita si calificata ca atare de
C.N.V.M. care, in conditiile legii, a emis, emite sau intentioneaza sa emita valori
mobiliare si care are obligatia de a recunoaste si plati drepturile incorporate in
instrumentul negociabil, conform clauzelor stipulate in titlu si potrivit legii care il
guverneaza.

EMITEREA DE VALORI MOBILIARE - - este procesul prin care emitentul ofera spre
subscriere investitorilor existenti si potentiali un anumit tip si clasa de valori mobiliare.
EMOLUMENTUL - este ansamblul avantajelor si prerogativelor uzufructuarului in
temeiul dreptului de uzufruct, sau acea parte a activului succesoral dintr-o mostenire, ce
revine legatarului universal sau cu titlu universal, in urma impartirii acesteia intre toti
mostenitorii.
EREDITATEA - reprezinta transmiterea caracterelor fizice si psihice de la parinti la copii
prin mijlocirea cromozomilor si genelor.
EROAREA - reprezinta gresita reprezentare a realitatii, reprezentarea inexacta, falsa a
acesteia cu ocazia incheierii unui act juridic.
EROAREA DE DREPT - este atunci cand reprezentarea falsa a realitatii cade asupra
existentei sau continutului unei norme de drept, dar care nu afecteaza valabilitatea
consimtamantului si a actului juridic incheiat.
EROAREA DE FAPT - consta in necunoasterea sau cunoasterea incompleta a unor
date ale realitatii materiale si constituie o cauza ce inlatura caracterul penal al faptei.
EROAREA JUDICIARA - este eroarea ce are loc cu prilejul judecarii unei cauze penale,
constand in gresita stabilire a faptelor, ceea ce a avut ca urmare pronuntarea unei
hotarari nedrepte, situatie in care exista posibilitatea repararii pagubei in cazul
condamnarii sau al luarii unor masuri preventive pe nedrept.
EROAREA MATERIALA - reprezinta greseala din actul de procedura intocmit de
organul de urmarire penala sau instanta de judecata.
EXCEPTIILE DE NECOMPETENTA - sunt mijloacele prin care se creeaza posibilitatea
trimiterii cauzei de la organul judiciar necompetent la cel competent. Exceptiile de
necompetenta pot fi ridicate de catre procuror, de catre parti sau din oficiu.
EXCEPTIILE DE NEEXECUTARE - sunt consecintele directe ale principiului
interdependentei obligatiilor reciproce ale partilor in contractele sinalagmatice care
consta in dreptul de a refuza executarea obligatiei asumate atata timp cat cealalta parte
nu-si executa obligatia corelativa.
EXCEPTIILE DE PROCEDURA - sunt mijloacele de aparare invocate in cursul
procesului penal, constand in stari de fapt sau de drept, susceptibile sa puna capat sau
sa intrerupa cursul judecatii. Constituie exceptii: autoritatea de lucru judecat, exceptia
de necompetenta, prescriptia, lipsa actului de sesizare etc.
EXECUTAREA SILITA - reprezinta o procedura reglementata de lege prin care se
asigura, cu ajutorul fortei de constrangere a statului, realizarea drepturilor creditorului in
cazul neindeplinirii de buna voie a obligatiilor corelative in sarcina debitorului.
EXECUTORII JUDECATORESTI - reprezinta personalul auxiliar incadrat pe langa
tribunale si judecatorii, care efectueaza executarea silita a dispozitiilor cu caracter civil
din titlurile executorii, precum si orice alte atributii conferite de lege, si a caror activitate
este indrumata si controlata de catre presedintii instantelor pe langa care functioneaza.

EXERCITAREA FARA DREPT A UNEI PROFESII - consta in exercitarea fara drept a


unei profesii sau a oricarei activitati pentru care legea cere autorizatie, ori exercitarea
acestora in alte conditii decat cele legale, daca legea speciala prevede ca savarsirea
unor astfel de fapte se sanctioneaza potrivit legii penale.
EXONERAREA DE RASPUNDERE CIVILA - reprezinta scutirea, de catre organul de
jurisdictie competent - sesizat cu actiunea in responsabilitate - de obligatia de
responsabilitate a celui care a savarsit o fapta ce a adus prejudicii.
EXPERTIZA - este acel mijloc de proba ce consta in rezolvarea unor probleme de
specialitate de catre persoane ce poseda cunostinte profunde intr-un domeniu dat.
EXPROPRIEREA - este modalitatea de dobandire de catre stat a dreptului de
proprietate asupra unor bunuri apartinand altor proprietaripersoane fizice sau persoane
juridice - , pentru satisfacerea unor interese obstesti, generale.
EXPULAZAREA STRAINILOR - este indepartarea silita de pe teritoriul unei tari a
cetateanului strain sau fara cetatenie care nu domiciliaza in tara si care a savarsit o
infractiune pe teritoriul respectivei tari, daca prezenta lui prezinta pericol social.
EXTRAVILAN - desemneaza partea din unitatea administrativ-teritoriala cuprinsa in
afara intravilanului, delimitata cadastral potrivit legii.
EXTRADAREA - este un act bilateral ce intervine intre doua state si se acorda pe baza
de conventie internationala, pe baza de reciprocitate sau in temeiul legii; este actul prin
care un stat, pe al carui teritoriu s-a refugiat un infractor, il preda pe acesta la cererea
altui stat.
EVICTIUNEA - este pierderea totala sau partiala a lucrului vandut ca urmare a unei
hotarari judecatoresti care, pornind de la o cauza anterioara ii recunoaste unui tert, fie
un drept de proprietate, fie un alt drept din categoria drepturilor reale asupra aceluiasi
lucru. Inapoi

FACTORII VINOVATIEI - sunt factorul intelectiv si factorul volitiv. Factorul intelectiv sau
aptitudinea de intelegere presupune reprezentarea deplina a continutului, sensului si
finalitatilor urmarite sau acceptate prin savarsirea faptei, precum si prevederea intregii
desfasurari cauzale a acesteia. Factorul volitiv presupune capacitatea individului de a-si
dirija in mod liber si de a-si stapani in mod deplin actele de conduita.
FALIMENTUL - este procedura de executare silita ce vizeaza toate bunurile debitorului
aflat in imposibilitate de plata a datoriilor exigibile cu sumele de bani disponibile.
FALSUL INTELECTUAL - consta in falsificarea unui inscris oficial de catre un functionar
aflat in exercitiul atributiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau imprejurari
necorespunzatoare adevarului, ori prin omisiunea cu stiinta de a insera unele date sau
imprejurari.
FALSUL IN DECLARATII - sunt acele declaratii neconforme adevarului, facuta unui
organ sau institutie de stat ori unei institutii publice, sau de interes public, in vederea
producerii unor consecinte juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci cand potrivit legii

ori imprejurarilor, declaratiile facute servesc pentru producerea acestor consecinte


juridice.
FALSUL PRIVIND IDENTITATEA - consta in prezentarea sub o identitate falsa ori
atribuirea unei asemenea identitati unei alte persoane, pentru a induce sau mentine in
eroare un organ sau o institutie de stat sau o alta unitate, in vederea producerii unei
consecinte juridice, pentru sine ori pentru altul.
FAMILIA - ca fenomen social este o forma de relatii sociale dintre oamenii legati intre ei
prin casatorie sau rudenie. Din familie fac parte sotii, parintii si copiii, precum si, uneori,
alte persoane intre care exista relatii de rudenie.
FAPTA JURIDICA - este imprejurarea care determina aparitia, modificarea sau
stingerea unor raporturi juridice, precum si nasterea, modificarea sau stingerea unor
drepturi subiective sau obligatii.
FAPTA NU ESTE PREVAZUTA DE LEGEA PENALA - reprezinta o cauza de
impiedicare a punerii in miscare sau de exercitare a actiunii penale, deoarece fapta
savarsita nu este prevazuta de legea penala, astfel ca, ea nu reprezinta o infractiune, si
deci nu atrage raspunderea penala.
FAPTA NU PREZINTA PERICOLUL SOCIAL AL UNEI INFRACTIUNI - atunci cand prin
atingerea minima adusa uneia dintre valorile sociale aparate de lege si prin continutul ei
nu prezinta gradul de pericol social al unei infractiuni. Deoarece lipseste una din
trasaturile esentiale ale infractiunii, respectiv pericolul social, fapta nu constituie
infractiune, prin urmare nu atrage raspunderea penala.
FAPTA PUTATIVA - este fapta savarsita de o persoana care are reprezentarea
comiterii unei infractiuni, desi acea fapta nu este prevazuta de legea penala, si deci, nu
constituie infractiune.
FAPTA SAVRSITA IN PUBLIC - reprezinta fapta comisa intr-un loc care prin natura
sau destinatia lui este intotdeauna accesibil publicului, chiar daca in momentul savarsirii
nu este prezenta nici o persoana; in orice alt loc accesibil publicului, daca sunt de fata
doua sau mai multe persoane; in loc neaccesibil publicului, cu intentia insa ca fapta sa
fie auzita sau vazuta si daca acest rezultat s-a produs fata de doua sau mai multe
persoane; intr-o adunare sau reuniune de mai multe persoane, cu exceptia reuniunilor
care pot fi considerate ca au caracter de familie, datorita naturii relatiilor dintre
persoanele participante; prin orice mijloace cu privire la care faptuitorul si-a dat seama
ca fapta ar putea ajunge la cunostinta publicului.
FAPTUL JURIDIC PROCESUAL - reprezinta acea imprejurare de fapt care da nastere,
modifica sau stinge un raport juridic sau impiedica nasterea acestuia. Acesta poate fi de
mai multe feluri: constitutiv, modificator, extinctiv si impeditiv. In materie civila, faptul
juridic cuprinde faptele umane si cele naturale, care pot fi probate prin orice mijloc de
proba.
FAVORIZAREA INFRACTORULUI - reprezinta ajutorul acordat unui infractor fara o
intelegere prealabila savarsirii infractiunii, pentru a ingreuna sau zadarnici urmarirea
penala, judecarea sau executarea pedepsei, ori pentru a asigura infractorului folosul
sau produsul infractiunii.

FAZELE PROCESULUI PENAL - reprezinta acele etape in cadrul carora se desfasoara


activitati specifice, respectiv urmarirea penala, judecata si punerea in executare a
hotararii judecatoresti.
FAPTUITORUL - este persoana care a savarsit nemijlocit o fapta prevazuta de legea
penala sub forma tentativei sau infractiunii consumate si impotriva careia nu a inceput
urmarirea penala.
FOLOSUL INFRACTIUNII - este profitul, beneficiul, castigul material pe care il obtine
faptuitorul prin savarsirea unei infractiuni.
FORMELE INFRACTIUNII - este notiunea ce delimiteaza etapa pregatirii de etapa
executarii propriu-zise, iar in raport cu aceste etape se pot distinge urmatoarele forme
ale infractiunii: forma actelor preparatorii, forma tentativei, forma faptului consumat,
forma faptului epuizat.
FRAUDA - reprezinta inducerea in eroare, fapta de inselaciune savarsita spre a realiza
un profit material prin atingerea drepturilor aduse altei persoane.
FRONTIERA - este linia reala sau conventionala ce desparte teritoriul a doua state sau,
dupa caz, de marea libera si care se intind in inaltime pana la limita inferioara a spatiului
extraatmosferic, iar in adancime, in interiorul pamantului, pana la limitele accesibile
tehnicii moderne, si a carei trecere este permisa numai in conditiile stabilite de lege.
FRUSTRAREA - reprezinta acea stare psihica a unei persoane in urma nesatisfacerii
unei trebuinte, intentii, dorinte care modifica comportamentul acesteia, provocandu-i
stari de criza ce pot genera chiar actiuni violente datorita pierderii autocontrolului. Este
o stare profund emotionala a unui individ atunci cand este privat de unele drepturi,
recompense, satisfactii considerate de acesta ca i se cuvin.
FUNCTIONARUL PUBLIC - este persoana care exercita permanent sau temporar, cu
orice titlu, indiferent cum a fost investita, o insarcinare de orice natura, retribuita sau nu,
in serviciul institutiilor publice sau altor persoane juridice de interes public.
FURTUL - consta in luarea unui bun mobil din posesia sau detentia altuia, fara
consimtamantul acesteia, in scopul de a si-l insusi pe nedrept.
FURTUL CALIFICAT - este o varianta a furtului simplu dar, savarsit de doua sau mai
multe persoane impreuna, de o persoana avand asupra sa o arma sau o substanta
narcotica, de catre o persoana mascata, deghizata sau travestita, asupra unei persoane
care este in imposibilitatea de a-si exprima vointa, intr-un loc public, intr-un mijloc de
transport in comun, in timpul noptii, in timpul unei calamitati, prin efractie, escaladare
sau prin folosirea fara nici un drept a unei chei adevarate sau a unei chei mincinoase.
FONDUL FUNCIAR - reprezinta totalitatea terenurilor de orice fel, indiferent de
destinatie, de titlurile pe baza carora sunt detinute sau de domeniul public ori privat din
care fac parte. Inapoi

GAJUL( amanetul) - este o garantie reala, indeplinind aceeasi functie ca si ipoteca, cu


deosebirea ca are intotdeauna ca obiect bunuri mobile care se incredinteaza
creditorului sau unui tert.
GARANTAREA DREPTULUI DE APARARE - este un principiu fundamental in procesul
penal potrivit caruia dreptul de aparare este garantat invinuitului, inculpatului si
celorlalte parti in cursul procesului penal si a carui aplicare impune organelor de
urmarire penala sa asigure partilor deplina exercitare a drepturilor procesuale legale, sa
incunostinteze pe invinuit sau pe inculpat despre fapta pentru care este invinuit, despre
incadrarea juridica a acesteia si sa-i asigure posibilitatea pregatirii si exercitarii apararii.
GARANTAREA LIBERTATII PERSOANEI - reprezinta un principiu fundamental al
procesului penal, consacrat in Constitutie, in baza caruia nici o persoana nu poate fi
retinuta sau arestata si nici nu poate fi supusa vreunei forme de restrangere a libertatii,
decat in cazurile si in conditiile prevazute de lege. Astfel, partile si celelalte persoane
participante la procesul penal sunt inviolabile, adica asupra lor nu se pot folosi presiuni
fizice sau morale, in cadrul cercetarii sau in legatura cu declaratiile pe care le fac.
GARANTIA - este un mijloc legal sau conventional de asigurare a executarii obligatiilor;
este modalitatea juridica prin care un bun mobil sau imobil este afectat pentru a asigura
pe creditorul obligatiei indeplinite ca debitorul isi va executa obligatia corelativa
asumata.
GENOCIDUL - este una dintre cele mai grave crime impotriva pacii si omenirii, ce
consta in savarsirea in scopul de a distruge in intregime sau in parte o colectivitate sau
un grup national, etnic, rasial sau religios, precum: uciderea membrilor colectivitatii sau
grupului, vatamarea grava a integritatii fizice sau mintale a membrilor colectivitatii sau
grupului, supunerea acestora la conditii de existenta sau tratament de natura sa duca la
distrugerea fizica, impiedicarea nasterilor in interiorul grupului sau colectivitatii vizate,
transferarea fortata a copiilor apartinand unei colectivitati sau unui grup, in alta
colectivitate sau grup.
GESTIUNEA FRAUDULOASA - constituie pricinuirea de pagube cu rea-credinta unei
persoane cu ocazia administrarii sau conservarii bunurilor acesteia, de catre persoana
care ar fi trebuit sa aiba grija de buna administrare sau conservare a bunurilor
respective.
GRATIEREA - este un act de clementa a puterii de stat, ce apartine Presedintelui , prin
care se acorda unui condamnat iertarea totala sau partiala a pedepsei sau comutarea
acesteia in una mai usoara.
GREVA - reprezinta incetarea voluntara si colectiva a lucrului de catre salariati. Inapoi

HOTARAREA JUDECATOREASCA - este actul juridic procesual, final si de dispozitie


prin care se solutioneaza cauza penala de catre instanta de judecata, punandu-se,
astfel, capat judecatii. Inapoi

ILICIT - interzis de lege, care incalca anumite dispozitii sau reguli de conduita prevazute
de lege.
IMATURITATEA AFECTIVA - este o disfunctie a personalitatii unui individ, ce consta in
recurgerea la comportamente infantile, precum plansul, pentru obtinerea unor placeri
minore, fiind predispus la manifestari si comportamente antisociale cu urmari deosebit
de grave.
IMATURITATEA INTELECTUALA - reprezinta o latura a personalitatii delicventului ce
consta in incapacitatea acestuia de a prevedea pe termen lung consecintele actiunii sau
inactiunii sale, precum si o capacitate redusa de a stabili un raport rational intre pierderi
si castiguri in proiectarea si savarsirea unui act infractional.
IMPRESCRIPTIBIL - reprezinta dreptul care nu se stinge prin prescriptie, prin trecerea
timpului.
IMUNITATEA - reprezinta nepedepsirea faptuitorului datorita unor cauze prevazute de
lege, precum: denuntarea infractorului, gradul de rudenie in caz de tainuire si de
favorizare a infractorului etc.
INCAPACITATEA PROCESUALA - este inaptitudinea unei persoane de a-si exercita
personal drepturile sale in cadrul procesului, de aceea va participa la activitatea de
judecata prin reprezentant.
INCESTUL - consta in raportul sexual intre rude in linie directa sau intre frati si surori.
INCIDENTUL PROCEDURAL - este acea imprejurare ce intervine in desfasurarea
procesului civil, de natura sa aduca modificari cu privire la cadrul litigiului sau cu privire
la instanta sesizata, precum: cererile formulate de parti sau de terte persoane si
modificarile intervenite cu privire la compunerea completului de judecata sau la instanta
sesizata.
INCOMPATIBILITATEA - desemneaza situatia in care un membru al completului de
judecata este oprit, in cazurile expres prevazute de lege, sa participe la solutionarea
unui anumit litigiu.
INCRIMINAREA - consta in descrierea faptei prevazute de lege ca infractiune, stabilirea
continutului juridic, a conditiilor obiective si subiective, prevederea pedepselor care se
aplica infractorilor si masurile ce se pot lua in cazul comiterii ei.
INCULPATUL - este persoana impotriva careia a fost pusa in miscare actiunea penala,
moment din care acesta devine parte in procesul penal.
INDIVIDUALIZAREA PEDEPSELOR - este principiu de baza a dreptului penal ce
consta in adaptarea pedepsei si a executarii ei la cazul concret si la persoana
infractorului, astfel incat sa se asigure scopul si sa se realizeze finalitatea raspunderii
penale, conform gravitatii infractiunii, pericolului social concret al acesteia, situatiei
personale a infractorului si periculozitatii lui.
INFRACTORUL - este persoana care a savarsit cu vinovatie o infractiune ori care a
participat la comiterea ei ca autor, instigator sau complice.

INFRACTIUNEA - este fapta ce prezinta pericol social, care a fost savarsita cu vinovatie
si este prevazuta de legea penala.
INOPOZABILITATEA - - este sanctiunea ce intervine in cazul nesocotirii unor cerinte de
publicitate fata de terti, prevazute de lege pentru anumite acte juridice.
INSTIGAREA - este actiunea intentionata a unei persoane de a determina o alta
persoana sa savarseasca o infractiune, fiind o forma a participatiei penale.
INSULTA - consta in atingerea adusa onoarei ori reputatiei unei persoane prin cuvinte,
prin gesturi sau prin alte mijloace, ori prin expunerea la batjocura, precum si fapta de a
atribui unei persoane un defect, boala sau infirmitate, care, chiar daca sunt reale, nu ar
trebui relevate.
INTERPUSUL - este persoana care apare intr-un act juridic in locul adevaratului
interesat a incheia acel act juridic, de obicei pentru a ocoli dispozitiile legii ce opresc
savarsirea actului in favoarea acestuia din urma.
INTIMATUL - este parte in cadrul unui proces care se afla in situatia unui parat in caz
de recurs sau in alta cale de atac, respectiv persoana impotriva careia se declara
recursul.
INVESTITORUL - - este orice persoana care, pe cont propriu, cumpara, detine si vinde
valori mobiliare fara a practica intermedierea ca fapt de comert.
IMPRUMUTUL DE CONSUMATIE (PROPRIU-ZIS) - este contractul prin care o
persoana, numita imprumutator, transmite in proprietatea unei alte persoane, numita
imprumutat, o cantitate de bunuri, cu obligatia pentru imprumutat de a restitui la
scadenta, o cantitate egala de bunuri de acelasi gen si aceeasi cantitate.
IMPACAREA PARTILOR - este o cauza de inlaturare a raspunderii penale ce consta in
intelegerea facuta intre persoana vatamata sau reprezentantul acesteia si faptuitor
pentru a pune capat conflictului determinat de savarsirea infractiunii si de a renunta la
realizarea procesului penal, avand drept consecinta stingerea actiunii civile.
INCADRAREA JURIDICA - este operatiunea efectuata de organele de urmarire penala
si de instanta de judecata prin care se stabileste concordanta deplina intre fapta
savarsita de invinuit sau inculpat si norma penala speciala care incrimineaza acea
fapta.
INCHEIEREA DE SEDINTA - este hotararea pronuntata de instanta de judecata in
cursul judecatii care nu rezolva fondul cauzei, ci se pronunta asupra diverselor cereri,
probleme sau exceptii ori masuri procesuale care se ivesc in timpul judecatii.
INCUVIINTAREA PROBELOR - reprezinta admiterea probelor propuse in procesul
penal.
INSCRISUL - reprezinta orice scriere care materializeaza pe hartie un act juridic,
precum si orice obiect material care incorporeaza un asemenea act. Inscrisurile pot
constitui mijloace de proba daca in continutul lor se arata fapte sau imprejurari de
natura sa contribuie la aflarea adevarului.

INSCRISUL AUTENTIC - este inscrisul intocmit cu respectarea tuturor solemnitatilor


cerute de lege, de un functionar public care are dreptul de a indeplini atributiile functiei
sale in locul unde a fost facut actul respectiv precum, inscrisurile notariale, actele de
stare civila, hotararile judecatoresti, procesele verbale de indeplinire a actelor de
procedura si orice alte inscrisuri intocmite de functionarii publici in limitele competentei
lor.
INSCRISUL CONFIRMATIV - este actul preconstituit al carui scop este de a consolida
un act anulabil facand ca acesta sa nu mai fie viciat.
INSCRISUL IN FORMA ELECTRONICA - reprezinta o colectie de date in forma
electronica intre care exista relatii logice si functionale, si care redau litere, cifre sau
orice alte caractere cu semnificatie inteligibila, destinate a fi citite prin intermediul unui
program informatic.
INVINUITUL - este persoana fata de care se efecuteaza urmarirea penala, cat timp nu a
fost pusa in miscare actiunea penala impotriva sa.
INTRAVILAN - - partea din unitatea administrativ-teritoriala, legal delimitata, destinata
construirii si abitatiei. Inapoi

JUDECATA CONTESTATIEI IN ANULARE - se face de catre instanta de recurs care a


pronuntat hotararea a carei anulare se cere pentru vreunul dintre cazurile prevazute de
lege. Instanta, constatand ca cererea de contestatie este intemeiata, admite in principiu
cererea si dispune citarea partilor interesate si poate hotari desfiintarea prin decizie sau
prin sentinta a ultimei hotarari a carei anulare se cere si procedeaza la rejudecarea
recursului sau la rejudecarea cauzei dupa casare.
JUDECATA IN APEL - reprezinta a doua etapa a fazei procesuale a judecatii dupa
judecarea in prima instanta si inaintea judecarii in recurs, in care instanta de apel
verifica hotararea pronuntata in prima instanta in vederea unei noi judecati in fapt si in
drept pe baza materialelor din dosarul cauzei si a oricaror inscrisuri noi ce i se aduc.
JUDECATA IN PRIMA INSTANTA - este prima etapa a judecatii care incepe in
momentul sesizarii instantei si se incheie in momentul pronuntarii unei hotarari
judecatoresti definitive.
JUDECATA IN RECURS - este a treia etapa de judecata in care instanta supune
hotararea atacata unei minutioase verificari sub aspectul legalitatii si al temeiniciei pe
baza materialului din dosarul cauzei si a oricaror inscrisuri noi aduse in fata instantei de
recurs. Instanta este obligata sa se pronunte asupra tuturor motivelor de recurs
invocate de procuror si de parti.
JUDECATA IN REVIZUIRE - este de competenta instantei care a judecat cauza in
prima instanta, iar cand temeiul revizuirii consta in ireconciabilitatea hotararilor,
competenta se determina potrivit dispozitiilor privind indivizibilitatea si conexitatea.
Judecarea in revizuire are doua etape, si anume, admiterea in principiu si rejudecarea
cauzei dupa admiterea in principiu a cererii de revizuire.

JUDECATA RECURSULUI IN ANULARE - este de competenta Curtii Supreme de


Justitie, cand partile se citeaza in functie de declararea recursului in favoarea sau
defavoarea condamnatului. La judecata recursului in anulare se aplica procedura de la
judecarea recursului.
JUDECATORUL - este magistratul care are atributii de a solutiona cauze penale, civile
si administrative in cadrul unei instante judecatoresti.
JURISDICTIA - este competenta de a judeca a instantelor judecatoresti sau a organelor
care au atributia de a judeca pricini de aceeasi categorie.
JURISPRUDENTA - este denumirea data practicii judiciare, considerata izvor de
drept. Inapoi

LABILITATEA - reprezinta trasatura personalitatii individului cu o emotivitate fluctuanta,


deosebit de influentabil, care nu-si poate controla dorintele, fiind imprevizibil.
LATURA OBIECTIVA - este latura a infractiunii ce consta in manifestarile exterioare prin
care se realizeaza actiunea sau inactiunea si se produc urmarile socialmente
periculoase, si care face parte din continutul constitutiv al infractiunii. Structura laturii
obiective este alcatuita din: elementul material (actiunea sau inactiunea), urmarea
imediata si legatura de cauzalitate.
LATURA SUBIECTIVA - consta in atitudinea psihica a persoanei care a savarsit
infractiunea si urmarile ei, avand ca elemente componente: elementul subiectiv
(vinovatia cu modalitatile sale), mobilul si scopul, ca cerinte esentiale la unele
infractiuni.
LEGALITATEA - este principiul general de drept, conform caruia autoritatile de stat,
institutiile publice si toti cetatenii sunt obligati sa respecte legea, principiu ce consacra
suprematia legii in intreaga activitate sociala.
LEGATARII - sunt persoanele desemnate de testator (mostenitori testamentari) sa
culeaga mostenirea, in tot sau in parte.
LEGATURA DE CAUZALITATE - este unul din elementele laturii obiective a infractiunii
ce consta in legatura dintre fapta si rezultatul sau urmarea imediata.
LEGEA PENALA - reprezinta dispozitiile cu caracter penal cuprins in legi sau decrete,
precum si legea procesual penala prin intermediul careia se aplica normele de drept
penal.
LEGILE DRACONICE - reprezinta primele norme de drept scrise la Atena, Intocmite de
Dracon, legiuitor din Grecia antica, secolul al VII-lea i.e.n. Legile au ramas proverbiale
prin asprimea lor, ele prevedeau pedeapsa cu moartea pentru cele mai mici infractiuni.
Publicarea acestor legi, excesiv de dure s-a facut sub presiunea demosului din Atena si
urmarea sa ingradeasca arbitrariul justitiei.
LEGITIMA APARARE - este o cauza care inlatura caracterul penal al faptei. Este in
stare de legitima aparare persoana care savarseste fapta pentru a inlatura un atac

material, direct, imediat si injust, indreptat impotriva sa, impotriva altuia sau impotriva
unui interes public si care pune in pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori
interesul public, precum si cel care din cauza tulburarii sau temerii, a depasit limitele
unei aparari proportionale cu gravitatea pericolului si imprejurarile in care s-a produs
atacul.
LIPSA PLNGERII PREALABILE - este o cauza care inlatura raspunderea penala in
cazul infractiunilor pentru care punerea in miscare a actiunii penale este conditionata de
introducerea unei plangeri prealabile de catre persoana vatamata.
LIPSIREA DE LIBERTATE IN MOD ILEGAL - este infractiunea ce consta in lipsirea de
libertate a unei persoane in mod ilegal prin simulare de calitati oficiale, prin rapire, ori de
catre o persoana inarmata, de doua sau mai multe persoane impreuna sau daca in
schimbul eliberarii se cere un folos material sau orice alt avantaj, precum si in cazul in
care victima este minora sau este supusa unor suferinte ori sanatatea sau viata ii sunt
puse in pericol.
LUAREA DE MITA - este infractiunea reglementata de Codul penal , ce consta in fapta
functionarului care, direct sau indirect, pretinde ori primeste bani sau alte foloase care
nu i se cuvin, ori accepta promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, in
scopul de a indeplini , a nu indeplini sau a intarzia indeplinirea unui act privitor la
indatoririle sale de serviciu sau in scopul de a face un act contrar acestor
indatoriri. Inapoi

MANDATUL - este un contract in temeiul caruia o persoana numita mandant,


imputerniceste pe o alta persoana, numita mandatar, sa incheie in numele ei si pentru
ea anumite acte juridice.
MANDATUL DE ARESTARE - este actul procedural care se emite de procuror sau
instanta de judecata in cazurile si conditiile prevazute de lege ce trebuie sa contina
indicarea organului care a dispus luarea masurii, data si locul emiterii, numele,
prenumele si calitatea persoanei care l-a emis, datele privitoare la identificarea
inculpatului, fapta ce formeaza obiectul inculparii si denumirea infractiunii, incadrarea
juridica a faptei si pedeapsa prevazuta de lege, temeiurile concrete care determina
arestarea, indicarea locului unde urmeaza a fi detinut cel arestat, mandat ce se executa
de catre organele de politie.
MARTORUL - este persoana care are cunostinta despre o fapta sau o imprejurare de
natura sa serveasca la aflarea adevarului in procesul penal, avand obligatia de a se
prezenta la chemarea organelor judiciare, de a depune marturie si de a relata adevarul
si numai adevarul.
MARTORII ASISTENTI - sunt persoanele care asista la efectuarea unui act procedural,
atunci cand legea prevede aceasta.
MARCA - este un semn susceptibil de reprezentare grafica, servind la deosebirea
serviciilor sau a produselor unei persoane fizice sau juridice de cele apartinand altor
persoane.

MASA MONETARA - reprezinta suma activelor care pot fi utilizate pe teritoriul unei tari
pentru cumpararea de bunuri si servicii si pentru achitarea datoriilor, precum si relatia
intre cantitatea banilor in circulatie sub forma numerarului si depozitelor la vedere, si
nivelul ratelor dobanzii existente la un moment dat
MARTURIA MINCINOASA - este fapta martorului care intr-o cauza penala, civila sau in
orice alta cauza in care se asculta martori, face afirmatii mincinoase ori nu spune tot
ceea ce stie referitor la anumite fapte sau imprejurari asupra carora a fost intrebat.
MARTURISIREA - este acea parte din declaratia invinuitului prin care recunoaste fapta
savarsita. Este mijlocul de dovada prin care una din parti confirma existenta sau
inexistenta unor fapte sau imprejurari pe care cealalta parte se sprijina in dovedirea
pretentiilor sau in apararea sa.
MASURILE ASIGURATORII - sunt masurile procesuale care se pot lua numai in cursul
procesului penal de catre organul de urmarire penala sau de catre instanta de judecata
si care constau in indisponibilizarea prin instituirea unui sechestru a bunurilor mobile si
imobile, in vederea repararii pagubei produse prin infractiune, precum si pentru
garantarea executarii pedepsei amenzii. In materie civila, masuri asiguratorii sunt:
sechestrul judiciar, asigurator si poprirea asiguratoare.
MEDIEREA - este o procedura diplomatica de reglementare a diferendelor
internationale, drept conferit puterilor straine conflictului de a media ostilitatile, chiar in
decursul acestora. Mediatorul trebuie sa fie un tertstat, un grup de state, O.N.U. sau
institutiile sale specializate, alte organizatii internationale cu vocatie mondiala sau
regionala sau o personalitate de prestigiu - acceptat de comun acord, de catre partile
aflate in conflict. Procedura de mediere se poate declansa la cererea partilor aflate in
litigiu sau, la initiativa partii terte care se ofera sa intervina cu diferite propuneri pentru
solutionarea conflictului respectiv.
MIJLOACELE DE PROBA - sunt acele mijloace prin care se constata elementele de
fapt ce pot servi ca proba, inscrisurile, depozitiile martorilor, marturisirea, cercetarea la
fata locului si expertiza.
MOBILUL INFRACTIUNII - este elementul component a laturii subiective a infractiunii,
factorul psihic intern care determina o conduita faptuitorului si ii directioneaza
activitatea, precum lacomia, ura, razbunarea, gelozia etc.
MOSTENIREA LEGALA - (ab intestat)transmiterea patrimoniului succesoral in temeiul
legii, la persoanele, in cota si in ordinea determinate de lege. Intervine in cazul si in
masura in care defunctul nu a dispus prin testament de patrimoniul sau pentru caz de
moarte sau manifestarea sa de vointa nu poate produce efecte, in total sau in parte,
precum si in cazul in care defunctul a lasat testament, insa acesta nu cuprinde dispozitii
referitoare la transmiterea patrimoniului succesoral.
MOSTENIREA TESTAMENTARA - intervine in cazul si in masura in care transmiterea
masei succesorale are loc in temeiul vointei defunctului, manifestata prin testament.
MUSTRAREA - este masura educativa care se poate lua fata de minor alaturi de
libertatea supravegheata, internarea intr-un centru de reeducare sau intr-un institutie
medical-educativa. Mustrarea se poate lua fata de minorul care raspunde penal si
consta in dojenirea minorului, in aratarea pericolului social al faptei savarsite. Inapoi

NEDEMNITATEA SUCCESORALA - este decaderea de drept a mostenitorului legal din


dreptul de a culege o mostenire determinata, inclusiv rezerva la care ar fi avut dreptul
din mostenire, deoarece s-a facut vinovat de o fapta grava fata de cel care lasa
mostenirea sau fata de memoria acestuia.
NEGOCIEREA - este o procedura de reglementare pasnica a diferendelor
internationale care sa nu puna in pericol pacea si securitatea internationala, si nici
justitia. Statele aflate in diferend nu se pot sustrage de la negocierea oferita de statul cu
care se afla in litigiu, aceasta avand un rol deosebit in preintampinarea conflictelor, dar
si in oprirea acestora, oferind partilor posibilitatea de a stabili singure viitoarele
reglementari. Negocierea in cazul unui litigiu trebuie desfasurata cu buna-credinta si cu
vointa reala de a ajunge la un rezultat. In functie de cadrul de desfasurare al
negocierilor, acestea pot fi bilaterale, plurilaterale sau multilaterale si colective.
NERETROACTIVITATEA LEGII PENALE - este un principiu de drept privind aplicarea
legii penale in timp, ce consta in faptul ca legea penala nu se aplica faptelor care, la
data la care au fost savarsite, nu erau prevazute ca infractiuni.
NORMA - este regula de conduita cu caracter general si impersonal stabilita de
organele de stat competente prin lege sau alte acte normative a caror respectare este
asigurata prin forta de constrangere a statului.
NULITATEA - - reprezinta o sanctiune care lipseste actul juridic de efectele sale firesti
sau de o parte a acestora atunci cand actul juridic a fost incheiat cu nerespectarea
conditiilor de valabilitate sau cu incalcarea unor dispozitii legale imperative.
NUMELE - ca element de identificare a persoanei, reprezinta un drept personal
nepatrimonial, inali. Inapoi

OBIECTUL INFRACTIUNII - este format din relatiile sociale care sunt vatamate sau
puse in pericol prin actiunea sau inactiunea faptuitorului.
OBLIGATIA - este acel raport juridic in continutul caruia intra dreptul subiectului activ,
denumit creditor, de a cere subiectului pasiv, denumit debitor, sa dea, sa faca sau sa nu
faca ceva, sub sanctiunea constrangerii de stat in cazul neexecutarii de buna voie.
ORALITATEA - este mijlocul de proba folosit in epoca feudala, ce consta in folosirea
fata de invinuit a unor metode pline de cruzime, spre a se ajunge la relevarea
adevarului cu ajutorul interventiei divine. Astfel, proba apei rezida in aruncarea
invinuitului in apa, legat de maini si de picioare si, daca nu se ineca, era considerat
nevinovat. Din aceeasi categorie de metode fac parte proba focului, a fierului incins s.a.
ORDONANTA - este actul procedural in care procurorul sau organul de urmarire penala
consemneaza o dispozitie asupra unor acte sau masuri de urmarire penala.
ORGANELE DE URMARIRE PENALA - sunt procurorul si organele de cercetare
penala, din care fac parte organele de cercetare ale politiei si organele de cercetare
penala speciala.

ORGANIZATIILE INTERNATIONALE - sunt subiectele derivate ale dreptului


international, titulare de drepturi si obligatii in conformitate cu normele internationale,
instituite de state prin acorduri incheiate intre ele. Reprezinta o asociere de state,
asociere constituita printr-un tratat, inzestrate cu o constitutie si organe comune, avand
o personalitate juridica distincta de cea a statelor membre care o compun. Organizatiile
internationale se clasifica in organizatii internationale guvernamentale si
neguvernamentale, cu vocatie universala si subregionala, deschisein care pot fi
membre orice statesi inchisein care pot fi membre doar statele fondatoare sau state
dintr-o anumita regiunecu caracter general sau cu un caracter limitat la un anumit
domeniu.
ORGANIZATIILE INTERNATIONALE NEGUVERNAMENTALE - sunt asociatii fara scop
lucrativ, constituite de persoane fizice sau juridice de drept intern de nationalitati diferite,
in conformitate cu dreptul intern al statului pe al carui teritoriu isi au sediul. Inapoi

PAGUBA - este prejudiciul material suferit de o persoana sau adus unei persoane ca
urmare a savarsirii unei fapte ilicite.
PARTEA CIVILA - este parte in procesul penal alaturi de inculpat, partea vatamata si
partea responsabila civilmente, care exercita actiunea civila in cadrul procesului penal.
PARTEA RESPONSABILA CIVILMENTE - parte in procesul penal chemata sa
raspunda conform legii civile pentru pagubele provocate prin fapta invinuitului sau
inculpatului.
PARTEA VATAMATA - este partea in procesul penal care a suferit prin fapta penala o
vatamare fizica, morala sau materiala.
PARTICIPATIA IMPROPIE - consta in determinarea inlesnirea sau ajutarea in ortice
mod, cu intentie, la savarsirea din culpa de catre o alta persoana, a unei fapte
prevazute de legea penala sau in determinarea, inlesnirea sau ajutarea in orice mod, cu
intentie, la savarsirea unei fapte prevazute de legea penala, de catre o persoana care
comite acea fapta fara vinovatie.
PARTICIPATIA PENALA - se intelege cooperarea mai multor persoane la savarsirea
unei infractiuni care prin natura sa putea sa fie comisa de un singur faptuitor.
PATRONUL - este persoana juridica inmatriculata sau persoana fizica autorizata potrivit
legii, care administreaza si utilizeaza capitalul, indiferent de natura acestuia, in scopul
obtinerii de profit in conditii de concurenta si care angajeaza munca salariata.
PATRONATUL - este organizatia patronilor, autonoma, fara caracter politic infiintata ca
persoana juridica de drept privat fara scop patrimonial, care reprezinta, sustine si apara
interesele membrilor sai in relatiile cu autoritatile publice, cu sindicatele si cu alte
persoane juridice si fizice in raport cu obiectul si scopul sau de activitate, potrivit
propriului statut si in acord cu prevederile legii. Patronatele se pot constitui in uniuni,
federatii, confederatii patronale sau in alte structuri asociative.
PARTILE - sunt persoanele fizice sau persoanele juridice titulare de drepturi si obligatii
civile.

PEDEAPSA - este una din institutiile fundamentale ale dreptului penal, ce consitutie o
masura de constrangere si un mijloc de reeducare a celui condamnat.
PEDOFILIA - este o tulburare a comportamentului sexual constand in atractia erotica fie
fata de baieti, fie fata de fetite. Pedofilia, alaturi de sadism si masochism face parte din
categoria perversiunilor sexuale.
PERCHEZITIA - este activitatea procesuala exercitata de organele de urmarire penala
sau de instanta de judecata in scopul scoaterii la iveala a unor obiecte sau inscrisuri
care se afla ascunse, si care, daca ar fi descoperite ar contribui la aflarea adevarului
intr-o cauza penala.
PERVERSIUNEA SEXUALA - consta in actele de perversiune sexuala savarsite in
public sau daca au produs scandal public, cu o persoana care nu a implinit varsta de 15
ani sau care are varsta cuprinsa intre 15-18 ani, daca fapta este savarsita de tutore sau
curator ori de catre supraveghetor, ingrijitor, medic curant, profesor sau educator,
folosindu-se de calitatea sa ori daca faptuitorul a abuzat de increderea victimei, de
autoritatea si influenta sa asupra acesteia.
PLNGEREA - este modul de sesizare al organelor de urmarire penala facuta de catre
o persoana sau organizatie publica, careia i s-a acuzat o vatamare prin infractiune.
PLNGEREA PREALABILA - este institutia de drept penal ce reprezinta o conditie de
tragere la raspundere penala in cazul infractiunilor pentru care punerea in miscare a
actiunii penale este conditionata de introducerea unei plangeri prealabile de catre
persoana vatamata, lipsa ei inlaturand raspunderea penala.
POPRIREA - - este o masura de executare silita care se dispune atunci cand debitorul
unei obligatii are la randul sau un alt debitor.
POSESIA - este puterea materiala pe care o exercita o persoana asupra bunului dandui posibilitatea de a se comporta ca si cum ar fi adevaratul proprietar al bunului.
POSESORUL - este persoana fizica sau juridica care detine numai posesiunea si
folosinta din dezmembramintele dreptului de proprietate.
PRACTICA JUDICIARA - este activitatea desfasurata de organele de urmarire penala si
instantele de judecata, si rezolvarile date de aceste organe in cazurile concrete de
competenta lor; este ansamblul solutiilor pronuntate de Curtea Suprema de Justitie, ca
urmare al exercitarii recursului in interesul legii.
PRELUAREA - - este o tranzactie sau o serie de tranzactii cu valori mobiliare conferind
persoanei sau grupului de persoane implicate, prin titlurile astfel dobandite, singure ori
impreuna cu cele deja detinute ori controlate, o pozitie de control sau majoritara in
participare la capitalul emitentului.
PREMEDITAREA - este activitatea de natura preponderent psihica care precede
infaptuirea unei infractiuni si care consta in luarea de catre faptuitor a hotararii de a
comite fapta si in pregatirea executarii acesteia cu privire la alegerea locului, timpului si
a mijloacelor folosite. Constituie o circumstanta agravanta a raspunderii penale.

PREZUMTIA DE NEVINOVATIE - reprezinta principiul fundamental prevazut in Codul


de procedura penala, partea generala. Constitutia consacra expres faptul ca persoana
este considerata nevinovata pana la ramanerea definitiva a hotararii judecatoresti de
condamnare. Astfel, legea presupune faptuitorul nevinovat, cat timp nu a fost facuta pe
deplin dovada vinovatiei sale. In temeiul legii, invinuitul sau inculpatul nu este obligat sa
probeze nevinovatia sa.
PRIMIREA DE FOLOASE NECUVENITE - infractiune de coruptie, ce consta in primirea
de catre un functionar, direct sau indirect, de bani sau de alte foloase, pentru
indeplinirea unui act in virtutea functiei sale si la care era obligat in temeiul acesteia.
PRINCIPIILE FUNDAMENTALE ALE DREPTULUI INTERNATIONAL - sunt acele
principii care au drept continut norme de aplicatie universala, ca nivel maxim de
generalitate si un caracter imperativ, ce dau expresie si protejeaza valori internationale
fundamentale in raporturile dintre subiectele dreptului international. Acestea determina
continutul celorlalte principii, norme si institutii ale intregului sistem a dreptului
international, continand norme juridice ale caror trasaturi se caracterizeaza ca principii
fundamentale.
PROPRIETARUL - este persoana fizica sau juridica titulara in exclusivitate sau in
indiviziune a dreptului real asupra corpului de proprietate supus inscrierii.
PROPRIETATEA PRIVATA - este dreptul persoanelor fizice sau juridice, al statului sau
unitatilor administrativ-teritoriale asupra bunurilor mobile sau imobile, bunuri asupra
carora proprietarul exercita atributele dreptului de proprietate in interes propriu, dar in
limitele legii.
PROPRIETATEA PUBLICA - este dreptul subiectiv ce apartine statului sau unitatilor
administrativ-teritoriale si are ca obiect bunurile care, fie prin natura lor, fie printr-o
dispozitie a legii sunt de uz sau de utilitate publica.
PROBELE - - sunt mijloace de convingere prin care se stabileste existenta unor acte
sau fapte juridice si, automat, a unor drepturi si obligatii ce rezulta din acestea.
PROROGAREA - este extinderea competentei unui organ judiciar prin posibilitatea
acordata de lege, de a solutiona anumite cauze, care in mod obisnuit nu intra in
competenta sa. In materie penala nu poate exista decat prorogare legala. In materie
civila, prorogarea competentei instantei de judecata, dupa temeiul care o determina,
poate fi: legala, voluntara (conventia partilor) si judecatoreasca.
PROVOCAREA - reprezinta o circumstanta atenuanta cand infractiunea a fost savarsita
sub stapanirea unei puternice tulburari sau emotii, determinate de o provocare din
partea persoanei vatamate, produsa prin violenta, printr-o atingere grava a demnitatii
persoanei sau prin alta fapta ilicita grava.
PROXENETISMUL - este infractiunea ce consta in indemnul sau constrangerea la
prostitutie, ori inlesnirea practicarii prostitutiei sau tragerea de foloase de pe urma
practicarii prostitutiei de catre o persoana, precum si recrutarea de persoane pentru
prostitutie ori traficul de persoane in acest scop.
PRESCRIPTIA DREPTULUI LA ACTIUNE - reprezinta mijlocul de stingere a dreptului la
actiune in sens material prin neexercitarea acelui drept in intervalul de timp prevazut de

lege. Termenul general de prescriptie este de 3 ani, dar legea prevede si o serie de
termene speciale. Cursul prescriptiei dreptului la actiune se suspenda sau se intrerupe
in cazul unor imprejurari expres stabilite de lege.
PROCESUL VERBAL - reprezinta un mijloc de proba scris ce trebuie sa cuprinda
mentiunile necesare si sa aiba forma ceruta de lege.
PROCURA - este inscrisul constatator al contractului de mandat care da posibilitatea ca
mandatarul sa lucreze in numele si pe socoteala mandantului si cuprinde puterile
conferite mandatarului, limitele imputernicirii sale, se redacteaza in scris si trebuie sa fie
autentificat ori de cate ori mandatarul este insarcinat sa incheie un act autentic.
PROMISIUNEA DE VNZARE - - se deosebeste de contractul de vanzare-cumparare,
in primul rand prin natura obligatiei la care ii da nastere, adica obligatia de a face si nu
obligatia de a da, respectiv de a transfera proprietatea asa cum se intampla in cazul
contractului.
PRONUNTAREA HOTARRII - se face in sedinta publica de catre presedintele
completului de judecata asistat de grefier.
PSIHANALIZA - este metoda de analiza psihologica care prin diverse probe isi propune
sa descopere cauzele unor boli psihice si sa le vindece. Dupa Freud in structura
psihicului uman se constata mai multe nivele: constient, inconstient si preconstientul,
adica subconstientul.
PSIHOLOGIA JUDICIARA - studiaza caracteristicile psihosociale ale participantilor la
procesul penal, precum si inteligenta, caracterul, aptitudinile sociale si atitudinile
delicventului.
PUBLICITATEA IMOBILIARA - este sistemul de inscriere in documente publice a
corpurilor de proprietate impreuna cu drepturile imobiliare pe care le au proprietarii si
posesorii asupra lor. Publicitatea imobiliara se realizeaza prin cartea funciara.
PUNEREA IN MISCARE A ACTIUNII PENALE - este activitatea prin care procurorul
sau instanta de judecata declanseaza actiunea penala impotriva invinuitului, care din
acest moment devine inculpat.
PUNEREA SUB INTERDICTIE - este mijlocul de ocrotire judiciara a persoanelor lipsite
de discernamant aflate in imposibilitatea de a se ingriji de interesele lor sau de a-si
exercita drepturile civile.Inapoi

RAPORTUL DE EXPERTIZA - este relatarea facuta de catre expertul desemnat de


instanta, in scris sau oral, in care acesta expune constatarile si concluziile sale cu
privire la imprejurarile de fapt a caror lamurire a fost solicitata.
RATIFICAREA - este o modalitate principala de exprimare a consimtamantului de catre
statele care au luat parte la negocierea tratatului si care este prevazuta si ceruta de
dreptul intern al statelor semnatare, modalitate prin care tratatul este supus controlului
parlamentar.

RASPNDIREA DE MATERIALE PORNOGRAFICE - este fapta de a expune, a vinde


sau de a raspandi, a inchiria, a distribui, a confectiona ori a produce in alt mod, a
transmite, a oferi sau a pune la dispozitie, ori de a detine in vederea raspandirii fara
drept de materiale pornografice.
REABILITAREA - este cauza care inlatura consecintele condamnarii si care da dreptul
persoanei condamnate de a fi repusa in folosinta drepturilor de care a fost lipsita.
RECIDIVA - este o forma a pluralitatii de infractiuni ce consta in savarsirea unei noi
infractiuni de catre o persoana care a fost condamnata definitiv pentru o alta infractiune,
sau pentru mai multe alte infractiuni.
RECUNOASTEREA UNUI STAT - consta in actul prin care un stat admite ca o entitate
politica indeplineste conditiile specifice ale unui stat nou cu personalitate juridica deplina
in ordinea internationala si isi exprima vointa de a-l considera membru al comunitatii
internationale.
RECURSUL - este calea de atac ordinara prin care la cererea procurorului si a partilor
interesate se asigura repararea erorilor din hotararile judecatoresti pronuntate in fond,
constituind al treilea grad de jurisdictie.
REFUGIATUL - este acea persoana care din cauza temeri justificate de a fi persecutata
pe motiv de rasa, religie, nationalitate, apartenenta la un grup social sau opinie politica
si-a parasit tara sa de origine, nu poate sau nu mai doreste sa se intoarca in tara.
RELELE TRATAMENTE APLICATE MINORULUI - se refera la punerea in primejdie
grava, prin masuri sau tratamente de orice fel, a dezvoltarii fizice, intelectuale sau
morale a minorului, de catre parinti sau de catre orice persoana careia minorul i-a fost
incredintat spre crestere si educare.
RENTA VIAGERA - reprezinta dreptul unei persoane numita credirentier, de a primi
periodic, atata timp cat traieste o suma de bani numita renta, de la o alta persoana
numita debirentier.
REPREZENTAREA SUCCESORALA - este un beneficiu al legii in virtutea caruia un
mostenitor legal sau mai multi, de un grad mai indepartatnumit reprezentanturca in
gradul, locul si drepturile ascendentului saunumit reprezentatcare este decedat la
deschiderea mostenirii, pentru a culege partea care i s-ar fi cuvenit acestuia din
mostenire, daca s-ar mai fi aflat in viata.
RETROACTIVITATEA LEGII PENALE - este principiul de aplicare a legii penale in
raport cu timpul, potrivit caruia legea penala noua se va aplica retroactiv atunci cand nu
mai prevede ca infractiune fapta savarsita sub legea veche.
REZERVA LA TRATAT - este o declaratie universala, indiferent cum este redactata sau
definita, facuta de un stat atunci cand semneaza, ratifica, accepta, aproba sau adera la
un tratat, prin care urmareste sa excluda sau sa modifice efectele juridice ale anumitor
prevederi ale tratatului in aplicarea lor fata de statul respectiv, conform articolului 2 din
Conventia de la Viena din 1969. Rezerve se pot face decat in cazul tratatelor cu
caracter multilateral.

REZOLUTIUNEA - reprezinta desfiintarea unui contract bilateral, la cererea uneia dintre


parti, ca urmare a faptului ca cealalta parte nu si-a executat culpabil obligatiile ce ii
reveneau prin respectivul contract.
REZILIEREA - este desfiintarea unui contract bilateral, cu executare succesiva in timp,
ca urmare a neexecutarii culpabile a obligatiilor contractuale.
REVOCAREA - - este o sanctiune de drept civil care consta in inlaturarea efectelor
actului juridic civil, datorita ingratitudinii manifestate de cel gratificat sau a neexecutarii
culpabile a unor sarcini asumate. Inapoi

SEMNATURA ELECTRONICA - reprezinta date in forma electronica care sunt atasate


sau logic asociate cu alte date in forma electronica si care servesc ca metoda de
identificare.
SENTINTA - este hotararea judecatoreasca prin care instanta de judecata solutioneaza
cauza in prima instanta ori prin care aceasta se dezinvesteste fara a solutiona cauza.
SPIONAJUL INFORMATIC - reprezinta obtinerea prin mijloace ilicite sau divulgarea,
transferul ori folosirea fara drept a unui secret comercial sau industrial cu intentia de a
cauza un prejudiciu economic persoanei care detine dreptul asupra secretului, sau de a
obtine pentru sine ori pentru altul anumite avantaje.
SESIZAREA - este actul prin care un organ de stat este informat si abilitat sa
desfasoare o anumita activitate.
SINDICATUL - este persoana juridica independenta, fara scop patrimonial, constituita in
scopul apararii si promovarii drepturilor colective si individuale, precum si a intereselor
profesionale, economice, sociale, culturale si sportive ale membrilor lor.
STRAMUTAREA JUDECATII - este institutia de drept procesual penal care consta in
trecerea instantei de la instanta competenta dupa lege, la alta instanta de acelasi grad,
din alta localitate, pentru desfasurarea normala a procesului penal.
SUBIECTELE DREPTULUI INTERNATIONAL - sunt entitatile ce au calitatea de
destinatari directi ai normelor internationale, ele avand capacitatea de a exercita
drepturi si de a dobandi obligatii in ordinea juridica internationala. Statele sunt
considerate subiectele originare ale dreptului international, dar, ca urmare a constituirii,
cresterii numarului si insemnatatii organizatiilor internationale, acestea sunt inzestrate
cu personalitate juridica propie , distincta de cea a statelor membre.
SUBIECTUL INFRACTIUNII - este persoana care savarseste sau participa la savarsirea
infractiunii in calitate de autor, instigator sau complice.
SANTAJUL - este fapta de constrangere a unei persoane prin violenta sau amenintare,
sa dea, sa faca, sa nu faca sau sa sufere ceva, daca fapta este comisa spre a dobandi
in mod injust un folos, pentru sine sau pentru altul, ori cand constrangerea consta cu
amenintarea cu darea in vileag a unei fapte reale sau imaginare, compromitatoare
pentru persoana amenintata, pentru sotul acesteia sau pentru o ruda apropiata.

SOCIOLOGIA PENALA - studiaza modul de producere si structurare a reprezentarilor si


atitudinilor colectivitatilor umane fata de faptele antisociale, precum si concordantele
sau discordantele acestor atitudini in raport cu normele reglementate prin lege.
SULTA - reprezinta suma de bani care se da unuia dintre copermutanti (partile din
contractul de schimb), in cazul in care bunurile care se schimba nu sunt de valoare
egala. Inapoi

TENTATIVA - consta in punerea in executare a intentiei de a savarsi infractiunea,


executare care a fost intrerupta sau care nu si-a produs efectul ori, cand consumarea
infractiunii nu a fost posibila din cauza insuficientei sau defectuozitatii mijloacelor
folosite, sau din cauza imprejurarii ca in timpul cand s-au savarsit actele de executare,
obiectul lipsea de la locul unde faptuitorul credea ca se afla.
TEORIA PERSONALITATII CRIMINALE - a fost creata de J. Pinatel care considera ca
elementul decisiv al unui comportament criminal este trecerea la actul in sine, act
determinat de un nucleu de personalitati caracterizate prin egocentrism, labilitate,
agresivitate si indiferenta afectiva. Trecerea la actul infractional se poate face la unii
indivizi printr-o excitatie usoara, iar la altii in urma unor presiuni intense.
TERITORIUL DE STAT - este spatiul in interiorul caruia este asezata populatia unui stat
format din teritoriul terestru (solul si subsolul), teritoriul maritim (apele interioare si
marea teritoriala) si teritoriul aerian (format din coloana de aer care se gaseste
deasupra solului si deasupra teritoriului maritim, fiind delimitat orizontal prin frontierele
terestre, fluviale si maritime, iar vertical pana la limita spatiului cosmic, delimitat dupa
altitudinea celui mai de jos perigeu ce permite mentinerea pe orbita a unui satelit
considerata a fi la aproximativ 90 - 110 km deasupra nivelului marii).
TERTII - sunt persoanele complet straine de actul juridic, adica persoanele carora actul
juridic nu le poate profita in nici un fel ori nu le poate indatora in nici un fel.
TESTAMENTUL - este acel a ct juridic prin care o persoana (testatorul) dispune de
patrimoniul sau, in tot sau in parte, dupa incetarea sa din viata. Este unul din modurile
de a instraina cu titlul gratuit proprietatea si este reglementat in Codul civil. Legea
prevede ca, testamentul este un act revocabil prin care testatorul dispune pe timpul
incetarii sale din viata, de tot sau parte din avutul sau.
TRAFICUL DE INFLUENTA - consta in primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase
ori acceptarea de promisiuni, daruri, direct sau indirect, pentru sine ori pentru altul,
savarsita de catre o persoana care are influenta sau lasa sa se creada ca are influenta
asupra unui functionar public sau a unui functionar pentru a-l determina sa faca, sa nu
faca ori sa intarzie un act ce intra in atributiile sale de serviciu sau sa faca un act contrar
acestor atributii.
TRAFICUL DE SUBSTANTE TOXICE - consta in producerea, detinerea sau orice alta
operatiune privind circulatia produselor toxice, cultivarea in scop de prelucrare a
plantelor ce contin astfel de substante ori experimentarea produselor sau a substantelor
toxice fara drept.

TRATATUL - este un acord incheiat in scris intre subiectele de drept international si


guvernat de dreptul international, incheiat in scopul de a produce efecte juridice si
consemnat intr-un instrument unic sau, in doua sau mai multe instrumente conexe,
oricare ar fi denumirea sa. Partile componente ale unui tratat sunt: titlul (in care se
precizeaza materia in care se incheie si partile), preambulul (in care se prevad scopurile
incheierii tratatului, circumstantele in care se incheie, precum si unele principii generale
care guverneaza materia respectiva), dispozitivul (cuprinde clauzele de fond ce
reglementeaza normele de conduita ale partilor, drepturile si obligatiile ce le incumba),
clauzele finale (stabilesc modul de intrare in vigoare si de modificare, termenul pe care
se incheie tratatul, limbile in care se incheie, data si locul semnarii, semnaturile partilor)
la care se mai pot adauga si unele anexe
TRADAREA - este fapta cetateanului , a persoanei fara cetatenie care are domiciliul
sau a strainului aflat in serviciul statului de a stabili legaturi cu o putere sau o
organizatie straina ori cu agenti ai acestora, in scopul de a suprima sau stirbi unitatea,
indivizibilitatea, suveranitatea sau independenta statului, prin actiuni de provocare de
razboi contra tarii sau de inlesnire a ocupatiei militare straine, ori de subminare
economica, politica sau a capacitatii de aparare a statului, ori de aservire fata de o
organizatie straina sau putere straina, precum si de intrajutorare a unei organizatii ori a
unei puteri straine pentru desfasurarea unei activitati inamice impotriva securitatii
nationale.
TRIBUNALUL - este instanta judecatoreasca ce judeca in prima instanta procesele si
cererile date prin lege in competenta sa. Ca instanta de apel, judeca apelurile declarate
impotriva hotararilor pronuntate de judecatorii in prima instanta, iar ca instanta de
recurs, judeca recursurile declarate impotriva hotararilor pronuntate de judecatorii care,
potrivit legii nu sunt supuse apelului.
TRIMITEREA DOSARULUI LA PROCURATURA - este operatiunea pe care o
efectueaza organul de cercetare penala, adica inaintarea dosarului procurorului cu un
referat, in care este consemnat rezultatul cercetarilor, dupa ce cercetarea penala este
incheiata.
TRIMITEREA IN JUDECATA - consta in inaintarea instantei de judecata competente a
dosarului de cercetare penala impreuna cu numarul necesar de copii de pe rechizitoriul
intocmit de procuror.
TULBURAREA DE POSESIE - este fapta de ocupare in tot sau in parte, fara drept, a
unui imobil aflat in posesia altuia. Obiectul infractiunii este un bun imobil precum un
teren, casa, gard, arbori, etc., iar subiectul infractiunii poate fi orice persoana, chiar si
proprietarul bunului imobil, daca bunul se afla in posesia altuia.
TULBURAREA FOLOSINTEI LOCUINTEI - este fapta prin care se tulbura in mod
repetat folosinta locuintei locatarilor dintr-un imobil ori prin care se impiedica normala
folosinta a imobilului. Actiunea penala se pune in miscare la plangerea prealabila a
persoanei vatamate.
TUTELA - este institutia de ocrotire a minorului care este lipsit de ingrijire parinteasca,
precum si a alienatului si debilului mintal, dar mai ales a persoanei care, din cauza
varstei nu se poate apara singura. Tutorele exercita drepturile si indeplineste obligatiile
ce-i revin in scopul ocrotirii intereselor acestor persoane. Inapoi

UBICUITATEA - este un criteriu de apreciere a locului savarsirii infractiunii. Potrivit


teoriei ubicuitatii legea penala se aplica tuturor infractiunilor savarsite pe teritoriul .
ULTRAJUL CONTRA BUNELOR MORAVURI SI TULBURAREA LINISTII PUBLICE este fapta unei persoane care, in public savarseste acte sau gesturi, profereaza cuvinte
ori expresii sau se deda la orice alte manifestari prin care se aduce atingere bunelor
moravuri sau se produce scandal public ori se tulbura linistea si ordinea publica.
UMANISMUL DREPTULUI PENAL - este unul din principiile dreptului penal, conform
caruia, in determinarea legii penale si a valorilor aparate, o pozitie deosebit de
importanta ocupa interesele si drepturile fundamentale ale omului, demnitatea, onoarea
si alte atribute ale persoanlitatii umane. Raspunderea penala, sanctiunile si masurile
penale, precum si alte institutii de drept penal sunt reglementate in asa fel incat sa duca
la reeducarea si integrarea sociala a celor condamnati.
URMARIREA PENALA - reprezinta o faza a procesului penal, constand in activitatea
desfasurata de organele de urmarire penala in cursul careia se strang si se verifica
probele necesare cu privire la existenta infractiunilor, la identificarea faptuitorilor si la
stabilirea raspunderii acestora, pentru a se dispune sau nu trimiterea in judecata.
UZUCAPIUNEA - reprezinta un mod dobandire a dreptului de proprietate asupra unui
bun prin posedarea neintrerupta a acestuia in termenul si in conditiile cerute de
lege. Inapoi

VACANTA JUDECATOREASCA - este perioada in care se efectueaza concediile de


odihna cuvenite personalului instantelor, cu exceptia instantelor in materie penala,
pentru cauzele cu arestati; in alte materii pentru obligatiile de intretinere de orice fel,
asigurarea dovezilor, cererile de ordonanta presedintiala, precum si in alte cauze
considerate urgente.
VALORILE MOBILIARE - - sunt instrumentele negociabile emise in forma materiala sau
evidentiate prin inscrieri in cont, care confera detinatorilor lor drepturi patrimoniale
asupra emitentului - drepturi de proprietate sau drepturi de creanta asupra acestuia conform legii si in conditiile specifice de emisiune a acestora. Valori mobiliare pot fi
actiunile, obligatiunile, instrumentele financiare ale administratiei publice centrale si
locale, precum si instrumentele financiare derivate sau orice alte instrumente financiare
incadrate de Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare in aceasta categorie.
VENDETTA - este o cutuma justitiara in temeiul careia o stare de adversitate,
neprietenie, provocata de o ofensa grava sau un omor, se extinde si se transmite
asupra tuturor rudelor victimei, acestea asumandu-si obligatia de razbunare, obligatie
care se transmite si generatiilor viitoare (vezi clasica piesa de teatru Romeo si Julieta).
VERSIUNILE DE URMARIRE PENALA - reprezinta acele presupuneri, perceptii,
supozitii elaborate de organele judiciare, menite de a da explicatii posibile faptei in
ansamblu sau unor aspecte legate de aceasta, pentru a se constata daca investigatiile
ulterioare o confirma sau nu. In raport cu intinderea lor, cu sfera imprejurarilor spre a
caror explicare se indreapta presupunerile elaborate, versiunile pot privi fie fapta in

ansamblu, fie elemente ale acesteia, fie imprejurari secundare, derivate legate de
infractiune sau de faptuitor. Orice versiune trebuie supusa verificarii pentru ca
confirmarea unei versiuni are drept consecinta transformarea unei explicatii probabile in
certitudine.
VICII ASCUNSE - - reprezinta niste deficiente ale unui bun, care ii afecteaza utilitatea,
facand-o sa scada. Viciile se pot numi ascunse atunci cand nu se pot descoperi la o
cercetare cat mai atenta si mai serioasa, pe care orice cumparator este obligat sa o
faca fie personal, fie apeland la o persoana de specialitate.
VICTIMOLOGIA - provine din latinescul victima si din termenul de origine greaca logos
si denumeste domeniul stiintific care studiaza rolul victimei in savarsirea infractiunii
deoarece, practica judiciara a demonstrat ca uneori activitatea victimei favorizeaza
savarsirea faptei prevazute de legea penala.
VINOVATIA - este una din trasaturile esentiale ale infractiunii ce priveste latura
subiectiva a infractiunii ce consta in atitudinea constiintei subiectului infractiunii fata de
fapta si fata de rezultatul faptei sale, si exista cand fapta ce prezinta pericol social este
savarsita cu intentie sau din culpa.
VIOLAREA DE DOMICILIU - consta in patrunderea fara drept, in orice mod, intr-o
locuinta, incapere, dependinta sau loc imprejmuit tinand de acestea, fara
consimtamantul persoanei care le foloseste, sau refuzul de a le parasi la cererea
acesteia. Obiectul juridic special al infractiunii il reprezinta relatiile sociale referitoare la
apararea libertatii persoanei sub aspectul vietii domestice. Subiectul activ al infractiunii
poate fi orice persoana, iar cel pasiv este detinatorul de fapt al imobilului, persoana care
foloseste domiciliul violat.
VIOLAREA SECRETULUI CORESPONDENTEI - consta in deschiderea fara drept, a
unei corespondente adresate altuia, ori interceptarea unei convorbiri sau comunicari
efectuate prin telefon, telegraf sau prin alte mijloace de transmitere la distanta.
VIOLENTA - este amenintarea unei persoane cu un rau care sa-I produca o temere ce
o determina sa consimta la incheierea unui act juridic civil, pe care altfel nu l-ar fi
incheiat.
VIOLUL - consta in actul sexual, de orice natura, cu o persoana de sex diferit sau de
acelasi sex, prin constrangerea acesteia, sau profitand de posibilitatea ei de a se apara
ori de a-si exprima vointa. Obiectul juridic special al infractiunii este format din relatiile
sociale cu privire la libertatea sexuala a unei persoane.
VOINTA - este procesul psihic care se manifesta prin actiuni constiente indreptate spre
realizarea unor scopuri stabilite. Actele de vointa sunt determinate de cauze exterioare,
de conditiile de viata si de educatie ale persoanei. Vointa sta la baza oricarui act
exterior constient, astfel, in lipsa ei, faptuitorul nu raspunde penal pentru fapta savarsita.

S-ar putea să vă placă și