1.

Mic glosar de termeni juridici

ABROGAREA – scoaterea din vigoare, în tot sau în parte (aborgare totală sau parțială) a unui
act normativ printr-un alt act normativ de valoare juridică egală sau superioară. Abrogarea poate fi
expresă când este pronunţată direct de noul act sau tacită (implicită) când prevederile din actul anterior
devin incompatibile cu dispozițiile noului act.

ACTE CARE PRIVESC RAPORTURILE CU PARLAMENTUL - actele emise de o autoritate

publică, în realizarea atribuţiilor sale, prevăzute de Constituţie sau de o lege organică, în raporturile de
natură politică cu Parlamentul.

ACTUL ADMINISTRATIV – actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o

autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în
concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor
administrative, în sensul Legii nr. 554/2004, şi contractele încheiate de autorităţile publice care au ca
obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public,
prestarea serviciilor publice, achiziţiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute şi alte categorii de
contracte administrative supuse competenţei instanţelor de contencios administrativ.

ACTUL ADMINISTRATIV-JURISDICŢIONAL - actul emis de o autoritate administrativă

învestită, prin lege organică, cu atribuţii de jurisdicţie administrativă specială.

ACTUL DE COMANDAMENT CU CARACTER MILITAR - actul administrativ referitor la

problemele strict militare ale activităţii din cadrul forţelor armate, specifice organizării militare, care
presupun dreptul comandanţilor de a da ordine subordonaţilor în aspecte privitoare la conducerea
trupei, în timp de pace sau război ori, după caz, la îndeplinirea serviciului militar.

ACȚIUNEA ÎN JUSTIȚIE – mijlocul legal prin care conflictul de drept născut din încălcarea
unei norme poate fi adus înaintea justiției. Constituie condiția necesară ca o instanță să exercite
atribuțiile sale jurisdicționale. Se concretizează în cererea de chemare în judecată în materie civilă, în
plângerea prealabilă a persoanei vătămate în materie penală, respectiv în acțiunea în contencios
administrativ în materia litigiilor de drept administrativ.
 APELUL – cale de atac ordinară sau al doilea grad de jurisdicție asupra fondului unei cauze.
Potrivit art. 453 alin. 1 din Noul Cod de Procedură Civilă (NCPC), căile extraordinare de atac nu pot fi
exercitate atâta timp cât este deschisă calea de atac a apelului. În conformitate cu art. 460 alin. 1 din
NCPC, hotărârile pronunţate în primă instanță pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede în mod
expres altfel.
În materie de contencios administrativ, calea de atac ordinară împotriva hotărârilor pronunţate
în primă instanţă este recursul (art. 20 din Legea nr. 554/2004).

AUTONOMIE LOCALĂ - dreptul şi capacitatea efectivă a autorităţilor administraţiei publice

locale de a soluţiona şi de a gestiona, în numele şi în interesul colectivităţilor locale pe care le
reprezintă, treburile publice, în condiţiile legii.

AUTORITATE DE LUCRU JUDECAT – principiu juridic potrivit căruia hotărârile

judecătorești definitive capătă putere de lucru judecat nemaiputând fi atacate decât prin intermediul
căilor extraordinare de atac. Simplificat, nimeni nu poate fi chemat în judecată pentru aceeași cauză,
având același obiect și de aceeași parte înaintea mai multor instanțe. Autoritatea de lucru judecat se
întemeiază pe tripla identitate: cauză, obiect și parte. Practic, ea împiedică formularea din nou a unei
pretenții asupra căreia instanța s-a pronunţat printr-o hotărâre definitivă. Acest principiu este
reglementat în art. 425 din Noul Cod de procedură civilă.

AUTORITATE PULBICĂ - orice organ de stat sau al unităţilor administrativ-teritoriale care

acţionează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public; sunt asimilate
autorităţilor publice, în sensul Legii nr. 554/2004, persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii,
au obţinut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de
putere publică.

AUTORITĂŢI DELIBERATIVE - consiliul local, consiliul judeţean, Consiliul General al

Municipiului Bucureşti, consiliile locale ale subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale municipiilor.

AUTORITĂŢI EXECUTIVE - primarii comunelor, oraşelor, municipiilor, ai subdiviziunilor

administrativ-teritoriale ale municipiilor, primarul general al municipiului Bucureşti şi preşedintele
consiliului judeţean.
 CALE DE ATAC – mijlocul procesual pus la dispoziția părții interesate sau a procurorului prin
care se creează posibilitatea verificării legalității și temeiniciei hotărârilor judecătorești și înlăturarea
eventualelor greșeli săvârșite. În condiţiile prevăzute de lege, căile de atac pot fi exercitate împotriva
oricărei hotărâri judecătorești o singură dată. Potrivit art. 456 din NCPC, calea de atac ordinară este
apelul, iar căile extraordinare de atac sunt recursul, contestația în anulare și revizuirea.

CALITATE PROCESUALĂ – una din condiţiile necesare pentru a fi parte în procesul civil sau
pentru exercitarea acțiunii civile, alături de capacitatea procesuală și existența interesului judiciar. Este
reglementată în art. 35¹ din NCPC. Calitatea procesuală constă în identitatea dintre persoana
reclamantului și cel care este titular al dreptului (calitatea procesuală activă), precum și între persoana
pârâtului și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății (calitatea
procesuală pasivă). Lipsa calității procesuale constituie o excepție de fond, absolută, peremptorie, poate
fi invocată pe cale de excepție în tot cursul judecății și duce la respingerea acțiunii.

CAPACITATE CIVILĂ – aptitudinea unei persoane de a fi subiect de drepturi și obligații,

precum și aptitudinea de a exercita aceste drepturi și obligații prin acte juridice. Cele două componente
ale capacității civile sunt capacitatea de folosință și capacitatea de exercițiu. Capacitatea de folosință
este aptitudinea de a avea drepturi și obligații civile, ea începe de la nașterea persoanei fizice și
încetează odată cu moartea acesteia, iar pentru persoanele juridice începe de la data actului de înființare
sau de la data înregistrării lor, după caz, și încetează prin dizolvare, comasare etc. Capacitatea de
exercițiu reprezintă capacitatea persoanei de a-și exercita singură drepturile și de a-și asuma obligații
săvârșind acte juridice. Data dobândirii capacității de exercițiu de către o persoană juridică este data
constituirii organelor sale de administrare. Capacitatea deplină de exercițiu este dobândită de persoana
fizică la împlinirea vârstei de 18 ani, în timp ce minorii care au împlinit 14 ani au capacitate de
exercițiu restrânsă. Sancțiunea lispei capacității civile este nulitatea absolută sau relativă, după caz.

CASARE – desființarea unei hotărâri judecătorești ca urmare a admiterii unei căi de atac
exercitate. Casarea poate fi totală sau parțială după cum hotărârea este desființată în totalitate sau în
parte. Motivele de casare sunt prevăzute de lege.

CAZURI BINE JUSTIFICATE - împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de
natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
 CEREREA CELUI VĂTĂMAT ÎN DREPTURILE SALE PRIN ACTE ADMINISTRATIVE –
potrivit art. 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau
într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la
plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h) din
aceeași lege, poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în
tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale. De
asemenea, se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un
drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare
a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare
pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.

CLAUZA – stipulație sau prevedere cuprinsă într-un act juridic. Clauza contractuală este
rezultatul acordului de voință între părți.

COD – act legislativ care cuprinde într-un sistem unitar normele dintr-o ramură a dreptului
(vechiul codex sau codice).

COLECTIVITATE LOCALĂ - totalitatea locuitorilor din unitatea administrativ-teritorială.

COMITENT – persoană îndreptățită să exercite direcția, supravegherea și controlul asupra

modului de aducere la îndeplinire a funcției încredințate unei alte persoane (prepusul). Răspunderea
comitentului pentru fapta prepusului va putea fi angajată în cazul în care puterea juridică de a da
directive acestuia, de a-l supraveghea și controla exista, în persoana sa, la data săvârșirii faptei ilicite de
către prepus.

COMPETENȚĂ - ansamblul atribuțiilor stabilite de Constituție și de legile care conferă

autorităților administrative drepturi și obligații de a duce în nume propriu, în realizarea puterii publice
și sub propria responsabilitate, o activitate de natura administrativă.

COMPETENȚA INSTANȚELOR ÎN MATERIE DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV -

criteriile de stabilire a competenței materiale a instanțelor de contencios administrativ sunt legate de
nivelul ierarhic al autorității emitente și de valoarea obiectului litigiului. În funcție de aceste criterii,
competența se împarte între secțiile de contencios administrativ și fiscal ale tribunalelor și cele ale
curților de apel. Competența teritorială alternativă aplicabilă în materia contenciosului administrativ
permite reclamantului să aleagă, însă, între instanța de la domiciliul său și instanța de la sediul
autorității pârâte.

CONCESIUNE – convenția încheiată între stat sau unitățile administrativ-teritoriale și

concesionar în temeiul căreia ultima dobândește dreptul și obligația exploatării unui bun proprietate
publică. Dreptul de concesiune este calificat de NCC ca un drept real corespunzător proprietății
publice.

CONSILII LOCALE - consilii comunale, orăşeneşti, municipale şi consiliile subdiviziunilor

administrativ-teritoriale ale municipiilor.

CONTENCIOS ADMINISTRATIV - activitatea de soluţionare de către instanţele de contencios

administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o
autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act
administrativ, în sensul Legii nr. 554/2004, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul
nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.

CONTESTAȚIA ÎN ANULARE – cale extraordinară de atac ce are ca obiect hotărâri definitive,

fiind formulată atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a
avut loc judecata. Cazurile în care hotărârile instanțelor de recurs sau hotărârile instanțelor de apel care,
potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs pot face obiectul contestației în anulare sunt prevăzute în art.
497 alin. 2 din NCPC. Termenul în care ea poate fi introdusă la instanța a cărei hotărâre se atacă este 15
zile de la data comunicării hotărârii, însă nu mai târziu de un an de la data rămânerii ei definitive.

CONTRADICTORIALITATE – regulă procesuală care impune ca toate elementele procesului

să fie supuse dezbaterii și discuției părților, iar fiecare parte trebuie să aibă posibilitatea de a se exprima
cu privire la orice element care ar avea legătură cu pretenția dedusă judecății. Pentru respectarea acestui
principiu, nu este necesar ca partea să se fi exprimat efectiv, ci este suficient ca ea sa fi fost în măsură
să o facă. Contradictorialitatea se manifestă atât în raporturile dintre părți, cât și în raporturile dintre
părți și instanţă.

CURTEA DE APEL – potrivit art. 96 din NCPC, curtea de apel judecă, în primă instanţă,
cererile în materie de contencios administrativ și fiscal, potrivit legii speciale. Ca instanţă de apel, ea
judecă apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în primă instanţă. Ca instanţă de
recurs, judecă în cazurile anume prevăzute de lege, la care pct. 4 adaugă judecarea oricăror altor cereri
date prin lege în competența sa.

DECIZIILE – sunt hotărârile pronunţate de instanțele superioare asupra apelului, recursului,

recursului în interesul legii, precum și hotărârile pronunţate ca urmare a anulării în apel a hotărârii
primei instanțe și reținerii cauzei spre judecare ori ca urmare a rejudecării cauzei pe fond după casarea
cu reținere în recurs.

DECIZIA DE IMPUTARE – act juridic unilateral emis de conducătorul persoanei juridice

păgubite printr-o faptă ilicită sau, uneori, de către organul ierarhic superior prin care se stabilește suma
datorată persoanei păgubite în temeiul răspunderii materiale sau al obligației de restituire, după caz, de
către una sau mai multe persoane angajate în cadrul respectiv persoane juridice, dispunându-se totodată
și recuperarea sumei potrivit legii (rate lunare).

DECONCENTRARE - redistribuirea de competențe administrative și financiare de către

ministere și celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale către propriile structuri de
specialitate din teritoriu.

DESCENTRALIZARE - transferul de competență administrativă și financiară de la nivelul

administrației publice centrale la nivelul administrației publice locale sau către sectorul privat.

DOMENIUL PRIVAT AL STATULUI SAU AL UNITĂȚILOR ADMINISTRATIV-

TERITORIALE – desemnează totalitatea bunurilor imobile sau mobile asupra cărora statul sau unitățile
administrativ-teritoriale exercită prerogativele dreptului de proprietate privată (posesia, folosința și
dispoziția). Regimul juridic aplicabil este regimul de drept comun, care cunoaște totuși anumite
particularități.

DOMENIUL PUBLIC – desemnează totalitatea bunurilor imobile și mobile de interes național,

județean sau local asupra cărora statul sau/și unitățile administrativ-teritoriale exercită atributele
dreptului de proprietate publică. Prevăzute de lege, aceste bunuri sunt inalienabile (scoase din circuitul
civil), imprescriptibile și insesizabile. Delimitarea între domeniul public de interes național și cel de
interes județean sau local se face în funcție de criteriul uzului și interesului pe care îl reprezintă
bunurile respective.

DREPTUL SUBIECTIV – reprezintă facultatea sau prerogativa recunoscută de lege persoanei

fizice sau juridice, subiect activ al raportului juridic civil, în virtutea căreia ea poate pretinde
subiectului pasiv al aceluiași raport să efectueze o prestație pozitivă sau negativă și, în toate cazurile, să
se abțină de la orice acțiune de natură să afecteze facultatea sau prerogativa sa. Oricărui drept subiectiv
îi corespunde o obligație corelativă.

DREPTUL COMUN – expresie ce desemnează totalitatea normelor juridice prin care se

realizează reglementarea legală, de principiu, a unui raport social sau a unui domeniu de raporturi
sociale, reglementare aplicabilă într-un anumit domeniu ori de câte ori acel domeniu nu este supus unei
reglementări legale speciale, derogatorii.

DREPTUL DE DISPOZIȚIE – atribut al dreptului de proprietate constând în puterea

proprietarului de a înstrăina bunul sau de a constitui asupra lui drepturi reale în favoarea altuia, precum
și de a consuma sau distruge, chiar fără vreun folos, bunul ce-i aparține.

DREPTUL DE FOLOSINȚĂ – atribut al dreptului de proprietate în temeiul căruia proprietarul

are puterea de a utiliza bunul în propriul său interes, dobândind în proprietate fructele (inclusiv
veniturile) pe care le poate obține din acesta.

DREPTUL DE POSESIE – atribut al dreptului de proprietate constând în prerogativa

proprietarului de a stăpâni în fapt, în mod direct și nemijlocit bunul, prin putere proprie și în interes
propriu sau în prerogativa proprietarului de a consimți ca stăpânirea de fapt a bunului să se facă în
numele și în interesul lui, de către o altă persoană.

DREPTUL DE PROPRIETATE – dreptul real ce conferă titularului său aptitudinea de a

întrebuința lucrul potrivit cu natura sau destinația acestuia, de a-l folosi și a dispune de el, în mod
exclusiv și perpetuu, în limitele impuse de lege.

DREPTUL DE REGRES – dreptul celui obligat împreună cu o altă persoană sau pentru o altă
persoană de a pretinde acesteia restituirea datoriei pe care a plătit-o în locul ei. Regresul se întinde atât
asupra datoriei, cât și asupra dobânzilor și cheltuielilor. În cazul în care comitentul a plătit despăgubiri
persoanei prejudiciate prin fapta prepusului său, acesta poate să recupereze de la autorul faptei
cauzatoare de prejudicii suma efectiv plătită.

DREPTUL LA ACȚIUNE – posibilitatea de a pune în mișcare mijloacele procesuale ce

alcătuiesc acțiunea civilă, în scopul realizării protecției judiciare a unui drept sau interes civil pretins.

DREPT PROCESUAL CIVIL – ansamblul normelor juridice care reglementează modul de

judecată și de soluţionare a pricinilor privitoare la drepturi și interese civile deduse judecății, precum și
modul de executare a hotărârilor judecătorești sau a altor titluri executorii.

DREPT REAL – drept în temeiul căruia titularul poate să-și exercite atributele asupra unui lucru
determinat, în mod direct și nemijlocit, fără a fi necesară intervenția unei alte persoane. Este un drept
patrimonial, absolut, care conferă titularului său dreptul de urmărire și dreptul de preferință.

DREPTUL DE A ATACA HOTĂRÂREA JUDECĂTOREASCĂ – element component al

principiului disponibilității, ce exprimă facultatea părților de a sesiza instanța compententă prin
folosirea căii de atac prevăzute de lege, în vederea exercitării de către această instanță a controlului
judiciar asupra hotărârii atacate. În condiţiile legii, acest drept poate fi exercitat și de către procuror.

DREPTUL DE A CERE EXECUTAREA HOTĂRÂRII JUDECĂTOREȘTI - element

component al principiului disponibilității, ce exprimă facultatea părții care a câștigat procesul de a
provoca punerea în executare a hotărârii pronunţate, în scopul de a-și realiza concret și integral dreptul
recunoscut în justiție. În condiţiile legii, acest drept poate fi exercitat și de către procuror.

DREPT VĂTĂMAT - orice drept prevăzut de Constituţie, de lege sau de alt act normativ, căruia
i se aduce o atingere printr-un act administrativ.

EXCES DE PUTERE - exercitarea dreptului de apreciere al autorităţilor publice prin încălcarea

limitelor competenţei prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.

EXECUTAREA SILITĂ – procedură prin care titularul unui drept recunoscut prin titlu
executoriu constrânge, cu ajutorul organelor de stat competente, pe autorul încălcării la executarea
obligației arătate în titlu în vederea respectării dreptului său.

EXPROPRIEREA – desemnează un ansamblu de acte și operațiuni administrative și

jurisdicționale prin care statul sau autorități ale administrației publice impun cesiunea proprietății unor
bunuri imobile aparținând persoanelor fizice sau juridice cu sau fără scop lucrativ, precum și a celor
aflate în proprietatea privată a comunelor, orașelor, municipiilor și județelor, pentru o cauză de utilitate
publică și în schimbul unei juste și prealabile despăgubiri.

FINE DE NEPRIMIRE – expresii preluate din vechiul drept francez, unde desemnau anumite
excepții peremptorii și de fond ce putea fi ridicate cu privire la exercițiul acțiunii (prescripţia,
autoritatea de lucru judecat, decăderea din exercițiul căilor de atac). În terminologia actuală, ele
desemnează numai excepțiile referitoare la inadmisibilitatea acțiunilor (motive pentru care anumite
acțiuni nu pot fi primite spre a fi judecate).

HOTĂRÂRE DEFINITIVĂ – constituie, în temeiul art. 623 alin. 2 din NCPC, un titlu
executoriu (pot fi puse în executare) în temeiul căruia se poate efectua executarea silită. Categoriile de
hotărâri definitive sunt enumerate în cuprinsul art. 625 alin. 1, pct. 1-6 din NCPC. Acestea devin
definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data
pronunţarii.

HOTĂRÂRE IREVOCABILĂ – hotărâre judecătorească ce nu mai poate fi atacată cu recurs,

conform vechiului Cod de procedură civilă.

INSTANŢĂ DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV - Secţia de contencios administrativ şi

fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de
apel şi tribunalele administrativ-fiscale sau secțiile de contencios administrativ și fiscal ale tribunalelor.

INSTANŢĂ DE EXECUTARE - instanţa care a soluţionat fondul litigiului de contencios

administrativ.

INTERES LEGITIM PRIVAT - posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea

realizării unui drept subiectiv viitor şi previzibil, prefigurat.
 INTERES LEGITIM PUBLIC - interesul care vizează ordinea de drept şi democraţia
constituţională, garantarea drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale ale cetăţenilor,
satisfacerea nevoilor comunitare, realizarea competenţei autorităţilor publice.

ÎNCHEIERI – cu excepția sentințelor și a deciziilor, toate celelalte hotărâri date de instanţă,

dacă legea nu prevede altfel.

ÎNCHEIERI INTERLOCUTORII – categoria încheierilor de ședință prin care instanţa, în cursul

judecății, rezolvând total sau parțial anumite aspecte legate de fondul litigios al cauzei, lasă să se
întrevadă rezultatul final al judecății. Aceste încheieri prejudecă fondul și leagă instanţa de măsura pe
care a ordonat-o.

JURISDICŢIE ADMINISTRATIVĂ SPECIALĂ - activitatea înfăptuită de o autoritate

administrativă care are, conform legii organice speciale în materie, competenţa de soluţionare a unui
conflict privind un act administrativ, după o procedură bazată pe principiile contradictorialităţii,
asigurării dreptului la apărare şi independenţei activităţii administrativ-jurisdicţionale.

JURISPRUDENȚĂ – interpretarea dată actelor normative de către instanțe; totalitatea soluțiilor

pronunţate de instanțele judecătorești în litigiile având ca obiect raporturi juridice dintr-un anumit
domeniu.

NESOLUŢIONAREA ÎN TERMENUL LEGAL A UNEI CERERI - faptul de a nu răspunde

solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede alt termen.

ORGANISME SOCIALE INTERESATE - structuri neguvernamentale, sindicate, asociaţii,

fundaţii şi altele asemenea, care au ca obiect de activitate protecţia drepturilor diferitelor categorii de
cetăţeni sau, după caz, buna funcţionare a serviciilor publice administrative.

PAGUBĂ IMINENTĂ - prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea
previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.

PÂRÂT – partea dintr-un proces civil împotriva căruia a fost formulată acțiunea civilă.
 PENALITATE – suma de bani sau orice valoare patrimonială, stabilită global sau procentual
prin raportare la valoarea obiectului obligației în sarcina debitorului pentru neexecutarea sau executarea
necorespunzătoare din culpă a oricărei obligații.

PERSOANĂ VĂTĂMATĂ - orice persoană titulară a unui drept ori a unui interes legitim,
vătămată de o autoritate publică printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a
unei cereri; în sensul Legii nr. 554/2004, sunt asimilate persoanei vătămate şi grupul de persoane fizice,
fără personalitate juridică, titular al unor drepturi subiective sau interese legitime private, precum şi
organismele sociale care invocă vătămarea prin actul administrativ atacat fie a unui interes legitim
public, fie a drepturilor şi intereselor legitime ale unor persoane fizice determinate.

PERSONALITATE JURIDICĂ – aptitudinea recunoscută de lege unei entități colective de a fi

persoană juridică, respectiv titular de drepturi și obligații.

PLÂNGEREA PREALABILĂ - cererea prin care se solicită autorităţii publice emitente sau
celei ierarhic superioare, după caz, reexaminarea unui act administrativ cu caracter individual sau
normativ, în sensul revocării sau modificării acestuia.

PREPUS – persoană care acceptă să facă ceva în interesul altei persoane, punându-se sub
direcția, supravegherea și controlul acesteia. Faptele ilicite păgubitoare săvârșite de prepuși în
îndeplinirea funcțiilor încredințate angajează răspunderea comitentului.

PRINCIPIUL SUBSIDIARITĂȚII - exercitarea competențelor de către autoritatea

administrației publice locale situată la nivelul administrativ cel mai apropiat de cetățean și care dispune
de capacitate administrativă necesară.

PROCES CIVIL – activitatea desfășurată în temeiul legii de către instanța de judecată, părțile
interesate, organele de executare silită, alte organe și persoane participante la această activitate, precum
și raporturile stabilite între aceștia, în vederea realizării sau stabilirii drepturilor și intereselor civile
supuse judecății și executării hotărârilor pronunţate.

PROCUROR – persoană ce face parte din parchet, având calitatea de magistrat, și care exercită
atribuții care-i revin potrivit legii. Procurorii fiecărui parchet sunt subordonați conducătorului
instituției, dispozițiile legale ale procurorului ierarhic superior fiind obligatorii pentru procurorii din
subordine.

PUBLIC – tot ceea ce se referă la autoritățile publice, instituțiile publice sau alte persoane
juridice de drept public, administrarea, folosirea sau exploatarea bunurilor aflate în proprietate publică,
serviciile de interes public, bunurile care sunt de interes public.

RECHIZIȚIE – act de stat ce intervine în circumstanțe cu caracter excepțional (ex. în caz de

război sau calamitate naturală) prin care sunt puse la dispoziția unor organe statale bunuri mobile sau
imobile luate de la populație în folosință temporară, în schimbul unei despăgubiri, în condiţiile impuse
de lege.

RECURSUL – cale extraordinară de atac ce urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și

Justiție examinarea, în condiţiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
Hotărârile date în apel, cele date potrivit legii fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile
expres prevăzute de lege sunt supuse recursului (art. 477 alin. 1 din NCPC). Termenul de recurs este de
30 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.

REFUZUL NEJUSTIFICAT DE A SOLUŢIONA O CERERE - exprimarea explicită, cu exces

de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea unei persoane; este asimilată refuzului nejustificat şi
nepunerea în executare a actului administrativ emis ca urmare a soluţionării favorabile a cererii sau,
după caz, a plângerii prealabile.

REVIZUIREA- cale extraordinară de atac prin care se poate solicita revizuirea unei hotărâri
pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul, pentru unul din motive menţionate în cuprinsul art.
503 alin. 1, pct. 1-11 din NCPC. Instanța competentă să o soluţioneze este instanța care a pronunţat
hotărârea a cărei revizuire se cere. Termenul general de exercitare este de o lună, socotindu-se în mod
diferit în funcție de motivul revizuirii. Hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac
prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită.

SENTINȚA – hotărârea judecătorească prin care cauza este soluţionată de prima instanță sau
prin care aceasta se dezînvestește fără a soluţiona cauza (art. 418 alin. 1 din NCPC). Hotărârea prin
care judecătoria soluţionează căile de atac împotriva hotărârilor autorităților administrației publice cu
activitate jurisdicțională și ale altor organe cu astfel de activitate, în cazurile prevăzute de lege, se
numește, de asemenea, sentință (art. 418 alin. 1¹ din NCPC).

SERVICIU PUBLIC - activitatea organizată sau, după caz, autorizată de o autoritate publică, în
scopul satisfacerii unui interes legitim public.

SUBDIVIZIUNI ADMINISTRATIV-TERITORIALE ALE MUNICIPIILOR - sectoarele

municipiului Bucureşti sau alte subdiviziuni ale municipiilor, ale căror delimitare şi organizare se fac
prin lege.

SUSPENDAREA – încetarea temporară a efectelor actului administrativ unilateral dispusă de

către instanţă, la cererea persoanei vătămate, până la pronunţarea instanţei de fond. Suspendarea
executării actului administrativ are ca efect încetarea oricărei forme de executare, până la expirarea
duratei suspendării. Suspendarea poate fi cerută de reclamant și prin acțiunea principală sau printr-o
acțiune separată, iar instanța o poate dispune până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.

TRIBUNALUL – instanţă judecătorească constituită în fiecare județ, precum și în municipiul

București. În circumscripţia fiecărui tribunal sunt cuprinse toate judecătoriile din județ sau din
municipiul București. Competența materială a tribunalului este reglementată de art. 93 din NCPC.

TUTELA ADMINISTRATIVĂ - exprimă un control exclusiv de legalitate având ca obiect

actele emise de autoritățile administrației publice locale, ce se exercită doar în temeiul și în limitele
legii, prefectul nedispunând de prerogativa anulării sau modificării actelor pe care le consideră
nelegale.

UNITĂŢI ADMINISTRATIV-TERITORIALE - comune, oraşe şi judeţe; în condiţiile legii,

unele oraşe pot fi declarate municipii.